PEISAJUL SI ARHITEcTURa - intr-un joc spre cunoastere

CAPITOLE

I.            ARGUMENT IN PREZENTARE

II.          PEISAJ SI ARHITECTURA

DEFINIREA CONCEPTULUI DE PEISAJ

PEISAJUL CA INTERACTIUNE INTRE OM SI NATURA

IPOSTAZE ALE RELATIEI ARHITECTURA - PEISAJ

Arhitectura impreuna cu peisajul

Arhitectura din peisaj - arhitectura vegetala

PEISAJ SI ARHITECTURA - CADRU DE VIATA AL OMULUI

Interactiunea om - peisaj - arhitectura

Perceptie si comportament in peisaj

Terapia prin arta, culoare, joc

III.        ARHITECTURA PENTRU COPII

COPILUL SI SPATIUL CONSTRUIT

Perceptii si comportamente specifice

Valente educative ale spatiului in dezvoltarea copilului

2. INCERCARI DE DEFINIRE A TEMEI SPECIFICE PENTRU PROGRAMUL ALES: " MUZEUL COPIILOR"

CONCEPTUL DE MUZEUL COPIILOR IN LUME

EXEMPLE COMENTATE

IV.       CONCLUZII CU CARACTER SINTETIC. DIRECTII GENERALE ALE PROIECTULUI

V.         BIBLIOGRAFIE COMENTATA

"sa construim case care sa readuca in preajma omului elementele naturii datatoare de viata si deschizatoare de orizonturi. Aceasta inseamna, o arhitectura care sa porneasca de la natura sitului si echivaleaza cu primul pas important spre asigurarea unei arhitecturi demne caci in concordanta unei locuinte cu terenul ei simtim o potrivire pe care o numim frumusete."

Frank Lloyd Wright

I.            ARGUMENT IN PREZENTARE

Datorita cerintelor amplasamentului ales pentru proiectul de diploma, Parcul Tineretului, Ploiesti, un parc cu suprafata de 20 ha , foarte plantat si rupt de tumultul orasului, mi-am pus problema integrarii constructiei in peisaj si armonizarea acesteia cu el. Tema proiectului de diploma urmareste, pe de o parte, definirea unui program de arhitectura complex, cu o identitate culturala speciala, plasat intr-un context urban, ce acumuleaza caracteristici diferite si, pe de alta parte, realizarea unei constructii care sa se adapteze nivelului de perceptie a unei categorii sociale speciale - copilul- incercând, asadar, sa schimbe sistemul de referinta pentru proiectarea spatiilor cu unul raportat la structura si necesitatile acestuia. Programul ales este "MUZEUL COPIILOR", o dotare instructiv-educativa si de loisir destinata copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 14 ani, o institutie primara, esentiala pentru formarea copiilor, care constituie un mijloc prin care influenta specifica a societatii actioneaza asupra lor.

Proiectul speculeaza mijloacele arhitecturale, dar si modul in care, o posibila relatie cu peisajul, ar putea influenta dezvoltarea, in mod armonios, a copilului, aflat la o varsta caracterizata de cunoastere prin intermediul curiozitatii si al explorarii continue, ce are loc in prezenta si cu participarea spatiului. Pentru ca spatiul sa aiba o influenta reala asupra individului si sa conduca catre întelegerea unei realitati complexe, acesta are nevoie sa se foloseasca de perceptie, atât ca referinta, cât si ca instrument de lucru.

Lucrarea de fata este o cautare de argumentare a alegerii facute in ceea ce priveste tipul de arhitectura adoptat, cat si stabilirea unei teme specifice pentru programul propus. Deoarece peisajul, arhitectura, copilul si copilaria, pot constitui fiecare un subiect amplu de dezvoltare, pe tot parcursul lucrarii voi incerca sa circumscriu subiectul scopului proiectului de diploma.

II.          PEISAJ SI ARHITECTURA

DEFINIREA CONCEPTULUI DE PEISAJ

"Peisajul este ceea ce nu are nevoie de a fi explicitat.deoarece il traim in intregul sau, iar atunci cand vorbim despre el, o facem intr-un mod subinteles, respectiv cu o anumita complicitate intre peisaj si identitatea umana, ultima fiind influentata de peisaj."

Pierre Sansot

Definitie Dex[2]:

Colt din natura reprezentând un ansamblu estetic.

Reprezentare artistica (în pictura, literatura, muzica etc.) a unui colt din natura

Gen artistic corespunzator (pictural, literar, muzical etc.)

Definitie dictionar de neologisme al limbii romane:

1) colt din natura care formeaza un ansamblu estetic; priveliste.

2) gen de pictura sau grafica având ca obiect reprezentarea privelistilor din natură; tablou, desen, fotografie care înfatiseaza un peisaj

(geogr.) mediu care se diferentiaza printr-o grupare proprie a elementelor componente

(relief, clima, ape, sol, vegetatie, fauna etc.)

3) compozitie literara sau muzicala care cuprinde o descriere a naturii.

4) aspect al societatii, al literaturii etc. (<fr. paysage)

Peisajul ca întindere, ca teritoriu care se prezinta în fata unui observator, devenind astfel subiectul unui tablou sau al unui act artistic, sau ca subiect al contemplatiei.

Peisajul ca element pasiv, element care serveste drept fundal - suport, o oportunitate pentru o arhitectura mai corecta si mai generoasa.

Peisajul ca element activ, care participa si genereaza arhitectura.

Peisajul ca o continuitate nesfarsita de experiente, o retea de relatii reciproce intre structuri, spatii si natura. Cantitativ peisajul e tot, include tot ce vedem, indiferent unde ne aflam. Calitativ se pune altfel problema. Calitatea nu rezida din ce se vede (peisaj) si nici din cine vede (observator), ci rezida din relatia care exista la un moment dat intre cele doua.

Peisajul ca o combinatie originala de elemente fizice si umane, cu o fizionomie proprie, lipsita de rigiditate, capabila sa se transforme prin rupturi successive ale echilibrului si, ca sistem de interactiunui, este definit de un autoreglaj si de expunerea sa la transformare. Orice peisaj este impregnat de istorie, poarta marca unui trecut si, pentru ca fazele si jocul interactiunilor si efectelor lor, difera in timp, de aici decurg si diferentierile de peisaj.

Arhitectura peisajului ca arta de a inbunatatii folosirea si experienta spatiului exterior, ca arta de a inbunatati relatia psihologica dintre om si natura.

PEISAJUL CA INTERACTIUNE INTRE OM SI NATURA

Arhitectura este piesa de baza a peisajului umanizat. Pentru a trai in peisaj, oamenii trebuie sa il umanizeze. Ei sunt cei care dau arhitecturii un motiv de a fi. Rezulta un triunghi peisaj - om - arhitectura, toate cuprinse in "peisajul cultural" .

Peisajul natural este in repaus, un repaus al echilibrului, cu ordinea sa proprie, armonioasa. Astfel, in peisajul natural, omul este un intrus. Organizarea oricarei zone de catre om, poate atrage dupa sine o concentrare a caracterului peisajului sau natural, o integrare a elementelor naturale cu acelea construite de om, sau crearea unui complex de spatii si forme produse in intregime de om. In fiecare din cazurile mentionate, atitudinea recomandabila este cea care dezvolta sisteme unitare, care realizeaza o imbinare a tuturor fortelor artificiale si naturale si creeaza astfel un peisaj nou, ordonat si odihnitor

Peisajul trebuie proiectat in toto, suprafata cu suprafata, deoarece calitatea este rezultatul direct a combinatiei elementelor care il compun. O cladire frumoasa, o gradina, un semnal, un stalp de iluminat, toate aceste elemente sunt pierdute, daca sunt inconjurate de mediocritate si confuzie.

