PRODUCTIVITATEA. CON INUTUL PRODUCTIVITĂŢII MUNCII

A. Rolul planului fortei de munca si al fondului

destinat salarizarii personalului într-o întreprindere,

indiferent de regimul de proprietate

În contextual strategiei pe care o comporta managementul într-o întreprindere, indifferent de regimul de proprietate pe care l-ar avea, asigurarea fortelor de munca, respectiv a personalului de care are nevoie si plata salariilor pentru eforturile depuse de acesta, constituie un grup de probleme foarte variate, cu caracter pronuntat dinamic, economic, sociologic si psihologic.

Problema capitala de la care se porneste la elaborarea acestui plan este aceea a productivitatii muncii, întrucât aceasta are influente în lant asupra nivelului productiei, asupra calitatii si asupra costurilor. Realizarea unei produ 242g68c ctivitati înalte este legata de nivelul tehnic al productiei, de ritmul de reînoire a tehnologiei, de pregatirea continua a cadrelor, de organizarea ergonomica a muncii etc.

În conditiile economiei de piata nu se mai justifica primirea unei sarcini din partea unui for central superior privind cresterea productivitatii muncii. Conducerea întreprinderii însa, este stringent interesata permanent cu privire la cresterea productivitatii muncii. În acest scop, este necesar sa se cunoasca bine factorii care influenteaza favorabil aceasta crestere si sa impulsioneze actiunea celor mai eficienti dintre ei. Vom prezenta în acest capitol câteva metode de calcul privind cresterea productivitatii muncii. Fiecare dintre acestea prezinta atât avantaje cât si inconveniente. Calea cea mai sigura prin care se poate realize o crestere, uneori incredibila, a productivitatii, este organizarea ergonomica a muncii în ansamblul întreprinderii si pe fiecare loc de munca. Aceasta afirmatie o sustinem cu rezultatele cercetarilor colectivului nostru în peste 20 de întreprinderi industriale. În conditiile în care se obtin cresteri importante de productivitate pe locuri de munca, inevitabil acestea se reflecta la nivelul sectiilor si la nivelul întreprinderii, în final în costuri si rentabilitate. Se poate spune ca în aceste conditii, folosirea metodelor globale de calcul privind cresterea productivitatii muncii devine superflua, cu atât mai mult cu cât din cauza unor inconveniente metodologice, unele dintre aceste metode sunt greoaie si derutante.

A doua problema a acestui plan este aceea a numarului si a structurii fortelor de munca, respectiv a personalului necesar. Aceasta problema, rezolvata acum empiric la nivelul marii majoritati a întreprinderilor, cere sa fie rezolvata pe baze stiintifice, potrivit cerintelor ergonomice. Aceasta înseamna definirea precisa a profilului si nivelului atributiilor profesionale precum si a volumului de munca necesar pentru îndeplinirea fiecarei atributii. Pe aceasta baza sa se constituie locurile de munca, respectiv posturile, iar în final necesitatile de personal, tinând seama de particularitatile întreprinderii în ansamblu si ale compartimentelor lor componente.

A treia problema este aceea a salarizarii personalului pentru care este necesar sa se dimensioneze fondul destinat acestui scop. În calculul fondului de salarii trebuie sa se tina seama de viteza de rotatie a mijloacelor circulante ale întreprinderii. Asupra acestei probleme vom reveni. Planul fortei de munca si al fondului de salarii constituie un instrument important în elaborarea strategiei conducerii întreprinderii. Caracterul lui orientativ îi confera supletea de adaptare din mers la situatiile noi care apar pe parcursul anului.

În tabelul nr. 1 se prezinta forma aproximativa a acestui plan. Aceasta forma poate fi adaptata, chiar transformata, de conducerea fiecarei întreprinderi, dupa necesitati.

Tabelul nr. 1

Planul fortei de munca al fondului destinat

salarizarii personalului

În cele ce urmeaza, vom arata pe scurt, continutul acestor componente ale planului fortei de munca si al fondului destinat salarizarii personalului.

B. Productivitatea muncii

1. Importanta cresterii continue a productivitatii muncii

Productivitatea muncii reprezinta eficacitatea cu care este folosita o anumita cantitate de forta de munca. Ea se apreciaza, fie prin cantitatea de produs obtinuta într-o unitate de timp, fie prin consumul de munca pe unitatea de produs.

