Metodologia stiintifica actuala are la baza un suport de cercetare care apartine stiintelor socio-umane (îndeosebi psihologiei si sociologiei) si daca putem spune faptul ca organizatiile si institutiile moderne « se bazeaza pe metoda experimentala » , atunci putem afirma ca orice studiu al sistemului social ori al unei componente a acestuia trebuie sa se bazeze pe situatia, strategia si cercetarea experimentala.
Trecerea spre realizarea unui studiu experimental pertinent presupune depasirea studiului teoretic-formal si ipotetic-introspectiv, în legatura cu fenomenele si procesele sociale prin propunerea unei actiuni experimentale care sa ne confere o analiza metodica asupra fenomenului social de o evidenta complexitate, care sa faca posibila mutarea accentului de la nivelul simtului comun la nivelul unei abordari stiintifice riguroase în perspectiva optimizarii cunoasterii realitatilor sociale.
Pretextul actiunii experimentale se bazeaza pe câteva problematizari: Care este rolul, locul si importanta procesului social (supus interogarii experimentale), astazi? Stadiul actual al respectivului proces supus investigatiei experimentale defineste un proces matur, sau acesta se afla în faza de maturizare? Care este importanta studierii unui asemenea proces sau fenomen social? Autoevaluarea si evaluarea respectivului proces este o realitate care apartine sistemic întregii societati, sau este un demers fragmentat?
Elemente cheie ale desfasurarii situatiilor experimentale privesc parcurgerea urmatorilor pasi:
Alegerea temei de cercetat
Stabilirea unor ipoteze de lucru si a unor metode de cercetare a respectivei teme.
Verificarea ipotezelor de lucru prin elaborarea unor pre-teste pilot. Analiza acestora printr-un foscus-grup.
Alegerea subiectilor supusi investigatiei experimentale. Publicul sau lotul de subiecti care fac obiectul experimentarii pot face parte fie dintr-un lot artificial constituit (indivizi care consimt sa fie experimentati într-un laborator cu destinatie precisa - de exemplu un grup de studenti care se lasa investigati experimental în cadrul cabinetului de psihologie) fie pot sa faca parte dintr-un lot real (indivizi care sunt într-un mediu de lucru real).
Repartizarea subiectilor supusi investigatiei experimentale pe doua grupe: un grup experimental si un grup de control. Subiectii grupului experimental sunt cei asupra carora se realizeaza investigatia experimentala si se urmaresc efectele care se produc ca urmare a acesteia. Asupra subiectilor grupului de control nu se realizeaza nici o interventie experimentala dar acest grup este necesar pentru a se reverifica rezultatele interventiei experimentale si pentru a concluziona asupra faptului ca interventia a produs efecte în cadrul grupului experimental (care nu se regasesc prin interpretarea rezultatelor si în cadrul grupului de control) si aceste efecte nu sunt un rezultat al întâmplarii sau hazardului.
Design experimental. Se descriu pasii si etapele exacte care sunt utilizate în cadrul experimentului propriu-zis. Aceasta etapa descrie tipul de experiment utilizat, metodele si mijloacele de interventie asupra subiectilor, modalitatile de 16416u207q inventariere a rezultatelor experimentului.
Formularea ipotezei(lor) generale si a ipotezei(lor) specifice.
Pre-test al actiunii experimentale. Analiza tuturor subiectilor care fac parte din grupul experimental. Aceasta etapa este necesara pentru a stabili statistic relative echivalente de start în ceea ce priveste atât subiectii grupului experimental cât si cei care apartin grupului de control. Se porneste de la un lucru demonstrat statistic - între subiecti nu exista diferente semnificative statistic la începutul experimentului.
Actiunea experimentala propriu-zisa. Numai subiectii grupului experimental sunt influentati prin modalitati specifice cercetarii propuse.
Test al rezultatelor obtinute. Se analizeaza statistic rezultatele obtinute atât în cadrul grupului experimental cât si în cadrul grupului de control. Se obtin, în urma unui experiment valid, diferente semnificative la nivel statistic între subiectii care apartin grupului experimental fata de cei care apartin grupului de control.
Pre-test si re-test al actiunii experimentale. Subiectii ambelor grupuri sunt retestati dupa o perioada de timp (mai mica în cazul pre-testului si mai mare în cazul re-testului) pentru a se verifica modalitatile în care interventia experimentala a produs, sau nu, modificari în comportamentul subiectilor grupului experimental. Numai la un experiment reusit deosebirile statistice se pastreaza semnificative între subiectii grupului experimental si cei ai grupului de control.
Replicarea si multiplicarea rezultatelor obtinute în cadrul unui experiment valid la nivelul unui grup social specific sau la nivelul întregii societati.
Experimentul este una dintre cele mai greu de aplicat metode de cercetare în cadrul stiintelor sociale. Din aceasta cauza observam faptul ca în tara noastra se aplica prea putine experimente, iar cele la care fac trimitere cei mai multi gânditori români sunt preluate din cadrul cercetarii occidentale sau americane.
Tema 9:
1. Ce este experimentul ?
2. Imaginati-va un experiment în care sa precizati numai obiectivele experimentului, metodele de cercetare pe care le-ati utiliza, scopul, obiectivele si ipotezele experimentului.
În metodologia cercetarii în stiintele sociale[2] s-au fost dezvoltate ca metode principale de culegere a datelor empirice: ancheta sociala, analiza documentelor sociale, observatia si experimentul. Fiecarei metode îi corespunde un set diversificat de tehnici aplicative, adica de operatii integrate într-un mod particular de identificare, colectare si prelucrare a datelor empirice.
Într-un mod metateoretic , datele sunt rezultatul epistemei dupa care are loc o cercetare. Într-un mod functional, datele sunt rezultatele pe care le-am obtinut si pe care suntem pe cale sa le interpretam si sa le analizam. Într-un mod operational, datele sunt informatiile pe care le-am obtinut conform cu demersul teoretic preexistent si cu cadrul conceptual dupa care un cercetator se ghideaza. Într-un mod aplicativ, datele sunt elementele pe care le-am obtinut în functie de situatia instrumentala pe care am utilizat-o în cercetarea propusa si înregistrata.
Masurarea este procesul si procedeul utilizat pentru interpretarea datelor obtinute, caz în care acestora li se ataseaza numere sau simboluri. Orice operatie de masurare este supusa unei analize critice care face nemijlocit obiectul validitatii si al fidelitatii cercetarii.
Un instrument de cercetare este valid daca si numai daca masoara numai ceea ce urmareste sa masoare, si nu altceva (Validitate instrumentala)[4]. Un continut al cercetarii realitatii sociale este valid, daca si numai daca acopera întregul domeniu de manifestari al însusirii care este supusa masurarii (Validitate de continut). Un criteriu al cercetarii realitatii sociale este valid, daca si numai daca este relevant pentru însusirea masurata. (Validitate de criteriu).
Fidelitatea este procesul general prin care se stabileste coerenta masurarii. Astfel încât putem vorbi despre o cercetare fidela a realitatii sociale daca si numai daca se obtin rezultate replicabile (care au un grad mare de repetabilitate). Fidelitatea se poate descoperi prin procesele de re-testare sau prin procesele de post-testare (de exemplu, asupra unei populatii se aplica acelasi procedeu, dupa o perioada determinata de timp, pentru a se vedea daca rezultatele obtinute la primul test sunt fidele sau nu.) Analiza statistica este procedeul urmator folosit pentru a cuantifica rezultatele cercetarii se realizeaza o analiza statistica care are ca fundament raspunsul la întrebarile; Cum? Ce? Când? Masuram?
TEMĂ 10
Ce sunt datele în analiza comparativa fata de masurare? Care este rolul fidelitatii?
Am precizam faptul ca orice proiect de cercetare metodologic este supus unei anumite inconstante a cercetatorului (a mediului din care provine, si, mai ales a mediului în care se formeaza) si este dependent de o anumita relativitate a procesualitatii, a realitatii sociale. Tocmai de aceea eforturile de realizare a unei abordari stiintifice a fenomenelor, a implicatiilor, a explicatiilor si interpretarilor sociale sunt mult mai dificil de realizat. În acest sens se pune în mod acut problema de a gasi modalitatile cele mai eficiente prin care realitatea sociala poate fi surprinsa (înteleasa ori explicata).
