"Architecture is a language, it can be 3-dimensional built in real space, or remain 2-dimensional on a piece of paper or screen and unfold in mental space." .
Pare o definitie si o apropiere familiara pentru un filolog. Arhitectura e limba, sau poate e doar un cod prin care aproximam, apropiem si supunem spatiul? Arhitectura inseamna comunicare: iar termenul de "l'architecture parlante" poate fi inteles din perspectiva unui filolog prin modalitatea prin care spatiul intra in comunicare cu noi, sau poate noi intram in comunicare cu spatiul.
Un ne-arhitect vorbind despre arhitectura-poate fi 626c220g un discurs interesant. Interesant din persepectiva gasirii unui limbaj potrivit pentru a exprima modul in care el se raporteaza la o realitate pe care o percepe la nivel intuitiv si prin intermediul simturilor. Va fi departe de puterea de a patrunde in inima teoriei arhitecturii, de a jongla cu conceptele, cu teoreticul. Dar se va putea apropia de arhitectura cu bagajul teoretic pe care propria lui experienta i-l ofera. Discursul nu va avea consistenta teoretica si poate nici coerenta viziunii. Dar poate aduce cu sine o viziune diferita decantata si imbogatita de propria experinta si interactiune cu arhitectura. Arhitectura, din acest punct de vedere e o prezenta asemanatoare aerului; exista si fara ea experienta cotidiana e greu de imaginat.
Ne-arhitectul va vorbi despre arhitectura reflectand propria sa relatie cu arhitectura: locuirea, casa, spatiul privat, domestic acel spatiu care ar trebui sa fie "un spatiu in care in mod esential si rudimentar, lucrurile sunt la locul lor, raspund in modul cel mai fidel unei ordini investite pagmatic si afectiv, functional si simbolic"
In incercarea de a vorbi despre spatiul de locuit si locuire l-am descoperit pe Juhani Pallasmaa si notele sale asupra fenomenologiei locuirii. O scriitura cursiva si erudita, articulata si cu o mare deschidere. Un discurs despre casa, despre interior, despre lumea interioara cuprinsa intre intimitate, nostalgie si identitate.
Despre arhitectura cotidiana a spatiului de locuit romanesc poate reprezenta o sursa inepuizabila de discutii abordabile din diverse perspective; spatiul urban contemporan se sustrage uneori incercari de teoretizare. Arhitectura "interiorului" isi are propria sa viata si propria sa evolutie.
"We architects are concerned with designing dwelling as architectural manifestation of space, structure and order, but we seem unable to touch upon the more subtle, emotional and difuse aspects of home. [..] The dwelling has its psyche and soul in addition to its formal and quantifiable qualities." Vorbind despre arhitectura, Juhani Pallasmaa aduce in discutie coordonatele prin care manifestarile arhitecturii capata formal consistenta: structura si ordine, structura fizica si coerenta interioara, intr-un cuvant discursul cladirii, al constructiei; felul in care se integreaza entropic in cotidian si in coordonatele interioare ale celui care urmeaza sa o locuiasca. Dar Pallasmaa ii adauga doua caracteristici umanizante: "psyhe" si "soul". Arhitectura isi are propriul sau suflet sau il imprumuta pe cel care o locuieste?
Cred ca viata si sufletul arhitecturii depinde de viata sufletul celui care o creeaza in primul rand si apoi de viata si sufletul celui care o locuieste. De contextul generic in care prinde viata, social, politic, cultural. Istoria a demostrat ca aritectura poate la fel de periculoasa ca or arma. Poate deveni o arhitectura represiva, care mutileaza. Iar cuvintelor lui Pallasmaa i se opun remarcile lui G. M. Cantacuzino vorbind despre arhitectura locuirii din spatiul romanesc modelat de comunism: "Proportiile sunt meschine si materialul mediocru. Se simte o totala lipsa de imaginatie si sensibilitate. [..] Dintr-o parte aceste constructii se pretind a fi strict utilitare. Dintr-alta parte ele vor sa se impuna"
Parerile enuntate mai sus apartin unor arhitecti care au trait experiente diferite. Dincolo de valoarea lor de adevar, important pentru intelegerea lor e punctul de referinta. Arhitectura totalitara a incercat sa distruga acel psyche de care vorbeste Pallasmaa, acel suflet din prelungirea formelor si a calitatilor cuantificabile. Spatiulde locuit devine atunci anost lipsit de acea sensibilitate si strain in fata prezentei celui pe care il adaposteste. Am adunat impresii despre viata la bloc, pareri de "blocatar", pareri despre comunitatea celor care incep sa imprumute cate ceva din "calitatile' spatiului care ii ia in stapanire. Si discursul ar putea incepe de aici:
"Le stiu pe toate alea ale blocatarilor: peretii reci, vecinu' de deasupra sau dedesubt care asculta muzica sau bubuie ceva, isi repara ceva in baie ori la calorifere. <Stiu ca e ora de liniste, dar ce sa fac, ca, stii e toamna si se intuneca mai repede si tre' sa termin treaba asta>" (vecinul de la 1, Zorilor 44, Cluj Napoca).
