Arhitectura nu este nici desen, nici abstractiune artistica ; este materie solida, realitate tangibila. Ea opune privirii suprafete, volumele formelor sale; si chiar daca ea este spatiu, acesta este partial definit si concretizat de materie. Cu ajutorul materiei arhitectul realizeaza formele arhitecturale, materia le infuzeaza personalitate si expresie.
Materia este deci, in arhitectura, atit element structural, cit si element expresiv care caracterizeaza suprafetele si volumele. Din aceste motive, este fie componenta intervenind in constitutia unei constructii, fie ca imbracaminte superficiala, capatind valoare prin calitatea texturii si culorii sale, prin efectul randamentului sau plastic. Astfel ea nu actioneaza numai in anatomia unei forme ; ci si, in calitatea sa de anvelopa a acesteia, in unificarea si animarea acesteia. Uneori activa, alteori pasiva in interventia sa, materia actioneaza intotdeauna asupra simturilor spectatorului. Ea este forta neutralizanta sau animatoare ; ea da corporalitate si viata unei suprafete sau unui volum ; ea, prin natura, culoarea, tratarea sa ofera caracter si semnificatie ; bruta, in contextura sa nativa si inaintea oricarei utilizari, ea ramine, din punctul de vedere estetic, aproape lipsita de individualitate. Numai prin utilizarea ei, prin functiunea care-i este atribuita, prin tratarea care i se aplica si prin structura cu care este dotata in compozitia arhitecturala, materia isi va vedea degajindu-se personalitatea, isi va implini potentialul utilitar si expresiv.
*
Independent de faptul ca o forma : suprafata sau volum, nu poate sa existe in realitate decit in functie de un material, aspectul acestei forme va fi profund diferit in functie de materialul utilizat in realizarea ei. Trei factori intervin deci, in afara de constitutia geometrica, in expresie ; primul definit de materialul utilizat, al doilea caracterizat de utilizarea particulara a acestuia, al treilea calificat de efectul luminii.
Iata ce scrie, pe buna dreptate, Henri Focillon in "Viata formelor" :
".Materialele comporta un anume destin, sau , daca vreti, o anume vocatie formala. Ele au consistenta, culoare, textura. Ele sunt forma pe care o indicam noi, si totodata ele determina, limiteaza sau sporesc viata formelor artei. Ele se aleg nu numai pentru comoditatea lucrului sau, in masura in care arta serveste trebuintele vietii, pentru avantajele utilizarii lor, ci si pentru ca ele conduc la o tratare particularizata, pentru ca produc anumite efecte. Astfel forma lor bruta suscita, sugereaza, propaga alte forme si, pentru a relua o expresie aparent contradictorie, pentru ca ea le elibereaza urmindu-le legea. Dar aceasta vocatie formala nu este un determinism orb, pentru ca - si acesta este al doilea aspect - aceste materiale atit de bine caracterizate, atit de sugestive si chiar atit de exigente in ceea ce priveste formele artei, asupra carora exercita un fel de atractie, se modifica profund.
Astfel se stabileste un divort intre materialele artei si materialele naturii, chiar unite intre ele printr-o riguroasa conventie formala. Constatam ca se instituie o noua ordine. Sunt doua reguli, chiar daca nu intervin artificiile si prelucrarea. Lemnul statuii nu mai este lemnul copacului; marmura sculptata nu mai este marmura din cariera; aurul topit, prelucrat, este un metal inedit; caramida, arsa si zidita, nu are nici o legatura cu argila . Culoarea, granulatia si toate valorile care afecteaza perceptia optica s-au schimbat. Lucrurile fara suprafata, ascunse in spatele scoartei, ingropate in munte, blocate in pepita, inghitite in tina s-au separat de haos, au primit o epiderma, adera la spatiu si primesc o lumina care le prelucreaza la rindul ei. Chiar daca tratamentul suferi 555j99f t nu a modificat echilibrul si raportul natural al partilor, viata aparenta a materiei s-a metamorfozat."