Cele doua aspecte ale muncii - individuala si sociala - se reflecta în productivitatea muncii individuale si productivitatea muncii sociale. Deosebirea dintre cele doua aspecte are o mare însemnatate deoarece cresterea productivitatii muncii sta la baza cresterii productivitatii muncii sociale.

Marirea productiei sociale în scopul satisfacerii nevoilor, mereu crescânde, materiale si culturale ale membrilor societatii, cere în mod necesar cresterea continua a productivitatii muncii. De marimea productivitatii muncii depinde marimea produsului social si a venitului national. Cu cât este mai mare prouctivitatea muncii, cu atât este mai mare volumul fizic al venitului national. Cu cât este mai mare venitul national, cu atât este mai mare partea pe care detinatorii de capital o pot aloca dezvoltarii economiei, ceea ce înseamna crearea unui numar sporit de locuri de munca, ridicarea calitatii vietii. Colectivelor de munca din întreprinderi li se cere, în primul rând respectarea ordinii si disciplinei, iar în al doilea rând, desfasurarea unei munci cu intensitate normala potrivit legii Ergonomiei privind reproductia fortei de munca de la o zi la alta, în conditiile folosirii tehnicii moderne si a organizarii ergonomice a muncii.

2. Moduri de exprimare a nivelului

pe care si-l propune întreprinderea privind cresterea

productivitatii muncii în anul viitor si în perspectiva

Esenta cresterii productivitatii muncii consta în diminuarea consumului de munca pe unitatea de produs si implicit pe partile lui componente.

În cazul unui loc de munca unde, în conditiile diviziunii muncii se efectueaza una sau mai multe operatiuni distincte în cadrul tehnologiei de productie, cresterea productivitatii muncii se poate stabili la nivelul fiecarei operatii, în raport cu timpul consumat intr-o perioada de referinta (de baza).

Pe baza consumului de timp de munca  pe unitatea de produs sunt cunoscute urmatoarele metode de calcul privind cresterea productivitatii muncii: metoda unitatilor naturale, metoda unitatilor de munca si metoda valorica.

2.1 Metoda unitatilor naturale. Prin unitate de masura naturala se întelege unitatea de masura corespunzatoare starii fizice naturale a unei materii prime, a unui material sau produs. Exista astfel de unitati de masura pentru lungime, pentru suprafata, pentru volum, pentru greutate etc.

Aceasta metoda corespunde în cea mai mare masura definitiei stiintifice a productivitatii muncii. De aceeea, aplicarea ei este recomandata în toate ramurile cu productie omogena. Productivitatea muncii exprimata în unitati naturale permite o cmparare mai usoara si mai precisa a nivelului atins în diferite perioade sau în diferite întreprinderi. Conditia principala a aplicarii acestei metode: "omogenitatea productiei" este în acelasi timp si un factor care limiteaza sfera ei de aplicare, marea majoritate a întreprinderilor având producîtia eterogena. Chiar în întreprinderile cu productie omogena, în care se poate aplica, de fapt se aplica numai la activitatea industriala de baza si anume numai la productia omogena a acesteia. Folosind ca mod de exprimare productia finita, livrabila, nu oglindeste variatia productiei neterminate si nici serviciile cu caracter industrial care în productia globala se includ. Chiar în cazul produselor finite nu reflecta influenta modificarilor intervenite în volumul si structura productiei ca urmare a cooperarii dintre întreprinderi.

Întrucât productia întreprinderii este destul de rar omogena, pentru a se largi sfera de aplicare a metodei de calcul a productivitatii muncii în unitati naturale, s-a recurs în practica la o varianta a acestei metode potrivit careia productia si productivitatea muncii se exprima în unitati conventional-naturale. Aceasta varianta se caracterizeaza prin aceea ca se transforma diferite produse înrudite, într-un singur produs, ales în mod conventional ca cel mai reprezentativ, cu ajutorul unor coeficienti de transformare stabiliti pe baza raportului dintre volumul de munca necesar diferitelor produse si al produsului luat ca unitate conventionala de baza, de exemplu:

Tabelul nr.2

Calculul productiei în unitati conventional-naturale

(cifre arbitrare)

Presupunând ca întreprinderea are 600 de salariati, productivitatea muncii va fi w=4800/600=8 autobuze conventionale pe salariat.

