Design urban I

Design urban I

Introducere

Bazat pe o scenografie urbana în care fiecare obiect de design îsi are un loc cu coordonate si detalii de  

executie clar determinate, asa numitul (pe larg) design urban depaseste granita nevoilor   (de-a dreptul discriminatorie) între design 12212m125m ul urban si cel rural, ambele comunitati avînd nevoi proprii, în functie de specificul vietii comunitatii respective? si pentru mediul rural, ca si pentru cel urban (cel putin de la ei, dupa cum vedeti sintagma a devenit un fel de alteritate-etalon pentru gradul de civilizatie) se proiecteza statii de autobuz, refugii pentru calatori, cabine telefonice publice, panouri suport pentru materiale publicitare sau semnale luminoase etc. Nu exista diferentiere conceptuala si de perceptie între "designul mic" si "designul mare" (profesionist vs amator, anonim vs clasificat, cu semnatura) asa cum exista maestri "mari" si "mici".

Revenind la ideea initiala, trebuie spus ca designul si elementele de morfologie/locuire urbana contemporane servesc comunitatii adaptate unui spirit al locului modificat fata de perioada moderna: acum, locuitorul urban "consuma" vizual în stil fast food bucati din orasul zilnic asemeni unui spectator profesionist, în timp ce locuitorul rural contempla, înca, elemente si obiecte care "populeaza" asezarea.

Adrenalina pura pentru împatimitii conglomeratului urban din zilele noastre, ritmul trepidant a impus o tipologie comportamentala diferita de cea anterioara, dar avînd la baza aceleasi activitati publice generate de nevoi: activitati cotidiene obligatorii (mers la scoala sau la lucru, shopping, calatoria cu mijloace de transport si asteptarea lor...), activitati optionale (plimbare, recreere ce necesita un cadru de forme urbane de calitate) si activitati sociale ca rezultanta a primelor doua (depind de prezenta altor actori ai societatii în spatiile publice - locuri de joaca pentru copii, parcuri, locuri publice deschise în care oamenii sa se poata întîlni, relaxa si discuta).

Nevoia si înclinatia spre socializare, specificul locului si cutumele comportamentale genereaza o tipolgie a obiectului de morfologie urbana încadrata într-o planificare urbanistica rationala si armonioasa.

Spiritul comunitar nu îsi spune cuvîntul numai la nivel de cerinta si satisfacere a unor nevoi, ci si la nivel de conlucrare cu echipa de specialisti care proiecteaza amenajarea unui spatiu urban. Participarea publica este un factor important al designului urban alaturi de natura sa interdisciplinara, planificarea, conceperea si executia "obiectelor" urbane fiind un topos comun al muncii de echipa formata din designeri, urbanisti, arhitecti si ingineri care lucreaza la nivel de proiect.

O strategie moderna de design urban - meticuloasa, comprehensiva si cu dragoste pentru detaliu poate valorifica inteligent elementele unui urbis cu traditie - atmosfera unui oras cu puternic background istoric si cultural este evidentiata prin contrast cu obiecte contemporane ce dau vietii stradale un suflu nou. Sau dimpotriva: spatii publice contemprane sunt punctate vizual de elemente urbane tratate într-un limbaj traditional, specific unui stil istoric.

Concepute ca obiecte de serie, componentele vietii urbane publice si civice fac parte din categorii clasice nascute odata cu orasul modern (design stradal - statii de autobuz, cabine telefonice, cosuri de gunoi, corpuri de iluminat stradal local, general sau pitic, elemente de mobilier urban - banci, banchete de metrou, mese si scaune aflate în dotarea cafenelelor stradale, rasteluri publice pentru biciclete etc) sau contemporane (mijloace de transport ca suport pentru panotajul publicitar, firme luminoase cu litere volumetrice, designul spatiilor comerciale, al locurilor de joaca si al parcurilor, toalete publice mobile, fatade întregi purtînd mesaje publicitare...).

Categoriile contemporane se refera deja la notiuni si concepte generate de nevoi si preocupari actuale: acustica urbana, grafica orasului, ecologie urbana, design pentru persoanele cu handicap integrat în termenul de design universal - conceperea de obiecte cu accesibilitate larga care se adreseaza tuturor si pot fi folosite cu usurinta de toti, inclusiv de cei cu deficiente. Toate contureaza imaginea si ne vorbesc despre personalitatea orasului, exprimata prin elemente de identitate vizuala si morfologica (linie, forma, contur, culoare, cod cromatic), într-un cuvânt polisul actual etaleaza involuntar o corporate identity bazata pe gradul de civilizatie si civilitate.

Un deziderat pentru orasele noastre, designul urban trebuie sa fie parte a unui proiect bine organizat si gîndit care sa ofere comunitatii în dezvoltare solutii functionale si estetice pe masura nevoilor. Spune-mi cum arata orasul ca sa-ti spun cine esti. Nu-i o parafraza gratuita. E un adevar (si o carte de vizita în detaliu) de care edilii ar trebui sa tina seama.

Parcursul pedestrian nu trebuie conceput ca un simplu coridor de trecere, ci gandit asemenea unui eveniment, pe parcursul caruia ingredientele stradale urbane sa insoteasca si directioneze trecatorul. Strada ca spatiu public este un parcurs social, evenimential, care are doua laturi - diurna, si nocturna -, ultima fiind supusa fenomenului cunoscut drept "sindromul de vineri-sambata noapte", cand devine martorul viu al unor actori sociali (oamenii) si de transportation design (masini). Interventia nocturna a automobilelor in aria pedestriana aduce un plus estetic de viata urbana, daca este gandita cu grija.

Piata este un spatiu urban ca extensie a strazii, inca legat de semnificatia simbolica a orasului (in trecut piata era locul de sosire a calatorilor si de manifestare a ritualurilor publice; loci investit cu valenta civica ce incuraja la participare/celebrare comunitara). Ca spatiu public urban, piata este marcata vizual de artere de circulatie si, de cele mai multe ori, de o fantana.

Deoarece arhitectura moderna a pus accentul pe cladiri ca monumente individuale, atentia acordata spatiului civic este scazuta, forma urbana a acestira fiind ignorata. Ville Radieuse al lui Le Corbusier nu este dotat cu piete, cladirile fiind proiectate cu relevanta pentru sine, ca sculpturi sau piese de mobilier cu semnificatie individuala.

Iluzia spatiului urban este legata de proportie, continuitate, complexitate, materiale si alte regului/principii care guverneaza arta si arhitectura. De multe ori, crearea si inducerea iluziilor spatiile genereaza o perceptie eronata/deformata asupra realitatii fizice a spatiului (de ex. Piazza San Pietro a lui G.L. Bernini si uriasa fatada tip ecran a lui Maderna oculteaza planul original in cruce greaca gandit de Michelangelo).

Spatiul urban tine cont atat de nevoile umane, cat si de iluzia unei astfel de vieti (perceptia formei fizice).

Spatiul urban transcende elementele individuale de arhitectura care-l modeleaza, fiind investit cu o forma emotionala influentata de patternuri sociale si reguli culturale specifice locului.

Cosuri de gunoi

Cosul de gunoi (despre care se spune ca ar fi Cenusareasa microarhitecturii) nu-i un subiect facil de abordat Adevarate obiecte de "design murdar", cosurile de gunoi destinate spatiilor publice au drept functionalitate primara colectarea celor mai variate resturi de hartie, sticle, plastic, metal, cartoane etc. Cele utilizate in zone deschise, sa le zicem cosuri outdoor, se diferentiaza, la randul lor, in functie de destinatie: cosuri de gunoi propriu zise, containere de dimensiuni mici sau mari, folosite pentru colectarea selectiva a gunoiului. Per total, obiectul in sine, alaturi de gestul la care invita, imprima spatiului public o nota de civilizatie si igiena sociala.

litter bin. wastepaper. garbage can. Desi aparent respingatoare, conceperea acestor obiecte de utilitate indispensabila a exercitat fascinatie asupra unor designeri foarte apreciati (Philippe Starck) care s-au delectat cu forme atragatoare si originale, conferite unor obiecte mai putin placute (cel putin la nivel olfactiv). Suscitand interesul designerilor la nivel de limbaj formal, materiale si modalitati de fixare, un cos de gunoi de calitate se defineste prin rezistenta, durabilitate, compatibilitate cu mediul si impact estetic. Aspectul modelelor din zona publica ofera o imagine reala a gradului de civilizatie si importantei acordate spatiului locuit, fie el chiar si (pr)intre cladiri. Spune-mi in ce (obiect designat) arunci gunoiul, ca sa-ti spun ce grad de civilizatie ai, ar fi o buna parafraza... desi unii, gandindu-se la situatia locala, ar spune "unde" in loc de "in ce". Cosul de gunoi nu e obiect desconsiderat de design, e un indicator de curatenie a spatiului public si al gradului de civilizatie.

