La jumatatea drumului intre baroc si stilul de cazarma: arhitectura estoniana in perioada stalinista

La jumãtatea drumului între baroc si stilul de cazarmã:   arhitectura estonianã în perioada stalinistã

Ants Hein

În iunie 1940, în momentul în care trupele lui Hitler intrau în Paris, trupele unui alt dictator, Stalin, au cãlcat granitele celor trei State Baltice. În urmãtoarele luni totul s-a schimbat în Lituania, Letonia si Estonia - nu doar în mecanismul puterii, si în forma de guvernãmânt ci si în viata culturalã. Cu cuvintele unui poet contemporan, lumea s-a întors cãtre est.

Arhitectura a fost sfera în care schimbarea rapidã a f 252c27c ost promisã particular de noul regim " Din momentul în care Tallinn a devenit capitala republicii contituentã a Uniunii Sovietice, toate vechile planuri ale dezvoltãriipentru oras au fost aruncate. Aceasta pentru cã de azi înainte nu mai putem considera Estonia Sovieticã singurã, ci la scara si nevoile unei întregi Uniuni Sovietice. Conducãtorii sovietici au punctat faptul cã trebuie sã tinem cont de posibilitatea ca în urmãtorii cinci ani populatia din Tallinn va creste aici mai mult ca în altã parte". Rahva Haal, purtãtorul de cuvânt al Partidului Comunist Estonian a scris aceasta doar dupã 3 luni de la schimbarea din 16 septembrie 1940. Era vizibil cã noul regim avea nevoie de o nouã piesã cu un nou scenariu.

Oricât de ciudat ar pãrea, în timp ce stalinismul încerca sã purifice arhitectura sovieticã de toate tendintele moderniste si futuriste, se voia un succesor al futurismului. Aceasta se exemplificã de unul dintre principiile de bazã ale ideologiei artistice staliniste, reformularea completã a mediului. Mlastinile erau destinate sã devinã câmpii fertile si deserturile în grãdini înflorite, satele si orasele trebuiau sã ia o nouã înfãtisare. Într-un alt sens, frumusetea si Comunismul au fost privite ca sinonime. Paradoxul este cã au construit clãdiri pentru a simboliza victoria noii ordini într-un stil retrospectiv bazat pe formele arhitecturale al trecutului.

Prima perioadã a puterii sovietice în Estonia a durat doar un an. Perioada urmãtoare tara a fost ocupatã de trupele germane si trei ani mai târziu tara a fost din nou linie de front. Toate orasele estoniene importante au suferit în timpul ostilitãtilor, printre care si Tallinn, Tartu si Parm. Narva a fost complet distrus. " Chemãm întreaga fortã creativã a profesiunii noastre, sã se considere pe sine mobilizati pentru front. Haideti sã ne amintim cã în urmãtorii ani cuvântul "a construi" va avea aceeasi rezonantã mândrã ca si cuvântul "a lupta" în anii eroici ai rãzboiului" a fost apelul Uniunii Arhitectilor Sovietici din 13 mai 1945 cãtre toti arhitectii.

Cum spunea reactia arhitectilor estonieni " mobilizati pe frontul reconstructiei socialiste?". Numãrul lor a fost drastic redus în timpul rãzboiului; iar un motiv serios a fost cã au preferat libertatea în vest eliberãrii sovieticilor. Pe deasupra, toti arhitectii care au rãmas acasã au fost deja bine educati în Estonia independentã sau în vestul Europei ( Berlin, Danzig, Karlsruhe, Brno) si efortul retoric al arhitecturii sovietice trebuie sã le fi pãrut bizar în multe din aspectele sale. În primul rând linia de demarcatie între ceea ce a nu fost permis nu era foarte clarã si astfel câteva clãdiri moderniste au fost ridicate la sfârsitul lui 1940. De exemplu Pirita yacht club în Tallinn (arhitect Peeter Tarvas, 1948). Alte clãdiri ca marele bloc ministerial în Strada Gonsiori în Tallinn (Peeter Tarvas, Heikki Karro, 1945-1950) ce pare a fi inspirat din arhitectura nazistã mai mult decât din arhitectura sovieticã. Tipic pentru situatia când puterea statalã încearcã sã exercite un control foarte strict asupra artelor, artistii însisi nu stiu ce sã creadã, si care expresie stilisticã va fi preferatã, rezultând un eclectism heterogen. Foarte curând, în special dupã 1950, când cei veniti curând din Rusia aveau sã ocupe posturile cheie, arhitectii au fost instruiti asupra continutului actual al realismului socialist - mai ales asupra semnificatiei triumfului stilului colonial dictat din Moscova.

Puterea sovieticã a fost proclamatã în Estonia în 1940, perioada arhitecturii staliniste în tarã a fost doar de 10 ani. Cel mai târziu în 1955 perioada a fost împãrtitã în trei faze de cãtre seful Departamentului pentru Arhitecturã, Harold Aman, marele sef al acelor timpuri, si nu dã nici un argument al acestei clasificãri: Faza I, 1945 pânã în 1947, perioada în special petrecutã pentru a clarifica drumul ce trebuie urmat si începutul restauratiei(reconstructiei) în Estonia afectatã de rãzboi. Faza II (1948-1949) în care s-au construit apartamente în zona de N-E a Estoniei (zonã industrialã) si în Tallinn; si faza a III-a în care s-au construit un numãr respectabil de clãdiri publice.

