Īntregul demers al stiintelor socio-umane se gaseste īn situatia īn care trebuie sa realizeze analize si sinteze teoretice asupra procesului subiectiv si asupra fenomenului intersubiectiv, relationat, manifest sau latent, natural sau simbolic, cantitativ sau calitativ. Din aceasta cauza exista, īntr-o logica binara, doua modalitati de a ne raporta la social si societate prin: explicatie sau comprehensiune, analize cantitative sau calitative, metode formale sau informale s.a.m.d.
"Īn realitate ratiunile cercetarilor se interconditioneaza si se influenteaza īn mod constant, diferind numai accentul pe un tip de metoda, sau pe alta, considerata specifica unui gen unilateral de cercetare"[1].
Catalin Zamfir analizānd stilul gāndirii sociologice si structurile fundamentale ale exercitarii acesteia indica opozitia dintre explicatie si comprehensiune ca opozitie īntre termenii de explicatie obiectiva si cei de explicatie prin constiinta pentru a accentua asupra necesitati explicatiilor obiective. Cele din urma se reduc la doua modele simple, aplicate si īn domeniul sociologic: este vorba despre modelul cauzal si despre modelul sistemic (ca model functional si ca model structural)[2].
Modelul cauzal (preluat explicit din stiintele naturii) este de tip analitic si este prezentat sub forma: exista un fenomen, o cauza (C) care īl produce si īl explica pe un alt fenomen, un efect (E).
C→E
Pe acest tip de modelare cauzala sunt explicate legatura īntre productivitate si stratificarea sociala, conditie īn care stratificarea sociala este determinata de nivelul productivitatii (productivitatea mica determina o societate prea putin stratificata si egalitara, si, invers[3]). Un alt exemplu clasic este cel al legii cauzale care apare īntre amenintare si coeziune sociala care demonstreaza faptul ca amenintarea externa determina o crestere a coeziunii interne a grupurilor sociale (Coser, 1955).
Pentru a se ajunge la explicatii de tip cauzal trebuie parcurse operatiile simple care presupun:
Analiza teoretica (modelul explicativ ipotetic al procesului de relationare īntre primul si al doilea eveniment)
Ipoteza de relatie cauzala (daca C, atunci, E)
Verificarea empirica a ipotezei ( de fiecare data cānd apare C, atunci se produce si E)
Legea cauzala (numai si numai daca apare C, atunci apare si E).
Modelul sistemic poate fi īnteles prin analiza functionala sau prin analiza structurala.
Analiza functionala a explicatiilor īn sociologie porneste de la premisa conform careia omul este subiect activ, el este creatorul faptelor sociale si nu efectul preexistent al lor.
Īn aceste conditii societatea reprezinta "un sistem compus din activitati si produse ale acestora, care au anumite finalitati si īndeplinesc un anumit rol, o functie; ele sunt constituite si/sau selectate īn raport c 23423m1210x u functia pe care o īndeplinesc si sunt eliminate sau modificate cānd īnceteaza sa mai īndeplineasca o functie īn cadrul respectivului sistem social" . Din aceasta perspectiva analiza functionala are o esenta pragmatica, dezvoltānd gāndirea de tip pozitivist si utilitarist (Parsons, Merton, Malinowski s.a.).
Analiza structurala realizeaza explicarea societatii ca elemente de sistem, ca relationari si ca interdependente complexe care apar īntre partile sale componente. Conform analizei structurale, sistemul social (Fig. I.1.) este un proces finalist, cu functii globale, cu subsisteme (subfunctii) interne sau externe si cu sub-subsiteme (sub-subfunctii) care se identifica cu indivizii sau cu colectivitati sociale restrānse.
finalitati/ functii globale
subsisteme interne sau externe
sub-subsisteme individuale
Societatea este analizata din perspectiva acestor sisteme si subsiteme cu precizarea faptului ca, modificarea functiilor, subfunctiilor ori sub-subfunctiilor poate conduce la modificarea elementelor sistemului.
Tema 7.
Ce este legatura īntre cauza si explicatie?