Cu o linie ludica, tehnologica, clasica sau retro, banalul cos de gunoi a fost investit cu dubla functionalitate de norvegieni, fiind ridicat pentru prima oara la rang de suport publicitar cu ocazia unei campanii de promovare a curateniei in orasul Bergen. Mai tarziu, ideea de cos de gunoi ca advertising support a fost vanduta unor companii private, devenind in scurt timp loc comun. Pentru ca acest obiect de design urban este extrem de necesar si poate fi identificat vizual rapid, fiind situat, de obicei, in campul vizual uman, este un exemplu perfect de suport publicitar util pentru functionalitatea primara (colector de gunoaie si reziduuri) - un instrument care ofera locuitorilor doua tipuri de servicii. Cosul de gunoi, reper urban care domina si se integreaza cromatic si formal in peisajul stradal, poate fi folosit rapid si eficient. Insinuat printre elementele de limbaj microarhitectural, poarta insemnele urbei, edililor sau companiilor de resort, prezente prin text, cod cromatic si semne grafice (sigla) ce transmit mesaje clare.

Modalitatile de prindere/fixare si deplasare confera acestui obiect diferite grade de libertate, cosul de gunoi putand fi mobil (dotat cu role/roti) sau fix - sprijinit de planul orizontal printr-o talpa sau ancorat in platforma pedestriana, adosat unui stalp/perete sau suspendat. Stabilita in Germania anului 1890, Sulo - companie producatoare de recipiente pentru gunoi - se extinde treptat in toata lumea si, in urma cu 25 de ani, inventeaza produsul MGC, cosul mobil de gunoi pe role (mobile garbage can). Designerii au pus accentul pe proiectarea unor elemente functionale care solutioneaza probleme reale: cadru cu doua sau patru picioare ce asigura durabilitate si o sprijinire solida, un blat de otel inoxidabil care protejeaza interiorul de ploaie si, totodata, poate fi suport media pentru diverse texte si/sau imagini. Sistemul de curatare si evacuare cel mai des intalnit este cel clasic cu saci reciclabili, dar sunt folosite frecvent si golirea instantanee prin rotirea containerului rabatabil cu 180 de grade sau manevrarea eficace a capacului situat in partea inferioara a recipientului. Modelele moderne sunt prevazute cu un sistem de evacuare a lichidelor prin conectarea directa la reteaua de canalizare sau sunt amplasate pur si simplu deasupra unei fose colectoare in care se strang reziduurile.

De cele mai multe ori, este conceput astfel incat sa poata fi utilizat atat indoor cat si outdoor, iar cosul ecologic de gunoi vopsit in culori de camuflaj urban si realizat din materiale reciclabile este un exemplu de produs environmentally friendly ce tine cont de strategiile urbane. Prezente si la noi, cosuri incapatoare din plastic portocaliu afiseaza o sigla verde (triunghiu standard, copac umanizat), cromatica si elementele grafice comunicand sugestiv ideea de recycling si ecologie. Sa nu uitam de cosul de gunoi inteligent creat de echipa de la Philips Design care sorteaza gunoiul la comanda vocala si indeparteaza mirosul neplacut printr-un sistem special.

Actual, aceste componente ale peisajului urban cu un design de o simplitate minimalista sau linie futurista amintind de forme ogivale sunt realizate din materiale din cele mai diverse: otel inoxidabil fin polizat, galvanizat sau traforat (structurile fiind, de obicei, vopsite sau lacuite), plastic reciclabil, polietilena in culori vesele, placaj, aluminiu turnat si sticla, acoperite cu un strat protector de zinc sau crom. Suprafetele opace sunt in general modelate ergonomic si au aspect placut ce invita la utilizare, avand integrate cu accesorii cu o functionalitate omniprezenta (scrumiere).

Statii de autobuz

Cei de pe alte meleaguri s-au obisnuit de mult sá organizeze concursuri publice de proiecte pentru amenajare urbanä - public design -, dintre categoriile intrate in competitie facand parte public transport design, street furniture, street Iighting design. Spre exemplu, olandezii de la agentia FromAtoB, specializata in design industrial, grafic si tridimensional pentru transport urban si spatii publice, au castigat concursul organizat de municipalitatea din Tilburg. Solutia functionala cu o estetica contemporana consta dintr-un cadru suport din otel inoxidabil cu panouri din sticlä, ce poate fi asamblat in diverse marimi. Structura simpla, flexibila, suprafetele-suport pentru expunere publicitará si combinatia actualá de materiale denotá un obiect cu utilitate maximá si estetica tehnologicá.

Concepute, in general, din structuri metalice modulare, cu panouri din sticlá si acoperis plat, majoritatea refugiilor urbane pentru cálätori reflectá influenta contemporaná high-tech, desi existä (si in Románia) proiecte cu trimiteri clare la traditia localá. Asa este proiectul unui cunoscut si apreciat arhitect din Bucuresti care nu s-a sfiit sá redea spiritul orasului prin formá i linie. Proiectul de utilitate publicá coordonat de arh. Marius Marcu Lapadat in cadrul contractului cu RATB presupune, pentru inceput, modernizarea refugiilor de calatori si a statiilor de asteptare de pe traseul tramvaiului din soseaua Giurgiului. Partea conceptualá s-a concretizat in douä variante - una interna si o alta care incearcá sá capteze ceva din spiritul Bucure astfel incát sa devinä elemente "generatoare de identitate". Ca urmare, s-a abandonat ideea unor rezolvári high-tech, optandu-se pentru o abordare mai "manufacturierá": stálpii imaginati din patru corniere zincate prind patru bucáti dm lemn de fag fiert, rezultand un stalp in formá de cruce. Copertina poate sa primeascä diferite forme in functie de context - platá, in doua ape cu frantura sau "neobizantiná".

De la statia/refugiul clasic (structurä, pereti dm panouri, copertiná, eventual bancheta) la cel contemporan experimental (o statie cu pere "vorbitori"), distanta e ca de la Trabant la Smart: iti place, te amuza, dar pare irealizabil. Ideea unui spatiu urban si domestic interactiv nu mai e o noutate pentru designeri, deschizátoare de drumuri fund echipa de la Philips Design. Urmarind aceeasi finalitate practica, in curand statiile de autobuz din Paris si Bruxelles vor fi prevazute cu un sistem de pereti-ferestre cu touch screen. Printr-o simplä atingere a degetului sau la o comandá vocalä, orice calator in asteptarea unui mijloc de transport poate afla informatii despre prognoza meteo, harti, orare, servicii de urgenta etc., gratie unui soft ce utilizeaza vibratiile panoului din sticlá obisnuita sii o serie de senzori foarte sensibili. Experienta interactiva, inventie a francezilor de la firma Intelligent Vibrations, ar putea transforma orice calátor obosit sprijinit de un astfel de panou intr-un ascultátor de programe radio.

Si daca aceastä combinatie de comunicare, experienta umaná, noi tehnologii si design urban n-ar fi suficienta, designerul industrial Virginia Cruz pune accentul pe psihologie in proiectarea obiectelor de uz practic. In timpul studiilor efectuate la Royal College of Art din Londra, ea a elaborat un proiect special - Twin Bus Shelter un fel de refugii-gemene. Dupa ce a studiat psihologia unor focus groups de cálátori, ea a inceput sá tiná cont de dorinta mentalá a calatorilor aflati in asteptare fizica intr-o statie de autobuz de a fi in cu totul altá parte. Urmarea a fost un proiect compus din douá statii de autobuz: una pentru persoanele care asteapta propriu-zis intr-o anumitá locatie fizicá, timp in care cealaltá proiecteaza cu ajutorul unui sistem de webcam conectat la Internet, imagini dintr-un alt punct geografic. Realizarea tehnicá si metafora arhitecturalá a refugiilor gemene pune accentul pe o structurá cu aspect "neterminat" tocmai pentru a induce psihologic ideea de refugii "complementare". In plus, semnele grafice inscrise pe drumul pietonal indicá ora cu care esti in legáturá vizualá. Directia tehnologicá de mai sus este dublatá de preocuparea contemporaná a unor designeri de a folosi aceste obiecte urbane - adevärate zone de tranzit temporar pentru multi dintre noi - drept suport pentru transmiterea unor mesaje publicitare sau pur artistice. Proiectul de artä conceptualá grefat pe un refugiu de cälátori din Berlin, imaginat de Ronnie Golz, pastreaza vie in viata publica memoria Holocaustului. Prin structura, refugiile pentru calatori devin actori si/sau parteneri ai activitátilor desfasurate in spatiul public.