Calitatea cea mai des intalnita a peisajului creat de om este transformabilitatea. Omul este in continua cautare a unor forme noi, pe care le poate lua pamantul, sapandu-l, mutandu-l, framantandu-l. Uneori fara sens, distrugand trasaturile bune existente, alteori amenajand inteligent cu atata sensibilitate o legatura intre functie si sit, incat creeaza inbunatatiri ale peisajului. Ori de cate ori elementele create de om, tangibile sau nu, sunt impuse intelept sau nu unei suprafete de teren, aceasta trebuie reconsiderata in lumina caracterului peisajului transformat. Este o cautare permananta a celei mai bune expresii a acelei functiuni care este cel mai bine adaptata elementelor naturale si celor create de om.

In imagine, Dalki Theme Park, un complex comercial cu zone de joaca pentru copii, o arhitectura care se naste din pamant si care da nastere unui spatiu mirific pentru petrecerea timpului liber.

Jocul, dintre ceea ce este natural si ceea ce este creat de mâna omului, stă la baza arhitecturii, care este o artă capabilă să se adreseze întregului spectru de emotii si perceptii. Clădirile vor rămâne relativ neschimbate de-a lungul anului, în timp ce plantele îsi vor pierde frunzele iarna, vor înflori primăvara, vor fi inverzi vara si se vor îngălbeni si înrosi toamna. Compozitia clădirilor si a plantelor este una vie. Realitatea arhitecturii si peisajului constă în spatiul creat între clădiri, în interactiunea a ceea ce este viu cu ceea ce a creat omul, dar - lucrul cel mai important - ea există în oamenii care le populează si se bucură de ele.

Scopul final al arhitecturii, ca, de altfel, si cel al peisajului, este să găzduiască si să răspundă întregului spectru de activităti si emotii de care sunt capabile fiintele umane. Luand in studiu dezvoltarea oricarei zone de pe suprafata pamantului, noi trebuie sa ne dam seama ca acest teritoriu formeaza o suprafata unica, continua, iar orice proiect aplicat la aceasta suprafata afecteaza nu numai zona respectiva, ci si spatiul din afara ei. Fiecare noua adaugire sau schimbare oricat de minuscule, impune teritoriului o serie de noi proprietati fizice si vizuale. Practic, arhitectul este angajat intr-un proces continuu de creare sau modificare a caracterului peisajului.

IPOSTAZE ALE RELATIEI ARHITECTURA - PEISAJ

"Pentru ca asa cum nu poate exista o populatie social sanatoasa formata numai din indivizi egoisti si lipsiti de spiritual colectivitatii, tot asa nu poate exista un cartier architectural sanatos compus din cladiri suficiente prin ele insele."

Eliel Saarinen

Arhitectura si peisajul traiesc intr-o stare permanenta de continua reciprocitate. Peisajul este cel care aduce situl si decorul, resursele materiale, inspiratia, disciplina si responsabilitatea.

Gradinile de la Versailles

Arhitectura furnizeaza imaginatia cautarii, omul cautandu-si pentru o viata mai buna, concepte spatiale pozitive cu un impact imediat asupra formei si caracterului mediului inconjurator.

Dar ce este peisajul pentru un arhitect? Peisajul, în privirea si practica arhitectilor, a fost legat foarte multa vreme de idea de gradina. De la patio-ul în jurul caruia s-a dezvoltat casa mediteraneana pâna la gradinile de la Versailles, peisajul arhitecturii a fost unul antropic, supus "regulilor" omului. Nici mai târziu lucrurile nu au evoluat într-o directie foarte diferita de aceasta. Desi am putea vorbi de o rasturnare a raportului casa - gradina de-a lungul timpului, astfel ca de la patio-ul din inima casei ajungem la conacul englez din inima peisajului - natura, fapt este ca întotdeauna gradina a fost conceputa ca un "acaret" al cladirii, chiar si atunci când regulile perspectivei dictau silueta palatelor pentru o "justa" perceptie a lor din aceste "spatii verzi". Aceasta relatie peisaj - arhitectura, în care peisajul este o "anexa" a spatiului construit, fie el gradina ratiunii în contrast cu natura, fie gradina-natura, se mentine de-a lungul întregii istorii a arhitecturii pâna în secolul XX.

Peisajul se constituie din dialogul dintre constructie (casa, palat, vila) si spatiul ei înconjurator (gradina, parcul, piata). Regulile stricte ale perspectivei sunt cele care au produs aparitia peisajului în arhitectura. In perioada renasterii are loc si "desprinderea" cladirii, definirea ei autonoma în spatiul urban, detasata de rândurile de case dezordonate ale strazilor înguste medievale. Decuparea cladirii se face odata cu ordonarea spatiilor interioare (curtea) si exterioare (piata). Se poate vorbi astfel de o concomitenta a intrarii în peisaj a naturii (sub forma curtii închise sau a gradinilor deschise) si a orasului (sub forma pietei urbane ca loc de desfasurare a regulilor perspectivei). Ideea de supunere a pesajului-spatiu de catre arhitectura-obiect pare a fi una tipica modernitatii, ea înscriindu-se în logica rationalisto - laico - stiintifica în care natura este supusa, înteleasa si controlata de om si în care arta, în special arhitectura, devine expresia suprema a rationalitatii si a fortei umane. Aparenta transformare a acestei relatii, adaptarea la industrializare si la noile reguli aduse de aceasta, "democratizarea" relatiei cu peisajul prin realizarea de spatii/ peisaje publice, adaptarea la noile mode ecologice si ridicarea ideii de natura la nivel de model suprem în construirea peisajelor nu este decât o evolutie formala a unui acelasi tip de constructie spatiala. Astfel, de la maniera de insertie a vilelor renascentiste în gradina pâna la insertia blocurilor corbusiene în orasul - parc diferentele nu tin decât de "design" si de moda în linie si materiale. Relatia este aceasi întotdeauna: cladirea suverana pluteste în spatiul verde - gradina - peisajul dedicat ei, menite a-i servi ca fond, de a o pune in perspectiva. [5]

Astazi, forta termenului de "peisaj" a rezultat din integrarea lui, mai mult ca instrument, decat ca scenariu in actul conceptual. "Aceasta schimbare a fost favorizata de schimbarea de generatii: de la o generatie obsedata de relatia dintre arhitectura si oras (orasul fiind vazut ca scena stabila, rezultata din edificare), la o generatie mai constienta de noul contract cu natura (o natura epica, hibrida, manipulata, mai degraba decit o natura domestica)" . Peisajul este evaluat prin intermediul calitatilor sale spatiale, legate de prezenta absentei - suprafete de mare intindere, paminturi, orizonturi, vegetatie, texturi, transparente, plieri.

