Structura procesului de munca si metodele de studiere a consumului timpului de munca

1. Elementele procesului de munca

Procesul de munca este acea latura a procesului de productie care reprezinta activitatea executantului in cadrul productiei materiale sau in indeplinirea unei functii in sfera neproductiva.

In cadrul fiecarui proces de productie intalnim o serie de operatii (tehnologice, de control si de transport).

Operatia de munca este acea parte a procesului de munca de a carei efectuare raspunde un executant pe un anumit loc de munca, prevazut cu anumite utilaje si unelte de munca, actionand asupra unor anumite obiecte sau grupe de obiecte ale muncii in cadrul aceleiasi tehnologii.

Operatiile formeaza, de obicei, obiectul determinarii duratei de munca. Astfel ca in vederea determinarii duratei de munca a unui proces de munca, este necesar sa se masoare durata fiecarei operatii iar, uneori, chiar durata elementelor sale componente: faze, treceri, manuiri si miscari.

Faza este acea parte a operatiei de munca care se caracterizeaza prin utilizarea aceleiasi unelte de munca si aplicarea aceluiasi regim tehnologic, obiectul muncii suferind o singura transformare tehnologica.

Manuirea este partea procesului de munca reprezentand un anumit grup de miscari ale unui executant determinate de un scop bine definit.

Miscarea este cel mai simplu element al activitatii executantului, care consta dintr-o deplasare, luare de contact sau desprindere a acestuia de utilaj sau de organele sale de comanda, de unealta de lucru sau de obiectul muncii asupra caruia actioneaza. Complexul de miscari consta in gruparea de miscari succesive, facuta in scopul sistematizarii si rationalizarii activitatii executantului in cadrul procesului de munca.

Studierea timpului de munca in procesul de productie necesita cercetarea concomitenta a situatiei in timp: a executantului, mijlocului de munca si a obiectului muncii.

2. Structura timpului de munca a executantului

Structura timpului de munca a executantului serveste la analiza ponderii categoriilor de timp productive si neproductive, reglementate si nereglementate, depistarea rezervelor de crestere a productivitatii muncii prin aplicarea masurilor organizatorice si reproiectarea balantei timpului de munca.

Timpul de munca este timpul de care dispune un executant pe durata reglementata a zilei de munca. Se compune din timp productiv si neproductiv.

Timpul productiv - se efectueaza lucrarile necesare realizarii sarcinii de munca.

Timpul neproductiv - intreruperi sau se efectueaza actiuni care nu sunt necesare pentru realizarea sarcinii sale de munca.

La rindul sau, timpul productiv contine:

Timpul de pregatire si incheiere - executantul inainte de inceperea unei lucrari creeaza la locul de munca conditiile necesare efectuarii acesteia si dupa terminarea ei aduce locul de munca in starea initiala. Apare la inceputul si sfarsitul schimbului.

Timpul operativ - executantul efectueaza sau supravegheaza lucrarile necesare modificarii cantitative si calitative a obiectului muncii, efectuand si actiuni ajutatoare pentru ca modificarea sa aiba loc.

Pentru analiza si normarea muncii acest timp se grupeaza in timp de baza si timp ajutator. In functie de modul in care participa executantul la munca, timpul de baza si cel ajutator pot fi: timp de munca manual, manual mecanic si timp de supraveghere a functionarii utilajului.

Timpul de servire- executantul asigura pe intreaga perioada a schimbului de munca atat mentinerea in stare de functionare a utilajelor, cit si organizarea, aprovizionarea, ordinea si curatenia locului de munca. In functie de scopul muncii efectuate el se imparte in: timp de servire tehnica (mentinerea in stare normala a utilajului) si timp de servire organizatorica (organizarea si ingrijirea locului de munca).

Timpul neproductiv include:

Timpul de intreruperi reglementate - procesul de munca este intrerupt pentru odihna si necesitati fiziologice si pentru a avea loc intreruperi conditionate de tehnologie si organizare a productiei.

Timpul de intreruperi nereglementate - procesul de munca este intrerupt din cauze nereglementate, care pot fi dependente (incalcarea disciplinei profesionale etc.) sau independente de executant (deconectarea energiei electrice, aprovizionare necorespunzatoare etc.).

3. Metode de studiere si masurare a timpului de munca

Masurarea si studierea consumului de timp de munca constituie un instrument pentru cunoasterea reala, exacta a metodelor de munca folosite si pentru depistarea lipsurilor si deficientelor in folosirea acestora.

Aceasta masurare serveste la:

Scoaterea in evidenta a pierderilor de timp si a cauzelor acestora

Compararea diverselor metode de munca in vederea stabilirii celei mai eficiente

Stabilirea normelor si normativelor de munca

Verificarea calitatii normelor si normativelor de munca.

