Orice incercare de a discuta acest subiect are toate sansele de a se tranforma intr-o polemica, poate chiar intr-o polemica apriga. Locuinta "cuibusorul nostru identitar" (o sintagma pe care am descoperit-o in peripurile mele "dilematice") ne defineste in mare masura ca personalitate, ca aspiratii, ca statut social, si de ce nu, ca background cultural.
Ar fi cred un demers lipsit de relevanta sa punem din discutie locuinta ca termen generic, rupta de context. Dar ar fi 17417w223r extrem de interesanta o scurta incercare de analiza a locuintei contemporane post-comuniste.
Perspectiva de abordare cea mai viabila in acest caz mi se pare cea a raportului cauza-efect, sau nimic din ceea ce se petrece nu este intamplator.
Blocurile ridicate in perioada comunista, insirate de-a lungul arterelor de comunicatie (suna pretios si nici macar nu se poate vorbi de comunicatie/comunicare) sunt marea lor majoritate copii ale unui unui numar limitat de proiecte replicate la nesfarsit.
Si acest lucru l-am inteles atunci cand incercand sa gasesc blocul unor amici m-am trezit in postura jenanta de a scana aproape 50 de metri de asemenea constructii fara sa-mi amintesc in care dintre ele intrasem in urma cu o saptamana; aceleasi alei care duc spre intrari cu aceeasi arhitectura in blocuri la fel de scorojite. Mi s-ar putea reprosa ca n-am fost suficient de atenta la detalii, un cos de gunoi ratacit, sau o banca la capatul aleii, un copac sau altceva. Dar ceea ce conteaza e doar acel sentiment de uniformizare, de "patul al lui Procust" arhitectonic acutizat de marcile de indentificare pe care le-am amintit. Si, ca si cand acest lucru n-ar fi fost suficient de alienant, in drumul spre casa am remercat de nu stiu cate ori prin ferestrele luminate ale unor apartmente, un detaliu zdrobitor si frustrant: "uite. au mobila ca a noastra..". Acelasi tip de mobila, aceeasi asezare, aceeasi culoare, in apartamente diferite care au cam aceleasi dimensiuni. Intr-un asemenea ambient ma intreb daca se mai poate vorbi de nota personala a unei astfel de locuinte, de "cuibusorul identitar" al acestui vietuitor, blocatar intr-un spatiu care l-a luat cu totul in posesie.
In general asemenea tipuri de locuinte reusesc performanta de a refuza prin insasi tipologia lor caracteristicile de baza ale locuirii.
Protectia ar fi una dintre ele. Intr-un apartament de bloc functia de protectie s-ar putea imparti intre protectie fonica, termica, si psihologica. Protectia fonica a fost regandita ca un sistem discret, dar eficient de supraveghere si control. Este evident aspectul ideologic care se afla pregnant in conceptia acestor cladiri, cel care vizeaza si submineaza relatiile interumane. Sunt deja cunoscute situatiile hilare (atunci cand nu au sanse sa devina adevarate traume) cand se poate asculta un meci de fotbal fara sa ai radio sau televizor, cand poti ghici starea de spirit a vecinilor dupa urletele care se aud din apartamentul alaturat, sau cand esti rugat sa calci cu grija prin casa pentru ca faci zgomot si lustra se clatina amenitator. Nu mai vorbim de alte aspecte penibile in care se stie cand vecinii de sus sunt in baie si in apartament se revarsa zgomote de cascade in cel mai fericit caz.
Protectia termica a fost un subiect controversat. Si a ramas un subiect controversat. Nu pentru toti. Intre iernile geroase si verile toride pentru cei mai multi apartamentul se inscria pe coordonatele unui "ca afara" adus in perimetru de bloc.
