M 7 - Elemente de constructii si lucrari publice
NOŢIUNI GENERALE DESPRE CONSTRUCŢII
1. CONDIŢII TEHNICE CERUTE CONSTRUCŢIILOR
Fiecare constructie sau element de constructie trebuie sa satisfaca un ansamblu de conditii tehnice sau cerinte tehnico-economice principale, care privesc, durabilitatea în timp, rezistenta la foc, rezistenta si stabilitatea constructiei, condit 13513r1722n ii fizice si igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc.
Durabilitatea - durata de functionare normala în timp a principalelor elemente de constructie, fara pierderea calitatilor necesare de exploatare. Este influentata direct de materialele folosite, de modul de proiectare si executie, de conditiile de exploatare si întretinere si se refera la rezistenta materialelor si elementelor de constructie împotriva actiunilor la care sunt supuse: înghet, dezghet, umiditate, actiunea biologica a microorganismelor si rezistenta la coroziune.
Rezistenta la foc - reprezinta capacitatea constructiei de a rezista la solicitarile termice si mecanice produse în timpul si din cauza incendiilor.
Rezistenta si stabilitatea constructiilor sub actiunea solicitarilor - se refera la capacitatea portanta, deformatiile, fisurarea si oboseala elementelor de rezistenta.
Conditiile fizice si igienice de exploatare sunt legate de factorii fizici exteriori sau interiori ai încaperilor si se refera la temperatura, viteza si umiditatea aerului, variatiile de temperatura si lumina etc.
Conditiile de ordin arhitectural - estetic asigura constructiilor un aspect placut, interior si exterior, cu o plastica si o compozitie arhitectonica corespunzatoare.
Conditiile economico - organizatorice privesc în special costul constructiilor, modul de executare si posibilitatile de industrializare a constructiilor, materialele folosite, solutiile alese, termenele de executie si punere în functiune.
2. CLASIFICAREA CONSTRUCŢIILOR
a. Clasificarea functionala sau dupa destinatie
Constructiile se împart în cladiri si constructii ingineresti.
În functie de scopul si destinatia lor, clasificarea functionala a cladirilor este urmatoarea:
Constructiile ingineresti cuprind: cai de comunicatie, lucrari de arta ( poduri, tuneluri, viaducte ), constructii hidrotehnice, cosuri de fum, turnuri de televiziune, conducte de apa, gaze, canal, linii de transport al energiei electrice etc.
b. Clasificarea dupa calitate. Aceasta clasificare este determinata de:
c. Clasificarea dupa structura de rezistenta. Din acest punct de vedere constructiile sunt alcatuite din:
3. PĂRŢILE PRINCIPALE ALE UNEI CLĂDIRI
Partile principale ale unei cladiri sunt:
Elementele de rezistenta cuprind:
Zidurile ( peretii ) - delimiteaza spatiul interior al cladirii de mediul înconjurator si împart constructia la interior în încaperi.
Stâlpii - elemente verticale care preiau încarcarile provenite de la elementele de constructie orizontale sau înclinate ( grinzi, plansee ) si le transmit fundatiilor
Planseele - elemente orizontale sau înclinate care separa între ele încaperile unei cladiri pe verticala, sau închid cladirea la partea superioara. Planseele preiau încarcari permanente, utile ( oameni, mobilier, utilaje, pereti despartitori etc. ) si le transmit zidurilor sau stâlpilor
sarpanta - elementul de rezistenta al acoperisului, având rolul de a sustine învelitoarea cladirii
Scarile - asigura circulatia între nivelurile cladirii, precum si între exterior si interior
Lucrari de finisaj si protectie. Au rolul de a da un aspect placut si estetic cladirii, respectiv de a proteja elementele de constructie. În cadrul acestor lucrari se cuprind:
Învelitoarea - protejeaza constructiile împotriva actiunii ploilor, zapezilor etc.
Izolatiile - au rolul de a proteja interiorul cladirilor împotriva înfiltratiilor de apa, a modificarilor temperaturii mediului exterior, precum si împotriva zgomotelor
Tencuielile si placajele - protejeaza peretii, planseele si alte elemente de constructie
Pardoselile - asigura o buna circulatie în interior si protejeaza planseele împotriva uzurii produse de circulatie
Tâmplaria - asigura închiderea golurilor lasate în pereti, atât pentru circulatie, cât si pentru iluminarea si ventilarea naturala a încaperilor
Zugravelile, vopsitoriile, tapetele - au rol de protectie si decorativ
Instalatii sanitare, pentru alimentarea cu apa, canalizare, aparare contra incendiilor
Instalatii de încalzire, pentru asigurarea temperaturii necesare functiunilor cladirii
Instalatii de ventilatie, pentru evacuarea aerului viciat si împrospatarea cu aer curat din exterior
Instalatii electrice de iluminat, de forta, de curenti slabi, de protectie
Instalatii de ascensoare
Instalatii de alimentare cu gaze
Instalatii de conditionarea aerului - asigurarea unor anumite conditii de temperatura si umiditate a aerului din încaperi
Instalatii de aer comprimat ( în cazul constructiilor industriale )
4. COMPARTIMENTAREA CLĂDIRILOR
a. Compartimentarea cladirilor pe înaltime.