O serie de astfel de obiecte urbane tine seama de traditia si specificul locului transpuse prin volum, formá si linie in proiecte usor de identificat si recunoscut, de exemplu copertina unduitä a unei statii de autobuz din golful San Francisco.

Pavaje, borduri, borne, balustrade

Sub aparente modeste, anumite elemente de microdesign urban par sa fie nu importante in economia strazii, par sa fie "crescute" acolo. In lipsa lor armonia urbana intra in dezacord functional si estetic cu locuirea. Balustrade, borduri, pavaje, stalpi si borne se integreaza firesc in cotidian, servind simplu si pragmatic utilitatea publica, asemeni rotitelor ce asigura buna functionare a unui mecanism complicat.

De la drumurile mocirloase de Ev Mediu pavate cu. nimic la cele contemporane din asfalt, imaginea marilor urbe a cunoscut diverse ipostaze datorate metodelor de pavare care au facilitat curatenia si au contribuit la aspectul civilizat al strazilor si aleilor. Tehnica stratului de dale, piatra cubica, bolovani egalizati sau caramizi, pus deasupra unei preparatii de pamant batut si nisip fin, cu care se acopera solul strazilor, aleilor sau pietelor, este de o importanta vitala pentru defasurarea civilizata a activitatilor colective de zi cu zi. In Bucurestiul secolelor XVII-XVIII, se practica o pavare din trunchiuri de copac asezate transversal pe axul strazii, unul langa altul, sistem de protejare a arterelor circulate ce vor capata denumirea de "poduri" (de exemplu, Podul Mogosoaiei). Pavajul - "le pavage" sau "tiling" - se defineste prin partitionarea regulata a unei suprafete date care poate fi decorata in functie de scheme compozitionale diverse. Considerat o inovatie la vremea lui, sistemul de pavare macadam - denumit dupa numele inventatorului McAdam - consta in consolidarea traseelor cu ajutorul unor pietre concasate amestecate cu nisip. Mai cunoscute sub numele de dale, acestea sunt placi de marmura, piatra, ciment, etc., de forma regulata, in general rectangulara, servind la realizarea pavimentelor. O specie de lux a pavajului o constituie pavimentul - denumire generica pentru un pavaj sau dalaj rafinat, realizat din pietre fine sau ceramica smaltuita, alcatuind adesea compozitii decorative cu motive geometrice, zoomorfe, vegetale sau figurative. De asemenea, sistemul de acoperire a solului unei piete cu mozaic se numeste paviment, cuvant derivat din latinescul "pavimentum" (pardoseala, pamant batatorit) - suprafata pavimentara ornamentala, executata cu ajutorul unor fragmente de marmura sau roci dure colorate numite tessere (gresia sau cermica glazurata de forma cubica sau prismatica).

Limita a spatiilor destinate pietonilor in amenajarile urbane - trotuare sau refugii - bordurile sunt amplasate in partea carosabila a strazii, marcata astfel de blocuri de piatra sau de piese special turnate din beton sau ciment. Alese cu atentie, formele regulate ale pietrelor de bordura imprima un aspect ingrijit, curat, si au un dublu rol - estetic (integrare stilistica in trendul urban) si functional (scurgere a prafului si apei in rigole). De cele mai multe ori, subtilitatea designerului scoate la iveala serii de borduri cu aspect placut ce asigura o trecere lina intre trotuar si carosabil, insesizabila volumetric si cromatic. Aceste elemente de microarhitectura joaca rolul unor tuse de accent in compozitia tramei stradale a tabloului urban, cu efecte spectaculoase in special pe timp de noapte prin punctarea traseului cu spoturi luminoase incastrate chiar in borduri.

Alcatuite initial dintr-un parapet realizat dintr-un zid plin sau o succesiune de balustri uniti la partea inferioara de un soclu si o banda de sprijin in zona inferioara, balustradele medievale si moderne au cunoscut o decoratie bogata in concordanta cu stilul istoric (gotic, baroc, rococo, eclectic) sau, dimpotriva, o eliminare totala a elementelor ornamentale. Daca prima varianta aminteste de celebrul horror vacuui al popoarelor barbare, edulcorat in perioada clasicista, austeritatea celei de-a doua variante stilistice se bazeaza pe principiile modernismului. Balustradele traditionale de exterior se caracterizeaza prin folosirea cu preponderenta a lemnului modelat, frecat cu ceara de albine, baituit si patinat, material ce se preteaza la cioplirea artistica a balustrilor utilizati in suite de elemente identice cu functie ornamentala si structiva.

Balustradele din piatra, stuc si lemn evoca perioada unor stiluri apuse in care mesterii lucrau cu migala adevarate obiecte de arta ce satisfaceau gustul public. Cele moderne si contemporane din beton, aluminiu si otel inoxidabil, extrem de practice, servesc unor activitati rapide si comunica spiritul vremii. Detaliile si profilele executate manual au fost inlocuite de componente metalice de diverse sectiuni produse industrial - in general tubulatura circulara sau rectangulara polizata si tratata termic pentru a rezista intemperiilor. Simple, practice si flexibile, unele sisteme de balustrade se potrivesc celor mai diverse aplicatii - rampe, curbe, colturi si scari. Interesul visual este captat de finisajele de calitate si de capacitatea de iluminare prin intermediul spoturilor luminoase din barele de mana dotate cu cabluri de fibra optica integrata.

Categorie aparte de piese de mobilier urban, stalpii din otel inoxidabil inalti de pana la un metru pot fi amplasati la distante egale potrivit unor reguli speciale, cu functia clara de semnalizare sau iluminare. Cu aspect atractiv, vizibilitate, rezistenta anti-vandalism si functie de protectie pentru traficul pedestrian, parcari si intrarea in parcuri, cele mai noi produse se definesc prin functia de ajustare automata si cea optionala de instalare a unui spot luminos. Din noua gama de produse fac parte borne suport pentru mecanisme de semnalizare a traversarilor sau parcare a automobilelor, alaturi de o alta categorie de borne circulare sau rectangulare in sectiune, utilizata in parcuri, piete publice si pe strazi, care poseda diverse sisteme de iluminat (difuz, opalescent) cu consum redus de energie electrica.

Cel mai inspirat si potrivit designer pentru spatiul public este acela care dovedeste stiinta echilibrarii si armonizarii insesizabile a legaturilor stilistice si spatiale dintre obiectele de microarhitectura si segmentul de arie urbana in care sunt impostate. Asemeni unui pictor, el armonizeaza si pune in consonanta cromatica tonuri, umbre si culori locale, sau, dimpotriva, utilizeaza disonante stilistice pentru a evidentia prin contrast anumite zone. In spatiul public (strada, piata, parc, alee), adevarata scena populata cu obiecte, se joaca zilnic o piesa colectiva cu o dinamica fireasca gratie unui plus de funcionalitate si frumusete imaginate de designeri profesionisti.

Total imagini - cca 80

Imagini design urban general - 35

piete, varia 8

rastel biciclete GEO 4

balustrade GEO 16

stalp semafor 7

Imagini cosul de gunoi - 15

Imagini cos gunoi CD Woodhouse - 9

Imagini statii de autobuz - 10

Imagini pavaje, bordure, balustrade - 10

Design urban II

Fantani

Cu originea in activitatea de gradinarit si apoi in cea edilitara, fantanile decorative (decorative fountain) si tasnitorile ( drinking fountain) fac parte, alaturi de elemente de vegetatie, sisteme de udat si evacuare a apei, jardiniere, gratare pentru fixarea si protectia arborilor dintr-o categorie mai larga de obiecte de design urban modern.

Aparute ca elemente de mobilier urban la inceputul secolului al XIX-lea, fantanile si  tasnitorile actuale au dimensiuni reduse si forme simplificate, comparativ cu celelalte amenajari utilitare destinate sa faciliteze scoaterea apei din sol care, in functie de gustul vremii si civilizatie au cunoscut forme variate si s-au supus unor principii estetice diverse. Cu caracter efemer sau permanent, aceste obiecte de decor urban sau peisagistic pentru gradini si parcuri s-au metamorfozat in elemente cu dubla valenta, functionala si estetica: fantani cu cumpana, bazine antice decorate cu mozaicuri si statui (nimphea), fantani arteziene cu rol ornamental (in care apa este adusa prin tuburi sau tevi si actionata prin presiune pentru a tasni vertical), tasnitori urbane moderne. Abandonate la sfarsitul Antichitatii, bazinile urbane reapar ca element al orasului la inceputul Evului Mediu, fiind tratate concepute arhitectural si intr-o maniera ornamentala. Renasterea italiana aduce o noua faza in evolutia designului de fantani in realizarea carora sculptura joaca un rol predominant, culminand cu grotele manieriste si ansamblurile baroce cu compozitii complexe si efecte spectaculoase, de multe ori dramatice. Bazinul circular sau poligonal in centrul caruia o statuie din care tasneste apa troneaza pe un suport vertical este exemplul tipic de fantana renascentista, element de baza pentru microarhitectura vremii. Pozitionate in gradini (in bazine cu rol pur decorativ sau functional) sau in alte zone publice (la intretaierea unor artere importante, in piete sau parcuri), fantanile baroce aveau un rol precis, bine calculat si necesitau intrega atentie a specialistilor in hidrologie pentru a impresiona vizual si a retine atentia publicului. Inginerii hidrologi creau adevarate spectacole cu jeturi de apa ajustabile, punand bazele a ceea ce numim water design.

