CONSTRUCTII MEGALITICE
Daca am incerca sa fixam in timp aparitia primelor constructii megalitice probabil ca ar trebui sa ne intoarcem in timp cu mai bine de 4.500 de ani. Asta nu ar insemna ca pina in jurul acestei date omul nu mai construise, costruise cu certitudine, dar nu la o scara asa de grandioasa.
Daca ar fi sa ne raportam la leaganul civilizatiei din zona Orientului Mijlociu si aceea a Egiptului probabil ca ar trebui sa ne intoarcem [MC1]si mai mult in timp, adaugind la cei 4.500 de ani anteriori, inca pe atit. Cele afirmate sunt pe deplin confirmate de descoperirile arheologice de la Ierihon (si poate nu intimplator acest oras cu semnificatii speciale), unde au fost scoase la iveala constructii ce cuprind turnuri si scari si ce dateaza din anul 8.000 i.C.
Primele constructii megalitice din piatra, inchinate zeitatilor locale, precum si primele morminte se intilnesc in Orientul Mijlociu incepind din mileniul III i.C.
1.STRUCTURA ªI EVOLUTIA MONUMENTELOR FUNERARE IN EGIPT.
Arta egipteana intisa pe mai mult de trei milenii avea ca scop religios, cultul mortilor, spre deosebire de cea mesopotamiana care isi propunea cultul pamintean al monarhilor .
Atit in
Piramidele erau menite a duce peste timpuri, in speranta unei alte vieti, pe monarhii timpurilor, in timp ce ziguratele reprezentau suportul grandios al altarelor ridicate in slava si pentru slava diverselor divinitati.
Cele mai spectaculose ramin desigur piramidele Egiptene.
Puternicul cult al mortii, precum si credinta in mentinrea trupurilor cit mai mult dupa moartea paminteana, a facut ca in timp tehnica imbalsamarii celor morti sa ajunga la perfectiune, numai ca, aceste corpuri trebuiau sa fie asezat in constructii puternice menita sa infrunte vesnicia.
Primele morminte realizate pentru acest scop (si care duc catre mormintul piramidal), aveau forma unui trunchi de piramida de inaltime relativ mica, mormintele purtind numele de mastaba (in limba araba - banca).
Poate una din cele mai
reprezentative mastaba realizata in perioada 3.000 - 2.778 i.C, o gasim la
De la mastaba, in dorinta de marire a expresivitatii mormintului apar rind pe rind:
piramida in trepte;
piramida rombolidala ;
piramida cu fete plane.
Prima piramida in trepte se dezvolta prin suprapunerea pe verticala a mai multor mastabale. Astfel in perioda 2778 - 2723 i.C, fabulosul arhitectul al Egiptului, Imhotep, utilizind pentru prima data piatra realizeaza ansamblul funerar al faraonului Doser de la Saqqara. Piramidei lui Doser ii urmeaza piramida urmasului acestuia, faraonul Sekhem Reth, piramida mult imbunatatita porneste de la o baza patrata cu latura de 119 metrii, peste care se ridica trepte succesive care trebuiau sa se inalte la aproximativ 70 metrii. Din pacate acesta piramida a ramas neterminata, in timp fiind transformata intr-o cariera, din ea in prezentraminind doar 7 metrii.
Piramidele in trepte sunt urmate de piramida rombolidala de la Dahsur realizata pe un plan aproape patrat de 221,5 x 219,5 m, cu inaltimea de 104,3 m. Piramida cuprinde pe verticala doua registre diferit inclinate si anune cel inferior inclinat la un unghi de 540 , cel superior ceva mai tesit realizat sub un unghi de 430. Modificarea de panta se poate datora grabei de a sfirsii piramida, sau de teamei de a realiza in final o inaltime prea mare.
Piramidele cu fete plane
realizate intre 2575 - 2465 i.C ,incepind cu a IV-a
dinastie sunt construie la
Aceste piramide, reprezentind unele dintre cele mai mari constructii realizate de om, alcatuiesc un ansamblu plin de mistere si semnificatii menit a transmite generatiilor viitoare cunostinte uimitoare de matematica, astronomie si nu numai atit.
