ECHIPAMENTE - ALPINISM UTILITAR

echipamente - ALPINISM UTILITAR

generalitati

În cap. 2 si 3 s-au prezentat sistemele de lucru la înaltime, respectiv sistemele pentru alpinism utilitar si echipamentele care le compun.

În afara acestora, în procesul de productie specific alpinismului utilitar se mai utilizeaza si alte echipamente care nu intra în lantul de asigurare, dar a caror importanta este vitala în securitatea activitatiilor respective.

De exemplu, degeaba ai coarda, pitoane si carabiniere s.a., daca capului de coarda îi lipseste un ciocan cu care sa bata sau sa verifice un piton, sau chiar doua ciocane, daca secundul trebuie sa le scoata.

O parte din aceste echipamente sunt cuprinse în actualele norme europene, altele sunt în pregatire sau numai la nivel de norme nationale.

În tabelul urmator se prezinta lista acestor echipamente de protectie sau de lucru.

Tabelul 5

Casca de alpinist

Marele matematician si pasionat alpinist Ciprian Foias, afirma în gluma, ca toti alpinistii care au ceva de aparat în cap, poarta casca pe cap. si aceasta cu 35 de ani în urma, când casti de alpinism vedeam numai în filme si reviste, iar alpinistii români se protejau cu "casti minier tip nou" sau de motociclist, nitel adaptate.

La ora actuala exista zeci de tipuri de casti de protectie, pentru fiecare meserie sau pasiune având de ales din mai multe modele si variante.

Alpinistul utilitar trebuie sa aleaga

între o casca de lucru care îndeplineste

norma SR EN 397, cum ar fi ECRIN ST

(casca alba din fig. 4.1) sau o casca de

alpinism care se încadreaza în norma

SR EN 12492 (casca galbena din fig. 4.1).

Atentie ca si castile, ca si centurile,

sunt fabricate în mai multe marimi, dupa

perimetrul capului:

marimea 1 - pâna la 55 cm;

marimea 2 - între 56 - 59 cm; Fig.4.1

marimea 3 - peste 59 cm.

Greutatea castilor este limitata la 800g pentru castile de alpinism si 1000g pentru cele de lucru.

Unele casti de alpinism au prevazute gauri de aerisire cu sectiunea minima de 4 cm².

Castile de protectie pentru industrie (SR EN 397) se supun urmatoarelor încercari:

- Testul de absorbtie a socului vertical se face prin caderea pe centrul castii a unui mase de 5 kg, de la 1 m înaltime. Casca este montata pe un cap rigid, care nu trebuie sa resimta o forta dinamica maximala mai mare de 5,2 kN (530 kgf.).

- Testul de penetrare prevede caderea unei mase de 3 kg care cade pe înaltime de 1 m. Vârful conic de 60˚ al masei nu trebuie sa intre în casca mai mult de 5 mm, adica nu trebuie sa atinga capul rigid.

Ambele încercari se fac dupa climatizarea castilor la temperaturile - 10 si +50˚C (facultativ la -20 si -30˚C), dupa imersie în apa si dupa un proces de îmbatrânire fortata (expunere la radiatii, umiditate si temperatura de 70˚C pe durata de 400h).

Castile de alpinism (SR EN 12492) se supun urmatoarelor încercari:

Testul de absorbtie a socului vertical se face cu o masa de 5 kg. care cade o înaltime de de 2 m, forta dinamica maximala nu trebuie sa depaseasca 10 kN.

Testele de absorbtie a socurilor frontale, laterale si dorsale se fac cu o masa de 5 kg. care cade o înaltime de de 0,5 m, forta dinamica maximala nu trebuie sa depaseasca 10 kN.

Încercarile se fac dupa conditionare la - 20˚C si la +35˚C si dupa 400h la radiatii UV.

Testul de penetrare se face cu o masa de 3 kg., care cade pe înaltime de 1 m.

Cureaua de barbie trebuie sa reziste la o sarcina statica de 50 daN si 25 daN la castile industriale.

Igiena castii trebuie sa se faca cu maxima exigenta, în primul rând neîmprumutînd casca personala!

Periodic, casca se curata de impuritati, vopsele, transpiratie si se dezinfecteaza.

4.3 Cordelina

Prin cordelina se întelege o coarda, mai mult sau putin dinamica, care au diametrul sub 8 mm si care nu se încadreaza în cele doua categorii prezentate anterior, semistatica si dinamica.

La ora actuala toate cordelinele folosite în alpinism sunt confectionate cu manta de protectie si miez de rezistenta. În tabelul urmator se prezinta câteva modele de cordeline.

Tabelul 6

* Nodurile reduc aceasta valoare cu 35 - 50%.

Cordelinele se utilizeaza frecvent în urmatoarele scopuri:

1. pentru confectionarea scaritelor (Carpati);
2. pentru confectionarea buclelor de urcare pe coarda (Carpati);
3. pentru confectionarea scaunelelor (Himalaya ø 8 mm);
4. pentru ridicarea si transportul echipamentelor si materialelor (toate dimensiunile, în functie de greutatea si volumul acestora);
5. pentru directionarea crengilor taiate;
6. pentru legarea si asigurarea sculelor si echipamentelor.

