Întregul demers al stiintelor socio-umane se gaseste în situatia în care trebuie sa realizeze analize si sinteze teoretice asupra procesului subiectiv si asupra fenomenului intersubiectiv, relationat, manifest sau latent, natural sau simbolic, cantitativ sau calitativ. Din aceasta cauza exista, într-o logica binara, doua modalitati de a ne raporta la social si societate prin: explicatie sau comprehensiune, analize cantitative sau calitative, metode formale sau informale s.a.m.d.
"În realitate ratiunile cercetarilor se interconditioneaza si se influenteaza în mod constant, diferind numai accentul pe un tip de metoda, sau pe alta, considerata specifica unui gen unilateral de cercetare"[1].
Catalin Zamfir analizând stilul gândirii sociologice si structurile fundamentale ale exercitarii acesteia indica opozitia dintre explicatie si comprehensiune ca opozitie între termenii de explicatie obiectiva si cei de explicatie prin constiinta pentru a accentua asupra necesitati explicatiilor obiective. Cele din urma se reduc la doua modele simple, aplicate si în domeniul sociologic: este vorba despre modelul cauzal si despre modelul sistemic (ca model functional si ca model structural)[2].
Modelul cauzal (preluat explicit din stiintele naturii) este de tip analitic si este prezentat sub forma: exista un fenomen, o cauza (C) care îl produce si îl explica pe un alt fenomen, un efect (E).
C→E
Pe acest tip de modelare cauzala sunt explicate legatura între productivitate si stratificarea sociala, conditie în care stratificarea sociala este determinata de nivelul productivitatii (productivitatea mica determina o societate prea putin stratificata si egalitara, si, invers[3]). Un alt exemplu clasic este cel al legii cauzale care apare între amenintare si coeziune sociala care demonstreaza faptul ca amenintarea externa determina o crestere a coeziunii interne a grupurilor sociale (Coser, 1955).
Pentru a se ajunge la explicatii de tip cauzal trebuie parcurse operatiile simple care presupun:
Analiza teoretica (modelul explicativ ipotetic al procesului de relationare între primul si al doilea eveniment)
Ipoteza de relatie cauzala (daca C, atunci, E)
Verificarea empirica a ipotezei ( de fiecare data când apare C, atunci se produce si E)
Legea cauzala (numai si numai daca apare C, atunci apare si E).
Modelul sistemic poate fi înteles prin analiza functionala sau prin analiza structurala.
Analiza functionala a explicatiilor în sociologie porneste de la premisa conform careia omul este subiect activ, el este creatorul faptelor sociale si nu efectul preexistent al lor.
În aceste conditii societatea reprezinta "un sistem compus din activitati si produse ale acestora, care au anumite finalitati si îndeplinesc un anumit rol, o functie; ele sunt constituite si/sau selectate în raport c 23423m1210x u functia pe care o îndeplinesc si sunt eliminate sau modificate când înceteaza sa mai îndeplineasca o functie în cadrul respectivului sistem social" . Din aceasta perspectiva analiza functionala are o esenta pragmatica, dezvoltând gândirea de tip pozitivist si utilitarist (Parsons, Merton, Malinowski s.a.).
Analiza structurala realizeaza explicarea societatii ca elemente de sistem, ca relationari si ca interdependente complexe care apar între partile sale componente. Conform analizei structurale, sistemul social (Fig. I.1.) este un proces finalist, cu functii globale, cu subsisteme (subfunctii) interne sau externe si cu sub-subsiteme (sub-subfunctii) care se identifica cu indivizii sau cu colectivitati sociale restrânse.
finalitati/ functii globale
 |
subsisteme interne sau externe
sub-subsisteme individuale
Societatea este analizata din perspectiva acestor sisteme si subsiteme cu precizarea faptului ca, modificarea functiilor, subfunctiilor ori sub-subfunctiilor poate conduce la modificarea elementelor sistemului.
Tema 7.
Ce este legatura între cauza si explicatie?
