Care sunt cele doua sisteme de rezistenta a cladirilor ?
Exemple in istorie si comentarea lor.
Sistemul de rezistenta a obiectelor arhitecturale, sistemul tehnic, are cateva functii aproape generale : sa ancoreze constructia in sol ; sa favorizeze inchiderile verticale, in cazulunei cladiri ; sa acopere structura ;sa rezolve sarcini constructive specifice, in cazil structurilor speciale ca poduri, baraje, tuneluri, turnuri, etc..
Din punctul de vedere al arhitectului, exista doua tipuri fundamentale de sisteme constructive :
Sistemele masive sint acel tip de structura de rezistenta, in car
elementele structurii indeplinesc concomitent functia structurala si functia arhitecturala de separare a spatiilor.
Elementele definitorii ale acestui sistem sunt peretii portanti. Ei pot fi monoliti- cum sunt peretii din chirpici sau diafragmele din beton armat, sau pot fi din elemente compuse - cum sunt peretii din caramida, piatra, barne de lemn.
Din cauza ca peretii au rol structural, planurile acestor constructii sunt cam rigide, greu de articulate spatial si incapabile sa permita o flexibilitate functionala. Ele conduc la spatii limitate, iar golurile au restrictii de marime, pentru ca slabesc rezistenta. In general, sistemele masive apartin trecutului, desi in Romania se construieste si astazi destul de mult in acest sistem. Varianta noua este insa imbunatatita prin utilizarea betonului armat, la planseu, centuri si samburi in zidarie.
Acoperisurile pur masive pot fi si ele alcatuite din elemente compuse - cum sunt cele de tip bolta si cupola, iar mai recent monolite - cum este dala groasa. In trecut, acoperirea suprafetelor mari era o problema dificila, pentru ca materialele traditionale nu rezista la intinderi. Descoperirea betonului armat a fost una de mare insemnatate, pentru ca armatura din placa monolita este capabila sa preia intinderile si sa conduca fortele in reazeme.
Prima formula folosita in timpurile arhaice a fost aceea a boltii si cupolei false. Randurile circulare din blocuri de lut sau piatra avansau progresiv catre centrul cercului pana cand volumul se inchidea. Un exemplu de bolta falsa se regaseste la mormantul lui Treu din Micene. Descoperirea, de catre etrusci, a arcului cu boltari radiali a fost una cruciala, pentru ca a prilejuit dezvoltarea, de catre romani, a acoperirii cu bolti si cupole cu boltari radiali. Acest sistem de acoperire evita intinderile si rezista bine la compresiune. Un bun exemplu este Bazilica lui Maxentiu din Roma. Boltile incrucisate transmit impingeri pe zidurile transversale, care apar ca niste pile puternice. De asementea, Pantheonul, templul dedicat tuturor zeilor, este este un bun exemplu pentru cupola, boltile si arcele, care asigurau scurgerea eforturilor in peretele perimetral.
Sistemele din shelet. Spre deosebire de cele masive, aceste structuri se
definesc prin aceea ca elementele cu functie structurala sunt diferite de cele cu rol de separare a spatiilor. Pentru arhitecti, independenta sistemului de sistemul structural - asigurat prin schelet - a insemnat un imens avantaj, pentru ca apermis mari libertati spatiale, functionale si volumetrice. Facand parte din sistem, golurile pot fi tot atat de mari cat limita interioara a elementelor structurale liniare.
Arhetipul structurii in cadre este modulul trilitic, utilizat de-a lungul vremii in piatra, lemn si apoi beton armat. La Stonehenge se intalnesc dolmenele - structuri constructive trilitice, alcatuite din doua elemente verticale de piatra si unul orizontal. Acest sistem reprezinta formula constructiva fundamentala a arhitecturii - doi stalpi, peste care se reazema o grinda. De asemenea, Poarta Leilor, intrarea in palatal - cetate de la Micene, este un exemplu unde s-a reluat vechiul sistem trilitic. Aceatsa arhitectura s-a numit ciclopica.
Primele mari constructii care au utilizat sistemul din schelet au fost catedralele gotice, prin introducerea nervurilor ogivale la bolti. Datorita lor, coaja boltita dintre nervuri a devenit o simpla membrana nestructurala. Astfel reduse, eforturile din bolta preluate de ogive se descarcau pe de o parte in stalpi, pe de alta in contrafortii exteriori, eliberand astfel peretii de impingerile boltii si permitand inaltimi si goluri mari. Ca exemplu, Catedrala Notre-Dame din Paris, este tipica goticului matur, sistemul constructiv este compus cu arce butante, plan, fatada si interior.
Urmatorul salt tehnic pe linia structurilor din shelet a avut loc abia in secolul 19. cu osatura metalica a constructiilor ingineresti. Drept exemple: Halele Centrale din Paris si bineinteles Turnul Eiffel proiectat de inginerul cu acelasi nume pentru Expozitia Mondiala din 1889, care la acel timp era cea mai inalta constructie din Europa. ( 300m). Un alt exemplu ar fi Christal Palace, construit in 1851 la Londra pentru prima expozitie mondiala. Acesta a fost construit de un gradinar - Joseph Praxton - care a facut proiectul in numai 9 zile.
In fine, structurile pe cadre din beton armat au prilejuit entuziasmul arhitectilor modernisti, care cu ajutorul lor au putut crea limbajul arhitecturii moderne : perete cortina, spatiu fluid, costructia pe pilati cu parterul liber, benzile orizontale de ferestre, Raumplanul.
Cladirea scolii de la Dessau a fost proiectat de Walter Gropius. Cele trei aripi ale sale sunt repartizate pe trei functiuni - scoala propriu zisa, atelierlele di dormitoarele - conform principiului segregarii functionale. Alte elemente formale semnificative pentru arhitectura moderna sunt : parterul liber, fatada cortina, asimetria. Walter Gropius si Adolf Meyer au construit in 1911-14 Uzinele Fagus la Alfeld, unde a intrat in scana peretele-cortina. Casa Schroder de la Utrecht apartine Scolii olandeze De Stijl si este un exemplu de juxtapuneri de planuri, utilizand pereti panou si benzi continui de ferestre.
|
