INSPECTORII DE MUNCA

INSPECTORII DE MUNCĂ

1. Statutul juridic al inspectorului de munca

Legea nr. 108/1999, arata în art. 16 ca inspectorii de munca sunt functionari publici. Ca atare, le este aplicabila, ca drept comun, Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si celelalte acte nornmative în materie. Acestia sunt independenti fata de orice schimbare guvernamentala si de orice influenta neprevazuta din afara.

Functia de inspector de munca poate fi ocupata de persoane cu studii superioare tehnice, juridice, economice, psihosociologice si de medicina a muncii . Dobândirea calitatii de inspector de munca se face, potrivit legii, prin examen sau concurs.

Metodologia de selectie, angajare, pregatir 22122f59w e, definitivare si promovare a personalului admis în Inspectia Muncii în urma concursului sau examenului se stabileste prin regulament de organizare propriu, aprobat prin ordin al ministrului muncii si solidaritatii sociale, la propunerea inspectoratului general de stat.

Înscrierea la concurs sau la examen pentru functiile de conducere din

cadrul Inspectiei Muncii se face, avându-se în vedere, în afara conditiilor de studii, si urmatoarele criterii : aptitudini manageriale; activitatea desfasurata anterior; existenta capacitatii depline de exercitiu; persoana sa nu fi fost condamnata pentru savârsirea unei infractiuni cu intentie; sa aiba cetatenia româna si domiciliul în România.

În exercitarea atributiilor lor, inspectorii de munca, care formeaza personalul de specialitate al Inspectiei Muncii, aplica sanctiunile prevazute de legislatia în vigoare în domeniul de competenta.

Legea din 16 noiembrie 1972 privind inspectia muncii în Franta, prevede ca drepturile inspectorilor sunt multiple si foarte largi, aceasta lege prevazând chiar sanctiuni penale pentru persoanele care împiedica exercitarea controlului de catre inspectori.

În Spania , Legea nr. 39/1962, în art. 17/3 prevede ca inspectorii de munca sunt investiti cu autoritate publica în exercitarea atributiilor lor, bucurându-se de deplina independenta în exercitarea functiei lor.

Art. 18 din Legea nr. 108/1999, prevede ca inspectorii de munca sunt obligati:

a) sa nu aiba nici un interes, direct sau indirect, de orice natura ar fi acesta, în unitatile care se afla sub incidenta controlului lor;

b) sa nu dezvaluie secretele de fabricatie si, în general, procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunostiinta în exercitarea functiilor lor, nici dupa momentul încetarii, indiferent de motiv, a contractului lor individual de munca;

c) sa pastreze confidentialitatea oricarei reclamatii care semnaleaza nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege si sa nu dezvaluie conducatorului persoanei juridice si persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul ca inspectia a fost efectuata ca urmare a unei reclamatii, spre a ocroti reclamantul în cauza.

Îndatoririle ce revin inspectorilor de munca sunt desigur mult mai nume-roase, unele dintre acestea fiind comune cu cele ale functionarilor publici, prevazute de Statutul functionarilor publici, cum ar fi : îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine si în mod constiincios a îndatoririlor de serviciu; abtinerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice; interzicerea de a solicita sau de a accepta, direct sau indirect, în considerarea functiei lor publice , daruri sau alte avantaje; perfectionarea pregatirii profesionale; îndatorirea ca la încetarea serviciului public sa predea lucrarile si bunurile ce i-au fost încredintate în vederea exercitarii atributiilor de serviciu etc.

Legislatia franceza în materie, prevede ca obligatia de confidentialitate este impusa inspectorilor, care au obligatia de a respecta în exercitarea atributiilor lor denotologia profesionala caracteristica unui functionar al statului, functia lor presupunând: tact, discretia si impartialitate, dar fara a compromite rigoarea în luarea masurilor sau deciziilor care se impun.