Fantanile moderne, executate potrivit planurilor traditionale, servesc mai putin functiunea utilitara de sursa de apa potabila pentru locuitorii urbei, cat functiunea estetica si de armonizare cu spatiul public. Cu puternica valoare ambientala, fantanile cu structura traditionala - din care apa este scoasa pe principiul scripetelui - constau in simple ghizduri din piatra sau lemn, uneori decorate.

Printre preocuparile edilitare bucurestene de inceput se numara si furnizarea apei potabile. Lichidul carat cu sacaua din Dambovita va fi captat ulterior. Bucurestii sfarsitului de secol XIX abunda in puturi, in general cu cumpana, numarul mare explicandu-se prin necesitate dar si prin ratiuni religioase: a face un put la marginea drumului, a da de baut trecatorului insetat era socotit un gest de pomana si milostenie din partea celui care-l sapa (putul lui Popa Soare). Mai buna decat apa puturilor era cea a fantanilor (izvoare captate intr-un rezervor cu tevi metalice), in timp ce apa cismelelor era adusa de la departare prin apeducte din olane. De amintit este defuncta fantana de secol XVIII a mitropolitului Filaret. De forma unui chiosc, cu parter, etaj si clopotei de sticla, aceasta era lucrata din marmura alba si dotata cu opt tevi prin care se scurgea apa a patru izvoare din Dealul Filaret. Prin reluarea traditiei, la inceputul secolului XX, se instaleaza in zone diferite ale urbei fantani tasnitoare sau havuzuri (fantana decorativa de sorginte orientala, cu jet de apa dirijat vertical in sus pentru ca apoi sa se reverse in unul sau mai multe vase plasate in jurul unui ax unic), precum si mici fantani cu apa potabila, foarte apreciate in timpul verii, care se vor inmulti dupa al doilea razboi mondial.

Tasnitorile urbane, asa cum le stim cu toti, au fost create de americanii Halsey Willard Taylor si Luther Haws la inceputul anilor 1900. Cei doi s-au preocupat de modalitatea de dispunere eficienta in spatiul public deschis a unor obiecte de baut. Interesul lui Taylor pentru furnizarea unor tasnitori cu un sistem sigur si igienic de baut apa s-a datorat decesului tatalui, cauzat de febra tifoida declansata de apa potabila contaminata. De aceea, standardele actuale sunt foarte riguroase cu materialele din care se lucreaza tasnitorile (cupru, nichel, crom etc).

O categorie cu un design special o reprezinta fantanile de perete, wall fountain. In general de o mare simplitate, fantanile contemporane adosate sau incastrate in pereti/ziduri din spatiile publice sunt alcatuite din doua componente majore (jumatate fantana, jumatate statuie), o teava, un maner sau buton/pedala in rezalitul peretelui si un gratar colector prin care apa este drenata intr-o cuva/vas colector. Tasnitorile cu fixare traditionala in paviment prin suruburi sunt alcatuite din forme geometrice epurate de ornamente, in general monoliti cilindrici sau rectangulari, apa scurgandu-se printr-un gratar. Ca sistem de functionare, majoritatea elementelor urbane moderne de baut apa este dotata cu o pedala sau maner ergonomic ce actioneaza sistemul de pompare si circulatie a apei potabile, deversor sau buza de golire si cuva sau aria de evacuare imediata a lichidului. Atent desenate, imbinarile si profilele componentelor mecanice releva o estetica ce aminteste de relatia dintre inginerie si design. Realizata din otel inoxidabil sau galvanizat, alama (pentru teava), fier sau bronz turnat, partea principala - amplasata, in general, pe un piedestal - este vopsita in culorile specifice codului cromatic de camuflaj urban (gri, verde, maro) combinate, de multe ori, cu nuante optimiste (albastru deschis, portocaliu).

In cultura japoneza, majoritata "fantanilor" sunt bazine de apa in care lichidul proaspat curge printr-o teava intr-un rezervor "imbracat" in bambus. Apa curgatoare este cea care confera in timp o patina speciala bazinului din piatra denumit "chozubachi".

In timp, la inceputul anilor 1960 si apoi in 1990 s-au definit principiile potrivit carora tasnitorile publice sa ofere facilitati si accesibilitate universala, fiind proiectate astfel incat sa poata fi utilizate in mod firesc si de persoanele cu diverse tipuri de deficiente, in genere fizice. O tendinta actuala o reprezinta realizarea de tasnitori din beton armat, foarte rezistente la vandalizare, ancorate cu bolturi si localizate, de obicei, in parcuri. Cu forma curba ce permite accesul nemijlocit pentru o persoana aflata in scaun cu rotile, noul model de tasnitoare este dotat cu buton aplatizat din crom care regleaza jetul de apa prin simpla apasare. Nuanta argintie a cuvei din otel inoxidabil si culoarea gri a partii principale se armonizeaza cromatic cu mediul ambiant.

Tasnitorile cu accesibilitate pentru persoanele cu handicap si animale (caini) reprezinta unul din noile modele cu linie ergonomica. Monolitul din otel este dotat cu trei cuve incastrate sau adosate prin sudare la inaltimi calculate ergonomic, fluxul de apa pentru animal fiind actionat cu piciorul.

Evolutia de la fantana cu cumpana la mirobolantele fantani baroce in care curgeau nectar si vin s-a petrecut treptat, odata cu trecerea de la apa ca sursa de supravietuire la apa investita cu valente estetice. Iar trecerea stilistica de la curbe, contracurbe si ornament de dragul socului vizual la minimalismul si functionalismul actual a avut loc odata cu dezvoltarea societatii industriale.

Banci

Administratia publica iti ofera exponentele clasice de mobilier urban - banci tip, bancute fara speteaza, scaune vopsite in culori aride etc. Pentru multi dintre noi, experimentele cele mai placute si ciudate se petrec in parcuri si gradini, spatii publice de loisir si odihna in care suntem obisnuiti sa gasim (aproape) sigur banci din fier si lemn cu cel putin o sipca lipsa (eventual situate in chioscuri), bancute din piatra, siruri de scaune ce marginesc cuminti alei trasate de-un arhitect peisagist din alte vremuri...

Identificate automat drept elemente tipice de microarhitectura urbana destinate odihnei si relaxarii, bancile, banchetele si scaunele - amplasate in spatii deschise unde colectivitatea desfasoara activitati in comun - isi au radacinile formale in piesele de mobilier de interior. Urmand nevoile si gustul uman - de la primitivul bolovan la clasicele si elegantele piese victoriene - mobilierul stradal s-a insinuat din spatiul privat, intim, in spatiul public, supunandu-se unei conceptii functionale bazate pe un comportament colectiv recurent si unui cod cromatic derivat din reguli practice. Preluarea cu fidelitate sau reinterpretarea in cheie contemporana a modelelor istorice evidentiaza estetica timpului, precum si respectul cuvenit unor obiecte de mobilier care au devenit exemple clasice in design prin stil si inventivitate. In Suedia secolului XXII inca se produc banci traditionale din fier si lemn potrivit unui tipic de secol XVI.

Desi, aparent, designul de mobilier stradal evoca o tema cam rigida ce nu permite joaca cu imaginatia (cadru fix cu patru picioare, blat pentru sezut, spatar derivat din mai vechea tablie a mobilierului de interior, elemente pentru sprijinul bratelor), creativitatea si ineditul isi fac loc pe plan estetic. Talentul designerului se face simtit in linia finala ce poate transmite simplitate, claritate, fluiditate, inclinatie pentru suprafete si obiecte "curate", lipsite de ornament, sau, dimpotriva, stil incarcat, bogatie ornamentala, complexitate, linii unduite si profuziunea detaliului. Ideile si spiritul vremii imbraca forme geometrice (dreptunghi, cerc), decorate minimal cu detalii de o mare simplitate, sau forme organice cu decupaje decorative, intretaieri de curbe si contracurbe, precum si motive ornamentale florale din fier forjat. Stilul minimalist si procedeele utilizate acum (structuri modulare, cadre flexibile, parametri ajustabili, sistemul back-to-back, ancorare anti-vadalism) nu fac decat sa reflecte dinamismul vietii contemporane si ritmul trepidant specific unei practici sociale accelerate.