Forest Building. Richmond Virginia, exemplu de integrare a peisajului existent in arhitectura propusa de proiectant

Peisajul un contract intre Land si Arch (pamant si arhitectura, arhitectura peisajului) o suprapunere a celor doua categorii, straine pina in acest moment. Apar constructii care integreaza artificial miscari - sau momente - ale naturii, in anumite cazuri "arhitecturalizind" peisajul (modelandu-l, sectionandu-l, pliindu-l), propunand noi forme topologice (relief, valuri, pliuri); in alte cazuri, facind peisaj in arhitectura (dubland-o, acoperind-o, infasuraind-o), intr-o sinergie ambigua cu natura inconjuratoare.

Ca o concluzie, gasesc aceasta asezare a cladirii în peisaj în doua variante majore:

- varianta în care arhitectura se aseaza ca semn si accent sau se pierde în peisajul natural;

- varianta în care peisajul este si el arhitecturalizat , variante ce vor fi exemplificate in cele ce urmeaza.

Aceasta schematizare a relatiei dintre arhitectura si peisaj este brutala si lipsita de nuante, dar ea nu serveste aici decât pentru a sublinia diferentele majore intervenite ulterior în relatia arhitectura-sit/ edificiu-peisaj.

• Arhitectura impreuna cu peisajul

"Cum arhitectura este o pura creatie umana , iar omul fiind un produs al naturii, arhitectura va fi ca un logaritm al naturii." Le Corbusier

Intr-un interviu acordat revistei Arhitext Design[7], prof.dr.arh. Alexandru M. SANDU spunea ca: "Importanta peisajului apare în momentul în care în arhitectură revine ideea raportului spatiu interior/spatiu exterior - ilustrat de un număr de personalităti ce au pus în evidentă peisajul în modalităti foarte diferite, si avem exemplul unor personalitai ca Frank Lloyd Wright sau Neutra, care, în operele lor, cultivau peisajul. La Neutra, care profesa o acceptie prin cultură a peisajului, încăperea principală trebuia să primească în interior participarea peisajului din exterior. Era vorba despre o controlare a unui peisaj înteles la modul posibil, de un peisaj construit. Dimpotrivă, la Wright termenul de peisaj este foarte larg, într-un sens al generării lui de către natură (casa ca natură), arhitectul orientandu-si interiorul spre această natură ."

Wright alege sa se introduca in peisaj printr-o metoda deseori folosita: contrastul, care de foarte multe ori are calitatea de a accentua trasaturile pozitive ale unui obiect, in acest caz peisajul. "Casa de la cascada" ar putea sa para, la prima vedere, total straina de specificul zonei. Precizia si albul formelor din beton contrasteaza indraznet cu textura, formele si culorile naturale ale sitului. La o atenta cautare gasim, in acest exemplu, o armonie puternica si persistenta: este o potrivire a spiritului, scopului, materialului sau formei care a produs armonia dintre constructie si sit.

O metoda complet diferita fata de cea folosita de Wright si nu numai, prin care arhitectura armonizeaza cu peisajul , este arhitectura "discreta", camuflata in peisaj, cea care se "ascunde" in cadrul mediului natural, cea care se foloseste de resursle acestuia, de materialele pe care le pune la dispozitie, de "accidentele" lui, de suisuri si coborasuri.

O astfel de arhitecura se concretizeaza prin constructii ingropate, constructii cu acoperisuri verzi sau alte formule, in care peisajul participa activ, genereaza arhitectura. Casele ingropate formeaza un strat continuu intre pamant si acoperis. De fapt, ele sunt construite direct in pamant. Inverzirea acoperisurilor plate este un fenomen modern derivat din nevoia omului de a scapa de imaginea orasului poluat si de a aduce natura in interiorul acestuia.

Hundertwasser[8] spunea ca "toate acoperisurile de sub cer trebuie inapoiate naturii". "Natura are in principal doua culori, verdele vegetatiei si negrul sau maroniul inchis al pamantului si al umbrei.faptul ca negru merge bine cu verdele este de importanta vitala in arhitectura" . In proiectele sale, natura joaca un rol foarte important. "Dealurile ce se rostogolesc" (in imaginea alaturata) este un sat balnear din Blumau in estul Styriei, ce si-a deschis portile catre public in 1997. Este locul ideal, ce se bazeaza doar pe principiul armoniei dintre om si natura. Este un complex hotelier cu 250 camere doua piscine si cinci bai termale. Zonele de locuit sunt adapostite in pliurile dealurilor ce se rostogolesc si slujesc atat ca acoperisuri cat si ca promenade. Accesul dintr-o zona in alta este complet liber, totul se desfasoara intr-o "ordine organica".

Un alt arhitect care s-a folosit de peisaj, ca anvelopanta pentru constructia sa, o casa in Moledo, Portugalia, este Eduardo Souto de Moura. Simplitatea conceptului si limbajul arhitectural care caracterizeaza casa sunt un exemplu foarte bun pentru cum raspundem la circumstantele pe care le ofera peisajul. Materialele folosite, piatra si sticla, simbolizeaza intalnirea dintre ce exista si ce este nou. Solutia recunoaste diferenta de scara intre nou si existent, intre plin si gol, "noul construit" armonizandu-se perfect cu existentu-l. Desi acoperisul nu este verde, constructia, prin discretie, se pierde in peisaj.

Tadao Ando a recurs la procedeul de "pierdere" a arhitecturii in peisaj in mai multe proiecte ale sale. Aici amintesc proiectul Naoshima Contemporary Art Museum, construit intre anii 1990 - 1992, in orasul Naoshima , Kagawa, Japonia.

Muzeul se afla pe un deal, in apropierea unei plaje linistite, aflata chiar la baza dealului. Tadao a dispus mai mult de jumatate din spatiile aferente muzeului in subteran, neintrerupand astfel imaginea "salbatica" a peisajului cu o constructie de mari dimensiuni. Intreaga constructie este, parca, o sculptura intr-o gradina, proiectul fiind astfel o modalitate de a folosi peisajul, de a armoniza construitul cu naturalul.

• Arhitectura din peisaj - arhitectura vegetala

"Nu stiu dacă vom putea păstra grădinile noastre, ale asezărilor noastre, iar cărările capricioase vor putea supravietui într-o lume care creste frenetic. Eu cred că dacă omul pierde grădinile si cărările, se va pierde pe el însusi."

Robert Oppenheimer

Calitatile spatiilor verzi au fost apreciate din cele mai vechi timpuri, mai ales in teritoriile unde vegetatia avea conditii foarte vitrege si unde nici nu ne mai surprinde ca era asimilata cu "paradisul". Grecii si apoi romanii, erau adeptii unei religii panteiste ce identifica divinitatea cu intreaga natura: "zeii grecilor locuiau in tinuturile cele mai frumoase, pe varful muntilor, in grote, in poieni, cranguri insorite"[11]. Mai mult se considera ca si zeii apreciau la fel de mult natura, daca ea era populata atat de diversele divinitati, cat si de oameni. Incetul cu incetul, odata cu dezvoltarea agriculturii (ce devenea nomada, dupa ce epuiza un teritoriu prin irigare), cresterea populatiei si inmultirea oraselor, oamenii vor incepe sa intelega ca generozitatea naturii poate fi mult diminuata de lipsa de intelepciune.

Parcurile sunt "portiuni verzi" ale exteriorului indeajuns pentru a le folosi la circulatie si relaxare a publicului. Un semnal cu "nu calcati iarba" va transfoma parcul in ceva care doar poate fi privit. Parcurile sunt peisaje umanizate pozitive, cu un potential de a salva comunitatea de la constructivism si auto. Toti ar trebui sa traim in parc, decat sa mergem sa ne plimbam in parc.