Din punctul de vedere al comunicarii si al relatiilor cu publicul se vorbeste despre existenta a doua mari tehnici de cercetare: cercetarea informala si cercetarea formala. Cercetarea informala se realizeaza prin intermediul masuratorilor discrete, a observatiei participative si al convorbirilor. Cercetarea formala este descrisa prin cele doua tipuri de cercetare: calitativa si cantitativa. Īn cadrul cercetarii informale cea mai semnificativa este cercetarea jurnalistica. Īn cazul cercetarii formale cele mai semnificative exemple vizeaza: istoriografia, studiul de caz, focus-grupurile, grupurile panel, analiza actantiala, analiza calitativa, analiza de continut.
Dintre metodele calitative care sunt utilizate īn cadrul relatiilor cu publicul mai amintim:
Istoriografia - ca descriere a unor biografii sau a unor povestiri istorice despre date, procese si fenomene din realitate, despre organizatii si/sau institutii, guvernamentale sau non-guvernamentale.
Studiile de caz sunt metodele de cercetare care utilizeaza toate datele disponibile pentru a examina evenimente, procese sau fenomene reale, organizatii si institutii īn mod sistematic.
Interviurile (vezi capitolul ulterior care analizeaza interviul)
Focus-grupurile sunt metode de cercetare care studiaza 12-15 intervievati ca public specific, ca si grup relativ omogen, pentru a fi stimulata comunicarea. Discutiile sunt īnregistrate pentru a fi analizate ulterior. Aceste metode de cercetare sunt folosite īndeosebi ca parte de test pilot pentru realizarea si verificarea unui chestionar si tocmai din aceasta cauza mai sunt numite ca fiind tehnici preliminare sau de ghidare.
Grupurile panel sunt modalitati de lucru care vizeaza raspunsul la anumite probleme supuse cercetarii prin discutii purtate deseori īn contradictoriu (implicit sau explicit) pentru gasirea unor solutii.
Īn cadrul cercetarii cantitative, cele mai des īntrebuintate metode de cercetare sunt ancheta si analiza de continut.
ANCHETA
Ancheta ca metoda ampla este de doua feluri: pe baza de chestionar si pe baza de interviu.
Prin intermediul anchetei sunt sondate opiniile, atitudinile, dorintele, aspiratiile, interesele vocationale ale publicului. Aceasta metoda se practica īn momentele de schimbare, de angajare īn noi tipuri de activitati sau de alegere a drumului īn viata etc. (vezi cursul anterior)
BIOGRAFIA
Biografia sau anamneza consta īn analiza datelor privind trecutul unei persoane si a modului ei actual de existenta. Metoda poate fi utilizata cu succes īn cunoasterea psihologica, fiind o "radiografie" a dezvoltarii psihice a individului, īn care sunt evidentiate cele mai importante momente din viata acestuia, aspecte care īsi pun amprenta asupra evolutiei sale.
Biografia pune īn valoare specificul unei persoane, orientarile sale, sensurile particulare pe care le primeste diversele momente ale existentei.
Investigatia biografica ofera o mare obiectivitate informatiilor, acestea fiind oferite de catre individ sau de catre persoane apropiate acestuia.
Exista mai multe procedee specifice metodei biografice: analiza unor documente (documente scolare, fise medicale, documente ocupationale), analiza produselor activitatii (rapoarte, dari de seama) sau analiza cursului vietii (povestirea de catre individ a īntregii sale vieti) si analiza unor microunitati biografice (descrierea activitatilor unei zile de munca, a unei zile libere sau a unei zile de vacanta).
Personalitatea individului, constiinta si comportamentul sau se formeaza ca urmare a factorilor si evenimentelor care actioneaza asupra sa. De exemplu, diferite evenimente neasteptate, īncarcate emotional, frustrante sau stresante. Biografia, totodata, poate lua forma jurnalelor de īnsemnari redactate de catre individ sau poate lua forma anamnezei - o discutie ampla, purtata de medic cu individul focalizata pe depistarea unor situatii sau factori patogeni (somatici sau psihici).
Dificultatea acestei metode consta īn obiectivitatea cotarii si sesizarii esentialului, fiind utila īn diagnosticul psihologiei individului numai daca datele furnizate de ea vor fi supuse interpretarii.
Analiza produselor activitatii
Aceasta metoda poate fi folosita īn psihologia individului (alaturi de observatie si teste), deoarece orice produs realizat de om poate deveni obiect de investigatie psihologica.