Designul cercetarii sociale pe care îl propunem, în acest moment, se bazeaza în mod exclusiv pe o problematica introductiva si intuitiva. Argumentam aceasta abordare prin faptul conform caruia atentia trebuie sa fie acordata, în egala masura, metodelor experimentale, si mai ales celor statistice. Deseori, cercetarile sunt realizate, în mod efectiv, privind înspre instrumentele care sunt la dispozitia cercetatorilor. Spus simplist: depinde care este câmpul (cât de întins sau de limitat), care sunt metodele statistice pe care le cunoaste cercetatorul pentru ca realitatea sociala sa fie interogata în mod eficient. În acest sens, designul cercetarii are în prim plan analiza introductiva a conceptelor si termenilor cheie pe care un cercetator (sau student) trebuie sa le cunoasca.
Modelarea cauzala prin reprezentari liniare bivariate, sau prin reprezentari multivariate se bazeaza pe un mecanism relativ simplu de percepere a realitatii sociale, de tip cauzal.
Fundamentul unor asemenea abordari este întemeiat prin sintagma descriptiva - orice lucru are o cauza: astfel încât într-un simbolism unanim acceptat: daca X se întâmpla, Y apare. La nivel exemplificativ: daca fierul se încalzeste "Daca X" atunci se dilata "Atunci Y". La nivel social-politic, simplificator: daca X câstiga alegerile atunci Y nivelul de trai (de viata, de sanatate, de ocrotire sociala) creste.
În metodologia stiintelor sociale analiza cauzala se bazeaza întotdeauna pe câtiva termeni unanim acceptati :
q Afirmatia cauzala consta din doua elemente, din doua variabile,
q Cele doua variabilele sunt numite: variabila dependenta si variabila independenta,
q Variabila independenta este considerata întotdeauna ca fiind CAUZA,
q Variabila dependenta este considerata întotdeauna ca fiind EFECTUL,
q Variabila independenta este simbolizata cu X,
q Variabila dependenta este simbolizata cu Y ,
q Variabila independenta este întotdeauna ANTECEDENTĂ,
q Variabila dependenta este întotdeauna CONSECINŢA sau consecventul,
q Variabila independenta este exogena (are o cauza externa) si NU are o variatie în raport cu proiectul cercetarii (este oarecum fixa),
q Variabila dependenta DA are o variatie, cel putin ipotetica, faca de variabila independenta,
q Simbolizarea relatiei logice cauzale este de forma: F(X)=Y (Y este functie de X) ori xRy (X este în relatie directa cu Y) ceea ce indica faptul ca de câte ori X se întâmpla apare Y, sau de câte ori X are o valoare, Y primeste o valoare fixa, replicabila, astfel încât, daca valoarea lui X se modifica, se schimba nemijlocit si valoarea lui Y.
q Problema cauzalitatii consta în faptul ca nu putem fi la nivel empiric martorii întotdeauna directi ai relatiilor cauzale astfel încât putem sa observam numai succesiunea evenimentelor (Daca este aprins becul atunci vad bine, Daca deschid ochii tavanul este deasupra capului - dar în realitate nu pot sa tin ochii deschisi încontinuu) si nu putem observa cum X îl influenteaza în mod direct pe Y. Observam întotdeauna numai succesiunea evenimentelor[7] (Hume, D.,) - ceea ce arata faptul ca suntem întotdeauna martorii unor stari care se înlocuiesc si urmeaza unele prin celelalte când vorbim despre cauzalitate.
q Implicatia este forma cea mai tare a relatiilor cauzale si este exprimata sub forma: "Daca X atunci (urmeaza cu necesitate) Y".
q Urmeaza cu necesitate înseamna: regularitate a aparitiei (daca apare X si Y se întâmpla), inferenta valida (este necesar si adevarat ca Y urmeaza dupa X), covariatie (X se afla în relatie cu Y si daca X se modifica si Y se modifica) si asociere negativa (daca X nu apare, nu se întâmpla nici Y).
q Variabilele pot fi analizate printr-o diada - este / nu este, (de exemplu un anumit partid aflat la guvernare): prin diferente calitative (de exemplu veniturile pe familiile dintr-o societate); prin valori exprimate prin numerale ordinale (ierarhie) sau prin numerale cardinale.
q Legatura care este stabilita de la început, pe parcurs sau la sfârsitul situatiei experimentale între variabila independenta si variabila dependenta poarta numele de ipoteza.
q Ipotezele nucleare sunt cele care fac legatura între o singura variabila independenta si o singura variabila dependenta. Celelalte care presupun un multiplu, fie în privinta variabilelor independente, fie în privinta variabilelor dependente se numesc ipoteze interactionale. Ipotezele interactionale simple fac legatura între mai multe variabile independente si o singura variabila dependenta. Ipotezele interactionale complexe fac legatura între mai multe variabile independente si o mai multe variabile dependente.
q Din punct de vedere statistic, prin corelatie se masoara forta care apare între doua masuratori ale variabilei dependente. Prin corelatie se vizualizeaza si variatiile unui variabile dependente în raport cu variatiile unei alte variabile dependente.
Ca si corelatie[8] prin masurarea variabilei dependente se poate ajunge la trei cazuri:
1. dispersia întâmplatoare, aleatorie - care arata faptul ca variatiile celor doua masuratori ale variabilelor dependente nu au nici o legatura între ele. Rezulta faptul ca variabilele dependente sunt independente unele fata de altele. De exemplu cunoscând culoarea parului indivizilor (prima variabila dependenta) nu putem spune nimic despre coeficientul de inteligenta al indivizilor (a doua variabila dependenta).
2. legatura functionala - care arata faptul ca fiecarei valori a variabilei independente X îi corespunde o valoare fixa Y. Este cazul implicatiilor tari care se regaseste numai în domeniul fizic si care este putin aplicabil în domeniul stiintelor socio-umane.
3. legatura stocastica - se pot descoperi variatiile care apar în masurarea valorilor a doua variabile dependente în mod statistic. Astfel se pot analiza relatii mai mici sau mai mari în analiza a doua fenomene. Prin studierea corelatiei se ajunge la estimarea atât a gradului de relatie dintre doua serii de date (se stabilesc corelatii pozitive daca variabilele dependente cresc simultan) cât si a sensului acestor relatii (corelatiile sunt negative daca variabilele dependente cresc în sens invers).
Analize statistice (curs special de statistica).
Designul modelarii cauzale prin reprezentari liniare bivariate este de tipul F(X)=Y ceea ce arata faptul ca de câte ori X are o valoare si Y primeste o valoare (ambele valori nu se schimba). Daca X primeste o valoare diferita de prima si Y primeste o valoare diferita de prima (ambele valori, diferite de prima valoare, nu se schimba) s.a.m.d. Deci, în general - daca X se modifica si Y îsi modifica valoarea. Din cauza simplitatii lui acest model este aplicat mai degraba lumii fizice decât universului socio-uman.
Designul modelarii cauzale prin reprezentari multivariate analizeaza fenomenul cauzal într-o modalitate mult mai complexa, propunând analiza mai multor variabile independente (X1,X2,X3,X4) care influenteaza în mod simultan o variabila dependenta. Statistic este modelul cel mai semnificativ pentru, de exemplu, explicarea câstigarii alegerilor de catre un partid sau un candidat (experimental se pot analiza cauzele - si nu numai o singura cauza sau o cauza bivariata (da sau nu, pozitiv sau negativ) ca în primul model - care pot conduce sau care au condus la atingerea rezultatelor electorale respective). Relatiile cauzale sunt mult mai complexe si conduc înspre întelegerea unui model social din mai multe puncte de vedere. Tocmai de aceea acest tip de relatii cauzale este aplicat în întelegerea fenomenelor socio-umane.
tema 11:
1. Realizati o scurta analiza comparativa în legatura cu metodele de cercetare formale si informale. Imaginati în aceasta analiza comparativa scurte exemple :
2. Gasiti exemple de trei masuratori discrete pe care un cercetator le poate realiza.
3. Elaborati un proiect de cercetare în care ne intereseaza sa identificati una (sau mai multe) variabile independente si una (sau mai multe) variabile dependente.
