Definirea notiunii de organizatie
Un domeniu al cunoasterii se legitimeaza ca stiinta de īndata ce īsi circumscrie obiectul de investigatie īsi stabileste metodele si instrumentele de cercetare, descopera si formuleaza legitati īn fenomenele studiate si īsi delimiteaza finalitatea propriilor demersuri. La rāndu 616i83g l ei stiinta devine o profesie atunci cānd se converteste īntr-o activitate practica, avānd caracter permanent, pe care o exercita o persoana īn virtutea unei calificari.
Orice stiinta decupeaza din realitatea īnconjuratoare anumite aspecte sau fenomene, pe care le converteste apoi īn obiectul reflectiilor teoretice si al investigatiilor empirice.
Notiunea de organizatie face obiectul unei discutii speciale.
Sociologul American Cooley (1909) a operat pentru prima data distinctia dintre grupurile primare si grupurile secundare, īn primele indivizii stabilind relatii calde, intime si personale mai mult pe baza solidarizarii sentimentale decāt a constientizarii rationale, iar īn celelalte relatii fiind reci, impersonale, contractuale si formale. Grupurile primare care presupun relatii directe, nemijlocite īntre membri nu sunt altceva decāt grupurile mici, pe cānd cele secundare, relatii indirecte mijlocite- grupurile mari. La o prima vedere, este usor sa ne dam seama ca organizatiile nu pot fi decāt grupuri mari. Numarul mare de persoane din care ele sunt constituite va fi prima dintre notele definitorii.
Krech si Crutchfield (1948) contureaza si mai bine notiunea de organizatie. Ei propun diferentierea grupului psihologic al celeilalte, de organizatiile sociale caracterizate printr-o serie de atribute distinctive. Astfel, acestea poseda produse culturale, edificii, īmbracaminte de ceremonii, formule magice, cāntece; au un nume, simbol colectiv; detin pattern-uri distincte de actiune; dezvolta sisteme comune de credinte; au agenti de autoritate; elaboreaza si utilizeaza tehnici de disciplinare. Toate aceste caracteristici dau un contur mai precis notiunii de organizatie, ea aparānd ca o sinteza a unor elemente de natura sociologica si psihologica.
Lapassade (1967) ofera o definitie a organizatiilor pe cāt de lapidara, pe atāt de bogat īn continut. Pentru el, organizatiile sunt un "grup de grupuri" centrat pe realizarea scopurilor comune. Desigur ca nu este vorba despre o simpla aglomerare de grupuri sau despre simpla lor concomitenta, ci despre grupuri aflate īn interactiune unele cu altele, grupuri īnlantuite, ierarhizate si structurate dupa criterii bine definite.
Francois Petit si Michel Dubois (1998) definesc organizatia ca "o constructie sociala complexa, ne-naturala si modulabila. Ea regrupeaza un oarecare numar de persoane independente care muncesc īmpreuna pentru atingerea unui scop comun".
Din cele de mai sus rezulta ca organizatiile sunt grupuri mari de oameni īn care exista relatii sociale si psihologice. Interactiunile si interdependentele dintre oameni, dintre grupuri si chiar dintre organizatii sunt centrate pe realizarea scopurilor comune. Chiar daca īn cadrul organizatiilor exista sisteme si subsisteme diferite ca natura, compozitie, structura si finalitate (sistemul tehnologic/ de productie, sistemul psihologic, sistemul sociocultural etc.), acestea nu pot fi private īn sine, indiferent de oamenii care le populeaza si le sustin, si mai ales īn afara comportamentelor umane si interumane.
