La jumatatea drumului intre baroc si stilul de cazarma: arhitectura estoniana in perioada stalinista

La jumătatea drumului între baroc si stilul de cazarmă:   arhitectura estoniană în perioada stalinistă

Ants Hein

În iunie 1940, în momentul în care trupele lui Hitler intrau în Paris, trupele unui alt dictator, Stalin, au călcat granitele celor trei State Baltice. În următoarele luni totul s-a schimbat în Lituania, Letonia si Estonia - nu doar în mecanismul puterii, si în forma de guvernământ ci si în viata culturală. Cu cuvintele unui poet contemporan, lumea s-a întors către est.

Arhitectura a fost sfera în care schimbarea rapidă a f 252c27c ost promisă particular de noul regim " Din momentul în care Tallinn a devenit capitala republicii contituentă a Uniunii Sovietice, toate vechile planuri ale dezvoltăriipentru oras au fost aruncate. Aceasta pentru că de azi înainte nu mai putem considera Estonia Sovietică singură, ci la scara si nevoile unei întregi Uniuni Sovietice. Conducătorii sovietici au punctat faptul că trebuie să tinem cont de posibilitatea ca în următorii cinci ani populatia din Tallinn va creste aici mai mult ca în altă parte". Rahva Haal, purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist Estonian a scris aceasta doar după 3 luni de la schimbarea din 16 septembrie 1940. Era vizibil că noul regim avea nevoie de o nouă piesă cu un nou scenariu.

Oricât de ciudat ar părea, în timp ce stalinismul încerca să purifice arhitectura sovietică de toate tendintele moderniste si futuriste, se voia un succesor al futurismului. Aceasta se exemplifică de unul dintre principiile de bază ale ideologiei artistice staliniste, reformularea completă a mediului. Mlastinile erau destinate să devină câmpii fertile si deserturile în grădini înflorite, satele si orasele trebuiau să ia o nouă înfătisare. Într-un alt sens, frumusetea si Comunismul au fost privite ca sinonime. Paradoxul este că au construit clădiri pentru a simboliza victoria noii ordini într-un stil retrospectiv bazat pe formele arhitecturale al trecutului.

Prima perioadă a puterii sovietice în Estonia a durat doar un an. Perioada următoare tara a fost ocupată de trupele germane si trei ani mai târziu tara a fost din nou linie de front. Toate orasele estoniene importante au suferit în timpul ostilitătilor, printre care si Tallinn, Tartu si Parm. Narva a fost complet distrus. " Chemăm întreaga fortă creativă a profesiunii noastre, să se considere pe sine mobilizati pentru front. Haideti să ne amintim că în următorii ani cuvântul "a construi" va avea aceeasi rezonantă mândră ca si cuvântul "a lupta" în anii eroici ai războiului" a fost apelul Uniunii Arhitectilor Sovietici din 13 mai 1945 către toti arhitectii.

Cum spunea reactia arhitectilor estonieni " mobilizati pe frontul reconstructiei socialiste?". Numărul lor a fost drastic redus în timpul războiului; iar un motiv serios a fost că au preferat libertatea în vest eliberării sovieticilor. Pe deasupra, toti arhitectii care au rămas acasă au fost deja bine educati în Estonia independentă sau în vestul Europei ( Berlin, Danzig, Karlsruhe, Brno) si efortul retoric al arhitecturii sovietice trebuie să le fi părut bizar în multe din aspectele sale. În primul rând linia de demarcatie între ceea ce a nu fost permis nu era foarte clară si astfel câteva clădiri moderniste au fost ridicate la sfârsitul lui 1940. De exemplu Pirita yacht club în Tallinn (arhitect Peeter Tarvas, 1948). Alte clădiri ca marele bloc ministerial în Strada Gonsiori în Tallinn (Peeter Tarvas, Heikki Karro, 1945-1950) ce pare a fi inspirat din arhitectura nazistă mai mult decât din arhitectura sovietică. Tipic pentru situatia când puterea statală încearcă să exercite un control foarte strict asupra artelor, artistii însisi nu stiu ce să creadă, si care expresie stilistică va fi preferată, rezultând un eclectism heterogen. Foarte curând, în special după 1950, când cei veniti curând din Rusia aveau să ocupe posturile cheie, arhitectii au fost instruiti asupra continutului actual al realismului socialist - mai ales asupra semnificatiei triumfului stilului colonial dictat din Moscova.

Puterea sovietică a fost proclamată în Estonia în 1940, perioada arhitecturii staliniste în tară a fost doar de 10 ani. Cel mai târziu în 1955 perioada a fost împărtită în trei faze de către seful Departamentului pentru Arhitectură, Harold Aman, marele sef al acelor timpuri, si nu dă nici un argument al acestei clasificări: Faza I, 1945 până în 1947, perioada în special petrecută pentru a clarifica drumul ce trebuie urmat si începutul restauratiei(reconstructiei) în Estonia afectată de război. Faza II (1948-1949) în care s-au construit apartamente în zona de N-E a Estoniei (zonă industrială) si în Tallinn; si faza a III-a în care s-au construit un număr respectabil de clădiri publice.