Prin aplicarea acestei metode obtinem date cu privire la: capacitatile psihice de care dispune individul (coerenta planului mental, forta imaginatiei, amploarea intereselor, calitatea cunostintelor, deprinderilor, priceperilor, atitudinilor), stilul realizarii (personal sau comun, obisnuit), nivelul dotarii (īnalt, mediu, slab), progresele realizate īn activitate (prin realizarea repetata a unor produse ale activitatii).
Tot ca parte de exemplificare, prezentam urmatoarele metode sociale si psihologice care pot fi īntrebuintate ca metode de cercetare, daca experimentul propus ar fi dus mai departe, la nivelul continutului acestuia.
Protocolul sau ghidul de observare este principalul instrument de lucru care are ca finalitate observarea sistematica a activitatii si a comportamentului elevilor prin culegerea curenta si informala a datelor de observatie asupra elevilor fara sa vizeze īn mod deosebit rezultatele īnvatarii elevilor ci cuprinzānd indici si indicatori comportamentali, poate sa inventarieze conduita, performanta si competenta elevului, avānd un sens major īn cadrul evaluarii de tip formativ.
Listele/ inventarele de control sunt liste de conduite sau caracteristici manifeste ale conduitei elevilor, bine structurate si inventariate la care se raspunde cu Da sau Nu (Satterly, D., cf. Ungureanu, D., pag.165) ca de exemplu : elevul dovedeste īn timpul īnvatarii : atentia de scurta durata ; atentia de lunga durata ; atentia intermitenta etc.
Fisele de evaluare se bazeaza pe observatiile curente pe care profesorul le face asupra comportamentului elevilor, utilizānd īnregistrarea unor date factuale, īn special despre elevii cu probleme, si poate fi completata pe īntreg ciclul scolar. Continutul fisei de evaluare cuprinde numai date despre comportamentul elevilor, ceea ce conduce la o mai buna cunoastere a acestora, iar concluziile vor fi integrate īn fisa standardizata de caracterizare care va fi īntocmita la finalul unui ciclu de scolarizare.
Scara de clasificare este un instrument care este folosit atāt īn fisa de observatii curenta, cāt si īn fisa standardizata de caracterizare, urmarind cresterea gradului de obiectivitate prin introducerea unor indici de masurare īn trepte - de exemplu: niciodata, rar, ocazional, frecvent, īntotdeauna etc. Scara de clasificare indica frecventa cu care o anumita atitudine apare īn comportamentul elevului.
Investigatia reprezinta evaluarea unei activitati pe parcursul unei ore de curs. Aceasta activitate care este evaluata, este individuala sau grupala si intra īn sfera activitatilor practice, aplicāndu-se īndeosebi la disciplina - stiinte. Se bazeaza pe cāteva etape: īn primul rānd elevul primeste o sarcina concreta de la profesor, aceasta sarcina vizeaza o gama larga de cunostinte si capacitati pe care elevul trebuie sa le foloseasca pentru rezolvarea sarcinii īn mod creativ, valorificāndu-se intuitia elevului.
Evaluarea investigatiei de catre profesor - holistic - urmareste: modalitatea īn care elevul si-a īndeplinit sarcina; prin aplicarea cunostintelor, corectitudinea īnregistrarii datelor, observatiile elevilor, produsele realizate; atitudinea si modalitatea īn care a rezolvat aceasta sarcina individual sau īn grup.
Portofoliul reprezinta evaluarea si observarea sistematica a comportamentelor scolare, fiindca include rezultatele relevante ale elevilor obtinute prin celelalte metode de evaluare.
Portofoliul mai este definit ca o carte de vizita a elevilor deoarece reda progresul acestora de la un semestru la celalalt, de la un an scolar la altul s.a.m.d., bazāndu-se pe elementele componente pe care cadrul didactic le stabileste ca fiind necesar ca sa intre īn structura portofoliului, pe de o parte, si, pe de alta parte, pe elementele pe care īnsusi elevul le alege, considerānd ca acestea īl reprezinta cel mai bine, vizānd autoevaluarea īnvatarii elevului. Astfel procesul evaluarii se complica si mai mult, deoarece ofera cadrului didactic o imagine completa si complexa a capacitatilor de īnvatare si autoīnvatare pe care elevul le dobāndeste, a evolutiei acestuia, sporind motivatia īnvatarii. (Cerghit, I., 2002, pag.315)
Portofoliul arata "progresul īnregistrat de elev pe unitatea de timp vizata, prin raportarea la criterii formulate īn momentul proiectarii", (Ghid de evaluare pentru īnvatamāntul primar, Bucuresti, 1999) investigānd majoritatea "produselor" elevilor care, de obicei, nu sunt implicate īn actul evaluativ.
