PROBLEMATICA MODERNA A LOCUINTEI

II. Modelele ideologice fundamentale

Liniile generale de atac al problemei locuirii urbane si orasului sint deschise de ginditori apartinind altor domenii, 656y241g nu arhitecturii si nu se materializeaza in realizari viabile. De aceea, Francoise Choay numeste perioada pina la inceputul secolului al 20-lea, perioada pre-urbanismului, urmind ca perioada urbanismului propriu zis sa se desfasoare odata cu implicarea in aceasta problematica a arhitectilor (F.Choay, Urbanisme - Utopies et realites).

Toate liniile de gindire pornesc de la critica orasului liberal. Dupa focalizarea criticii asupra unor anumite aspecte, considerate cheie, si dupa modul in care se reactioneaza in sensul compensarii aspectelor criticate s-au conturat citeva directii ideologice, care vor juca un rol hotaritor in momentul in care se vor propune solutii arhitectural-urbanistice. In continuare se va prelua terminologia apartinind Francoise-ei Choay, care le numeste:

- modelul progresist,

- modelul culturalist.

Gindirea arhitectural-urbanistica post-liberala este dominata de aceste doua modele, care pleaca ambele de la critica globala a societatii industriale, astfel incit tarele urbane apar ca rezultat al tarelor sociale, economice si politice. Critica este initial opera unor polemisti umanitaristi (ofiteri municipali, oameni ai bisericii, medici, igienisti, etc.) si are in general o abordare mai descriptiva, la care se adauga o serie de filozofi si ginditori politici. Cu exceptia lui Marx si Engels, aceste spirite care critica cu luciditate tarele orasului industrial nu ramin in aceeasi logica atunci cind nu vad ca aceste tare sint reversul unei ordini noi, a unei noi organizari a spatiului urban promisa de revolutia industriala si de dezvoltarea economica de tip capitalist. De aceea, conceptele de "dezordine", "anarhie" si "haos" se repeta foarte des si persista si in gindirea arhitectural-urbanistica de mai tirziu. Ele sint regasibile ca atare si la Le Corbusier, si la Gropius, si la Mumford. In plus, tot cu exceptia lui Marx si Engels (care fac o critica foarte pragmatica si fara model, propunind rezolvarea problemei locuirii prin confiscarea locuintelor si redistribuirea lor), critica este insotita de propuneri de ordonare urbanamai mult sau mai putin viabile, una orientata spre viitor, cealalta nostalgica si orientata spre trecut.

Modelul progresist

Este reprezentat de filozofi sociali si politici (Owen, Fourier, Considerant, Proudhon) si utopisti veritabili (Cabet, Richardson), atit englezi cit si francezi, care au in comun aceeasi conceptie asupra omului si a ratiunii.

Ei pun in centrul criticii lor asupra societatii industriale alienarea individului. Ei au in vedere un om desavirsit, care reprezinta tipul individului uman, cu nevoi-tip, deductibile stiintific. Gindirea lor este orientata spre viitor, spre progres, pentru ca analiza rationala va permite determinarea unei ordini-tip care sa raspunda nevoilor, ordine care este deci universal valabila.

In aceasta noua ordine, exigentele igieniste (soare, aer, lumina, ocupatii legate de cultura pamintului) joaca un rol central, ca si impresia vizuala, in care logica si frumusetea coincid.

Spatiul urban propus este larg dschis, pentru a putea raspunde exigentelor igieniste, decupat functional dupa o logica simpla de dispozitie, iar edificiile sint gindite ca prototipuri (Proudhon propune modele de locuinte, Fourier, falansterul - model de locuinta colectiva cu ateliere - si diverse constructii rurale, Owen propune un tip de scoala, etc.).

Locuinta standard ocupa un rol important si privilegiat. In acest sens se propun mai multe modele: Considerant propune palatul, altii, precum Fourier, propun locuinta colectiva, altii, precum Proudhon sau Richardson, propun locuinta individuala.