Īn zilele noastre asistam la un proces amplu si continuu de multiplicare si diversificare a formelor de organizare a vietii sociale, la aparitia unor modalitati de actiune cāt mai adecvate pentru rezolvarea optima a problemelor ce se pun. Printre variatele instrumente de care societatea se foloseste pentru a-si asigura buna functionare, organizatiile sociale ocupa un loc deosebit de important. Organizatiile economice, cele politice, juridice, militare, artistice, administrative, scolare etc. sunt tot atatea mecanisme care pun īn miscare oamenii īn vederea obtinerii unei eficiente sociale si individuale maxime. Unii psihosociologi considera ca aparitia īn masa a organizatiilor este o trasatura distinctiva a societatii contemporane care o diferentiaza de alte tipuri de societati īn care un asemenea fenomen fie nu era prezent, fie nu cunoscuse o amploare asa de mare. "Succesul marilor organizatii constituie una dintre caracteristicile esentiale, daca nu chiar cea fundamentala a societatilor moderne. Omul modern nu poate actiona decāt de-a lungul si īn cadrul marilor organizatii." Daca secolul al XIX-lea a fost secolul individualitatilor, secolul XX este unul al colectivitatilor organizate, al marilor organizatii. Pentru determinarea acestui tip de societate s-a creat chiar si un termen special, cel de societate organizationala sau organizata, īn care organizatiile ce cuprind tot mai multe domenii ale vietii oamenilor imprima un caracter cu totul aparte vietii sociale, de eficienta lor depinzānd eficienta īntregii societati.
Īn aceste conditii nu este greu sa īntelegem de ce organizatiile, studiul lor au capatat īntr-o mare masura atentia cercetatorilor. Īnca din anul 1958, March si Simon aratau ca organizatiile au o mare importanta datorita omniprezentei lor īn viata oamenilor, acestia din urma petrecāndu-si mare parte din timpul lor īn cadrul organizatiilor. Īn al doilea rānd, deoarece organizatiile sunt mult mai specifice si bine reglementate, atāt īn ceea ce priveste caile prin care se manifesta, cāt si prin continutul lor, spre deosebire de alte influente sociale care sunt mai difuze, mai putin reglementate. Specificitatea care individualizeaza influentele organizationale se datoreaza reglementarilor de rol care, īn virtutea faptului ca sunt relativ stabile si cunoscute de toti membrii organizatiei, dau posibilitatea anticiparii comportamentelor si, mai ales, a coordonarii acestora. Pentru a fi mai convingatori, cei doi autori recurg la compararea organizatiilor cu organismul uman. "Specificitatea īnalta a structurii si coordonarii īn interiorul organizatiei, opusa relatiilor difuze si schimbatoare care exista īntre organizatii si īntre indivizii izolati, tinde a face din organizatie o unitate sociologica importanta comparabila cu aceea a unui organism biologic". La toate acestea se adauga si importanta economica a organizatiilor, ele nefiind doar o combinatie īntre munca si capital, ci avānd si o dimensiune specifica legata de calitatea functionarii organizationale. Oarecum īn acelasi sens se pronunta si Mintzberg, care arata ca organizatiile nu numai ca se infiltreaza si se insinueaza īn vietile oamenilor īntr-o maniera subtila, dar, de cele mai multe ori pentru a le servi īn realizarea scopurilor, ele se īntorc īmpotriva lor, punāndu-le īn pericol viata si demnitatea individuala. Mihaela Vlasceanu (1999), pornind de la o buna cunoastere a literaturii de specialitate, face o remarcabila sinteza a argumentelor "pro" si "contra" semnificatiei majore pe care o au organizatiile īn lumea contemporana. Iata care sunt aceste argumente:
Toate aceste argumente demonstreaza importanta organizatiilor pentru fiecare dintre noi, dar si ca domeniu de studiu. De aceea, cunoasterea sistematica a problematicii organizatiilor, interpretarea critica, gasirea cailor de schimbare constituie singurele modalitati de a solutiona corespunzator relatia dintre un individ si organizatie. "Daca admitem īntr-adevar ca facem parte integranta din societatea organizatiilor, atunci singura cale de a fi coplesiti de ele este aceea a explorarii si chestionarii permanente a status-quo-ului". Fara indoiala ca asemenea explorari si chestionari au fost si sunt īnca extrem de numeroase. Desi pāna īn momentul de fata s-a acumulat un material imens cu privire la organizatii, persista īnca unele dubii cu privire la definirea, descrierea, analiza, clasificarea si interpretarea lor.
