Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




REDACTAREA SCRISORII DE MOTIVATIE

Resurse umane


Redactarea scrisorii de motivaŢie



Scrisoarea de motivatie este un element decisiv în si pentru selectarea, în vederea sustinerii interviului, a oricarui candidat la ocuparea unui post. Practic, scrisoarea de motivatie "lanseaza pe orbita" CV-ul si ne asigura ca multe dintre elementele necesare potentialei reusite la interviu vor fi atent studiate de cititor(i). De asemenea, scrisoarea de motivatie este cea care va putea releva, cu o mare putere de nuantare, atât disponibilitatea, cât si, mai ales, capacitatea noastra de a fi performanti si competitivi si, în ultima instanta, de a ne dovedi realmente utili firmei pentru care dorim sa lucram.

Scrisoarea de motivatie trebuie sa constituie rezultanta reusitei demersului nostru pentru un marketing direct. Astfel, "clientul" (cititorul) va putea sesiza, facil, motivatiile de baza capabile sa sustina candidatura noastra, în timp ce noi, în calitate de "prestatari", vom face "pasul" esential, respectiv trecerea de la A FI - "Iata cine sunt eu si ce am reusit sa fac pâna acum" (în CV) - , la A FACE - "Iata cum pot eu sa contribui la solutionarea problemelor cu care se confruntă 242g62c ; firma dumneavoastra"(în scrisoarea de motivatie) - . si înca un amanunt esential: nimeni, în afara de fiecare dintre noi, nu ne va putea sustine mai bine candidatura . Pentru ca, o data ce am reusit sa "asimilam" regulile simple ale redactarii scrisorii de motivatie (reguli pe care le vom reda în cele ce urmeaza), vom fi capabili sa ne prezentam asa cum suntem, convingator si pertinent .

10.1 Regulile redactarii scrisorii de motivatie

Regula 1: Prezentati-va cât mai elocvent (convingator) ! Aici, cuvântul-cheie este "impecabil" si implica respectarea urmatoarelor elemente fundamentale:

cumparati hârtia de cea mai buna calitate, la fel ca si pentru CV-ul dumneavoastra.;

daca raspundeti unui anunt de scoatere a postului la concurs , scrisoarea de motivatie trebuie redactata manual, pentru ca, fapt sigur, ea va putea constitui si obiectul unei analize grafologice (înclinarea si caracterul literelor, distantele dintre acestea, cursivitatea scrisului, "aplecarea" acestuia, "înaltimea" si/sau "adâncimea" "coditelor" literelor b, d, f etc.);

daca raspundeti unei candidaturi solicitate "spontan" sau unei discutii telefonice, scrisoarea de motivatie poate fi tehnoredactata (de asemenea, este obligatorie utilizarea unei imprimante laser !). în acest mod, veti face dovada imaginii profesionalismului dumneavoastra, pus la dispozitia unei firme profesioniste (elementele de flatare nu sunt întâmplatoare ! .). Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu veti crea imaginea unui simplu "cautator (vânator) de job-uri", ci a unei persoane care, prin angajarea sa, va putea aduce solutii firmei în care îsi va desfasura activitatea;

în orice situatie, textul scrisorii de motivatie nu trebuie sa depaseasca o pagina creând, în acelasi timp, un aspect "business", deci respectând protocolul redactarii oricarei scrisori de afaceri;

nu expediati, niciodata, scrisori-tip, scrisori fotocopiate si/sau imprimate !

Regula 2: Personalizati continutul scrisorii dumneavoastra de motivatie ! Sa nu omiteti un aspect esential: scrisoarea de motivatie nu este adresata nici unei persoane juridice (firma X, Societatea Y etc.) si nici unei functii (Managerului General, Directorului de Personal etc.), ci unei persoane fizice ! . în acest context, nu ezitati sa apelati la orice fel de mijloace pentru a identifica persoana care va va citi atât CV-ul, cât si scrisoarea de motivatie ! . si, de asemenea, evitati, întotdeauna, apelarea si/sau utilizarea exprimarilor impersonale (de tipul: ". se poate realiza ."; ". trebuie sa fie facute ."; etc.) si/sau conditionale (". s-ar putea realiza lucrul."; ". cred ca as putea face ."; etc.);