Arhitectura cladirilor lucreaza cu forme, materiale, culori, spatii. Arhitectura din peisaj lucreaza cu materie vegetala. Tentant este ca vegetatia, in cele patru ipostaze ale sale, arborescenta, arbustiva, floricola, ierbacee, este atat sursa de inspiratie, cat si sursa materiala pentru o "arhitectura vegetala".

Asociind in proportii diferite - de la caz la caz - frumosul natural cu cel artistic, dar si frumosul cu utilul, peisajul poate declansa o gama foarte larga de emotii, pentru ca, el poate oferi imagini vii, vibrante si pentru ca elementele la care apeleaza sunt foarte diverse: sol, apa, vegetatie, fauna; sunt elemente statice si dinamice (apa si vegetatie, "mangaiate" de vant); lumina si culoare in continua nuantare; fond sonor dat de fosnetul frunzelor.

Peisajul arhitecturalizat a fost pus in opera sub diverse forme. Cateva exemple isi gasesc aici locul, pentru a sublinia inca o data relatia pe care arhitectura si peisajul o au, fiecare dintre acestea gasindu-si in cealalta sursa continua de inspiratie.

Parcul Andre Citroen, aflat in Paris, este un exemplu seminficativ pentru "arhitectura vegetala". Acesta este impartit in mai multe zone: un scuar din piatra, in care stau doua cutii imense de sticla, ce adapostesc o sera de portocali si o gradina mediteraneana, intre ele aflandu-se o zona cu tasnitori, care ies direct din pamant. "Gradina alba" este plantata cu copaci aliniati de o parte si de alta a acesteia, a caror mic coronament se deschide peste vecinatati; in mijlocul gradinii se afla un patio, in care cresc plante cu flori albe. "Gradina neagra" este un fel de labirint ingradit, umbrit de vegetatie foarte deasa si inchisa la culoare; aici regasim, din cand in cand, terase care dau intr-o mica piata. Vegetatia si momentul in care infloreste acesta, vegetatie prezenta in cele doua gradini, contrasteaza prin culori si forme. Marele gazon din mijlocul parcului este bordat de doua zone laterale diferite ca prezenta, in special, datorita materialelor cu care lucreaza: pe o parte, o serie de sase gradini intens plantate, o zona de "sculpturi vegetale" si, pe cealalta parte, sase componente minerale, turnulete din care poate fi admirata privelistea, tasnitori de apa, cascade. O zona speciala pentru copii o regasim sub forma unei "gradini de piatra", care adaposteste diverse sculpturi.

PEISAJ SI ARHITECTURA - CADRU DE VIATA AL OMULUI

• Interactiunea om - peisaj - arhitectura

Populatia sufera tot mai mult de "raul de oras", traind si lucrand departe de natura, fiind izolata printr-o perdea de fum, de adevarata lumina solara, de razele ultraviolete. Omul simte tot mai mult nevoia ca in timpul liber sa evadeze in natura, in scopul refacerii capacitatii sale psihice si fizice, al relaxarii, al destinderii, al recreerii sau pentru loisir, intelegand prin acest ultim termen, un ansamblu de ocupatii carora individul poate sa li se consacre de buna voie, fie pentru a se odihni fie pentru a se distra, fie pentru a-si dezvolta informarea sau formarea dezinteresata, participarea sa sociala voluntara sau capacitatea sa creatoare, dupa ce s-a eliberat de obligatiile profesionale.

Scopul final al arhitecturii, ca, de altfel, si cel al peisajului, este să găzduiască si să răspundă întregului spectru de activităti si emotii de care sunt capabile fiintele umane. Dacă arhitectura nu se poate conecta la sufletele noastre, atunci ea nu e o artă atât de mare pe cât ar putea să fie.

Peisajul cultural este locul unde omul regaseste adevarata libertate si unde are loc contemplatia, participarea la existenta impreuna cu natura. Numai asa omul ar fi un participant la peisaj si nu un simplu spectator.

Exemple care arata influenta, poate chiar la nivel subconstient, a naturii asupra omului, sunt nenumarate. O singura tabacarie, situata pe malul lacului Michigan, a anihilat resursele potentiale valoroase de statiune climaterica ale localitatii Boyne City si ale unei zone intinse din preajma celor mai frumoase lacuri din statul Michigan. Desi asezata convenabil fata de zona imediat invecinata, aceasta functiune a stricat ambianta generala a peisajului. O noua piata - parc din Pittsburg a schimbat centrul de gravitate al orasului si a creat o oaza invioratoare in desertul tipic urban de asfalt si zidarie.

Arhitectura peisajului este reusita, cand produce unitatea si continuitatea spatiului exterior in cel interior cu caracter si proportii speciale. Definitia unui astefel de spatiu este acompaniata de amplasarea copacilor, cladirilor, pamantului, pietrelor, apei, intr-o maniera, astfel incat, sa nu rezolve numai probleme functionale si tehnice, dar sa impresioneze utilizatorul sau observatorul cu calitatea deosebita a spatiului dintre elemete. Aceasta este cea dea treia dimensiune a proiectarii peisajului, mult mai importanta decat florile si pavajul.

Din multe argumente ce ma fac sa cred ca nevoia de natura nu va dispare nici in viitor si prin urmare nici parcul - ca substanta - retinem doua aspecte: faptul ca omul este o componenta a naturii, a ecosistemului pamantului (care nu-l va lasa sa faca absolut tot ce vrea, daca nu doreste sa dispara, ca si alte specii, si de acest adevar este constient) si apoi, ca nevoia de frumos ce-l defineste, a inclus si va include intotdeauna si frumosul din natura( vegetal, apa, relief, ambianta) in contextual geografic si in cel al desfasurarii anotimpurilor. Rosario Assunto in "Scrieri despre arta. Orasul lui Amfion si orasul lui Prometeu" , vorbind despre civilizatia contemporana, in care orasul a cotropit natura, o califica ca fiind o civilizatie a "buboaielor uscate" (aluzie la invazia peste tot a zgarie - nori-lor) si a "calvitiei" (toate "locurile" devenind un "spatiu" uniform) si care tinde prin supertehnicizare la "abolirea anotimpurilor".

• Perceptie si comportament in peisaj

Notiunile de oras curat, oras luminos, oras bine gospodărit, în final, un oras frumos, trebuiesc cultivate si protejate în acelasi timp. Membrilor comunitătii li s-ar cere să fie constienti că zonele libere plantate, functiuni importante în cadrul unei aglomerări urbane, îsi pun amprenta nu numai pe aspectul afectiv al orasului (peisajul estetic-vitalizant), dar si pe calitatea vietii.

Peisajul are o anumită legătură cu perceptia unei anumite imagini de către un subiect, putand fi definit, la limită, ca decupaj al cadrului natural, în care omul descoperă o anumită ordine.

Perceperea unui spatiu se poate face apeland la privire, ascultare si miros, cunoasterea fiind astfel completa si deci cea mai persistenta in timp. Si totusi, dintre toate, perceptia vizuala este singura care, fara aportul celorlalte, ne poate permite in timp o evocare foarte aproape de realitatea unui spatiu. Fara ea, situl ramane o necunoscuta. Ca proiectanti ai spatiului, ne intereseaza modul in care se face perceptia: ea poate fi statica, cand cunoasterea ramane unilaterala, iar satisfactiile reduse, si dinamica, cand, prin parcurgerea spatiului, nu numai ca avem o imagine completa a obiectelor si scenariilor propuse de proiectant, dar cand putem deslusi relatii, simti ambienturi si cand putem avea optiuni si deveni astfel actori/participanti in spectacolul peisajului..