În nici un caz cordelinele nu se folosesc la urcare în cap de coarda sau la coborâre în rapel.

4.4 Scule pentru gheata - pioletul EN 13089 : 1999

În alpinism se utilizeaza o gama larga de scule pentru urcare, coborâre si salvare pe pante si pereti acoperiti cu gheata si zapada. Cu cât nivelul de performanta (gradul de dificultate) este mai ridicat, cu atât sculele de lucru în gheata sunt mai sofisticate si mai scumpe.

Pentru alpinismul utilitar desfasurat iarna pe creste si vai montane, forma de piolet tip B, prezentata în fig. 4.2, corespunde pe deplin tehnicilor de urcare, coborâre si oprire a alunecarii.

Pioletul este format din urmatoarele parti:

Lungimea normala a pioletului este de Cap

70 - 90 cm, functie de talia alpinistului. Cioc Lopatica

Este foarte important ca inelul sa culiseze

pe coada pioletului, între cap si opritor. Coada

Greutatea unui piolet modern, tip T, cu

lungime de 80 cm este de 700 - 900g,

cel cu coada din titan fiind si mai usor. Inel culisant

Opritor Curelusa

Vârf

Fig.4.2

4.5 Coltarii

Coltarii de alpinism, definiti de norma EN 893, sunt echipamente la fel de importante în ascensiunile pe zapada si gheata ca si pioletul, deoarece contribuie direct la diminuarea pericolului caderii/alunecarii pe o panta de zapada sau gheata.

Exista o mare varietate de modele de coltari, cei mai utilizati fiind în prezent cei cu 12 puncte (colti).

Coltarii CAMP prezentati în fig.4.3, deveniti

clasici, se fixeaza numai pe bocancii moderni, care  Fig.4.3

prezinta o rama cu santuri adecvate acestui sistem

de fixare. Prinderea se face rapid si sigur, fara a

depune un efort fizic deosebit si fara ca legatura sa

opreasca circulatia sanguina a labei piciorului.

Marimea coltarului trebuie sa corespunda

bocancului, posibilitatile de reglare fiind limitate.

Toti coltarii se fabrica din oteluri înalt aliate si tratate termic (HRB ≥ 70), ceeace permite obtinerea unor calitati de rezistenta, elasticitate si tenacitate remarcabile. Înaltimea coltilor este de minimum 20 mm, în general fiind de cca 40 mm. Greutatea coltarilor actuali este de cca 1000g.

În afara faptului ca vârfurile trebuiesc ascutite din când în când, coltarii trebuiesc protejati împotriva coroziunii prin spalarea si uscarea lor imediat dupa terminarea actiunii.

Ca si alte echipamente, coltarii trebuiesc verificati de catre un specialist autorizat.

Ca si la piolet, trebuie avut în vedere ca temperaturile foarte scazute, sub - 20˚C, conduc la scaderea brusca a rezilientei otelului si astfel ciocul pioletului sau vârfurile coltarului se pot sparge la socuri sau solicitari reduse.

Performantele mecanice ale coltarilor sunt remarcabile, dar nu trebuie sa le verificam în timpul ascensiunilor, sarind sau lovind cu ei în stânca, mai ales la coborâre.

Pentru evitarea pericolului încarcarii coltarilor cu zapada umeda, la unele tipuri s-a prevazut o placa de plastic care nu permite lipirea zapezii de vârfurile coltarului.

În situatiile deplasarii pe pante de zapada înghetata, coltarii si pioletul sunt extrem de bineveniti, daca se folosesc corect.

În cazul unei caderi/alunecari, pioletul devine ultima salvare, dar si el si coltarii pot deveni arme foarte periculoase, atât pentru alpinistul care cade, cât si pentru coechipierii lui.

4.6 Frâna dinamica

În fig.3.37 se prezinta frâna dinamica Gri Gri, cea mai folosita de alpinistii utilitari din România,

recomandata pentru corzile dinamice cu diametrul între 10 si 11 mm.

Montarea frânei se face direct la inelul centurii de sedere sau complexe, ca în fig. 4.4 sau la un

punct fix situat la baza structurii, ca în fig. 4.5.

În varianta de asigurare dinamica la inelul centurii, secundul trebuie sa fie autoasigurat la un punct fix cu rezistenta minima de 15 kN.

Fig.4.4

Secundul trebuie sa fie plasat în afara zonei Fig.4.5

periculoase a capului de coarda.

Asigurarea dinamica reduce valoarea maxima a fortei dinamice, de exemplu, de la 8 kN la 5 kN, prin alunecarea prin frâna a 1,8m de coarda.

În final asigurarea va fi tot statica, dar la o valoare mult mai suportabila, atât de cei doi echipieri, cât si de componentele sistemului de oprire a caderii (coarda, bucle, puncte fixe, frâna, centuri).

Dar daca exista pericolul lovirii de sol cu cei 1,8 m de cadere suplimentara, atunci nu trebuie sa mai asiguram dinamic si blocam coarda în momentul caderii.