Regula 3: De la început, subliniati faptul ca stiti care sunt activitatile si obiectivele firmei pentru care candidati si ca, de asemenea, cunoasteti rezultatele de ansamblu ale acesteia. Procedând într-o asemenea maniera, îi veti demonstra cititorului, cu puterea faptelor, ca nu expediati o "scrisoare-tip" si nici una "standard". Spre exemplu, puteti apela la formulari de genul: "Recent, m-am interesat asupra întreprinderilor care domina piata produselor . si am constatat ca firma Dumneavoastra (eventual, nominalizati ! ) detine un segment important în zona ."; "Activitatea societatii de consulting managerial pe care o conduceti este extrem de utila si interesanta si pentru mine, mai ales ca am luat cunostinta de rezultatele pe care le aveti înscrise în fisierele informatice ale Camerei de Comert si Industrie a României"; "M-am familiarizat cu activitatile firmei Dumneavoastra înca din anii studentiei, cu prilejul stagiilor practice pe care le-am desfasurat, în anii 1996-1998, în cadrul compartimentelor X, Y si Z ." etc.;

Regula 4: Relevati faptul ca formarea si experienta dumneavoastra profesionale corespund nevoilor firmei pentru care candidati. în acest context, un paragraf distinct al scrisorii de motivatie trebuie sa îl informeze pe cititor ca "background"-ul de care dispuneti reprezinta o potentiala valoare pentru firma sa, în strânsa corelatie cu o problema sau nevoie pe care tocmai ati abordat-o. Astfel, o simpla referire la trecutul dumneavoastra profesional si/sau la capacitatile de care dispuneti (relevate în continutul CV-ului !.) va fi suficienta (spre exemplu: "Luând în considerare pregatirea si experienta mea în domeniu, îmi permit sa apreciez ca voi reusi sa contribui la ameliorarea rezultatelor firmei Dumneavoastra"; "CV-ul anexat prezentei scrisori ilustreaza atât disponibilitatea, cât si, mai ales, capacitatea de a îmi asuma sarcinile implicate de problematica activitatilor specifice firmei Dumneavoastra"; etc.;

Regula 5: Solicitati o întâlnire (deci, practic, interviul) ! în finalul scrisorii de motivatie, nu ezitati sa sugerati interlocutorului (cititorului) ca o întâlnire cu domnia sa (chiar prealabila interviului) va fi de natura sa clarifice multe (sau unele) dintre punctele comune pe care doriti sa le solutionati. în context, precizarea unei date se poate dovedi a fi extrem de oportuna (aceeasi modalitate de abordare poate fi utilizata si pentru a afla când vor fi facute cunoscute rezultatele selectiei). Spre exemplu, se poate apela la formulari de genul: "îmi permiteti sa va contactez la începutul saptamânii viitoare, pentru a putea stabili, de comun acord cu dumneavoastra, data unei întrevederi ?"; "Am reflectat asupra unor posibilitati de amplificare a efectelor strategiilor de marketing capabile sa contribuie la dezvoltarea noilor Dumneavoastra activitati. în acest context, sper (sau cu siguranta) ca veti fi de acord sa ne întâlnim în saptamâna a doua a lunii ., astfel încât sa putem discuta despre problema respectiva"; etc.