Din punctul de vedere al comunicarii si al relatiilor cu publicul se vorbeste despre existenta a doua mari tehnici de cercetare: cercetarea informala si cercetarea formala. Cercetarea informala se realizeaza prin intermediul masuratorilor discrete, a observatiei participative si al convorbirilor. Cercetarea formala este descrisa prin cele doua tipuri de cercetare: calitativa si cantitativa. În cadrul cercetarii informale cea mai semnificativa este cercetarea jurnalistica. În cazul cercetarii formale cele mai semnificative exemple vizeaza: istoriografia, studiul de caz, focus-grupurile, grupurile panel, analiza actantiala, analiza calitativa, analiza de continut.
Dintre metodele calitative care sunt utilizate în cadrul relatiilor cu publicul mai amintim:
Istoriografia - ca descriere a unor biografii sau a unor povestiri istorice despre date, procese si fenomene din realitate, despre organizatii si/sau institutii, guvernamentale sau non-guvernamentale.
Studiile de caz sunt metodele de cercetare care utilizeaza toate datele disponibile pentru a examina evenimente, procese sau fenomene reale, organizatii si institutii în mod sistematic.
Interviurile (vezi capitolul ulterior care analizeaza interviul)
Focus-grupurile sunt metode de cercetare care studiaza 12-15 intervievati ca public specific, ca si grup relativ omogen, pentru a fi stimulata comunicarea. Discutiile sunt înregistrate pentru a fi analizate ulterior. Aceste metode de cercetare sunt folosite îndeosebi ca parte de test pilot pentru realizarea si verificarea unui chestionar si tocmai din aceasta cauza mai sunt numite ca fiind tehnici preliminare sau de ghidare.
Grupurile panel sunt modalitati de lucru care vizeaza raspunsul la anumite probleme supuse cercetarii prin discutii purtate deseori în contradictoriu (implicit sau explicit) pentru gasirea unor solutii.
În cadrul cercetarii cantitative, cele mai des întrebuintate metode de cercetare sunt ancheta si analiza de continut.
ANCHETA
Ancheta ca metoda ampla este de doua feluri: pe baza de chestionar si pe baza de interviu.
Prin intermediul anchetei sunt sondate opiniile, atitudinile, dorintele, aspiratiile, interesele vocationale ale publicului. Aceasta metoda se practica în momentele de schimbare, de angajare în noi tipuri de activitati sau de alegere a drumului în viata etc. (vezi cursul anterior)
BIOGRAFIA
Biografia sau anamneza consta în analiza datelor privind trecutul unei persoane si a modului ei actual de existenta. Metoda poate fi utilizata cu succes în cunoasterea psihologica, fiind o "radiografie" a dezvoltarii psihice a individului, în care sunt evidentiate cele mai importante momente din viata acestuia, aspecte care îsi pun amprenta asupra evolutiei sale.
Biografia pune în valoare specificul unei persoane, orientarile sale, sensurile particulare pe care le primeste diversele momente ale existentei.
Investigatia biografica ofera o mare obiectivitate informatiilor, acestea fiind oferite de catre individ sau de catre persoane apropiate acestuia.
Exista mai multe procedee specifice metodei biografice: analiza unor documente (documente scolare, fise medicale, documente ocupationale), analiza produselor activitatii (rapoarte, dari de seama) sau analiza cursului vietii (povestirea de catre individ a întregii sale vieti) si analiza unor microunitati biografice (descrierea activitatilor unei zile de munca, a unei zile libere sau a unei zile de vacanta).
Personalitatea individului, constiinta si comportamentul sau se formeaza ca urmare a factorilor si evenimentelor care actioneaza asupra sa. De exemplu, diferite evenimente neasteptate, încarcate emotional, frustrante sau stresante. Biografia, totodata, poate lua forma jurnalelor de însemnari redactate de catre individ sau poate lua forma anamnezei - o discutie ampla, purtata de medic cu individul focalizata pe depistarea unor situatii sau factori patogeni (somatici sau psihici).
Dificultatea acestei metode consta în obiectivitatea cotarii si sesizarii esentialului, fiind utila în diagnosticul psihologiei individului numai daca datele furnizate de ea vor fi supuse interpretarii.
Analiza produselor activitatii
Aceasta metoda poate fi folosita în psihologia individului (alaturi de observatie si teste), deoarece orice produs realizat de om poate deveni obiect de investigatie psihologica.
