Arhitectura versus Casa

"Unele cladiri sunt mute; celelalte izbutesc a grai; insa numai unele, iar acestea sunt si cele mai rare, ajung a canta" (Paul Valery). Mutenia ar tine, deci, de registrul istoric al rezidentialitatii celei mai prozaice, nu insa lipsita de farmec. Ma intreb in ce registru s-a exprima arhitectura spatiului de locuit in forma ei cea mai cunoscuta si mai la indemana, blocul. Registrul ar fi probabil minor, polifonic si dizarmonic.

Catalin Berescu pune in discutia in articolul sau "Arhitectura saraca" anatomia unei transformari versus cultura locuirii. Parcurgerea textului duce la o intrebare legitima. Exista o cultura a locuirii? Pentru ca asa cu sublinia autorul: "implicatiile ideii ca spatiu architectural ca "spatiu vindecator" nu sunt de neglijat [..] si cred cu tarie i 111k1022b n faptul ca o colectivitate[..] nu pot fi recuperata prin gesturi politice si economice strict practice lipsite de dimensiunea culturala pe care o contine arhitectura". Cum se remarca arhitectura cotidiana, intalnita la tot pasul? "O arhitectura banala si comuna care nu incearca sa se distinga, care refuza sa atraga privirea, sa fie extraordinara si exemplara; o arhitectura "ordinara" necioplita, directa, fara constiinta de sine, un rezultat al momentului sau al unei miscari a pietei" , o arhitectura reziduala apartinand unei epoci care isi face simtita prezenta prin insasi arhitectura, prin luarea in posesie a spatiului, prin manevrarea lui.

Iar o caracteristica evidenta este reprezentata de backgroundul cultural, lesne de observat in reprezentarile arhitecturale ale locuirii, dat fiind ca locuire nu reprezinta doar adapostirea intrun spatiu generat de pereti si acoperis, ci e asa cum spunea Robert Venturi " un adapost decorat cu simboluri" o imagine care reflecta perceptia noastre despre viata. Propria noastra istorie personala. Indiferent de locul in care se afla "acasa", el inprumuta si se impregneaza cu memoriile, dorintele, frustrarile celui care il ia in stapanire.

"Casa este un corp de imagini care ii dau omului motive sau iluzii de stabilitate. [..] daca ai deslusi toare acesre imagini si spune sufletul casei, ai dezvolta o adevarat psihologie a casei" . Si am putea completa, fara gresim, ai putea regasi coordonatele psihologiei celui care o locuieste. Casa ca loc, ca spatiu reprezinta asa cum spunea de Certau o suma de istorii fragmentate si repliate.

Migrarea impusa de regim, din mediul rural catre cel urban in perioada industrializarii fortate a modificat structura interioara a oamenilor, obligandu-i la o adaptare fortata la un cu totul alt mod de viata, alterand in esenta personalitatea, nu doar la nivel individual si personalitatea unei intregi comunitati. Iar in acest caz adaptabilitatea poate fi o calitate; dar care aduce cu sine si raspunsurile adaptative secundare, reactiile adverse. Probleme complexe de natura sociala, economica, migrarile aduc cu ele disfunctii ale locuirii in mediul urban greu de vindecat: mizeria, saracia, violenta. Iar vindecarea tarelor locuirii urbane nu tin numai de arhitectura, ci mai ales de vindecarea unui mental colectiv mutilat, bolnav, saracit. 

Recunosc fascinatia pe care o exercita asupra mea conceptul de locuire la bloc. Un sat diluat ridicat pe verticala, un amestec eterogen de salbaticie si civilizatie, rural si urban, de urme de cultura si kitsch in proportii care variaza de la cartier la cartier, de la bloc la bloc, de la etaj la etaj. E o lume in sine, cu o biologie sociala proprie. Care lupta impotriva nemultumirilor sale intr-un mod distructiv. O cheama Cristina, mi-a fost colega de liceu, cu o generatie sau doua in urma mea . Am revazut-o de curand. Vinde la un butic de cartier. Ea e barometrul unui segment de viata al comunitatii locuitorilor la bloc. "Cel mai bine se vinde bautura si tigarile. Cei care intra cer o litra de tarie si apoi imi zic ..vezi daca-mi ramane si de doua paini".