Exista multe tipuri de frâne dinamice, unele modele fiind montate la centura capului de coarda (de ex. frânele dinamice pentru sistemul "via ferrata").

Scripetii

Scripetii de coarda sunt echipamente ce îndeplinesc conditiile normei SR EN 12278: 2003 care se folosesc în sistemul de asigurare de sus, la ridicarea sarcinilor si la sistemele de multiplicare a fortei, numite de speologi AM 2 si AM 3.

Scripetii sunt amsambluri de una sau mai multe role, care au rolul functional de a transforma frecarea de alunecare dintre coarda si carabiniera în frecare de rostogolire si astfel se reduc foarte mult eforturile fizice ale procedeului respectiv.

Se prezinta în continuare mai multe variante de scripeti fabricati de firma PETZL, foarte utilizate la noi în tara si peste hotare.

Fig.4.6 Fig.4.7 Fig.4.8

În fig.4.6 se prezinta rola ULTRALEGERE de 55g. confectionata din neylon , care se monteaza pe o carabiniera mai mare (tipul H sau K) si permite lucrul cu corzi de pâna la 13 mm.

În fig.4.7 se prezinta rola RESCUE de 90g. cu care se poate trage o sarcina de 2,5 kN, cu coarda de max. 13 mm, dar care are o rezistenta de 22 kN.

Scripetele MINI TRAXION din fig.4.8 are montat si o cama de blocator, ceeace permite ca într-un sens sa functioneze ca rola, iar în sens opus ca blocator.

În fig. 4.9 si 4.10 se prezinta doua tipuri de

scripeti dubli GEMENI si tandem cable,

foarte convenabile pentru ridicarea materialelor

sau pentru traversarile în sistem tiroliana.

Scripetele TANDEM functioneaza si pe

cablu din otel cu diametrul de max. 12 mm.

Alegerea modelului optim de scripete are

în vedere sarcina care trebuieste transportata,

dimensiunea corzii si sistemul de lucru folosit. Fig.4.9 Fig.4.10

Sarcina minima de rupere a unui scripete

impusa de norma SR EN 12278 este de 12 kN.

În fig.4.11. si 4.12 se prezinta doua piese de

cuplare modelele SWIVEL si Swivel L care au

rolul de a pozitiona optim un ancoraj sau un sistem

de scripeti. Sarcina de lucru a acestor cuple este de

5 kN (cca 500 kgf.) iar cea de rupere de 36 kN. Fig.4.11 Fig.4.12

Ciocanul de alpinism

De regula, fiecare alpinist trebuie sa aiba în permanenta pe munte un ciocan pentru baterea, verificarea sau scoaterea unui piton sau ancora, cu atât mai mult cu cât traseul propus este o premiera sau nu este frecvent parcurs.

În alpinismul utilitar cel putin capul de coarda trebuie sa poarte un ciocan, pentru diverse scopuri.

Forma si dimensiunile ciocanului depind de activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare.

În fig.4.13 se prezinta trei tipuri de ciocane

CaSsin, PETZL si RAUMER performante si

foarte utilizate si de alpinistii nostrii utilitari.

Ciocanul CASSIN (a) are un cioc foarte

util în recuperarea pitoanelor, curatirea traseului

si alte necesitati.

Ciocanul Petzl (b. are în capatul cozii o

cheie tubulara hexagonala pentru strângerea piulitelor a.

ancorelor mecanice.  Fig.4.13 b. c.

Ca si toate celelate echipamente si scule, ciocanele trebuiesc sa aiba o bucla de chinga sau cordelina

pentru legarea lor de purtator, scaparea ciocanul punând în pericol echipierii de mai jos, dar poate si compromite întreaga actiune.

Greutatea ciocanelor este situata între 550 - 600g, dar uneori sunt necesare ciocane de 1 kg.

4.9 Scarita

Alpinistul utilitar trebuie sa foloseasca toate echipamentele care îi asigura o maxima siguranta si productivitate si un minim efort în timpul lucrului.

Scarita care este un accesoriu obligatoriu al escaladei artificiale reprezinta un echipamnet foarte util în multe situatii de lucru, cum ar fi trecerea pe fermele unei constructii metalice.

Scarita are de obicei o lungime de 1,2 - 1,5 m si 3 - 4 trepte, dar nu este exclusa si folosirea unor scarite de 2 - 3 m, si chiar peste 20m, cu ar fi cele "eletron" din speologie.

Ele se confectioneaza din cordelina de 5 - 6 mm (Carpati de ex.), iar treptele pot fi realizate din profile de aluminiu sau simple, din lemn.

Se pot realiza si din chinga înnodata,

caz în care se transporta mai usor, fig.4.14.

Scaritele speologice se confectioneaza

din cablu subtire de otel, cu trepte din dural.