Prototipul clasic pentru o banca este alcatuit dintr-o serie de componente printre care tablia suficient de lunga si comoda (prevazuta sau nu cu spatar), cu o evolutie interesanta de la rudimentara scandura de Ev Mediu din lemn asezata pe capriori la formele impozante din Renastere si Baroc in care spatarul si rezematorile sunt decorate sculptural. Cu o structura ce copiaza, in majoritatea cazurilor, modelul canapelelor, scaunelor si banchetelor ce mobilau interioarele victoriene, piesele de mobilier urban clasice se inscriu in categoria produselor britanice conservatoare cu aspect elegant, sobru si linie traditionala.

Structura generala pentru o banca este realizata dintr-un cadru de fier, lemn sau otel inoxidabil cu patru sau doua picioare, dotate uneori cu o talpa ce asigura stabilitate, bancheta fiind de dimensiuni mai mici, in general de forma rectangulara si fara speteaza. Modalitatea de fixare este optionala: ancorare puternica in paviment, adosare parietala prin fixare cu bolturi sau simplu sprijin pe sol. Elementele clasice de sprijinire a bratelor s-au diversificat formal de la bratele traditionale plate la cele moderne circulare (roll arms) generate de utilizarea unui cadru tubular. Mai mult, piesele pentru odihna bratelor s-au transformat in accesorii, asa cum sunt si placutele gravate sau sculptate cu diferite informatii (denumiri, an de fabricatie, autor). Designerii acorda o mare atentie picioarelor de sprijin rectangulare sau circulare, drepte sau curbate, cu profile strunjite fin polizate sau muchii ascutite. Bancile pot fi realizate partial sau in totalitate din materiale cu diverse proprietati - rezistenta si durabilitate (fier, otel inoxidabil, lemn de esenta tare), usurinta intretinerii (plastic), greutate mica sau biodegradabilitate. Gama cromatica este adaptata la mediul inconjurator (nuante de mahon, negru, verde) precum si la targetul caruia ii este adresat produsul (culori vesele pentru copii). Modelele pretentioase de sorginte traditionala folosesc esente de lemn rezistent ca cedru, stejar sau iroko (o specie asemenatoare ca duritate cu celebrul lemn de teak), iar o parte din aceste produse urbane inca sunt lucrate manual si/sau modelate cu aparate mecanice potrivit mestegului traditional, conservat si transmis prin intermediul breslei.

Avand fie o utilitate pur pragmatica (odihna), fie un dublu rol decorativ-functional (asa-numitele banci-sculpturi cu valente estetice si etice de tipul obiectului de arta coborat in strada), microarhitectura de gen a devenit obiectul unor concursuri de design organizate de edili care au redefinit importanta sociala a designerului de produs urban. Astfel, el devine un factor social de impact ce modeleaza vizual identitatea locala distincta (pentru o strada, piata, bulevard si, in final, o urbe), fiind in acelasi timp exponentul unor gusturi si nevoi comunitare. Administratia britanica este vestita pentru sondajele si forumurile publice online prin intermediul carora comunitatea este consultata in privinta unui nou look al orasului. Criterii ca durabilitate, confort, mentenanta, armonie cu mediul, siguranta si aspect stau la baza brief-ului oferit designerilor intrati in competitie, reflectand in mod clar optiunile locuitorilor. Procesul de creare a unei game (complete) de mobilier urban - banci, scaune, cabine telefonice, corpuri de iluminat, cosuri de gunoi, borne etc - este complex si presupune colaborarea intre administratia locala, designeri si colectivitate, cu o finalitate estetico-functionala ce exprima spiritul locului, dar si al timpului.

Cabina telefonica sau chioscul telefonic

1888. Primavara timpurie în oraselul Hartford din Connecticut. Alergând, un barbat intra într-o fabrica, cerând cu disperare sa fie lasat sa telefoneze doctorului pentru ca sotia se afla într-o stare critica. Sorry, i se raspunde, dar aparatul nu-i pentru uz public! William Gray pe nume, barbatul este inventatorul care, în urma incidentului, va dezvolta un sistem prin care oricine aflat în spatiul public sa aiba acces nediferentiat la comunicarea telefonica... Determinata de o necesitate umana, apare astfel prima cabina telefonica de folosinta publica. De aici si pâna la modelele cu design hi-tech din sticla cu webcam-uri incorporate, ecrane LCD, scannere si conexiune la Internet, periplul stilistic porneste de la chioscurile turcesti si se opreste la cabinele de lemn sau la cele rosii de fier plasate în spatii închise sau deschise ce poarta amprenta rigorii britanice si a clasicismului de secol XVIII...

Amplasate la sfârsitul secolului al XIX-lea în gari, banci si hoteluri de lux, cele mai timpurii cabine telefonice - denumite call offices, silent cabinets sau simplu, chioscuri - faceau parte dintr-un grup de piese bogat ornamentate, lucrate în lemn, cu acoperis ventilat si încununate de o cupola. Piesa de rezistenta era usa solida deoarece vorbitorii la telefon erau încuiati pe durata convorbirii de câte un supraveghetor pentru a nu pleca fara sa plateasca. În urma incidentului trait de William Gray, primul telefon public cu moneda este instalat într-o banca din Hartford. Era un aparat postpay, monedele fiind introduse dupa efectuarea convorbirii, urmând sa apara curând la Chicago prima statie automata prepay.

Desi la început a existat o retinere în a efectua gesturi intime precum o convorbire personala în plin spatiu public, totusi, din 1905, când primul sistem Bell outdoor cu moneda era instalat pe o strada din Cincinnati, psihologia a evoluat ajungându-se azi la proiectarea unor cabine deschise (aproape) total.

De unde a pornit totul? În Europa, cel putin, gradinile din mediul rural si urban erau amenajate cu pavilioane ornamentale de relaxare si destindere cunoscute sub denumirea de chioscuri, derivata din cuvîntul turcesc kösk. Destinate unei activitati recreative, pavilioanele deschise sau semideschise în aer liber, cu decoratie orientala, erau construite dupa un plan patrat, poligonal sau circular si aveau acoperis-cupola sprijint pe coloane. Originar din Persia si extrem de utilizat de arhitectura otomana, chioscul este preluat în secolul al XVIII-lea de civilizatia occidentala (cf. Dictionar de arta, Ed. Meridiane, 1995, vol. I, pg. 106). Se pare ca aceasta prima explicatie se întrepatrunde cu cea de-a doua, atât de cunoscuta azi, potrivit careia, cuvântul chiosc desemneaza o structura special conceputa pentru comercializarea ziarelor (în Franta si Belgia la vremea respectiva).

Pretiozitatea si somptuozitatea materialelor (lemn solid de teak, mesteacan sau visin) din care erau lucrate, la început, aceste chioscuri telefonice amenajate cu parchet si dotate cu sistem de ventilatie deriva din influenta turceasca, dar si din primele încercari de a plasa cabinele în spatii închise, intime. De exemplu, s-a pastrat transmis legenda unei cabine denumite the original, paternitatea fiindu-i atribuita lui Thomas Watson, asistentul lui Alexander Graham Bell. Cabina lui Watson era realizata dintr-o serie de paturi drapate peste piesele de mobilier sub care se strecura pentru a conduce primele experimente telefonice si a se proteja de zgomot. În anul 1883, el chiar proiecteaza o cabina telefonica din lemn scump, cu cupola, ventilator si ferestre asemeni constructiilor, dotata chiar si cu birou cu stilou si cerneala! Este argumentul cel mai evident ca cea mai mare parte a designului cabinelor telefonice este o reflectare a spiritului vremii si locului. În cartierul chinezesc din New York, cabinele aveau alura unei pagode, iar în anii 50 compania Bell Laboratoires - unul dintre cei mai importanti producatori de cabine telefonice - scoate pe piata cabine din metal si sticla. În 1972, are loc chiar si un experiment hands free avant la lettre în cadrul caruia microfonul-receptor era instalat pe peretele din fata si emitatorul în plafon. S-a dovedit total nefunctional pentru ca oamenii tipau la tavan...

Printr-un proces ciudat de transmutare stilistica si functionala, cuvântul turcesc a ajuns sa denumeasca (generic) cabinele telefonice publice din fier turnat si sticla, proiectate în cel mai pur stil al elegantei clasice de Sir Giles Gilbert Scott. Care este filiatia între chioscurile orientale si cabina neoclasica britanica ramâne un puzzle stilistic.