Cea mai mare si mai plina de semnificatii piramida cu fete triunghiulare plane, este desigur piramida faraonului Cheops. Piramida uimeste prin dimensiunile sale, astfel: baza piramidei are latura de 230 m (acoperind o suprafata de 2,66 hectare), inaltimea ei initiala fiind de 147 m iar inclinarea fetelor de 520.
Precizia cu care aceasta piramida a fost realizata arata o perfecta stapinire a cunostintelor de a construi, astfel: cele patru laturi ale bazei difera ca lungime cu 20 cm, orientarea laturilor este aproape perfecta spre cele patru puncte cardinale (eroare de maxim 5,50, datorata schimbarilor intervenite in timp ale axul de rotatie a Pamintului).
Piramida este alcatuita din blocuri de piatra (cca.2.500.000) din care cele interioare sunt din calcar de culoare rosiatica (calcar local), cele exteriore din piatra de calcar alb de Tura, extrase de la mare distanta si transportate pe Nil) Perfect sunt perfect slefuite fiind asezate incit rosturile dintre ele sunt plane.
Procedeul de extragere din cariera (ramas la nivel de ipoteza), este acela al introducerii pe trasee bine definite a unor pene din arama si a unora din lemn, ultimele prin udare marindu-si volumul si ducind la spargerea pietrei pe trasul ales. Greutatea blocurilor extrase ajunge la cca. 2 t.
Transportul blocurilor catre santier a fost realizat pe Nil (pentru blocurile aduse de la mare distanta), iar pe teren blocurile au fost trase pe drumuri nivelate si 'pavate' cu argila inmuiata cu apa, ridicarea pe verticala realizindu-se pe pante ascendente catre viitorul virf al piramidei (discutii legate de transport precum si de ridicarea pe verticala a blocurilor au fost si probabil vor mai fii).
Interiorul piramidei continea mai multe incaperi din care cea mai importanta o reprezenta incaperea ce adapostea sarcofagul ce continea mumia faraonului. Interiorul piramidei este strabatut de tunele pentru circulatie si ventilatie, circulatiile fiind insa obturate cu lespei masive ce se inchideau dupa moartea si aducerea in piramida a mumiei.
Incaperile de dimensiuni relativ mari erau realizate din pietre dure de tipul granitului (pereti si tavane). Placile de granit pentru tavane aveau dimensiuni de 10 x 5,2 m, ajungind la greutati considerabil (unele cintarind 50 de tone). Procedeul de scoatere din cariera era ceva mai greu de realizat, el constind in incalzirea cu foc a granitul pe trasee bine definite, dupa care acestea erau udate cu apa. Datorita contractiilor pietrei apareau fisuri ce permiteau desprinderea din masiv din masiv a blocului.
Daca privim intr-o sectiune ipotetica prin piramida, in zona centrala a aesteia exista un miez, miez inconjurat de zidarii de piatra care prin dispunere realizeaza un soi de contreforti dispusi pe cele patru laturi ale bazei. Aspectul exterior obtinut era de piramida in trepte (asemanator piramidei in trepte a lui Doser). Peste acesta zidarie contrafortata, pornind din virf catre baza, erau asezate blocuri din piatra frumos si perfect slefuite, blocuri ce alcatuiesc o imbracamintea exterioara. Pentru a marii stabilitatea exteriorului, blocurile erau usor inclinate catre interior unghiul final realizat fiind de 520.
Pentru a ajunge in camerele centrale (plasate in cazul piramidei lui Cheops in centrul de greutate al piramidei) si mai ales in cea a faraonului, a fost realizat un mare tunel lung de cca.46 metri si inalt de 8,5 metri. Tunelul obtinut a fost acoperita cu lespezi de granit surapuse unele peste altele si iesite in consola din asizele laterale (asiza - sir de blocuri). Camera mortuara este acoperita cu 9 dale din granit de dimensiuni mari de 10 x 5,2 metrii, greutatea acestora fiind de aproximativ 400 tone. Peste camera mortuara (in ideea de a reduce incarcarile de deasupra), au fost construite mai multe camere mai mici (cinci), cea superioara avind tavanul inclinat. Intreaga greutate de deasupra camerelor nu descarca vertical peste acest gol, liniile de descarcare fiind deviate (vezi devierea apei in dreptul pilelor unui pod).
Intrebarea care se naste, dupa cum este si firesc, este aceea a modului in care uriasele presiuni (produse de incarcari), ce apar pe talpa piramidei pot fi preluate la terenul de fundare fara ca acsta sa se taseze.
