Chair design - never ending story
Retrospectiva succinta
Obiect reprezentativ atat pentru identitatea celui care-l foloseste, cat si pentru cea a creatorului, scaunul a fost si ramane o provocare pentru designeri, o tema clasica si un test dur pentru toti studentii si absolventii.
Didactic, scaunul este un obiect de mobilier care a evoluat stilistic odata cu artele plastice. Lucrat din lemn, metal, piatra, in varietatea formelor dominante a 252p1515c le fiecarui stil, scaunul a avut si un rol protocolar marcat prin anumite detalii: dimensiune, ornamentatie, calitatea materialelor etc. Din sec. XVII s-a introdus scaunul tapisat cu piele sau textile - matase, catifea, stofe de lana sau de bumbac. De la sf. sec. XIX, odata cu Art Nouveau au aparut forme simplificate, uneori cui referinte gotice, potrivit viziunii britanicului Mackintosh care l-a influentat si pe Josef Hoffmann. In sec. XX, miscarile Bauhaus si De Stijl au introdus materiale noi de fabricare a scaunului, in special metale si textile usoare, carora li s-au adaugat, mai recent, materialele plastice, accentuandu-se totodata simplificarea formelor si adaptarea lor la confortul ergonomic al corpului.
Intre 1830-1860, Michael Thonet dezvolta o metoda cu ajutorul careia se produc scaune din lemn curbat, tipice pentru cerintele industriale. La sfarsitul sec. al XIX-lea, Josef Hoffmann, unul dintre arhitectii moderni al Vienei, descopera mobilierul din lemn curbat si-l foloseste ca solutie estetica bazata pe linii clasice, clare, in raport cu eclectismul timpului. Grupul olandez De Stijl propune un nou concept estetic - abstractia - transfera din arhitectura de Gerrit Rietveld si redus, in cazul scaunului, la un sistem geometric de planuri si elemente de sprijin.
Primul scaun pe o structura tubulara din otel realizat de Marcel Breuer in 1925 evoca estetica functionalist-purista si principiile miscarii Bauhaus. Emigrati la sfarsitul anilor 1930 in SUA, artistii europeni influenteaza designul american. Conceptul de scaun modelat tridimensional de Charles Eames s-a concretizat cu succes odata cu folosirea tehnologiei pe baza de placaj de furnir turnat (mulat) si fibra de sticla.
Anii 1950 (the fifties) au reprezentat pe plan artistic o explozie a miscarii New Look si a fenomenului esteticii de tip lalea ce a generat o exagerare a formei. Manipularea unei forme de baza (in speta laleaua) in ambele extreme (atenuare sau distorsionare excesiva) s-a impus ca o trasatura definitorie a perioadei. In anii '50 are loc o adevarata isterie a tratarii materialelor - ceramica, sticla, argint, otel si lemn - de parca si-ar fi asumat brusc calitatile plasticului, fiind presate, turnate, suflate, indoite si modelate in cele mai extravagante forme de o subtirime incredibila. In martie 1953, revista Vogue descrie una din cele mai recente creatii ale casei Dior drept un costum ca o "lalea neagra", consideratie si moda estetica ce avea sa domine toate artele, inclusiv designul. Simbolul lalelei devine astfel o imagine puternica si plina de substanta pentru trendul in designul tridimensional - vezi celebrul scaun "Tulipe" al lui Eero Saarinen creat pentru Knoll in 1956.
Anii '60 reprezinta debutul pentru mobilierul din plastic maleabil care a permis designerilor sa se joace cu formele si culorile, asa cum procedeaza italianul Joe Colombo. De asemenea. Este perioada in care apare asa-zisul inflatable design definit ca design de mobilier gonflabil, miscare bazata pe filosofia culturii pop (teoreticieni si artisti faimosi ca Andy Warhol acuza societatea de consum, serializeaza obiectele de arta care, din unicat sau serii reduse, devin astfel simple bunuri produse in masa si comercializate la preturi mici). Designerii incearca sa creeze un tip de mobilier definit ca o moda efemera (chiar si scaune sau mese din hartie), parte din estetica pop culture fiind bazata pe ideea ca piesele de mobilier pot fi extensibile. Limita finala a extensibilitatii, pusa in practica prin inventarea clorurii de vinil (PVC) sudata electronic, este atinsa prin aspectul obiectelor blow-up care puteau fi pur si simplu umflate atunci cand aveai nevoie de ele. Designerii italieni sunt cei care proiecteaza celebrul scaun Blow creat de Jonathan de Pas, Donato d'Urbino si Paolo Lomazzi, comercializat in productie de masa la preturi acceptabile Britanicii de la Conran Associates scot pe piata o versiune de picnic chair pentru Habitat, insotit de propriul kit de reparatii si pompa. Scaunul transparent, gonflabil, este considerat un accesoriu pentru ambientul pop, fiind perceput ca simbol/icon al miscarii din anii 1970. Designerul Ron Arad experimenteaza in perioada 1980 reversul principiului umflarii prin crearea unui scaun din care aerul este indepartat de utilizator care-si imprima astfel forma trupului pe obiect.