In art. 19 alin. 1 din Legea nr. 108/1999 sunt precizate urmatoarele drepturi ale inspectorilor de munca :

a) sa aiba acces liber, permanent si fara înstiintare prealabila, în sediul persoanei juridice si în alt loc de munca organizat de acesta;

b) sa solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele si informatiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetarii accidentelor de munca;

c) sa procure dovezi, sa efectueze investigatii sau examene, sa ceara prezentarea documentatiei pe care o considera necesara, sa realizeze masuratori sau sa prevaleze monstre de substante utilizate în procesul de productie;

d) sa impuna ca abaterile constatate în domeniu sa fie remediate pe loc sau în timp limitat;

e) sa ceara, acolo unde este cazul, modificarea instalatiilor sau proceselor tehnologice utilizate, daca acestea nu asigura securitatea lucratorilor la locul de munca;

f) sa dispuna întreruperea sau suspendarea imediata a proceselor de munca atunci când constata o stare de pericol iminent de accident sau de îmbolnavire profesionala pentru lucratorii care participa la procesul de productie sau pentru alte persoane;

g) sa apleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de munca sau a materialelor folosite;

h) sa dispuna masuri atunci când conducatorul persoanei juridice nu îsi îndeplineste obligatiile legale;

i) sa sesizeze organele de urmarire penala cu privire la cazurile de abateri considerate infractiuni;

j) sa intre în toate locurile în care se efectueaza lucrari ce implica riscuri pentru securitatea si sanatatea lucratorilor;

S-a considerat ca dreptul de a avea acces liber, permanent si fara înstiintare prealabila în sediul persoanei juridice si în orice alt loc de munca, ar avea caracter neconstitutional. Ar exista o disproportie vadita între puterea/atributiile inspectorilor de munca si organele de politie care "pentru a intra într-un sediu sau domiciliu, trebuie sa aiba încuviintarea instantei de judecata".

Prin Decizia nr. 296/2005[5] Curtea Constitutionala a decis ca textul în cauza nu încalca normele din Constitutie (referitoare la egalitatea cetatenilor -art. 16 alin. 1 si la inviolabilitatea domiciliului - art. 27 alin. 1 -3) deoarece:

în cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt, concomitent, si domicilii, personalizarea locului nu este atât de pronuntata, astfel ca inviolabilitatea sediului nu este supusa acelorasi reguli ca domiciliul propriu-zis (în care se desfasoara viata privata a persoanei). Ca urmare, autoritatile pot exercita în alte conditii, mult mai permisive, controlul asupra activitatilor profesionale care se desfasoara în aceste sedii;

- interventia autoritatilor publice în sfera de activitate a persoanelor juridice are un scop legitim si apare ca necesara într-o societate democratica, având în vedere ca, printre obiectivele Inspectiei Muncii, se numara si controlul asupra respectarii prevederilor legale referitoare la relatiile de munca, securitatea si sanatatea în munca, la protectia salariatilor care lucreaza în conditii deosebite;

- masurile prevazute de dispozitiile legale criticate sunt proportionale cu scopul legitim urmarit, întrucât numai în acest mod se asigura desfasurarea optima a operatiunilor de control ale Inspectiei Muncii.

Prezinta un interes deosebit, chiar principial, faptul ca, în considerentele sale, Instanta Constitutionala a apreciat ca activitatile pe care este îndreptatita sa le controleze Inspectia Muncii nu tin de sfera privata ci, dimpotriva, de cea publica

k) sa ceara informatii, fie singuri, fie în prezenta martorilor, de la orice persoana si despre orice persoana si despre orice problema care constituie obiectul controlului;

l) sa propuna retragerea autorizatiei de functionare din punct de vedere al securitatii în munca, daca constata ca, prin modificarea conditiilor care au stat la baza acesteia, nu se respecta prevederile legislatiei în vigoare.

Inspectorii de munca sunt competenti sa constate si sa sanctioneze contraventiile prevazute de Legea nr. 108/1999, precum si pe acele reglementate de Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca.

De asemenea ei sunt competenti, potrivit art. 23 din aceiasi reglementare, sa constate si sa sanctioneze toate faptele care, potrivit legii, constituie contraventii si pentru care se prevede ca agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale, al directiilor generale de munca si protectie sociala si al inspectoratelor teritoriale de protectie a muncii.

Un astfel de exemplu ar fi constatarea si sanctionarea contraventiilor la Legea nr. 319/2006 privind sǎnǎtatea si securitatea n muncǎ sau la Legea nr. 203/1999 privind permisele de munca.

2. Natura juridica a masurilor luate de inspectorii de munca

Data fiind natura juridica a Inspectiei Muncii, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, având personalitate juridic si aflata în subordinea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale rezulta ca masurile luate de inspectorii de munca, în exercitarea atributiilor conferite, Inspectiei Muncii, conform art. 6 din lege, sunt acte administrative ale unei autoritati publice (art. 48 alin. 1 din Constitutia României).

Astfel de masuri se iau de catre inspectorii de munca, în concordanta cu obiectivele si cu atributiile Inspectiei Muncii, precum si cu îndatoririle si drepturile inspectorilor de munca.