Portofoliul este o metoda de evaluare alternativa flexibila care se adapteaza la nivelul obiectivelor programelor scolare si la specificul īnvatamāntului. Materialele care pot intra īn constituirea portofoliului si care urmaresc stimularea muncii independente a scolarului sunt: eseuri, articole, referate, comunicari, fise de studiu, teste si lucrari semestriale, chestionare de atitudini, jurnalul clasei, colectii de; compuneri, desene, picturi reprezentative pentru clasa, realizate īn mod individual sau īn echipa, reviste, programele pentru serbarile scolare, expozitii de materiale diverse, interviuri de evaluare etc.
Īnregistrarea standardizata a rezultatelor scolare, prin fise standardizate, se poate īntocmi la nivelul scolii, utilizāndu-se toate datele obtinute de-a lungul scolaritatii unui elev si aceasta are ca scop o mai buna cunoastere a copilului īn diferite cicluri scolare, ajungāndu-se ca finalitate la o mai buna orientare profesionala a acestuia.. Totodata, se poate īntocmi, īn cazuri deosebite, o fisa a elevului care trebuie orientat spre īnvatamāntul special, daca se constata ca nu face fata īnvatamāntului de masa. Aceasta fisa va fi īnsotita de produse ale activitatii copilului care atesta intelect sub limita.
Prin utilizarea unui Chestionar de aflare a datelor īn vederea aprecierii preocuparilor si interesului pentru īnvatatura se urmareste, īndeosebi, ca datele completate de īnvatator sa fie comentate cu parintii, īn scopul reglarii activitatii de īnvatare īn familie.
Hartile conceptuale sau cognitive sunt interpretate ca fiind adevarati indicatori ai retelelor de īntelegere a anumitor notiuni care s-au format sau care se formeaza de-a lungul vietii. Se descriu modalitatile prin care sunt cristalizate retelele cognitive (trecut si prezent) pentru a proiecta (re)aranjarea cunostintelor noi īn aceste structuri cognitive ale fiecarui individ īn parte (viitor), importanta fiind structurarea cunostintelor, asociatiile, conexiunile si retelele interactive (Miclea, Mircea, 1999) care se fac īntre cunostintele vechi si cele noi, pentru a stimula īnvatarea si cunoasterea.
Jurnalul reflexiv cuprinde īnsemnarile pe care elevul le face asupra aspectelor traire īn procesul cunoasterii, redānd importante fragmente asupra modalitatilor īn care el īnvata, asupra reprezentarilor pe care acesta le are īn legatura cu procesul īnvatarii, ajungāndu-se prin promovarea acestuia la autoreglarea īnvatarii.
Tehnica 3-2-1 este o modalitate de evaluare si autoevaluare a īnvatarii unei lectii sau a unei secvente de lectie conducānd la responsabilizarea elevilor, ei trebuind sa scrie 3 termeni din ceea ce au īnvatat, 2 idei despre ceea ce ar dori sa īnvete mai departe si o capacitate, o pricepere sau o deprindere pe care ei considera ca au dobāndit-o īn urma activitatii de predare-īnvatare.
Metoda R.A.I. (raspunde, arunca, interogheaza) se bazeaza pe un joc prin care este stimulata capacitatea de comunicare si de īnvatare īn cadrul unei lectii sau a unei secvente de lectie prin intermediul unei mingi care circula de la un elev la altul, astfel īncāt cel care arunca mingea pune o īntrebare, cel care o prinde trebuie sa raspunda altfel iese din joc, moment īn care cel care a pus īntrebarea raspunde el īnsusi, interogānd īn continuare un alt coleg.