*
modalitati de utilizare a materialelor
Studiind problemele de ordin tehnic, am vazut principalele materiale capabile sa deserveasca structura constructiva a unui edificiu. Am aratat atunci, apoi am studiat, unele materiale fundamentale pentru constructor : piatra, lemnul, argila cruda sau arsa, betonul armat, otelul ; si daca in legatura cu asta am vorbit despre alte materiale simple sau compozite, a fost incidental, din ratiunea conjugarii posibile a acestor materiale cu materialele de baza. Ori, spre deosebire de constructor, artistul trebuie sa cunoasca toate materialele, pentru ca din toate el poate extrage efecte plastice.
Ni se pare inutil sa reluam aici problema din unghiul tehnic; credem ca ea a fost suficient clarificata. Dorim sa consideram acum materialele cel mai des utilizate in arhitectura numai din unghiul calitatilor lor estetice si al posibilitatilor plastice pe care le ofera. Dorim sa recunoastem gama acestor materiale, actiunea lor in raport cu aspectul, expresia pe care o capata odata puse in opera si tratate dupa modalitati in acord cu textura si dimensiunile lor naturale.
Este sigur ca, in expresia pe care o capata un edificiu, alegerea materialelor care-l compun, asamblarea lor ca si tratarea epidermei sale, comporta, in masuri diferite, o valoare determinanta in ceea ce priveste calitatea acestei expresii. Daca este adevarat ca o cladire este rezultatul concret a unei combinari savante si rationale a suprafetelor, volumelor si spatiilor; - forme organizate divers in scopul de a raspunde in primul rind unor obiective utilitare formulate cu precizie, - este tot atit de adevarata si ideea ca sistemul de grupare particular adoptat pentru prezentarea acestor forme diverse va emana un caracter determinat de materia aleasa pentru realizarea lui concreta.
Intr-o constructie, structura nu este singura parte care necesita apelul apoi punerea in opera, la materiale. Intr-adevar, aceasta structura se poate prezenta fie actionind in toate partile sale : capabile sa suporte incarcarile reprezentate prin elementele materiale suprapuse si repartizate pe intreaga lor suprafata - ; fie compusa dintr-o osatura independenta, care preia singura misiunea de suport si de transfer de incarcari. In primul caz, ansamblul partilor portante poate totodata sa se plieze pe aceasta exigenta si sa serveasca drept inchidere a spatiilor interioare ; materia constitutiva joaca atunci un rol utilitar si constructiv caruia trebuie totusi sa-i adaugam, datorita valorii plastice pe care o iau suprafetele si volumele care compun acest ansamblu, un rol estetic bine definit. Din aceasta fericita conjugare se degaja o unitate intre structura si aspect. In al doilea caz, unitatea materiala se poate vedea distrusa. Osatura nu accepta, in realizarea sa, decit un numar redus de materiale dintre care se poate alege; umplerea intre membrele portante ale acestei osaturi poate fi operata fie cu ajutorul aceluiasi material, fie cu ajutorul altor materiale, de aceasta data mai usoare sau mai putin rezistente la incarcari. Vor exista deci, in aceasta ultima circumstanta, cel putin doua materiale puse in opera ; vecinatate din care se naste inevitabil un dualism. Aceasta opozitie pare uneori ireductibila, ea devenind pentru artist originea fie a unei exploatari, fie, dimpotriva, o dificultate care-i ingradeste adesea libertatea artistica. Totul depinde, e adevarat, de intensitatea acestui dualism si de abilitatea artistului de a o suprima, a o estompa sau a o utiliza.
*
Din cauza afectarii speciale care-i este atribuita atunci cind constituie baza unei structuri, orice material nu poate raspunde, cu egala eficacitate acestei functiuni particulare. Pentru a raspunde trebuiesc, intr-adevar, calitati de rezistenta pe care putine materiale le poseda; ceea ce limiteaza considerabil numarul celor care se pliaza acestor exigente. Din fericire, aceasta nu este unica posibilitate de utilizare a materialelor. Cele care trebuiesc inlaturate din aceste prime aplicatii isi pot gasi locul in alte actiuni, la fel de eficace si interesante.