Toate aceste inconveniente ale unei locuinte la bloc anuleaza ceea ce ar trebui sa sublinieze protectia psihologica, intimitatea, comfortul, normalitatea unui asemenea tip de locuinta, care proiectat trebuie sa tina seama de armonie, de potentialele raporturi pe care individul le stabileste cu spatiul. Apartamentul de bloc nu are verticalitate; casa se desfasoara in plan orizontal. Ne influenteaza, nu putem nega, acest tip de locuire. Apartmentul in plan e un loc in care "totul e imediat, totul este actual, care nu are nimb temporal".[1]
Acordarea acestui nimb temporal este dovada cea mai pregnanta a raportului delicat om-spatiu de locuit, o dovada de intelegere si manevrare a spatiului, dar si un fel de adaptare la o conditie arhitectonica impusa.
Asa cum biologii vorbesc despre mana ca despre o prelungire a creierului, tot la fel se poate considera casa ca o prelungire a propriului corp, atunci noi in raport cu casa ne-am putea gandi la fel de bine daca ma simt sau nu ma simt bine in propria casa/propriul corp, daca stiu sa intru in interactiune cu ea. Raportul de echilibru porneste de la intelegerea faptului ca "[.] traitul zilnic nu are doar un aspect functional, tehnic ci mai degraba aspectul unei integrari in lume, al unui dialog convenabil cu lumea interioara."
Orice casa imprumuta ceva din personalitatea celui care o locuieste. Raportul individului cu arhitectura este mediat istoric, economic, social. Orice ruptura brusca in continuitatea istorica, orice modificare majora se releva in arhitectura. "Am facut prea brusc saltul de la un mediu impus si nesemnificativ la o deschidere foarte solicitanta, foarte atractiva si care pune paranteze problema autenticitatii noastre."
Arhitectura blocurilor imbatraneste mai repede chiar decat locatarii ei. Orice modificare si adaptare a acestui spatiu are valoarea unei operatii de intinerire. Facuta evident dupa un model. Ce ni se prezinta? Ce asimilam? Ce ar trebui sa reprezinte spatiul de locuit?
Este evidenta transformarea de structura a societatii, stratificarea ei pe considerente economice. Insasi achizitionarea unei case defineste apartenenta la un anumit grup social, confera un anumit statut. Interiorul, felul in care in care acest loc se face sau nu locuibil tine de creativitatea, sensibilitatea fiecaruia, de mijloacele proprii si oferta pietei. Nu pot insa sa nu remarc doua modificari importante in designul interior al locuintelor moderne: barul si bucataria continuata in living.
Am avut la dispozitie pentru documentare cateva exemplare din revista "Caminul" si revista "Domus". Pe prima pagina a revistei "Domus" din septembrie 2001 citesc: "Extravaganta- un stil de viata dinamic". Sa fie o caracteristica a varstei, a statutului social sau un raspuns agresiv in fata unei inregimentari fortate si uniformizari ramase adanc infipta in subconstient?
Nu se poate porni de la premisa ca tot ce este nou este si extravagant. Problema care se ridica este cat de bine se potriveste acesta modificare spatiului de care dispun; daca ma reprezinta, daca e functional, daca se justifica in cadrul economiei spatiului de locuit sau daca e pur decorativ.
Moda barului din living cu siguranta starneste controverse, ca si modelul bucatariei "americane". Nu oricine isi permite sa aiba in casa bar, si asta din considerente strict pecuniare. Exista o categorie privilegiata pentru care aceasta marca de identificare este o emblema a succesului, a prosperitatii, marca a realizarii profesionale, materiale, personale.
Acest gen de design interior imi sugereaza o abordare in intelegerea spatiului de locuit pornind de la dihotomia spatiu public vs. spatiu privat.
Barul ca incinta si ca piesa de mobilier este cu siguranta marca spatiului public. Valorile atribuite acestui tip de spatiu pot fi centrate pe doua coordonate: divestisment si apartenenta la un grup, loc al unor potentiale tendinte de socializare. Amplasarea lui cu intreaga sa simbolistica in spatiul de locuit, modifica raportul acestui spatiu cu lumea exterioara. Aceasta interferenta a spatiului public cu cel privat poate comunica ceva despre noua organizare spatiala a lumii in general, a lumii interioare in particular. Barul reprezinta un punct de relansare, un punct de rezistenta a exteriorului in spatiul interior al locuintei; el devine in acest caz acea piesa de mobilier care juxtapune doua spatii incompatibile si contradictorii.