Studiul de caz este o metoda care poate presupune analiza si evaluarea unui coleg sau a propriei persoane, emiterea unor judecati de valoare, exersarea capacitatii de argumentare, dezbaterea unui caz care īl implica pe elev.(I.T., Radu, 2000)
Analiza actantiala[5] vizeaza aplicarea unor metode sistematice de lectura a unei povestiri destinate sa puna īn lumina unul din sensurile non-imediate ale respectivei povestiri.
Exista trei etape care au loc īn cadrul analizei actantiale:
1. identificarea secventelor, a parcursurilor narative. Īn aceasta etapa este importanta descoperirea tuturor secventelor si a scenariilor care exista īn cadrul unei povestiri sau īn cadrul unor actiuni narative.
2. identificarea actantilor, a personajelor si a parcursului lor īn cadrul unei secvente. Īn aceasta analiza este importanta descoperirea tuturor actorilor - personajelor - subiectelor care sunt prezenti īn cadrul unei structuri narative. Totodata este importanta descrierea traseului pe care fiecare personaj īl parcurge īn mod direct sau indirect, īn mod efectiv sau potential pentru a marca identificarea tuturor scenariilor si strategiilor actionale reale si posibile.
3. analiza transformarilor care īi afecteaza pe actanti / personaje / indivizi de la o secventa la alta. Īn aceasta etapa este importanta identificarea transformarilor, asociatiilor specifice fiecarui subiect īn parte.
Analiza actantiala īsi are originea si aplicabilitatea īn activitatile intelectuale care au vizat interpretarea viselor. Exista asociatii pe care fiecare om le face īn legatura cu imaginile care īi apar īn vis si pe care le poate realiza īn stare constienta si care dau sens viselor omului īn general. Aceasta procesualitate, aceste asociatii s-au extins si asupra procesualitatilor de cautare a semnificatiilor ascunse din cadrul unei povestiri, naratiuni sau discurs oratoric.
Analiza de continut[6] este o metoda de cercetare care permite codificarea sistematica si clasificarea materialelor scrise īn legatura cu o organizatie, un proces sau un fenomen politic, economic sau social.
Analiza de continut este o tehnica de cercetare care urmareste descrierea obiectiva, sistematica si cantitativa a continutului manifest al comunicarii. De exemplu: analiza de continut al relatiilor publice vizeaza analiza timpului sau a spatiului acordat unei organizatii sau purtatorilor ei de cuvānt.
Prin analiza de continut sunt redate structurile cantitative ale unui mesaj si care au relevanta īn momentul īn care sunt analizate calitativ īn scopul īntelegerii informatiilor colectate.
Analiza de continut formala este o metoda de explicitare a sistemului generator de sens al unui ansamblu de expresii (discursuri, povestiri s.a.) care provin de la acelasi autor. De exemplu analiza de continut formala poate viza descoperirea semnificatiilor ascunse ale unor categorii de discursuri (de pilda semnificatiile pe care Levi-Strauss le atribuie miturilor). Utilizata astfel, analiza de continut contribuie la identificarea semnificatiilor latente ale informatiilor individuale sau colective ca īntelegere a arhetipurilor, a pattern-urilor culturale de baza, ale traditiilor unui popor sau civilizatie.
Conform lui Mucchielli, A., analiza de continut calitativa prin teoretizare mai este denumita si analiza prin teoretizare concreta[7] (cf. lui Paille, 1994) si se caracterizeaza prin faptul ca urmareste sa realizeze aceasta analiza īn mod inductiv, avānd la baza fenomene particulare pe seama carora se poate desprinde o concluzie generala si se aplica īntregului spectru al relatiilor si proceselor sociale, psihologice si culturale. Aceasta metoda se caracterizeaza prin faptul ca porneste īntotdeauna de la date obtinute īn mod empiric si dezvolta consecinte teoretice care au semnificatia unor demersuri explicitare, teoretice. Aceste ultime teorii obtinute pornind de la datele empirice brute sunt īnsa testate tot la nivel empiric dar la un nivel superior de generalitate, īn mod gradual.