Toate aceste propuneri, desi doresc sa elibereze fiinta umana de servitutile orasului industrial, sfirsesc prin a fi constringatoare si represive, prin rigiditatea reglementarilor spatiale si politice. Niciuna dintre incercarile de punere in practica (cum ar fi comunitatile de tip New Harmony fondate in SUA de adeptii lui Owen, sau de adeptii lui Cabet, ori incercarile de falanstere, sau familiasterl din Guise al lui Godin) nu a rezistat mai mult de o generatie.

Modelul culturalist

Este reprezentat numai de catre ginditori englezi (Ruskin si Morris), se sprijina pe o traditie de gindire care, de peste un secol, a analizat si criticatrealizarile civilizatiei industriale, comparindu-le cu trecutul (Pugin, Carlyle, Mathew Arnold) si se naste cam odata cu romantismul si cu cercetarile istorice pe care acesta le genereaza.

Punctul de plecare nu este individul, ci gruparea umana, iar scandalul istoric de la care pornesc se refera la disparitia vechii unitati organice a orasului, pierderea simtului comunitar, sub presiunea dezintegranta a industrializarii.

In acest model, preeminenta nevoilor materiale se sterge in fata celor spirituale. Ca urmare, estetica joaca rolul central pe care igiena il juca la progresisti. Printr-o estetica rezultata din traditia colectiva, artizanala se poate combate uritenia oraselor industriale, care este rodul dezintegrarii prin carenta culturala.

Amenajarea spatiului urban se face dupa modele mai putin riguroase, orasul este de dimensiuni mici si circumscris unor limite precise, trebuind sa faca un contrast lipsit de ambiguitate cu natura salbatica. El este lipsit de geometrism, conform ideii ca numai o ordine organica poate sa integreze aporturile succesive ale istoriei si sitului.

Nu se foloseste de prototipuri si standarde, propunind locuinte simple, dar cu diferente capabile sa-si reprezinte stapinii. In general, accentul este pus pe edificiile culturale si comunitare in detrimentul locuintei.

Climatul foarte urban bazat pe idei de comunitate si suflet colectiv in formule democratice, se bazeaza pe anti-industrialism si face complet abstractie de realitatea economica.

Constringerea exista si aici, pentru ca orasul este supus unui fel de malthusianism, pentru a evita imprevizibilul care ar putea sa apara din dezvoltarea lui.

Anti-urbanismul american

Acest model de gindire, a carui arie de influenta nu depaseste tarmurile Americii, poate fi considerat ca o varianta locala a modelului culturalist, dar prezentind diferente notabile, dintre care unele ar putea fi incadrate in linia progresista.

Este legat de nostalgia pionierului si a naturii salbatice, fata de care orasul industrial este criticat in diferiti termeni: Thomas Jefferson il critica in numele democratiei si a unui empirism politic, Emerson si Thoreau in numele unei metafizici a naturii, Henry Adams, Henry James si alti romancieri il critica il critica in numele raporturilor umane. De aici provine ideea unei restauratii a starii rurale, care este singura care poate permite dezvoltarea personalitatii si veritabila sociabilitate.

Nu a fost niciodata o metoda, dar a influentat urbanismul american al secolului al 20-lea, culminind cu Broadacre City, orasul sinucigas al lui Frank Lloyd Wright. Acesta va statua un model care se poate numi modelul naturalist, care combina elemente spatiale provenind de la ambele modele: spatiul urban este liber, geometrizat si omogen, iar organicitatea si inchiderea spatiala se regasesc la nivelul edificiilor. Mizeaza pe relatia cu natura pentru desavirsirea personalitatii individuale (legata de ideea de democratie in viziunea lui Wright), dar si pe ultimele cuceriri ale tehnicii (aproape S.F.) pentru transportul deasupra marilor intinderi uniform impartite in loturi mari.