NOTIUNI GENERALE DESPRE CONSTRUCTII

M 7 - Elemente de constructii si lucrari publice

NOŢIUNI GENERALE DESPRE CONSTRUCŢII

1. CONDIŢII TEHNICE CERUTE CONSTRUCŢIILOR

Fiecare constructie sau element de constructie trebuie sa satisfaca un ansamblu de conditii tehnice sau cerinte tehnico-economice principale, care privesc, durabilitatea în timp, rezistenta la foc, rezistenta si stabilitatea constructiei, condit 13513r1722n ii fizice si igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc.

Durabilitatea - durata de functionare normala în timp a principalelor elemente de constructie, fara pierderea calitatilor necesare de exploatare. Este influentata direct de materialele folosite, de modul de proiectare si executie, de conditiile de exploatare si întretinere si se refera la rezistenta materialelor si elementelor de constructie împotriva actiunilor la care sunt supuse: înghet, dezghet, umiditate, actiunea biologica a microorganismelor si rezistenta la coroziune.

Rezistenta la foc - reprezinta capacitatea constructiei de a rezista la solicitarile termice si mecanice produse în timpul si din cauza incendiilor.

Rezistenta si stabilitatea constructiilor sub actiunea solicitarilor - se refera la capacitatea portanta, deformatiile, fisurarea si oboseala elementelor de rezistenta.

Conditiile fizice si igienice de exploatare sunt legate de factorii fizici exteriori sau interiori ai încaperilor si se refera la temperatura, viteza si umiditatea aerului, variatiile de temperatura si lumina etc.

Conditiile de ordin arhitectural - estetic asigura constructiilor un aspect placut, interior si exterior, cu o plastica si o compozitie arhitectonica corespunzatoare.

Conditiile economico - organizatorice privesc în special costul constructiilor, modul de executare si posibilitatile de industrializare a constructiilor, materialele folosite, solutiile alese, termenele de executie si punere în functiune.

2. CLASIFICAREA CONSTRUCŢIILOR

a. Clasificarea functionala sau dupa destinatie

Constructiile se împart în cladiri si constructii ingineresti.

În functie de scopul si destinatia lor, clasificarea functionala a cladirilor este urmatoarea:

• Cladiri civile ( cladiri de locuit, cladiri publice si administrative, cladiri social-culturale)
• Cladiri industriale ( cladiri pentru productie, cladiri pentru deservirea productiei )
• Cladiri agrozootehnice

Constructiile ingineresti cuprind: cai de comunicatie, lucrari de arta ( poduri, tuneluri, viaducte ), constructii hidrotehnice, cosuri de fum, turnuri de televiziune, conducte de apa, gaze, canal, linii de transport al energiei electrice etc.

b. Clasificarea dupa calitate. Aceasta clasificare este determinata de:

• Durabilitatea si gradul de rezistenta ale principalelor elemente de constructie
• Cerintele de exploatare referitoare la normele de suprafata, înaltime si volum, la gradul de confort, instalatii, dotari, calitatea lucrarilor de finisaj etc.

c. Clasificarea dupa structura de rezistenta. Din acest punct de vedere constructiile sunt alcatuite din:

• Structuri cu pereti portanti realizati din: lemn, zidarie, beton
• Structuri cu schelet portant ( cadre ) realizat din beton armat monolit, beton armat prefabricat, schelet metalic
• Structuri cu alcatuire mixta ( cadre si diafragme )
• Structuri speciale ( silozuri, buncare, castele de apa, cosuri industriale de fum etc. )

3. PĂRŢILE PRINCIPALE ALE UNEI CLĂDIRI

Partile principale ale unei cladiri sunt:

1. Infrastructura cladirii aflata sub cota ± 0,00 si care cuprinde fundatiile si în cazul cladirilor cu subsoluri si elementele acestora ( peretii subsolului, planseul peste subsol )
2. Suprastructura cladirii este partea din cladire situata deasupra terenului si cuprinde toate elementele de rezistenta, în afara fundatiilor, precum si lucrarile de finisaj si protectie a cladirii.

Elementele de rezistenta cuprind:

Zidurile ( peretii ) - delimiteaza spatiul interior al cladirii de mediul înconjurator si împart constructia la interior în încaperi.

Stâlpii - elemente verticale care preiau încarcarile provenite de la elementele de constructie orizontale sau înclinate ( grinzi, plansee ) si le transmit fundatiilor

Planseele - elemente orizontale sau înclinate care separa între ele încaperile unei cladiri pe verticala, sau închid cladirea la partea superioara. Planseele preiau încarcari permanente, utile ( oameni, mobilier, utilaje, pereti despartitori etc. ) si le transmit zidurilor sau stâlpilor

sarpanta - elementul de rezistenta al acoperisului, având rolul de a sustine învelitoarea cladirii

Scarile - asigura circulatia între nivelurile cladirii, precum si între exterior si interior

Lucrari de finisaj si protectie. Au rolul de a da un aspect placut si estetic cladirii, respectiv de a proteja elementele de constructie. În cadrul acestor lucrari se cuprind:

Învelitoarea - protejeaza constructiile împotriva actiunii ploilor, zapezilor etc.

Izolatiile - au rolul de a proteja interiorul cladirilor împotriva înfiltratiilor de apa, a modificarilor temperaturii mediului exterior, precum si împotriva zgomotelor

Tencuielile si placajele - protejeaza peretii, planseele si alte elemente de constructie

Pardoselile - asigura o buna circulatie în interior si protejeaza planseele împotriva uzurii produse de circulatie

Tâmplaria - asigura închiderea golurilor lasate în pereti, atât pentru circulatie, cât si pentru iluminarea si ventilarea naturala a încaperilor

Zugravelile, vopsitoriile, tapetele - au rol de protectie si decorativ

3. Lucrari de instalatii. Pentru exploatarea cladirilor în bune conditiuni si pentru obtinerea unui grad ridicat de confort sunt necesare lucrari de instalatii care cuprind:

Instalatii sanitare, pentru alimentarea cu apa, canalizare, aparare contra incendiilor

Instalatii de încalzire, pentru asigurarea temperaturii necesare functiunilor cladirii

Instalatii de ventilatie, pentru evacuarea aerului viciat si împrospatarea cu aer curat din exterior

Instalatii electrice de iluminat, de forta, de curenti slabi, de protectie

Instalatii de ascensoare

Instalatii de alimentare cu gaze

Instalatii de conditionarea aerului - asigurarea unor anumite conditii de temperatura si umiditate a aerului din încaperi

Instalatii de aer comprimat ( în cazul constructiilor industriale )

4. COMPARTIMENTAREA CLĂDIRILOR

a. Compartimentarea cladirilor pe înaltime.

Spatiul interior al unei cladiri este compartimentat pe înaltime cu ajutorul planseelor asezate fiecare la o anumita cota, care depinde de functiunile cladirii.

Spatiul delimitat între doua plansee consecutive se numeste nivel. Fiecare nivel poarta o denumire, si anume:

subsolul ( S ) - este nivelul situat sub cota ± 0,00, respectiv sub cota terenului natural

demisol ( D ) - este nivelul rezultat în cazul în care se prevad camere de locuit la subsol, acesta se ridica deasupra cotei terenului, ramânând îngropat în pamânt circa 1 m.

parterul ( P )- este nivelul situat la cota terenului sau putin peste aceasta

etajele  ( E ) ( I, II, III, ..) - sunt nivelurile situate deasupra parterului

mezanin ( M ) - nivelul rezultat între parter si etajul I, dar cu înaltime mai mica decât a fiecaruia dintre acestea.

Deasupra ultimului nivel se executa acoperisul. În cazul în care acoperisul se executa cu sarpanta, spatiul între ultimul planseu al cladirii si învelitoare se numeste pod. Daca înaltimea podului este mare se pot amenaja încaperi de locuit, aceasta zona este numita mansarda.

b. Compartimentarea cladirilor pe acelasi nivel.

În cadrul aceluiasi nivel, cladirea este compartimentata în încaperi, cu ajutorul peretilor. În pereti sunt lasate goluri pentru circulatie, libere sau prevazute cu usi.

5. ACŢIUNI ÎN CONSTRUCŢII

a. Definirea actiunilor

În verificarea sigurantei constructiilor se numeste actiune orice cauza capabila a genera stari de solicitare mecanica.

Actiunile sunt de diferite proveniente, datorite: greutatii proprii a elementelor de constructie, destinatiei functionale, unor factori naturali ca cei climatici sau seismici etc. sau, în anumite situatii, unor cauze cu caracter exceptional ca exploziile, schimbarea configuratiei terenului, ruperea unor elemente de constructie cu implicatii asupra altor elemente etc.

Actiunile sunt reprezentate în calcule prin încarcari ( scheme de încarcare ).

b. Clasificarea încarcarilor.

Criteriul de clasificare al încarcarilor este frecventa cu care sunt întâlnite la anumite intensitati. Din punctul de vedere al frecventei, încarcarile se clasifica astfel:

• încarcari permanente P - se aplica în mod continuu cu o intensitate practic constanta în timp. În aceasta categorie intra greutatea elementelor permanente ale constructiei ,cum ar fi:

- greutatea elementelor structurale

- greutatea elementelor de închidere

- greutatea elementelor de izolare, egalizare si finisaj ( pardoseli, tencuieli, sape etc. )

- greutatea si presiunea pamântului si umpluturilor

- efectul precomprimarii etc.

• încarcari temporare T - care se aplica în mod intermitent sau cu o intensitate variabila în raport cu timpul. În aceasta categorie intra urmatoarele:

- greutatea unor elemente de constructie a caror pozitie se poate modifica în decursul exploatarii ( ex. greutatea peretilor despartitori )

- greutatea utilajului specific constructiilor

- masini - unelte, motoare, recipiente etc.

- încarcari distribuite pe acoperisuri si terase

- încarcari aparute în timpul transportului si montajului elementelor de constructie

- încarcari datorita vântului, zapezii, variatiilor de temperatura exterioara

• încarcari exceptionale E - care apar foarte rar, eventual niciodata în viata constructiei, la intensitati semnificative. În aceasta categorie se încadreaza urmatoarele:

- încarcarea seismica

- încarcari datorite defectelor sau defectarii utilajelor si alterarii bruste a procesului tehnologic

- încarcari datorita ruperii unor elemente de constructie

- încarcari cu caracter de soc datorite ciocnirii autovehiculelor de elementele de constructie sau exploziilor

- încarcari datorite inundatiilor catastrofale

c. Gruparea încarcarilor.

Calculul elementelor si structurilor de constructii presupune considerarea combinatiilor defavorabile, practic posibile, ale diferitelor încarcari. Aceste combinatii sunt reprezentate prin grupuri de încarcari. Gruparile utilizate în calcul se împart în doua categorii principale:

• grupari fundamentale - alcatuite din încarcari permanente, temporare
• grupari exceptionale - alcatuite din încarcari permanente, temporare si exceptionale

Încarcarile permanente se iau în considerare în toate cazurile. Încarcarile temporare se iau în considerare când efectele lor sunt defavorabile pentru verificarea în sectiunea si la starea limita considerata.

Încarcarile exceptionale se iau în considerare numai în cazul gruparilor speciale.