Metoda interviului si a anchetei sociologice sunt principalele metode de investigare a opiniei publice, relevând si particularizând esenta meseriilor de sociolog sau de cercetator al realitatilor sociale.
Ancheta sociologica este cea mai utilizata metoda de cercetare la nivelul cunoasterii cerintelor sociale.
Septimiu Chelcea[9] considera faptul ca ancheta este o metoda generala de cercetare a realitatilor sociale, în cadrul careia exista doua aplicabilitati concrete ale acesteia: metoda interviului si metoda chestionarului. Alti autori le considera însa metode diferite, propunând o conceptualizare ferma între cele metoda anchetei si metoda interviului prin evidentierea existentei unor deosebiri însemnate între ele care sunt datorate:
Tehnicilor de realizare. Interviul poate sa fie standardizat sau poate sa fie nestandardizat. Chestionarul propune, însa , numai tehnici standardizate deoarece numarul, ordinea si formularea întrebarilor, numarul de subiecti la care trebuie aplicat sunt stabilite clar de la început si nu sufera modificari pe parcurs.
Instrumentele de cercetare. Exista o legatura nemijlocita între ancheta si instrumentul chestionar care este prezent în orice ancheta, indiferent cât este de simpla aceasta, pe când în cazul unui interviu nu este obligatoriu prezenta chestionarului, interviul putându-se desfasura pe baza unor programe orientative, nestandardizate, a unor planuri de principiu sau a ghidului de interviu.
Numarul subiectilor si gradul de reprezentativitate. Ancheta se aplica unui numar mult mai mare de subiecti supusi investigatiei experimentale (indicând si analize statistice, de tipul frecventelor, a mediilor obtinute, s.a.), pe când, în cadrul interviului, nu se urmareste îndeplinirea gradului de reprezentativitate a subiectilor.
Calitatea informatiilor obtinute. Ancheta poate surprinde numai informatii simple ca structura si continut, pe când interviul poate descoperi informatii mult mai complexe. Astfel, ancheta este o metoda de tip extensiv iar interviul este o metoda de tip intensiv.
Tehnicile utilizate în cadrul anchetelor sunt scrise sau orale, pe când tehnicile utilizate în cadrul interviului sunt exclusiv orale.
Tehnicile utilizate în cadrul anchetelor se bazeaza pe informatii obtinute numai în mod individual, pe când tehnicile utilizate în cadrul interviului se bazeaza pe informatii obtinute atât individual cât si pe date obtinute în grup.
Tehnicile utilizate în cadrul anchetelor se bazeaza pe informatii obtinute, de regula, de operatori de interviu, ca personal auxiliar, pe când tehnicile utilizate în cadrul interviului se bazeaza pe informatii obtinute numai si numai de personal calificat.
Ancheta sociologica este o metoda de cercetare specifica sociologiei. Prin intermediul ei societatea poate fi analizata si urmarita în ceea ce priveste dorintele, aspiratiile, necesitatile si opiniile sale.
Este una dintre cele mai raspândite, cunoscute si relativ accesibile metode de cercetare în sociologie. Se bazeaza pe câteva elemente de baza care descriu, în mod generic: tipul de ancheta sociologica, tipul de chestionar aplicat si gradul de reprezentativitate. Sondaj semnifica, în literatura de specialitate, cercetare de esantion.
Preconditiile construirii si aplicarii unui sondaj de opinie[11] sunt:
Problema sociala - care trebuie sa aiba o importanta generala (de regula, aceasta preconditie este îndeplinita în mod simultan daca problema sociala este controversata, constituind, pe moment, o paradigma sociala, ori daca problema sociala are o anumita importanta sociala).
Opinia publica - care trebuie sa fie un element al problemei sociale, vizând, în adâncul mentalitatilor ei, un numar semnificativ de persoane.
Publicul - care constituie populatia care graviteaza în jurul unei anumite probleme sociale. Astfel, în cadrul unei populatii, pot fi definite mai multe situatii publice de care sociologul poate sa fie interesat.
Complex de pareri (multitudine relevanta) - ca acceptare a opiniilor diferite pe care indivizii pot sa le aiba în cadrul aceluiasi public.
Comunicarea opiniei publice - ca externalizare, exteriorizare si exprimare libera si posibila a propriilor pareri de catre public.
Evitarea situatiilor de a vizualiza existenta în cadrul publicului:
a unei unanimitati de opinii,
de a vorbi în numele generic al opiniei publice (rezultând sofisme),
de a oferi unor persoane numele de reprezentanti ai opiniei publice.
Promovarea situatiilor prin care publicul, obiectul de cercetare al anchetei sociologice si al sondajului de opinie, recunoaste:
sursa de comunicare si la nivelul primei impresii are încredere în calitatea acesteia (credibilitatea operatorului si/sau a institutului care propune sondajul de opinie),
asemanarea sursei (a caracteristicilor operatorilor) cu receptorul (grup de apartenenta sau, chiar si de referinta),
calitatea mesajului (a întrebarilor, a studiului) propus,
claritatea, coerenta si neutralitatea mesajului (publicul recunoaste deseori mesajul publicitar, implicit sau explicit),
existenta rezistentei la schimbare, a lui însusi.
În mod aplicativ si sintetic sondajele de opinie au urmatoarele caracteristici:
Interogheaza opiniile simple ale subiectilor (ceea ce oamenii vor si pot sa spuna despre realitatea sociala),
Descriu probleme cunoscute si constientizate la nivelul societatii, de catre numerosi indivizi,
Se realizeaza într-un timp foarte scurt,
Chestionarele aplicate sunt simple, clare si inteligibile,
Rezultatele interpretarii sondajelor de opinie conduc la cunoasterea nevoilor sociale si la îmbunatatirea realitatii sociale.
Investigatia sociologica îsi propune sarcini care tin de cunoasterea empirica, ori de descrierea fenomenelor sociale, caz în care ea se ocupa "de felul în care se petrec lucrurile" [12] si de «adunarea» faptelor. Orice investigatie sociologica se fundamenteaza prin câteva elemente care privesc:
Etapele procesului de cercetare sociologica se desfasoara prin:
Fixarea scopului ca modalitate de stabilire a temei de cercetare.
Preancheta ce presupune documentarea în legatura cu problema care urmeaza a fi cercetata.
Stabilirea obiectivelor derivate din tema de cercetare urmareste formularea ipotezelor la baza carora se va desfasura cercetarea.
Elaborarea planului de cercetare presupune alegerea metodelor de cercetare si stabilirea modului în care vor fi folosite.
Efectuarea cercetarii vizeaza colectarea datelor si înregistrarea de informatii.
Interpretarea datelor recoltate presupune prelucrarea materialului si formularea de explicatii teoretice.
Raportarea rezultatelor cercetarii semnifica intrarea în circuitul stiintific a rezultatelor investigatiei.
În aplicarea unei cercetari sociale, subiectii supusi analizelor elaborate sunt o parte dintr-un întreg, parte care este reprezentativa pentru populatia respectiva.
Este usor de explicat faptul ca nu este nici posibil, nici rational si nici posibil esantionarea unei întregi populatii. Tocmai de aceea este o necesitate obiectiva esantionarea unei parti, statistic reprezentative[14] dintr-un etalon numit populatie.
Esantionul se defineste ca o parte a unui întreg, a unei multimi umane, a unei colectivitati sociale care este alcatuita dintr-un numar limitat de subiecti, de entitati, care sunt selectionati stiintific pentru a surprinde caracteristicile acelui întreg, ale acelei populatii.
Sondajul statistic se defineste ca fiind operatia practica prin care se aduna date reprezentative în scopul de a calcula indicatori statistici prin intermediul carora se poate caracteriza o întreaga populatie din interiorul careia a fost realizata alegerea subiectilor respectivi pentru ca esantionul realizat sa surprinda caracteristicile vizate din acea populatie. Pe baza esantionarii se realizeaza stratificarea raspunsurilor în functie de diferite criterii utilizate: vârsta, sex, apartenenta socio-culturala, nivel de pregatire s.a.m.d. Exista doua conditii care trebuie îndeplinite: în primul rând, esantionul trebuie sa fie reprezentativ din punct de vedere cantitativ (ca marime), în al doilea rând, esantionul trebuie sa fie reprezentativ din punct de vedere calitativ (ca structura).