Regula 6: Apelati, atunci când considerati oportun, în finalul scrisorii de motivatie, la un post-scriptum (P.S.). Acesta constituie un ultim posibil . truc, a carui utilizare ne permitem sa v-o sugeram. Deci, apelati, cu încredere maxima, la un P.S. deoarece, în general, asa cum experienta o demonstreaza, primul paragraf si P.S.-urile sunt cel mai atent (si de toata lumea) citite ! . Asadar, nu ezitati sa mai retineti, câteva momente, atentia interlocutorului, printr-un P.S. care sa dea un exemplu cifric al unei (unor) realizari personale (spre exemplu: "în urma cu doua saptamâni am încheiat negocierile pentru achizitionarea produsului X, valoarea contractului semnat cu reprezentantii Concernului (Trustului sau Firmei) Y fiind de 1 500 mil. lei"; "în urma aplicarii celor trei masuri tehnico-organizatorice pe care le-am propus, pe baza de contract, la firma Z, productivitatea muncii pe un salariat a înregistrat un spor mediu lunar de 6,9 mil. lei, reflectându-se, totodata, într-o majorare cu 37% a volumului valoric al desfacerilor catre terti"; etc. ). Practic, este atât util, cât si, mai ales, recomandabil ca, la finele oricarei scrisori, printr-un P.S., sa mai retineti, putin, atentia cititorului, relevând, "în treacat" (! .), unul dintre cele mai importante aspecte pe care l-ati supus analizei ! în acest mod, veti reusi sa deveniti nu numai mai convingator, ci si un cât mai fidel exponent al trasaturilor unei persoane care acorda maximum de atentie detaliilor cele mai . semnificative .

10.2 Continutul unei scrisori de motivatie

În general, scrisoarea de motivatie nu trebuie sa repete informatiile incluse în continutul CV-ului, dar, cu siguranta, alaturi de acesta, este de o maxima importanta pentru recrutor

Redactarea continutului scrisorii de motivatie trebuie sa reflecte, într-o maniera cât mai convingatoare, elementele fundamentale care l-au determinat pe candidat sa aplice pentru postul scos la concurs.

În general, este recomandabil ca orice scrisoare de motivatie sa fie structurata prin continutul sau, în trei parti, dupa cum urmeaza:

1. succinta "introducere" a autorului în contextul creat si/sau dat;

2. expunerea motivatiilor care stau la baza depunerii candidaturii;

prezentarea elementelor cunoscute despre firma pentru care aplica autorul

Succinta introducere a autorului în contextul dat si/sau creat este util sa includa, alaturi de referirea la anuntul publicitar de scoatere a postului la concurs, demonstrarea interesului pentru viitorul potential loc de munca. în context, subliniem faptul ca orice prezentare, referire la post, motivatie etc. apelate trebuie sa releve, imperativ, faptul ca "job"-ul dorit si domeniul de activitate în care se circumscrie acesta constituie "firul rosu" care "calauzeste eforturile "de-o viata" depuse de candidat pentru reusita carierei sale.

În si prin expunerea motivatiilor care stau la baza depunerii candidaturii, autorul scrisorii de motivatie nu trebuie sa recurga la nici un fel de exagerari (spre exemplu, este total ne- si/sau contra-indicat sa apelati la formulari de genul: "Interesul meu pentru firma Dumneavoastra este enorm. înca din frageda copilarie mi-am dorit sa pot lucra în firma Dumneavoastra, despre care parintii si prietenii aveau numai cuvinte de lauda ! ."; "Am auzit - atentie la "capcanele" programarii neuro-lingvistice ! . - ca firma Dumneavoastra este cea mai importanta în zona Europei Centrale si de Est, ofera salarii extrem de atractive (actualmente câstig, net, echivalentul, în lei, a 385 USD/luna si consider ca aportul meu va fi de natura sa îi confere o si mai puternica pozitie pe piata ! ."; etc.). Descrierea motivatiilor trebuie sa fie simpla, succinta si la obiect si sa releve, cât mai nuantat (dar si . "fin"), principalele trasaturi ale caracterului candidatului (spre exemplu: "Capacitatea de a lucra în echipa, alaturi de puternica mea ambitie de a reusi în toate actiunile întreprinse, constituie tot atâtea motive care ma determina sa doresc cu ardoare ocuparea postului scos la concurs"; "înalta capacitate si disponibilitate pentru efort, adaptabilitatea la conditiile impuse de un mediu ambiental din ce în ce mai concurential, alaturate dorintei mele de a reusi - dorinta creata, formata si dezvoltata în spiritul mentalitatii specifice învingatorului - , constituie doar câteva dintre motivatiile care ma determina sa cred ca ma voi putea integra cu succes în cadrul unei echipe tinere, dinamice si competitive"; etc.).