Arhitectura acestei perioade s-a caracterizat prin atentia acordatã în special ansamblului si nu clãdirii individuale. Centrul sovietic al orasului cu trãsãturile dominante bine trasate, s-a presupus a fi expresia triumfului arhitecturii socialiste mai mult decât forma hazardatã, întâmlãtoare a clãdirii. În perioada de dupã rãzboi planurile s-au ocupat reconstructia majorã a oraselor estoniene; în orice caz concursurile organizate ne fac sã presupune asta.

Schitele au avut un caracter propagandistic, adesea în forma în care au fost prezentate schitele îi elaborate modelele si în care au fost descrise expozitiile în publicatiile periodice. Aceastã gândire a arhitecturii de hârtie a avut o oarecare functiune cu clãdirile reale chiar dacã nu în întregime - aceea de a crea imaginea oraselor socialiste, clãdiri si monumente, întinderea lor colosalã, manifest al ideologiei si puterii Partidului Comunist.

Era chiar natural ca cel mai mare numãr al acestor schite arhitecturale sã se facã pentru capitala republicii, orasul Tallinn. Un colosal arc triumfal a fost planificat pentru strada principalã a orasului ce se îndrepta cãtre Leningrad, cea mai mare sosire din est. Douã structuri uriase, granit rosu si dolomit gri-deschis Casa Sovietelor si Memorialul Victoriei, au fost gândite ca trãsãturi dominante pentru piata centralã a orasului numitã Piata Stalin în 1948. Ambele structuri au rãmas pe hârtie; oricum simbolic au rãmas exemple pentru aceastã perioadã. Casa Sovietelor (arhitect Oleg Lyalin) de exemplu ar fi trebuit construit ca un fel de catedralã a socialismului. Placat pe un stilobat înalt cu columne la fiecare din cele 6 etaje, era acoperit cu statui pe linia cornisei si cu un turn de o sutã de metri la sfârsitul ei. Douã concursuri au fost organizate pânã când s-a gãsit cel mai bun pla pentru Memorialul Victoriei si numeroase propuneri au venit din întreaga Uniune Sovieticã, toate în spiritul gigantomaniei sovietice: figura centralã a lui Stalin, zeci de metri în înãltime, si, în fatã pe pidestal o tribunã uriasã de unde nomenclatura sã poatã privi paradele trecânde.

Un alt centru al orasului Tallinn, asa numitul centru cultural, trebuia sã fie creat pe locul operei estoniene în aceeasi clãdire cu Academia }tiintelor. Casa operei, constructie originalã pe baza planurilor arhitectului finlandez Armas Lingdren si Wivi Lonn la începutul secolului, a fost distrusã în timpul rãzboiului si reconstruitã în 1945/1950 dupã schitele lui Alar Koth.

Academia de }tiinte era planificatã sã fie asezatã pe partea opusã operei de cealaltã parte a esplanadei. Pe de altã parte clãdirea Academiei n-a fost construitã (1966-1968 Cartierul general al Partidului Comunist a fost pus în constructie) în acelasi timp cu mai multe clãdiri conectate la ansamblu ce au fost ridicate la mijlocul anilor ã50: clãdirea cooperativei agricole (Enn Kaar), colegiul industriei usoare(Lorenz Haljak) si alte câteva clãdiri de locuit(Edgar Velbri, Ilmar Leasi, Erika Nova). Cele mai multe dintre ele masive, cu decor greu si arãtând neobaroc cu înalte frontoane la acoperisuri. Clãdirile din aria avutã în vedere de elita comunistã - pe de o parte egaliatate tuturor cetãtenilor a fost public declaratã, iar o parte din aceste apartamente au fost dotate cu camere pentru servitori.

Centre proiectate conform principiilor clasicismului pot fi gãsite mai mult în orasele industriale din nord-estul Estoniei. O parte a acestoe orase au fost distruse în timpul celui de-al doilea rãzboi mondial, deci trebuiau construite din nou. Cea mai mare parte a acestor orase au fost construite folosind forta de muncã imigrantã din Rusia, sau munca provenind din câmpurile de concentratie, iar în câteva orase form2nd rezidente li s-a interzis sã se întoarcã acasã. Constructia a fost mai ales îndeplinitã în conformitate cu planurile folosite peste tot în URSS si orasele devin fãrã distinctie ca celelalte orase industriale de oriunde din Uniunea Sovieticã: largi bulevarde, piete închise si case cu douã-trei etaje, din piatrã, una asemãnãtoare celeilalte. În aceste orase stilul a fost redus la uniformã. De altfel clãdirile aveau asa o proastã calitate încât predominanta a apãrut ca "ceva la jumãtatea drumului între baroc si stilul de cazarmã, unde orice marmurã putea fi finisatã astfel încât sã arate ca un gips ieftin" asa cum scria pe scurt scriitorul Arvo Valton.