Nu este deloc greu sa observam ca īn definirea organizatiilor se recurge la o multitudine de criterii. Unele dintre acestea il constituie sfera notiunii respective, asa īncāt vom īntālni definitii extensive sau definitii restrictive. Mai interesant este ca unul si acelasi autor trece cu usurinta, uneori chiar pe aceeasi pagina, de la un tip la altul. Herbert Simon (1957), de exemplu, īncepe prin a declara: "Īn aceasta carte, termenul de organizatie se raporteaza la structura complexa a comunicatiilor si altor relatii īntr-un grup uman... Sociologul numeste acesta structura "sisteme de valori", pentru ca putin mai jos sa defineasca organizatiile administrative "ca sisteme de comportamente colective". La fel procedeaza Peter M. Blau si Richard W. Scott (1963) referindu-se la organizatiile formale. Acestea, arata ei, "sunt stabilite īn intentia explicita a atingerii unor obiective", avānd reguli necesare prevederii si modelarii comportamentelor īn sensul realizarii obiectivelor formulate; totodata, ele dispun de "o structura formala de statute cu canale de comunicare si linii ierarhice clar definite". Īntr-un mod asemanator definesc organizatiile si alti autori contemporani. "Organizatiile sunt creatii umane. Ele definesc entitati īn care indivizii interactionānd si in interdependenta lucreaza īntr-o structura pentru a obtine scopuri comune. Ele se prezinta īn multe forme, iar scopurile lor sunt variate si nu pot fi īntotdeauna īmpartite implicit/explicit catre toti membrii organizatiei". Se poate cita si urmatoarea definitie " organizatiile sunt sisteme complexe care au input-uri si output-uri de multe tipuri si cai diferite de a le transforma pe primele īn ultimele". Doi autori francezi recurg la aceeasi maniera īn definirea organizatiilor. O organizatie, arata ei, nu se poate rezuma la o suma de indivizi, grupuri, ateliere, birouri sau servicii. Aceste elemente se afla īntr-o stare de interactiune necesara, altfel spus, e interdependenta īn vederea realizarii unui obiectiv oficial comun. Interdependenta este cea care fondeaza unitatea organizatiei, ea fiind nu numai de ordin operativ, ci si de natura sociala, īnscriindu-se īn psihologia indivizilor si grupurilor, ca si īn relatiile acestora.
Definitiile extensive creeaza pericolul prolixitatii, ele devin mai degraba enumerativ-descriptive, nereusind sa surprinda notele realmente definitorii ale organizatiilor, pe cānd cele restrictive par a fi eliptice, necesitānd, de aceea, nenumarate alte explicatii si informatii suplimentare. si unele, si altele pierd din vedere perspectiva istorica absolut utila pentru īntelegerea modului de evolutie a unor perspective usor asemanatoare, usor diferite sau pur si simplu radical inedite. Este de preferat sa se imbine criteriul istoric cu cel problematic īn definirea organizatiilor, chiar daca nu īntotdeauna istoria stiintei nu tine seama de rigorile logicii stiintei. Se considera ca definirea organizatiilor a parcurs trei mari etape:
Prima etapa este etapa anilor '60 cand organizatiile au fost definite īn termeni de scopuri, structuri formale si īn termeni integrativi;
A doua este etapa anilor '70-'80 cānd definirea organizatiilor s-a facut īn termeni de activitati umane;
A treia etapa este cea a finalului anilor '80 si a perioadei actuale, cānd organizatiile sunt definite īn termeni de performante controlate.
Referindu-ne la definirea organizatiilor putem da urmatoarea definitie: "organizatia este o activitate social-umana care presupune asocierea spontana sau dirijata, voluntra, a unui numar de indivizi ce detin statute si roluri bine definite, determinate sau nu, īn vederea realizarii unui scop , a unui tel, a unui obiectiv".
Studiul organizatiilor a avut un curs neobisnuit si rar īntālnit, neurmānd linia clasica a demersurilor aplicative din psihologie īn care teoria se dezvolta īn centre universitare si laboratoare de cercetare, iar practica urmeaza, uneori chiar de la distanta, acestor descoperiri teoretice. Studiul organizatiilor a avut de la īnceputul sau valente eminamente aplicative, practice, fiind strāns legate de economie si potrivindu-se excelent cu finalitatea materiala si pecuniara a lumii moderne. Prin aceasta legatura poate fi explicata si suprapunerea consistenta existenta īntre psihologia organizationala si psihologia muncii/industriala, deseori fiind mentionate īn literatura de specialitate drept psihologia muncii /organizational (work / organizational psychology).
|