Conceptul fundamental al analizei de continut calitativa prin teoretizare este comparatia constanta cu datele culese prin observatie si prin experimentare. Se exemplifica prin faptul ca se poate porni de la un interviu pe o tema de cercetare sociala care constituie prima etapa de culegere a datelor brute. Pornind de la aceste prime date obtinute se pot desprinde cāteva ipoteze intermediare care constituie subiectul unui nou interviu pentru obtinerea urmatoarelor seturi de date empirice mediane. Apoi, aceste date mediane obtinute pot face subiectul unui nou interviu pentru a se obtine noi ipoteze n-mediane, si asa mai departe. Ca dezvoltare, exista īnsa sase operatii care caracterizeaza o analiza calitativa de teoretizare: codificarea, categorizarea, punerea īn relatie, integrarea, modelizarea, teoretizarea.
Codificarea este operatia prin care se realizeaza un examen atent al realitatii traite, exprimate sau experimentate a subiectului supus cercetarii. Are urmatoarele caracteristici:
Se raspunde la urmatoarele īntrebari: despre ce este vorba īn aceasta (īn aceste fraze)? Care este cuvāntul care exprima prima judecata? (Acest cuvānt poate fi cuprins īntr-o propozitie, īntr-o fraza sau īn mai multe fraze.) Care este cuvāntul care exprima a n-a judecata? s.a.m.d.
Codificarea este necesar sa fie transcrisa pe o foaie de hārtie, indiferent de natura discursului supus cercetarii. Daca de exemplu, este vorba despre a analiza un interviu, codificarea se realizeaza īn marginea din dreapta a textului-interviu, īn paralel cu frazele supuse codificarii.
Prin operatia de codificare se realizeaza decuparea cuvintelor principale, sau a esentialului care a fost spus īn cadrul interviului respectiv. Este important ca termenii sau cuvintele alese pentru operatia de codificare sa fie foarte apropiate de "marturia oferita".
Codificarea este o prima sursa de date primare fiind exprimata prin cuvinte adnotate la marginea textului care pot sa rezume īn enunturi semnificative un material bogat cantitativ (de exemplu, prin codificare, un material de 20-25 de pagini poate fi esentializat īntr-un suport de minim ˝ de pagina).
Categorizarea este o operatie ulterioara celei de codificare si vizeaza articulatii complexe care trec de primul nivel de codificare prezent īn cadrul analizei de continut calitative prin teoretizare. Are urmatoarele caracteristici :
Se raspunde la īntrebari care vizeaza domeniul principiilor si al planurilor operationale : Īn fata carui fenomen sau proces socio-cognitiv ma regasesc acum?
Este o operatie care vizeaza categoriile - care sunt conceptele/cuvintele cu cel mai mare grad de abstractizare.
Aceste categorii abstracte se regasesc la toate nivelurile fenomenelor culturale, sociale sau psihologice.
Categoria este instrumentul de baza al acestei analize.
Se realizeaza prin operatia de categorizare ancorarea empiricului (prezent īn cadrul operatiei de codificare) īn teoretic. (de exemplu, este o operatie de codificare, prezenta īn cadrul analizei unui text a indicatiilor pentru angajati, a discutiilor cu subordonatii, iar o operatie de categorizare se realizeaza prin identificarea indicatiilor pentru angajati cu socializarea organizationala sau a discutiilor cu subordonatii cu tipul de comunicare īn grup).
Punerea īn relatie
Punerea īn relatie este operatia cea mai complexa a analizei de continut calitativa prin teoretizare deoarece reflecta sistematizarea operatiilor de codificare prin categorizare. Altfel spus, īn urma punerii īn relatie se realizeaza o explicare riguroasa la un prim nivel empiric, urmat de un al doilea nivel teoretic a proceselor care au loc īn cadrul unei organizatii sau institutii. Punerea īn relatie combina procedeele sociologice, psihologice, de management si de marketing institutional. Astfel se regasesc, la nivelul categoriilor, categorii principale (īntr-un fel specifice oricarei organizatii si institutii) si categorii de ansamblu care definesc mediul, climatul si factorul cultural general care reusesc sa explice mecanismul de functionare al respectivei organizatii sau institutii, prezenta sau absenta factorilor de coeziune, de ordonare sau de subordonare, de īncredere sau de neīncredere, de omogenitate sau de eterogenitate s.a.m.d.