Prin aplicarea acestei metode obtinem date cu privire la: capacitatile psihice de care dispune individul (coerenta planului mental, forta imaginatiei, amploarea intereselor, calitatea cunostintelor, deprinderilor, priceperilor, atitudinilor), stilul realizarii (personal sau comun, obisnuit), nivelul dotarii (înalt, mediu, slab), progresele realizate în activitate (prin realizarea repetata a unor produse ale activitatii).
Tot ca parte de exemplificare, prezentam urmatoarele metode sociale si psihologice care pot fi întrebuintate ca metode de cercetare, daca experimentul propus ar fi dus mai departe, la nivelul continutului acestuia.
Protocolul sau ghidul de observare este principalul instrument de lucru care are ca finalitate observarea sistematica a activitatii si a comportamentului elevilor prin culegerea curenta si informala a datelor de observatie asupra elevilor fara sa vizeze în mod deosebit rezultatele învatarii elevilor ci cuprinzând indici si indicatori comportamentali, poate sa inventarieze conduita, performanta si competenta elevului, având un sens major în cadrul evaluarii de tip formativ.
Listele/ inventarele de control sunt liste de conduite sau caracteristici manifeste ale conduitei elevilor, bine structurate si inventariate la care se raspunde cu Da sau Nu (Satterly, D., cf. Ungureanu, D., pag.165) ca de exemplu : elevul dovedeste în timpul învatarii : atentia de scurta durata ; atentia de lunga durata ; atentia intermitenta etc.
Fisele de evaluare se bazeaza pe observatiile curente pe care profesorul le face asupra comportamentului elevilor, utilizând înregistrarea unor date factuale, în special despre elevii cu probleme, si poate fi completata pe întreg ciclul scolar. Continutul fisei de evaluare cuprinde numai date despre comportamentul elevilor, ceea ce conduce la o mai buna cunoastere a acestora, iar concluziile vor fi integrate în fisa standardizata de caracterizare care va fi întocmita la finalul unui ciclu de scolarizare.
Scara de clasificare este un instrument care este folosit atât în fisa de observatii curenta, cât si în fisa standardizata de caracterizare, urmarind cresterea gradului de obiectivitate prin introducerea unor indici de masurare în trepte - de exemplu: niciodata, rar, ocazional, frecvent, întotdeauna etc. Scara de clasificare indica frecventa cu care o anumita atitudine apare în comportamentul elevului.
Investigatia reprezinta evaluarea unei activitati pe parcursul unei ore de curs. Aceasta activitate care este evaluata, este individuala sau grupala si intra în sfera activitatilor practice, aplicându-se îndeosebi la disciplina - stiinte. Se bazeaza pe câteva etape: în primul rând elevul primeste o sarcina concreta de la profesor, aceasta sarcina vizeaza o gama larga de cunostinte si capacitati pe care elevul trebuie sa le foloseasca pentru rezolvarea sarcinii în mod creativ, valorificându-se intuitia elevului.
Evaluarea investigatiei de catre profesor - holistic - urmareste: modalitatea în care elevul si-a îndeplinit sarcina; prin aplicarea cunostintelor, corectitudinea înregistrarii datelor, observatiile elevilor, produsele realizate; atitudinea si modalitatea în care a rezolvat aceasta sarcina individual sau în grup.
Portofoliul reprezinta evaluarea si observarea sistematica a comportamentelor scolare, fiindca include rezultatele relevante ale elevilor obtinute prin celelalte metode de evaluare.
Portofoliul mai este definit ca o carte de vizita a elevilor deoarece reda progresul acestora de la un semestru la celalalt, de la un an scolar la altul s.a.m.d., bazându-se pe elementele componente pe care cadrul didactic le stabileste ca fiind necesar ca sa intre în structura portofoliului, pe de o parte, si, pe de alta parte, pe elementele pe care însusi elevul le alege, considerând ca acestea îl reprezinta cel mai bine, vizând autoevaluarea învatarii elevului. Astfel procesul evaluarii se complica si mai mult, deoarece ofera cadrului didactic o imagine completa si complexa a capacitatilor de învatare si autoînvatare pe care elevul le dobândeste, a evolutiei acestuia, sporind motivatia învatarii. (Cerghit, I., 2002, pag.315)
Portofoliul arata "progresul înregistrat de elev pe unitatea de timp vizata, prin raportarea la criterii formulate în momentul proiectarii", (Ghid de evaluare pentru învatamântul primar, Bucuresti, 1999) investigând majoritatea "produselor" elevilor care, de obicei, nu sunt implicate în actul evaluativ.