De ce ar fi nevoie de marcile spatiului public in interiorul locuintei? Ansamblul spatiului de locuit (cu toate codurile si simbolistica sa) nu mai este suficient pentru nevoile noastre cotidiene?
Ce confera spatiul public: recunoasterea; recunoasterea valorii personale, a statutului social spre exemplu. Sa-i lipseasca spatiului privat aceasta recunoastere a valorii sau sa fie sechelele unei perioade istorice recente care ne-a uniformizat pe toti?
Am considerat barul ca un punct de relansare a exteriorului in interior. Pentrul genul de personalitate (hiper)-activa social spatiul in care se afirma plenar este cel public. Daca am face un calcul am putea descoperi ca 2/3 din timpul fizic este petrecut, traind in Exterior, dincolo de spatiul locuintei. Relatia de familiaritate cu spatiul isi schimba polaritatea: locuim spatiul public si ne adapostim in spatiul privat.
In acest caz orice living infasurat in gresie cu bar din caramida, lemn, sau altceva, cu sticle de toate formele si culorile "evocand..", "suprinzand extraordinar atmosfera." imi va sugera intotdeauna trotuarul adus pana la usa dormitorului; o atmosfera usor comerciala, lipsita de caldura unui camin chiar daca in acelasi apartament de bloc barul se completeaza cu succes cu un semineu pe peretele opus pentru echilibrul interior al compozitiei; sau alteori este spiritualizat de prezenta bibliotecii. Spatiul suprafunctionalizat nu-si va gasi probabil niciodata o identitate. Ma intreb daca mai e posibila retragerea si reveria intr-un asemenea spatiu chiar si pentru acele cateva ore petrecute acasa.
Cel de-al doilea element supus metemorfozelor spatiului de locuit este bucataria. Dincolo de clasificarile spatiilor dintr-o locuinta, bucataria intruneste mai multe atribute: "laboratorul" strict functional, spatiul cu predilectie feminin perceput adeseori ca spatiul discriminarii femeii, dar si ca semn al unei modernitati asumate.
Bucataria spatiului de locuit s-a dezvoltat de-a lungul istoriei, simbolizat si semnificat ca spatiu preponderent de pregatire si pastrare a hranei, atribuit in mod exclusiv femeii; s-a rupt din leaganul primordial al celulei multifunctionale al locuintei traditionale.
Bucataria in contextul economiei spatiului unui apartament (cu un numar minim de camere) este spatiul cu un numar mare de functii suprapuse. Constrangerile stilului de viata, ale contextului economic si politic au facut din bucatarie un spatiu de dizidenta care s-a vrut micsorat pana aproape la eliminarea sa completa. Anularea "vetrei" a "focului sacru" nu insemna decat anularea vietuirii normale redusa probabil la conceptul de adapostire.
Dincolo de practicile obisnuite: gatitul; masa in familie, in bucatarie se fac lectiile, se sta de vorba la o cafea (chiar eu in timp ce-mi concepeam planul acestei lucrari obisnuiam sa stauin bucatarie, e liniste si nu deranjez). E un spatiu cu o puternica incarcatura privata. E un spatiu de comunicare, o comunicare marcata de asemenea de marcile familiarului si ale intimului. Bucataria a reprezentat si poate continua sa reprezinte spatiul esential de rezistenta al unor structuri familiare traditionale.
Mai putem vorbi de bucatarie ca structura de rezistenta in contextul spatiului de locuit contemporan? Mai reprezinta bucataria contemporana "vatra casei", "focul sacru"? Prin prisma raportului interior-exterior se mai poate lua in considerare "vatra casei" ca centru sau spatiul se desfasoara centrat pe cu totul alte spatii?