Peisajele au puterea de a-si impune caracteristicile si de a determina sau declansa in cei ce le privesc imagini de un anumit gen. Ele sunt asociate unei anumite activitati, unei anumite atitudini fata de natura, unei anumite stari sufletesti. Imaginile, astfel nascute si intalnite la mai multi indivizi, pot fi preluate de o colectivitate, pot intra in traditie si pot deveni repere sau imagini simbol. Ele sunt dependente in mare masura de atitudinea fata de natura.

In Japonia se apreciaza ca, incepand cu trecutul indepartat, a existat o relatie profund spirituala intre locuitori si mediul inconjurator, iar vechii japonezi " erau mai dornici sa interpreteze decat sa modofice ceea ce vedeau".[12]

Chiar si in secolul XIX, la japonezi locul era ales pentru o constructie sau activitate, dar niciodata transformat pentru o necesitate. Azi, omul modern a inlocuit admiratia pentru natura cu abilitatea tehnica si, in loc sa ne integram in natura, preferam sa modificam pana si relieful (decapand dealuri, niveland vai), chiar daca, in acelasi timp, pastram echilibrul ecologic.

Referinduse la perceptie , J. J. Gibson afirma: "literal, nu exista perceptie spatiala fara perceptia suprafetei de fundal"[13], ceea ce inseamna ca fundalul impune obiectul si introduce rapoarte si ordine spatiala. Aceasta teorie este aplicabila nu numai in domeniul arhitecturii, ci si la peisajele naturale sau amenajate, in cazul in care fundalul este alcatuit din suprafete in continua schimbare (ca modulare, texturi, intensitate, cromatica).

Individul are doar o imagine partiala, in functie de sistemul sau de referinta interior, relatia perceputa implicand obligatoriu: cadrul de viata, memoria, imaginea structurata prin spiritul uman si fiind, in fapt, o relatie de "obisnuinta". Definirea si aprecierea actiunii individului in spatial construit este functie de perceptie si daca aceasta este la randul sau functie de structura partiala obiectiva, depinde in egala masura , de cultura si de ceea ce este nominalizat ca obisnuinta.

Asa cum modul de viata influenteaza perceptia, pentru a se putea intelege imaginea perceputa de catre receptor, este nevoie sa se tina seama, in plus de criteriile sociale , economice, tehnice , care nu se manifesta printr-o relatie directa cu spatiul, ci se constituie in filtrul pentru receptivita.

Omul joaca rolul de receptor pentru mesajele pe care spatiul construit si social i le transmite, iar teoriile au demonstrat ca perceptia este un fenomen complex, depasind pragul senzatiilor primare.

III.          ARHITECTURA PENTRU COPII

COPILUL SI SPATIUL CONSTRUIT

Perceptii si comportamente specifice

Valente educative ale spatiului in dezvoltarea copilului

Terapia prin arta, culoare, joc

"interesul copilului este captat, de la varsta frageda, de ceea ce este misterios, fascinant si spectaculos"

Miltiade Filipescu[14]

Pentru a influenta mai mult decât la nivel fizic, pentru a participa la modelarea structurii individului, spatiul, atat cel construit, cat si peisajul, trebuie sa actioneze la nivelul perceptiei; mai mult decat atât, pentru a reusi sa aiba un impact puternic, se va adresa simturilor mai mult decat ratiunii si va interactiona prin orice mijloace cu individul, îl va provoca, se va lasa descoperit de acesta si va exprima o atitudine.  Expresivitatea unui spatiu arhitectural poate sa se manifeste în nenumarate moduri, dar atunci când mesajului si fortei de comunicare a arhitecturii li se alatura contributia elementului natural - capabil dintotdeauna sa se conecteze la sufletul omului - si aportul artei, a carei actiune se concretizeaza prin stimularea imaginatiei, încurajarea comunicarii, dezvoltarea interesului pentru cultura, având ca rezultat aflarea adevarului si cunoasterea de sine - se poate construi o strategie viabila pentru reusita proiectelor de tip formativ, adresate copiilor. In plus, copiii invata sa respecte natura, sa o ocroteasca, invata sa iubeasca ceva care nu le va raspunde imediat la afectiune, dar care va fi intotdeauna alaturi de ei. Aceasta nu le va mai oferi inca un mediu steril de educatie, pentru ca organizarea unor activitati in aer liber ii va invita la interactivitate, la joaca "afara" Afara e intotdeauna sigur si accesibil. Este locul unde copiii sunt liberi sa ia decizii, devin activi in acest proces decisional si pot avea experiente in spatiul exterior, ceea ce un loc obisnuit de educatie nu le ofera. Inauntru sunt inconjurati de tot felul de obiecte si materiale, dar "afara" asigura intotdeauna interesul, provocarea si stimularea copiilor.

Numai dialogând cu sufletele lor se obtine o reactie si doar daca aceasta exista - anulând indiferenta - un proces educational poate avea succes.

Diversificarea centrelor de interes si cresterea numarului alterantivelor oferite individului in vecinatatea care locuieste genereaza noi nevoi culturale, estetice, de relaxare, care schimba si imbogatesc viata individului.

Prezenta echipamentelor de acest tip au importanta deosebita, fiind generatoare de viata colectiva, de grupare a populatiei. Frecventarea il implica pe individ in medii sociale diferite, favorizeaza contactele, rezultand efecte pozitive. Majoritatea cartierelor si oraselor din Romania si nu numai, sunt insuficient dotate cu echipamente socio-culturale, efect negativ pentru copiii care sunt la varsta modelarii, a educarii, a asimilarii modelelor de viata si comportament.

Asimilarea nu este nici instantanee, nici necritica, ea are loc pe baza verificarii prin experienta proprie. Procesul de transmitere prin educatie a valorilor societatii capata sensul de formare culturala de cultura in actiune.

Prin informatiile pe care le intalnesc, prin modul in care li se faciliteaza sau li se propun contactele sociale , prin mijloacele culturale si tehnice, pe care le au la dispozitie, copiii au posibilitatea sa se familiarizeze si sa aprofundeze diverse probleme, punand intrebari si cautand raspunsuri, dezvoltandu-si astfel personalitatea intr-o ambianta propice unei formatii autentice si sporindusi eficacitatea sociala.

Georges Keamin afirma: "este cert, ca in toate cazurile atractiei exercitate asupra copiilor de catre noile experiente pedagocice, nu au fost decat sa confirme influenta formelor arhitecturale asupra spiritului si imaginatiei copilului". Aceasta sensibilitate la spatiul construit reiese in chip foarte net, din diverse anchete facute cu acest subiect.

Daca un copil ar trebui sa proiecteze un spatiu pentru activitatile sale, ar face ca un om matur?

In cele ce urmeaza voi incerca sa raspund la aceasta intrebare, printr-o prezentare, pe scurt, a principalelor instrumente cu care lucreaza copiii in desenele lor, dar si o prezentare a doua experimente care au avut ca subiect copilul si spatiul, experimente in urma carora se pot extrage anumite concluzii cu referire la modul in care copilul percepe spatial (in imagini sunt prezentate desene ale unr copii de 7 ani).