Din diversitatea rolurilor destinate materiei in constructie, decurge in mod natural o diversitate paralela a materialelor utilizabile care, alese datorita atributelor lor particulare, pot nu numai sa intervina in functiune dar si in expresie. Sa mentionam, de exemplu, ca un material, in functie de calitatile sale, poate la fel de bine sa serveasca la placarea unui perete, a unei pardoseli sau a unui plafon ; ca el poate constitui, odata pus in opera, elementul unei acoperiri sau a oricarui membru esential al unei constructii. De altfel examinarea succinta a unei cladiri este suficienta pentru a sesiza imediat intinderea cimpurilor de aplicare a materialelor, cea a aspectelor si a efectelor care deriva de aici.
*
varietatea materialelor
A enumera aici toate materialele care ar putea fi utilizate din punctul de vedere estetic intr-un edificiu ar fi imposibil sau fastidios; aceeasi observatie se extinde asupra enumerarii caracteristicilor lor, prea numeroase pentru a permite acest efort si aceasta enumerare. E suficient sa facem sa se intrevada, analizind principalele particularitati ale unor materiale, toate varietatile de utilizare si aspectele pe care le comporta, dincolo de orice tratament, diversitatea materialelor oferite constructorului si artistului.
Totusi, inainte de a intreprinde acest demers descriptiv, sa semnalam importanta care decurge - atit din utilizarea lor cit si din aspectul lor - din faptul ca ele sunt puse in opera, fie in compozitia lor fizica primara si in forma lor naturala, fie prelucrate anterior, confectionate dupa modalitati care le transforma partial aspectul, fie integral fabricate dupa procedee artizanale sau industriale.
In fiecare caz, originea materialului ales influenteaza puternic ansamblul caracteristicilor sale care, sa ne amintim, sunt determinate de textura sa, de culoare, de dimensiunile normale de utilizare, de modul de punere in opera, fara sa mai vorbim de alti factori variabili si la fel de interesanti.
Pe aceste baze, putem proceda la o clasificare care permite gruparea, in functie de origine a materialelor cele mai cunoscute si cel mai frecvent utilizate. Aceasta clasificare, am putea de altfel sa o dezvoltam si intr-un alt sens, grupind, de exemplu, aceste materiale dupa efectele plastice care insotesc utilizarea lor. Esential este sa le definim varietatea si principalele caracteristici din punctul de vedere al aplicarii lor, fie utilitare, fie estetice.
Daca ne stabilim clasificarea pe baza indicata anterior : dupa origine, obtinem trei clase :
- materiale naturale,
- materiale prelucrate si
- materiale transformate sau artificiale.
In prima dintre aceste categorii, ca si in a doua, de altfel, intra : piatra, lemnul, argila, in timp ce in a treia se grupeaza toate materialele care au suferit, industrial, o transformare. Cimentul, sticla, metalul, ceramica, vopselele, faianta, - pentru a nu cita decit citeva materiale foarte diferite prin natura si prin aplicatiile lor posibile, - au devenit complet diferite de materia care se gaseste la originea lor : pirite, argile, nisip, carbonat de calciu sau orice alt produs natural extras din sol sau deja partial transformat.