Spatiul interior al unei cladiri este compartimentat pe înaltime cu ajutorul planseelor asezate fiecare la o anumita cota, care depinde de functiunile cladirii.
Spatiul delimitat între doua plansee consecutive se numeste nivel. Fiecare nivel poarta o denumire, si anume:
subsolul ( S ) - este nivelul situat sub cota ± 0,00, respectiv sub cota terenului natural
demisol ( D ) - este nivelul rezultat în cazul în care se prevad camere de locuit la subsol, acesta se ridica deasupra cotei terenului, ramânând îngropat în pamânt circa 1 m.
parterul ( P )- este nivelul situat la cota terenului sau putin peste aceasta
etajele ( E ) ( I, II, III, ..) - sunt nivelurile situate deasupra parterului
mezanin ( M ) - nivelul rezultat între parter si etajul I, dar cu înaltime mai mica decât a fiecaruia dintre acestea.
Deasupra ultimului nivel se executa acoperisul. În cazul în care acoperisul se executa cu sarpanta, spatiul între ultimul planseu al cladirii si învelitoare se numeste pod. Daca înaltimea podului este mare se pot amenaja încaperi de locuit, aceasta zona este numita mansarda.
b. Compartimentarea cladirilor pe acelasi nivel.
În cadrul aceluiasi nivel, cladirea este compartimentata în încaperi, cu ajutorul peretilor. În pereti sunt lasate goluri pentru circulatie, libere sau prevazute cu usi.
5. ACŢIUNI ÎN CONSTRUCŢII
a. Definirea actiunilor
În verificarea sigurantei constructiilor se numeste actiune orice cauza capabila a genera stari de solicitare mecanica.
Actiunile sunt de diferite proveniente, datorite: greutatii proprii a elementelor de constructie, destinatiei functionale, unor factori naturali ca cei climatici sau seismici etc. sau, în anumite situatii, unor cauze cu caracter exceptional ca exploziile, schimbarea configuratiei terenului, ruperea unor elemente de constructie cu implicatii asupra altor elemente etc.
Actiunile sunt reprezentate în calcule prin încarcari ( scheme de încarcare ).
b. Clasificarea încarcarilor.
Criteriul de clasificare al încarcarilor este frecventa cu care sunt întâlnite la anumite intensitati. Din punctul de vedere al frecventei, încarcarile se clasifica astfel:
- greutatea elementelor structurale
- greutatea elementelor de închidere
- greutatea elementelor de izolare, egalizare si finisaj ( pardoseli, tencuieli, sape etc. )
- greutatea si presiunea pamântului si umpluturilor
- efectul precomprimarii etc.
- greutatea unor elemente de constructie a caror pozitie se poate modifica în decursul exploatarii ( ex. greutatea peretilor despartitori )
- greutatea utilajului specific constructiilor
- masini - unelte, motoare, recipiente etc.
- încarcari distribuite pe acoperisuri si terase
- încarcari aparute în timpul transportului si montajului elementelor de constructie
- încarcari datorita vântului, zapezii, variatiilor de temperatura exterioara
- încarcarea seismica
- încarcari datorite defectelor sau defectarii utilajelor si alterarii bruste a procesului tehnologic
- încarcari datorita ruperii unor elemente de constructie
- încarcari cu caracter de soc datorite ciocnirii autovehiculelor de elementele de constructie sau exploziilor
- încarcari datorite inundatiilor catastrofale
c. Gruparea încarcarilor.
Calculul elementelor si structurilor de constructii presupune considerarea combinatiilor defavorabile, practic posibile, ale diferitelor încarcari. Aceste combinatii sunt reprezentate prin grupuri de încarcari. Gruparile utilizate în calcul se împart în doua categorii principale:
Încarcarile permanente se iau în considerare în toate cazurile. Încarcarile temporare se iau în considerare când efectele lor sunt defavorabile pentru verificarea în sectiunea si la starea limita considerata.
Încarcarile exceptionale se iau în considerare numai în cazul gruparilor speciale.
|