Integrarea este operatia prin care se ajunge la conturarea unui obiect definitiv al studiului final. Aceasta operatie este vizibila īn momentul īn care se porneste de la o ipoteza, de la o premisa sau de la un titlu al studiului initial, dar datorita cercetarilor efectuate, se observa necesitatea readaptarii ipotezei initiale sau chiar a titlului propriu-zis. Īn cazul alcatuirii de referate stiintifice (cazul lucrarii de licenta) este indicat sa se parcurga primele trei operatii si abia apoi sa se definitiveze titlul lucrarii si ipotezele de lucru finale. Se realizeaza astfel cea mai buna integrare si adaptare - titlu studiului - continutul efectiv al acestuia si se evita discontinuitatile sau neconcordantele empirice sau teoretice.
Modelizarea este operatia prin care noul titlu sau noile ipoteze descoperite conduc la reformularea demersului teoretic si aplicativ. Prin modelizare īn analiza de continut se realizeaza o cunoastere mult mai bine precizata si ancorata īn realitati cauzale si functionale ale fenomenului studiat. Īntrebarile la care trebuie sa se raspunda sunt: Care sunt procesele care au loc īn cadrul fenomenului? Care sunt consecintele fenomenului vizat?
Teoretizarea este ultima operatie prin care se urmareste consolidarea teoretizarilor realizate pe parcurs. Aceasta consolidare se poate realiza fie prin esantionare teoretica, fie prin inductie analitica, fie prin verificarea implicatiilor teoretice. Acest ultim pas exprima o capacitate a cercetatorilor (teoretizarea este practic inepuizabila) si majoritatea analizelor de continut obtin rezultate acceptabile prin aplicarea primelor trei sau patru operatii, ne-mai-fiind necesare experimente constatative sau formative, regresive sau multiple s.a.m.d.
Cercetarea narativa este un studiu care se bazeaza pe analiza materialelor si a textelor narative. Fundamentul acestui demers interpretativ presupune o abordare diferita fata de metodele pozitive deoarece presupune ca "nu exista nici un adevar absolut īn realitatea umana si, drept urmare, nu poate exista nici o singura modalitate de lectura sau de interpretare a unui text"[8]. Īn consecinta premisele cercetarii narative sunt cele care sustin pluralismul, relativismul si subiectivitatea.
Ca metodologie, cercetarea narativa, urmareste obtinerea unor informatii prin utilizarea naratiunii īn procesul final de analiza a datelor obtinute. Datele culese pot fi redactate narativ din perspectiva:
Interviurilor biografice
Textelor socio-culturale
Antropologiei orale
Autobiografiilor.
Fundamentul metodei de cercetare este ancheta narativa care poarta cu sine domeniul studiilor-pilot care trebuie sa fie realizate īn determinarea initiala a oricarei cercetari de tip obiectiv. De exemplu, īn alcatuirea unui chestionar este necesara verificarea lui anterioara aplicarii acestuia printr-un sondaj de opinie pe un grup-pilot. Grupul-pilot este alcatuit dintr-un grup restrāns de specialisti sau de oameni reprezentativi domeniului de aplicare care sunt interogati īn legatura cu chestionarul care este propus īnspre aplicare. Īn domeniul medical, īn psihologie sau īn stiintele educatiei, ancheta narativa este utilizata īn mod constant īn scopul diagnosticarii initiale cāt mai corecte a problemelor supuse īntelegerii. Īn sociologie sau antropologie, ancheta narativa surprinde caracterul, stilul de viata al unor grupuri si subgrupuri sociale, a unor grupuri specifice īn functie de: vārsta, obicei, traditii s.a.
Cea mai simpla modalitate de īntelegere a abordarilor narative īi apartine lui Mishler (1995) care a dezvoltat o tipologie prin trei criterii/categorii de abordare a perspectivelor metodologice asupra naratiunii: "referinta si ordinea temporala se refera la relatia dintre ordinea evenimentelor īn timp real si ordinea īn care acestea apar īn naratiune ca atare; coerenta textuala si structura privesc strategiile lingvistice narative utilizate īn constructia propriu-zisa a povestii; functiile narative se refera la contextele mai largi (sociale si culturale) ale povestii"[9].
Prin analiza narativa se poate ajunge la īntelegerea comportamentului oamenilor din punctul de vedere al explorarii lumii interioare a indivizilor, astfel īncāt temeiul arata ca povestea este "identitatea cuiva, o poveste creata, spusa, revizuita si respusa prin viata" .