Portofoliul este o metoda de evaluare alternativa flexibila care se adapteaza la nivelul obiectivelor programelor scolare si la specificul învatamântului. Materialele care pot intra în constituirea portofoliului si care urmaresc stimularea muncii independente a scolarului sunt: eseuri, articole, referate, comunicari, fise de studiu, teste si lucrari semestriale, chestionare de atitudini, jurnalul clasei, colectii de; compuneri, desene, picturi reprezentative pentru clasa, realizate în mod individual sau în echipa, reviste, programele pentru serbarile scolare, expozitii de materiale diverse, interviuri de evaluare etc.
Înregistrarea standardizata a rezultatelor scolare, prin fise standardizate, se poate întocmi la nivelul scolii, utilizându-se toate datele obtinute de-a lungul scolaritatii unui elev si aceasta are ca scop o mai buna cunoastere a copilului în diferite cicluri scolare, ajungându-se ca finalitate la o mai buna orientare profesionala a acestuia.. Totodata, se poate întocmi, în cazuri deosebite, o fisa a elevului care trebuie orientat spre învatamântul special, daca se constata ca nu face fata învatamântului de masa. Aceasta fisa va fi însotita de produse ale activitatii copilului care atesta intelect sub limita.
Prin utilizarea unui Chestionar de aflare a datelor în vederea aprecierii preocuparilor si interesului pentru învatatura se urmareste, îndeosebi, ca datele completate de învatator sa fie comentate cu parintii, în scopul reglarii activitatii de învatare în familie.
Hartile conceptuale sau cognitive sunt interpretate ca fiind adevarati indicatori ai retelelor de întelegere a anumitor notiuni care s-au format sau care se formeaza de-a lungul vietii. Se descriu modalitatile prin care sunt cristalizate retelele cognitive (trecut si prezent) pentru a proiecta (re)aranjarea cunostintelor noi în aceste structuri cognitive ale fiecarui individ în parte (viitor), importanta fiind structurarea cunostintelor, asociatiile, conexiunile si retelele interactive (Miclea, Mircea, 1999) care se fac între cunostintele vechi si cele noi, pentru a stimula învatarea si cunoasterea.
Jurnalul reflexiv cuprinde însemnarile pe care elevul le face asupra aspectelor traire în procesul cunoasterii, redând importante fragmente asupra modalitatilor în care el învata, asupra reprezentarilor pe care acesta le are în legatura cu procesul învatarii, ajungându-se prin promovarea acestuia la autoreglarea învatarii.
Tehnica 3-2-1 este o modalitate de evaluare si autoevaluare a învatarii unei lectii sau a unei secvente de lectie conducând la responsabilizarea elevilor, ei trebuind sa scrie 3 termeni din ceea ce au învatat, 2 idei despre ceea ce ar dori sa învete mai departe si o capacitate, o pricepere sau o deprindere pe care ei considera ca au dobândit-o în urma activitatii de predare-învatare.
Metoda R.A.I. (raspunde, arunca, interogheaza) se bazeaza pe un joc prin care este stimulata capacitatea de comunicare si de învatare în cadrul unei lectii sau a unei secvente de lectie prin intermediul unei mingi care circula de la un elev la altul, astfel încât cel care arunca mingea pune o întrebare, cel care o prinde trebuie sa raspunda altfel iese din joc, moment în care cel care a pus întrebarea raspunde el însusi, interogând în continuare un alt coleg.
Studiul de caz este o metoda care poate presupune analiza si evaluarea unui coleg sau a propriei persoane, emiterea unor judecati de valoare, exersarea capacitatii de argumentare, dezbaterea unui caz care îl implica pe elev.(I.T., Radu, 2000)
Analiza actantiala[5] vizeaza aplicarea unor metode sistematice de lectura a unei povestiri destinate sa puna în lumina unul din sensurile non-imediate ale respectivei povestiri.