Primele desene ale copiilor apar impregnate de un remarcabil simbolism. Copiii nu redau fidel obiecte sau fiinte determinate, ci recurg la configuratii grafice substituante, decursa din incapacitatea copilului de a aprecia proportiile , elementele componente ale obiectului, relatiile dintre componente sau intre obiecte. Copiii mici si in general la varsta la care incepe scoala, deseneaza in general idea si nu urmaresc o reprezentare adecvata a acesteia, aparand astefl desenele transparente, cu forme conturate, dar nedetaliate. De cele mai multe ori, copii deseneaza din memorie, fara preocuparea unei realitati redate adecvat, ci doar sub imperiul preocuparii de moment, fara nici un discernamant. Deseori apare un detaliu nesemnificativ - detalii ale imbracamintii dar omite elemente esentiale cum ar fi o mana. La aceasta varsta, simtul perspectivei nu este dezvoltat. desenele au character plat, bidimensional prin excelenta, aspect datorat necunoasterii. Copiii sunt preocupati sa deseneze policrom, dar in redarea obiectelor, culorile intrebuintate, de regula nu corespund realitatii, iar acest aspect este cu atat mai evident cu cat copiii sunt mai mici. De cele mai multe ori ei folosesc culori care nu corespund realitatii: animale domestice, desi le-au vazut si in realitate, sunt colorate in verde sau alta culoare care nu corespunde realului. Activitatea de desen are caracter spontan, in sensul ca ei se aseaza asupra hartiei spre a face un desen, fara a avea un subiect prestabilit. Ideea vine pe parcurs. Copiii se maresc si incep sa aiba o preocupare pentru simetrie si repetitie. Apar relatiile intre obiecte, apare "povestea".

Cred ca toate aceste elemente care apar in desenele copiilor, pot deveni instrumente si pentru cei mari in proiectarea spatiilor care se adreseaza in primul rand celor mici. Exista tendinta de a ne comporta copilareste cand proiectam pentru copii. S-ar putea crede ca un proiect plin de culori primare si mobilier scalat este suficient, insa, in realitate, este mai mult de atat. Este un proiect plin de constrangeri stringente si cerinte drastice ale misiunii educationale. Copiii sunt consumatori avizi cu nevoi sofisticate. In toata lumea exista foarte multe companii care se ocupa numai de acest domeniu. Un design bun trebuie sa ii incante si sa le angajese simturile, cauzand interactiunea cu altceva in afara de ei.

Un proiect, realizat in urma colaborarii dintre copii si adulti, il constituie DuPage Children's Museum. Acest proiect "colorat" completeaza prima faza a metamorfozei cladirii existente, dintr-un depozit într-un loc de joaca si învatare. În faza a doua se vor adauga alte cladiri, o usa rosie mai mare si mai buna, dar si o rampa care va conecta spatiile de joaca, de expozitii si alte evenimente.

Primul lucru pe care îl vezi este o usa mare rosie. "Este un simbol a ceea ce credem", explica Susan Broad, directoarea executiva a muzeului, "deoarece noi deschidem usi pentru copii ". De când a fost înfiintat muzeul, în 1987, acesta a avut o existenta nomadica, mutându-se din oras în oras, având doua locatii temporare. Noua locatie a acestui institut nonprofit este în vechea cladire Moser Lumber, lânga Naperville. Atragând numeroase familii, institutul s-a dezvoltat, atât în dimensiune, cât si în misiuni, fiind foarte apreciat pentru originalitate, expozitii inovatoare, programe diversificate. "Reciclata" practic, cladirea foloseste elemente iconografice simbolice, pe care copiii le înteleg usor si le apreciaza. Marea usa rosie, de exemplu, întâmpina toti vizitatorii muzeului, devenind o identitate grafica a muzeului, ce conduce spre un mesaj educational.

Discutiile cu copiii si cu adultii din viata lor au dat impulsul pentru designul original. În timpul acestor discutii, copiii au desenat muzeul asa cum si l-au dorit. Aceste desene au ajutat într-un mod remarcabil la crearea acestui muzeu, întelegând astfel cât de importante sunt detaliile pentru copii. Astfel, echipa de design a consultat aceste desene, s-a întâlnit cu experti în arta, educatie, întâlniri pe care Peter Exley le-a numit   " consultatii absolute ".

De la desenele copiilor la designul minunat, faza întâi profita de caracteristicile existente, cum ar fi tavanul înalt. La necesitatile pragmatice s-au adaugat culorile aprinse, variatii dramatice de scala, cu locuri având diferite perspective si structuri dinamice.

Institutia a fost recent premiata cu " Distinguished Building Award " si cu " Accessibility Award " de catre Western DuPage Special Recreation Association. Pentru o institutie care promoveaza curiozitatea si creativitatea, este necesar ca interiorul arhitectural sa stimuleze copilul. S-a observat ca prin crearea unui mediu vesel si colorat, copiii sunt stimulati în acest sens. Directoarea Sue Broad spune ca "independenta înseamna sa ajuti copilul sa treaca peste obstacole. Suntem interesati mai mult de procesul de învatare, decat de predare. Este nevoie de o echipa de adulti si copii pentru a folosi eficient un mediu. "

In anul 1970, arhitectul Pieter van Leeuwen a pus in aplicare un experiment de edificare a unor spatii pentru copii si de catre copii[15]. Locul de desfasurare a fost holul expozitiei RAI din Amsterdam. Aici s-a montat o structura de schela metalica de 20 pe 30 m h 6m. Copiii, cu varsta cuprinsa intre 7 - 15 ani, aveau la dispozitie elemente de inchidere, panouri standardizate, alte cateva materiale de constructie, scule si unelte. Existau observatori care nu aveau voie sa se implice foarte mult in actul creator al micilor arhitecti, ci doar sa observe modul de comportament, spiritul de inventie, sensibilitatea pentru forma, materialele si culorile folosite. Se constata diversitate, mare varietate spatiala, atat in configuratia formala de alcatuiri spatiale, cat si in dispozitia lor reciproca.

Una dintre concluzii a fost ca nu se remarca juxtapunere de spatii cu functiuni identice. Remarcabil este faptul ca nici un adapost nu se afla pe sol, toate erau ridicate de la sol si accesate prin scari. Rezultatele sunt insa comentabile datorita varstei copiilor care deja rationalizeaza dincolo de instinctual primar.

Un alt experiment a fost realizat la initiativa arhitectilor francezi Jean Boris si Genevieve Hirschler. Experimentul a fost asemanator, cu diferente de materiale si culori: spuma poliuretan, elastic, fara rigiditate evidenta, manevrabil, nu aluneca si culoare alb galbuie, o culoare neutra ptr copii. Varsta copiilor: 8-13 ani. Rezultatele au fost intereasante si in acest caz: copiii nu au urmarit nici un fel de relatie cu exteriorul, dar au lasat goluri, de mici dimensiuni, spre peretele cu ferestre dispuse exact la inaltimea lor.