În unele lucrari de specialitate se recomanda si anumiti parametrii tehnici, de exemplu: puterea calorica, puterea de tractiune, kilonumere etc. care ar putea fi adoptati drept criterii de transformare în vederea calculului productivitatii muncii. Nu putem fi de acord cu acest punct de vedere, întrucât astfel de parametrii nu au legatura nemijlocita cu volumul de munca pe unitatea de produs. Ei pot servi pentru alte comparatii, dar nu în domeniul calculului productivitati muncii, deoarece o deformeaza.

Desi are o sfera mai larga de aplicare, calcularea productivitatii muncii în unitatile conventional-naturale mai pastreaza din deficientele metodei de baza, în unitati naturale. Astfel, nu permite luarea în calcul a semifabricatelor si a productiei neterminate, fapt care creeaza o anumita necomparabilitate între tipul de munca efectiv si productia luata în calcul. De asemenea, în cazul cercetarii dinamicii productivitatii muncii pe o perioada mai indelungata, din cauza schimbarilor în sortimentul de productie al întreprinderilor nu se poate asigura compatibilitatea necesara.

2.2 Metoda unitatilor de munca. Aceasta metoda prezinta urmatoarele avantaje: elimina influentele pe care le are asupra nivelului productivitatii muncii schimbarea raportului dintre munca vie si cea materializata cuprinse în fiecare produs, schimbarea sortimentelor productiei, cooperarea industriala; înlatura influenta schimbarilor organizatorice din industrie (comasari sau scindari de întreprinderi).

În acelasi timp, are si unele dezavantaje. Astfel, în cazul normelor de munca, nivelul efectiv al productivitatii muncii poate fi comparat în mod direct numai cu consumul de munca normat pe fiecare produs fabricat în perioada de baza. Gradul de precizie al calculelor depinde de modul în care normele de munca sunt fundamentate tehnic si, ca urmare, de gradul în care reflecta consumul real de munca în conditiile date.

2.3 Metoda valorica se caracterizeaza prin faptul ca poate lua în consideratie întreaga productie, inclusiv cea neterminata (productia globala), prin intermediul preturilor, cu care transforma exprimarea diversa a productiei fizice, într-o exprimare unificatoare, în unitati monetare, valorice. Principalul avantaj al acestei metode consta în faptul ca permite comparatii între întreprinderi si însumarea productiei pe ramuri la nivelul economiei nationale.

În ipoteza unei stabilitati, chiar relative, a puterii de cumparare a monedei, aceasta metoda poate juca rol asemanator cu cel jucat de metoda unitatilor naturale, omogenitatea fizica find înlocuita cu omogenitatea monetara. O asemena ipoteza s-ar putea realiza pe perioade foarte scurte, mai mult întâmplator, iar pe un termen lung ar ramâne utopica.

În decursul timpului, în vederea mobilizarii colectivelor de munca sa realizeze o productie livrabila cat mai mare, s-a încercat un indicator denumit "valoarea prodcutiei-marfa pe salariat". Acest indicator nu include în calcul diferenta în plus de productie neterminata de la o perioada la alta. Aceasta diferenta, în general, nu este prea importanta. De aceea, în mod conventional a fost omisa, considerându-se neesentiala influenta ei asupra nivelului calculat al productivitatii muncii.

În perioadele de inflatie, cum este si cea pe care o traversam, metoda valorica devine înselatoare, derutanta si chiar inutila.

Fiecare dintre aceste metode prezinta avantaje si anumite limite. De aceea, este recomandabil sa se foloseasca în paralel cel putin doua dintre ele, pentru a se completa si corecta reciproc.

3. Factorii cresterii productivitatii muncii

Cresterea prodcutivitatii muncii depinde de un numar de factori foarte variati. Îi reamintim pe scurt: progresul tehnic, perfectionarea organizarii productiei si a muncii, ridicarea calificarii si perfectionarii pregatirii profesionale a cadrelor, factorii naturali si schimbarea structurii productiei si a cooperarii dintre întreprinderi.

3.1. Progresul tehnic

Progresul tehnic, în orice împrejurari, constituie un factor hotarâtor al cresterii prductivitatii muncii la locurile de productie si de munca unde este introdus. În actuala etapa de trecere la economia de piata, problema progresului tehnic este abordata tinând seama de cele doua mari procese în curs de desfasurare si anume, acela de privatizare si acela de restructurare. Prin aceste procese se urmareste integrarea tarii noastre în structurile europene si relansarea dezvoltarii economiei.

