Pe parcursul derularii contractului de munca se poate întâmpla ca una din parti sa provoace celeilalte un prejudiciu nascându-se astfel obligatia de a repara paguba produsa.
Obligatiile de reparare a prejudiciului precum si procedura de urmat poarta denumirea de raspundere patrimoniala si este reglementata în art.269-275 din Codul muncii.
Raspunderea patrimoniala înlatura vechea forma de raspundere (materiala) ramânând însa o componenta a institutiei raspunderii juridice si consta în obligarea salariatului care a produs o paguba sa acopere prejudiciul cu bunurile sale proprii, în primul rând, cu salariul.
Trasaturi:
a) este o raspundere contractuala având la baza un contract individual de munca, fiind foarte importanta delimitarea persoanelor între care se pune problema raspunderii patrimoniale. Vor fi supuse unei asemenea raspunderi urmatoarele categorii de angajati:
cei cu contract de munca pe durata nedeterminata;
cei cu contract de munca pe durata determinata;
cei cu contract de munca cu timp partial;
cei cu contract de munca la domiciliu;
cei cu contract de ucenicie;
cei care se afla în detasare.
Nu vor putea fi obligati sa raspunda patrimonial urmatorii:
elevii si studentii aflati în practica;
functionarii publici;
cei care au încheiat contracte civile de prestari servicii;
cei care desfasoara munca de voluntariat;
administratorii cu contract de mandat;
cenzorii si lichidatorii unei societati comerciale;
persoanele care se afla în delegatie la o alta unitate pe care o prejudiciaza.
Toate aceste categorii de persoane, daca vor produce prejudicii vor raspunde conform regulilor raspunderii civile delictuale;
b) este o raspundere individuala. Eventuala raspundere solidara conjuncta, subsidiara trebuie expres prevazuta de normele juridice;
c) este o raspundere integrala, cel vinovat trebuind sa acopere atât dauna efectiva si actuala (damnum emergens), cât si foloasele nerealizate (lucrum cessans). Potrivit regulilor raspunderii civile contractuale salariatul va raspunde doar prejudiciilor prevazute sau previzibile la momentul încheierii contractului de munca, nu si pentru prejudiciile neprevizibile;
d) stabilirea raspunderii se face, fie pe cale amiabila fie, în caz de divergenta, prin intermediul instantei de judecata. Raspunderea patrimoniala nu se poate stabili unilateral de catre angajator;
e) raspunderea patrimoniala, privind executarea silita, are un caracter limitat, de regula, urmarindu-se cota parte din salariu.
a) calitatea de salariat. Cel vinovat de prejudiciu trebuie sa se afle într-un raport juridic de munca cu angajatorul pe care l-a prejudiciat. O exceptie o reprezinta situatia în care paguba a fost descoperita dupa ce cel vinovat si-a încetat calitatea de salariat la unitatea pe care a prejudiciat-o. Într-un astfel de caz recuperarea pagubei se va face tot dupa regulile raspunderii patrimoniale;
b) fapta ilicita. Pentru ca actiunea umana sa reprezinte o conditie a raspunderii patrimoniale trebuie sa îndeplineasca si ea câteva conditii:
sa fie legata de munca prestata, nu numai în cadrul exercitarii atributiilor de serviciu. Astfel, absenta de la locul de munca poata fi considerata o fapta ilicita ce sa atraga raspunderea patrimoniala;
sa fie ilicita, putând consta într-o actiune sau inactiune. Daca fapta ilicita este si infractiune va opera raspunderea penala, dublata de o raspundere civila si chiar si una disciplinara;
c) prejudiciul. Angajarea raspunderii patrimoniale este conditionata de existenta unui prejudiciu. Prejudiciu este definit ca fiind o diminuare a patrimoniului unei persoane ca efect al savârsirii unei fapte ilicite. El trebuie sa fie:
real si cert;
sa fie cauzat direct angajatorului;
sa fie material.
În cazul pierderii sau degradarii de bunuri, la evaluarea prejudiciului se va avea în vedere indicele de inflatie. Daca prejudiciul consta în pierderi banesti se are în vedere si dobânda legala;
d) raportul de cauzalitate între fapta si prejudiciu. Trebuie sa existe o legatura între fapta si prejudiciu, acesta din urma trebuind sa fie consecinta faptei ilicite;
e) vinovatia salariatului. Raspunderea patrimoniala presupune cu necesitate existenta vinovatiei autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu. Nu are importanta gradul vinovatiei, raspunzându-se chiar si pentru culpa usoara. Întinderea raspunderii este determinata întotdeauna de cuantumul pagubei si nu de gradul de vinovatie. Art.271 din Codul muncii consacra totusi o exceptie de la aceasta regula stabilind ca în situatia în care paguba a fost produsa de mai multi salariati, cuantumul raspunderii fiecaruia se stabileste în raport de masura în care a contribuit fiecare la producerea ei.