Forma in plan a rezultat ca cea a unui bob de fasole, spatiu in care au fost incluse pupitre, scaunul educatoarei, cosul de gunoi, toate elementele ce se regasesc intr-o sala de clasa. La terminarea constructiei, copiii vorbeau despre acest loc, ca "acasa", "la noi". Intrebati cum locuiesc, majoritatea au raspuns ca in cuburi, atat la scoala, cat si acasa , si ca solicita spatiilor construite sa fie adaptabile activitatilor pe care le desfasoara ei. S-a constatat ca isi amintesc intai de forma primara a spatiului si dupa aceea de culori, goluri, iesiri. Constientizarea asupra spatiului construit s-a facut pe masura ce copiii s-au eliberat de formele stereotipice in care traiesc, contruindu-si apoi, locul care favorizeaza si adaposteste viata lor, acel loc in care se simt ca "la ei acasa".

Concluzii finale ale experimentelor: orientarea catre interior, nevoia de adapost, forma libera a spatiilor pentru activitatile in comun, iar forma simpla pentru relaxare si odihna, lipsa simetriei, interes pentru ce se percepe la nivelul ochiului: golurile sunt plasate cu centrul de greutate pe linia orizontului copiilor, fenomen natural generat de esenta calitatilor spatiale in relatie cu factori emotionali, separarea functionala care arata o constientizare a spatiului construit.

Nu exista o formula ideala de proiectare a spatiilor pentru copii. Dar luând în considerare nevoile fiecaruia si resursele disponibile, societatea poate încuraja anumite comportamente, dezvoltarea unor aptitudini, responsabilitatea si poate preveni astfel conflictele.

A proiecta un spatiu pentru copii nu este o ambitie copilaroasa.

• Terapia prin arta, culoare, joc

Arhitectura isi ia ca aliat, in incercarea de educare a publicului, diverse alte instrumente, precum arta, culoarea si jocul, concretizate in procedee precum art-terapia, cromoterapia si terapia prin joc.

Artele constituie un teren privilegiat al cunoasterii umane. Ele sunt un mijloc de comunicare si de evolutie pus în slujba copilului, un mijloc de construire a personalitatii, permit o conectare cu sine însusi. Arta dezvolta capacitatea de expresie si comunicare in relatiile interumane. Este un domeniu important al comunicarii si exprimarii, mai ales acolo unde cuvintele dau gres ori sunt prea "mici". Art-terapia îl ajuta pe copil sa se înteleaga, sa se elibereze de anxietatile acumulate, de tensiuni si sa dezvolte abilitati de comunicare si insertie sociala, facilitând elaborarea unor strategii de rezolvare a conflictelor. In terapia prin arta este mai important procesul, modul in care se desfasoara activitatea, si mai putin produsul final. De aceea, art terapia nu vizeaza aptitudinile sau talentul artistic al individului. O mazgalitura poate fi la fel de plina de semnificatii ca un tablou terminat.

Culori, nuante, accente, tonuri... Ne bucura ochii, sufletul, ne schimba starea de spirit. O minune a lumii care ne este la indemana. Culorile patrund in lumea emotiilor si gandurilor copiilor, avand capacitatea de a le influenta.

"Culoarea, aceasta fermecatoare insusire a tot ce ne inconjoara, poate aduce in sufletul nostru bucurie sau tristete, caldura sau raceala, agitatie sau liniste. Ea ne face sa ne simtim mai aproape sau mai departe de noi insine, iar de felul in care ne pricepem sa o utilizam depinde, in mare masura, echilibrul nostru, linistea interioara proprie, bogatia trairilor noastre afective dar si starea noastra fiziologica".

Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor, marturisirea dorintelor si implinirea de sine. Problemele pe care copiii le experimenteaza nu exista separat de persoana lor. Astfel, terapia prin joc egaleaza structura interioara dinamica a unui copil printr-o la fel de dinamica metoda.

In procesul de crestere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de inabilitatea adultilor de a intelege sau de a raspunde efectiv la ceea simte sau incearca sa comunice copilul. Acest "gol de comunicare" este largit ca urmare a insistentei cu care adultii incearca sa ii determine pe copii sa adopte modalitatile de exprimare specifice adultilor. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezenta unei facilitati destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitand astfel copiii la un mediu ce este deseori incomod si restrictiv.

Se identifica, astfel, legatura dintre arta, arhitectura si suflet, bazata pe afinitate, puterea lor de a patrunde în adâncul fiintei umane, fie si în scop terapeutic.

Slujindu-se de idee, de ratiune si de simturi, arta este în masura sa formeze si sa educe, iar în definitia data de Aristotel, "arta este energie structuranta", este investita cu un puternic caracter social, modeleaza caractere, iar misiunea ei este în slujba binelui absolut.

2. INCERCARI DE DEFINIRE A TEMEI SPECIFICE PENTRU PROGRAMUL ALES: " MUZEUL COPIILOR"

CONCEPTUL DE MUZEUL COPIILOR IN LUME

EXEMPLE COMENTATE

"man only plays when he is human in the full sense of the word, and he is only completely human when he is playing"

Friedrich Schiller [16]

Natura muzeelor se schimba. Cand ne gandim la conceptul de "muzeu" ne vin in minte acele muzee pline de praf, in care sunt expuse imagini sau texte nesfarsite si, daca avem noroc, gasim cate un buton care activeaza un model, la capatul caruia se aprinde un bec. Astazi pretentia pentru muzee a crescut. Te astepti la un spatiu tactil, o experienta multi - senzoriala. Pe de alta parte, spatiile exterioare, parcurile, te incurajeaza prin transformabilitatea lor, te chema la interactiune si experimentare. Muzeele de succes sunt acum orientate spre a invata prin interactivitate, in afara de a arata si a vedea. Bariera a fost impinsa la extreme de conceptul de muzeul al copiilor. Interesant este ca, fata de alte muzee sau galerii de arta, muzeul copiilor nu a trebuit sa se reinventeze. Cu cateva exceptii, muzeul copilului este un fenomen recent si se bazeaza pe conceptul invatarii prin joaca - ceea ce implica o multitudine de cautari, atingeri, alergari, mirosuri, sarituri, ascultare si zgomot.

Conceptul de muzeu al copilului exista de aproape 100 de ani si reprezinta segmentul cel mai rapid de crestere in industria muzeelor. In Statele Unite ale Americii exista peste 400 de muzee de acest gen, toate bazate pe ideea ca inveti prin practica, nu prin teorie. Acestea sunt dedicate copiilor de toate varstele, parintilor si bunicilor, constituindu-se practic intr-o cladire multifunctionala: instructiv-educativa si culturala - pentru invatarea cunostintelor de care dispune societatea si modelarea personalitatii copiilor (a temperamentului, caracterului, aptitudinilor sau vointei, afectivitatii, cunostintei si motivatiei) si de loisir - pentru organizarea placuta a timpului liber, deconectare si divertisment.

In cele ce urmeaza voi prezenta cateva exemple de dotari pentru copii, care, prin amploarea si complexitatea lor, depasesc subiectul diplomei mele, dar care m-au ajutat sa imi definesc tema specifica. De cele mai multe ori, acestea se afla in parcuri, intentia fiind de a invata copiii sa iubeasca natura, dar in acelasi timp de a crea un mediu "altfel" propriu pentru educatie, fie aceasta realizata printr-o "joaca".

Exploration Station, Bradley, este un muzeu si centru comunitar nou, inspirat de spiritul si viziunea institutiilor de tineret, cât si de contextul agrar din care face parte.

