Daca este de necontestat ca munca reprezinta o notiune inseparabila de existenta fiintei umane, odihna este o cerinta indispensabila, de natura fizica si psihica pentru refacerea capacitatilor fizice si intelectuale consumate în timpul muncii si pentru satisfacerea unor cerinte culturale, educative sau sociale.
Dreptul la odihna este un drept fundamental al oricarui salariat si este consacrat atât pe plan 838g63i international (Declaratia Universala a drepturilor omului - O.N.U., 1948; Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale - O.N.U. 1966 si ratificat de România în 1974; Carta Sociala Europeana - 1965, ratificata de România în 1994), cât si pe plan intern prin Constitutia României, Codul muncii si alte acte normative interne.
Timpul de odihna poate îmbraca potrivit Codului muncii, doua forme: repausuri periodice si concediile.
Pauza de masa si repausul zilnic. Pauza de masa reprezinta durata de timp afectata servirii mesei. Durata pauzei se stabileste prin contractul colectiv de munca sau regulamentul intern dar nu poate fi mai mica de 15 minute. Tinerii pâna la 18 ani beneficiaza de o pauza de masa de 30 de minute daca durta zilnica a timpului de lucru este 4 ore si jumatate.
Pauzele, de regula, nu se includ în durata zilei normale de lucru. Prin contractul colectiv de munca si regulamentul intern se poate stabili si altfel. Astfel, prin Contractul colectiv de munca unic la nivel national s-a stabilit ca pauza de masa nu poate fi mai mica de 15 minute iar daca aceasta nu depaseste acest interval se va include în programul de lucru.
Daca durata zilei de munca este de peste 6 ore si aceasta continua zilnic salariatii au dreptul si la alte pauze. Repausul zilnic este intervalul de timp cuprins între finele programului de lucru dintr-o zi si începutul programului de lucru din ziua urmatoare. Acest repaus nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive, cu exceptia muncii în schimburi unde repausul nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi.
Repausul saptamânal. Repausul saptamânal este intervalul de timp constând în doua zile consecutive ce desparte doua saptamâni de lucru si care se stabileste, de regula, sâmbata si duminica. Acolo unde specificul muncii sau riscul prejudicierii interesului public o impun se poate stabili un repaus saptamânal si în alte zile decât sâmbata si duminica, potrivit contractului colectiv de munca sau al regulamentului intern.
În mod exceptional se pot acorda zilele de repaus saptamânal si cumulat, dupa un interval de maxim 15 zile calendaristice (cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si a sindicatului), salariatii având dreptul la dublul compensatiilor prevazute de art.120, alin.2 din Codul muncii.
Potrivit art.133 din Codul muncii, în caz de lucrari urgente, salvari de bunuri si persoane, prevenire de accidente si altele asemenea repausul saptamânal poate fi suspendat cu acordarea dublului compensatiilor prevazute de art.120, alin.2 din Codul muncii.
Sarbatorile legale. Potrivit art. 134 din Codul muncii zilele de sarbatoare legala în care nu se lucreaza sunt:
1 si 2 ianuarie
prima si a doua zi de Paste
1 mai
1 decembrie
prima si a doua zi de Craciun
2 zile pentru fiecare dintre cele doua sarbatori religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele crestine, pentru persoanele apartinând acestora.
Prevederile art.134 din Codul muncii nu se aplica în locurile de munca în care activitatea nu poate fi întrerupta.
Pe cale de negociere, în contractul colectiv de munca pot fi stabilite si alte zile nelucratoare, ca de exemplu:
ziua unei anumite profesiuni
8 martie
sarbatorirea unui patron religios, si altele.
În cazul zilelor de sarbatori legale, pentru unitatile sanitare si cele de alimentatie publica, Guvernul României, prin hotarârea sa, va stabili programe de lucru adecvate, în folosul populatiei. Salariatilor din aceste unitati li se asigura compensarea cu timp liber în urmatoarele 30 de zile. Daca din motive justificate nu se acorda zilele libere cei în cauza vor primi un spor de salariu de 100%.
Concediile
Concediul reprezinta acel interval de timp în care salariatul nu presteaza, în beneficiul angajatorului, vreo activitate în executarea contractului sau individual de munca, din alte cauze decât cele generate de angajator sau de greva.
Concediul de odihna
Principiul fundamental în materie:
garantarea dreptului anual de odihna platit pentru toti angajatii;
dreptul la odihna nu poate forma obiectul unei cesiuni, renuntari sau limitari;
durata efectiva a concediului de odihna se stabileste prin negociere.
Durata
Durata minima a concediului de odihna este de minim 21 de zile lucratoare (Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2005-2006).
Tinerii în vârsta de pâna la 18 ani, nevazatorii, persoanele cu handicap, precum si cei ce lucreaza în conditii grele, periculoase sau vatamatoare beneficiaza de un concediu suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare.
Salariatii nou angajati, pentru primul an de activitate au dreptul la un concediu de odihna platit de 20 de zile lucratoare.
Prin acte normative speciale se poate stabili o durata minima mai ridicata a concediului de odihna, ca de exemplu, în cazul personalului didactic se beneficiaza de un concediu anual cu plata cu o durata de cel putin 62 de zile, exclusiv duminicile si sarbatorile legale.
Salariatii încadrati cu timp partial beneficiaza de aceeasi durata a concediului de odihna ca si cei care lucreaza cu timp integral si nu proportional cu timpul lucrat.
Concediul de odihna se efectueaza în natura în anul pentru care se acorda. El se poate efectua în întregime sau fractionat, cu conditia ca cel putin una dintre fractiuni sa depaseasca 15 zile lucratoare. Prin exceptie, efectuarea concediului în anul urmator este permisa numai în cazurile expres prevazute de lege sau în cazurile prevazute de contractul colectiv de munca aplicabil. În astfel de situatii, angajatorul este obligat sa acorde concediu, pâna la sfârsitul anului urmator, tuturor salariatilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.
Salariatii bugetari care nu au putut efectua concediul de odihna anual din vina unui angajat al unitatii respective au dreptul la o despagubire egala cu indemnizatia de concediu, în raport cu numarul de zile de concediu neefectuate, înmultit cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, daca este cazul, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate împreuna, corespunzatoare lunii decembrie (art.8 din H.G. nr.250/1992).
Indemnizatia pentru concediu de odihna.
Pe durata concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decât salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva si prevazute în contractul individual de munca.
Valoarea indemnizatiei va fi stabilita ca medie zilnica a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care s-a efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu.
Indemnizatiile se platesc de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare înainte de plecarea în concediu.
Concediul de odihna poate fi întrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.
Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihna:
în caz de forta majora;
pentru interese urgente care impun prezenta salariatului la locul de munca.
Compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat.
Potrivit art.141, alin.4 din Codul muncii compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai în cazul încetarii contractului individual de munca. Indiferent de motivele încetarii contractului individual de munca si de durata care a trecut de la încheierea contractului de munca pâna în momentul încetarii acestuia salariatul care a prestat munca si-a câstigat dreptul la odihna. Deoarece din cauza încetarii contractului de munca nu se mai poate efectua concediul de odihna obligatia angajatorului este sa-l compenseze cu bani.
În cazul angajatilor bugetari compensarea în bani a concediului de odihna are loc si în cazul în care salariatul este chemat sa-si satisfaca serviciul militar în termen.
|
