Raspunderea materiala forma a raspunderii din dreptul muncii.
1.1. Raspunderea materiala: trasaturi specifice, relatia cu alte forme ale raspunderii juridice.
Pentru o mai buna analiza a trasaturilor raspunderii materiale si pentru a diferentia cât mai bine raspunderea materiala de alte forme ale raspunderii juridice, este necesar a începe acest capitol introductiv cu o scurta prezentare a notiunii raspunderii juridice.
Pornind de la faptul ca unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este principiul responsabilitatii, Nicolae Popa[1] nota ca responsabilitatea sociala are diferite forme de manifestare: responsabilitatea morala, religioasa, politica, culturala, juridica. S-a sustinut mult timp ca dreptului nu i-ar fi caracteristica decât categoria de raspundere. Astfel, dreptul n-ar putea actiona decât dupa ce s-a savârsit fapta periculoasa.
Declansarea raspunderii juridice si stabilirea formei concrete de raspundere apartine totdeauna unor instante sociale abilitate social (cu compe 14514s1820o tente legale în acest domeniu).
Raspunderea este totdeauna legala, nimeni nu-si poate face singur dreptate, nimeni nu poate fi judecator în propria cauza.
Altfel spus, raspunderea este de ordin normativ si deriva din sanctiunea pe care legiuitorul o prevede în continutul normei "Sensul frecvent al notiunii de raspundere" - observa M. Costin - indiferent de forma sub care se manifesta este acela de obligatie de a suporta consecintele nerespectarii unor reguli de conduita, obligatie ce incuba autorului faptei contrare acestor reguli si care poarta întotdeauna amprenta dezaprobarii sociale a unei asemenea fapte". Au fost aduse însa si observatii critice . Astfel, s-a observat faptul ca au fost omise laturile psihologice ale raspunderii, deoarece -subliniaza autorul - raspunderea si sanctiunea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social.
Nu se confunda însa notiunea de raspundere juridica cu cea de sanctiune, prima constituind cadrul juridic de realizare pentru cea de-a doua.
Pentru a sublinia trasaturile specifice raspunderii materiale, consider ca e necesar a aduce în discutie alte forme ale raspunderii juridice, cum ar fi de exemplu raspunderea civila contractuala.
A. Pentru a diferentia cele doua forme ale raspunderii juridice este firesc sa se plece de la deosebirile ce exista între raportul juridic de munca si raportul juridic civil.
a) O prima observatie se refera la principiile care guverneaza aceste forme ale raspunderii juridice. Astfel, principiul repararii integrale a pagubei este specific raspunderii civile contractuale, iar limitarea întinderii obligatiei de desdaunare caracterizeaza raspunderea materiala, de regula.
Pentru a întelege cât mai bine aceasta limitare se au în vedere câteva aspecte:
Facând referire la Codul Muncii, art. 103 alin. 1 prevede "paguba ce trebuie reparata nu cuprinde, de regula, foloasele nerealizate de unitate", ca urmare a faptei savârsite de cel încadrat prin contract individual de munca.
Spre deosebire de aceasta situatie, debitorul, parte în contractul civil, raspunde, conform Codului Civil, nu numai pentru pierderea suferita, dar si pentru beneficiul de care a fost lipsit creditorul obligatiei de despagubire.
Un alt aspect în ce priveste limitarea întinderii despagubirii, se refera la faptul ca încadratul raspunde numai pentru prejudiciile actuale, nu si pentru cele viitoare, spre deosebire de dreptul civil care instituie raspunderea si pentru consecintele pagubitoare ale faptei ilicite ce se vor produce în viitor în mod necesar.
b) În ce priveste dovada vinovatiei, regula care sta la baza raspunderii civile contractuale, este culpa prezumata a debitorului, tot acestuia revenindu-i sarcina probei (în materie de vinovatie).