In Italia anilor '70, opera lui Alessandro Mendini interpreetaza miscarea artistica definita printr-un sistem de simboluri ce subordoneaza functia in favoarea formei (ce releva principii postmoderne), materialului si decorativului. Perioada anilor '80 este cunoscuta pentru varietatea de stiluri izvorata din jocul fantezist cu materialele pe care-l propun designeri ca Ron Arad, Jasper Morrison sau Marc Newson. Ideea ca orice experiment este posibil deschide noi perspective pe piata industriala de mobilier.
Designul contemporan este reprezentat, printre altii, de Philippe Starck si Werner Aisslinger care dau creatiilor realizate din materiale noi (capitonare cu gel, constructii din hartie, impletituri ranforsate din Kevlar) o aparenta voit nepretentioasa si functionala.
Kevlar= cunoscut si sub numele de Twaron, este o fibra sintetica scumpa si extrem de rezistenta la caldura produsa pentru prima oara la inceputul anilor 1960 de compania DuPont (se descompune la peste 400 grade Celsius fara a se topi!); se utilizeaza la fabricarea vestelor anti-glont, echipamentului pentru sporturi extreme etc.
In perioada contemporana, diversitatea materialelor si evolutia tehnologiei a dus la crearea unor scaune cu sisteme multimedia incorporate.
Problema asimetriei - trei sau patru picioare?
In mod traditional, asimetria in design a cauzat intodeauna controverse - de ex., criticii sec. al XVIII-lea, vexati de noua moda franceza Rococo, considerau aspectele asimetrice drept "corupte", "absurde" si chiar "dracesti". Criticul german Reiffstein este cel care, in anul 1746, acuza Franta ca fiind "metresa supusa atator mode absurde", "inventatoare a acestui gust corupt"!
Ascensiunea si succesul asimetriei in design este adesea asociata cu descoperirea unei noi libertati si cu "ruperea" legaturilor cu un anumit simt prestabilit al ordinii (Ernst Gombrich, "The sense of order"). Nu degeaba Art Nouveau s-a numit stile liberty, etimologie cu origini in numele unui magazin faimos dar si cu o puternica conotatie de "stil liber". Asimetria in design irumpe in anii 1940 prin modernismul organic, stil numit in Italia neo-liberty.
Diversitatea designului de scaun si natura legaturilor om-obiect
Moto: "Conexiunile, conexiunile. Intr-un final, detaliile sunt cele care dau viata (si personalitate) produselor", spunea Charles Eames.
"Totul sfarseste prin a fi in leagatura, in conexiune - oameni, idei, obiecte etc. - calitatea legaturilor, a conexiunilor, este cheia calitatii in sine.", Nuehart si Ray Eames
Conceptul de conexiune este inerent insasi notiunii de design si, mai mult decat atat, designului de scaun. Nici un o alta categorie de mobilier nu a oferit atatea posibilitati de exprimare a creativitatii si de facilitare a conexiunilor inttr-o asemenea masura. Din acest motiv, multi creatori au investit mult mai multe resurse si timp in proiectarea de scaune decat in orice alta piesa de mobilier. Intr-adevar, chair daca tinem seama de oportunitatile oferite de designul auto, scaunul este de departe cel mai schitat, proiectat, studiat, celebrat si artefactul despre care s-a scris cel mai mult in epoca moderna.