*
Orice arhitect trebuie sa cunoasca extinderea gamei de materiale oferita de industria constructiei ; si daca, printre acestea, exista unele pe care trebuie pentru moment sa le refuzam din pricina unei lipse sau unei insuficiente de calitate sau interes - fie utilitar fie estetic - multe trebuie sa-i retina atentia ; din care poate sa extraga profit din punctul de vedere al expresiei. Numai pentru seria materialelor vitrificate, de exemplu, citam : sticla clara sau argintata, opalinul, marbrita, sticlele striate sau granitate, blocurile constructive de parament sau paviment, etc, produse industriale curente, printre atitea altele destinate cladirii sau decoratiei si ale caror caracteristici se diferentiaza puternic. Daca pe de alta parte ne intereseaza un material natural, piatra, de exemplu, descoperim o gama care le depaseste pe toate celelalte prin diversitatea oferita, fie ca e vorba despre calcare moi sau dure, despre diferite marmure, despre granituri, despre porfire, despre gresii, despre silex, pentru a nu mai vorbi despre categoriile cele mai raspindite in regiunile noastre si cel mai curent utilizate. Toate texturile, toate culorile ; si odata cu asta diversitatea de prezentare provenind din utilizarile in care piatra poate fi pusa in opera bruta, buciardata, fatuita sau polizata, in moloane, in talie sau in placi de placaj ; aceasta in serviciul unei imaginatii creatoare care pune in valoare ansamblul sau o parte din aceste vaste posibilitati .
Concepem toata extinderea acestora pentru ca in functie de calitatea materiei utilizate, in functie de modalitatile de utilizare, ar putea aparea o diferenta profunda a aspectelor si a expresiilor care rezulta. Totusi, variatiile posibile sunt definite si determinate, in caracterul lor, de proprietatile fizice si mecanice ale materiei, pe de o parte, pe de alta parte de modurile sale de extractie, de tratament sau de fabricatie. Daca un calcar dur ar fi de preferat oricarei alte pietre alese ca structura a unei cladiri, asta genereaza pentru ansamblul acestui edificiu o serie de servituti provenind din insusi caracterul acestui material; servituti diferite de celelalte de natura constructiva sau estetica. Aspectul in sine al acestor materiale e suficient pentru a caracteriza constructiile in care isi gasesc aplicare, fara sa fie necesar sa intervina culoarea, tratamentul sau modelajele posibile, nici chiar modenatura care permite sau interzice textura lor particulara.
Fiecarui material ii sint, fara indoiala, atasate un anumit numar de proprietati; ceea ce, in domeniul aspectului, se traduce prin caractere si expresii care difera in cazul fiecarui material. Trebuie deci - independent de aplicatiile lor utilitare in constructie - sa cunoastem bine proprietatile si particularitatile unui material, sa analizam cum este posibil sa extragem un profit plastic si sa-l exprimam; aceasta cunoastere ne va permite sa determinam gama caracterelor pe care acest material le comporta, si multiplele expresii la care trebuie si poate sa ne conduca exploatarea lor logica.
*
exploatarea particularitatilor materialelor
Prima conditie pentru a exploata rational particularitatile unui material este sa-l adaptezi destinatiei sale ; astfel, el va avea intotdeauna cel mai bun randament plastic. E intr-adevar evident ca doua materiale luate la intimplare, nu se vor pune in opera niciodata in moduri riguros identice. Unul, de exemplu, din cauza compozitiei si texturii sale, rezista perfect agentilor atmosferici, in timp ce altul nu ar putea sa suporte ploile sau inghetul fara sa se deterioreze rapid. Iata deci un factor important pentru a determina valoarea unui material atunci cind se pune problema unei alegeri, care trebuie sa se supuna conditiei prealabile a rezistentei fizice si chimice a materialului avut in vedere. De unde utilitatea unei noi clasificari, mai importanta decit cele precedente, fundamentata pe calitatile intrinseci de duritate si de durabilitate a materialului : materiale potrivite pentru utilizarea la exterior si materiale potrivite pentru utilizarea la interior, clasificare care are valoare si in domeniul estetic.
In domenii atit de concrete, metoda pozitiva a comparatiei este cea mai potrivita pentru a obtine rezultate concludente. Mijlocul cel mai corect si mai eficace ar fi aici, deci, sa confruntam citeva materiale pentru a le degaja caracterul, pentru a le defini particularitatile de utilizare si de expresie. Metoda se poate extinde asupra analizei oricaror alte materiale.