Exista trei etape care au loc în cadrul analizei actantiale:
1. identificarea secventelor, a parcursurilor narative. În aceasta etapa este importanta descoperirea tuturor secventelor si a scenariilor care exista în cadrul unei povestiri sau în cadrul unor actiuni narative.
2. identificarea actantilor, a personajelor si a parcursului lor în cadrul unei secvente. În aceasta analiza este importanta descoperirea tuturor actorilor - personajelor - subiectelor care sunt prezenti în cadrul unei structuri narative. Totodata este importanta descrierea traseului pe care fiecare personaj îl parcurge în mod direct sau indirect, în mod efectiv sau potential pentru a marca identificarea tuturor scenariilor si strategiilor actionale reale si posibile.
3. analiza transformarilor care îi afecteaza pe actanti / personaje / indivizi de la o secventa la alta. În aceasta etapa este importanta identificarea transformarilor, asociatiilor specifice fiecarui subiect în parte.
Analiza actantiala îsi are originea si aplicabilitatea în activitatile intelectuale care au vizat interpretarea viselor. Exista asociatii pe care fiecare om le face în legatura cu imaginile care îi apar în vis si pe care le poate realiza în stare constienta si care dau sens viselor omului în general. Aceasta procesualitate, aceste asociatii s-au extins si asupra procesualitatilor de cautare a semnificatiilor ascunse din cadrul unei povestiri, naratiuni sau discurs oratoric.
Analiza de continut[6] este o metoda de cercetare care permite codificarea sistematica si clasificarea materialelor scrise în legatura cu o organizatie, un proces sau un fenomen politic, economic sau social.
Analiza de continut este o tehnica de cercetare care urmareste descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a continutului manifest al comunicarii. De exemplu: analiza de continut al relatiilor publice vizeaza analiza timpului sau a spatiului acordat unei organizatii sau purtatorilor ei de cuvânt.
Prin analiza de continut sunt redate structurile cantitative ale unui mesaj si care au relevanta în momentul în care sunt analizate calitativ în scopul întelegerii informatiilor colectate.
Analiza de continut formala este o metoda de explicitare a sistemului generator de sens al unui ansamblu de expresii (discursuri, povestiri s.a.) care provin de la acelasi autor. De exemplu analiza de continut formala poate viza descoperirea semnificatiilor ascunse ale unor categorii de discursuri (de pilda semnificatiile pe care Levi-Strauss le atribuie miturilor). Utilizata astfel, analiza de continut contribuie la identificarea semnificatiilor latente ale informatiilor individuale sau colective ca întelegere a arhetipurilor, a pattern-urilor culturale de baza, ale traditiilor unui popor sau civilizatie.
Conform lui Mucchielli, A., analiza de continut calitativa prin teoretizare mai este denumita si analiza prin teoretizare concreta[7] (cf. lui Paille, 1994) si se caracterizeaza prin faptul ca urmareste sa realizeze aceasta analiza în mod inductiv, având la baza fenomene particulare pe seama carora se poate desprinde o concluzie generala si se aplica întregului spectru al relatiilor si proceselor sociale, psihologice si culturale. Aceasta metoda se caracterizeaza prin faptul ca porneste întotdeauna de la date obtinute în mod empiric si dezvolta consecinte teoretice care au semnificatia unor demersuri explicitare, teoretice. Aceste ultime teorii obtinute pornind de la datele empirice brute sunt însa testate tot la nivel empiric dar la un nivel superior de generalitate, în mod gradual.
Conceptul fundamental al analizei de continut calitativa prin teoretizare este comparatia constanta cu datele culese prin observatie si prin experimentare. Se exemplifica prin faptul ca se poate porni de la un interviu pe o tema de cercetare sociala care constituie prima etapa de culegere a datelor brute. Pornind de la aceste prime date obtinute se pot desprinde câteva ipoteze intermediare care constituie subiectul unui nou interviu pentru obtinerea urmatoarelor seturi de date empirice mediane. Apoi, aceste date mediane obtinute pot face subiectul unui nou interviu pentru a se obtine noi ipoteze n-mediane, si asa mai departe. Ca dezvoltare, exista însa sase operatii care caracterizeaza o analiza calitativa de teoretizare: codificarea, categorizarea, punerea în relatie, integrarea, modelizarea, teoretizarea.