La început cu influente rustice (pereti realizati din busteni), designul cabinelor telefonice englezesti cunoaste o distilare a limbajului clasicist adaptat unui obiect cu functionalitate fara precedent, ajungându-se la eleganta si sobrietate în anii 1920, în urma unor experimente cu diferite materiale (aluminiu si fier turnat, beton armat). Toate aceste încercari, majoritatea apartinând unor arhitecti sofisticati, au accentuat importanta designului public.

Sir Scott ramâne un reper al designului clasicist si al unei elegante atemporale încorporate într-o cabina telefonica care va deveni unul din simbolurile civilizatiei britanice. Atât de familiara cândva pentru strazile din Regatul Unit al Marii Britanii, cabina de culoare rosu imperial este creatia arhitectului catedralei anglicane din Liverpool, Sir Giles Gilbert Scott, care câstiga în 1924 concursul de design organizat de Serviciile Postale Britanice. Clientul a cerut ca materialul folosit pentru structura sa nu mai fie otel, ca pâna atunci, ci fier turnat, iar cabinele sa fie vopsite în rosu tocmai pentru a fi usor recunoscute de la distanta în caz de urgenta. Numai în unele zone rurale erau vopsite în verde pentru a nu face nota discordanta cu mediul înconjurator. Urmeaza o serie de opt astfel de cabine din fier sau placaj (K4 fiind poreclita vermillion gigant), K2 având încorporat un aparat de vândut timbre postale. Sir Scott, recunoscut pentru calitatea de a proiecta în stil eclectic, gotic sau clasic, îmbina cu maiestrie de designer functionalul cu esteticul: acoperis-cupola foarte potrivit pentru scurgerea ploii si murdariei, sistem de ventilatie realizata printr-o serie de mici gauri rotunde practicate în sigla coroanei imperiale pozitionate pe cele patru lunete. Creatia arhitectului britanic are o linie generala clasicista, inspirata de mormântul creat de Sir John Soane pentru sotia sa, fiind în acelasi timp si o dovada vie a epocii industriale cu o vaga trimitere la miscarea Bauhaus prin structura ferestrelor. Ridicata pe o plinta usoara, asemeni bazei unei coloane clasice, cabina poarta la cornisa cuvântul telephone scris cu litere sobre deasupra caruia simbolul identitatii nationale si al stabilitatii guvernarii este daltuit sau perforat. Usa este divizata de stâlpii montanti în trei registre axate pe verticala. Seria K de chioscuri telefonice a facut istorie, fiind totodata si o paradigma pentru arhitectura strazii britanice: permanenta, demnitate, expresia unei ordini publice legitime.

În timp, diferitele companii telefonice si-au creat propriile cabine telefonice care

comunica prin design identitatea vizuala clar definita prin forma, sigla si cod cromatic. La mijlocul anilor 80, strazile din Marea Britanie sunt invadate de o noua gama de cabine care ia locul clasicelor chioscuri rosii. Cine ar fi crezut la începutul secolului trecut ca acest simbol al rigorii si conservatorismului britanic, icon al orasului britanic, va fi deposedat de sobrietatea si functionalitatea initiala, ajungând cabina de dus reconvertita în casele snobilor contemporani sau obiect de arta postmoderna în galeriile din Kingstone?

Designerii nu au uitat sa se adreseze si persoanelor cu handicap potrivit principiului accesibilitatii tuturor la obiecte si servicii: spatiul interior este conceput pentru nevoilor celor cu deficiente fizice sau auditive. În 1984, designerii de la AT&T introduc un monitor video cu instructiuni de formare a numarului si primul telefon public cu buton pentru reglarea volumului, destinat atât celor cu deficiente auditive, cât si celor deranjati de poluarea fonica urbana.

Perioada contemporana este definita de o varietate de stiluri si conceptii privind designul cabinelor telefonice publice, în functie de identitatea de corporatie a fiecarui client, precum si de discutiile vizând utilitatea în conditiile noului stil de viata bazat pe comunicare interactiva si dezvoltarea telefoniei mobile. Tema concursului de design initiat de compania Archinect în anul 2001 pune în discutie daca si cum arhitectura/designul au tinut cont si s-au adaptat noilor forme de comunicare. Este cabina telefonica un obiect demodat? Onorati cu mentiune, olandezii de la Visualdata vs Foridea considera ca noul tip de comunicare virtuala face to face se axeaza pe limbajul corpului, contact vizual si intonatia vocii. Ei au proiectat cabina Comunit pe baza ideii de intimitate relativa care ofera un loc individual de relaxare si calm, independent de spatiu si timp: structura unui cilindru de sticla care desparte spatiul privat de cel public (poti telefona neperturbat de zgomot sau factori climaterici) este împartita în doua benzi, cea superioara - un fel de consola hardware - oferind spatiu publicitar pe un ecran LCD si o coloana telescopica care coboara din "tavan" si înglobeaza ecran, blat de lucru, telefon, conectare la Internet, fax, scanner, CD-DVD, încarcator pentru bateria telefonului mobil, webcam si conexiune la satelit!

Proiectul SmartKom-Public reprezinta o directie cu accent pe trecut. Acest proiect britanic porneste de la conceptul cabinei traditionale adaptat societatii informationale si comunicarii intuitive, respectând structura paralelipipedica clasica si încorporând tehnologie contemporana cu ajutorul careia te poti conecta acasa sau la birou pe baza unei simple logari. Este o cabina proiectata asemeni unei statii de lucru virtuale care se muleaza cerintelor utilizatorului.

Chioscurile telefonice actuale sunt un soi de chioscuri de lucru electronice ce ofera servicii complexe, multifunctionale, centrul de greutate variind în functie de performantele tehnologice. Proiectarea cabinei telefonice se supune unor principii estetice si functionale generale aplicate acum unui alt tip de societate, depasind cu mult functionalitatea pentru care a fost conceput acest obiect public de design urban.

Total imagini - 100

Imagini fantani - 33

Imagini banci - 30

Imagini banci CD Woodhouse - 20

Imagini cabina telefonica - 17

Design urban III

Corpuri de iluminat

Termen intrat in limbajul de specialitate, light culture si-a castigat un segment bine structurat in civilizatia spatiului urban, contribuind decisiv la formarea identitatii vizuale a urbei. Comunicand identitatea orasului - city identity, principiile de iluminat urban se axeaza pe functionalitate, accesibilitate, rationalitate si experienta emotionala. Nu voi intra in detalii istorice despre "corpurile" de iluminat traditionale - opait, torta medievala, lampadar de secol XVII cu dubla utilitate (iluminat interior si exterior pentru strazi si parcuri), felinar. Ma voi opri doar asupra catorva elemente reper pentru istoria relativ recenta a subiectului.

Cu o puternica componenta sociala, designul corpurilor pentru iluminat carosabil sau pedestrian genereza o imagine specifica fiecarui oras, reprezentand obiecte de microarhitectura urbana prin care se transmite enorm cu minim de limbaj formal. Este un domeniu in care designerii nu cad in tentatia decorarii cu orice pret, nelasandu-se cuceriti de ispita unui horror vacui. Etalate si exemplificate prin (aproape) toate categoriile de corpuri de iluminat urban, stilurile istorice poarta amprenta vremii si a principiilor estetice care le-au generat si fundamentat: clasic (pe modelul baza, coloana, sursa de iluminat in loc de capitel), art deco (structura florala din fier forjat), hi tech (linii drepte, forme geometrice clare, finisaje cu alura tehnologizata).

Delimitate in categorii diversificate in functie de utilitate si tipul de iluminat (general, local, pitic), lampile urbane traditionale se impart in lampi pentru drum, paviment, ziduri, parcuri, squaruri etc. si semnale luminoase pedestriene cu design aplicat, destinate zonelor rezidentiale. Obiectele de tip spotlight sau outdoor marker light se inscriu in categoria urban beacon sau urban cover (semnal urban), principala functionalitate fiind semnalarea vizuala a elementului urban. Obiectele traditionale denumite column sau post - realizate dintr-o structura verticala cu inaltime considerabila de tip coloana sau stalp cu sectiuni variate ce asigura un iluminat general omogen si nu pot fi vandalizate - sunt folosite in special pentru iluminatul drumurilor, strazilor si parcurilor. Dublu functionale, utilizate atat pentru iluminatul drumurilor cat si pedestrian sunt coloanele telescopice formate din segmente tubulare cu inaltimi si diametre variabile de care se ataseaza brate cu surse luminoase.