Inspectorii de munca sunt competenti sa constate si sa sanctioneze si toate faptele care potrivit Legii nr. 108/1999 constituie contraventii. În captiolul V al acestei reglementari, art. 20 prevede ca, împiedicarea, în orice mod, de catre un angajator, presoana fizica sau juridica, a inspectorilor de munca sa îsi exercite conroul în limitele prevazute de art. 6 si 19 constituie contraventie.", iar art. 21 ,,refuzul unui angajator, persoana fizica sau juridica, de a aduce la îndeplinire masurile obligatorii, dispuse de inspectorii de munca, la termenele stabilite de acestia, în limitele si cu respectarea prevederilor art. 6 si 9, constituie contraventie.".

Probleme complexe se pun în legatura cu ultima sanctiune stabilita prin Legea nr. 108/ 1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, art. 24, conform caruia Inspectia Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comertului[8].

Independent de caracterul sui generis al acestei sanctiuni în raport cu libertatea de vointa a asociatilor dintr-o societate comerciala, redactarea imperfecta a textului ridica problema modului sau de aplicare; cu alte cuvinte, se impune clarificarea modului în care trebuie sa procedeze organele Inspectiei Muncii spre a se ajunge la "radierea persoanei juridice din registrul comertului".

Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata , nu reglementeaza radierea din registrul comertului, în art. 25, ea prevede doar ca oricine se considera prejudiciat printr-o înmatriculare sau printr-o mentiune din registrul comertului are dreptul sa solicite judecatorului-delegat (la registrul comertului) radierea ei; încheierea judecatorului-delegat poate fi atacata numai cu recurs în termen de 15 zile de la data pronuntarii (care se solutioneaza de tribunal, în camera de consiliu).

Este adevarat însa ca în ce priveste societatile comerciale, radierea din registrul comertului este reglementata de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale (republicata, cu modificarile si completarile ulterioare) astfel:

a) La cererea oricarei persoane interesate, precum si a Oficiului National al Registrului Comertului, tribunalul poate pronunta dizolvarea societatii comerciale pentru motivele indicate în art. 232 alin. 1 lit. a-d, în redactarea stabilita de Cartea a ll-a, Titlul II, art. VIII pct. 106 din Legea nr. 161/2003 (societatea comerciala nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea comerciala nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situatiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comertului; societatea comerciala si-a încetat activitatea sau nu are sediu social cunoscut ori nu îndeplineste conditiile referitoare la sediul social; asociatii au disparut sau nu au domiciliul ori resedinta cunoscuta, societatea nu si-a completat capitalul social, în conditiile legii).

b) Pe data ramânerii definitive (irevocabile) a hotarârii tribunalului, "societatea comerciala va f i radiata din registrul comertului, din oficiu, în afara de cazul în care prin hotarârea tribunalului s-a dispus altfel"(ari. 232 alin. 5).

Se poate considera deci ca art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii constituie o completare implicita a art. 232 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale (republicata, cu modificarile ulterioare).

Cu alte cuvinte, deosebit de motivele (prevazute de normele de drept comercial) pentru care se poate cere, de catre orice persoana interesata, dizolvarea societatii comerciale, cu efectul radierii ei din registrul comertului, se adauga si motivul indicat de art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii. Este însa un motiv invocabil numai de catre Inspectia Muncii.

Ca urmare, daca apreciaza ca angajatorul a savârsit, în mod repetat, abateri grave de la prevederile legislatiei muncii sau de la normele de securitate si sanatate în munca, Inspectia Muncii este în drept sa ceara sectiei comerciale a tribunalului în circumscriptia caruia se afla sediul societatii comerciale dizolvarea acesteia cu efectul radierii ei din registrul comertului (conform art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, coroborat cu art. 232 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale).

Deoarece Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale (republicata) reglementeaza exclusiv regimul juridic al societatilor comerciale, se pune problema cum urmeaza sa procedeze Inspectia Muncii pentru realizarea aplicarii art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii în cazul regiilor autonome.

Este evident ca regiile autonome - desi sunt supuse înmatricularii în registrul comertului ca orice ,,comerciant"'(art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertulu) - au totusi alta natura juridica decât societatile comerciale (cu capital integral ori majoritar de stat sau privat). Altfel spus, regiile autonome au un puternic caracter de persoane juridice de drept public, în consecinta, deoarece regiile autonome se înfiinteaza, dupa caz, prin hotarâre a Guvernului - cele de interes national, sau a organelor administrativ-teritoriale - regiile de interes local (conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat), rezulta ca, din ratiuni de simetrie juridica, tot aceleasi autoritati publice pot dispune si desfiintarea lor.