Succesul unui anume tip de scaun a depins intotdeauna de calitatea si gama de conexiuni pe care le ofera, sau pe care designerul este capabil sa le faca atunci cand se adreseaza unei nevoi anume. La nivel functional, scaunul ofera conexiuni fizice si psihologice prin forma si materialele utilizate. In acelasi, timp, scaunul poate incorpora semnificatii si valori care-l leaga de utilizator la nivel intelectual, emotional, estetic si cultural. La un alt nivel, legaturile fundamentale se realizeaza intre componentele structurale inerente proiectarii unui scaun. Un scaun te poate lega vizual si/sau functional de contextul in care este folosit, incluzand alte obiecte sau stiluri. Extinzand discutia, designul de scaun este legat de diferite ideologii, abordari si teorii economice. Dar cel mai strans se leaga designul de scaun de designer/producator si socitate, tocmai prin potentialul sau universal si impactul asupra mediului, utilizarii si, in final, detasarii de obiectul scaun.
Cultura scaunului
In ultimii 150 de ani, evolutia scaunului a functionat in paralel cu dezvoltarea arhitecturii si tehnologiei, reflectand nevoile umane in schimbare si preocuparile societatii care au ajuns la un asemenea nivel incat tind spre incapsularea istoriei designului intr-un... scaun. Asa cum puncta designerul George Nelson in anul 1953 "fiecare idee intr-adevar originala - fiecare inovatie in design, fiecare noua aplicare a utilizarii materialelor, fiecare inventie tehnica in mobilier - pare sa-si gaseasca cea mai importanta exprimare in scaun".
A oferi o buna solutie la tema/problemele puse de un scaun presupune o activitate complexa si provocatoare, desi, la prima vedere, functiunea de baza a scaunului, cea de sedere, a ramas teoretic neschimbata. "Tubulatura de otel, suspensii de spuma si tapiterii au cunoscut o astfel de evolutie tehnica, astfel incat putem crea adesea forme la care nici nu visam cu ani in urma. Personal, mi-ar fi placut sa proiectez scaune care sa epuizeze toate posibilitatile tehnice din prezentul pe care-l traiesc", spunea Verner Pantone in 1985.
Scaunele sunt destinate oamenilor cu diferite gabarite si calitati sau disfunctii fizice, pentru diverse perioade de timp si scopuri, fie ca sunt pentru mancat, citit, odihna, asteptare, scris sau munca la birou. Mai mult decat atat, fiecare modalitate de asezare pe scaune este investita cu propria semnificatie sociala si un set de conventii, incluzand restrictii ortopedice (vezi pozitia standard, conventionala). In ultima instanta, relatia fizica dintre scaun-utilizator se presupune a fi una de libertate a miscarii si incurajare a varietatii de pozitii adoptate de corpul uman, obiectul oferind un suport flexibil.
Dincolo de consideratiile tehnice despre asezare si despre cum utilizatorii interactioneaza fizic si psihologic cu formele specifice unor anumite contexte, scaunele sunt proiectate si achitionate din ratiuni legate de continutul simbolic, estetic si, de ce nu, din motive dictate de moda...
Dintre toate categoriile de mobilier, scaunele servesc in special pentru satisfacerea egourilor si la demonstrarea "gustului", in timp ce revela opinia socio-politica si statutul economico-social, real sau dorit, al detinatorului. De aceea, pentru a atinge aceste scopuri, partea practica si cea economica au fost deseori sacrificate in favoarea unor stiluri decorative percepute ca "reprezentative", a unor concepte demonstrative (vezi designul radical) sau a orgoliului de autor al multor designeri (amprenta auctoriala nedezmintita vreodata).
Extraordinara diversitate a scaunelor create inca de la sf. sec. XIX a demonstrat ca nu exista forme ideale. Pot exista, insa, solutii excelente intr-o anumita perioada si pentru un anume context de utilizare. Pe masura ce preocuparile societatii se schimba, producatorii si designerii reactioneaza la acestea. Ceea ce poate fi o solutie rationala intr-o epoca se dovedeste a fi la polul opus in alta perioada temporala. Totusi, o seama de designeri au reusit sa atinga o asemenea autoritate de creatie si proiectare, obiectele designate de ei cunoscand diverse grade de longevitate fiind considerate "timeless design"; dar poseda o anume limitare functionala si un anume impact estetic. Exact asa cum gusturile se schimba, tot astfel se modifica si alti factori, precum pretentiile la confort care variaza de la perioada la perioada si de la cultura la cultura. De aceea, inerenta efemeritate a designului conteaza totusi pentru multimea de solutii la diverse context functionale.