In acest sens este edificatoare experienta constructorilor egipteni la piramida din Meidum, experienta care mai tirziu a stat la baza realizarii ansamblului de la Gizeh.
Piramida de la Meidum realizata deasemenea din blocuri de piatra asezate insa in asize orizontale, a fost asezata direct pe nisip, producind asupra acestuia presiuni deosebit de mari. Presiunile produse au depasit (dupa cum era si firesc), presiunile pe care nisipul le putea suporta, acestea ducind la aparitia unor tasari inegale. In urma tasarilor aparute asizele drepte s-au inclinat catre exterior, conducind la prabusirea invelisului exterior la picioarele piramidei, (invelis cu o greutate de cca. 250 000 tone).
Intelegind din aceasta experienta nefericita, egiptenii au amplasat noile piramide pe terenuri rezistente (straturi de baza de calcar), inclinind deasemenea si asizele invelisului exterior spre interior.
2.STRUCTURA CONSTRUCTII MEGALITICE RITUALE IN EUROPA
Primele constructii megalitice din piatra, inchinate zeitatilor locale, precum si primele morminte in zona Europei de Vest apar mult mai tirziu fata de cele din Orientul Mijlociu si anume incepind cu secolul al II i.C.
Primele sunt simple si de mai multe tipuri:
menhiri (men-piatra, hir-lunga), blocuri de piatra necioplita infipte vertical in pamint;
dolmeni (dol-masa), lespezi asezate orizontal pe capetele a doi menhiri;
cromlechuri (crom-cerc, curba; lech-loc), menhiri asezati in cerc sau semicerc.
Printre cele mai
celebre exemple de arhitectura megalitica de acest tip sunt Carnacul si
Ansamblul de la Stonehenge reprezinta poate cel mai complex dintre tote ansamblurile rituale megalitice cunoscute, fiind realizat in trei etape: prima etapa intre 1900 - 1700 i.C, cuprinde un sant si un val care inconjoara un cerc de gropi avind in exteriorul lor o piatra dispusa vertical; a doua etapa intre 1700 - 1600 i.C, cuprinzind o dubla incinta circulara alcatuita din pietre (blue-stone) provenite din muntele Prescelly si o cale rituala marginita de valuri ce conduce catre riul Avon, a treia etapa intre 1600 - 1500 i.C cuprinde doua inele concentrice, unul exterior cu un diametru de 30 m, alcatuit din monoliti de pina la 9 m inaltime, monoliti legati la partea superioara cu arhitrave din cuart nisipos, cel interior cuprinzind doua grupuri de piese in forma de potcoava.
Ultima etapa constituie transpunerea in piatra a unei arhitecturi de lemn.
3. EVOLUTIA STRUCTURALA A TEMPLELOR DE LA TEMPLUL EGIPTEAN LA CEL GREC
Departe de a avea pretentia unui curs de Istoria Arhitecturii, prezentul curs isi propune o trecere rapita in revista a unui anumit sistem constructiv bazat pe coloane si arhitrave (trilitic), sistem perfectionat de egipteni si desavirsit de greci.
3.1. EVOLUTIA STRUCTURALA A TEMPLULUI EGIPTEAN.
Incepind cu domnia faraonului Doser in perioada 2778-2263, activitatea constructiva in Egipt ia o mare amploare, producindu-se o diferentiere a materialelor folosite pentru constructiile curente si cel menite a servii scopului religios al cultului mortii. Astfel, in timpul lui Doser arhitectul acestuia celebrul preot Imhotep face trecerea de la mastaba la piramida in tepte, realizind complexul de la Saqqera, complex care cuprindea pe linga piramida si o serie de constructii anexe.
Intreg ansamlul se intindea pe o suprafata rectangulara cu laturile de 545 x 276 m, fiind inconjurat de un zid cu inaltimea de 9 m, zid imbracat in calcar alb.
Pentru sustinerea tavanelor realizate din lespezi de piatra, constructorul, necunoscind perfect proprietatile pietrei, recurge la o rezemare a lespezilor pe ziduri dispuse la distante relativ mici. Zidurile sunt terminate la capete cu pseudo coloane, sectiunea ansamblului obtinut fiind mai mare la baza si descrescind pe inaltime. Pseudo coloanele prezinta caneluri ce transpun in piatra motive vegetale realizate pina atunci din lemn.