Asadar, în cazul aplicarii art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii, cu privire la o regie autonoma, Inspectia Muncii urmeaza a cere autoritatii publice care este competenta sa o înfiinteze (Guvernul ori organul unitatii administrativ-teritorial, dupa caz) sa hotarasca desfiintarea ei, pentru motive repetate si grave.

Atunci când solicitarea este admisa-prin hotarâre expresa în acest sens - emitentul hotarârii urmeaza sa o comunice si registrului comertului, care va fi în masura si obligat, pe aceasta baza, sa înregistreze mentiunea referitoare la 'încetarea firmei" în registrul comertului.

3. Procedura aplicarii masurilor si sanctiunilor

Potrivit art. 22 din Legea nr. 108/1999, constatare si sanctionarea contraventilor prevazute de aceasta reglementare se fac de catre inspectorii de munca.

Deci inspectorii de munca sunt agenti constatatori, si detin aceasta calitate, alaturat altor drepturi si atributii conferite de lege, exercitând în aceasta functie o parte a autoritatii publice, în numele careia îsi desfasoara activitatea, respectiv Inspectia Muncii.

De asemenea, potrivit art. 17 alin. 1 din Ordonanta de urgenta nr. 136/1999, pentru modificarea si completarea Legii nr. 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor încadrate în munca, constatarea si sanctionarea contraventiilor prevazute de aceasta reglementare se face de catre inspectorii de munca

În art. 15 se prevede ca fapta angajatorului de a primi la munca o persoana pentru care nu au fost întocmite contracte individuale de munca sau, dupa caz, conventii civile de presetari servicii constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda, iar art. 16 se arata ca inspectorii de munca pot constata si sanctiona urmatoarele fapte: a) refuzul angajatorului de a permite intrarea în incinta unitatii a organelor de control ori de a pune la dispozitie acestora documentele solicitate si b) neîntocmirea sau întocmirea defectuaosa a registrelor de evidenta a persoanelor care presteaza activitatea în baza unei conventii civile de prestari de servicii.

Aceasta din urma contraventie, în în baza reglementarilor noului Cod al muncii privind încadrarea în munca, a devenit fara aplicabilitate, prin disparitia conventiilor civile din peisajul legislatiei muncii.

Sanctiunile aplicabile angajatorilor, în cazurile stabilite de Legea nr. 108/1999 sau de Legea nr. 130/1999, nu sunt singurele reglementate în legislatia muncii, ci mai sunt si altele ca, de plida cele, în cuprinsul Legii nr. 90/1996 a protectiei muncii, sau al Legii nr. 168/1999 privind conflictele de munca etc.

În alin. 2 al art. mai sus invocat, se arata ca prevederile prezentei legi referitoare la contraventii se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu modificarile ulterioare. Legea nr. 32/1968 a fost abrogata prin Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , care în art. 48 prevede ca ori de câte ori într-o lege speciala sau un alt act nornativ anterior se face trimitere la Legea 32/1968, aceasta se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, modificata si completata prin Legea nr. 180/2002

Sanctiunea se aplica în limitele prevazute de Legea nr. 108/1999 si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savâsite, tinându-se seama de împrejurarile în care a fost savârsita fapta, de modul si mijloacele de savârsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarile produse, inspectorii de munca având obligatia indivdualizarii sanctiunii , ca urmare a competentei de a aplica sanctiunile contraventionale prevazute de Legea nr. 108/1999.

Este evident ca daca angajatorul savârsete mai multe contraventii prevazute de Legea nr. 108/1999, constatate în acelasi timp de inspectorul de munca, urmeaza a se încheia un singur proces-verbal.

Prin derogare de la prevederile Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, potrivit art. 22 alin. 3, un procent de 15% din sumele încasate cu titlu de amenda constituie venituri extrabugetare care se încaseaza, se administreaza, se contabilizeaza si se utilizeaza de Inspectia Muncii.

Aceste venituri vor fi folosite pentru acoperirea unei cote-parti din chel-tuielile curente de capital, precum si pentru constituirea si utilizarea, numai pâna la data aplicarii prevederilor art. 14, a fondului de stimulare a personalului încadrat la aceasta institutie.

Modul de repartizare a stimulentelor se stabileste prin decizie emisa de inspectorul general de stat.