*
Textura
Orice material natural, extras din sol sau de natura vegetala, are foarte rar o omogenitate absoluta, o textura mereu identica, o culoare uniforma. Aceasta lipsa de uniformitate in textura specifica materiei si legata de originile ei, se manifesta in grade diferite in functie de compozitia fizica a fiecarui material. Doua esantioane de material cu granulatia fina, chiar de provenienta diferita, nu vor prezenta decit diferente minime de culoare, marime a granulelor si duritate. Doua esantioane de material mai grosier sau format din elemente compozite si de dimensiuni mai mari vor oferi o gama mai extinsa de variatiuni de aspect, de textura, de culoare. O marmura, de exemplu, nu se regaseste niciodata dotata cu acelasi desen ; intotdeauna arabescurile vinisoarelor sale comporta jocuri mai mult sau mai putin diferentiate, in timp ce un calcar nu va oferi decit o suprafata unitara, fara cel mai insemnat accident care sa permita recunoasterea locului de extractie. Diferenta de culoare intre cele doua esantioane va fi si ea discreta.
O confruntare similara a mai multor esantioane de lemn ar pemite constatarea unor diferente asemanatoare. Fibrele unei scinduri sau ale unui placaj de stejar vor fi taiate pe lungime, dispuse regulat in paralele apropiate ; uneori vor prezenta sinuozitati mai mult sau mai putin acuzate ; si aceste jocuri, relativ putin marcate la aceasta esenta, vor iesi mai net in evidenta daca luam o scindura sau un placaj de ulm sau de nuc, ale caror sectiuni comporta o profunzime neasteptata de arabescuri intretaiate. E vorba aici despre particularitati naturale pe care artistul trebuie sa le exploateze in scopuri estetice. O suprafata de marmura comporta, intr-adevar, independent de polizarea ei, o mai mare bogatie de aspect fata de o suprafata de calcar de dimensiune egala.
Intervine, de asemenea, si o problema de cantitate ; extensiunea exagerata a primei suprafete poate provoca un exces de animatie care risca sa distruga impresia prima de bogatie obtinuta si sa o inlocuiasca cu o impresie de greutate penibil de suportat. O suprafata prea mare de placaj de calcar provoaca , la rindul ei o impresie de tristete care provine de la prea marea uniformitate a aspectului pigmentatiei sale. Sunt fenomene de observat si , eventual, de corectat.
*
Materialele industrializate sau partial transformate au adesea o structura mai omogena decit materialele naturale. Textura si culoarea unui element de sticla sau de opalin, sint uni, lise si adesea stralucitoare ; la fel , dar intr-un mod mai putin absolut, din cauza rosturilor, se petrec lucrurile si cu faiantele, gresiile si teracotele lacuite, emailurile si celelalte materiale realizate sau transformate industrial. Aceasta omogenitate a compozitiei si a culorii poate fi considerata ca un avantaj pentru artist. Imaginatia creatoare va trebui sa-l conduca spre exploatarea calitatilor
lor printr-o impropriere utilitara si plastica bine gindita.
*
Culoare
Ideii de textura a unui material trebuie sa i se asocieze indeaproape cea de culoare. Intr-adevar, fiecare compozitie chimica a structurii unui material poseda culoarea sa uniformo, ori un aglomerat de culori mai mult sau mai putin diferentiate. Diversitatea in acest domeniu este deci infinita si artistul, alegind un material, face simultan alegerea unei anume culori, cu exceptia situatiei in care schimba culoarea primara prin aplicarea pe epiderma acestuia a unui pigment.
Aceasta culoare, in functie de situatie, poate fi mata sau stralucitoare, lisa sau rugoasa. Fiecare dintre aceste aspecte comporta anumite actiuni, produce anumite efecte.