Functionalitatea bucatariei deschise spre living ni se explica limpede la revista: "[.] zona functionala a bucatariei se intrepatrunde cu cea de relaxare si primire a livingului, intr-o maniera cursiva. Postamentul blatului de bar (element preluat de asemenea din tiparul locuintelor americane) este singurul element care intervine intr-o maniera lejera - pentru a clasifica rolurile functionale diferentiate ale celor doua spatii. Bucataria si camera de zi numai sunt doua entitati strict delimitate (izolate optic prin intermediul usii de acces); infrastructura acestora favorizeaza sentimentul cald de "impreuna-acasa"; persoana care trebaluieste prin bucatarie poate dialoga confortabil cu cei din living". Definitia mai sus citata a acestui gen de spatii ma face sa ma intreb daca nu cumva tanjim in mod inconstient dupa spiritul cald de impreuna-acasa al locuintei traditionale de patul langa cuptor sau chiar direct pe cuptor.
Definitia in sine are unele neconcordante. In primul rand asemeni barului de care am discutat mai devreme bucataria living devine marca statului social, al pozitionarii sociale, al asumarii unor alte principii de viata decat cele traditionale. Acest tip de bucatarie "americana" nu mai are de a face decat extrem de discret cu "trebaluitul" asa cum il cunoastem in forma lui clasica. Deschiderea spre un spatiu de reprezentare cum e camera de zi distruge caracterul de unealta, caracterul ustensilar. Mitologia traditionala a bucatariei apune, larii facand loc zeului televizor. Apune cu acest spatiu metamorfozat si imaginea femeii exilate la bucatarie printre cratite si oale.
Noua arhitectura a bucatariei anuleaza suprematia patriarhatului. Emanciparea femeii se continua cu emanciparea spatiului; miscarea feminista a repurtat o victorie asupra spatiului locuintei, aducand bucataria pe acelasi plan cu livingul monopolizat de barbati, de bere si televizor.
Tipul de activitate sociala, timpul petrecut in spatiul de locuit, conceptia despre functiunile locuintei sunt in general factorii hotaratori pentru stabilirea coeficientului functional al bucatariei, al tipului de amenajare: mutam bucataria in living sau aducem livingul in bucatarie. Ne pune in fata unei dileme pe care Stefan Ghenciulescu o punea in articolul sau din revista Virtualia: cocktailuri sau sarmale? Bucataria pare sa-si ia la revedere de la sarmale in locul cratitei la loc de cinste va fi storcatorul de fructe, shaker-ul, cuptorul de microunde. Femeia moderna va uita de bucataria mirosind a mancare si cu condens pe pereti. Desi cred ca din prea multa dragoste de modern si "ca asa se poarta" este foarte posibil intr-un living cu mobila ultimul tip, decorat "ca in revista" sa miroasa discret a ceapa prajita sau de ce nu a mititei.
Robert Venturi defineste arhitectura ca "adapost decorat cu simboluri". Simbolistica locuintei interioare se modifica; se poate vorbi despre arhitectura spatiilor comunicante ale locuintei, alunecarea, revalorificarea, re-semnificarea spatiilor. Ele dezvaluie raportul noastru cu noi insine, cu lumea interioara raportul nostru, ca tip de personalitate, cu lumea exterioara.
Modificarea spatiului se constituie ca modificarea imaginii despre sine.
Ceea ce trebuie luat intotdeauna in considerare este cat din ceea ce imi doresc se poate materializa in realitate fara a-i altera sensul si fara a-l face sa devina din util si placut, hilar si lipsit de functionalitate.
Lumea bate la usa casei mele, lumea intra pe usa casei mele.."Aruncarea" heiddegeriana in lume pare sa ne fi imblanzit interactiunea cu ea..am imblanzit lumea, am adus-o in casa, din ce in ce mai aproape..
Pentru unii dintre noi casa para sa devina incet incet casa-blazon, casa-muzeu, casa-hotel si din ce in ce mai putin acasa .Timpurile moderne dau alte valori locuirii. Depinde de noi cum le impacam cu propriile noastre idei despre locuire.
|