Arhitectura acestei perioade s-a caracterizat prin atentia acordată în special ansamblului si nu clădirii individuale. Centrul sovietic al orasului cu trăsăturile dominante bine trasate, s-a presupus a fi expresia triumfului arhitecturii socialiste mai mult decât forma hazardată, întâmlătoare a clădirii. În perioada de după război planurile s-au ocupat reconstructia majoră a oraselor estoniene; în orice caz concursurile organizate ne fac să presupune asta.

Schitele au avut un caracter propagandistic, adesea în forma în care au fost prezentate schitele îi elaborate modelele si în care au fost descrise expozitiile în publicatiile periodice. Această gândire a arhitecturii de hârtie a avut o oarecare functiune cu clădirile reale chiar dacă nu în întregime - aceea de a crea imaginea oraselor socialiste, clădiri si monumente, întinderea lor colosală, manifest al ideologiei si puterii Partidului Comunist.

Era chiar natural ca cel mai mare număr al acestor schite arhitecturale să se facă pentru capitala republicii, orasul Tallinn. Un colosal arc triumfal a fost planificat pentru strada principală a orasului ce se îndrepta către Leningrad, cea mai mare sosire din est. Două structuri uriase, granit rosu si dolomit gri-deschis Casa Sovietelor si Memorialul Victoriei, au fost gândite ca trăsături dominante pentru piata centrală a orasului numită Piata Stalin în 1948. Ambele structuri au rămas pe hârtie; oricum simbolic au rămas exemple pentru această perioadă. Casa Sovietelor (arhitect Oleg Lyalin) de exemplu ar fi trebuit construit ca un fel de catedrală a socialismului. Placat pe un stilobat înalt cu columne la fiecare din cele 6 etaje, era acoperit cu statui pe linia cornisei si cu un turn de o sută de metri la sfârsitul ei. Două concursuri au fost organizate până când s-a găsit cel mai bun pla pentru Memorialul Victoriei si numeroase propuneri au venit din întreaga Uniune Sovietică, toate în spiritul gigantomaniei sovietice: figura centrală a lui Stalin, zeci de metri în înăltime, si, în fată pe pidestal o tribună uriasă de unde nomenclatura să poată privi paradele trecânde.

Un alt centru al orasului Tallinn, asa numitul centru cultural, trebuia să fie creat pe locul operei estoniene în aceeasi clădire cu Academia }tiintelor. Casa operei, constructie originală pe baza planurilor arhitectului finlandez Armas Lingdren si Wivi Lonn la începutul secolului, a fost distrusă în timpul războiului si reconstruită în 1945/1950 după schitele lui Alar Koth.

Academia de }tiinte era planificată să fie asezată pe partea opusă operei de cealaltă parte a esplanadei. Pe de altă parte clădirea Academiei n-a fost construită (1966-1968 Cartierul general al Partidului Comunist a fost pus în constructie) în acelasi timp cu mai multe clădiri conectate la ansamblu ce au fost ridicate la mijlocul anilor ă50: clădirea cooperativei agricole (Enn Kaar), colegiul industriei usoare(Lorenz Haljak) si alte câteva clădiri de locuit(Edgar Velbri, Ilmar Leasi, Erika Nova). Cele mai multe dintre ele masive, cu decor greu si arătând neobaroc cu înalte frontoane la acoperisuri. Clădirile din aria avută în vedere de elita comunistă - pe de o parte egaliatate tuturor cetătenilor a fost public declarată, iar o parte din aceste apartamente au fost dotate cu camere pentru servitori.

Centre proiectate conform principiilor clasicismului pot fi găsite mai mult în orasele industriale din nord-estul Estoniei. O parte a acestoe orase au fost distruse în timpul celui de-al doilea război mondial, deci trebuiau construite din nou. Cea mai mare parte a acestor orase au fost construite folosind forta de muncă imigrantă din Rusia, sau munca provenind din câmpurile de concentratie, iar în câteva orase form2nd rezidente li s-a interzis să se întoarcă acasă. Constructia a fost mai ales îndeplinită în conformitate cu planurile folosite peste tot în URSS si orasele devin fără distinctie ca celelalte orase industriale de oriunde din Uniunea Sovietică: largi bulevarde, piete închise si case cu două-trei etaje, din piatră, una asemănătoare celeilalte. În aceste orase stilul a fost redus la uniformă. De altfel clădirile aveau asa o proastă calitate încât predominanta a apărut ca "ceva la jumătatea drumului între baroc si stilul de cazarmă, unde orice marmură putea fi finisată astfel încât să arate ca un gips ieftin" asa cum scria pe scurt scriitorul Arvo Valton.