Masurarea timpului de munca cuprinde urmatoarele etape:

Pregatirea masurarii

Masurarea propriu-zisa

Prelucrarea si analiza datelor

Exista urmatoarele metode de masurare a timpului de munca:

Metode cu inregistrare directa a timpului

o       Fotografierea individuala si colectiva

o       Fotocronometrarea individuala si colectiva

o       Cronometrarea continua, repetata, selectiva si selectiv-grupata

o       Autofotografierea

Metode cu inregistrare indirecta a timpului

o       Observarea instantanee

o       Filmarea

o       Oscilografierea.

4. Fotografierea individuala si colectiva si autofotografierea

Scopul fotografierii timpului de munca:

Analiza structurii timpului de munca si proiectarea unei structuri rationale

Proiectarea si implementarea masurilor organizatorice cu precizarea termenului de timp si responsabililor

Furnizarea datelor pentru recalcularea normelor de munca.

Fotografierea individuala a timpului de munca.

Fotografierea individuala are ca obiect observarea unui singur muncitor care serveste unul sau mai multe locuri de munca sau masini pe durata unui schimb. Se desfasoara in 3 etape:

Pregatirea fotografierii - se aleg locurile de munca ce urmeaza a fi observate.

Fotografierea propriu-zisa - inregistrarea in foaia de fotografiere individuala a tuturor consumurilor de timp in ordinea de succesiune a actiunilor executantilor. Pentru obtinerea unor rezultate mai exacte observarea se va efectua in timp de 2-3 zile.

Fisa de observare

Prelucrarea si analiza datelor - punerea in evidenta a diferentelor dintre nivelul inregistrat al categoriilor de timp din structura timpului de munca si nivelul admisibil stabilit prin studii analitice sau prin diferite normative. Pe baza analizei se elaboreaza metodele imbunatatite de munca.

Analiza fotografierii timpului de munca

De asemenea, se elaboreaza balanta proiectata a timpului de munca.

Balanta timpului de munca

Fotografierea colectiva a timpului de munca - consta in efectuarea de observari simultane asupra a trei sau mai multi muncitori care servesc unul sau mai multe locuri de munca, indiferent daca sunt sau nu legate intre ele prin procesul de productie. Atunci cand se observa munca a cel mult 3 muncitori, observarile se inregistreaza in mod continuu insa pe o fisa de observatie tripla. In cazul observarii unui numar mai mare de 3 muncitori inregistrarea se face numai la anumite intervale de timp stabilite in prealabil, notand toate categoriile consumului de timp care au avut loc in intervale respective la fiecare loc de munca. Numarul total de observari multiplicat cu durata interviului de observare este egal cu durata totala a schimbului de munca.

Fisa de fotografiere colectiva

In etapa de analiza si prelucrare a datelor se calculeaza urmatorii indicatori:

Coeficientul de utilizare productiva a timpului de munca - ponderea categoriilor de timp reglementate, dar care nu depasesc valorile admisibile, in durata totala a schimbului.

Coeficientul de utilizare neproductiva a timpului de munca - ponderea categoriilor nereglementate si a depasirilor la categoriile reglementate in durata totala a  schimbului.

Indicatorul cresterii productivitatii muncii se stabileste prin relatia:

K_pm = (P_d-P_e)/(100-(P_d-P_e))*100%, unde

P_d - ponderea depasirilor la categoriile de timp;

P_e - ponderea economiilor la categoriile de timp.

Acest indicator ne arata cu cite procente va creste productivitatea muncii, daca se vor inlatura pierderile de timp pe parcursul schimbului.

Autofotografierea timpului de munca - efectuarea observatiilor de insusi executantul procesului de munca. Se urmaresc numai intreruperile de munca in vederea analizei cauzelor care le genereaza. In fisa de observare muncitorul noteaza denumirile intreruperilor de munca, durata, cauzele, face propuneri pentru inlaturarea pierderilor.

Fisa de observare pentru autofotografiere

5. Cronometrarea si fotocronometrarea

Cronometrarea timpului de munca are ca obiect masurarea si analiza critica a consumurilor de timp pentru fiecare unitate de produs. Se studiaza timpul operativ (timp de baza si timp ajutator). Aceasta metoda da posibilitate sa se constate daca sunt lipsuri in organizarea locului de munca, daca muncitorul executa miscari inutile, care ar putea fi evitate, si daca elementele operatiei corespund conditiilor tehnologice prescrise. Cronometrarea se aplica in cazul activitatii manuale cu caracter repetitiv. In final se va obtine durata operatiei sau activitatii pentru a stabili norma de productie si norma de timp.