În raspunderea materiala, regula este invers. Potrivit Codului Muncii, obligatia de a
dovedi temeinicia si legalitatea masurilor luate revine unitatii (sarcina de a dovedi ca fapta pagubitoare a persoanei încadrate cu contract individual de munca a fost savârsita cu vinovatie).
B. Considerând ca am atins câteva puncte principale pentru a diferentia raspunderea materiala de raspunderea civila contractuala, ma opresc asupra altei forme a raspunderii juridice si anume raspunderea penala[4] .
Raspunderea penala este definita ca un raport juridic penal de constrângere, nascut ca urmare a savârsirii infractiunii, raport ce se stabileste între stat si infractor, al carui continut îl formeaza dreptul statului de a trage la raspundere pe infractor, de a-i aplica sanctiunea prevazuta în legea penala si de a-l constrânge s-o execute, precum si obligatia infractorului de a raspunde pentru fapta sa si de a se supune sanctiunii, aplicata în vederea restabilirii ordinii de drept (C. Bulai - "Drept penal", TUB, 1987, p. 308)
Pentru a fi cât mai clara în ceea ce îmi doresc sa prezint, citez: "Atunci când fapta personala ilicita prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni, consecintele nu se limiteaza la antrenarea raspunderii penale, ci ele se extind si asupra altor forme ale raspunderii juridice pe care le-ar putea naste fapta ilicita. Unele dintre aceste forme ale raspunderii juridice sunt absorbite în raspunderea penala, iar altele sunt înlocuite."
Primul aspect, cel al absorbtiei, se produce asupra acelor forme ale raspunderii juridice care exercita o functie sanctionatoare si care au luat nastere prin desprinderea lor de raspunderea penala în vederea reprimarii unor fapte cu grad de pericol social mai redus.
Al doilea fenomen, al înlocuirii, se produce în legatura cu acele forme ale raspunderii juridice care exercita o functie reparatorie. Astfel, când pagubele au fost cauzate unitatii printr-o fapta ce constituie infractiune, raspunderea se stabileste conform legii penale[5], în cuantumul pagubelor cuprinzându-se si foloasele nerealizate.
Pentru ca raspunderea civila sa se substituie raspunderii materiale, este necesar ca fapta ilicita sa întruneasca toate trasaturile esentiale ale infractiunii. Inexistenta vreunui element constitutiv al infractiunii sau constatarea existentei unei cauze legale care înlatura caracterul penal al faptei, face ca efectul substituirii sa nu mai fie valabil, aplicându-se raspunderea materiala.
Revenind la subiectul acestui subcapitol, care ar fi trasaturile specifice raspunderii, asa cum reies din relatia (mai bine spus deosebirea) raspunderii materiale cu alte forme ale raspunderii juridice?
a) Raspunderea materiala este conditionata de existenta raportului juridic de munca, fiind o raspundere limitata[6].
b) Ca o conditie a raspunderii materiale, nevinovatia trebuie dovedita de catre unitate, deci nu opereaza prezumtia de culpa (ca în cazul raspunderii civile contractuale si debictuale)[7].
c) Raspunderea materiala este o raspundere individuala spre deosebire de dreptul civil unde opereaza solidaritatea[8].
Un punct de vedere asupra acestei probleme ar fi ca solidaritatea în domeniul raspunderii materiale ar fi de neconceput daca se tine seama ca între unitate si fiecare persoana încadrata exista un contract distinct (individual).
d) Reglementarea raspunderii materiale se face prin norme legale imperative, fiind inadmisibila modificarea acesteia prin clauze ale contractului de munca, derogatorii de la lege (spre deosebire de raspunderea civila contractuala unde clauzele conventionale de atenuare sau agravare a raspunderii sunt în general acceptate).
e) În privinta modalitatii de reparare a prejudiciului, în cazul raspunderii materiale, se face, de regula, în echivalent banesc si nu în natura.