Specificul metodelor narative consta īn faptul ca se desfasoara pe grupuri mici de oameni spre deosebire de alte metode de cercetare.
O alta caracteristica a metodelor narative este ca cercetarea se bazeaza pe un numar mare de date care trebuie interpretate. De exemplu prin metodele studiului de caz si al interviului se porneste de la:
Preluarea si īnregistrarea datelor, a informatiilor obtinute,
Transcrierea, ascultarea si reascultarea informatiilor īnregistrate,
Analiza continutului interviului,
Interpretarea stilului, a trasaturilor afective, a motivelor si credintelor povestitorului,
Surprinderea nivelului cognitiv,
Analiza contextuala a modalitatii specifice de intervievare,
Comprehensiunea ipotezelor initiale (a prejudecatilor, a scenariilor) ale cercetatorului (orice om este influentat de acestea) si a concluziilor finale,
Explicatia empatica a subiectelor propuse studiului,
Redactarea narativa a concluziilor finale care se bazeaza pe onestitatea cercetatorului dar si pe relativizarea interpretarilor lui.
Analizānd clasificarea si organizarea tipurilor de cercetare narativa[11] se realizeaza o distinctie īntre: Abordarile holiste / abordarile axate pe categorii si Analiza continutului / analiza formala.
Analiza de categorizare este o forma a analizei de continut. Orice text (real, unic, interviu) este analizat analitic, astfel īncāt:
Secventele narate sunt analizate punctual, sunt īmpartite dupa anumite criterii,
Sectiunile sunt grupate pe categorii,
Cuvintele sunt selectate din īntregul text si sunt grupate pe sectiuni sau īn categoriile alese, deja,
Īn functie de sectiunile si categoriile alese, ca efect al cuvintelor clasificate se obtin concluzii semnificative.
Scopul analizei de categorizare este īntelegerea unei probleme, a unui unic fenomen sau proces bine delimitat.
Analiza de continut urmareste cercetarea proceselor explicite care se petrec īntr-un text, īntr-o poveste, īntr-un interviu, prin:
Identificarea participantilor la aceste evenimente,
Īntelegerea perspectivelor naratorului, a autorului,
Descifrarea continutului si īntelesului implicit, inconstient, subtextual,
Analiza simbolurilor care sunt prezente.
Scopul analizei de continut este īntelegerea nemijlocita a textului (a ceea ce vrea textul sa spuna) si a finalitatii sale explicite.
Analiza formei urmareste: Structura intrigii, Secventa evenimentelor, Temporalitatea si parcursul evenimentelor īn trepte succesive, Complexitatea si coerenta evenimentelor, Implicatiile emotionale, Stilul scriiturii si al nararii povestirii. Scopul analizei formale consta īn īntelegerea nemijlocita a autorului, a ceea ce vrea autorul sa spuna si a emotiilor pe care vrea sa le produca.
Īn concluzie, prin intersectarea acestor patru tipuri de analiza rezulta patru moduri care desemneaza: abordarea holista a continutului care presupune īntelegerea detaliata si secventiala, dar si unitara si sistematica a īntregii vieti a unei persoane (de exemplu studiul de caz clinic); aordarea holista a formei care simbolizeaza comprehensiunea intrigilor si a structurilor autobiografice ale unei persoane care identifica turnurile, punctele de rascruce esentiale ale acesteia, abordarea categoriilor de continut sau analiza de continut care urmareste identificarea categoriilor si secventelor esentiale, clasificarea lor īn scopul definirii coerente si unitare a unui cuvānt sau a īncadrarii unei judecati/ text, abordarea categoriilor formei care realizeaza o analiza stilistica sau lingvistica a unui text sau a unui autor.
TEMĂ 8:
1. Realizati o analiza actantiala īn legatura cu un articol narativ dintr-un ziar central sau local. Prezentati semnificatiile ascunse pe care le gasiti.
2. Preluānd un fragment dintr-o carte care vizeaza spiritul national, realizati o analiza de continut calitativa prin teoretizare īn care sa parcurgeti macar primele trei etape (1/2 pag.).
Catalin Zamfir, Spre o paradigma a gāndirii sociologice, Editura Polirom, Iasi, 2005, pag. 17 si urm.
Mucchielli, Alex, (coord.), Dictionar al metodelor calitative īn stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002, pag. 12.
|