Scaunelul de lucru, fig.4.15, poate fi

considerat o scarita cu o singura treapta.  Fig.4.16

Rezistenta la rupere a scaritelor si a

scaunelului trebuie sa fie de cca 5 kN pentru

a rezista la uzura o perioada de 1 - 2 ani,

în functie de tipul lucrarii.  Fig.4.14 Fig.4.15

Cârligul Fifi, fig.4.16, montat la inelul

de sus al scaritei, ne poate ajuta foarte mult în traseele de alpinism artificiale si cu pitoane rare, dar si în alte situatii dificile.

4.10 Protectii de coarda

În fig.4.17 se prezinta trei tipuri de protectii de a.

coarda ale firmei PETZL.

a.       Protectia PROTEC nu trebuie sa lipseasca din

rucksacul fiecarui alpinist utilitar, fiind foarte usoara, 95g,

si usor de utilizat.  b.

b.      Protectia ROLL MODULE este mai specializata

si mai scumpa, putând fi folosita pe module.

c.       Protectia SET CATERPILLAR este o solutie

intermediara, având greutatea de 1 kg.  c.

În caz de forta majora este bun si un furtun de pompieri. Fig.4.17

4.11 Încaltamintea

Încaltamintea este cel mai important echipament de lucru

al alpinistului deoarece calitatea si starea ei influenteaza direct

siguranta deplasarii si pozitionarii, având uneori un rol mai

important decât componentele sistemului de oprire a caderii.

Un exemplu sugestiv este ilustrat pe coperta catalogului

"Sports de montagne 2002", fig.4.18, parca ar fi realizata în

Ţancul Mic, lânga refugiul Costila.

Cataratorul, foarte bine pregatit fizic, tehnic si psihic, este

într-o stare de siguranta buna, datorita ghetelor de escalada cu

calitati corespunzatoare gradului de dificultatea al peretelui.

Este remarcabila pozitia si echilibrul perfect în care se

catara acest alpinist, tehnica sa de a folosii optim prizele

atingând un nivel de arta.

si în domeniile alpinismului utilitar, încaltamintea are

un rol extrem de important, asigurând:

o aderenta cât mai buna pe structura respectiva, uscata,

umeda, cu gheata sau zapada;

o impermeabilitate cât mai buna, la apa si alte lichide; Fig.4.18

o izolatie termica superioara;

comoditate la mers si evacuarea transpiratiei;

rezistenta la uzura, taiere, întepare si lovituri mecanice.

Este imposibil ca o încaltaminte sa îmbine optim si eficient toate aceste cerinte, astfel ca toti alpinistii, inclusiv utilitarii, trebuie sa posede mai multe încaltari si sa le foloseasca în functie de tipul si conditiile de lucru.

În lucrari foarte murdare, ca de exemplu protectiile

anticorozive ale stâlpilor metalici, care distrug dupa o

luna de lucru orice încaltaminte, vom folosii bocanci de

piele de calitate inferioara.

La lucrarile care se desfasoara vara pe munte vom

utiliza ghete usoare de ex. SALOMON, fig.4.19, cu aderenta Fig.4.19

foarte buna, dar nu rezista la apa, caderi de pietre sau frig.

Daca în timpul lucrarilor exista pericolul caderii de

pietre sau alte obiecte grele, cum este cazul pe santierele Fig.4.20

de constructii, vom utiliza bocanci cu bombeul metalic. 

Pentru un geolog sau salvamontist care lucreaza pe

munte în conditii foarte grele si variate, bocancul de vara

trebuie sa aiba o aderenta foarte buna si totodata o rezistenta

buna la apa si la frig, de ex. modelul DAVOS CRISPI, fig.4.20

Pentru lucrari desfasurate în conditii de iarna, bocancul

din fig.4.20 este satisfacator doar daca se lucreaza în orase, Fig.4.21

fara zapada mare, temperaturi foarte scazute si vânt puternic. 

Pentru conditii grele de iarna trebuie folosit un bocanc

performant, cum ar fi modelul KAILASH TREZETA, fig.4.21.

Dar iarna nici acest bocanc, relativ scump pentru buzunare

noastre, nu este suficient, daca nu folosim si aparatori de zapada

(numite de alpinisti jambiere), fig.4.22.

Aceste jambiere trebuie sa fie realizate din materiale

rezistente la uzura, sa fie impermeabile si sa se dezbrace usor

în momentul în care sunt înghetate, dar sa acopere sigur si   Fig.4.22

complet bocancul si gamba.

Jambierele de vara trebuie sa fie mai scurte si mai usoare.

Încaltamintea trebuie cumparata cu foarte mare grija

deoarece marimea si forma ei trebuie sa corespunda perfect

cu laba piciorul alpinistului si cu conditiile reale de lucru.

Încaltamintea de vara trebuie purtata cu o singura pereche de ciorapi, din bumbac.

La încaltamintea de iarna trebuie sa folosim cel putin doua perechi de ciorapi, una subtire si una mai groasa, de lâna, lungimea lor putând ajunge pâna sub genunchi.

Folosirea si întretinerea încaltamintei trebuie sa se faca cu deosebita atentie si grija pentruca sa prelungim cât mai mult durata de viata a lor si totodata sa ne protejam piciorul cât mai bine.