Spre deosebire de aceasta, în cazul raspunderii civile contractuale acoperirea daunei cauzate se face prin echivalent banesc numai daca reparatia în natura nu este posibila.
f) Recuperarea prejudiciului în cadrul raspunderii materiale se efectueaza dupa o procedura speciala cu termene de prescriptie si de decadere, în general mai scurte decât cele prevazute în legislatia civila.
1.2. Raspunderea materiala si raspunderea patrimoniala a unitatii fata de angajatii sai.
Pentru a întelege cât mai bine aceasta forma a raspunderii - si anume raspunderea patrimoniala a unitatii fata de angajatii sai - trebuie mai întâi definita raspunderea materiala a salariatilor. Aceasta este obligatia salariatului de a repara prejudiciul cauzat angajatorului în timpul executarii contractului de munca, prin fapta sa ilicita din vina si în legatura cu munca sa.
În practica s-a stabilit ca nu numai salariatii raspund material fata de unitate daca acestia produc o paguba, ci si unitatea raspunde patrimonial fata de angajati. Astfel, unitatea, potrivit art. 111, Codul Muncii, este obligata sa despagubeasca persoana încadrata în munca în situatia în care aceasta a suferit din culpa unitatii, un prejudiciu în timpul serviciului sau în legatura cu munca sa.
Astfel, Ion Traian stefanescu, este de parere ca suntem în prezenta unei "raspunderi contractuale subiective de drept a muncii".
Aceeasi opinie o are si Sanda Ghimpu si Alexandru Ţiclea. S-a sustinut totusi ca aceasta forma a raspunderii ar fi o varietate a raspunderii civile contractuale.
Se vorbeste aici si despre faptul ca unitatea ar putea fi obligata si la plata unor daune morale pentru prejudiciul cauzat angajatului daca acesta a suferit un accident de munca si a contactat o boala profesionala.
Daca raspunderea materiala a unitatii a intervenit pentru neplata unor drepturi banesti cuvenite salariatului, devin aplicabile prevederile art. 111 din Codul Muncii.
Astfel, "unitatea este obligata, în conditiile legii sa despagubeasca persoana încadrata în munca în situatia în care acesta a suferit, din culpa unitatii, un prejudiciu, în timpul îndeplinirii îndatoririlor de munca sau în legatura cu serviciul."
Este vorba despre repararea integrala a prejudiciului, care cuprinde atât despagubirea datorata, cât si dobânda legala.
Din cele prezentate reies conditiile raspunderii unitatii fata de salariatii sai, acestea nefiind altele decât cele ale raspunderii juridice care se refera la salariati si anume:
fapta ilicita a unitatii
prejudicial produs salariatilor în timpul îndeplinirii de catre acesta a obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul
raportul de cauzalitate
culpa angajatorului este prezumata
În cazul în care acesta dovedeste ca nu si-a îndeplinit obligatiile izvorâte din contractul de munca datorita unei cauze care nu-i poate fi imputate , va fi aparat de orice raspundere.
Atât din lege cât si din practica rezulta ca situatiile în care se pune problema raspunderii patrimoniale a unitatii sunt frecvente:
Astfel, situatiile prevazute în lege sunt:
în cazul în care desfacerea contractului de munca a fost anulata, unitatea este obligata sa plateasca despagubiri (art. 136, Codul Muncii).
unitatea este obligata sa plateasca despagubiri si în cazul în care angajatul a fost suspendat din functie si ulterior s-a constatat nevinovatia penala a acestuia (art. 17 din L 1/1970).
În practica, problema se pune astfel:
daca salariatului i s-a desfacut contractul de munca si este împiedicat sub orice forma de a muncii.
daca salariatului nu i se înmâneaza carnetul de munca si datorita acestui fapt i se creeaza un prejudiciu.
daca în unitate nu a fost asigurata paza iar salariatului i-a fost sustras echipamentul de protectie sau de lucru s.a.
|