Sarcina dovedirii vinovatiei revine întotdeauna angajatorului, exceptiile fiind expres si limitativ prevazute de lege.
Exista situatii în care desi salariatul, prin fapta sa a produs un prejudiciu nu va putea fi obligat la despagubiri. Cauzele de neraspundere patrimoniala sunt:
forta majora;
cazul fortuit;
starea de necesitate;
executarea ordinului legal de serviciu;
riscul normal al serviciului.
Modalitatile de stabilire si recuperare a prejudiciului produs angajatorului sunt:
a) învoiala partilor. Potrivit art.270 din Codul muncii salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor. Angajarea raspunderii patrimoniale prin învoiala partilor nu încalca normele legale în vigoare, respectiv dispozitiile art.164 din Codul muncii care prevad ca nici o retinere din salariu nu poate fi operata, în afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege. Potrivit principiului libertatii contractuale partile pot conveni de comun acord asupra modalitatilor de executare si de stingere a obligatiilor lor reciproce. Îi este permis salariatului sa consimta de buna voie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fara sa astepte vreo sentinta judecatoreasca în acest sens, concluzie la care a ajuns si Curtea Constitutionala prin Decizia nr.24/2003, mentionându-se faptul ca prevederile art.164 din Codul muncii vizeaza doar situatiile în care salariatul nu acopera de buna voie paguba cauzata angajatorului.
Învoiala partilor trebuie consemnata într-un înscris din care sa rezulte neîndoielnic urmatoarele:
recunoasterea de catre salariat a pagubei produse;
o succinta prezentare a continutului pagubei;
cuantumul prejudiciului si modul de stabilire;
precizarea ca acoperirea prejudiciului se va face printr-o singura prestatie sau în rate.
Învoiala partilor trebuie semnata atât de angajator, cât si de angajat, urmând sa fie înregistrata la primul.
Odata încheiat un acord între cele doua parti, daca totusi este realizata instanta de judecata, judecatorul va trebui sa ia act de învoiala partilor verificând daca o astfel de întelegere nu ascunde un scop ilicit sau imoral, este potrivnica legilor, intereselor partilor sau este consecinta unui viciu de consimtamânt.
Salariatul are si posibilitatea sa recunoasca, în mod unilateral, producerea pagubei prin semnarea unui angajament scris de plata. Acesta va fi valabil doar daca este acceptat de catre angajator.
Nici învoiala partilor si nici angajamentul de plata nu constituie titlu executoriu care sa permita retineri din salar, fiind nevoie de o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila. Salariatul poate însa sa se oblige, de buna voie, sa plateasca el, direct sau din salariu, sumele respective, pâna la acoperirea integrala a pagubei.
b) sesizarea instantei de judecata. Ea are loc atunci când partile nu se înteleg sau salariatul nu recunoaste paguba ori întinderea ei, încalca învoiala sau angajamentul asumat.
Termenul de sesizare a instantei este de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune.
În dreptul muncii salariatul beneficiaza de un regim special de protectie, suma stabilita pentru acoperirea daunelor putând fi retinuta nu dintr-o data ci prin rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauza din partea angajatorului la care este încadrat în munca.
Ratele nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fara a putea depasi, împreuna cu celelalte retineri, jumatate din salariul respectiv. În stabilirea cuantumului ratelor se au în vedere salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri. În cazul în care acoperirea prin rate lunare nu se poate face în termen de 3 ani, de la data la care s-a efectuat prima rata, angajatorul se va putea adresa executorului judecatoresc, în conditiile Codului de procedura civila.
Daca contracul de munca înceteaza înainte ca salariatul sa fi despagubit pe angajator si cel în cauza se angajeaza la alt angajator ori devine functionar public, retinerile din salariu se fac de catre noul angajator sau noua institutie sau autoritate publica, dupa caz, pe baza titlului executoriu transmis în acest scop de catre angajatorul despagubit.
În cazul în care salariatul debitor nu s-a încadrat în munca la un alt angajator, recuperarea daunei se va face prin urmarirea bunurilor sale, în conditiile Codului de procedura civila.
Conform art.269 din Codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.
În cazul în care angajatorul refuza sa-l despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instantelor judecatoresti competente.
Angajatorul care a platit despagubirea îsi va recupera sumele de la salariatul vinovat de producerea pagubei, angajându-se raspunderea patrimoniala a acestuia.
Termeni cheie:
raspundere juridica patrimoniala
prejudiciu
raspundere integrala
Întrebari si repere de autoverificare:
Teme de reflectie:
Considerati actuala reglementare a raspunderii patrimoniale ca fiind echitabila pentru ambele parti ale raportului juridic de munca?
|