Prezentarea elementelor cunoscute despre firma pentru care aplica autorul "vine" sa încheie o scrisoare dinamica, ofensiva si relevanta pentru crearea unei imagini complexe si complete asupra personalitatii si motivatiilor acestuia. Este, asadar, obligatoriu ca redactantul scrisorii de motivatie sa se informeze asupra unor date de baza ale activitatii firmei pentru care aplica si sa releve, în contextul creat, posibilitatile si disponibilitatile personale, în scopul demonstrarii atât a unei înalte adaptabilitati, cât si a capacitatii sale de a se integra, rapid si eficient, în echipa viitorilor sai colegi.

în contradictie cu unii autori , ne permitem sa apreciem ca textul scrisorii de motivatie trebuie sa fie dinamic, incisiv si ofensiv, nelasând loc nici unei interpretari defavorabile la adresa redactantului . Mai mult, cu cât mai mari vor fi "deschiderea" si sinceritatea autorului, cu atât mai favorabile vor fi concluziile referitoare la personalitatea acestuia. Reamintim , în acest context, pericolul înscrierii, în scrisoarea de motivatie, a unor (pentru a fi mai nuantati în exprimare ! .) "parabole", "hiperbole" etc. gramaticale si/sau caracteristice propriei personalitati (ca, spre exemplu: "Sper sa fie vorba despre o oferta serioasa, pentru ca aptitudinile mele nu pot fi relevate decât în cadrul unei firme de prestigiu, puternica si dinamica ! ."; "Cunostintele mele solide în domeniul parapsihologiei si astronomiei, coroborate cu puternica si solida pregatire tehnico-economica de specialitate, îmi vor putea permite sa-mi aduc aportul din plin la reusita afacerilor de prestigiu ale firmei dvs. ! ."; etc.).

Pe baza elementelor incluse în consideratiile expuse, vom prezenta, în continuare, câteva dintre modalitatile posibile de redactare a continutului unei scrisori de motivatie (evident, nu putem emite pretentia de a oferi modele, "clisee" si/sau "tipare"-standard capabile sa "asigure succesul incontestabil al autorului textului", ci doar variante alternative de puncte de vedere relevate ca urmare a unor experiente traite si/sau dobândite).

SCRISOARE DE MOTIVAtIE - exemplul nr.1: adresantul este cunoscut, iar textul constituie rezultanta unei întâlniri (reuniuni) cu solicitatorul:

Daniela POPESCU

Str. Mărgeanului nr.78, Bl. A 53, Sc.1, Et.2, Ap. 13,

Sector 4, Bucuresti

În amabila atenție a Domnului Ion PAULESCU, Manager General

Stimate Domnule Manager General,

Urmare a întrevederii avute cu Dumneavoastră în data de 19septembrie 1998, îmi permit să vă prezint, în cele ce urmează, scrisoarea mea de motivație, anexată curriculumului vitae solicitat.

În calitatea mea, de absolventă a Facultății "Management" din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, caut un loc de muncă capabil să îmi permită valorificarea aptitudiniloor si disponibilităților mele în domeniul managementului resurselor umane. Iată motivul pentru care sunt convinsă că interesul meu major pentru domeniul menționat, dublat de puternica dorință de a reusi în cadrul unei echipe tinere si dinamice, constituie tot atâtea premise ale unei viitoare colaborări benefice.

În timpul anilor de studenție am lucrat, sezonier, pe perioada vacanțelor de vară, în mai multe firme de consulting si domeniul managementului resurselor umane, în mod deosebit cel al relațiilor inter-personale, mă fascinează prin complexitate, diversitate si efecte economico-sociale implicate. Mai mult, dobândirea unei experiențe în domeniu, prin intermediul unei burse TEMPUS II de studii si stagiu practic în domeniul tehnicilor de comunicare, în intervalul februarie - iulie 1998, în cadrul Societății "AKARIS" din Mulhouse, mi-a conferit o si mai puternică motivație pentru a mă implica în problematica managementului resurselor umane. Pentru că, asa cum am putut constata, este mult mai important, util si eficient să înveți si de la si prin experiență, decât din auzite.