Curatarea talpii ghetei sau bocancului înainte de urcare, mai ales în punctele maxime de dificultate si periculozitate, este o alta obligatie a alpinistului, fiind clar ca noroiul, vopseaua, uleiul sau gheata ce pot exista la locul de munca reduce radical aderenta pe prizele pe care ne deplasam.

Dupa utilizare, încaltamintea se curata sau se spala corespunzator si se usuca nu prea aproape de sursele de caldura. Dupa uscare, încaltamintea se unge cu creme speciale, care se gasesc din abundenta.

Încaltamintea se trateaza si cu alte diverse solutii antitranspiratie si nu se împrumuta, deoarece se pot colectiona de la prieteni ciuperci foarte periculoase si persistente.

4.12 Manusile

În industrie si constructii exista multe situatii care impun folosirea manusilor de protectie, ceeace a impus si o multitudine de norme, ce corespund riscurilor existente în aceste domenii.

Manusile rezistente la frig trebuie sa îndeplineasca cerintele normei SR EN 511:1999 si în primul rând, o buna buna izolatie termica si la umiditate.

Dar în acelasi timp, manusile trebuie sa asigura o buna aderenta în timpul ascensiunii, sa permita manevrarea comoda a echipamentelor (montarea asigurarii si autoasigurarii în mod special) si efectuarea operatiilor de baza la locul de munca.

Ca si în cazul încaltamintei, situatiile de lucru ne obliga sa detinem un arsenal întreg de manusi, utilizabile în diferite conditii.

În fig.4.23 se prezinita o manusa foarte

usoara, 39g., model POLAR WINDBLOC,

care se poate folosii în conditii medii de frig

si vânt, dar fara solicitari mecanice.

Pentru conditii grele de iarna se impun Fig.4.23

manusile duble, interiorul fiind din polartec si 

exteriorul din Cordura, fig. 4.24.

Pentru conditii grele de munca, atunci Fig.4.24

când exista riscul taierii, înteparii sau uzuri

mecanice importante se pot folosii manusi din

piele, unele în care este imposibila patrunderea   Fig.4.25

unui cui, fig.4.25.

Exista manusi de toate calitatile si pentru toate necesitatile posibile, problema este ca alegerea, utilizarea si întretinerea lor trebuie sa se faca corespunzator situatiilor reale de lucru si a prevederilor de protectie muncii specifice acestor activitati.

4.13 Îmbracamintea

Îmbracamintea alpinistilor utilitari trebuie sa prevada conditiile de lucru în care se vor desfasura lucrarile societatii respective.

Exista deja o specializare clara în domeniul alpinismului utilitar si alegerea îmbracamintei trebuie sa tina cont de aceasta specializare.

Fara discutie, îmbracamintea de vara se deosebeste esential de cea de iarna, dar si cea de munte poate diferii mult de cea de oras.

Pentru lucrarile cu grad mare de murdarie, cum ar fi vopsiri, zugravire, tencuiala s.a., un costum de protectie poate rezista 1 - 2 luni, cel mult. Uneori sunt necesare doua costume suprapuse pentruca vopseaua sa nu patrunda prin ele.

Unele vopsele sunt usor imflamabile sau explozive si impun folosirea costumelor de protectie naturale, din lâna sau bumbac 100%, corespunzator normelor PSI.

În alte situatii se lucreaza cu acizi sau baze concentrate, care impun costume de protectie adecvate.

Conditiile de mediu obliga la folosirea unei game extrem de largi de îmbracaminte, adaptata la temperaturi între + 35˚C vara si 0˚C, sau mai putin, iarna.

Lengeria trebuie sa fie din bumbac pentru a retine în bune conditii transpiratia.

Camasa, de grosime variabila, trebuie sa fie din bumbac vara si din lâna, iarna.

Pulovarele trebuie sa fie si ele din lâna sau polartec, astfel ca si în stare uda sa asigure o izolatie termica satisfacatoare.

salopeta poate sa fie din bumbac sau dinfire sintetice, dintr-o bucata sau din doua parti.

Este bine uneori ca costumul de iarna sa fie gen combinezon, inclusiv cu gluga, pentru a exclude pericolul dezgolirii spatelui în zona lombara, cea mai expusa parte a corpului.

Fiecare alpinist trebuie sa-si cunoasca partile sensibile ale corpului si în functie de calirea organismului sau, sa se echipeze corespunzator conditiilor climatice si de lucru.

În afara îmbracamintei de lucru, o regula simpla de siguranta obliga ca fiecare alpinist sa posede în rucsac, în regrupare sau în imediate apropiere un minim de haine de schimb, pentru situatii extreme, dar posibile pentru anotimpul respectiv.

De exemplu, un hanorac este absolut necesar în

perioadele de vara, când pe munte pot izbucni brusc averse

de ploaie, însotite de vânt puternic si descarcari electrice.

Ciorapii de schimb, caciulita sau capisonul nu trebuie

sa lipseasca nici ele din rucsac.

În conditii de iarna pufoaica si pantalonii dublati

sunt absolut necesari.