Esantionul reprezentativ statistic este cel care reproduce exact caracteristicile întregului, a populatiei care este supusa cercetarii experimentale. Gradul de reprezentativitate al esantionului[15] depinde de:
Marimea populatiei.
Abaterea standard care arata marimea dispersiei valorilor extreme fata de cele medii.
Eroarea admisa.
Caracteristica centrala.
Precizia informatiilor obtinute si probabilitatea ca aceste date sa fie valide.
Esantionarea este operatia propriu-zisa de stabilire a esantionului care este reprezentativ statistic.
În consecinta putem afirma faptul ca orice sondaj de opinie se aplica pe o anumita populatie în conditiile în care nu este posibil, daca populatia este mare, sa se aplice în întregime la fiecare membru al ei. Din aceasta cauza s-a dezvoltat ideea esantionului reprezentativ statistic care ne ofera o imagine de ansamblu asupra caracteristicilor întregii populatii.
Datele obtinute se analizeaza printr-un procedeu statistic care poate sa extrapoleze rezultatele la nivelul întregii populatii.
Se poate spune, din aceasta cauza, faptul ca esantionarea si prelucrarea statistica a datelor obtinute sunt metode la fel de importante de respectat si de utilizat în demersul sociologic.
Sondajele de opinie, ca si anchetele sociologice se pot desfasura în mai multe variante în aplicarea practica a acestora. Cele mai cunoscute metode de anchetare a opiniei publice se realizeaza prin:
Observatie: Se face diferentiere între aceste modalitati de sondare a opiniei publice, deoarece fiecare investigare sociala a acesteia are câteva avantaje si dezavantaje.
1. Ancheta nemijlocita "fata-în-fata" se poate desfasura pe un esantion reprezentativ format dintr-un public bine determinat si bine precizat. Se poate desfasura la locul de munca, în institutii, pe strada s.a.
Daca se doreste inventarierea raspunsurilor unei categorii sociale anumite: angajati ai unei societati comerciale de stat sau particulare, studenti, elevi s.a.m.d., esantionarea directa este cea mai nimerita datorita publicului bine stabilit. În acest caz, esantionarea prin telefon nu este recomandata datorita faptului ca s-ar desfasura cu costuri mai mari si ar fi mai ineficienta decât prima forma de esantionare.
Dar inventarierea pe strada sau la iesirea de la lucru a angajatilor, sau la terminarea unui spectacol, ori manifestare, trebuie sa tina seama de intervalul în care se poate desfasura si care trebuie sa fie, în medie, între 3 si 5 minute. Daca depaseste acest timp maxim trebuie sa se aiba în vedere faptul ca individul chestionat, fiind grabit, ori nu mai vrea, nu mai poate sa raspunda, ori raspunde în pripa "doar ca sa scape odata".
Ancheta nemijlocita "fata-în-fata"[16] se poate desfasura si pe un esantion reprezentativ format dintr-un public foarte mare, în conditiile în care subiectul pus în discutie este de larg interes (de exemplu sondajele preelectorale, de încredere în institutii, sondajele economice orientate catre consumatori s.a.m.d.). În acest caz, este recomandat sa se desfasoare la domiciliul subiectului deoarece, numai acasa, intervievatul poate fi chestionat, în principiu, un timp mai lung: intervalul mediu fiind între 30 si 40 de minute.
Ancheta nemijlocita "fata-în-fata", desfasurata la domiciliul, are un avantaj major: datorita interactiunii directe între operatorii de sondaj si intervievat, o multitudine de probleme puse în sondaj pot fi solutionate foarte repede, fara a mai fi necesare formularea de întrebari explicite de catre operatori intervievatilor: de exemplu, în legatura cu sondajele economice: "Aveti telefon?" lucru pe care operatorul de sondaj îl poate observa foarte repede în momentul în care este primit în casa si i se accepta chestionarea. Totodata, s-a observat faptul ca în aceasta modalitate de ancheta, fenomenul de neraspunsuri din partea intervievatilor este foarte mic, fata de alte modalitati de anchetare.
Ancheta nemijlocita "fata-în-fata" are însa un dezavantaj major: presupune un mare consum financiar, de timp si de resurse umane.
2. Ancheta mijlocita "prin telefon", este cea mai utilizata modalitate de sondare a opiniei publice în tarile avansate din punct de vedere economic, deoarece presupune costuri relativ mici, fata de ancheta "fata-în-fata", iar un numar foarte mare de oameni au telefon putând sa fie intervievati, procentul celor care nu au telefon fiind relativ mic: sub 5% din populatie, ceea ce conduce la un fenomen mic de distorsiune a rezultatelor anchetei.
Alte avantaje: rapiditate în aplicarea chestionarelor (în functie de numarul de ordine din cartea de telefon, al 5-lea subiect, al 9-lea subiect intervievat s.a.m.d.) si rapiditate în interpretarea rezultatelor (de pilda, raspunsurile subiectilor intervievati pot sa fie inventariate imediat în calculator, putându-se obtine foarte repede rezultatele intermediare sau cele finale) fata de ancheta "fata-în-fata"[17].
3. Ancheta indirecta "prin autoadministrarea chestionarului" este o modalitate de intervievare în scris presupunând trimiterea prin posta, prin Email, prin fax, sau prin alte mijloace a chestionarului si asteptarea raspunsurilor date de catre intervievati.
Are avantajul ca nu presupune întrebuintarea unui numar foarte mare de operatori si chestionarele administrate dau cele mai complete raspunsuri. Are dezavantajul unui consum mare de timp, fata de celelalte modalitati de anchetare sociala.
Chestionarul ca instrument de investigare sociologica consta "dintr-un ansamblu de întrebari scrise si, eventual, imagini grafice, ordonate logic si psihologic care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare, determina din partea celor anchetati raspunsuri ce urmeaza a fi înregistrate în scris"[18].
Chestionarul reprezinta varianta scrisa a metodei anchetei. Cu ajutorul acestuia, se pot cunoaste parerile, dorintele sau temerile oamenilor. În functie de situatia concreta din fiecare grup social, chestionarul poate fi construit de sociolog, iar în functie de rezultatele sale, acesta îsi poate modifica propriul comportament sau poate interveni prin diverse metode pentru modificarea comportamentului anumitor subiecti.
În literatura de specialitate se arata ca în elaborarea unui chestionar se parcurg urmatoarele etape[19]:
identificarea caracteristicilor ce trebuie surprinse cu ajutorul chestionarului;
ordonarea logica a acestora, ordonare ce se regaseste din modul de succesiune a întrebarilor;
formularea întrebarilor ce vor fi adresate subiectilor;
testarea prealabila a chestionarului, pentru a se verifica accesibilitatea termenilor, caracterul inteligibil al întrebarilor, timpul necesar pentru completare.
Chestionarul este o forma de ancheta ce se desfasoara pe baza unui set de întrebari puse în scris cu privire la problema urmarita, prin care se urmareste obtinerea de informatii despre aceeasi problema de la un numar mai mare de subiecti.
Când se foloseste chestionarul, o atentie deosebita trebuie acordata întocmirii acestuia. Chestionarul este o ancheta care se desfasoara pe baza unei liste de întrebari în legatura cu problema urmarita, prin care se urmareste obtinerea de informatii despre aceeasi probleme de la un numar mai mare de subiecti.
Exista câteva cerinte privind formularea întrebarilor:
sa fie în concordanta cu tema cercetarii;
sa fie clar formulate;
sa nu vizeze direct ceea ce urmarim;
sa respecte o logica interna.
Respectarea unei logici interne îl obliga pe cel care raspunde sa fie consecvent cu el însusi si sa nu fie citite în prealabil, ci concomitent cu completarea raspunsului, trecându-se apoi mai departe.