Codificarea este operatia prin care se realizeaza un examen atent al realitatii traite, exprimate sau experimentate a subiectului supus cercetarii. Are urmatoarele caracteristici:
Se raspunde la urmatoarele întrebari: despre ce este vorba în aceasta (în aceste fraze)? Care este cuvântul care exprima prima judecata? (Acest cuvânt poate fi cuprins într-o propozitie, într-o fraza sau în mai multe fraze.) Care este cuvântul care exprima a n-a judecata? s.a.m.d.
Codificarea este necesar sa fie transcrisa pe o foaie de hârtie, indiferent de natura discursului supus cercetarii. Daca de exemplu, este vorba despre a analiza un interviu, codificarea se realizeaza în marginea din dreapta a textului-interviu, în paralel cu frazele supuse codificarii.
Prin operatia de codificare se realizeaza decuparea cuvintelor principale, sau a esentialului care a fost spus în cadrul interviului respectiv. Este important ca termenii sau cuvintele alese pentru operatia de codificare sa fie foarte apropiate de "marturia oferita".
Codificarea este o prima sursa de date primare fiind exprimata prin cuvinte adnotate la marginea textului care pot sa rezume în enunturi semnificative un material bogat cantitativ (de exemplu, prin codificare, un material de 20-25 de pagini poate fi esentializat într-un suport de minim ˝ de pagina).
Categorizarea este o operatie ulterioara celei de codificare si vizeaza articulatii complexe care trec de primul nivel de codificare prezent în cadrul analizei de continut calitative prin teoretizare. Are urmatoarele caracteristici :
Se raspunde la întrebari care vizeaza domeniul principiilor si al planurilor operationale : În fata carui fenomen sau proces socio-cognitiv ma regasesc acum?
Este o operatie care vizeaza categoriile - care sunt conceptele/cuvintele cu cel mai mare grad de abstractizare.
Aceste categorii abstracte se regasesc la toate nivelurile fenomenelor culturale, sociale sau psihologice.
Categoria este instrumentul de baza al acestei analize.
Se realizeaza prin operatia de categorizare ancorarea empiricului (prezent în cadrul operatiei de codificare) în teoretic. (de exemplu, este o operatie de codificare, prezenta în cadrul analizei unui text a indicatiilor pentru angajati, a discutiilor cu subordonatii, iar o operatie de categorizare se realizeaza prin identificarea indicatiilor pentru angajati cu socializarea organizationala sau a discutiilor cu subordonatii cu tipul de comunicare în grup).
Punerea în relatie
Punerea în relatie este operatia cea mai complexa a analizei de continut calitativa prin teoretizare deoarece reflecta sistematizarea operatiilor de codificare prin categorizare. Altfel spus, în urma punerii în relatie se realizeaza o explicare riguroasa la un prim nivel empiric, urmat de un al doilea nivel teoretic a proceselor care au loc în cadrul unei organizatii sau institutii. Punerea în relatie combina procedeele sociologice, psihologice, de management si de marketing institutional. Astfel se regasesc, la nivelul categoriilor, categorii principale (într-un fel specifice oricarei organizatii si institutii) si categorii de ansamblu care definesc mediul, climatul si factorul cultural general care reusesc sa explice mecanismul de functionare al respectivei organizatii sau institutii, prezenta sau absenta factorilor de coeziune, de ordonare sau de subordonare, de încredere sau de neîncredere, de omogenitate sau de eterogenitate s.a.m.d.