Exemple ilustrate se gasesc în fotografiile

prezentate în acest curs (fig. 2.2; 2.3; 2.32), dupa cum

exista si exemple, des întâlnite în practica, de cum nu

este corect sa ne echipam la locul de munca, fig.4.5.

Utilizarea optima si întretinerea îmbracamintei

este o datorie a fiecarui alpinist utilitar, iar daca o cumpara

din propria sudoare, atunci va fi si aplicata eficient.

În fig. 4.26 se prezinta aspectul echipamentul unui Fig.4.26

alpinist utilitar care iese dintr-un cos de fum de 280 m.

4.14 Pitoane de gheata

Asigurarile intermediare si autoasigurarile realizate în peretii de gheata se fac la pitoane de o forma speciala, realizate conform normei EN 568.

Pitoanele tubulare sunt confectionate din otel

înalt aliat, inox sau din titan, au lungimi între 9 si 23

cm si o greutate de 130 si 190 g.

În fig. 4.27 se prezinta un piton Charlet Moser Fig.4.27

care prezinta o rezistenta de peste 10 kN si lungime de 18 cm.

Pitoanele cu lungime pâna la 13 cm nu trebuiesc utilizate la asigurari intermediare.

Dupa cum se observa, pitoanele de ghaeta au o rezistenta mult mai mica decât cele de stânca, de aici

concluzia ca în traseele mixte (de stânca si gheata) este mai bine sa batem pitoane în stânca.

Pitoanele de gheata se bat cu ciocanul pe adâncime de câtiva cm, apoi se rotesc cu mâna, în sensul acelor de ceas si se apasa concomitent pentru a intra în gheata. Scoaterea lor se face prin rasucire în sens opus si usoara tragere.

4.15 Dornuri

În alpinism, multe situatii ne obliga sa montam manual ancore, mai exact sa foram cu scule manuale

gaurile pentru aceste ancore. Aceasta în cazul în care nu dispunem de masini de gaurit rotopercutante cu acumulatori, cu motor termic sau cu alimentare de la retea sau de la un generator.

Exista multe tipuri de dornuri, corespunzator tipurilor

de ancore. În fig.4.28 se prezinta dornul PETZL de 8mm,

conceput pentru ancora autoforanta ø 10mm. Fig.4.28

În fig.4.29 se prezinta un dorn PETZL cu

posibilitati de montare directa a burghiului cu prindere

Fig. 4.29  SDS cu diametrul necesar.

Dornurile sunt dotate si cu diverse reductii pentru a sustine si alte capete de forare.

Dupa forare gaurile trebuiesc curatate cu perii speciale de praful rezultat, astfel ca ancora sa se fixeze

corect în stânca sau beton.

4.16 Puncte fixe demontabile

Acest tip de asigurari se utilizeaza atât ca asigurari intermediare, cât si ca autoasigurari în regrupare, iar în situatii limita folosesc si pentru rapel si pentru trecere.

Exista o gama extrem de larga de forme si dimensiuni de pene, nuci, frenduri, tendoare si alte denumiri de asemenea scule care se monteaza sau se bat usor în perete, în ideea ca vor asigura rezistenta necesara, dar si ca vor putea fi recuperate de secunzi.

În trecutul nu prea îndepartat, aceste pene se confectionau artizanal din lemn tare sau aluminiu, acum se fabrica la scara industriala, din aliaje de aluminiu sau masa plastica si otel.

Alaturat, fig.4.30, se arata o pana OFFSET HB de

marimea 2-a, pentru fisuri de 5,5 - 7,5 mm, dintr-un set

de 10 bucati. Este confectionata din dural, iar cablul este

din otel, prezentând o rezistenta de 6 kN.  Fig.4.30

Frendul BLACK DIAMOND nr.1 din fig.4.31

se desface în fisura de 30 - 51mm si daca este bine

pozitionat va rezista la o forta de 16 kN.

Fig.4.31 Se poate constata din aceste informatii de catalog ca aceste asigurari demontabile nu prezinta rezistenta impusa de normele de securitate (25 kN, respectiv 15 kN), deci folosirea lor presupune un factor suplimentar de risc, chiar daca sunt montate corect si stânca are si ea rezistenta corespunzatoare.

Montarea acestor puncte fixe trebuie facuta dupa o scurta specializare si are în vedere forma si structura peretelui si a fisurii în care sunt fixate.

4.17 Schiuri si bete

Mersul pe munte si salvarile în conditii de iarna nu se pot concepe fara a stapânii în conditii foarte bune tehnica de schiat în diverse tipuri de zapada.

Schiurile, betele si pieile de foca (din materiale sintetice la ora actuala) sunt echipamente indispensabile alpinistului utilitar care îsi desfasoara activitatea pe munte, în conditii de iarna.

În primul rând este nevoie de cunoscut schiurile moderne de pârtie si de ture alpine (randonne), care se fabrica în multe variante si sunt utilizate în conditii diverse.

Modelul si lungimea schiurilor si a betelor are în vedere atât înaltimea alpinistului, cât si genul de schi pe care trebuie sa-l practice.