Angajatorii au obligatia de a achita inspectoratelor teritoriale de munca comisionul de 0,25%, respectiv de 0,75% din fondul lunar de salarii, datorat în baza art. 12 din Legea nr. 130/1999 privind unele masuri de protectie a persoanelor încadrate în munca, cu modificarile si completarile ulterioare, pâna la data finalizarii operatiunilor de eliberare a carnetelor de munca.

4. Solutionarea contestatiilor împotriva

masurilor si sanctiunilor contraventionale

Ţinând seama de natura juridica a Inspectiei Muncii, ca masurile luate de inspectorii de munca sunt acte administrative ale unei autoritati publice, n doctrinǎ[16] s-a afirmat cǎ posibilitatea "de a fi contestate pe caile judiciare sau administrative prevazute de legd' (art. 19 alin. 2) se concretizeaza prin exercitarea unei actiuni în contencios administrativ.

Actiunea în cauza . s-a arǎtat cǎ va fi întemeiata pe dispozitia înscrisa în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ, deoarece atare masuri nu se includ în exceptiile limitativ indicate prin art. 5 al acestei legi.

In functie de prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prealabil introducerii actiunii în anularea actului administrativ, angajatorul este obligat sa formuleze plângere administrativa la organul emitent al actului; el poate, facultativ, sa formuleze si o a doua plângere administrativa catre autoritatea ierarhic superioara.

Logic este ca, fie concomitent, fie la scurt timp dupa introducerea actiunii întemeiate pe art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, angajatorul (reclamant) sa solicite instantei de contencios administrativ si suspendarea executarii actului administrativ, adica a masurii luate de catre inspectorul de munca "pentru prevenirea unei pagube iminente" (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ). Cererea în cauza (de

suspendare a executarii actului administrativ) poate fi admisa sau nu de catre instanta amintita (art. 14 alin. 2), neavând efect suspensiv de executare ope legis.

Prin exceptie, daca masura luata de inspectorul de munca reprezinta aplicarea unei amenzi contraventionale (art. 20-21 din Legea nr. 108/1999), contestarea ei se poate efectua numai prin introducerea unei plângeri la judecatorie.

Printr-o astfel de plângere, s-a mai spus cǎ angajatorul - contravenient nu poate contesta (în ipoteza contraventiei reglementate prin art. 21 din Legea nr. 108/1999 privind înfiintarea si organizarea Inspectiei Muncii) legalitatea sau/si temeinicia "masurilor obligatorii" dispuse de catre inspectorul de munca, ci numai încalcarea conditiilor legale de stabilire si sanctionare a contraventiilor.

Concluzia decurge din faptul ca în acest scop (al contestarii legalitatii sau/si temeiniciei), angajatorul trebuie sa recurga la procedura reglementata prin Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Daca angajatorul nu a procedat ca atare si, concomitent, au expirat termenele prevazute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, rezulta ca a achiesat implicit la justetea masurilor obligatorii dispuse de catre inspectorul de munca, în consecinta, în cazul dat, "plângerea" angajatorului-contravenient împotriva procesului-verbal de contraventie întocmit în temeiul art. 21 din Legea nr. 108/1999 poate fi bazata numai pe neîndeplinirea conditiilor legale de stabilire si sanctionare a contraventiilor.

Deci, "plângerea" nu se poate întemeia pe nelegalitatea si/ sau netemeinicia masurilor obligatorii dispuse de catre inspectorul de munca, masuri care, prin ipoteza, nu au fost aduse la îndeplinire de catre angajatorul-contravenient, în termenele stabilite.

In situatia în care se afla în curs de judecata, concomitent, atât actiunea în contencios administrativ (introdusa în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ) împotriva "masurilor" hotarâte de catre inspectorul de munca, cât si plângerea împotriva procesului-verbal de contraventie (întocmit în temeiul art. 21 din Legea nr. 108/1999), devin aplicabile dispozitiile art. 244 pct. 1 din Codul de procedura civila referitoare la posibilitatea suspendarii judecarii plângerii, pâna la solutionarea irevocabila a actiunii în contencios administrativ .

Hotarârea judecatoreasca prin care s-a solutionat plângerea împotriva masurii dispuse de inspectorul de munca, sau a amenzii contraventionale aplicate de acesta, poate fi atacata cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Motivarea recursului în privinta amenzii contraventionale nu este obligatorie, motivele de recurs pot fi sustinute si oral în fata instantei, recursul însa suspenda executarea.