Sub aspect structural, în elaborarea chestionarelor se pot folosi cele trei mari categorii de clasificare a întrebarilor[20], în functie de continutul informatiei vizate, propunând:
a) întrebari factuale - de întarire a observatiilor directe si sistematice. Informatiile se materializeaza în fapte comportamentale sau situationale;
b) întrebari de opinie - informatiile se materializeaza în aspecte ce vizeaza universul interior al subiectilor;
c) întrebari de cunostinte si de control - informatiile vizeaza nivelul de cunostinte teoretice în legatura cu operationalizarea unui proces sau fenomen astfel încât se urmareste sesizarea unui dublu aspect - unul care justifica, în functie de raspunsul dat, caracterizarea persoanei anchetate (în special dificultatile de întelegere si atitudinea acesteia în legatura cu fenomenul anchetat) si altul prin care se analizeaza, în mod efectiv, acuratetea datelor exprimate.
Ca tipuri de întrebari în functie de modalitatea de înregistrare a raspunsurilor se pot propune:
întrebari cu raspunsuri deschise, si întrebari cu raspunsuri închise, precodificate, în cadrul carora se poate alege o singura varianta de raspuns,
întrebari cu posibilitati multiple de raspuns când se pot alege mai multe variante de raspuns,
întrebari de apreciere relativa a raspunsurilor când se solicita ierarhizarea (prin folosirea unui punctaj indicat) tuturor variantelor în functie de importanta considerata a acestora de catre subiectii intervievati.
În functie de natura întrebarilor, chestionarele pot fi închise, deschise, precodificate si mixte.
Întrebarile închise sunt acelea care ofera doua sau trei posibilitati de raspunsuri: DA, NU, NU sTIU.
Întrebarile deschise sunt acelea care ofera subiectului libertate deplina pentru a formula raspunsul potrivit gândurilor si opiniilor sale.
În cazul chestionarelor precodificate, întrebarile au mai multe variante de raspunsuri date la sfârsitul întrebarii.
Aceste întrebari au avantajele si dezavantajele lor, nu numai în ceea ce priveste continutul raspunsurilor, ci si ceea ce priveste prelucrarea acestor raspunsuri.
Orice chestionar trebuie sa cuprinda întrebari privind sexul, vârsta (studii, profesie) si provenienta. Este indicat sa nu se ceara numele pentru ca raspunsurile sa fie sincere.
Chestionarul este o forma de ancheta ce se desfasoara pe baza unui set de întrebari scris care cuprinde o lista de întrebari privitoare la problema urmarita, prin care se urmareste obtinerea de informatii despre aceeasi problema de la un numar mai mare de subiecti.
Când se foloseste chestionarul, o atentie deosebita trebuie acordata întocmirii acestuia. Întrebarile trebuie sa fie cât mai clar formulate, sa fie adecvate situatiei si sa se refere la un aspect concret, fara a viza direct ceea ce se urmareste.
Respectarea unei logici interne îl obliga pe cel care raspunde sa fie consecvent cu el însusi si sa nu fie citite în prealabil, ci concomitent cu completarea raspunsului, trecându-se apoi mai departe.
Orice aplicare a unui chestionar în scopul realizarii unui sondaj de opinie se bazeaza pe comunicarea verbala ca prim act prin care operatorii de sondaj iau legatura cu subiectii intervievati.
Pentru a se întelege mai bine comunicarea ca proces trebuie sa se stabileasca: elementele componente ale procesului de comunicare; finalitatile acestuia; tipurile de comunicare; factorii care favorizeaza si factorii care defavorizeaza o comunicare optima.
Elementele componente ale oricarei comunicari: (E) emitatorul (cel care transmite mesajul), (R) receptorul (cel care primeste mesajul); mesajul efectiv (dinamica, interactiunea si complexitatea acestuia).
Eficienta oricarui proces de comunicare evidentiaza existenta a cel putin patru finalitati general-valabile oricarui tip de comunicare privind: receptarea mesajului care se transmite, întelegerea acestui mesaj, acceptarea lui, reactia (finalitatile) care sunt produse de mesajul transmis.
Trecând peste întreaga tipologizare a literaturii de specialitate retinem doar împartirea comunicarii în functie de limbajul folosit (oral sau scris) în comunicare directa si comunicare indirecta - numita uneori si "metacomunicare" sau comunicare nonverbala care semnifica faptul ca nu se folosesc numai cuvinte pentru a transmite un mesaj: limbajul trupului (mimica fetei, pozitia corpului, gestica, aspectul exterior etc.); limbajul nonverbal al vorbirii (tonalitatea, rapiditatea, acuratetea vorbirii); mesajul nonverbal al scrierii (grafologia - în cazul analizei scrisului de mâna, asezarea în pagina, redactarea, aspectul vizual general etc.)
Comunicarea este modalitatea cea mai simpla a Eului de a se cunoaste pe sine pornind de la Celalalt. Astfel se evidentiaza fiintarea limbajului ca un demers ontic si ontologic, limbaj care, ca un mediator al comunicarii, devine un obiect singular al reflexiei unei gândiri optime.
Comunicarea ca proces marcheaza la nivel pragmatic analiza limbajului (verbal, nonverbal, oral, scris), pe de o parte, iar, pe de alta parte, procesul comunicarii angajeaza problematizarea a însasi experientei comunicarii indiferent de limbajul folosit.
Ce este comunicarea?
Reprezinta un act, o activitate mijlocitoare de transmitere de cunostinte, de indicatii sau de stari. Este, sub aspect filosofic, realitatea umana cea mai concreta si pragmatica care ne permite sa trecem din planul subiectivitatii în cel al intersubiectivitatii (ca proces reversibil) cu scopul de a modela lumea. Sociabilitatea umana se defineste prin prezenta continua a comunicarii (relatiile dintre oameni desemneaza doar efectul comunicarii), iar, limbajul, recompunând comunicarea, constituie inima sociabilitatii.
Cum este posibila comunicarea?
Comunicarea este posibila ca element esential al sociabilitatii umane, ca relationare umana, ca interpretare cu sens a limbajului - verbal/nonverbal. Hermeneutic, în orice proces de comunicare exista o interpretare - o traducere - a cuvintelor, a semnelor, a simbolurilor pe care acestea le prezinta în plan individual-subiectiv si totodata exista o recunoastere a acestora în plan general-colectiv. Paradigma care apare între aceste doua stari - între ceea ce înteleg Eu prin "rost", "rostire" si ceea ce semnifica aceste cuvinte pentru Altul sau pentru Ceilalti marcheaza - spus în modul cel mai simplu cu putinta - pertinenta comunicarii. Cu cât semnificatiile date, acceptate de catre cei doi actori sociali sunt mai apropiate cu atât procesul se apropie de un optim al comunicarii. Cursul de fata îsi propune, din perspectiva comunicarii sociale, constientizarea si întelegerea mecanismelor eficiente ale acestui proces.
Ceea ce am încercat sa sintetizam pâna acum este faptul ca a comunica înseamna a întelege iar a întelege înseamna a gândi. De multe ori, însa, comunicam într-un mod automat folosind stereotipuri si scenarii care - în cazul unor comunicari speciale - nu sunt, de cele mai multe ori, de dorit deoarece exista argumente care din punctul de vedere al finalitatilor pun în prim plan eficienta acestui proces atât la nivelul metacomunicarii - al mesajelor pe care le transmitem (analiza comunicarii prin comunicare, întelegerea comunicarii nonverbale); al precomunicarii (reflexia asupra treptelor eficiente ale procesului de comunicare); al postcomunicarii (constientizarea limbajului inconstient sau constient pe care îl folosim) cât si la nivelul comunicarii propriu-zise - ca operationalizare a comunicarilor utile prin folosirea unor argumente de ordin psihologic (ce trebuie sa evitam si ce trebuie sa folosim), organizatoric (ca demers metodologic), standardizat (cunoasterea schemelor sintetice generale în cazul întocmirii, de exemplu, a unui curriculum vitae, a unui raport, a unei dari de seama etc.).
Sunteti buni vorbitori?
Va cunoasteti capacitatea oratorica?
Dati dovada de spontaneitate în comunicare?
Folositi inflexiuni vocale pentru a accentua un cuvânt - grup de cuvinte?
Va tremura vocea atunci când vorbiti?
Când vorbiti gesticulati mult, putin sau deloc?
Cunoasteti un model (individ concret) oratoric demn de urmat?
Sunt doar câteva întrebari asupra carora ar trebui sa meditam în clipa în care ne (auto)analizam capacitatile de 16416u207q vorbire.