Vecinu' care iti asculta telefonul cuplat (da-da, stiu si ce e aia un telefon cuplat), pensionara de la 2 care sta lipita de vizor ca sa numere citi au intrat si citi au iesit, in caz ca mai tre sa platesti ceva in plus la intretinere, tavanul prost izolat prin care picura apa atunci cind (fir-ar sa fie de vreme) incepe sa ploua.
Ce-am pierdut sint cele doua parti mai noi: cea cu deconectatul de la incalzire si cea cu centrala. Daca voi le stiti, sinteti mai blocatari decit mine..."
"Asociatia de Blocatari este un omagiu adus Radetului, Electricii, cainelui vagabond, gunoierului sau tigancii care trece prin cartier strigand "stiiiclee goooooaaaale, cumparrr". E o multumire adusa ghenelor, gastilor de scara si palier si oamenilor de la dezinsectie si celor de la cablu. Mitologia urbana s-a nascut la bloc. Si va muri odata cu el. Odata cu ultima bataie in teava, o data cu ultima injuratura si cu ultimele soapte ale administratorului: "deci, cati sunteti la intretinere?"
Asociatia de Blocatari exista insa in primul rand din cauza Vecinului! Vecinul asculta manele, uita usa de la lift deschisa, iti verifica cutia postala, isi usuca chilotii pe sarma din gradina blocului, se conecteaza la cablul tau de televiziune si aduna restante ca un colectionar.
Spune-mi cine iti este vecin ca sa-ti spun ca stai la bloc."
Alalataieri a spart un pahar. Saptamāna trecuta a fost racit. A tusit mereu. Vorbeste la telefon scurt, dar tare. Cred ca partenerul l-ar auzi si fara receptor, daca nu-i prea departe. Il aud, bineinteles, numai pe el. Pe celalalt l-as transcrie cu puncte-puncte.
Stiu si alte lucruri despre dānsul. Stiu tot. Il cunosc perfect. Ati ghicit: e domnul care locuieste in bloc deasupra garsonierei mele. Despre mine, eu nu stiu pe cale sonora cum traiesc. Nu-mi place sa ma ascult. Stiu insa cum traieste el, cu toata discretia mea.
Cred ca blocurile sunt niste imense aparate acustice Demostene Botez, Adevarul din 24.mai.1949
Sunt poate doar scurte definitii, necuprinzatoare pentru ceea ce inseamna spatiul existential conceput in jurul spatiului architectural. Si atunci unde ne situam in raport cu teoria spatiului arhitectural ca o concretizare a spatiului existential? Daca spatiul architectural trebuie sa fie inteles ca o concretizare a imaginii mentale despre mediul inconjurator construit, undeva imaginarul a fost subminat. Imaginea despre locuire distorsionata si redusa la o forma minima de existenta intr-un spatiu dez-locuit. Este tot "architecture parlante".
Experienta spatiala nu este neutra ci investita cu caracteristici ale varstei, genului, pozitiei sociale si a relatiei cu ceilalti. Si pentru ca este perceputa si experimentata in moduri diferite se realizeaza ca un mediu contradictoriu si generator de conflicte prin care actantii iau parte si sunt cuprinsi in aceasta experienta spatiala. De aceea, notiunea de spatiu (in speta spatiul de locuit) este atat de complexa incat nu poate fi nici rezolvata nici redusa la o metoda empirica de cercetare. Sensurile spatiului de locuit sunt in permanenta construite si reconstruite prin ceea ce de Certeau numea "spatial practice"; sensurile sunt supuse transformarilor. Putem in acest fel sa ne gandim ca "making space"e o actiune reiterativa, continua si complexa.
"Exista un fenomen valabil pentru orice tip de spatiu ocupat, organizat si amenajat de un grup de un grup de oameni, prin care acest grup translateaza catre spatiul respectiv problemele sale sociale specifice. Aceste probleme sociale se modifica odata cu evolutia grupului care include modalitati particulare de consum al spatiului."
Kevin Lynch sustinea ca omul are o imagine asupra mediului care rezulta din senzatiile imediate si din memoria experientei. O buna imagine despre mediu ofera posesorului securitate emotionala. Desi ar putea fi considerat un romantic prin viziune, teoria lui Lynch pare incompatibila cu ceea ce s-ar putea numi caracteristicile spastiului de locuit ale mediului urban romanesc. Evolutia arhitecturala a spatiului romanesc e complet diferita de cea occidentala. Politic, social, mental e o enclava cu o evolutie proprie si impredictibila. E o arhitectura pe un traseu de recupare. O recuperare a unei perioada in care a stagnat intr-o forma de arhitectura de control, fara identitate. Securitatea emotionala a fost ceea ce a lipsit arhitecturii de locuit pentru a face locuirea posibila.
|