Turnate in fier si avand ca sursa de lumina felinare cu gaz fixate in partea superioara a unui stalp, corpurile de iluminat din epoca victoriana sunt o emblema pentru identitatea vizuala a orasului londonez asemeni celebrei cabine telefonice de culoare rosie. La fel de cunoscute (cel putin vizual) si reprezentative (pentru New York-ul inceputului de secol XX) sunt asa numitele "carje episcopale" - stalpi de iluminat din fier, avand ca sursa de lumina un bec atasat unui brat curbat. Se pare ca designul elegant al faimoaselor bishop crooks, numite astfel datorita asemanarii formale cu un toiag episcopal, isi are originile in orasul britanic Bath. Ridicat pe o baza solida, stalpul este bogat ornamentat, suportand o decoratie de fier forjat in partea superioara si cunoscand un revival stilistic in anii 1960 (un curent retro de preluare a limbajului formal de la inceputul secolulului trecut). Daca un bishop crook era considerat obiect de lux, folosit numai pentru iluminatul bulevardelor centrale, strazile secundare si suburbiile din anii 1920 erau accesibile datorita corpurilor de iluminat poreclite spanzuratori din lemn. Alintate the woodies, acestea constau dintr-o suprapunere ortogonala de brate lemnoase in combinatie cu un dispozitiv de prindere.

Trecerea de la stalpul curbat in partea superioara la cel contemporan vertical cu inaltime ajustabila in functie de zona iluminata s-a facut prin intermediul unui model de stalp vertical cu linie stilizata din apexul caruia porneste un cuplu de brate curbate elicoidal, folosit in cazul trenurilor suspendate.

Semnalele luminoase de perete sunt corpuri de iluminat fixate in consola. Utilizate initial pe suprafete curbe unde nu puteau fi adosate formele traditionale, acestea erau lucrate in fier forjat, la capatul bratului fiind un felinar cu gaz si, mai tarziu, un bec. Cu o linie simpla si executate in general in forma de disc, lampile moderne de perete (ca si cele pavimentare) sunt incastrate ca masura de protectie anti-vandalism si asigura un iluminat local discret, realizate fiind dintr-o structura tubulara din otel inoxidabil si sticla transparenta securizata.

Printre cele mai cunoscute corpuri de iluminat contemporan, adaptate ca stil dinamicii cotidiene si tehnologiei, se numara si lampionul stradal creat in 1992 de Philippe Starck pentru producatorul francez de microarhitectura urbana JCDecaux. Stalpul elansat cu forma organica este decorat in registrul inferior cu o textura rugoasa vopsita metalic. Principala caracteristica este sistemul de pivotare a sursei luminoase, astfel incat pe timp de zi acesta este perfect vertical (aproximativ zece metri), in timp ce noaptea se inclina cu 70 de grade, asigurand un iluminat localizat asupra drumului. Baza stalpului adaposteste instalatia electrica, iar motorul ce asigura rotatia este instalat in partea superioara. Incorporata in bratul rabatabil, sursa luminoasa ce poate fi activata doar in momentul pivotarii este realizata din aluminiu cromat si protejata de un ecran din sticla transparenta. Fixat pe o placa de beton, stalpul se camufleaza cromatic in peisajul urban si se integreaza vizual in profilul orasului.

De o mare simplitate vizuala, corpurile de iluminat urban actuale sunt lucrate din combinatii de aluminiu turnat, otel inoxidabil lacuit, sticla rezistenta la caldura sau globuri din policarbonat transparent, avand sursa de lumina pe baza de sodiu sau vapori de mercur. In plina arhitectura tehnologica, imaginea unor reflectoare cu halogen sau spoturi minimaliste amplasate pe stalpi filiformi nu mai constituie o noutate vizuala. Parcursul stilistic si abordarile formale de la "carja episcopala" la iluminatul urban hi tech a tinut pasul cu spiritul vremii si dezvoltarea tehnologica.

Iluminat nocturn de fatade

Cine-si mai aduce aminte azi de inceputurile victorioase ale umanitatii intr-ale iluminatului de urbe? Untura de peste si untdelemnul, feluri de combustibil utilizat parcimonios in 1830 pentru infrumusetarea orasului, sunt inlocuite putin mai tarziu cu petrol si gaz, considerate surse pentru un nou sistem de iluminat public, de-a dreptul revolutionar... Evident ca omenirea nu s-a oprit aici si pe la 1880 miile de cetateni din Cleveland tipa a uimire vazand strania "lumina supranaturala" produsa de lampile cu arc electric. Au urmat cele cu sodiu si vapori de mercur cunoscute ca lampi fluorescente. In consecinta, iluminatul de stricta necesitate a strazilor s-a transpus si in iluminatul exterior decorativ-functional al caselor, perceput azi ca o arta de sine-statatoare incorporata in arhitectura si denumita exterior lighting design. Criteriile tehnice, tehnologia contemporana (fibra optica, LED), sincretismul lumina-culoare-miscare fac parte acum din filosofia potrivit careia lumina este partenerul efemer si a patra dimensiune in arhitectura.

Inceputurile au fost dictate, evident, de nevoi. Prima lampa, cuvant derivat din grecescul lampas care inseamna torta, a fost inventata de omul primitiv cu aproximativ 70.000 de ani in urma: o piatra scobita umpluta cu muschi amestecat cu grasime animala. Facand un imens salt temporal si tehnologic, omuletii zilelor noastre studiaza domenii in continua dezvoltare precum ingineria arhitecturala cu specializare in designul de iluminat exterior care se refera nu numai la corpurile de iluminat, ci la intregul proces complex de iluminat si tehnologiile implicate.

Reflectand mostenirea din industria iluminatului, cele doua niveluri de iluminat urban, decorativ si functional, se pot imparti in aplicatii traditionale (sisteme de iluminat stradal, pietonal, de parcuri si gradini publice, iluminat de fatade) si aplicatiile actuale. Foarte utile si practice, acestea au ca obiect de studiu regenerarea profilului urban, protectia mediului si poluarea, minimizarea consumului energetic, siguranta in functionare, iluminatul peisagistic, managementul resurselor si utilitatilor.

Profesionistul in iluminat exterior de fatade este obligat sa respecte o serie de principii in functie de statutul si functiunea principala a constructiei - resedinta privata, muzeu, banca, hotel, restaurant, spital etc. Ierarhizand vizual limbajul plastic arhitectural al unei cladiri (intrari, registre, elemente structive sau decorative, ornamentica ferestrelor, eventuala signalectica, zone speciale etc.) si respectand mediul ambiant, sistemul de iluminat exterior creeaza si transmite identitatea vizuala a cladirii, la fel cum obiectul arhitectural, prin stil si compozitie volumetrica, este un element definitoriu pentru idiomul urban. De exemplu, o cladire cu valoare ambientala, istorica si arhitecturala se incadreaza in categoria speciala a constructiilor protejate ce presupun o iluminare traditionala cu mijloace moderne, modalitatea de punere in opera determinand efecte vizuale spectaculoase. Specialistii in luminotehnica au grija sa echilibreze contrastul suprafetelor relevat de raportul dintre iluminatul natural si cel artificial, tinand cont de o seama de criterii - buna vizibilitate, respectarea si redarea personalizarii volumetrice, a formelor, a cromaticii de fatade -, in conditiile in care solutia de iluminat influenteaza asupra perceptiei obiectului de arhitectura. Lighting design-ul este o specialitate pretentioasa ce necesita cunostinte plastice si ingineresti privind nivelul de iluminare, temperatura surselor, gradul de redare a culorilor, distributia optica a fluxului luminos.

Iluminatul exterior de fatade serveste atat unor scopuri estetice cat si necesitatii de securitate, oferind accente luminoase si asigurand o vizibilitate clara pentru zonele intunecoase. Un iluminat eficient scoate in evidenta caracteristicile cladirii integrata in mediul inconjurator si subliniaza importanta spatiilor, preluand raportul plin/gol al plasticii volumetrice prin transpunerea in jocuri vizuale dinamice de lumina/umbra. Modalitatea de iluminare exterioara se poate insinua si crea diverse tipuri de atmosfera in functie de cladiri: dramatic/impresionanta (opera, teatru), calda/intima (locuinta), de bun-venit/deschisa (hoteluri), dinamica/optimista (cluburi de noapte, cazinouri), de sobrietate/siguranta/stabilitate (banci) s.a

Construit de Sir Norman Foster, sediul corporatiei bancare HSBC din Hong Kong este iluminat la exterior pe baza unei scheme dinamice care focalizeaza elementele de limbaj ale plasticii arhitecturale. Daca in varianta initiala cladirea era inundata de o mare de lumina monocroma din vapori de sodiu ce anula personalitatea obiectului, in noua varianta conceputa de designerul John Rayment se accentueaza esenta proiectului de arhitectura. Prezenta obiectului edificat este perceputa pregnant prin iluminarea cu corpuri din otel si aluminiu anodizat ce se armonizeaza cu estetica high-tech a fatadei, finisata impecabil cu argint mat. Iluminatul digital cu LED-uri si spoturi fluorescente evidentiaza fiecare detaliu desenat de Sir Foster, conferind in acelasi timp o dimensiune dinamica ariei urbane.