Mai întâi trebuie sa precizam faptul ca orice tip de comunicarea orala (începând de la simpla discutie de serviciu si pâna la întretinerea telefonica) trece prin sapte niveluri :
Ceea ce am vrut sa spun.
Ceea ce am spus.
Ceea ce altul aude.
Ceea ce altul asculta.
Ceea ce altul întelege.
Ceea ce altul retine.
Ceea ce altul retransmite.
În orice comunicare (verbala, orala, scrisa) primeaza un principiu care vizeaza - CAPACITATEA DE A SELECTA, DE A SINTETIZA sI DE A TRANSMITE EFICIENT INFORMAŢIA ceea ce presupune pregatirea si alegerea informatiilor, pastrarea celor utile si redarea lor într-un mod pragmatic.
Comunicarea verbala constituie elementul principal al stabilirii relatiilor interumane în lumea contemporana. Totodata, în cazul aplicarii unui sondaj de opinie este necesara cunoasterea premiselor unei bune comunicari în scopul pregatirii adecvate a operatorilor de sondaj pentru administrarea acestuia.
Comunicarea verbala are câteva reguli aplicative care prin esenta si structura lor sunt necesar a fi bine cunoscute si constientizate . Aceste reguli arata faptul ca:
A vorbi bine, înseamna a utiliza multiple competente în plan psiho-social si presupune respectarea a trei reguli de baza:
a te pregati sa vorbesti (prin DESCHIDERE, ÎNVĂŢARE);
a fi pregatit sa vorbesti (prin CONTINUITATE, PROIECTAREA CUVINTELOR ÎNAINTE DE ROSTIRE);
a sti sa asculti (prin RECUNOAsTERE, ÎNŢELEGERE).
Finalitatile comunicarii verbale sunt interconexate cu aceste reguli, în plan teoretic, dar si în plan manifest. Astfel încât în cadrul unei expuneri orale reusite se urmaresc:
Sinceritatea si naturaletea exprimarilor - se traduce prin a fi Noi însine în orice situatie. Nesinceritatea sau lipsa de încredere în sine se observa de cele mai multe ori (rigiditatea în discutii, simularea cunoasterii depline, folosirea unor cuvinte nefamiliare, stângacia gesticulatiei etc.). Folosirea unui ton prietenesc ajuta, totodata, în stabilirea unei relatii optime ca dinamica a mesajului.
Acuratetea si claritatea exprimarilor - ca sa fim întelesi cu adevarat este necesar sa comunicam ceea ce dorim într-un mod simplu (dar nu simplist - reducând prea mult mesajul pe care vrem sa-l transmitem ajungem sa-l transformam într-un alt mesaj) si clar (neredundant - nerepetitiv). În acelasi timp este recomandat ca auditoriul sa poata auzi fara dificultati sau efort mesajul care este transmis.
Acuratetea, reclama folosirea, în primul rând, a propriului limbaj cu care suntem familiarizati iar claritatea implica si o bogatie suficienta a vocabularului propriu printr-o continuitate a adaptarii si învatarii si, totodata, printr-o exprimare adecvata a ceea ce rostim.
Empatia - exprima întelegerea nedisimulata a celuilalt. Ca sa fim amabili (indiferent de starea noastra psihica - pozitiva sau negativa) trebuie sa fim empatici - sa ne punem în situatia celor care ne asculta si care nu sunt cu nimic "vinovati" de propriile noastre stari sufletesti.
O comunicare eficienta presupune nu numai pregatire formala ci si întelegerea a ceea ce simte auditoriul (iar cel mai simplu mijloc de a constientiza acest lucru este scenariul prin care ne situam în ipostaza inversa).
Exista posibilitatea de a fi empatici ca proiectare - înaintea unei comunicari importante este necesar sa constientizam ceea ce simtim (care este starea de spirit în care ne aflam) si pe urma este esential sa rationam asupra posibilei stari de spirit a celui (celor) care asculta (cum vor receptiona mesajul transmis?) si, totodata, avem posibilitatea de a fi empatici prin adaptare, prin observarea si analizarea concreta a atentiei, a reactiilor, a mesajului nonverbal sau verbal care este emis de catre auditor (care este cauza reactiilor pozitive sau negative?).
Totalitatea regulilor si finalitatilor psihologice ale comunicarii verbale urmaresc optimizarea si eficientizarea mesajului si discursului realizat în scopul întelegerii cât mai bune a mesajelor adresate.
Regulile sociale si pragmatice ale comunicarii verbale pun în evidenta câteva elemente esentiale care sunt necesare si în functie de care se desfasoara orice tip de comunicare. Aceste reguli sociale si pragmatice sunt:
Aparenta sociala - ca modalitate în care suntem perceputi deoarece este necesar sa întelegem faptul ca: - stereotipia primei impresii (a imaginii subiective care se face de la prima întâlnire de afaceri sau de serviciu) este de cele mai multe ori hotarâtoare.
Tocmai de aceea suntem obligati sa tinem seama nu numai de modul în care ne comportam ci si de modul (îngrijit, adecvat, curat, ordonat) în care ne îmbracam. Însa o înclinatie exagerata înspre individualitatea pe care ne-o ofera aspectul vestimentar (moda prin extreme) nu sugereaza decât faptul ca suntem preocupati mai mult de înfatisarea noastra decât de sarcinile de serviciu.
Pozitia corporala - ca modalitate de întelegere a mesajelor nonverbale care se formeaza în timpul unor discutii.
Aspectele vocale - tonalitate, articulare, rapiditate, exprimare.
Toate aceste caracteristici ale comunicarii verbale trebuie asociate cu câteva reguli de politete si de protocol care trebuie cunoscute în momentul în care are loc o comunicare sociala.
Uzantele reprezinta elemente de fond ce caracterizeaza practicile urmate în relatiile umane, exprimând regulile statornicite în comportamentul social.
Politetea reprezinta un ansamblu de norme de comportament bazate pe amabilitate, buna-cuviinta, respect reciproc si toleranta. Politetea a fost definita în literatura de specialitate ca "permanenta atentie acordata celor din jur", "arta de fi placut celor din jur" si de "respectarea demnitatii tuturor, începând si terminând cu a ta însuti" , conditii în care "în timp ce protocolul si eticheta sunt normative, politetea se refera la atentiile, atitudinile sau gesturile care tind sa arate respectul fata de celalalt, fiind, în acelasi timp, si mijloace care garanteaza o luare de contact favorabila" .
Sunt indicate urmatoarele trasaturi fundamentale:
Eticheta reprezinta "un simplu ceremonial exterior, care poate da luciu dar nu si stralucire", însa adevarata stralucire a fiintei umane nu vine din exteriorul ei ci dinlauntrul ei." Buna-cuviinta si eticheta este atributul omului adevarat iar politetea este atributul omului civilizat.
"onestitatea presupune adesea asumarea riscului de a displace, de a-i soca sau rani pe ceilalti" .
Buna-cuviinta arata comportamentul celui care actioneaza din convingere, este patruns de respectul pentru celorlalti. Unii autori arata ca "buna-cuviinta exprima conformitatea fata de normele considerate a fi corespunzatoare" în timp ce bunele maniere sunt "numai acelea care sunt considerate corecte, adica susceptibile sa determine rezultatul asteptat, spre deosebire ce cele care nu ar putea sa faca acest lucru."[26]
Protocolul arata totalitatea regulilor de conduita ce trebuie respectate în societate. Unii autori[27] arata ca, în sens restrâns, semnificatia protocolului la "prescriptiile imperative care determina locul cuvenit personajelor oficiale si maniera de comportare fata de acestea". În sens larg notiunea de protocol este înteleasa ca fiind sinonima celei de document, putând fi extrapolat sensul la tratat, conventie, proces verbal al unei conferinte. Totodata prin protocol se ajunge la desemnarea unor formulare utilizate pentru redactarea unor acte publice de exemplu imprimate tipizate care urmeaza sa fie completate de anumiti destinatari.