In functie de timpul curent cronometrarea se clasifica:

Cronometrarea continua - se foloseste la masurarea operatiilor ale caror elemente au o durata mai mare de 3 secunde si consta in inregistrarea elementelor de timp in succesiunea lor tehnologica fara intrerupere.

Cronometrarea repetata - inregistrarea duratelor elementelor de munca ale unei operatii luate separat intr-o anumita ordine de alternanta. Durata elementelor de munca este mai mica de 3 secunde.

Cronometrarea selectiva - inregistrarea separata a duratelor unor elemente de munca ce se urmaresc in mod special.

Cronometrarea selectiv-grupata - inregistrarea duratelor elementelor de munca ale unei operatii grupate variabil de la un ciclu la altul.

Etapele efectuarii cronometrarii:

Pregatirea cronometrarii (pregatirea observatorului, alegerea executantului, stabilirea momentului cronometrarii).

Determinarea numarului de observari. Cu cat numarul de observari este mai mare cu atat mai precis si fundamentat se stabileste valoarea medie a sirului cronometric. In practica se efectueaza 25-30 cronometrari.

Descompunerea operatiei in elemente de munca. Dupa stabilirea numarului de observari se completeaza in fisa de cronometrare elementele de munca supuse observarii in ordinea lor tehnologica stabilita prin descompunerea procesului de munca.

Cronometrare.

Principalul moment in prelucrarea rezultatelor consta in determinarea duratei fiecarui element supus observarii.

Duratele fiecarui element intr-un numar oarecare de observari formeaza asa numitul sir cronometric.

Fisa cronometrarii

Ø Analiza rezultatelor. Calitatea rezultatelor obtinute prin observarile cronometrice depinde de marimea dispersiei valorilor sirului cronometric si de numarul de observari efectuate.

Marimea dispersiei se caracterizeaza prin coeficientul de stabilitate a sirului cronometric, care se determina ca raport intre valoarea maxima (a max) si cea minima (a min) a duratei elementului masurat pentru care s-a format sirul cronometric.

Coeficientul de stabilitate obtinut se compara cu coeficientul de stabilitate admisibil, fata de care trebuie sa fie mai mic sau egal.

Coeficientul de stabilitate admisibil variaza in functie de tipul de productie si caracterul muncii.

Coeficientii admisibili

Daca coeficientul de stabilitate este mai mare decat cel admisibil, va trebui sa se excluda din sir maximum 2/3 din numarul initial de valori. Daca dupa eliminarea a 2/3 din cifre coeficientul este mai mic sirul cronometric este considerat corespunzator. In caz contrar, sirul devine nul.

Mai apoi se determina durata medie pentru fiecare element al operatiei ca medie aritmetica a tuturor masurarilor sirului de observari considerat corespunzator.

Dupa prelucrarea sirurilor cronometrice se trece la analiza si proiectarea executarii mai rationale a operatiei studiate. Astfel, in cazul operatiilor manuale sau manual-mecanice analiza rezultatelor observarii consta in inlaturarea unor elemente care nu sunt necesare sau in inlocuirea unor manuiri cu altele mai rationale.

Fotocronometrarea timpului de munca - metoda de masurare si analiza in mod critic a duratei elementelor unui proces de munca sau a timpului de folosire a utilajului sau de transformare a obiectului muncii prin combinarea fotografierii cu cronometrarea continua in anumite perioade de timp. Aceasta metoda se aplica la procesele de munca ce au elemente cu durate mari.

Fotocronometrarea se face asupra muncii unui executant individual.

Prelucrarea rezultatelor fotocronometrarii se efectueaza separat pentru cronometrare si fotografiere.

6. Metoda observarilor instantanee

Observarea instantanee a timpului de munca - inregistrarea la intervale neregulate a activitatii de moment a unuia sau a mai multor executanti in scopul analizei gradului de ocupare.

Etapele de efectuare:

Pregatirea observarilor instantanee - stabilirea elementului de studiat, determinarea numarului total de observari, frecventei observarilor, stabilirea momentelor de observare, completarea fiselor zilnice si a fiselor pentru centralizarea datelor.

Efectuarea observarilor  - se observa procesul, se stabileste in ce categorie de timp se incadreaza elementul observat, se inregistreaza categoria respectiva de timp in fisa de inregistrare prin simbolul stabilit.

Prelucrarea datelor - prelucrare zilnica, prelucrarea datelor medii se face dupa 4-5 zile de la inceputul observarilor, prelucrarea finala si concluzii.

Pe langa observarea instantanee la intervale intamplatoare mai exista si alte variante: metoda observarilor instantanee la intervale regulate, metoda microobservarilor instantanee, metoda autoobservarilor instantanee.