*
Textura si culoarea unui material joaca un rol capital si determinant in cercetarea caracterului estetic ; dar acesti doi factori nu isi capata intreaga valoare decit in legatura directa cu o forma definita. Astfel, o sfera din material rugos si mat, nu va sugera niciodata spiritului unui observator ideea de perfectiune formala comparabila cu aceea a unei sfere din material lis si stralucitor. Si una si cealalta dintre aceste impresii poate fi, in conditii de impropriere favorabila, cea care, in definitiv, raspunde cel mai bine unei anume necesitati a expresivitatii. Daca perfectiunea unei forme provoaca spiritului o impresie de inalta si durabila satisfactie, aceasta impresie nu este necesara in orice circumstanta. Totul depinde de obiectivele artistului, de impresiile pe care acesta doreste sa le provoace, pe care si le propune ca scop. In exemplul precedent, juxtapunerea unei impresii de perfectiune - forma rotunda - cu cea de forta - rugozitatea - provoaca ecloziunea unui complex emotiv determinat, care poate corespunde exact dorintei artistului in cautarile sale expresive. Utilizarea unuia dintre cele doua mijloace, n-ar fi izbutit atit de complet sa declanseze aceasta impresie complexa . E vorba, in acest caz particular, de opozitia concertata a doua sentimente nascute, unul de forma insasi, celalalt de materia care o constituie.
Exista si alti factori determinanti care se suprapun acestor prime elemente de individualizare a expresiei.
*
Marimea
Printre acestia, dimensiunea unui element joaca un rol important. Din ea deriva intensitatea actiunii materiei care il compune ; aceasta intensitate poate anula efectul asteptat de artist atunci cind avem de a face cu o o suprafata vasta. Exemplul dat anterior cu marmura si conglomeratul calcaros a vorbit deja despre acest fenomen. Fara nici o indoiala, in loc sa creasca la nesfirsit, intensitatea atinge un maxim de la care incepe sa descreasca daca se exagereaza intinderea suprafetei, chiar daca epiderma sau culoarea materialului folosit e uniforma si viu animata prin jocul vinisoarelor care se impletesc. E un randament pe care artistul nu trebuie in nici un caz sa-l surmonteze ; pentru ca un material, in domeniul plastic sau constructiv, are limite in actiunea sa pozitiva. O materie nu aduce intotdeauna, atunci cind e utilizata, rezultate estetice identice si invariabile ; totul depinde de calitatea si de amploarea interventiei sale.
*
Alegerea tipului de punere in valoare are deci o importanta primordiala pentru efectele care pot decurge de aici. In acest caz, la fel ca in cel al texturii si culorii, dimensiunea elementului ales joaca un rol determinant. Sa reluam, de exemplu, marmura aleasa anterior ca subiect al observatiei. Efectul produs va fi foarte diferit daca acest material ar fi utilizat sub forma de placi mari de placaj sau in cuburi mici destinate sa fie juxtapuse pe o suprafata mozaicata. In primul caz, nu numai culoarea joaca un rol, ci si textura - din pricina vinisoarelor sau rosturilor -, aceasta din urma constituind sursa unui joc foarte variat. In al doilea caz, dimpotriva, din cauza micilor dimensiuni a elementelor utilizate, numai culoarea, prin diversitatea tonalitatilor si calitatea gamei sale de valori, reprezinta factorul sensibil al diferentierii si animatiei.
Astfel, cu schimbarea dimensiunilor elementelor unui material si in functie de modalitatile particulare de utilizare a acestuia, scara unei suprafete poate varia in mod sensibil. O suprafata putin fragmentata provoaca o impresie de unitate si de intindere pe care nu o creeaza niciodata de aceeasi dimensiune, dar divizata abundent ; si aceasta independent de actiunea altor factori straini materialului insusi si modurilor sale de punere in opera. Dimensiunea sub care, de exemplu, este utilizat - dimensiuni comune admise sau dimensiuni exceptionale - conteaza adesea in efectul produs de material, mai mult decit textura sau chiar culoarea , pentru ca ea incorporeaza edificiului - in ansamblu ca si in partile sale - o scara pe care este dificil de modificat profund prin alte interventii.
