FENOMENUL SOMAJULUI IN UNIUNEA EUROPEANA

FENOMENUL SOMAJULUI IN UNIUNEA EUROPEANA

1 Particularitatile somajului european

Anii ’90 au fost caracterizati in Uniunea europeana de nivele ridicate ale somajului comparativ cu situatia din perioadele anterioare si din alte tari dezvoltate. Principalele caracteristici ale pietei muncii din Uniunea Europeana pot fi sintetizate astfel:

q      Crearea unui numar mic de locuri de munca intre 1976 –

1996: 4,9 milioane (250000 de locuri de munca pe an), in conditiile in care cresterea populatiei active in UE a fost de 21 milioane persoane (fara a tine cont de integrarea Germaniei orientale), adica 1,05 milioane de persoane active pe an.

q      Scaderea cvasiconstanta a ratei de ocupare de la 65% in

1997, la 60% in 1996, in timp ce in SUA aceasta rata era de 75% in aceiasi perioada.

q      Rigiditate si disparitati intre diferite piete nationale ale

muncii: salarii minime nearmonizate, reguli diferite privind acordarea si nivelul indemnizatiei de somaj, o larga varietete de reglementari a Codurilor nationale ale muncii cu efecte asupra somajului de lunga durata si a somajului din randul tinerilor.

q      Disparitati regionale ale somajului european. Regiunile in

care somajul este cel mai redus corespund partii occidentale a Germaniei, Olandei, sudul Angliei, Austriei si nordul Italiei, Alsaciei si regiunii Rhone – Alpes din Franta. Aceste regiuni, care sunt cele mai dinamice din Europa, reprezinta ceea ce am putea numi “nucleul dur” al Europei locurilor de munca. Regiunile cele mai indepartate: Finlanda, Irlanda, Spania, sudul Frantei si sudul Italiei, precum si partea orientala a Germaniei sunt cele mai afectate de somaj.

q      Somajul afecteaza inegal diferitele categorii ale populatiei.

Somajul in randul femeilor este in medie mai ridicat decat cel in randul barbatilor in UE. Nu este si cazul Regatului Unit si al Suediei, tari in care femeile sunt din ce in ce mai mult angajate part-time.

q      Somajul european este un somaj structural care depinde de

procesul de formare a preturilor pe piata de bunuri si de procesul de constituire a salariilor pe piata muncii.

Totodata trebuie mentionat faptul ca ratele de somaj sunt datele oficiale standardizate. Nivelul real al somajului este mult mai mare daca se ia in considerare si numarul somerilor descurajati, dat fiind gradul de deprimare al pietei muncii, precum si persoanele active care lucreaza part-time si care din punct de vedere legal nu sunt considerate someri.

2 Cauzele somajului european

In analiza somajului in tarile Uniuni Europene este tot mai des avansata ipoteza conform careia unul din determinantii principali il constituie incompatibilitatea dintre calificarile disponibile pe piata muncii si cele cerute de intreprinderi. Acesta pare a fi principalul determinant al somajului structural. Alaturi de aceasta cauza mai poate fi mentionat si costul ridicat al fortei de munca necalificate comparativ cu cel al angajarii fortei de munca calificate.

q      Diferentele intre costul social si costul privat al mainii de

lucru si gradul diferit de impozitare (sistemele de asigurari sociale) existente la nivelul statelor membre explica intr-o anumita masura discrepantele dintre ratele nationale ale somajului.

q      Factorii institutionali si migratiile de populatie pot explica

persistenta unor puternice diferente intre ratele de somaj europene. Desi, in Europa, libera circulatie a fortei de munca a fost statuata inca din 1957 prin Tratatul de la Roma, fluxurile de populatie in interiorul UE sunt reduse. In medie, pe ansamblul tarilor UE, 5% din populatie (circa 18 milioane) are o nationalitate diferita de cea a tarii in care este rezidenta. Dar 2/3 sunt straini din afara UE si doar 1/3 vin din tari ale UE. Obstacolele in calea migratiilor in interiorul UE sunt importante. Unul dintre ele il reprezinta barierele lingvistice. Din acest punct de vedere trebuie mentionat ca europenii care migrazeaza in interiorul UE au, cel mai adesea, un nivel ridicat de calificare si din aceasta cauza vorbesc una sau mai multe limbi straine. Un alt obstacol il constituie costul ridicat al locuintelor in regiunile cele mai dinamice, cost ce poate diminua, daca nu chiar anula avantajul care reprezinta salariile ridicate. Cea mai importanta bariera in calea migratiei populatiei o reprezinta insa nearmonizarea reglementarilor privind diplomele si calificarile in UE.