Integrarea este operatia prin care se ajunge la conturarea unui obiect definitiv al studiului final. Aceasta operatie este vizibila în momentul în care se porneste de la o ipoteza, de la o premisa sau de la un titlu al studiului initial, dar datorita cercetarilor efectuate, se observa necesitatea readaptarii ipotezei initiale sau chiar a titlului propriu-zis. În cazul alcatuirii de referate stiintifice (cazul lucrarii de licenta) este indicat sa se parcurga primele trei operatii si abia apoi sa se definitiveze titlul lucrarii si ipotezele de lucru finale. Se realizeaza astfel cea mai buna integrare si adaptare - titlu studiului - continutul efectiv al acestuia si se evita discontinuitatile sau neconcordantele empirice sau teoretice.
Modelizarea este operatia prin care noul titlu sau noile ipoteze descoperite conduc la reformularea demersului teoretic si aplicativ. Prin modelizare în analiza de continut se realizeaza o cunoastere mult mai bine precizata si ancorata în realitati cauzale si functionale ale fenomenului studiat. Întrebarile la care trebuie sa se raspunda sunt: Care sunt procesele care au loc în cadrul fenomenului? Care sunt consecintele fenomenului vizat?
Teoretizarea este ultima operatie prin care se urmareste consolidarea teoretizarilor realizate pe parcurs. Aceasta consolidare se poate realiza fie prin esantionare teoretica, fie prin inductie analitica, fie prin verificarea implicatiilor teoretice. Acest ultim pas exprima o capacitate a cercetatorilor (teoretizarea este practic inepuizabila) si majoritatea analizelor de continut obtin rezultate acceptabile prin aplicarea primelor trei sau patru operatii, ne-mai-fiind necesare experimente constatative sau formative, regresive sau multiple s.a.m.d.
Cercetarea narativa este un studiu care se bazeaza pe analiza materialelor si a textelor narative. Fundamentul acestui demers interpretativ presupune o abordare diferita fata de metodele pozitive deoarece presupune ca "nu exista nici un adevar absolut în realitatea umana si, drept urmare, nu poate exista nici o singura modalitate de lectura sau de interpretare a unui text"[8]. În consecinta premisele cercetarii narative sunt cele care sustin pluralismul, relativismul si subiectivitatea.
Ca metodologie, cercetarea narativa, urmareste obtinerea unor informatii prin utilizarea naratiunii în procesul final de analiza a datelor obtinute. Datele culese pot fi redactate narativ din perspectiva:
Interviurilor biografice
Textelor socio-culturale
Antropologiei orale
Autobiografiilor.
Fundamentul metodei de cercetare este ancheta narativa care poarta cu sine domeniul studiilor-pilot care trebuie sa fie realizate în determinarea initiala a oricarei cercetari de tip obiectiv. De exemplu, în alcatuirea unui chestionar este necesara verificarea lui anterioara aplicarii acestuia printr-un sondaj de opinie pe un grup-pilot. Grupul-pilot este alcatuit dintr-un grup restrâns de specialisti sau de oameni reprezentativi domeniului de aplicare care sunt interogati în legatura cu chestionarul care este propus înspre aplicare. În domeniul medical, în psihologie sau în stiintele educatiei, ancheta narativa este utilizata în mod constant în scopul diagnosticarii initiale cât mai corecte a problemelor supuse întelegerii. În sociologie sau antropologie, ancheta narativa surprinde caracterul, stilul de viata al unor grupuri si subgrupuri sociale, a unor grupuri specifice în functie de: vârsta, obicei, traditii s.a.
Cea mai simpla modalitate de întelegere a abordarilor narative îi apartine lui Mishler (1995) care a dezvoltat o tipologie prin trei criterii/categorii de abordare a perspectivelor metodologice asupra naratiunii: "referinta si ordinea temporala se refera la relatia dintre ordinea evenimentelor în timp real si ordinea în care acestea apar în naratiune ca atare; coerenta textuala si structura privesc strategiile lingvistice narative utilizate în constructia propriu-zisa a povestii; functiile narative se refera la contextele mai largi (sociale si culturale) ale povestii"[9].
Prin analiza narativa se poate ajunge la întelegerea comportamentului oamenilor din punctul de vedere al explorarii lumii interioare a indivizilor, astfel încât temeiul arata ca povestea este "identitatea cuiva, o poveste creata, spusa, revizuita si respusa prin viata" .
Specificul metodelor narative consta în faptul ca se desfasoara pe grupuri mici de oameni spre deosebire de alte metode de cercetare.