Putem sa concluzionam deci, ca urmare a acestor observatii, ca fiecare material, datorita naturii sale, poseda o scara atasata direct dimensiunilor sale curente de utilizare. Acestea vor fi determinate atit de modurile sale de extractie cit si de cele de fabricatie ; din acesti factori decurge, cu exceptii foarte rare, o dimensiune maxima de exploatare constructiva imposibil de depasit in conditii normale de productie si de punere in opera. Este deci corect sa ne imaginam ca suprafata unui material prezinta un caracter care urmeaza, in diversele sale expresii, scara data de dimensiunile curente a elementelor materiale care ii constituie intinderea vizibila. Totusi, in aceasta definire a scarii unui material, dimensiunile proprii ale unui element nu sunt singurele cauze determinante. Unele materiale, chiar din compozitia lor fizico-chimica, au un aspect compozit, comportind si el aparitia unei scari, neatasata de aceasta data numai dimensiunii elementului, ci provenind din textura insasi a produselor care il compun. Unele marmure ofera ochiului un joc variat de vinisoare, granule ge diverse marimi, gauri, al caror desen amplu si mai multa sau mai putina coeziune implica existenta unei scari caracteristice acestui sortiment de calcar. Elementele - constructive sau decorative - formate din materiale dotate cu astfel de particularitati trebuie intotdeauna sa imprumute o scara constanta in orice imprejurare. In utilizarea unui astfel de material trebuie ca scara elementelor sa se acorde, fara disonante majore care sa creeze un dualism greu de sustinut. O marmura puternic venata, agitata de linii colorate extinse si variate va pretinde suprafata si utilizarea sa se va justifica mai ales sub forma de dale de placaj, prin comparatie cu una uni, care se va plia mai bine jocului unei aplicari in mozaic, adica in elemente foarte mici. Astfel fiecare materail isi are propria afectare plastica.
Prelucrarea :
Aceasta suita de observatii ne-a adus la problema primordiala a prelucrarii materialelor. Intr-adevar, atunci cind dupa examinarea atenta a numeroaselor sale particularitati alegerea unui material devine definitiva, se ridica o problema, care, bine rezolvata, va permite exploatarea cea mai exacta si mai eficace a caracteristicilor sale. Ce tratament sa i se aplice acestui material ? Exista un singur mod de prelucrare posibil ? Pot fi concepute mai multe, in functie de modalitatile lor de executie ?
Intr-adevar prin prelucrare, se degaja caracterul unui material si se obtine maximum de randament expresiv. Explicam anterior cum, datorita scarii diverselor componente, o marmura venata isi gaseste o expresie mai completa in dale de placaj in comparatie cu o marmura uni. Pentru ca punerea in valoare a materialului sa fie completa si ca acesta sa apara in toata finetea diferitelor sale culori, aceasta aplicatie necesita executia unei lustruiri care sa confere epidermei de marmura o stralucire, prin care venele si tonalitatile colorate sa se citesca cu maximum de vigoare. Tratament final al materiei careia aceasta operatiune de slefuire, ii rafineaza si completeaza actiunea plastica deja schitata prin utilizarea extinsa a acestui material bogat compozitional. Tratament apropriat caracteristicilor sale si care nu poate, evident, sa se potriveasca oricarui material. Chiar si in acest caz, in functie de situatie, acesta poate necesita diferente. Placajul de marmura pe o suprafata verticala permite executarea acestei lustruiri care, pe o suprafata orizontala ar prezenta numeroase inconveniente.
Sa trecem la alte materiale si sa vedem, pentru fiecare dintre ele, ce se poate obtine printr-un tratament adecvat. Sa luam mai intii caramida, material utilizat in mod frecvent in constructii. Utilizarea lui este destul de ingrata, ea nu permite, precum piatra, o utilizare in elemente mari; pe de alta parte, ea nu se ptreteaya decit dificil taierii si profilarii, baza posibila a unei prelucrari a materialului atunci cind dorim sa-i conferim functiuni constructive si ornamentale speciale.