4.18 Ochelarii de protectie

Ochelarii de soare protejeaza ochii împotriva radiatiilor luminoase daunatoare, dar si de vânt, zapada si corpuri straine. Ochelarii de protectie trebuie sa respecte normele EN 172:1974, încadrându-se, conform tab. 4.1 în grupa Europa Centrala, vara si în zonele tropicale si pe zapada, iarna.

Ochelarii "de ghetar" sunt adecvati turelor de altitudine si sunt obligatorii oricarui alpinist (turist, schior) care merge iarna pe zapada sau gheata.

Cel mai important lucru pentru ochelarii de ghetar

este ca ei sa fie întradevar purtati, nu doar luati în rucsac.

În fig.4.32 se prezinta modelul CECCHINEL 4000

CEBE, categoria 4-a de protectie, adica pentru conditii

extreme. Protectia UV este de 100% si în spectrul vizibil Fig.4.32

de 95% (infrarosii 97%), .

Un studiu al DAV "Ochelarii de ghetar" prezentat în raportul de activitate pe anii 1980 - 1983 arata ca cea mai mare parte a ochelarilor de ghetar prezenti pe rafturile magazinelor nu corespundeau cerintelor de protectie.

Între timp probabil ca lucrurile s-au îmbunatatit, dar alegerea modelului de ochelari adecvat unei anumite ture ramâne o problema dificila.

Domeniul ultraviolet (UV) este de departe cel mai periculos pentru ochi, deoarece o supradoza de radiatii UV conduce rapid la efecte foarte dureroase: iritatii si imflamari ale conjunctivitei, oftalmie si cataracta UV, functie de lungimea de unda, care în final conduc la orbire.

Domeniul infrarosu (IR) este foarte cunoscut din metalurgie si sticlarie, domenii în care expunerile la radiatii de peste 1000 W/m² sunt frecvente. Conditiile alpine sunt departe de asemnea valori, deci efectul lor este nesemnificativ pentru alpinistii si schiorii din zonele temperate ale terei.

Domeniul vizibil O supradoza din acest domeniu de radiatie nu duce la îmbolnaviri de durata în conditiile alpine, absorbtia din acest domeniu se recomanda a fi între 40 - 90%.

Ochelarii prea întunecati determina o deschidere prea mare a pupilei, astfel ca permit patrunderea unei cantitati mai mari de radiatii UV în ochi si rezultatul este negativ.

Ochelarii "fototropi", care îsi schimba gradul de umbrire functie de lumina incidenta în limitele 15 - 80%, sunt foarte buni numai daca sunt din sticla adevarata, cei din plastic îsi pierd în timp aceasta calitate.

Culoarea ochelarilor este si ea foarte importanta, astfel:

verdele si albastrul reduc contrastul si conduc la defecte de apreciere a culorii;

galbenul mareste contrastul;

rosul poate conduce la defecte de vedere;

nuantele neutre (gri, eventual gri-maro sau gri-verde) sunt recomandate.

La altitudini de peste 5000 m efectele nocive ale radiatiilor UV ajung de 100 de ori mai mari, cu atât mai mult cu cât muntii respectivi se afla în zone tropicale (Anzi, Kenia).

În conditiile muntilor nostrii, ceata reprezinta un real pericol pentru ochi, aproape toti alpinistii de performanta având probleme din aceasta cauza, dar mai ales cei cu ochii albastrii.

Din cauza vizibilitatii foarte reduse, alpinistii nu mai purtau ochelarii (sau purtau ochelari de schi total inutili) si dupa o tura de câteva ore se alegeau cu o oftalmie serioasa, care conducea la orbire pe o perioada de câteva zile.

Alaturat se prezinta diagrama 4 de transmisie-

absorbtie UV ideala pentru ochelarii de ghetar.

Hasurile din ce în ce mai dese sunt din ce în ce

mai defavorabile ca valori.

Ochelarii buni ar trebuii sa aiba curba de

absorbtie situata în zona alba a diagramei, cel mult

în zona cu hasuri putine.

1 - reprezinta curba ochelarilor ideali

2 - curba ochelarilor UVEX GAMMA 73

3 - curba ochelarilor ALPINA PROFI GS Diagrama 4

În lucrarea de referinta de mai sus se prezinta si alte 14 curbe de ochelari, foarte multe modele

fiind total deficitare, efectul purtarii lor fiind negativ.

4.19. Rucsacii

Echipamentele de alpinism utilitar sunt prea scumpe si prea vulnerabile pentru a fi transportante si depozitatea oricum, deavalma cu alte materiale, combustibili sau piese de masina.

Ca sa nu mai vorbim de deplasarea pe munte,

în pesteri si avene, unde trebuie sa avem mâinile

libere pentru a ne catara.

Transportul echipamentelor în rucsaci sau în

saci impermeabili este o investitie eficienta si

asigura siguranta si durata de utilizare a unui

echipament.

Sacul (banana) din fig.4.33 reprezinta un

model AVENTURE VERTICALE cu capacitate   Fig.4.33 Fig,4.34

(volum) de 35 l. (45 l.) cu greutate de 1 kg, foarte mult folosit în speologie.