"Mediul uman este social prin insasi structura lui caci el este produsul interventiei care determina spatiul in care noi ne autodefinim cultural. Intregul spatiu este in acest sens o imagine a culturii noastre".

A culturii? A subculturilor? A amalgamului cultural? Sau poate a lipsei de cultura? Spatiul adaposteste un teritoriu psihologic. Socializarea devine un concept negat, caruia ii locul autismul. Refugierea intr-un spatiu care poate nu va fi investit cu sensul exact al lui "acasa", dar va puti fi o definitie a identitatii si a memoriei, prin care ne constientizam existenta. Iar acesta harta a identitatoi si a memoriei e conditionata de propria noastra scara de valori. "[..] De cum inchii usa apartamentului in urma ta intri intr-o cu totul alta lume. Este o casa asezata cu tot ce-I trebuie in ea. Sufrageria este transformata asa cum mai vazusem in multe cazuri, in "camera buna" sui generis, cu perne de zestre stivuite pe fotolii[..]"

Casa devine un produs al familiei si al adaptarii la mediu. Fenomenul locuirii e conditionat social si psihologic, istoric si dupa cum s-a mentionat mai sus politic. Si din ceea ce se putea observa la orice pas, fenomenul locuirii e distorsionat. E intr-o permanenta pendulare intre refugiu si teroare. Blocurile au fost concepute ca niste refugii. "It is difficult to face past mental trauma, its repercussions and persisting elements, to confront what was at first physical, and then to face intellectual exclusion, on one hand, and the aggressive pursuit of dominance on the other. Thus denial, repression, and the sweeping of problems under the rug are understandable reactions".

"Sa locuiesti nu e totuna cu sa stai undeva. Noi stam. Altii locuiesc." (din intelepciunea unui mic proprietar de apartament de bloc) Am descifrat in tristetea acestor cuvinte, esenta locuirii contemporane. Locuirea intr-un mediu care te sufoca; in care somnul, foamea, erosul, logosul sunt eliminate treptat si inlocuite cu frica. Iar frica e cel mai simpla modalitate de a exercita controlul. Frica de a nu fi auzit, de a nu fi vazut. Cartierul in forma in care se prezinta el astazi, este o reminiscenta a unui sistem politic maladiv. Iar interiorul lui se poarta o continua lupta non-identitatea locuirii impusa de comunism si incercarea de personalizare pe care incearca sa o impuna noul spirit democratic.

Locuirea contemporana are un caracter ambivalent, o ambiguitate structurala osciland intre control si libertate de afirmare a identitatii. Construite ca niste "uriase aparate acustice" blocurile pot fi usor asemuite unor uriase intruziuni ale publicului in sfera privatului. Limita dintre spatiul personal si cel public e vaga si ambigua. Teritorialitatea individuala e anulata de intruziunile spatiului public de manifestarile frustrante si alientate ale locuirii colective, de viata constrins comuna, de condensarea locuirii intr-o maniera care provoaca un efect invers de indepartare, de rupere a relatiilor de vecinatate, de autoclaustrare.

"In the post-trauma dynamic of the competition, the silent performance of the exhibition then becomes a strategy for recontextualizing the meaning of silence and making silence into a language, while architecture symbolizes the concrete remaking or re-creation of the world. But also within the parameters of the competition, the silence of repetition and the lack of a conclusive ending can be understood as a refusal of ideology" .

Cartierul ca loc de manifestare al locuirii al socializarii devine un spatiu de condensare, reflectand in el comunitatea si tipul ei de discurs, forma de exprimare a propriei scari de valori. Refuzul ideologiei, cautarea unei alte ideologii compensatorii, starea de cautare si de re-definire a identitatii sunt modalitatile de a apropia, a imblanzi si a face suportabila locuirea, supunerea acelui spatiu "in care ne simtim in securitate in care fiecare asteptare a fost deja satisfacuta de o maniera tipica, sau cel putin susceptibila de a fi satisfacuta"