In perioada ce urmeaza domniei faraonului Doser, structura templului lui Chephren (2723-2563 i.C), denota o cunoastere mai buna a proprietatilor pietrei, coloanele angajate la perete fiind detasate de acesta. Coloana pierde formele ornamentale vegetale devenind coloana prismatica cu sectiunea patrata, peste aceste asezindu-se arhitrave (deasemenea prismatice), cu latimi egale cu laturile bazei coloanei.
De remarcat este faptul ca intre elementul vertical si cel orizontal nu intervine, in aceasta perioada, nici un element intermediar.
In perioada urmatoare in zona muntoasa Deyr el-Bahri ia nastere celebra Vale a Regilor, vale ce devine locul de inmormintar al faraonilor dar si al arisocratiei (cca.60 de morminte de faraon si 800 de morminte rupestre ale aristocratei). Perioada este caracterizata de asocierea cultului faraonului cu acela al zeilor si de aparitie a templului de tip regal.
Unul dintre primele temple regale (de la Deyr el-Bahri) este si acela al reginei
Hasepsowe. Templul era inchinat cultului funerar al reginei asociat zeitei
Hathor si celebra expeditia din
Aritocratia recurge si ea la morminte rupestre ce contineau o incapere de cult cu trei nave precedata de un vestibul cu portic deschis. Coloanele utilizate sunt de tipul coloanelor de la Saqqera din timpul faraonului Doser (vezi mormintul Beni Hasan -cca.2030 i.C). De remarcat este faptul ca in aceasta perioada intre elementul vertical si cel orizontal apare un nou element intermediar, element pe care il regasim mai tirziu in sala festiva a templul lui Amun de la Karnak, templu ridicat in timpul domniei faraonului Tutmosis al III-lea (1468-1436).
In timpul faraonului Haremhab (1320-1308) si apoi in timpul faraonilor Sethos I (1305-1291) si Ramsses al II-lea (1290-1224), a templul lui Amun de la Karnak este amplificat prin construirea salii hipostila, sala sprijinita pe coloane masive de granit decorate cu tije, flori de lotus si papirus. In aceasta sala materialul structurii domina spatiul liber. Arhitravele sunt sprijinite prin intermediul unui element intermediar pe capetele ingrosate ale coloanelor (capete de tipul viitoarelor capiteluri). Coloanele au sectiunea variabila pe verticala si se termina la partea inferioara cu o baza cilindrica.
Elemente asemanatoare celor
de la templul din Karnak intilnim la templul inchinat unei triade de zei: Amun,
Mut, Honsu, templu asezat la
Astfel la sfirsitul acestei lungi istorii, se poate afirama cu certitudine ca se inchegase deja schema de functionare a templului egiptean, schema perfect ilustrata de templul lui Horus din Edfu (sec.III si II i.C).
Intrind in templu, omul strabate un traseu ce face trecerea de la lumea exterioara la lumea divina. Traseul are o orientare de la est la vest, orientare data de traseul soarelui. Intrarea in templu se face printr-un portal monumental inalt, din care se intra intr-o curte cu peristil (curte bordata de o galerie marginita de coloane), curtea fiind rezervata credinciosilor. Din imensa curte pe o panta lina se ajunge la hipostil (spatiu imens invadat de coloane enorme ce sustinun plafon inalt, spatiu luminat prin deschideri in plafon). Mai departe pot patrunde doar preotii, in sala ofrandelor si apoi in sanctuarul ce cuprinde altarul si statuia divina.
Schema structurala era deasemenea bine definita, elementele componente principale fiind: baza coloana, coloana cu sectiune variabila, capitel, piesa intermediara, arhitrava, tavan.
3.2. EVOLUTIA TEMPLULUI GRECESC
Pe pamintul Greciei trecerea de la arhitectura de lemn la cea din piatra se face treptat in lungul unei perioade indelungate ce pare a se cristaliza in a doua jumatate a secolului al VI-lea i.C.
Se defineste tipul de templu peripter ( cu coloane pe contur), cu acoperis inclinat, si cu o compartimentare transversala ce cuprinde un pronaos , urmat de naos (ce adapostea statuia de cult) si opisthodomos (partea posterioara a templului), o compartimentare longitudinala bipartita (caracteristica perioadei homerice), tripartita sau un spatiu unic.