Rucsacul TRAIL KARRIMOR, prezentat în fig. 4.34 are o capacitate de 35 - 45 l si se preteaza foarte bine la ascensiuni si escalade de o zi.

Pentru ture mai mari, de câteva zile, în care trebuie sa transportam echipamente de protectie si de lucru, mâncare, materiale si multe altele, echipa trebuie sa ia cu ea rucsaci adevarati de 80 - 1oo l. , care rezista la greutati de peste 25 - 35 kg.

Vara sau iarna, alpinistul utilitar este obligat sa care cel putin doi rucsaci cu el, cel mic pentru acte, aparate si documente si cel mare (sau foarte mare) pentru echipamente si materiale.

Rucsacii apara echipamentele de poluare, uzura mecanica, umiditate, furt, pierdere, lovituri si alte pericole care pot afecta siguranta si eficienta actiunii.

Harta, busola si altimetru

Atât pe munte, în pesteri, pe coclauri, dar si în orase, harta sau schita traseului este vitala, iar lipsa ei poate pune echipa într-o situatie dramatica. Daca este mai veche, harta sau schita traseului trebuie reactualizata si completata din surse recente si sigure.

Busola este o anexa indispensabila a hartii, dar ambele trebuie sa fie citite si folosite dupa o instruire temeinica în domeniul orientarii pe teren variat.

În muntii înalti, altimetrul este si el absolut necesar, pentru a urmarii corect evolutia ascensiunii si detaliile peretilor care ne sunt puncte de referinta.

O regula de baza a orientarii este de a cunoaste, în fiecare moment, locul în care ne aflam, cu o buna precizie. Numai asa vom putea sa ne hotarâm în ce directie sa ne îndreptam si ce viteza de înaintare ne propunem, binenteles ca si ceasul este important.

A doua regula spune ca în cazul ratacirii traseului, trebuie sa ne întoarcem în ultimul punct sigur, în care am fost siguri ca suntem pe traseu.

În cazul unei rataciri totale, trebuie urmat un curs de apa, care sigur ne va scoate la un drum, dar prin ce cascade, vâlcele, râpe si bârloguri de urs vom coborî, asta este alta poveste.

În ascensiunile de iarna este foarte important ca traseul sa fie cunoscut din vara, desi anumite obstacole trebuiesc evitate în mod diferit.

Durata estimativa prevazuta în programul initial trebuie tot timpul comparata cu timpii reali, pe lungimi de coarda sau etape, consultând reperele de pe harta sau din schita.

Desi este foarte greu, uneori suntem obligati sa ne retragem din fata unor obstacole sau pericole întâlnite pe traseu, sau din cauza propriilor noastre greseli. Totul este sa ne retragem la timp.

Sacul de dormit

Ca si alte echipamente, sacul de dormit trebuie sa corespunda anotimpului si conditiilor de lucru.

Exista saci de dormit de vara, alte tipuri sunt de iarna, dar pentru diferite temperaturi ambiante.

Fiecare alpinist va trebui sa foloseasca un sac de dormit de vara, pentru temperaturi minime de 5 - 10˚C, bun si la munte si la mare.

Dar multi dintre ei trebuie sa mearga

pe munte si iarna si atunci îsi vor cumpara

si un sac superscump, dar care rezista la -35˚C,

cum este modelul CARINTHIA din fig.4.35, dar în care nu putem sa dormim si vara. Fig.4.35

Cortul

Geologii, alpinistii si speologii sunt obligati de sarcinile de serviciu sa doarma si în corturi, altfel îi suprasolicita drumurile de acces si de retragere.

Pentru o echipa de trei persoane, un cort

JAMET MAKALU 4000, fig.4.36, este ideal,

deoarece le ofera trei locuri lejere de dormit,

un spatiu de depozitat materiale si alt spatiu

central pentru masa sau adapostire în caz de

vreme nefavorabila. Fig.4.36

Greutatea unui asemenea cort este de 3,5 kg si poate fi utilizat si vara si iarna, fiind dublu.

Dormitul în cort nu este prea sanatos daca nu sunt folosite si saltelutele cu grosimi de 10 - 28 mm si cu dimensiuni corespunzatoare cu talia persoanei respective, în medie 180 x 55 cm.

Lanterna

Lanterna, si în mod special, lampa frontala, este

foarte importanta în siguranta echipei de alpinisti, în cele

mai diverse ocazii.

În fig.4.37 se prezinta una din cele mai formidabile Fig.4.37

evolutii ale lanternei frontale PETZL, modelul TIKKA PLUS, cu patru leduri, care foloseste 3 baterii AAA-LR03. Lampa cîntareste 78g, bateriile au o durata de 150 ore si o bataie de cca 15m.

Lampa PETZL model DUO ATEX LED 5, fig.4.38, este

mai grea, 325g. si are 5 leduri si un bec halogen. Functioneaza

cu 4 baterii sau cu acumulatoare, pe durata de 3,5 ore standard

si 160 ore pe leduri. Bataia lampii cu halogen este de 80m si

cu leduri de17 m.  Fig.4.38