Comparate cu orasele industriale din nord-estul Estoniei celelalte orase estoniene ale perioadei Staliniste arată în general plăcut, de exemplu Parm, Keila, Abia, Antsla, Johvi si alte câteva.

În cele mai multe di aceste orase clădirile club si cu destinatie administrativă ridicate în perioada când au fost destinate să arate că neoclasicele conace cu portice si gratie acestu exterior traditional ele nu au intrat în contradictie cu clădirile mai târziu construite. Ca o companie de formare a fermelor colective ce nu a fost lansată până în 1949, clădirile impuse ca centre ale fermelor colective nu au fost gata la timp. În ordine s-a încecat să se încurajeze eforturile, să locuiască împreună, dar întâmplător această companie ridicolă a căzut la fel de abrupt precum aînceput.

Arhitectura a continuat cu mostenirea clasică. De fapt unul dintre cele mai folosite postulate ale realismului socialist a fost de a avea continut socialist în forme nationale. Pentru stilul colonial , al arhitecturii staliniste, emfaza în culoare locală a avut o importantă locală.

Aspiratia de a folosi specificul local a fost cel mai bine exprimată în două clădiri publice - pavilionul estonian al Expozitiei economiei nationale din Moscova (Harold Armar, Peeter Tarvas, August Vallery 1950-1954) si Soprus cinema în Tallinn (Peeter Tarvas, August Vallery 1952- . Motivele artei populare au fost bine folosite în decorul acestor două constructii în combinatie cu emblemele sovietice : ghirlande de plante bordate cu motive traditionale amestecate cu ciocane, secere si alte accesorii la fel de industriale. Coloanele la fel au suferit diferite tipuri de capiteluri.

În asa-numitul stil regional au fost construite o serie de clădiri ale acestei perioade : Casa Educatiei Politice ( Edgar - Johan Kmesik , 1938 -1947) Casa Radio (Elmar Lohk, Grigori Shumovski 1939-1952 ) Casa Fondului Artei (Alar Koth 1949-1953) Clădirea Cooperativelor de Consum Estoniene (Mart Port , 1952-1956) etc. Câteva din aceste clădiri au fost începute înainte de război - care au fost continuate cu indicatia accentuând latura "formei estoniene" trăsătura ce mai de seamă a arhitecturii dinainte de război.

De multe ori regionalismul ce a fost aplicat mai ales caselor ridicate în centrul orasului vechi asa cum s-a întâmplat cu fatada unuia dintre cele mai mari blocuri cu apartamente în orasul vechi din Tallinn (Ilmar Laasi 1952-1954) ceea ce este apropiat cu Art Nouveau-ul clădirii alăturate, rezultatul fiind că fiecare din cele două clădiri dau impresia că fac parte dintr-un ansamblu. Un caz similar avem în Tartu, unde o parte din Piata Primăriei a fost distrusă în timpul războiului si a fost reconstruită cu grija păstrării aparentei de secol XVIII a pietei (Ines Jaagus, Arnold Matteus ).

Desigur, clădiri direct bazate pe stilul rusesc imperial au fost ridicate deasemenea. Ca o regulă, ele au fost desenate nu de către arhitectii locali , ci de cei moscoviti sau leningrădeni. Unul dintre exemplele pentru acest stil este Casa Of i terilor Navali din Tallinn (A. Kusuetsov 1950- un exemplu caracteristic al retrospectivismului în Estonia. Planificată în acord cu impresionantul bulevard acum bulevardul Mere, fatada a fost decorată cu columne corintice si pe partea fatadelor cu ordin doric si cu numeroase ornamente, figuri în relief, etc. Acelasi stil ostentativ continuă în interiorul clădirii dând impresia a ceva asemănător cu Amiralitatea Zakharov sau Teatrul Rossi Mary din St. Petersburg. Aceasta nu este singura clădire pendulând la marginea dintre sublim si Kitsch, ca Palatul Gherasimov al Culturii sn Narvo sau statiile căii ferate, oricare din cele din Volga.

"Perioada exagerărilor" asa cum mai târziu a fost numită, s-a terminat cam abrupt - la doi ani după moartea lui Stalin. Noua clădire a partidului lasă la o parte orice ornamentatie. Clădirile ce încep mai apoi să fie construite, cu pereti prea întinsi si cu ferestre prea mici arată în mod special monstruos. Pe de o parte s-a luat decizia, ,după moartea lui Stalin, de a elibera arhitectura de dictatura neoclasicismului iar pe de altă parte ei fortează (ca în atul lui Procust ) pentru o standardizare a design-ului si o unificare a trăsăturilor. Premiile anuale de arhitectură au fost date penru planuri individuale, de acum de când bugetul devine factorul decisiv - trebuie să fie în conformitate cu legea pe cât posibil. Ca rezultat, decada imediat următoare din 1955 pînă în 1965 a avut mai mult respect pentru arhitectura estoniană decât perioada imediat următoare războiului.