Un exemplu de astfel de constructii il constituie cele
doua temple de la
Din secolul al VI-lea i.C, sunt prezente cele doua mari ordine arhitecturale, ordinul doric (raspindit in Grecia continentala in urma invaziei dorienilor in sec al XI-lea i.C) si cel ionic (raspindit in insulele si pe tarmul Asiei Mici).
Ordinul doric este bine reprezentat de constructia Parthenonului (incepind cu anul 447-438 i.C), constructie ce marcheaza apogeul arhitecturii clasice.
Ridicat pe Acropola, Parthenonul este templul inchinat zeitei Athena Parthenos, protectoarea Aticii.
Pentru construirea templului, constructorii au realizat intr-o prima faza un gigant zid de sprijin denumit pyrgos, zid situat pe latura de sud a Acropolei. In faza urmata a fost realizata o umplutura de pamint, umplutura peste care a luat nastere un platou.
Intreaga constructie este realizata din marmura alba, extrasa din carierele de la Pentilicon. Dimensiunile templului sunt considerabile pentru acea etapa, 30.86 x 69.51 m. Parthenonul este un templu peripter, sanctuarul fiind alcatuit dintr-un naos impartit in trei nave, naos ce adapostea in centru statuia Athenei criselfantine, statuie avind inaltimea de 12 m (statuie realizata de Fidias). In spatele naosului se afla opisthodomosul ce adapostea tezaurul Ligii de la Dolos. Dimensiunile acestei sali sugereaza bogatia tezaurului.
Tot pe Acropole in perioada 449-421 i.C este construit templul Athenei Nike, templu cu dimensiuni mici 5,4 x 8,14 m. Templul este realizat in stil ionic, imaginea de astazi datorindu-se recompunerii din perioda 1835-1836 (materialele din templu au fost utilizate de turci pentru fortificatii realizate pe Acropole).
Este evident ca la realizarea Acropolei au fost utilizate cu maiestrie cele doua stiluri, cel doric si cel ionic. In imaginea ce urmeaza sunt prezentate diferentele dar si asemanarile structurale dintre aceste stiluri.
Astfel in ambele stiluri elementele structurale fundamentale se pastreaza, dar cu mici diferente:
-coloanele stilului doric reazema direct pe stilobat in timp ce cele ale stilului ionic reazema prin intermediul unei baze;
-fusul coloanelor stilului doric este tronconic, cresterea de sectiune catre baza fiind puternica, in timp ce la coloanele stilului ionic fusul este mai zvelt (zveltetea este data de raportul dintre inaltime si sectiune) decresterea de sectiune fiind aproape imperceptibila;
-capitelurile alcatuite din echina si abaca in ambele stiluri fac trecerea de la fus catre arhitrave, capitelul stilului doric fiind insa mai masiv, abaca acestuia prin suprafata pe care o are asigura o descarcare mai buna a incarcarilor aduse de arhitrave;
-arhitravele ordinul doric sunt monobloc si mult mai puternice decit cele ale stilului ionic.
4. CONCLUZII
Dupa tot acest demers se impune dupa cum este si firesc tragerea unor concluzii legate de alcatuirea structurala a constructiilor realizate in perioada de dinaintea erei in care traim azi.
Materialele de constructie utilizate sunt in general materiale locale: lemn, pamint ars sau nears, piatra. Constructiile din piatra apar in urma constructiilor din lemn si pamint acum mai bine de 5.000 de ani (vezi Ierihonul).
La inceput piatra a fost utilizata sub forma de blocuri si lespezi. Din aceste elemente simple au fost realizate intr-o prima etapa structuri masive de tipul mastabalelor si a piramidelor, aceasta prima etapa a fost urmata de realizarea de elemente verticale de tipul zidariilor puternice, iar mai tirziu atunci cind proprietatile pietrei au inceput a fi cunoscute de tipul coloanelor.
Elementele orizontale sau usor inclinate au fost realizate din lespezi, deschiderile fiind insa limitate de dimensiunile acestora.
Se contureaza astfel un sistem construit simplu, alcatuit din doua elemente verticale si un al treilea element orizontal, ansamblul trilitic (trei pietre) stind la baza alcatuirii structurale a vechilor constructii, ansamblu preluat de toate constructiile ce au urmat.
|