Experienței firmei pe care o conduceți, dinamismului si competitivității acesteia, consider că le putem adăuga nu numai fidelitatea mea față de echipa de apartenență, entuziasmul si puternica dorință de afirmare, ci si înalta adaptabilitate si capacitate de efort de care dispun, inclusiv cunostințele de specialitate dobândite ca urmare a stagiilor de perfecționare efectuate în unele universități si întreprinderi din țări membre ale Uniunii Europene.

Cu speranța că voi primi, cât mai curând, un răspuns din partea Dumneavoastră, precum si cu convingerea că am reusit să vă rețin atenția prin candidatura mea, vă mulțumesc pentru interesul si timpul acordate si vă rog să agreați, Stimate Domnule Manager General, expresia întregii mele considerații.

Daniela POPESCU

SCRISOARE DE MOTIVAŢIE - exemplul nr.2: adresantul este necunoscut, iar textul constituie rezultanta unui anunt publicitar într-un cotidian (revista) de mare tiraj:

Doamnelor, Domnilor,

Subsemnatul, Vlad-Andrei POPESCU, am luat cunostinta cu interes de anuntul publicat în ziarul "România Libera" din 13 octombrie 1998.

Animat de puternica dorinta de a reusi, precum si de ambitie, perseverenta si reale posibilitati de afirmare, propun atentiei Dumneavoastra candidatura mea pentru ocuparea postului de economist la S.C. "G.P.Exim" - S.A.

Beneficiind de o pregatire universitara adecvata, inclusiv de o diploma de absolvent în MBA al Institutului Româno-Canadian si de o experienta câstigata în cadrul firmelor "Gerocossen" si "Miraj" (asa dupa cum rezulta si din CV-ul alaturat), sunt pregatit pentru a pune la dispozitia firmei pentru care candidez avantajele formarii mele teoretice si pe cele ale scurtei, dar semnificativei experiente de care dispun (îndeosebi în domeniul financiar-contabil si în cel comercial).

Documentându-ma asupra activitatilor derulate de firma Dumneavoastra, am constatat, cu nedisimulata satisfactie, ca profilul si realizarile acesteia corespund pe deplin aspiratiilor mele. Iata de ce îmi permit sa apreciez ca dorinta mea de afirmare, entuziasmul, adaptabilitatea, fidelitatea si pasiunea pentru reusita totala sunt numai câteva dintre trasaturile de caracter pe care voi fi onorat sa le pot pune la dispozitia unei echipe tinere si dianmice.

în acelasi context, subliniez faptul ca experienta acumulata de mine pe parcursul anilor de studii universitare poate constitui dovada suplimentara a unui suflu nou, nonconformist, care, adaugat principiilor de simplificare a actiunilor întreprinse si dorintei de finalizare eficienta pe care se bazeaza întreaga mea activitate, îsi poate dovedi din plin utilitatea si aportul benefic la cresterea rezultatelor firmei în cadrul careia doresc sa ma integrez rapid, oferind, si pe aceasta cale, maximum de satisfactii celor care mi-au acordat încrederea lor.

Cu convingerea ca atentia Dumneavoastra va fi retinuta de candidatura mea, va multumesc pentru timpul acordat si, fiind convins ca un interviu va fi de natura sa releve aspecte suplimentare aferente personalitatii, capacitatilor si disponibilitatilor mele, va rog sa primiti, stimate Doamne, stimati Domni, expresia sentimentelor mele cele mai distinse.

Al Dumneavoastra,

Vlad-Andrei POPESCU

SCRISOARE DE MOTIVAŢIE - exemplul nr.3: adresantul este cunoscut, iar textul, redactat în limba franceza, este rezultanta unei întâlniri cu coordonatorul local ERASMUS, în vederea obtinerii unei burse în strainatate (în cazul în speta, în România):


M-elle Le PENNEC Sophie,

44, Av. De Lafayette

93 230 NEUILLY SUR SEINE

Monsieur d'EYRAMES,

Suite la r union d'informations laquelle j' tais pr sente, je vous joins ma lettre de motivations ainsi que mon curriculum vitae et la plaquette d'informations relative la M.T.S. Finance.