Metodele contemporane folosesc tehnici inovative si corpuri de iluminat inedite pentru a obtine efectul dorit: iluminat cu neon plasat in spatele peretilor de sticla, spoturi si aplice locale cu flux luminos clar directionat, iluminat monocrom sau policrom de jos in sus, sisteme pe baza de fibra optica, proiectoare cu halogen s.a

Creatie a biroului de arhitectura Thomas Heatherwick Studio, casuta de vacanta "Sitooterie", construita pe terenul Bernards Farm din comitatul Essex, de forma unui cub cu latura de 2,4 metri, este iluminata intr-un mod ciudat si atragator prin cele aproximativ 5000 de perforatii in care sunt introduse tuburi identice din aluminiu. Decorate la capete cu capse din acril colorat, acestea asigura un halou luminos de culoare portocalie. Iluminatul diurn al "casutei de vara" (termenul scotian fiind "sit oot") dotata cu o fereastra si o usa se realizeaza prin filtrarea luminii solare prin tuburi. Iluminatul intern nocturn determina un iluminat extern pe toata suprafata libera a cubului, inclusiv acoperisul, definit de mii de puncte luminoase. Casuta-cub traieste prin "tepii luminosi" ce integreaza organic locuinta in mediul ambiant. 

Amplasat in centrul cartierului studentesc din Belfast, clubul de noapte Manhattan are un impact vizual dinamic creat de britanicii de la agentia Lighting Design International care au transformat vechea fatada maro-galbui intr-o emblema a vietii de noapte din orasul irlandez. Exteriorul este luminat prin panouri cu LED-uri care-si schimba culoarea. Intensitatea alternantei cromatice albastru-roz este controlata strict deoarece panourile sunt programate sa ofere maxim de impact vizual prin schimbarea constanta a culorii. Ecranele cu plasma pozitionate in registrul median al corpului central sunt suporturi publicitare si de divertisment. Ritmul rapid al autostrazii informationale si stilul trepidant al vietii contemporane (clubbing, techno) sunt sugerate de contrastul culorilor acide si tehnica de iluminare care "mangaie" fatada "accidentata" volumetric si cromatic. Impresia de pure technology imprimata de nuantele specifice epocii digitale si materialele reci contemporane este dublata de lumina stranie a LED-rilor. Aparuta la inceputul anilor '60, tehnologia pe baza de LED (light-emitted diode) are drept caracteristica principala monocromia si consumul redus de energie electrica. Folosite initial in productia de calculatoare, ceasuri digitale si in testarea echipamentelor, LED-urile sunt investite treptat cu atributul de corpuri de iluminat. Aceste obiecte au fost intelese ca instrumente practice de stimulare a creativitatii lighting designer-lor care nu s-au sfiit sa le distribuie in simfonia estetica si functionala a iluminatului urban.

Drumul de la primele incercari de iluminare exterioara a fatadelor cu lumina de gaz sau electrica la iluminatul digital controlat si programat pe un PC cu tehnologie interactiva radio a fost anevoios, dar stimulant. Ca drumul de la fitil la dioda.

Design informational

Dincolo de ajutorul oferit de harti tiparite si ghizi ad-hoc, nu prea stiu cum se orienteaza vizitatorii straini prin tara noastra. Stiu doar ca am trait cateva experiente aventuroase in orase europene si m-am descurcat acceptabil. Datorita unor sisteme informationale urbane, concepute cu responsabilitate si inteligenta de creatori implicati direct in viata publica si pasionati de streetscape design.

Specialistii tin seama de cateva principii utile in proiectarea si dispunerea spatiala a elementelor de design urban informational: prezentarea sintetica a informatiei intr-o maniera usor de citit si inteles, astfel incat sa fie accesibila trecatorilor (date in cel putin o limba de circulatie internationala, semne sugestive si usor de interpretat, culori potrivite functionalitatii si armonizate cu aspectul urban), evitarea crearii de confuzie prin amplasarea unui numar exagerat de indicatoare de directie intr-un perimetru restrans, evitarea bombardamentului cu date inutile sau redundante. Colaborarea intre designerii de produs si designerii grafici, specialisti in comunicare vizuala, este o cerinta esentiala pentru obtinerea unui element de design informational destinat spatiului public.

Microarhitectura urbana de informare este compusa din placute cu informatii, indicatoare pentru trafic rutier si pietonal, stalpi-suport cu indicatoare atasate (modelate, in general, sub forma de sageata la extremitati), panouri de afisaj urban (pentru harti, tabele, orare de circulatie a mijloacelor de transport, materiale publicitare etc.), termometre si ceasuri urbane ce dau tonul vietii civile, cronometre cu semnal acustic pentru traversare, conventii grafice sau cuvinte scrise direct pe paviment. Elementele de design informational urban contin date de interes public si semne conventionale, indica directii, semnaleaza in cadrul colectivitatii situatia speciala a persoanelor cu deficiente si, prin continut, reglementeaza si fluidizeaza traficul urban.

Unul dintre cei mai cunoscuti producatori britanici de mobilier urban, Woodhouse, a creat un sistem de iluminat si mobilier stradal intalnit la (aproape) tot pasul in capitala londoneza. Proiectate pentru a reduce aglomeratia si a crea legaturi vizuale intre spatiile publice, microelementele de arhitectura Geo de la Woodhouse sunt gandite intr-un stil contemporan, dar formele simple neostentative le recomanda si pentru scenografii stradale cu tenta istorica si moderna. Materialele de foarte buna calitate sunt special alese pentru a minimiza uzura produselor si a maximiza beneficiile aduse calitatii vietii. Din gama Geo fac parte semnalizatoarele finger posts - alcatuite dintr-un stalp de otel inoxidabil satinat sau aluminiu anodizat, dotat cu un manson ajustabil de pana la cinci nivele de indicatoare. Fiecarui nivel ii corespund maxim patru semnale indicatoare atasate ce pot fi inlocuite sau suplimentate. Pentru a preveni rotirea nedorita a stalpului de sustinere, acesta este prevazut cu bolturi si o bucsa de blocare. De asemenea, stalpul rezistent pentru a face fata atacurilor vandaliste si poate fi iluminat nocturn cu ajutorul unui reflector incorporat. Configuratia produselor urbane de la Woodhouse este intotdeauna potrivita cu specificul locatiei si elementele sunt adaptate unor necesitati particulare, de exemplu, pe stalpi pot fi aplicate semnale grafice proprii identitatii de corporatie dorite. Placutele dublu fatetate cu rol indicator sunt confectionate din aluminiu extrudat si fixate de stalp prin conectori din aluminiu turnat cu un sistem de prindere-fixare ascuns vederii. Pentru a oferi o buna vizibilitate nocturna, mare parte din indicatoare sunt colate cu materiale reflectorizante. Informatiile scrise si semnele grafice (sigle, semne conventionale) sunt gravate sau stantate pe placutele indicatoare. In unele cazuri, acestea pot fi modelate in relief cu scopul de a asigura o vizibilitate mai buna. Profile ingenioase de aluminiu fixeaza la un loc doua sau mai multe semne care indica in aceeasi directie, aranjamentul standard permitand mansoanelor sa orienteze placutele amplasate pe doua nivele catre toate punctele cardinale. Stalpii de sustinere sunt fixati printr-o talpa cu bordura ancorata la sol sau direct prin ingropare bazei in paviment. Formele gamei urbane Geo sunt simple, linia sobra, iar grafica utilizata pentru transpunerea si incadrarea datelor transmite incredere si optimism. O alta categorie, influentata stilistic de elemente clasice de limbaj architectural este reprezentata de stalpii indicatori compusi din baza si coloana canelata sau conica surmontata de un singur panel din otel cu margini decorate cu fier forjat.

Asa-numitele panouri de afisaj informational utilitar si/sau publicitar (display panels) - amplasate direct pe perete (featuring wall-panels) sau impostate in pavimentul spatiilor publice (post-mounted display panels, panels for ground mounting) sunt alcatuite dintr-un cadru vertical tip suport din tubulatura de otel galvanizata la cald. Baza si elementele terminale decorative pot fi realizate din fier turnat. In general, stilul modern si optiunea de iluminare a panourilor reprezinta principalele elemente inovatoare ce definesc aceasta categorie de design informational. De ultima, dar nu cea din urma categorie reprezentativa pentru designul urban de informatie, ne izbim vizual in fiecare zi: placuta indicatoare adosata peretilor sau zidurilor. Ne-am obisnuit cu totii sa cautam forme primare (dreptunghi sau patrat), chenar si fond cuminti, fonturi decente.

Cu impact puternic in memoria colectiva si rol bine definit in scenografia spatiului urban, microarhitectura informationala constituie o tema captivanta atat pentru edilii oraselor cat si pentru designerii profesionisti.