Prin progresul tehnic urmeaza sa se realizeze retehnologizarea întreprinderilor din domenii în care au sanse sa fie rentabile si competitive în concurenta interna si internationala. Rezultatul acestei retehnologizari va fi restructurarea industriei, care va însemna dezindustrializarea în cazul celor nerentabile si intensificarea industrializarii, în cazul celor rentabile.

Un rol important în lupta concurentiala cu produsele straine care gasesc o piata noua în România, depinde de calitatea si preturile produselor noastre. Numai prin calitate superioara si preturi scazute industria noastra va putea rezista concurentei straine. Fara calitate si preturi competitive, atât in interior, cât si în exterior, soarta industriei noastre este pecetluita, prin dezindustrializare, România ramânând subordonata tarilor puternic industrializate victorioase în lupta de concurenta. Avem zeci de mii de ingineri si tehnicieni. Avem zeci de mii de economisti. Toate aceste minti cultivate trebuie sa se mobilizeze sa gaseasca solutii ingenioase pentru marirea rezistentei economiei noastre fata de concurenta straina si evitarea degradarii în continuare a potentialului economic românesc. În Europa nu trebuie sa intram sleiti de putere economica si ametiti cu slogane demagogice, ci cu demnitate sustinuta de competenta si nivel economic înalt.

Perfectionarea organizarii productiei si a muncii

Acest factor, "perfectionarea organizarii productiei si a muncii", din pacate, nici în trecut si nici în prezent nu se bucura de atentia cuvenita. Primul factor, "progresul tehnic" a fost pe primul plan, iar organizarea productiei si a muncii a fost aprope total neglijata, lasata la nivelul traditiei, a limitatiei si al neglijentei. Sustinatorii primordialitatii progresului tehnic, fara nici un discernamânt au cerut permanent investitii noi, fara sa se intereseze daca masinile si utilajele existente sunt folosite eficient printr-o organizare ergonomica a muncii. Subliniem ca organizarea economica a muncii este treapta superioara a organizarii stiintifice a muncii.

Datele statistice ale anilor '80 arata ca reînnoirea fondurilor fixe are loc aproximativ la 16-17 ani, respectiv numai 6-9 % anual. Aceste mijloace vor permite obtinerea unei productivitati a muncii superioara celei ce se obtine cu mijloacele tehnice pe care le înlocuiesc. Desi tehnica noua ofera posibilitatea unei cresteri importante a productivitatii muncii, proportia în care se introduce anual aceasta tehnica, nu permite decât realizarea partiala a nivelului urmarit privind cresterea productivitatii muncii. De aceea, acordând atentia cuvenita introducerii tehnicii noi, în fiecare an, cele 94-92 % din totalul fondurilor fixe cu vechime de peste 1 an, ne obliga sa acordam permanent atentia perfectionarii organizarii productiei si muncii. Numai prin actiunea conjugata a acestor factori este posibila cresterea productivitatii muncii la nivelul fiecarei întreprinderi si al economiei în ansamblu.

3.3 Factorii naturali

În anumite ramuri factorii naturali pot influenta într-o masura importanta cresterea productivitatii muncii. Dintre acestia, citam câteva exemple:

Modificarea continutului de metal în minereul extras;

Modificarea volumului productiei de carbune obtinut în conditii naturale diferite (adâncimea si grosimea stratului);

Cresterea extractiei de titei din zacaminetele mai bogate;

Schimbarea repartitiei teritoriale a exploatarilor forestiere (ex: exploatarea bazinelor înfundate, schimbarea distantelor dintre parchetele exploatate ti drumurile de acces etc.);

Schimbarea continutului de zahar în sfecla de zahar prelucrata sau a continutului de ulei în semintele oleaginoase etc.

3.4 Schimbarea structurii si a cooperarii dintre întreprinderi

Se calculeaza separat influenta asupra cresterii productivitatii muncii ca urmare a:

schimbarii strcuturii productiei

schimbarii volumului de productie provenit din cooperarea dintre întreprinderi

Importanta factorilor de crestere a productivitatii muncii nu este nici permanenta si nici uniforma. Ea difera, pe factori si etape de dezvoltare în  fiecare ramura si între ramuri. Deosebirea este determinata de strategia fiecarei întreprinderi în contextul relatiilor sale pe piata interna si cea externa.