Je suis tudiante en premi re ann e de Maîtrise de Sciences et Techniques de Finance Orl ans et je recherche actuellement un stage-entreprise effectuer durant la p riode estivale. Les mati res tudi es en M.S.T. Finance correspondent parfaitement un stage en entreprise ou en banque, comme l'indique la plaquette d'informations, c'est pourquoi je suis toujours tr s int ress e par les stages que vous proposez en Roumanie, et cela pour plusieurs raisons: j'ai travaill plusieurs mois en entreprise en France et j'aimerais d couvrir les entreprises ou les banques roumaines. De plus, le fait d'acqu rir une premi re exp rience l' tranger est, je pense, plus b n fique que d'acquerir pr s de chez soi. Et enfin, la pr sence d' tudiants roumains au sein de l'Universit d'Orl ans veille la curiosit et le d sir de d couvrir leur pays et son d veloppement.

Parmi les quatres villes d'accueil que vous proposez afin d'y effectuer le stage, ma pr f rence s'accentuerait vers Bucarest et Galatzi, mais bien s r que ce n'est qu'une pr f rence qu'il faut peut- tre ignorer selon les possibilit s d'accueil de l'entreprise.

Dans l'attente d'une prochaine r ponse, et dans l'espoir que ma demande retiendra votre attention, je vous prie d'agr er, Monsieur d'EYRAMES, l'expression de mes sentiments distingu s.

Le PENNEC Sophie,

P.S.:

Cursus scolaire:

1995: BAC C Mention: passable (10,48)

re ann e Sciences Economiques (12,51)

me ann e Sciences Economiques (11,69)

re ann e M.S.T. Finance

SCRISOARE DE MOTIVAŢIE - exemplul nr.4: adresantul este cunoscut, iar textul, redactat în limba franceza, este rezultanta unui anunt într-un jurnal de mare tiraj ("Le FIGARO ECONOMIQUE):


Bernard GOURAUD

26, rue de Dunquerque

75 010 PARIS

Monsieur CANDELOROT,

Suite votre annonce publi dans "Le Figaro Economique" du 26 octobre 1998, je viens de vous proposer ma candidature pour le poste "Responsable Marketing".

Je suis diplom de l'IFAG ( voir le CV ann x ) ainsi que diplom en MBA (1988) de l'Universit SM de Dallas - Etats Unies.

Grâce a mon exp rience professionnelle dans quatre entreprises, j'ai acqueri un savoir-faire redoutable qui correspondent parfaitement vos atteints.

Vivement annim par un tr s fort d sir pour r ussir, je suis un esprit dynamique, enthousiaste et comprehensiv, capable accomplir beaucoup de tâches.

De plus, le fait d'acqu rir une riche exp rience dans les domaines du marketing, de la communication inter-personnelle et de l'audit-entreprise constituent, je pense, des points extr mement b n fiques pour votre Compagnie.

J'aimerais voquer aussi mon savoir-faire et exp rience dans le domaine de la pr paration et de l'animation des divers r unions ainsi que mon grand int r t pour les s minaires internationnaux portant sur le th me du management des affaires.

Je suis persuad qu'en interview sera une excellente occasion pour r aliser une approche dans notre d marche pour la r ussite.

Dans l'attente d'une prochaine r ponse, et dans l'espoir que ma demande retiendra votre attention, je vous prie de croire, Monsieur d'EYRAMES, l'expression de mes sentiments les plus distingu s.

Bernard GOURAUD,

SCRISOARE DE MOTIVAŢIE - exemplul nr.5: adresantul este cunoscut, iar textul, redactat în limba engleza, este rezultanta unei întâlniri cu acesta, în speranta gasirii unui potential "job"


London, the 19-th of February 1998

Dear Ms Charnley

I enclosed my curriculum vitae for your attention. I am 22 years-old father of a boy. As you can see from my CV, I have two years' experience of bar and catering work in Peele University - Northants and have recently completed a word-processing course at a local training center.