Eero Saarinen: "o pozitie confortabila, chiar daca ar fi cea mai confortabila din lume, n-ar putea dura prea mult... necesitatea schimbarii pozitiei fiecaruia este unul din factorii importanti, adesea uitati in designul de scaune" ("Furniture Design by Architects", M. Page, NY, 1980).
Asa cum nu exista niciodata un singur raspuns corect pentru fiecare problema data, tot asa anumite scaune au avut un impact enorm, chiar decisiv, asupra evolutiei designului de mobilier. Astfel de exemple esentiale sunt:
- scaunul "Wassily", creat de Marcel Breur in anul 1925
- "Paimio nr. 41", Alvar Aalto (1931-1932)
- scaunele din placaj turnat (mulat), Charles si Ray Eames (1945-1946)
- scaunul 4860, Joe Colombo (1965)
Punctul comun este cautarea unor legaturi eficiente om-scaun care au dus la progresul unor noi procese tehnologice (de la metal tubular la placaj modelat si la plastic injectat). Ele au oferit noi solutii.
Arhitectii au fost aproape de proiectarea de scaune prin natura meseriei lor, prin abilitatea de a rezolva probleme de structura si de a exploata conexiuni. Aflati in cautarea unei mai mari unitati a designului, arhitecti ca Charles Rennie Mackintosh (1868-1928), Frank Lloyd Wright (1867-1959), Alvar Aalto (1898-1976) si Carlo Mollini (1905-1959) au inclus scaunele in arhitectura pentru interioare si cladiri. Odata cu mutarea accentului de pe mestesug pe procesul industrial, arhitectii cu background de cunostinte ingineresti au fost cei mai in masura sa exploreze un nou drum in inovatia de design de scaune, tinand cont de constrangerile tehnologiei moderne. Designul de scaune a apelat la arhitecti, intrucat acestia isi puteau exprima mult mai usor, in trei dimensiuni, filosofia de proiectare.
Potrivit arh. britanic Peter Smithson (1986): "se poate spune ca atunci cand proiectam un scaun, noi, arhitectii, realizam o societate si un oras in miniatura. Si asta nu a fost niciodata mai adevarata decat in secolul in care traim acum. Fiecare are o idee clara despre societatea intrupata de Mies van der Rohe, chiar daca el nu a spus niciodata nimic. Nu este o exagerare sa spui ca un un oras al lui Mies este implicit un scaun Mies van der Rohe."
Scaunul de birou
Prin natura lucrurilor, istoria designului de scaun este legata de procesul de productie industriala si, in paralel, devine o activitate complexa. Drept exemplu avem sistemul de mobilier pentru birouri introdus de Herman Miller la sfarsitul anilor 1960 - "Action Office II" din 1968 - care va marca pentru multa vreme zona de lucru, redusa la scaunul de birou ce devine o parte foarte importanta a cererii de pe piata. Segmentul imens de piata este dominat de companii multinationale ce achizitioneaza tehnologii de productie din ind. automobilelor, producand echipament de birou specializat si la standarde ergonomice. In timp, ele sunt updatate cu functii de ajustare, optiuni luxoase si diferite inaltimi ale spatarului. Sunt investite si cu valoare de comunicare a functiei in organigrama.
Solutiile tehinice au determinat adevarate performante ce tin de estetica high-tech a scaunelor de birou: materiale tehnologice (otel inoxidabil, aluminiu, geluri speciale, silicon), mecanisme ingenioase de ajustare a inaltiimii, latimii si inghiului de sedere (plasate la nivelul bratelor scaunului), mecanisme de blocare a spatarului sincronizate cu suportul lombar integrat, blat de sezut umplut cu spuma expandata, decupaje cu linii drepte, traforuri decorative cu apel la estetica industriala.
Scaunul domestic
Un segment puternic este reprezentat de asa-numitele mainstream chair designs cu referire clara la aspectul conservator si costul redus. Desi cu succes pentru producator si avand o functionalitate satisfacatoare, scaunele ieftine nu au succes in alte domenii - calitate, durabilitate, flexibilitate, performanta si valoare estetica.
Scaunele create de avangardisti au influentat mainstream designul prin invadarea vizibila a spatiului colectiv datorita publicarii in reviste si expunerii la targuri/expozitii, astfel incat ceea ce avea o nuanta elitista s-a indreptat clar spre o abordare in design mai democratica, hranita de posibilitatile oferite de productia industriala de masa.