3 Masuri si politici de reducere a somajului in UE

In decembrie 1993 s-a adoptat Carta Alba, cuprinzand Strategia pe Termen Mediu vizand Cresterea Economica, Competitivitatea si Ocuparea Fortei de Munca. Dezideratul principal al acestei actiuni era introducerea de masuri menite sa revigoreze competitivitatea economiei europene. S-a evidentiat o corelatie directa intre ritmul de crestere economica la nivel comunitar si nivelul la care UE este apta sa creeze locuri de munca. Principala preocupare a fost sa creeze premisele pentru ca piata muncii sa se poata adapta la rapidele mutatii in sistemele productive, in managementul organizational si in obiceiurile de consum. Programul de actiune preconizat nu continea detalii despre modificarile legislative la nivel comunitar, ci erau un tablou de actiuni pe care statele membre trebuiau sa le aplice pentru a promova ocuparea fortei de munca cu sprijin comunitar. Atentia principala era indreptata pe nevoia de a genera flexibilitate pe piata fortei de munca concomitent cu mentinerea unui pachet acoperitor de drepturi sociale.

Programul de actiune se baza pe urmatoarele conditii esentiale:

economie integrata sanatoasa;

economie deschisa;

coeziunea sociala;

economii mult mai descentralizate;

imbunatatirea procesului educational si a calitatii programelor

de calificare;

urmarirea reducerii costurilor indirecte ale fortei de munca;

cresterea sprijinului logistic si financiar al UE in domeniul

noilor tehnologii informatice si comunicationale;

modernizarea si flexibilizarea dialogului social pan-european.

Fondul Social European este principlul instrument financiar prin care se acorda sprijin statelor membre in vederea aplicarii de scheme menite sa depaseasca problemele subutilizarii fortei de munca. Sumele se aloca fiecarei tari membre in functie de rata somajului, numarul de someri pe termen lung, prosperitatea nationala si regionala.

In domeniul politicii utilizarii fortei de munca, se face diferenta masurilor active de cele pasive. Acestea din urma au drept obiectiv atenuarea efectelor sociale ale somajului fara a ataca cauzele (indemnizatiile de somaj, cheltuielile angajate pentru pensionarea inainte de termen a somerilor in varsta sau pentru inlocuirea muncitorilor in varsta cu cei tineri). Masurile active privesc actiunile de pregatire si recalificare a somerilor, ajutoarele si subventiile acordate pentru crearea de locuri de munca, cheltuielile angajate pentru ameliorarea activitatii agentilor de plasare a fortei de munca. Pentru politicile de folosire a fortei de munca, s-au alocat in anii ’90: 0,8% din PIB-ul comunitar pentru masurile active si 1,45% din PIB pentru cele pasive. Tarile care destinau cea mai mare parte din PIB masurilor active (peste 1%) erau: Danemarca, Irlanda, Olanda, Belgia si Germania. In aceste tari, activitatile de formare si recalificare a somerilor erau cele mai importante. In privinta masurilor active, se inregistrau mari disparitati intre tarile europene. In ordine descrescatoare a partii din PIB destinata acestor cheltuieli, se aflau Irlanda, Spania, Belgia, Danemarca, Franta, Germania si Regatul Unit.

Este evident ca somajul conjunctural sau ciclic poate fi redus cu ajutorul politicilor traditionale de stimulare a cererii. Dar aceste politici raman fara efect asupra somajului structural. Printre modalitatile de reducere a somajului structural se numara:

cresterea caracterului concurential al pietei de bunuri;

ameliorarea sistemelor educative si de pregatire;

revizuirea procedurilor de negociere colectiva a salariilor si a

sistemelor de indemnizatii pentru somaj;

sustinerea mobilitatii geografice pentru a reduce

incompatibilitatea geografica dintre calificarile disponibile pe pietele locale si regionale pe de o parte, si calificarile cerute de intreprinderi, pe de alta parte;

imbunatatirea activitatii institutiilor insarcinate cu plasarea

fortei e munca si cu difuzarea informatiilor disponibile privind locurile de munca.

Comisia a formulat urmatoarele recomandari in vederea atenuarii efectelor generate de introducerea monedei unice in planul social:

imbunatatirea dialogului intre partenerii sociali carora le

revine responsabilitatea stabilirii salariilor si cresterii ocupari;

corelarea in zona euro a cresterii salariilor nominale cu

necesitatea mentinerii stabiltatii preturilor;

acordurile privind salariile trebuie sa tina cont de diferentele

de productivitate dintre state;

impulsionarea de catre guvernele nationale a dialogului social;

elaborarea unor planuri nationale de actiune pentru

cresterea ocuparii fortei de munca;

imbunatatirea sistemelor de formare si perfectionare;

reducerea nivelului fiscalitatii sociale suportate de salariati;

reducerea timpului de munca care sa nu genereze

reducerea ofertei de munca si a productivitatii;

eficientizarea activitatii oficiilor de plasare si orientare a fortei

de munca;

incurajarea angajarilor part-time si a altor forme de angajare;

incurajarea pensionarii inainte de termen;

reforma sistemelor de asigurari sociale.

In concluzie, problema somajului ramane o problema serioasa care are potentialul de a se perpetua si dupa crearea uniunii monetare. In acest domeniu, rezolvarea deficientelor este plasata la nivelul fiecarui stat si a partenerilor sociali, iar recomandarile institutiilor europene se mentin la nivelul unor declaratii de principiu, precizarea unor solutii cu caracter general si a caror aplicare nu este in masura sa reduca somajul.