I am highly motivated, ambitious, loyal and enjoy working to deadlines.

I have excellent references and would relish the chance to work as part or the team at White Brothers & Co.

I should be grateful if you would contact me if you have any vacancies in your company, or keep my information on file in case of future openings.

Thank you very much for your attention in this matter.

I look forward to hearing from you.

Yours Sincerely,

Robin FOSTER



Mai este nt lnita (chiar daca are un continut diferit) si sub denumirile: scrisoare de "acompaniament"; scrisoare de prezentare; scrisoare de introducere (cf. H.Neuman - Arta de a gasi o slujba buna, Business Tech International Press S.R.L., Bucuresti, 1994, p.56 - desi traducerea "scrisoare de introducere" ne apare ca, cel putin, fortata !); etc. Ne permitem sa apreciem ca scrisoare de motivatie este mult mai convingator ! . - n.a.

Nici chiar "pilele" si/sau "relatiile"... - n.a.

Nu omiteti sa indicati titlul ziarului (revistei) si data aparitiei anuntului!... - n.a.

Nu vom intra în detalii, deoarece expertii în grafologie sunt foarte greu de gasit si, mai ales, costa!... - n.a.

spre exemplu, urmare a unor "lucruri" auzite si/sau discutate cu cineva... - n.a.

... depinde de gradul de "impunere" pe care doriti sa îl "imprimati" interlocutorului... - n.a.

... si total neintentionat! ... - n.a.

Nu putem fi de acord cu usurinta cu care unii autori (spre exemplu, H.Neuman, op.cit. p. 56-67) trateaza problematica "scrisorii de introducere". De asemenea, ne permitem sa apreciem ca asupra utilitatii, necesitatii si importantei scrisorii de motivatie se insista mult prea putin n literatura de specialitate - n.a.

Facem referire la scrisorile de motivatie elaborate, în general, în urma unui anunt într-un ziar (jurnal) - n.a.

Practic, este vorba despre elemente de flatare (negratuita!...) a interlocutorului - n.a.

Expresia este extrem de des uzitata în Occident!... - n.a.

Contrar parerii lui H.Neuman (op.cit., p. 58), mentionarea, n continutul scrisorii de motivatie, a pretentiilor salariale, se poate dovedi a fi o grava eroare. Aceasta, cu at t mai mult cu c t, de regula, cuantumul salariului nu poate constitui obiectul unei (unor) negocieri prin . corespondenta - n.a

P. Sahnoun, C. Goldstein - op. cit., p. 202-211 H. Neuman - op. cit., p. 56-67 etc.

spre exemplu, autorii mai sus citati opteaza si pentru "scrisori exploratorii" ( a se vedea si exemplul nr.4 de la p. 231) , "scrisori de apropiere directa" (!?! . - n.a.), "scrisori-CV","scrisori-oglinda" , "scrisori de introducere ca urmare a unui anunt orb" (!?! . - n.a.) si alte c te si mai c te (mai degraba, traduse eronat ! . - n.a.). si tot spre exemplu: un autor care, prin scrisoarea sa de motivatie, "exploreaza" viitorul loc de munca, va avea, aproape sigur, dificultati n aprecierea sa de catre interlocutori ! . -n.a.

Am mai efectuat o referire la aceste aspecte la cap. 6.1, în continutul Regulii de aur nr. 10, - n.a.

!!!... cât de agramat apare (atât de des uzitatul!...) "sa-ti aduci aportul"!!!... - n.a.

subliniem faptul ca toate exemplele redate (cu exceptia, uneori, a numelor autorilor) sunt autentice - n.a.

se poate apela si la initiala cu minuscula! ... Depinde de fiecare dintre noi! ... - n.a.

corespunde CV-ului cronologic nr. 1, de la p. 197 - n.a.

corespunde CV-ului cronologic nr. 3, de la p. 199 - n.a.

corespunde CV-ului cronologic nr. 4, de la p. 200 - n.a.

Este vorba despre eventualul tip de scrisoare "exploratorie" de motivatie - n.a.


Document Info


Accesari: 71180
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )