Asa cum modul de viata influenteaza perceptia, pentru a se putea întelege imaginea primit de catre receptor, este nevoie sa se tina seama, în plus de criteriile sociale, economice, tehnice, care nu se manifesta printr-o relatie directa cu spatiul, ci se constituie în filtrul pentru receptivitate.
Omul joac rolul de receptor pentru mesajele pe care spatiul construit i le transmite, iar teoriile au demonstrat ca perceptia este un fenomen complex, depasind pragul senzatiilor primare.
I. ARHITECTURA PENTRU COPII
COPILUL sI SPAŢIUL CONSTRUIT
Perceptii si comportamente specifice
Valente educative ale spatiului în dezvoltarea copilului
Terapia prin arta, culoare, joc
"interesul copilului este captat, de la vârsta frageda, de ceea ce este misterios, fascinant si spectaculos"
Miltiade Filipescu[1]
Pentru a influenta mai mult decât la nivel fizic,
pentru a participa la modelarea structurii individului, spatiul, atât cel
construit, cât si peisajul, trebuie s actioneze la
nivelul perceptiei; mai mult decât atât, pentru a reusi s aiba un impact puternic, se va adresa simturilor mai mult decât
ratiunii si va interactiona prin orice mijloace cu individul, îl
va provoca, se va lasa descoperit de acesta si va exprima o
atitudine. Expresivitatea unui
spatiu arhitectural poate sa se manifeste în nenumarate moduri, dar
atunci când mesajului si fortei de comunicare a arhitecturii li se
alatur contributia elementului natural - capabil
dintotdeauna sa se conecteze la sufletul omului - si aportul artei, a
carei actiune 
se concretizeaza prin stimularea imaginatiei,
încurajarea comunicarii, dezvoltarea interesului pentru cultura,
având ca rezultat aflarea adev rului si cunoasterea
de sine - se poate construi o strategie viabila pentru reusita proiectelor
de tip formativ, adresate copiilor. În plus, copiii învat s respecte natura, s o ocroteasc , învat s iubeasc ceva care nu le va
raspunde imediat la afectiune, dar care va fi întotdeauna al turi de ei. Aceasta nu le va mai oferi înc un mediu steril de
educatie, pentru c organizarea unor activit ti în aer liber îi va
invita la interactivitate, la joaca "afar Afar e intotdeauna sigur si accesibil. Este locul
unde copiii sunt liberi s ia decizii, devin activi
în acest proces decizional si pot avea experiente în spatiul
exterior, ceea ce un loc obisnuit de educatie nu le ofer . În untru sunt înconjurati
de tot felul de obiecte si materiale, dar "afar " asigur
întotdeauna interesul, provocarea si stimularea copiilor.
Numai dialogând cu sufletele lor se obtine o reactie si doar daca aceasta exista - anulând indiferenta - un proces educational poate avea succes.
Diversificarea centrelor de interes si cresterea num rului alterantivelor oferite individului în vecin tatea care locuieste genereaz noi nevoi culturale, estetice, de relaxare, care schimb si îmbog tesc viata individului.
Prezenta echipamentelor de acest tip au important deosebit , fiind generatoare de viata colectiv , de grupare a populatiei. Frecventarea îl implic pe individ în medii sociale diferite, favorizeaza contactele, rezultând efecte pozitive. Majoritatea cartierelor si oraselor din România si nu numai, sunt insuficient dotate cu echipamente socio-culturale, efect negativ pentru copiii care sunt la vârsta modelarii, a educ rii, a asimil rii modelelor de viat si comportament.
Asimilarea nu
este nici instantanee, nici necritic , ea
are loc pe baza verific rii prin experienta
proprie. Procesul de transmitere prin educatie a valorilor societǎtii cap t sensul de formare cultural de cultur in actiune
Prin informatiile pe care le întâlnesc, prin modul în care li se faciliteaz sau li se propun contactele sociale, prin mijloacele culturale si tehnice, pe care le au la dispozitie, copiii au posibilitatea s se familiarizeze si s aprofundeze diverse probleme, punând întreb ri si c utând r spunsuri, dezvoltându-si astfel personalitatea într-o ambiant propice unei formatii autentice si sporind eficacitatea social
Georges Keamin afirm : "este cert, c in toate cazurile atractiei exercitate asupra copiilor de c tre noile experiente pedagocice, nu au fost decât s confirme influenta formelor arhitecturale asupra spiritului si imaginatiei copilului". Aceast sensibilitate la spatiul construit reiese în chip foarte net, din diverse anchete facute cu acest subiect.
Dac un copil ar trebui s proiecteze un spatiu pentru activitǎtile sale, ar face ca un om matur?
În cele ce urmeaz voi incerca s r spund la aceast întrebare, printr-o prezentare, pe scurt, a principalelor instrumente cu care lucreaz copiii in desenele lor, dar si o prezentare a doua experimente care au avut ca subiect copilul si spatiul, experimente în urma c rora se pot extrage anumite concluzii cu referire la modul în care copilul percepe spatiul (in imagini sunt prezentate desene ale unor copii de 7 ani).
Primele desene ale copiilor apar impregnate de un
remarcabil simbolism. Copiii nu
redau fidel obiecte sau fiinte determinate, ci recurg la configuratii
grafice substituante, decursa din incapacitatea copilului de a aprecia
proportiile , elementele componente ale obiectului, relatiile dintre
componente sau între obiecte. Copiii mici si în general la vârsta la care
începe scoala, deseneaza în general ideea si nu urmaresc o reprezentare adecvata a acesteia,
aparând astfel desenele transparente, cu forme conturate, dar nedetaliate. De cele mai multe ori, copii
deseneaza din memorie, fara preocuparea unei realitati
redate adecvat, ci doar sub imperiul preocuparii
de moment, fara nici un discernamânt. Deseori apare un
detaliu nesemnificativ - detalii ale îmbracamintii, dar omite
elemente esentiale cum ar fi o mana. La aceasta vârsta, simtul
perspectivei nu este dezvoltat. desenele au caracter plat, bidimensional prin
excelenta, aspect datorat necunoasterii. Copiii sunt preocupati
sa deseneze policrom, dar în redarea obiectelor, culorile întrebuintate, de regula nu corespund
realitatii, iar acest aspect este cu atât mai evident cu cat copiii
sunt mai mici. De cele mai multe ori ei folosesc culori care nu corespund
realitatii: animale domestice, desi le-au vazut si în
realitate, sunt colorate în verde sau alta culoare care nu corespunde realului.
Activitatea de desen are caracter spontan, în sensul ca ei se aseaza
asupra hârtiei spre a face un desen,
fara a avea un subiect prestabilit. Ideea vine pe parcurs. Copiii se maresc si încep sa
aiba o preocupare pentru simetrie si repetitie. Apar
relatiile între obiecte, apare "povestea".
Cred ca toate aceste elemente care apar în desenele copiilor, pot deveni instrumente si pentru cei mari în proiectarea spatiilor care se adreseaza în primul rând celor mici. Exist tendinta de a ne comporta copilareste când proiect m pentru copii. S-ar putea crede c un proiect plin de culori primare si mobilier scalat este suficient, îns , în realitate, este mai mult de atât. Este un proiect plin de constrângeri stringente si cerinte drastice ale misiunii educationale. Copiii sunt consumatori avizi cu nevoi sofisticate. În toata lumea exist foarte multe companii care se ocup numai de acest domeniu. Un design bun trebuie sa ii încânte si sa le angajeze simturile, cauzând interactiunea cu altceva în afar de ei.
Un proiect, realizat în urma colaborarii dintre copii si adulti, îl constituie DuPage Children's Museum. Acest proiect "colorat" completeaza prima faza a metamorfozei cladirii existente, dintr-un depozit într-un loc de joaca si învatare. În faza a doua se vor adauga alte cladiri, o usa rosie mai mare si mai buna, dar si o rampa care va conecta spatiile de joaca, de expozitii si alte evenimente.
Primul lucru pe care îl vezi este o usa mare
rosie. "Este un simbol a ceea ce credem", explica Susan
Broad, directoarea executiva a muzeului, "deoarece noi 
deschidem usi pentru copii ". De când a fost
înfiintat muzeul, în 1987, acesta a avut o existenta
nomadica, mutându-se din oras în oras, având doua locatii
temporare. Noua locatie a acestui institut nonprofit este în vechea
cladire Moser Lumber, lânga Naperville. Atragând numeroase
familii, institutul s-a dezvoltat, atât în dimensiune, cât si în misiuni,
fiind foarte apreciat pentru originalitate, expozitii inovatoare, programe
diversificate. "Reciclata" practic, cladirea foloseste elemente
iconografice simbolice, pe care copiii le înteleg usor si le
apreciaza. Marea usa rosie, de exemplu, întâmpina
toti vizitatorii muzeului, devenind o identitate grafica a muzeului,
ce conduce spre un mesaj educational.
Discutiile cu copiii si cu adultii din viata lor au dat impulsul pentru designul original. În timpul acestor discutii, copiii au desenat muzeul asa cum si l-au dorit. Aceste desene au ajutat într-un mod remarcabil la crearea acestui muzeu, întelegând astfel cât de importante sunt detaliile pentru copii. Astfel, echipa de design a consultat aceste desene, s-a întâlnit cu experti în arta, educatie, întâlniri pe care Peter Exley le-a numit "consultatii absolute ".
De la desenele copiilor la designul minunat, faza întâi profita de caracteristicile existente, cum ar fi tavanul înalt. La necesitatile pragmatice s-au adaugat culorile aprinse, variatii dramatice de scara, cu locuri având diferite perspective si structuri dinamice.
Institutia a fost recent premiata cu "Distinguished Building Award" si cu "Accessibility Award " de catre Western DuPage Special Recreation Association. Pentru o institutie care promoveaza curiozitatea si creativitatea, este necesar ca interiorul arhitectural sa stimuleze copilul. S-a observat ca prin crearea unui mediu vesel si colorat, copiii sunt stimulati în acest sens. Directoarea Sue Broad spune ca "independenta înseamna sa ajuti copilul sa treaca peste obstacole. Suntem interesati mai mult de procesul de învatare, decât de predare. Este nevoie de o echipa de adulti si copii pentru a folosi eficient un mediu. "
În anul 1970, arhitectul Pieter van Leeuwen a pus în aplicare un experiment de edificare a unor spatii pentru copii si de catre copii . Locul de desfasurare a fost holul expozitiei RAI din Amsterdam. Aici s-a montat o structura de schel metalic de 20 pe 30 m cu înǎltimea de 6m. Copiii, cu vârsta cuprins între 7 - 15 ani, aveau la dispozitie elemente de închidere, panouri standardizate, alte câteva materiale de constructie, scule si unelte. Existau observatori care nu aveau voie sa se implice foarte mult în actul creator al micilor arhitecti, ci doar sa observe modul de comportament, spiritul de inventie, sensibilitatea pentru forma, materialele si culorile folosite. Se constat diversitate, mare varietate spatiala, atât în configuratia formal de alcatuiri spatiale, cât si în dispozitia lor reciproc
Una dintre concluzii a fost c nu se remarc juxtapunere de spatii cu functiuni identice. Remarcabil este faptul c nici un adapost nu se afl pe sol, toate erau ridicate de la sol si accesate prin scari. Rezultatele sunt îns comentabile datorit vârstei copiilor care deja rationalizeaza dincolo de instinctual primar.
Un alt experiment a fost realizat la initiativa arhitectilor francezi Jean Boris si Genevieve Hirschler. Experimentul a fost asemanator, cu diferente de materiale si culori: spuma poliuretan, elastic, fara rigiditate evidenta, manevrabil, nu alunec , iar culoarea alb galbuie era o culoare neutra pentru copii. Vârsta copiilor: 8-13 ani. Rezultatele au fost interesante si în acest caz: copiii nu au urmarit nici un fel de relatie cu exteriorul, dar au lasat goluri, de mici dimensiuni, spre peretele cu ferestre dispuse exact la înaltimea lor.
Forma în plan a rezultat ca cea a unui bob de fasole, spatiu în care au fost incluse pupitre, scaunul educatoarei, cosul de gunoi, toate elementele ce se regasesc într-o sala de clasa. La terminarea constructiei, copiii vorbeau despre acest loc, ca "acasa", "la noi". Întrebati cum locuiesc, majoritatea au raspuns c în cuburi, atât la scoala, cât si acasa, si c solicita spatiilor construite sa fie adaptabile activitatilor pe care le desfasoara ei. S-a constatat c îsi amintesc întâi de forma primara a spatiului si dupa aceea de culori, goluri, iesiri. Constientizarea asupra spatiului construit s-a facut pe masura ce copiii s-au eliberat de formele stereotipice în care traiesc, contruindu-si apoi, locul care favorizeaza si adaposteste viata lor, acel loc în care se simt ca "la ei acasa".
Concluzii finale ale experimentelor: orientarea catre interior, nevoia de adapost, forma liber a spatiilor pentru activitatile în comun, iar forma simpl pentru relaxare si odihn , lipsa simetriei, interes pentru ce se percepe la nivelul ochiului: golurile sunt plasate cu centrul de greutate pe linia orizontului copiilor, fenomen natural generat de esenta calitatilor spatiale în relatie cu factori emotionali, separarea functional care arat o constientizare a spatiului construit.
Nu exista o formula ideala de proiectare a spatiilor pentru copii. Dar luând în considerare nevoile fiecaruia si resursele disponibile, societatea poate încuraja anumite comportamente, dezvoltarea unor aptitudini, responsabilitatea si poate preveni astfel conflictele.
A proiecta un spatiu pentru copii nu este o ambitie copilaroasa.
Arhitectura îsi ia ca aliat, în încercarea de educare a publicului, diverse alte instrumente, precum arta, culoarea si jocul, concretizate în procedee ca art-terapia, cromoterapia si terapia prin joc.
Artele constituie un teren privilegiat al cunoasterii umane. Ele sunt un mijloc de comunicare si de evolutie pus în slujba copilului, un mijloc de construire a personalitatii, permit o conectare cu sine însusi. Arta dezvolt capacitatea de expresie si comunicare în relatiile interumane. Este un domeniu important al comunicarii si exprimarii, mai ales acolo unde cuvintele dau gres ori sunt prea "mici". Art-terapia îl ajuta pe copil sa se înteleaga, sa se elibereze de anxietatile acumulate, de tensiuni si sa dezvolte abilitati de comunicare si insertie sociala, facilitând elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor. în terapia prin arta este mai important procesul, modul în care se desfasoara activitatea, si mai putin produsul final. De aceea, art terapia nu vizeaza aptitudinile sau talentul artistic al individului. O mâzgalitura poate fi la fel de plina de semnificatii ca un tablou terminat.
Culori, nuante, accente, tonuri... Ne bucura ochii, sufletul, ne schimba starea de spirit. O minune a lumii care ne este la îndemâna. Culorile patrund în lumea emotiilor si gândurilor copiilor, având capacitatea de a le influenta.
"Culoarea, aceast fermecatoare însusire a tot ce ne înconjoara, poate aduce în sufletul nostru bucurie sau tristete, caldur sau raceal , agitatie sau liniste. Ea ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de noi însine, iar de felul în care ne pricepem sa o utilizam depinde, în mare masura, echilibrul nostru, linistea interioar proprie, bogatia trairilor noastre afective, dar si starea noastra fiziologica".
Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor, marturisirea dorintelor si împlinirea de sine. Problemele pe care copiii le experimenteaza nu exist separat de persoana lor. Astfel, terapia prin joc egaleaza structura interioara dinamica a unui copil printr-o la fel de dinamica metoda.
În procesul de crestere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de inabilitatea adultilor de a întelege sau de a raspunde efectiv la ceea simte sau încearca sa comunice copilul. Acest "gol de comunicare" este largit ca urmare a insistentei cu care adultii încearca sa ii determine pe copii sa adopte modalitatile de exprimare specifice adultilor. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezenta unei facilit ti destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitând astfel copiii la un mediu ce este deseori incomod si restrictiv.
Se identifica, astfel, legatura dintre arta, arhitectura si suflet, bazata pe afinitate, puterea lor de a patrunde în adâncul fiintei umane, fie si în scop terapeutic.
Slujindu-se de idee, de ratiune si de simturi, arta este în masura sa formeze si sa educe, iar în definitia data de Aristotel, "arta este energie structuranta", este investita cu un puternic caracter social, modeleaza caractere, iar misiunea ei este în slujba binelui absolut.
CONCEPTUL DE MUZEUL COPIILOR IN LUME
EXEMPLE COMENTATE
"man only plays when he is human în the full sense of the word, and he is only completely human when he is playing"
Friedrich Schiller [3]
Natura muzeelor se schimba. Când ne gândim la conceptul de "muzeu" ne vin în minte acele muzee pline de praf, în care sunt expuse imagini sau texte nesfârsite si, daca avem noroc, gasim cate un buton care activeaza un model, la capatul caruia se aprinde un bec. Astazi pretentia pentru muzee a crescut. Te astepti la un spatiu tactil, o experienta multi - senzoriala. Pe de alta parte, spatiile exterioare, parcurile, te încurajeaza prin transformabilitatea lor, te chema la interactiune si experimentare. Muzeele de succes sunt acum orientate spre a înv ta prin interactivitate, în afar de a ar ta si a vedea. Bariera a fost împins la extreme de conceptul de muzeu al copiilor. Interesant este c , fat de alte muzee sau galerii de arta, muzeul copiilor nu a trebuit sa se reinventeze. Cu câteva exceptii, muzeul copilului este un fenomen recent si se bazeaza pe conceptul învatarii prin joaca - ceea ce implic o multitudine de cautari, atingeri, alergari, mirosuri, sarituri, ascultare si zgomot.
Conceptul de muzeu al copilului exist de aproape 100 de ani si reprezinta segmentul cel mai rapid de crestere în industria muzeelor. În Statele Unite ale Americii exist peste 400 de muzee de acest gen, toate bazate pe ideea ca înveti prin practic , nu prin teorie. Acestea sunt dedicate copiilor de toate vârstele, parintilor si bunicilor, constituindu-se practic într-o cladire multifunctional : instructiv-educativ si cultural - pentru învatarea cunostintelor de care dispune societatea si modelarea personalitatii copiilor (a temperamentului, caracterului, aptitudinilor sau vointei, afectivitatii, cunostintei si motivatiei) si de loisir - pentru organizarea placuta a timpului liber, deconectare si divertisment.
În cele ce urmeaza voi prezenta câteva exemple de dotari pentru copii, care, prin amploarea si complexitatea lor, depasesc subiectul diplomei mele, dar care m-au ajutat sa îmi definesc tema specifica. De cele mai multe ori, acestea se afl în parcuri, intentia fiind de a înv ta copiii sa iubeasca natura, dar în acelasi timp de a crea un mediu "altfel" propriu pentru educatie, fie aceasta realizat printr-o "joaca".
Exploration Station, Bradley, este un muzeu si centru comunitar nou, inspirat de spiritul si viziunea institutiilor de tineret, cât si de contextul agrar din care face parte.
Structura de bârne interconectate aduce aminte de imaginea unei ferme din Mid-Western, dar prin combinatiile coloristice neasteptate, ferestrele capricioase si o serie de alte detalii, te duc cu gândul la un loc de joaca si învatare. Acest lucru este esential pentru ca aceasta dotare sa fie apreciata de comunitate si identificabila de copii. Interiorul continua acest spirit prin volumetrie bine definita, cu conexiuni vizuale si fizice cu peisajul adiacent si exteriorul. Cladirile noi se constituie în trei hale mari ce adapostesc diverse expozitii, programe interactive si plimbari.
Unul din punctele atractive ale Exploration Station este explorarea castelului medieval - un castel pe mai multe nivele, cu priveliste prin cupola cladirii - unde vizitatorii pot face incursiuni în istorie, descoperind spatiile unice din turle si temnite. Este un loc în care copiii si familiile lor descopera sala tronului, sala de bal si pasajele secrete, devenind fiecare rege sau regina pentru o zi. Construit pe mai multe nivele, castelul permite copiilor sa urce în turn, unde descopera periscopul si cupola castelului, care ofera o priveliste minunata asupra peisajului.
Centrul pentru copii Aichi Nagakute, Nagoya, Japonia - arhitect Mitsuru Senda se afla în cadrul Parcului pentru tineri Aichi, un vechi loc de batalie din Japonia. Recunoscut ca nucleu al centrelor pentru copii de aici, cladirea cuprinde aproape toate tipurile majore de functiuni asociate jocului, incluzând antrenamente, cercetare si experimentare, dar si spatii pentru jocul în sine. Aici a fost propus si realizat un nou tip de cladire: un amestec atent între modelul traditional japonez al centrelor enorme pentru copii, orientate în primul rând asupra antrenamentelor si un model de muzeu al copiilor, urmând exemple din Statele Unite. Centrul cuprinde o zona atribuita teatrului de papusi, un muzeu al simturilor, având ca teme lumina si sunetul, o zona de creatie, în care se desfasoara, printre altele, activitati legate de gatit si lucru manual si o zona de joaca, careia îi este dedicata toata zona centrala, a atriumului. Structura sa spatiala este o aplicare a modelului "Sistemului de joc circular", despre care cercetari anterioare au demonstrat ca stimuleaza activitatea si dorinta de joaca a copilului. În mijloc este un turn înclinat, cu coridoare dublu spiralate, având un diametru de aproximativ 20 metri, penetrat la rândul sau de un alt tub. Astfel, spatiul pentru joaca si circulatiile predomina cladirea; mai mult decât atât, spatiul interior, deschis, se înalta în zona centrala pe doua niveluri, astfel încât copiii sa poata experimenta spatiul de sub podeaua primului etaj, în mod similar caselor traditionale japoneze. Toate spatiile sunt legate între ele si cu atriumul central; ferestrele ofera privelistea parcului înconjurator, cu spatii verzi si cursuri de apa. Privite în ansamblu, toate acestea dau impresia unui teren imens de joaca, acoperit, dar luminos, pentru copii, integrând elementele naturale înconjuratoare.
Parcul Asahikawa Shunkodai, Asahikawa, Japonia - arhitect Mitsuru Senda este un parc pentru copii, în care totul este gândit în concordanta cu acest fapt. Simturile - tactil si olfactiv - sunt frecvent folosite de copii, când se joac liberi într-un parc: ei ating, sar, se urmaresc, aluneca, folosindu-se astfel de toate simturile.
Ei se adapteaza situatiilor neprevazute, reactioneaza spontan, pe tot parcursul traseului aleator ales pentru joaca, îsi depasesc obstacolele: lemn, frânghii, fileu, tablite, lumini, umbre, rampe. Aleile parcului nu sunt cu sens unic, sunt intersectii mari, încrucisari de drumuri. Jocul se amesteca cu natura complice, într-un labirint al distractiei. Provocarea, surpriza, sunt menite sa stimuleze dorinta oricum fireasca de a participa la joc. Cel care a conceput parcul si-a dorit ca participantul la joc sa fie în permanenta în contact direct cu natura.
Parcul La Villetete este si astazi un subiect des dezbatut datorita faptului ca, de la început, ideea arhitectului pentru acest spatiu a iest din tiparul celor realizate pana la momentul respectiv. Proiectul, având ca tema amenajarea unui parc de 55 ha, care sa raspunda la trei necesitati: realizarea unui parc, muzeu al stiintelor si tehnicii si "oras al muzicii", a fost câstigat în urma unei competitii de idei pe amplasamentul unui fost târg de vite din Paris. Arhitectul Bernard Tschumi a dorit realizarea unui parc pentru secolul XXI cu un program interdisciplinar ce viza: "urbanism, placere si experiment".
Arhitectul îsi propune sa trateze orasul ca un întreg, care sa fie apt de schimbare o data cu schimbarea oamenilor care îl folosesc asa încât spatiile publice culturale în aer liber sa fie compatibile cu modul de viata urban în continua transformare.
În concluzie structura parcului trebuie sa adaposteasca, sa încurajeze si sa sustina un numar de activitati neprogramate. Aceste scopuri nu au fost atinse în totalitate. Proiectul se va opune ideii de parc, ca o evadare din oras, într-un paradis sau întâlnire cu natura. Exista si opinia ca Villete nu este un parc, ci o însirurire de spatii între constructii, spatii ce formeaza o tablǎ pentru dispunerea unei expozitii de mobilier stradal modern, un album de timbre cu gradini si o geometrie cu linii si copaci. Parcurgerea succesiunilor de spatii si imagini evidentiaza o conceptie bine stapânita, dar existǎ si sesizarea cǎ, ceea ce se vede, nu a devenit un teren al senzatiilor si totusi nu numai vizualul e tentat, ci si auzul (muzica te îmbie) si chiar tactil prin prezenta apei, plantelor, etc.
În realitate parcul s-a dorit un spectacol continuu zi noapte. Decorul se schimbǎ constant datoritǎ jocului de lumina. Parcul este o naturǎ mult urbanizatǎ "o atmosfer de teatru" un loc al jocului unde esti mereu îndemnat sa descoperi câte ceva. El se doreste a fi mereu viu, pentru c de-a lungul anului sunt organizate jocuri, expozitii, ce confera culoare, dinamic , efecte. Proiectul avea menirea sa revitalizeze zona si sa raspunda necesitatilor de destindere a populatiei limitrofe. Arhitectul reuseste sa asambleze identitati apelând la trei sisteme formale (puncte, linii, suprafete), care prin suprapunere ofera combinatii si diversitate. Multitudinea obiectelor, a traseelor si a suprafetelor supraîncarcate de semnificatii conduce catre un act integral cultural ceea ce ar da curs la urmatoarea opinie: un parc ar trebui sa fie un obiect cultural rafinat; cu cat este mai evoluata cultura unui oras, cu atât este mai rafinat parcul sau. Codurile culturale ale orasului devin linii majore, ghidând conceptia naturii artificiale ce se constituie în parc. Astfel parcul completeaza orasul; la fel ca si culorile complementare, orasul si natura se combin într-o relatie ideal în cadrul unui parc.
II. CONCLUZII CU CARACTER SINTETIC. DIRECŢII GENERALE ALE PROIECTULUI
Astazi, în România, segmentul cel mai dinamic al societ tii noastre, copilul, pare a fi uitat. În conditiile în care întreaga omenire investeste enorm în dotarea sistemului educational juvenil - considerat de pedagogia si psihologia moderna a fi cea mai importanta interventie a societarii în viata individului, tara noastra nu reuseste sa asigure sediul unor astfel de dotari, suficiente pentru a raspunde necesitatilor copiilor.
La aceasta data, municipiul Ploiesti nu beneficiaza de aportul unei dotari speciale pentru procesul de educatie complex a generatiilor celei mai tinere societati. Aceasta activitate s-a vazut obligat a duce o existent itineranta, dintr-un local într-altul, functie de necesitatile prioritare ale unor institutii. Lucrul acesta s-a întâmplat înainte de 1989, în prezent actuala cladire a « Palatului Copiilor », care adaposteste activitatea mentionat , fiind de departe absolut improprie scopului si destinatiei.
A existat la un moment dat o initiativa a fundatiei « Prahova 91 » legat de realizarea în cadrul Parcului Tineretului a unei serii întregi de obiective printre care si constructia cladirii unui Palatul al Copiilor, gest oportun si salutar si în ziua de azi. Initiativa a fost coroborat cu orientarea ca obiectivul sa fie amplasat într-un spatiu amplu, în afara traficului si aglomeratiei urbane, protejat de spatii verzi cu posibilitatea organizarii unor activitati în aer liber. Însa, datorit lipsei de fonduri, acest lucru nu s-a mai realizat.
Proiectul meu de diploma cauta sa se alinieze la una dintre acele tendinte contemporane, dar, totodata foarte firesti - din moment ce se apleaca spre dimensiunea sensibilului din adâncul fiintei - caracterizate de explorarea simturilor, de încercarea de a se conecta si de a se raporta la elemente fundamentale precum viata, natura, sentimente.
Pe de alt parte, la fel de actuala este atitudinea de a miza pe asocierea mai multor domenii, dintre care arhitectura si peisajul sunt numai câteva exemple.
Tema proiectului a fost fundamentata pe considerente puternic legate de factorul emotional, de aceea am urmarit un astfel de concept, un parcurs mai putin pragmatic - desi functiunile si conditionarile impuse de un program pentru copii sunt mai mult decât stricte - ci o poetica a spatiului, în care peisajul, schimbarea anotimpurilor, joaca, pictura sau culoarea sa colaboreze cu obiectul de arhitectura, sa interactioneze, ca participanti într-un joc educational, formativ al unei generatii, orientat spre cunoasterea - de sine si a lumii - pentru o sansa.
Program: Muzeul Copiilor, Ploiesti, Parcul Tineretului
Muzeul va fi structurat în trei zone majore :
Zona de primire hol multifunctional cu o zon destinat parintilor : cafenea, spatii expozitionale, zona din care se acceseaza si o sala de festivitati cu foyer, un auditoriu, unde se organizeaza ocazional mici spectacole, proiectii, conferinte si programe speciale pentru copii. Parintii pot profita din plin de linistea si confortul barurilor coffee shop si a librariei special amplasate în aceasta zona, urmarind totodata prin monitoare cavalcada dezlantuita, dar atent supravegheata a copiilor.
Zona de activitati libere a fost împartita pe doua grupe de vârst , datorit necesitatilor specifice vârstei : parterul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 - 7 ani si etajul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 - 14 ani.
Parterul este organizat ca un parcurs, o incursiune printr-o lume mirifica, o însiruire de spatii cu diferite teme, în care fiecare dintre copii poate sa îsi gaseasca locul preferat : « planeta animalelor », « dinozauri si fosile », , « viata oceanelor », « prietenii naturii », « face painting », « casa papusilor», « cabinetul doctorului », studio de karaoke si un ring de dans, « micul pompier » , magazinul copiilor, unde acestia pot cumpara sau face schimb cu ceilalti copii de jucarii pe care nu le mai folosesc, o zon special pentru baieti cu instalatii pentru masini de curse si trenulete, « micul alpinist», « cafeneaua copiilor », zona de sarbatorire a zilelor de nastere. Aceast zon este destinat oricarui copil si parinte care doreste sa îsi petreaca timpul liber într-un loc special amenajat. si daca e sa se joace, atunci sa o faca în cele mai placute si atractive locuri si feluri. Ca sa simta cu adevarat bucuria de a fi copil. Pentru copii cuminti care au învatat, pentru copii pe care îi iubesc parintii si pentru toti copiii cu mâncarici sau fara mâncarici. Ei se îmbarc pentru o calatorie de neuitat, plina de surprize, în lumea magica a jocurilor.
Etajul este organizat sub forma unui mic muzeu tehnic, destinat unor copii de vârste mai mari, datorit segmentului diferit de interese pe care acestia îl au la vârsta lor. Etajul va cuprinde : « spatiul si avioanele », « învatam sa construim », « f -l sa se miste », « cum functioneaza », « laboratorul de experimente ».
Zona de cercuri cultural artistice si stiintifice, care are ca scop aprofundarea si completarea cunostintelor din scoala, dezvoltarea aptitudinilor, potrivit vocatiei si optiunilor copiilor. Aceast zon este organizat pavilionar, astfel încât mediul de educatie sa nu coincida cu cel traditional, solutie sa mijloceasca continua relatie cu exteriorul. La activitatile organizate pot participa, la libera alegere, copii de vârsta prescolara si elevi din ciclul primar, gimnazial, profesional si liceal, fara deosebire de nationalitate, sex, religie, corespunzator intereselor, aptitudinilor si preferintelor. Se propun sase pavilioane, fiecare cu o tem diferit , pentru evitarea plictiselii:
desen, pictura, modelaj, colaj ;
jocuri de logica, exercitii de scriere, matematic , lecturi ;
învatare cântece, poezii, jocuri ;
muzic si miscare ;
jocuri cu materiale naturale (apa, nisip), jocuri de constructie ;
jocuri imaginativ-creative.
III. BIBLIOGRAFIE
Propunându-mi a scrie o lucrare care sa acopere si relatia peisaj - arhitectura, dar si valentele educative pe care acestea le au asupra copilului, s-au consultat carti care sa acopere informatii diferit prezentate. Bibliografia cuprinde carti cu teme variate, care pot sa ofere o imagine concret asupra modului în care arhitectura armonizeaza cu peisajul si cum acestea împreuna ajut la dezvoltarea si educarea în mod corespunzator a societarii, în special tinere. Unele dintre aceste carti au fost publicate cu foarte multi ani în urm , fapt care m-a ajutat sa îmi formez o imagine despre cum erau privite anumite concepte atunci. O parte a materialului consultat l-a reprezentat si informatia prezent în reviste de arhitectura, fie c a fost vorba de reviste straine prestigioase , "El croquis", "Detail", fie c a fost vorba de reviste românesti, "Arhitext Design", "Arhitectura" sau "Igloo. Habitat si Arhitectura".
Un loc important în cadrul bibliografiei l-a ocupat informatia virtuala, consultat prin intermediul internetului care a permis accesul la anumite informatii legate de personalitati din trecut, articole si esee interesante si o serie de imagini semnificative pentru întregirea demersului realizat.
CĂRTI:
ASSUNTO, ROSARIO, "PEISAJUL sI ESTETICA", EDITURA BUCUREsTI, 1986
BEAZLEY, Elisabeth, "DESIGN FOR RECREATION", EDITURA FABER AND FABER, 1998
BIRKSTED, Jan, "RELATING ARCHITECTURE TO LANDSCAPE", E&FN SPON, 1999
BUTLER, George D, "RECREATION AREAS THEIR DESIGN AND EQUIPMENT"
CARLSON, Allen, "AESTHETICS AND THE ENVIRONMENT". THE APRECIATION OF NATURE, ART AND ARCHITECTURE, 2004
ECKBO, Garret, "THE LANSCAPE WE SEE", BIRKHAUSER, 2001
GAUSA Manuel, "THE METAPOLIS DICTIONARY OF ADVANCED ARCHITECTURE", EDITURA ACTAR, 2003
JOUFFREY P. MORRAND, "PSIHOLOGIA COPILULUI ", EDITURA TEORA, 2004
LAPIERRE, Eugene, "PLACE" CONCOURS D'AMENAGEMENT DESIGN COMPETITION, 2004
MASBOUNGI, Ariella, "PENSER LA VILLE PAR LE PAYSAGE", EDITION DE LA VILLETE, 2002
NEGRUTIU, FILOFTEIA, "SPAŢII VERZI", EDITURA DIDACTICA sI PEDAGOGICA, BUCUREsTI, 1998
PIAGET Jean, INHELDER Barbel, "PSIHOLOGIA COPILULUI", EDITURA CARTIER POLIVALENT, 2005
"THE GARDEN VISION OF PARADISE" NEW HORIZONS, EDITURA THAMES&HUDSON, 2003
"PARCS & PROMENADES DE PARIS" - LES EDITIONS DU DEMI-CERCLE PAVILION DE L'ARSENAL
SCHRODER, Thies, "CHANGES IN SCENARY", BIRKHAUSER, 2001
SIMONDS, ORMSBEE, JOHN, "ARHITECTURA PEISAJULUI", EDITURA TEHNICA BUCUREsTI, 1967
SCHIOPU, U, VERZA, E, "PSIHOLOGIA VÂRSTELOR. CICLURILE VIEŢII", EDITURA BUCUREsTI, 1995
WEILACHER, Udo, "BETWEEN LANDSCAPE ARCHITECTURE AND LAND ART", BIRKHAUSER, 1999
TEZE DE DOCTORAT:
TEZA DOCTORAT, EUGENIU Apostol, CLĂDIRI PENTRU PRESCOLARI, BUCUREsTI, 1976
TEZA DOCTORAT, POPESCU Emil Barbu, CONSTRUCŢII DE CULTURĂ sI COEZIUNE SOCIALĂ PENTRU TINERET, BUCUREsTI, 1981
TEZA DOCTORAT, TUDORA Ioana, ARHITECTURĂ sI REPREZENTĂRI SOCIALE. PEISAJ URBAN SPAŢIU sI ARHITECTURĂ
NOTE DE CURS:
NOTE DE CURS, "ARHITECTURĂ CONTEXT PEISAJ", PROF. DR. ARH. ZAHARIADE ANA MARIA
NOTE DE CURS, "PSIHOLOGIA SPAŢIULUI CONSTRUIT URBAN", PROF. ARH. EFTENIE MARIANA
NOTE DE CURS "PEISAGISTICĂ", PROF. MITREA VASILE, UNIVERSITATEA TEHNICA, CLUJ NAPOCA, 2000
REVISTE:
REVISTA DETAIL, 2005, NR. 1, MICROARCHITECTURE
REVISTA "EL CROQUIS", 2003, NR.114, NJIRIC SI NJIRIC
REVISTA "EL CROQUIS", 2003, NR.109/110, HERZOG& DE MEURON
REVISTA "AV", 2001, NR. 91, PRAGMATISM AND LANDSCAPE
ARTICOLE REVISTA "ARHITEXT DESIGN":
SITEURI:
sociale, economice, tehnice, care nu se manifesta printr-o relatie directa cu spatiul, ci se constituie în filtrul pentru receptivitate.
Omul joac rolul de receptor pentru mesajele pe care spatiul construit i le transmite, iar teoriile au demonstrat ca perceptia este un fenomen complex, depasind pragul senzatiilor primare.
IV. ARHITECTURA PENTRU COPII
COPILUL sI SPAŢIUL CONSTRUIT
Perceptii si comportamente specifice
Valente educative ale spatiului în dezvoltarea copilului
Terapia prin arta, culoare, joc
"interesul copilului este captat, de la vârsta frageda, de ceea ce este misterios, fascinant si spectaculos"
Miltiade Filipescu[4]
Pentru a influenta mai mult decât la nivel fizic,
pentru a participa la modelarea structurii individului, spatiul, atât cel
construit, cât si peisajul, trebuie s actioneze la
nivelul perceptiei; mai mult decât atât, pentru a reusi s aiba un impact puternic, se va adresa simturilor mai mult decât
ratiunii si va interactiona prin orice mijloace cu individul, îl
va provoca, se va lasa descoperit de acesta si va exprima o
atitudine. Expresivitatea unui
spatiu arhitectural poate sa se manifeste în nenumarate moduri, dar
atunci când mesajului si fortei de comunicare a arhitecturii li se
alatur contributia elementului natural - capabil
dintotdeauna sa se conecteze la sufletul omului - si aportul artei, a
carei actiune se concretizeaza prin stimularea imaginatiei,
încurajarea comunicarii, dezvoltarea interesului pentru cultura,
având ca rezultat aflarea adev rului si cunoasterea
de sine - se poate construi o strategie viabila pentru reusita proiectelor
de tip formativ, adresate copiilor. În plus, copiii învat s respecte natura, s o ocroteasc , învat s iubeasc ceva care nu le va
raspunde imediat la afectiune, dar care va fi întotdeauna al turi de ei. Aceasta nu le va mai oferi înc un mediu steril de
educatie, pentru c organizarea unor activit ti în aer liber îi
va invita la interactivitate, la joaca "afar Afar e intotdeauna sigur si accesibil. Este locul
unde copiii sunt liberi s ia decizii, devin activi în
acest proces decizional si pot avea experiente în spatiul
exterior, ceea ce un loc obisnuit de educatie nu le ofer . În untru sunt înconjurati
de tot felul de obiecte si materiale, dar "afar " asigur întotdeauna
interesul, provocarea si stimularea copiilor.
Numai dialogând cu sufletele lor se obtine o reactie si doar daca aceasta exista - anulând indiferenta - un proces educational poate avea succes.
Diversificarea centrelor de interes si cresterea num rului alterantivelor oferite individului în vecin tatea care locuieste genereaz noi nevoi culturale, estetice, de relaxare, care schimb si îmbog tesc viata individului.
Prezenta
echipamentelor de acest tip au important
deosebit , fiind generatoare de viata colectiv , de grupare a populatiei. Frecventarea îl implic pe individ în
medii sociale diferite, favorizeaza contactele, rezultând efecte pozitive. Majoritatea
cartierelor si oraselor din România si nu numai, sunt insuficient
dotate cu echipamente socio-culturale, efect negativ pentru copiii care sunt la
vârsta modelarii, a educ rii, a asimil rii modelelor de viat si comportament.
Asimilarea nu
este nici instantanee, nici necritic , ea
are loc pe baza verific rii prin experienta
proprie. Procesul de transmitere prin educatie a valorilor societǎtii capǎtǎ sensul
de formare cultural de cultur în actiune
Prin informatiile pe care le întâlnesc, prin modul în care li se faciliteaz sau li se propun contactele sociale, prin mijloacele culturale si tehnice, pe care le au la dispozitie, copiii au posibilitatea s se familiarizeze si s aprofundeze diverse probleme, punând întreb ri si c utând r spunsuri, dezvoltându-si astfel personalitatea într-o ambiant propice unei formatii autentice si sporind eficacitatea social
Georges Keamin afirm : "este cert, c in toate cazurile atractiei exercitate asupra copiilor de c tre noile experiente pedagocice, nu au fost decât s confirme influenta formelor arhitecturale asupra spiritului si imaginatiei copilului". Aceast sensibilitate la spatiul construit reiese în chip foarte net, din diverse anchete facute cu acest subiect.
Dac un copil ar trebui s proiecteze un spatiu pentru activitǎtile sale, ar face ca un om matur?
În cele ce urmeaz voi incerca s r spund la aceast întrebare, printr-o prezentare, pe scurt, a principalelor instrumente cu care lucreaz copiii in desenele lor, dar si o prezentare a doua experimente care au avut ca subiect copilul si spatiul, experimente în urma c rora se pot extrage anumite concluzii cu referire la modul în care copilul percepe spatiul (in imagini sunt prezentate desene ale unor copii de 7 ani).
Primele desene ale copiilor apar impregnate de un
remarcabil simbolism. Copiii nu
redau fidel obiecte sau fiinte determinate, ci recurg la configuratii
grafice substituante, decursa din incapacitatea copilului de a aprecia
proportiile , elementele componente ale obiectului, relatiile dintre
componente sau între obiecte. Copiii mici si în general la vârsta la care
începe scoala, deseneaza în general ideea si nu urmaresc o reprezentare adecvata a acesteia,
aparând astfel desenele transparente, cu forme conturate, dar nedetaliate. De cele mai multe ori, copii
deseneaza din memorie, fara preocuparea unei realitati
redate adecvat, ci doar sub imperiul preocuparii
de moment, fara nici un discernamânt. Deseori apare un
detaliu nesemnificativ - detalii ale îmbracamintii, dar omite
elemente esentiale cum ar fi o mana. La aceasta vârsta, simtul
perspectivei nu este dezvoltat. desenele au caracter plat, bidimensional prin
excelenta, aspect datorat necunoasterii. Copiii sunt preocupati
sa deseneze policrom, dar în redarea obiectelor, culorile întrebuintate, de regula nu corespund
realitatii, iar acest aspect este cu atât mai evident cu cat copiii
sunt mai mici. De cele mai multe ori ei folosesc culori care nu corespund
realitatii: animale domestice, desi le-au vazut si în 
realitate, sunt colorate în verde sau alta culoare care
nu corespunde realului. Activitatea de desen are caracter spontan, în sensul ca
ei se aseaza asupra hârtiei spre a face un desen, fara a avea un subiect
prestabilit. Ideea vine pe parcurs. Copiii se maresc si încep sa aiba o preocupare
pentru simetrie si repetitie. Apar relatiile între obiecte,
apare "povestea".
Cred ca toate aceste elemente care apar în desenele copiilor, pot deveni instrumente si pentru cei mari în proiectarea spatiilor care se adreseaza în primul rând celor mici. Exist tendinta de a ne comporta copilareste când proiect m pentru copii. S-ar putea crede c un proiect plin de culori primare si mobilier scalat este suficient, îns , în realitate, este mai mult de atât. Este un proiect plin de constrângeri stringente si cerinte drastice ale misiunii educationale. Copiii sunt consumatori avizi cu nevoi sofisticate. În toata lumea exist foarte multe companii care se ocup numai de acest domeniu. Un design bun trebuie sa ii încânte si sa le angajeze simturile, cauzând interactiunea cu altceva în afar de ei.
Un proiect, realizat în urma colaborarii dintre copii si adulti, îl constituie DuPage Children's Museum. Acest proiect "colorat" completeaza prima faza a metamorfozei cladirii existente, dintr-un depozit într-un loc de joaca si învatare. În faza a doua se vor adauga alte cladiri, o usa rosie mai mare si mai buna, dar si o rampa care va conecta spatiile de joaca, de expozitii si alte evenimente.
Primul lucru pe care îl vezi este o usa mare
rosie. "Este un simbol a ceea ce credem", explica Susan
Broad, directoarea executiva a muzeului, "deoarece noi deschidem usi
pentru copii ". De când a fost înfiintat muzeul, în 1987, acesta a
avut o existenta nomadica, mutându-se din oras în
oras, având doua locatii temporare. Noua locatie a acestui
institut nonprofit este în vechea cladire Moser Lumber, lânga
Naperville. Atragând numeroase familii, institutul s-a dezvoltat, atât în
dimensiune, cât si în misiuni, fiind foarte apreciat pentru originalitate,
expozitii inovatoare, programe diversificate. "Reciclata" practic,
cladirea foloseste elemente iconografice simbolice, pe care copiii le
înteleg usor si le apreciaza. Marea usa
rosie, de exemplu, întâmpina toti vizitatorii muzeului, devenind
o identitate grafica a muzeului, ce conduce spre un mesaj
educational.
Discutiile cu copiii si cu adultii din viata lor au dat impulsul pentru designul original. În timpul acestor discutii, copiii au desenat muzeul asa cum si l-au dorit. Aceste desene au ajutat într-un mod remarcabil la crearea acestui muzeu, întelegând astfel cât de importante sunt detaliile pentru copii. Astfel, echipa de design a consultat aceste desene, s-a întâlnit cu experti în arta, educatie, întâlniri pe care Peter Exley le-a numit "consultatii absolute".
De la desenele copiilor la designul minunat, faza întâi profita de caracteristicile existente, cum ar fi tavanul înalt. La necesitatile pragmatice s-au adaugat culorile aprinse, variatii dramatice de scara, cu locuri având diferite perspective si structuri dinamice.
Institutia a fost recent premiata cu
"Distinguished Building Award" si cu "Accessibility Award
" de catre Western DuPage Special Recreation Association. Pentru o
institutie care promoveaza curiozitatea si creativitatea, este
necesar ca interiorul arhitectural sa stimuleze copilul. S-a observat
ca prin crearea unui mediu vesel si colorat, copiii sunt
stimulati în acest sens. Directoarea Sue Broad spune ca
"independenta înseamna sa ajuti copilul sa
treaca peste obstacole. Suntem interesati mai mult de procesul de
învatare, decât de predare. Este nevoie de o echipa de
adulti si copii pentru a folosi eficient un mediu. "
În anul 1970, arhitectul Pieter van Leeuwen a pus în aplicare un experiment de edificare a unor spatii pentru copii si de catre copii . Locul de desfasurare a fost holul expozitiei RAI din Amsterdam. Aici s-a montat o structura de schel metalic de 20 pe 30 m cu înǎltimea de 6m. Copiii, cu vârsta cuprins între 7 - 15 ani, aveau la dispozitie elemente de închidere, panouri standardizate, alte câteva materiale de constructie, scule si unelte. Existau observatori care nu aveau voie sa se implice foarte mult în actul creator al micilor arhitecti, ci doar sa observe modul de comportament, spiritul de inventie, sensibilitatea pentru forma, materialele si culorile folosite. Se constat diversitate, mare varietate spatiala, atât în configuratia formal de alcatuiri spatiale, cât si în dispozitia lor reciproc
Una dintre concluzii a fost c nu se remarc juxtapunere de spatii cu functiuni identice. Remarcabil este faptul c nici un adapost nu se afl pe sol, toate erau ridicate de la sol si accesate prin scari. Rezultatele sunt îns comentabile datorit vârstei copiilor care deja rationalizeaza dincolo de instinctual primar.
Un alt experiment a fost realizat la initiativa arhitectilor francezi Jean Boris si Genevieve Hirschler. Experimentul a fost asemanator, cu diferente de materiale si culori: spuma poliuretan, elastic, fara rigiditate evidenta, manevrabil, nu alunec , iar culoarea alb galbuie era o culoare neutra pentru copii. Vârsta copiilor:
8-13 ani. Rezultatele au fost interesante si în acest caz: copiii nu
au urmarit nici un fel de relatie cu exteriorul, dar au lasat
goluri, de mici dimensiuni, spre peretele cu ferestre dispuse 
exact la înaltimea lor.
Forma în plan a rezultat ca cea a unui bob de fasole, spatiu în care au fost incluse pupitre, scaunul educatoarei, cosul de gunoi, toate elementele ce se regasesc într-o sala de clasa. La terminarea constructiei, copiii vorbeau despre acest loc, ca "acasa", "la noi". Întrebati cum locuiesc, majoritatea au raspuns c în cuburi, atât la scoala, cât si acasa, si c solicita spatiilor construite sa fie adaptabile activitatilor pe care le desfasoara ei. S-a constatat c îsi amintesc întâi de forma primara a spatiului si dupa aceea de culori, goluri, iesiri. Constientizarea asupra spatiului construit s-a facut pe masura ce copiii s-au eliberat de formele stereotipice în care traiesc, contruindu-si apoi, locul care favorizeaza si adaposteste viata lor, acel loc în care se simt ca "la ei acasa".
Concluzii finale ale experimentelor: orientarea catre interior, nevoia de adapost, forma liber a spatiilor pentru activitatile în comun, iar forma simpl pentru relaxare si odihn , lipsa simetriei, interes pentru ce se percepe la nivelul ochiului: golurile sunt plasate cu centrul de greutate pe linia orizontului copiilor, fenomen natural generat de esenta calitatilor spatiale în relatie cu factori emotionali, separarea functional care arat o constientizare a spatiului construit.
Nu exista o formula ideala de proiectare a spatiilor pentru copii. Dar luând în considerare nevoile fiecaruia si resursele disponibile, societatea poate încuraja anumite comportamente, dezvoltarea unor aptitudini, responsabilitatea si poate preveni astfel conflictele.
A proiecta un spatiu pentru copii nu este o ambitie copilaroasa.
Arhitectura îsi ia ca aliat, în încercarea de educare a publicului, diverse alte instrumente, precum arta, culoarea si jocul, concretizate în procedee ca art-terapia, cromoterapia si terapia prin joc.
Artele constituie un teren privilegiat al cunoasterii umane. Ele sunt un mijloc de comunicare si de evolutie pus în slujba copilului, un mijloc de construire a personalitatii, permit o conectare cu sine însusi. Arta dezvolt capacitatea de expresie si comunicare în relatiile interumane. Este un domeniu important al comunicarii si exprimarii, mai ales acolo unde cuvintele dau gres ori sunt prea "mici". Art-terapia îl ajuta pe copil sa se înteleaga, sa se elibereze de anxietatile acumulate, de tensiuni si sa dezvolte abilitati de comunicare si insertie sociala, facilitând elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor. în terapia prin arta este mai important procesul, modul în care se desfasoara activitatea, si mai putin produsul final. De aceea, art terapia nu vizeaza aptitudinile sau talentul artistic al individului. O mâzgalitura poate fi la fel de plina de semnificatii ca un tablou terminat.
Culori, nuante, accente, tonuri... Ne bucura ochii, sufletul, ne schimba starea de spirit. O minune a lumii care ne este la îndemâna. Culorile patrund în lumea emotiilor si gândurilor copiilor, având capacitatea de a le influenta.
"Culoarea, aceast fermecatoare însusire a tot ce ne înconjoara, poate aduce în sufletul nostru bucurie sau tristete, caldur sau raceal , agitatie sau liniste. Ea ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de noi însine, iar de felul în care ne pricepem sa o utilizam depinde, în mare masura, echilibrul nostru, linistea interioar proprie, bogatia trairilor noastre afective, dar si starea noastra fiziologica".
Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor, marturisirea dorintelor si împlinirea de sine. Problemele pe care copiii le experimenteaza nu exist separat de persoana lor. Astfel, terapia prin joc egaleaza structura interioara dinamica a unui copil printr-o la fel de dinamica metoda.
În procesul de crestere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de inabilitatea adultilor de a întelege sau de a raspunde efectiv la ceea simte sau încearca sa comunice copilul. Acest "gol de comunicare" este largit ca urmare a insistentei cu care adultii încearca sa ii determine pe copii sa adopte modalitatile de exprimare specifice adultilor. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezenta unei facilit ti destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitând astfel copiii la un mediu ce este deseori incomod si restrictiv.
Se identifica, astfel, legatura dintre arta, arhitectura si suflet, bazata pe afinitate, puterea lor de a patrunde în adâncul fiintei umane, fie si în scop terapeutic.
Slujindu-se de idee, de ratiune si de simturi, arta este în masura sa formeze si sa educe, iar în definitia data de Aristotel, "arta este energie structuranta", este investita cu un puternic caracter social, modeleaza caractere, iar misiunea ei este în slujba binelui absolut.
CONCEPTUL DE MUZEUL COPIILOR IN LUME
EXEMPLE COMENTATE
"man only plays when he is human în the full sense of the word, and he is only completely human when he is playing"
Friedrich Schiller [6]
Natura muzeelor se schimba. Când ne gândim la conceptul de "muzeu" ne vin în minte acele muzee pline de praf, în care sunt expuse imagini sau texte nesfârsite si, daca avem noroc, gasim cate un buton care activeaza un model, la capatul caruia se aprinde un bec. Astazi pretentia pentru muzee a crescut. Te astepti la un spatiu tactil, o experienta multi - senzoriala. Pe de alta parte, spatiile exterioare, parcurile, te încurajeaza prin transformabilitatea lor, te chema la interactiune si experimentare. Muzeele de succes sunt acum orientate spre a înv ta prin interactivitate, în afar de a ar ta si a vedea. Bariera a fost împins la extreme de conceptul de muzeu al copiilor. Interesant este c , fat de alte muzee sau galerii de arta, muzeul copiilor nu a trebuit sa se reinventeze. Cu câteva exceptii, muzeul copilului este un fenomen recent si se bazeaza pe conceptul învatarii prin joaca - ceea ce implic o multitudine de cautari, atingeri, alergari, mirosuri, sarituri, ascultare si zgomot.
Conceptul
de muzeu al copilului exist de aproape 100 de ani si
reprezinta segmentul cel mai rapid de crestere în industria muzeelor.
În Statele Unite ale Americii exist peste 400 de muzee de
acest gen, toate bazate pe ideea ca înveti prin practic , nu prin teorie. Acestea sunt dedicate copiilor de toate vârstele,
parintilor si bunicilor, constituindu-se practic într-o
cladire multifunctional : instructiv-educativ si cultural - pentru
învatarea cunostintelor de care dispune societatea si
modelarea personalitatii copiilor (a temperamentului, caracterului,
aptitudinilor sau vointei, afectivitatii, cunostintei
si motivatiei) si de loisir
- pentru organizarea placuta a timpului liber, deconectare si
divertisment.
În cele ce urmeaza voi prezenta câteva exemple de dotari pentru copii, care, prin amploarea si complexitatea lor, depasesc subiectul diplomei mele, dar care m-au ajutat sa îmi definesc tema specifica. De cele mai multe ori, acestea se afl în parcuri, intentia fiind de a înv ta copiii sa iubeasca natura, dar în acelasi timp de a crea un mediu "altfel" propriu pentru educatie, fie aceasta realizat printr-o "joaca".
Exploration Station, Bradley, este un muzeu si centru comunitar nou, inspirat de spiritul si viziunea institutiilor de tineret, cât si de contextul agrar din care face parte.
Structura de bârne interconectate aduce aminte de imaginea unei ferme din Mid-Western, dar prin combinatiile coloristice neasteptate, ferestrele capricioase si o serie de alte detalii, te duc cu gândul la un loc de joaca si învatare. Acest lucru este esential pentru ca aceasta dotare sa fie apreciata de comunitate si identificabila de copii. Interiorul continua acest spirit prin volumetrie bine definita, cu conexiuni vizuale si fizice cu peisajul adiacent si exteriorul. Cladirile noi se constituie în trei hale mari ce adapostesc diverse expozitii, programe interactive si plimbari.
Unul din punctele atractive ale Exploration Station este
explorarea castelului medieval - un castel pe mai multe nivele, cu
priveliste prin cupola cladirii - unde vizitatorii pot face
incursiuni în istorie, descoperind spatiile unice din turle si
temnite. Este un loc în care copiii si familiile lor descopera
sala tronului, sala de bal si pasajele secrete, devenind fiecare rege sau
regina pentru o zi. Construit pe mai multe nivele, castelul permite
copiilor sa urce în turn, unde descopera periscopul si cupola
castelului, care ofera o priveliste minunata asupra peisajului.
Centrul pentru copii
Aichi Nagakute, Nagoya, Japonia - arhitect Mitsuru Senda se afla în cadrul
Parcului pentru tineri Aichi, un vechi loc de batalie din Japonia.
Recunoscut ca nucleu al centrelor pentru copii de aici, cladirea cuprinde
aproape toate tipurile majore de functiuni asociate jocului, incluzând
antrenamente, cercetare si experimentare, dar si spatii pentru
jocul în sine. Aici a fost propus si realizat un nou tip de cladire:
un amestec atent între modelul traditional japonez al centrelor enorme
pentru copii, orientate în primul rând asupra antrenamentelor si un model
de muzeu al copiilor, urmând exemple din Statele Unite. Centrul cuprinde o zona
atribuita teatrului de papusi, un muzeu al simturilor,
având ca teme lumina si sunetul, o zona de creatie, în care se
desfasoara, printre altele, activitati legate de
gatit si lucru manual si o zona de joaca, careia
îi este dedicata toata zona centrala, a atriumului. Structura sa
spatiala este o aplicare a modelului "Sistemului de joc circular",
despre care cercetari anterioare 
au demonstrat ca stimuleaza activitatea si
dorinta de joaca a copilului. În mijloc este un turn înclinat, cu
coridoare dublu spiralate, având un diametru de aproximativ 20 metri, penetrat
la rândul sau de un alt tub. Astfel, spatiul pentru joaca si
circulatiile predomina cladirea; mai mult decât atât,
spatiul interior, deschis, se înalta în zona centrala pe
doua niveluri, astfel încât copiii sa poata experimenta
spatiul de sub podeaua primului etaj, în mod similar caselor
traditionale japoneze. Toate spatiile sunt legate între ele si
cu atriumul central; ferestrele ofera privelistea parcului
înconjurator, cu spatii verzi si cursuri de apa. Privite în
ansamblu, toate acestea dau impresia unui teren imens de joaca, acoperit,
dar luminos, pentru copii, integrând elementele naturale înconjuratoare.
Parcul Asahikawa Shunkodai, Asahikawa, Japonia - arhitect Mitsuru Senda este un parc pentru copii, în care totul este gândit în concordanta cu acest fapt. Simturile - tactil si olfactiv - sunt frecvent folosite de copii, când se joac liberi într-un parc: ei ating, sar, se urmaresc, aluneca, folosindu-se astfel de toate simturile.
Ei se adapteaza situatiilor neprevazute,
reactioneaza spontan, pe tot parcursul traseului aleator ales pentru
joaca, îsi depasesc obstacolele: lemn, frânghii, fileu,
tablite, lumini, umbre, rampe. Aleile parcului nu sunt cu sens unic,
sunt intersectii mari, încrucisari de drumuri. Jocul se
amesteca cu natura complice, într-un labirint al distractiei.
Provocarea, surpriza, sunt menite sa stimuleze dorinta oricum
fireasca de a participa la joc. Cel care a conceput parcul si-a dorit
ca participantul la joc sa fie în permanenta în contact direct
cu natura.
Parcul La Villetete este si astazi
un subiect des dezbatut datorita faptului ca, de la început, ideea
arhitectului pentru acest spatiu a iest din tiparul celor realizate pana
la momentul respectiv. Proiectul, având
ca tema amenajarea unui parc de 55 ha, care sa raspunda la trei
necesitati: realizarea unui parc, muzeu al stiintelor si
tehnicii si "oras al muzicii", a fost câstigat în urma unei
competitii de idei pe amplasamentul unui fost târg de vite din Paris.
Arhitectul Bernard Tschumi a dorit realizarea unui parc pentru secolul XXI cu
un program interdisciplinar ce viza: "urbanism, placere si
experiment".
Arhitectul îsi propune sa trateze orasul ca un întreg, care sa fie apt de schimbare o data cu schimbarea oamenilor care îl folosesc asa încât spatiile publice culturale în aer liber sa fie compatibile cu modul de viata urban în continua transformare.
În concluzie structura parcului trebuie sa
adaposteasca, sa încurajeze si sa sustina un
numar de activitati neprogramate. Aceste scopuri nu au fost
atinse în totalitate. Proiectul se va opune ideii de parc, ca o evadare din
oras, într-un paradis sau întâlnire cu natura. Exista si opinia ca
Villete nu este un parc, ci o însirurire de spatii între
constructii, spatii ce formeaza o tablǎ pentru dispunerea
unei expozitii de mobilier stradal modern, un album de timbre cu
gradini si o geometrie cu linii si copaci. Parcurgerea
succesiunilor de spatii si imagini evidentiaza o
conceptie bine stapânita, dar existǎ si sesizarea cǎ,
ceea ce se vede, nu a devenit un teren al senzatiilor si totusi
nu numai vizualul e tentat, ci si auzul (muzica te îmbie) si chiar
tactil prin prezenta apei, plantelor, etc.
În realitate parcul s-a dorit un spectacol continuu zi noapte. Decorul se schimbǎ constant datoritǎ jocului de lumina. Parcul este o naturǎ mult urbanizatǎ "o atmosfer de teatru" un loc al jocului unde esti mereu îndemnat sa descoperi câte ceva. El se doreste a fi mereu viu, pentru c de-a lungul anului sunt organizate jocuri, expozitii, ce confera culoare, dinamic , efecte. Proiectul avea menirea sa revitalizeze zona si sa raspunda necesitatilor de destindere a populatiei limitrofe. Arhitectul reuseste sa asambleze identitati apelând la trei sisteme formale (puncte, linii, suprafete), care prin suprapunere ofera combinatii si diversitate. Multitudinea obiectelor, a traseelor si a suprafetelor supraîncarcate de semnificatii conduce catre un act integral cultural ceea ce ar da curs la urmatoarea opinie: un parc ar trebui sa fie un obiect cultural rafinat; cu cat este mai evoluata cultura unui oras, cu atât este mai rafinat parcul sau. Codurile culturale ale orasului devin linii majore, ghidând conceptia naturii artificiale ce se constituie în parc. Astfel parcul completeaza orasul; la fel ca si culorile complementare, orasul si natura se combin într-o relatie ideal în cadrul unui parc.
V. CONCLUZII CU CARACTER SINTETIC. DIRECŢII GENERALE ALE PROIECTULUI
Astazi, în România, segmentul cel mai dinamic al societ tii noastre, copilul, pare a fi uitat. În conditiile în care întreaga omenire investeste enorm în dotarea sistemului educational juvenil - considerat de pedagogia si psihologia moderna a fi cea mai importanta interventie a societarii în viata individului, tara noastra nu reuseste sa asigure sediul unor astfel de dotari, suficiente pentru a raspunde necesitatilor copiilor.
La aceasta data, municipiul Ploiesti nu
beneficiaza de aportul unei dotari speciale pentru procesul de
educatie complex a generatiilor celei mai tinere
societati. Aceasta activitate s-a vazut obligat a duce o existent itineranta, dintr-un local într-altul,
functie de necesitatile prioritare ale unor institutii.
Lucrul acesta s-a întâmplat înainte de 1989, în prezent actuala cladire a
« Palatului Copiilor », care adaposteste activitatea
mentionat , fiind de departe absolut improprie scopului
si destinatiei.
A existat la un moment dat o initiativa a fundatiei « Prahova 91 » legat de realizarea în cadrul Parcului Tineretului a unei serii întregi de obiective printre care si constructia cladirii unui Palatul al Copiilor, gest oportun si salutar si în ziua de azi. Initiativa a fost coroborat cu orientarea ca obiectivul sa fie amplasat într-un spatiu amplu, în afara traficului si aglomeratiei urbane, protejat de spatii verzi cu posibilitatea organizarii unor activitati în aer liber. Însa, datorit lipsei de fonduri, acest lucru nu s-a mai realizat.
Proiectul meu de diploma cauta sa se alinieze la una dintre acele tendinte contemporane, dar, totodata foarte firesti - din moment ce se apleaca spre dimensiunea sensibilului din adâncul fiintei - caracterizate de explorarea simturilor, de încercarea de a se conecta si de a se raporta la elemente fundamentale precum viata, natura, sentimente.
Pe de alt parte, la fel de actuala este atitudinea de a miza pe asocierea mai multor domenii, dintre care arhitectura si peisajul sunt numai câteva exemple.
Tema proiectului a fost fundamentata pe considerente puternic legate de factorul emotional, de aceea am urmarit un astfel de concept, un parcurs mai putin pragmatic - desi functiunile si conditionarile impuse de un program pentru copii sunt mai mult decât stricte - ci o poetica a spatiului, în care peisajul, schimbarea anotimpurilor, joaca, pictura sau culoarea sa colaboreze cu obiectul de arhitectura, sa interactioneze, ca participanti într-un joc educational, formativ al unei generatii, orientat spre cunoasterea - de sine si a lumii - pentru o sansa.
Program: Muzeul Copiilor, Ploiesti, Parcul Tineretului
Muzeul va fi structurat în trei zone majore :
Zona de primire hol multifunctional cu o zon destinat parintilor : cafenea, spatii
expozitionale, zona din care se acceseaza si o sala de
festivitati cu foyer, un auditoriu, unde se organizeaza
ocazional mici spectacole, proiectii, conferinte si programe
speciale pentru copii.
Parintii pot profita din plin de linistea si confortul barurilor
coffee shop si a librariei special amplasate în aceasta zona,
urmarind totodata prin monitoare cavalcada
dezlantuita, dar atent supravegheata a copiilor.
Zona de activitati libere a fost împartita pe doua grupe de vârst , datorit necesitatilor specifice vârstei : parterul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 - 7 ani si etajul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 - 14 ani.
Parterul este organizat ca un parcurs, o incursiune printr-o lume mirifica, o însiruire de spatii cu diferite teme, în care fiecare dintre copii poate sa îsi gaseasca locul preferat : « planeta animalelor », « dinozauri si fosile », , « viata oceanelor », « prietenii naturii », « face painting », « casa papusilor», « cabinetul doctorului », studio de karaoke si un ring de dans, « micul pompier » , magazinul copiilor, unde acestia pot cumpara sau face schimb cu ceilalti copii de jucarii pe care nu le mai folosesc, o zon special pentru baieti cu instalatii pentru masini de curse si trenulete, « micul alpinist», « cafeneaua copiilor », zona de sarbatorire a zilelor de nastere. Aceast zon este destinat oricarui copil si parinte care doreste sa îsi petreaca timpul liber într-un loc special amenajat. si daca e sa se joace, atunci sa o faca în cele mai placute si atractive locuri si feluri. Ca sa simta cu adevarat bucuria de a fi copil. Pentru copii cuminti care au învatat, pentru copii pe care îi iubesc parintii si pentru toti copiii cu mâncarici sau fara mâncarici. Ei se îmbarc pentru o calatorie de neuitat, plina de surprize, în lumea magica a jocurilor.
Etajul este organizat sub forma unui mic muzeu tehnic, destinat unor copii de vârste mai mari, datorit segmentului diferit de interese pe care acestia îl au la vârsta lor. Etajul va cuprinde : « spatiul si avioanele », « învatam sa construim », « f -l sa se miste », « cum functioneaza », « laboratorul de experimente ».
Zona de cercuri cultural artistice si stiintifice, care are ca scop aprofundarea si completarea cunostintelor din scoala, dezvoltarea aptitudinilor, potrivit vocatiei si optiunilor copiilor. Aceast zon este organizat pavilionar, astfel încât mediul de educatie sa nu coincida cu cel traditional, solutie sa mijloceasca continua relatie cu exteriorul. La activitatile organizate pot participa, la libera alegere, copii de vârsta prescolara si elevi din ciclul primar, gimnazial, profesional si liceal, fara deosebire de nationalitate, sex, religie, corespunzator intereselor, aptitudinilor si preferintelor. Se propun sase pavilioane, fiecare cu o tem diferit , pentru evitarea plictiselii:
desen, pictura, modelaj, colaj ;
jocuri de logica, exercitii de scriere, matematic , lecturi ;
învatare cântece, poezii, jocuri ;
muzic si miscare ;
jocuri cu materiale naturale (apa, nisip), jocuri de constructie ;
jocuri imaginativ-creative.
VI. BIBLIOGRAFIE
Propunându-mi a scrie o lucrare care sa acopere si relatia peisaj - arhitectura, dar si valentele educative pe care acestea le au asupra copilului, s-au consultat carti care sa acopere informatii diferit prezentate. Bibliografia cuprinde carti cu teme variate, care pot sa ofere o imagine concret asupra modului în care arhitectura armonizeaza cu peisajul si cum acestea împreuna ajut la dezvoltarea si educarea în mod corespunzator a societ tii, în special tinere. Unele dintre aceste carti au fost publicate cu foarte multi ani în urm , fapt care m-a ajutat sa îmi formez o imagine despre cum erau privite anumite concepte atunci. O parte a materialului consultat l-a reprezentat si informatia prezent în reviste de arhitectura, fie c a fost vorba de reviste straine prestigioase , "El croquis", "Detail", fie c a fost vorba de reviste românesti: "Arhitext Design", "Arhitectura" sau "Igloo. Habitat si Arhitectura".
Un loc important în cadrul bibliografiei l-a ocupat informatia virtuala, consultat prin intermediul internetului care a permis accesul la anumite informatii legate de personalitati din trecut, articole si esee interesante si o serie de imagini semnificative pentru întregirea demersului realizat.
CĂRTI:
ASSUNTO, ROSARIO, "PEISAJUL sI ESTETICA", EDITURA BUCUREsTI, 1986
BEAZLEY, Elisabeth, "DESIGN FOR RECREATION", EDITURA FABER AND FABER, 1998
BIRKSTED, Jan, "RELATING ARCHITECTURE TO LANDSCAPE", E&FN SPON, 1999
BUTLER, George D, "RECREATION AREAS THEIR DESIGN AND EQUIPMENT"
CARLSON, Allen, "AESTHETICS AND THE ENVIRONMENT". THE APRECIATION OF NATURE, ART AND ARCHITECTURE, 2004
ECKBO, Garret, "THE LANSCAPE WE SEE", BIRKHAUSER, 2001
GAUSA Manuel, "THE METAPOLIS DICTIONARY OF ADVANCED ARCHITECTURE", EDITURA ACTAR, 2003
JOUFFREY P. MORRAND, "PSIHOLOGIA COPILULUI ", EDITURA TEORA, 2004
LAPIERRE, Eugene, "PLACE" CONCOURS D'AMENAGEMENT DESIGN COMPETITION, 2004
MASBOUNGI, Ariella, "PENSER LA VILLE PAR LE PAYSAGE", EDITION DE LA VILLETE, 2002
NEGRUTIU, FILOFTEIA, "SPAŢII VERZI", EDITURA DIDACTICA sI PEDAGOGICA, BUCUREsTI, 1998
PIAGET Jean, INHELDER Barbel, "PSIHOLOGIA COPILULUI", EDITURA CARTIER POLIVALENT, 2005
"THE GARDEN VISION OF PARADISE" NEW HORIZONS, EDITURA THAMES&HUDSON, 2003
"PARCS & PROMENADES DE PARIS" - LES EDITIONS DU DEMI-CERCLE PAVILION DE L'ARSENAL
SCHRODER, Thies, "CHANGES IN SCENARY", BIRKHAUSER, 2001
SIMONDS, ORMSBEE, JOHN, "ARHITECTURA PEISAJULUI", EDITURA TEHNICA BUCUREsTI, 1967
SCHIOPU, U, VERZA, E, "PSIHOLOGIA VÂRSTELOR. CICLURILE VIEŢII", EDITURA BUCUREsTI, 1995
WEILACHER, Udo, "BETWEEN LANDSCAPE ARCHITECTURE AND LAND ART", BIRKHAUSER, 1999
TEZE DE DOCTORAT:
TEZA DOCTORAT, EUGENIU Apostol, CLĂDIRI PENTRU PRESCOLARI, BUCUREsTI, 1976
TEZA DOCTORAT, POPESCU Emil Barbu, CONSTRUCŢII DE CULTURĂ sI COEZIUNE SOCIALĂ PENTRU TINERET, BUCUREsTI, 1981
TEZA DOCTORAT, TUDORA Ioana, ARHITECTURĂ sI REPREZENTĂRI SOCIALE. PEISAJ URBAN SPAŢIU sI ARHITECTURĂ
NOTE DE CURS:
NOTE DE CURS, "ARHITECTURĂ CONTEXT PEISAJ", PROF. DR. ARH. ZAHARIADE ANA MARIA
NOTE DE CURS, "PSIHOLOGIA SPAŢIULUI CONSTRUIT URBAN", PROF. ARH. EFTENIE MARIANA
NOTE DE CURS "PEISAGISTICĂ", PROF. MITREA VASILE, UNIVERSITATEA TEHNICA, CLUJ NAPOCA, 2000
REVISTE:
REVISTA DETAIL, 2005, NR. 1, MICROARCHITECTURE
REVISTA "EL CROQUIS", 2003, NR.114, NJIRIC SI NJIRIC
REVISTA "EL CROQUIS", 2003, NR.109/110, HERZOG& DE MEURON
REVISTA "AV", 2001, NR. 91, PRAGMATISM AND LANDSCAPE
ARTICOLE REVISTA "ARHITEXT DESIGN":
SITEURI:
|