O alta caracteristica a metodelor narative este ca cercetarea se bazeaza pe un numar mare de date care trebuie interpretate. De exemplu prin metodele studiului de caz si al interviului se porneste de la:
Preluarea si înregistrarea datelor, a informatiilor obtinute,
Transcrierea, ascultarea si reascultarea informatiilor înregistrate,
Analiza continutului interviului,
Interpretarea stilului, a trasaturilor afective, a motivelor si credintelor povestitorului,
Surprinderea nivelului cognitiv,
Analiza contextuala a modalitatii specifice de intervievare,
Comprehensiunea ipotezelor initiale (a prejudecatilor, a scenariilor) ale cercetatorului (orice om este influentat de acestea) si a concluziilor finale,
Explicatia empatica a subiectelor propuse studiului,
Redactarea narativa a concluziilor finale care se bazeaza pe onestitatea cercetatorului dar si pe relativizarea interpretarilor lui.
Analizând clasificarea si organizarea tipurilor de cercetare narativa[11] se realizeaza o distinctie între: Abordarile holiste / abordarile axate pe categorii si Analiza continutului / analiza formala.
Analiza de categorizare este o forma a analizei de continut. Orice text (real, unic, interviu) este analizat analitic, astfel încât:
Secventele narate sunt analizate punctual, sunt împartite dupa anumite criterii,
Sectiunile sunt grupate pe categorii,
Cuvintele sunt selectate din întregul text si sunt grupate pe sectiuni sau în categoriile alese, deja,
În functie de sectiunile si categoriile alese, ca efect al cuvintelor clasificate se obtin concluzii semnificative.
Scopul analizei de categorizare este întelegerea unei probleme, a unui unic fenomen sau proces bine delimitat.
Analiza de continut urmareste cercetarea proceselor explicite care se petrec într-un text, într-o poveste, într-un interviu, prin:
Identificarea participantilor la aceste evenimente,
Întelegerea perspectivelor naratorului, a autorului,
Descifrarea continutului si întelesului implicit, inconstient, subtextual,
Analiza simbolurilor care sunt prezente.
Scopul analizei de continut este întelegerea nemijlocita a textului (a ceea ce vrea textul sa spuna) si a finalitatii sale explicite.
Analiza formei urmareste: Structura intrigii, Secventa evenimentelor, Temporalitatea si parcursul evenimentelor în trepte succesive, Complexitatea si coerenta evenimentelor, Implicatiile emotionale, Stilul scriiturii si al nararii povestirii. Scopul analizei formale consta în întelegerea nemijlocita a autorului, a ceea ce vrea autorul sa spuna si a emotiilor pe care vrea sa le produca.
În concluzie, prin intersectarea acestor patru tipuri de analiza rezulta patru moduri care desemneaza: abordarea holista a continutului care presupune întelegerea detaliata si secventiala, dar si unitara si sistematica a întregii vieti a unei persoane (de exemplu studiul de caz clinic); aordarea holista a formei care simbolizeaza comprehensiunea intrigilor si a structurilor autobiografice ale unei persoane care identifica turnurile, punctele de rascruce esentiale ale acesteia, abordarea categoriilor de continut sau analiza de continut care urmareste identificarea categoriilor si secventelor esentiale, clasificarea lor în scopul definirii coerente si unitare a unui cuvânt sau a încadrarii unei judecati/ text, abordarea categoriilor formei care realizeaza o analiza stilistica sau lingvistica a unui text sau a unui autor.
TEMĂ 8:
1. Realizati o analiza actantiala în legatura cu un articol narativ dintr-un ziar central sau local. Prezentati semnificatiile ascunse pe care le gasiti.
2. Preluând un fragment dintr-o carte care vizeaza spiritul national, realizati o analiza de continut calitativa prin teoretizare în care sa parcurgeti macar primele trei etape (1/2 pag.).
Catalin Zamfir, Spre o paradigma a gândirii sociologice, Editura Polirom, Iasi, 2005, pag. 17 si urm.
Mucchielli, Alex, (coord.), Dictionar al metodelor calitative în stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002, pag. 12.
|