Chiar daca de avangarda sau de mainstream, toate obiectele proiectate si scaunele in particular pot fi intelese ca un mijloc de comunicare intre oameni. Scaunele avangardistilor sunt declaratii despre designeri in sine, nu atat despre acestia ca personalitati ce rezolva probleme si inoveaza, cat despre designeri care au o relatie personala cu scaunul; scaunele lor arata atat de diferit deoarece comunica. Natura acestui mod de comunicare in design poate fi deseori retorica, persuasiva, scopul fiind de a schimba atitudini/valori si a induce o "credinta" prin argumente emotionale, logice etc.
Putini designeri au reusit vreodata sa rivalizeze cu talentul de a comunica al sotilor Charles si Ray Eames. LCW (Lounge Chair Wood) mizeaza pe ideea ca scaunul suporta o singura persoana in pozitie de sedere, cu planuri orizontale si verticale. Premisele fizice si practice se refera la supozitia ca scaunul trebuie mutat cu usurinta, deci trebuie sa cantareasca putin - astfel nu foloseste tapiterie. Apoi, o pozitie comoda este de preferat, rezulta flexibilitate/libertate de miscare si acomodarea cu o diversitate de marimi de trupuri umane. LCW face apel la traditie (prin utilizarea placajului), accesibilitate (materiale cu low cost, pretabil la productie industriala), legatura cu suprafete plane neornamentate, caracter informal (pozitie culcat sau lasat comod pe spate). LCW vorbeste inteligent despre ideea moderna de "good design", autoritatea este data de Eames ca designer care include o eticheta a designerului pe fiecare scaun (produs de masa care intareste increderea si credibilitatea scaunului) si de Herman Miller ca producator.
Concluzie: Fiecare cu scaunul lui!
One Chair
Reprezinta proiectul de diploma 2002 al unui absolvent
care a urmat apoi masterul la Universitatea de Arta si Design din
Tema: Proiectul lui Emilian Cartis, absolvent al Facultatii de Arte Decorative si Design Cluj-Napoca, a pornit de la ideea realizarii unui scaun dintr-o singura bucata de material, ieftin si usor de produs, a carui depozitare sa ocupe cīt mai putin loc. De asemenea, trebuia folosita o coala pliata de carton, placaj sau material plastic ale carei muchii sa realizeze o structura capabila sa asigure sustinerea necesara. Piesa rezultata trebuia sa fie expresia unei experimentari libere si dezinhibate, obtinuta prin regīndirea unui obiect de sedere care sa reconfigureze modelele traditionale/conformiste sugerate de cuvīntul "scaun".
Macheta: Prima etapa de lucru a constat īn executarea unui numar mare de machete de studiu din hīrtie la scara 1:5, īn scopul explorarii solutiilor structurale. Lucrul cu hīrtia, un material impropriu pentru crearea de mobilier, a generat forme (relativ) neasteptate si īnnoitoare, solutii neconventionale din punct de vedere formal si tehnologic. Variantele acceptabile au fost adaptate la scara umana, īn acest scop folosindu-se modele de studiu din carton. In paralel, pentru realizarea modelelor finale s-au studiat diferite moduri de articulare si īmbinare a partilor componente. Fiind realizate prin plierea unei placi de material, scaunele pot fi depozitate cu usurinta sub pat, pe perete sau pe podea, "disparīnd" din ambient si devenind un obiect decorativ, practic bidimensional, fapt ce accentueaza ideea de evolutie, de transformare continuta īn obiect. In plus, materialele folosite, simplitatea si ingeniozitatea, fac ca acest proiect sa fie si ecologic. S-a urmarit si realizarea unor proportii agreabile, care sa confere obiectelor o relationare armonioasa cu ambientul.
Concept: Eleganta liniilor si a proportiilor, neagresata de ideea de economie severa de material, plaseaza obiectele create de Emilian Cartis īn gama obiectelor de design reprezentativ, purtatoare de identitate. Conceptul formal īndraznet ce combina ideea de tron, fotoliu, chaise-longue etc. cu materiale neconventionale, demonstreaza ca, īn design poate sa investigheze domeniile cultural, conceptual, tehnologic, fara a intra īn contradictie cu spiritul ecologic si de economie al designului "bun", asa cum a fost el definit de buna traditie a profesiunii.
Total imagini - cca 130
Imagini generale - cca 20
Imagini CD exp. "Take a seat!" - 30
Imagini CD miniaturi Vitra - 80
|