Ţinuta fizica face parte din personalitatea fiecarei persoane, nefiind usor de modificat. Prin urmare, tinuta recomandata în timpul mersului este[28]:
În societate este gresita: pozitia sprijinita de spatarul unui scaun sau de un perete; pozitia cu mâinile în buzunare este, de asemenea, nepotrivita; gesturile nervoase facute cu diverse obiecte personale: chei, bricheta, batista, ochelari, stilou etc. asezarea pe scaun, fotoliu sau canapea - care pot sa denote plictiseala ori satisfactia de a fi obtinut un loc care nu va fi cedat cu usurinta. Asemenea gesturi trebuie evitate în societate.
În tinuta fizica, expresia fetei, mimica si gesturile - toate trebuie controlate cu atentie. De pilda, folosirea mâinilor în timpul unei conversatii este uneori utila, dar nu trebuie sa ajunga la gesturi excesive. Greseli evidente sunt: indicarea cu mâna a unui obiect si mai ales a unei persoane; trosnitul degetelor; introducerea degetelor în nas; încrucisarea mâinilor pe piept; punerea mâinilor în solduri; tusitul, cascatul si stranutul fara a pune mâna în dreptul gurii; râsul prea zgomotos.
Salutul constituie o manifestare de consideratie si curtoazie fata de o alta persoana si consta în mimica, în expresia corporala, în tinuta. Prezentarile implica cunoasterea anumitor reguli, si anume: barbatul este prezentat femeii; cel mai tânar este prezentat celui mai în vârsta; gradul inferior celui superior.
Este incorect de a prezenta o femeie unui barbat sau pe directorul A. unui tânar functionar, cu unele exceptii: daca persoana recomandata are mai multe titluri, se pronunta numai titlul cel mai mare; când se prezinta o pereche, mai întâi se prezinta barbatul (sotul) si apoi femeia (sotia);
Atunci când una dintre persoane sta pe scaun si urmeaza prezentarea, eticheta impune urmatoarele reguli: barbatul se ridica întotdeauna când îi este prezentata alta persoana, barbat sau femeie; femeia ramâne pe scaun, cu exceptia situatiilor când îi este prezentata o femeie mai în vârsta, un batrân sau o personalitate marcanta.
Conversatia constituie la rândul ei un element important în societate, orice reuniune, întâlnire de afaceri, oricât de minutios ar fi pregatita, risca sa devina plictisitoare în lipsa unei conversatii interesante.
Participarea la actiuni ce presupun servirea meselor într-un cadru larg sau restrâns impune un anumit comportament adecvat fiecarei situatii. Nu sunt putine cazurile în care reusita încheierii unei afaceri, presupun depasirea cu succes a unui test (realizat fara stirea celui testat), de comportarea în timpul servirii mesei într-un cadru oficial.
Bunele maniere evoca "(...) totalitatea comportamentelor, atitudinilor, regulilor de eticheta si notiunilor de protocol care ne permit sa facem fata unei multitudini de situatii din viata particulara si publica."[29] Se arata ca originea bunelor maniere consta într-un sentiment uman profund, care tinde spre o armonie între comportare si etica, între frumusetea caracterului uman si moralitatea sa, prin urmare, între etic si estetic.
Un bun orator va sti de fiecare data sa: Respire (nu uitati, uneori corzile vocale, din cauza emotiilor, pot fi prea întinse astfel încât tonalitatea se schimba în mod evident, prin expirare, încordarea acestora dispare); Foloseasca timbrul vocii pentru a atrage atentia asupra unor cuvinte (uneori rigiditatea vorbirii este accentuata de faptul ca buzele nu sunt "miscate" asa cum trebuie, din diferite cauze - o "încalzire" a lor se poate face prin relaxarea maxilarului inferior - decontractarea si desclestarea acestuia si prin a bruia buzele - este o tehnica folosita deseori în domeniul audio-vizualului); Controleze viteza cuvintelor (în functie de mesajul transmis si de modalitatea de receptarea a lui) si sa Foloseasca pauzele pentru a accentua unele cuvinte sau pentru a dinamiza comunicarea (nu folositi pauze exagerat de mari dar nici nu uitati sa le faceti pentru a respira).
În literatura de specialitate ni se atrage atentia asupra faptului ca pot sa existe mai multi factori care pot sa influenteze comunicarea sociala. Aceasta este necesar sa fie utilizata în cazul aplicarii unui chestionar. Analizati sintetic acesti factori sunt:
a. De ordin interior:
Personalitatea - este factorul hotarâtor în orice comunicare deoarece;
arata, de cele mai multe ori, nivelul de dezvoltare intelectuala a unui individ,
exprima un proces complex de educare si autoeducare,
individul (E sau R) marcheaza printr-un comportament sociabil sociabilizarea celorlalti.
Personalitatea se formeaza prin depasirea unor bariere de ordin psihologic;
necunoasterea - ca o caracteristica generala a "fricii de comunicare" (fie ca este cazul unor discutii purtate de catre un individ pe o tema straina celuilalt, fie ca este cazul unei prime discutii în care interlocutorii nu se cunosc) exprima, în primul rând, necesitatea de a constientiza pozitivând discrepantele, emotiile, nervozitatea care pot sa apara între interlocutori, de catre ei însusi, si de a adapta discutiile în consecinta.
puncte de vedere diferite - (psihanaliza afirma ideea potrivit careia *Fiecare întelege ceea ce vrea sau ceea ce poate*) suntem influentati de nivelul cultural, de preocupari, de vârsta, de educatie, de temperament etc. ca modalitatea de abordare a unei discutii. Totodata, posibilitatea de solutionare a unei probleme evidentiaza acceptarea ideii potrivit careia o întrebare da nastere unor multitudini de raspunsuri (parafrazând un gânditor antic *cunoasterea s-a nascut din mirare, prin întrebare* - dar, un singur lucru ramâne nesigur - raspunsul).
scenarii - de multe ori individul care se formeaza imita comportamentul observat (exemplul cel mai concludent este cazul copilului care "împrumuta" felul de a fi al unui parinte - expresii, mimica, limbaj etc. - care are o personalitate puternica); cu alte cuvinte Altii vorbesc prin noi, dar este indicat sa observam si sa analizam si partile negative ale comunicarii (daca exista).
stereotipuri - sunt generalizari nepermise care sunt folosite în cazul unor discutii. Acestea apar atât la nivel individual si general "X este incult. X apartine unei categorii sociale. Toti cei ce apartin acelei categorii sociale sunt inculti." sau "Am vazut un martian verde. Toti extraterestrii sunt verzi."
ancorarea alternativelor - arata faptul ca se stabileste un prag de plecare în functie de care este judecat un întreg comportament colectiv (de pilda, în cazul unui examen oral daca la început raspund studentii mai putin pregatiti exista riscul ca întregul sistem de notare sa fie mai scazut si invers daca raspunsurile primilor studenti (elevi) sunt foarte bune notele acordate celor mai putin pregatiti dar care raspund la sfârsit pot sa fie mai mari).
Care este sursa acestor stereotipii? Exista cel putin o explicatie principiala ca problematizare psihologica prin care se arata ca, prin esenta sa, omul exagereaza lucrurile ca sa le cunoasca mai bine.
lipsa de interes - este o bariera importanta care se poate depasi printr-o organizare eficienta a motivatiilor unei discutii si prin adaptarea discursului la contextul care exista. (Uneori suntem obligati sa ascultam si problemele celorlalti pentru ca mesajul pe care îl avem de transmis sa nu se piarda).
emotivitatea - poate fi o bariera în calea unor discutii eficiente din moment ce ea e apare în momentele de tensiune psihica (examene, interviuri, roluri sociale diferite, evaluari). Psihologic ea dispare odata cu realizarea în plan social (cazul postadolescentei) sau printr-o motivatie rationala (gândind faptul ca sub influenta unor emotii puternice actionam, comunicam mult mai greu sau întelegând ca o anumita stare de nervozitate poate sa ne ajute printr-o sporire a atentiei).
lipsa de încredere în sine poate fi depasita printr-o organizare mai atenta a mesajelor, sau chiar prin planificarea, prin pregatirea lor.
b. De ordin exterior:
contextul comunicarii - propozitia "Profesorul este zapacit." are semnificatii diferite daca este spusa de catre studenti în momentul în care profesorul respectiv vrea sa-si cumpere un ziar sau daca priveste un carnet de note.