Comparate cu orasele industriale din nord-estul Estoniei celelalte orase estoniene ale perioadei Staliniste aratã în general plãcut, de exemplu Parm, Keila, Abia, Antsla, Johvi si alte câteva.

În cele mai multe di aceste orase clãdirile club si cu destinatie administrativã ridicate în perioada când au fost destinate sã arate cã neoclasicele conace cu portice si gratie acestu exterior traditional ele nu au intrat în contradictie cu clãdirile mai târziu construite. Ca o companie de formare a fermelor colective ce nu a fost lansatã pânã în 1949, clãdirile impuse ca centre ale fermelor colective nu au fost gata la timp. În ordine s-a încecat sã se încurajeze eforturile, sã locuiascã împreunã, dar întâmplãtor aceastã companie ridicolã a cãzut la fel de abrupt precum aînceput.

Arhitectura a continuat cu mostenirea clasicã. De fapt unul dintre cele mai folosite postulate ale realismului socialist a fost de a avea continut socialist în forme nationale. Pentru stilul colonial , al arhitecturii staliniste, emfaza în culoare localã a avut o importantã localã.

Aspiratia de a folosi specificul local a fost cel mai bine exprimatã în douã clãdiri publice - pavilionul estonian al Expozitiei economiei nationale din Moscova (Harold Armar, Peeter Tarvas, August Vallery 1950-1954) si Soprus cinema în Tallinn (Peeter Tarvas, August Vallery 1952- . Motivele artei populare au fost bine folosite în decorul acestor douã constructii în combinatie cu emblemele sovietice : ghirlande de plante bordate cu motive traditionale amestecate cu ciocane, secere si alte accesorii la fel de industriale. Coloanele la fel au suferit diferite tipuri de capiteluri.

În asa-numitul stil regional au fost construite o serie de clãdiri ale acestei perioade : Casa Educatiei Politice ( Edgar - Johan Kmesik , 1938 -1947) Casa Radio (Elmar Lohk, Grigori Shumovski 1939-1952 ) Casa Fondului Artei (Alar Koth 1949-1953) Clãdirea Cooperativelor de Consum Estoniene (Mart Port , 1952-1956) etc. Câteva din aceste clãdiri au fost începute înainte de rãzboi - care au fost continuate cu indicatia accentuând latura "formei estoniene" trãsãtura ce mai de seamã a arhitecturii dinainte de rãzboi.

De multe ori regionalismul ce a fost aplicat mai ales caselor ridicate în centrul orasului vechi asa cum s-a întâmplat cu fatada unuia dintre cele mai mari blocuri cu apartamente în orasul vechi din Tallinn (Ilmar Laasi 1952-1954) ceea ce este apropiat cu Art Nouveau-ul clãdirii alãturate, rezultatul fiind cã fiecare din cele douã clãdiri dau impresia cã fac parte dintr-un ansamblu. Un caz similar avem în Tartu, unde o parte din Piata Primãriei a fost distrusã în timpul rãzboiului si a fost reconstruitã cu grija pãstrãrii aparentei de secol XVIII a pietei (Ines Jaagus, Arnold Matteus ).

Desigur, clãdiri direct bazate pe stilul rusesc imperial au fost ridicate deasemenea. Ca o regulã, ele au fost desenate nu de cãtre arhitectii locali , ci de cei moscoviti sau leningrãdeni. Unul dintre exemplele pentru acest stil este Casa Of i terilor Navali din Tallinn (A. Kusuetsov 1950- un exemplu caracteristic al retrospectivismului în Estonia. Planificatã în acord cu impresionantul bulevard acum bulevardul Mere, fatada a fost decoratã cu columne corintice si pe partea fatadelor cu ordin doric si cu numeroase ornamente, figuri în relief, etc. Acelasi stil ostentativ continuã în interiorul clãdirii dând impresia a ceva asemãnãtor cu Amiralitatea Zakharov sau Teatrul Rossi Mary din St. Petersburg. Aceasta nu este singura clãdire pendulând la marginea dintre sublim si Kitsch, ca Palatul Gherasimov al Culturii sn Narvo sau statiile cãii ferate, oricare din cele din Volga.

"Perioada exagerãrilor" asa cum mai târziu a fost numitã, s-a terminat cam abrupt - la doi ani dupã moartea lui Stalin. Noua clãdire a partidului lasã la o parte orice ornamentatie. Clãdirile ce încep mai apoi sã fie construite, cu pereti prea întinsi si cu ferestre prea mici aratã în mod special monstruos. Pe de o parte s-a luat decizia, ,dupã moartea lui Stalin, de a elibera arhitectura de dictatura neoclasicismului iar pe de altã parte ei forteazã (ca în atul lui Procust ) pentru o standardizare a design-ului si o unificare a trãsãturilor. Premiile anuale de arhitecturã au fost date penru planuri individuale, de acum de când bugetul devine factorul decisiv - trebuie sã fie în conformitate cu legea pe cât posibil. Ca rezultat, decada imediat urmãtoare din 1955 pînã în 1965 a avut mai mult respect pentru arhitectura estonianã decât perioada imediat urmãtoare rãzboiului.