Independent de posibilitatile constructive prezentate de fiecare material, intervin anumiti factori care permit stabilirea acestei game si determinarea, odata recunoscute proprietatile si calitatile lor, a limitelor dincolo de care este imposibil sa se obtina efecte plastice pozitive. Oricarui material trebuie mai intii sa-i fie luata in considerare textura, apoi culoarea, apoi dimensiunea curenta a elementului material si scara lui relativa si in sfirsit prelucrarea. Sint factori determinanti ai acaracterelor cele mai remarcabile, cei care trebuie exploatati pentru obtinerea celui mai bun randament, expresia cea mai marcata si cea mai particulara. Din expoatarea acestor calitati se nasc jocuri, contraste, efecte care constituie o gama care trebuie sa fie bine cunoscuta de arhitect; pentru ca expresia cautata va rezulta fie dintr-o categorie de opozitie, fie dintr-o maniera de asamblare, fie din punerea in valoare a unui singur material. Din aceste combinatii, materia iese uneori complet treansfigurata; de aceea, trebuie in primul rind sa cunoastem, pe linga posibilitatile oferite de materie, transformarile care o ajuta sa suporte punerea sa in opera si tratamentele pe care le necesita din ratiuni utilitare sau plastice.
Sa semnalam si faptul ca atunci cind vorbim de prelucrare nu ne refrim la lucrarea ornamentistului sau sculptorului care aduc materiei transformari si mai profunde.
Materie si lumina :
Fie ca e vorba despre valoarea texturii unui material, despre prelucrarea lui sau despre culoarea sa, artistul, in fiecare dintre aceste circumstante, trebuie sa faca sa intervina un element care, daca nu e exploatat in cunostinta de cauza, lasa materia moarta, fara cea mai mica expresie plastica.
Lumina este acest element animator si adcator de viata. Ea este cea, care, in functie de intensitatea sa, de directia sa de incidenta, de calitatea si culoarea sa si modurile sale de difuzare face materia sa traiasca, ii confera valoarea de realitate definitiva. Lumina, prin jocul stralucirilor si prin cel al umbrelor, insoteste si subliniaza reliefurile si retragerile, contrbuie activ la degajarea principalelor caracteristici ale materiei. Modelarile suprafetelor, culoarea lor, aspectul lor nu au accent si varietate de expresie decit in functie de lumina si de calitatea interventiei sale. In lumina o suprafata lisa straluceste, o suprafata rugoasa vibreaza, scinteiaza. Culoarea materialului explodeaza sau se estompeaza. Modelajul afirma sau tradeaza intentiile artistului.
Astfel, prin simpla actiune a iluminarii obiectelor, toate caracteristicile unui material sint mai mult sau mai putin dezvoltate, acuzate. Aceasta explica de ce clasificam materialele, independent de rezistenta lor la agentii atmosferici, in doua categorii : materiale pentru exterior si materiale pentru interior. Intr-adevar, o iluminare interioara nu va avea niciodata o intensitate egala sau comparabila cu cele ale unor iluminari exterioare, niciodata un modelaj nu se va acuza cu aceeasi forta la interiorul unui edificiu ca pe elementele anvelopante, niciodata o culoare nu va vibra si nu s e va expune in egala plenitudine decit pe o suprafata viu iluminata; dimpotriva, artistul nu va putea niciodata sa organizeze la fel de liber la exterior repartitiile luminii, ca in interior, sa dozeze in vederea obtinerii penumbrelor cu jocurile lor subtile de modelaj.
Lumina joaca un rol capital in punerea in valoare a materiei. Problema delicata, care variaza si ea, in diferitele moduri de utilizare a materialelor si in functie de faptul ca sint puse in opera izolat sau in combinatii.
|