Arta comunicarii evidentiaza prin atributele de spatiu si de timp importanta pe care contextul îl are atunci când se doreste transmiterea unui mesaj eficient.
tipul de comunicare - eficienta comunicarii depinde si de numarul celor care comunica (individ - individ; individ - colectivitate; colectivitate - colectivitate etc.)
finalitatile urmarite si modalitatile de 16416u207q solutionare a acestora.
Totalitatea factorilor interni si externi ai comunicarii verbale urmaresc în primul rând sa ajute vorbitorul (intervievatorul sau operatorul de sondaj) sa cunoasca si sa constientizeze multitudinea de conditii si de elemente necesare de a se tine seama într-o comunicare verbala.
Este o forma aparte de comunicare orala deoarece, desi, faciliteaza contactul verbal între interlocutori , cu toate ca, este un mijloc rapid si eficient de comunicare la distanta (spre deosebire de transmiterea, de exemplu, a mesajelor prin scrisori) are un mare dezavantaj - faptul ca telefonul se defineste din punct de vedere functional ca fiind vocea fara chip (pâna acum am atras atentia asupra a cât de importanta este într-o comunicare înfatisarea, mimica, fizionomia, gestica, chiar si "cititul buzelor"). Un alt dezavantaj - fata de comunicarea verbala obisnuita este aratat a fi în problemele tipice care tin de defectiunile tehnice ale sistemului de telefonie (linii ocupate, bruiaje în timpul comunicarii, cuvinte lipsa etc.)
În cazul comunicarii verbale care se materializeaza cu o finalitate si care are un scop bine determinat este necesara pregatirea unei explicatii de fiecare data în cazul în care unul dintre interlocutori nu cunoaste finalitatea comunicarii. Acesta este si cazul operatorilor de sondaj care în momentul în care trebuie sa îl aplice pe strada sau la adresa indicata, utilizând ancheta nemijlocita fata-în-fata sau prin telefon trebuie sa fie corect perceputi de catre intervievati, de catre populatie. Din aceasta cauza operatorii de sondaj trebuie sa cunoasca structurile formale minime care sa fie în masura sa reflecte un plan general al explicarii. Astfel:
Trebuie stabilit cu exactitate ce se doreste sa se explice, raspunzând unor întrebari simple asupra subiectului ("Ce?"), asupra cauzelor ("Care este natura subiectului?"), asupra continutului ("Cum?, De ce?").
Trebuie stabilit ce elemente din subiectul dat ar putea interesa un auditor (ascultator) anume si care este nivelul cunostintelor acestora în legatura cu subiectul respectiv. Astfel se poate întelege foarte precis ceea ce se vrea sa se explice.
Trebuie stabilit cuvintele esentiale si raporturile în care se afla unele fata de altele.
Trebuie alese si enuntate ideile principale în legatura cu subiectul ales. Acestea ajuta în cazul în care trebuie sa întelegem ce implica o explicatie destinata unui auditoriu.
Trebuie enuntate ideile principale prin fraze simple si concise. Sunt utilizati putini termeni tehnici si frazele complexe. Frazele trebuie sa exprime o singura idee principala, trebuie sa fie inteligibile, si ca structura este indicat sa nu depaseasca în medie douazeci de cuvinte.
Trebuie alese si redatei câteva exemple semnificative, scurte si precise care sunt menite sa ajute comprehensiunea ideilor principale, motivatia alegerii lor, a asocierii acestora etc.
Trebuie enuntate toate precizarile judecatilor, alternativelor (punctelor de vedere) importante în legatura cu subiectul ales.
Trebuie reformulate si dezvoltate ideile principale si conexiunile sau legaturile care exista între ele.
Trebuie recapitulatei argumentele principale care au fost utilizate în scopul finalizarii explicatiei si al concluzionarii.
Toate regulile expuse trebuie respectate de catre operatorii de sondaj în cazul în care aplica un chestionar sociologic. Ultimele elemente fac din aplicarea chestionarului un mesaj care trebuie sa fie corect perceput si înteles: finalitatea sondajului, utilitatea lui, eficienta obtinuta.
Daca raspunsurile la întrebarile care privesc ascultarea (cum, cât, în ce conditii?) sunt afirmative înseamna ca suntem dispusi sa ascultam. Perspectiva metaforica de întelegere a comunicarii ca arta presupune si cuprinderea ascultarii ca atitudine de ipostaziere în arta. Putem sa stim sa vorbim fara sa ascultam dar atunci dialogul se transforma într-un monolog solipsit în care crezul lui Ego se transforma într-o banalitate unilaterala (câte cazuri de acest fel cunoasteti?). Putem sa ascultam fara sa vorbim dar atunci acest Ego este evident depersonalizat din moment ce reflectarea lui nu este si materiala (depersonalizarea se manifesta - ca întrebare - si în cazul studentilor indiferenti la seminarii?). Ascultarea înseamna, deci, o situare între aceste doua limite care definesc ceea ce am numit dinamica si interactiunea comunicarii.
Sub aspect pragmatic, pentru o mai buna întelegere a celorlalti, a populatiei trebuie sa tinem seama de faptul ca este necesara înlaturarea sau constientizarea unor prejudecati sau perturbari care apar în ascultare-comunicare precum:
invidia nedeclarata - de multe ori avem impresia ca ceilalti sunt neinteresanti, banali, fac expuneri plictisitoare care nu mai merita sa fie urmarite - tocmai datorita faptului ca nu am fost pusi (propusi) noi ca sa tinem respectiva expunere sau datorita faptului ca în gasirea unor solutii la problema (problemele) aparute am reactionat mai încet, ca de obicei.
respectul exagerat de sine - încercând sa construim o imagine mult mai buna despre noi însine (decât ea aceasta în realitate) ajungem sa negam sau sa contrazicem de la început (înainte chiar de a fi rostita) orice posibila idee sau mesaj venite din partea altora.
niveluri diferite de comunicare - este situatia în care se asculta o expunere modesta - ca prezentare, ca mesaj, ca vocabular etc. caz în care trebuie sa ascultam cel putin din respect pentru calitatea umana constientizând ca exista niveluri diferite de abordare a problemelor, de cultura, de educatie etc. si ca nimic nu este fara rost, iar stima de altul nu reprezinta nicicând o pierdere de timp.
perturbari exterioare comunicarii - oboseala, somnolenta, foamea - sunt posibil de depasit ori printr-o mai buna organizare a întrunirilor, a discutiilor si prin aceasta a ascultarii, a receptarii mesajelor, ori, printr-un efort de concentrare.
Atentia de a asculta mai este serios afectata de un principiu oarecum exterior celor care asculta dar propriu celor care transmit mesajele si care vizeaza - CAPACITATEA DE A SELECTA; DE A SINTETIZA sI DE A TRANSMITE EFICIENT INFORMAŢIA. Din aceasta cauza chestionarele aplicate în cazul unui sondaj de opinie sunt standardizate iar operatorii de sondaj trebuie sa urmareasca, sa asculte atent si sa îsi noteze cu finalitate raspunsurile date de catre intervievati.
TEMĂ 12
1. Elaborati un chestionar cu opt întrebari având ca subiect un domeniu (social, economic, politic) care sa interogheze probleme specifice administratiei publice. nu uitati ca fiecare întrebare sa aiba variantele de raspuns corespunzatoare! nu utilizati numai întrebari cu raspunsuri închise! folositi cel putin înca un tip de varianta de raspuns!
Va puteti asocia cu trei maxim patru colegi cu care sa discutati chestionarul fiecaruia! dintre chestionarele analizate alegeti unul singur pe care sa îl aplicati pe un numar de 37 de subiecti.
3. Interpretati procentual rezultatele obtinute!
Rotariu, Traian, Metode statistice aplicate în stiintele sociale, Editura Polirom, Iasi, 1999, pag.23.
King, Ronald F., Strategia cercetarii. Treisprezece cursuri despre elementele stiintelor sociale, Editura Polirom, Iasi, 2005, pag. 87.
Rateau, Patrick, Metodele si statisticile experimentale în stiintele umane, Editura Polirom, Iasi, 2004, pag,121.
Vezi si Rotaiu, T., Ilut, P., Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Editura Polirom, Iasi, 1997.
Septimiu Chelcea, Chestionarul în investigatia sociologica, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1975, p. 140.
|