Structura de bârne interconectate aduce aminte de imaginea unei ferme din Mid-Western, dar prin combinatiile coloristice neasteptate, ferestrele capricioase si o serie de alte detalii, te duc cu gândul la un loc de joaca si învatare. Acest lucru este esential pentru ca acesta cladire sa fie apreciata de comunitate si identificabila de copii. Interiorul continua acest spirit prin volumetrie bine definita, cu conexiuni vizuale si fizice cu peisajul adiacent si exteriorul. Cladirile noi se constituie in trei hale mari ce adapostesc diverse expozitii, programe interactive si plimbari.

Unul din punctele atractive ale Exploration Station este explorarea castelului medieval - un castel pe mai multe nivele, cu priveliste prin cupola cladirii - unde vizitatorii pot face incursiuni în istorie, descoperind spatiile unice din turle si temnite. Este un loc în care copiii si familiile lor descopera sala tronului, sala de bal si pasajele secrete, devenind fiecare rege sau regina pentru o zi. Construit pe mai multe nivele, castelul permite copiilor sa urce în turn, unde descopera periscopul si cupola castelului, care ofera o priveliste minunata asupra peisajului.

Centrul pentru copii Aichi Nagakute, Nagoya, Japonia - arhitect Mitsuru Senda se afla în cadrul Parcului pentru tineri Aichi, un vechi loc de batalie din Japonia. Recunoscut ca nucleu al centrelor pentru copii de aici, cladirea cuprinde aproape toate tipurile majore de functiuni asociate jocului, incluzând antrenamente, cercetare si experimentare, dar si spatii pentru jocul în sine. Aici a fost propus si realizat un nou tip de cladire: un amestec atent între modelul traditional japonez al centrelor enorme pentru copii, orientate în primul rând asupra antrenamentelor si un model de muzeu al copiilor, urmând exemple din Statele Unite. Centrul cuprinde o zona atribuita teatrului de papusi, un muzeu al simturilor, având ca teme lumina si sunetul, o zona de creatie, în care se desfasoara, printre altele, activitati legate de gatit si lucru manual si o zona de joaca, careia îi este dedicata toata zona centrala, a atriumului. Structura sa spatiala este o aplicare a modelului "Sistemului de joc circular", despre care cercetari anterioare au demonstrat ca stimuleaza activitatea si dorinta de joaca a copilului. In mijoc este un turn înclinat, cu coridoare dublu spiralate, având un diametru de aproximativ 20 metri, penetrat la rândul sau de un alt tub. Astfel, spatiul pentru joaca si circulatiile predomina cladirea; mai mult decât atât, spatiul interior, deschis, se înalta în zona centrala pe doua niveluri, astfel încât copiii sa poata experimenta spatiul de sub podeaua primului etaj, în mod similar caselor traditionale japoneze. Toate spatiile sunt legate între ele si cu atriumul central; ferestrele ofera privelistea parcului înconjurator, cu spatii verzi si cursuri de apa. Privite în ansamblu, toate acestea dau impresia unui teren imens de joaca, acoperit, dar luminos, pentru copii, integrând elementele naturale înconjuratoare.

Parcul Asahikawa Shunkodai, Asahikawa, Japonia - arhitect Mitsuru Senda este un parc pentru copii, în care totul este gândit în concordanta cu acest fapt. Simturile - tactil si olfactiv - sunt frecvent folosite de copii, când se joaca liberi într-un parc: ei ating, sar, se urmaresc, aluneca, folosindu-se astfel de toate simturile.

Ei se adapteaza situatiilor neprevazute, reactioneaza spontan, pe tot parcursul traseului aleator ales pentru joaca, îsi depasesc obstacolele: lemn, frânghii, fileu, tablite, lumini, umbre, rampe. Aleile parcului nu sunt cu sens unic, sunt intersectii mari, încrucisari de drumuri. Jocul se amesteca cu natura complice, într-un labirint al distractiei. Provocarea, surpriza, sunt menite sa stimuleze dorinta oricum fireasca de a participa la joc. Cel care a conceput parcul si-a dorit ca participantul la joc sa fie în permanenta în contact direct cu natura.

Parcul La Villetete este si astazi un subiect   des dezbatut datorita faptului ca, de la inceput, ideea arhitectului pentru acest spatiu a iesit din tiparul celor realizate pana la momentul respectiv. Proiectul, avand ca tema amenajarea unui parc de 55 ha, care sa raspunda la trei necesitati: realizarea unui parc, muzeu al stiintelor si tehnicii si "oras al muzicii", a fost castigat in urma unei competitii de idei pe ampalsamentul unui fost targ de vite din Paris. Arhitectul Bernard Tschumi a dorit realizarea unui parc pentru secolul XXI cu un program interdisciplinary ce viza: "urbanism, placere si experiment".

Arhitectul isi propune sa trateze orasul ca un intreg, care sa fie apt de schimbare o data cu schimbarea oamenilor care il folosesc asa incat spatiile publice culturale in aer liber sa fie compatibile cu modul de viata urban in continua transformare.

In concluzie structura parcului trebuie sa adaposteasca, sa incurajeze si sa sustina un numar de activitati neprogramate. Aceste scopuri nu au fost atinse in totalitate. Proiectul se va opune ideii de parc, ca o evadare din oras, intr-un paradis sau intalnire cu natura. Exista si opinia ca Villete nu este un parc, ci o insirurire de spatii intre constructii, spatii ce formeaza o tabla pentru dispunerea unei expozitii de mobiler stradal modern, un album de timbre cu gradini si o geometrie cu linii si copaci. Parcurgerea succesiunilor de spatii si imagini evidentiaza o conceptie bine stapanita, dar exista si sesizarea ca, ceea ce se vede, nu a devenit un teren al senzatiilor si totusi nu numai vizualul e tentat, ci si auzul (muzica te imbie) si chiar tactil prin prezenta apei, plantelor, etc.

In realitate parcul s-a dorit un spectacol continuu zi noapte. Decorul se schimba constant datorita jocului de lumina. Parcul este o natura mult urbanizata "o atmosfera de teatru" un loc al jocului unde esti mereu indemnat sa descoperi cate ceva. El se doreste a fi mereu viu, pentru ca de-a lungul anului sunt organizate jocuri, expozitii, ce confera culoare, dinamica, efecte. Proiectul avea menirea sa revitalizeze zona si sa raspunda necesitatilor de destindere a populatiei limitrofe. Arhitectul reuseste sa asambleze identitati apeland la trei sisteme formale (puncte, linii, suprafete), care prin suprapunere ofera combinatii si diversitate. Multitudinea obiectelor, a traseelor si a suprafetelor supraincarcate de seminificatii conduce catre un act integral cultural ceea ce ar da curs la urmatoarea opinie: un parc ar trebui sa fie un obiect cultural rafinat; cu cat este mai evoluata cultura unui oras, cu atat este mai rafinat parcul sau. Codurile culturale ale orasului devin linii majore, ghidand conceptia naturii artificiale ce se constituie in parc. Astfel parcul completeaza orasul; la fel ca si culorile complementare, orasul si natura se combina intro relatie ideala in cadrul unui parc.

IV.       CONCLUZII CU CARACTER SINTETIC. DIRECTII GENERALE ALE PROIECTULUI

Astazi, in Romania, segmentul cel mai dinamic al societatii noastre, copilul, pare a fi uitat. In conditiile in care intreaga omenire investeste enorm in dotarea sistemului educational juvenil - considerat de pedagogia si psihologia moderna a fi cea mai importanta interventie a societatii in viata individului, tara noastra nu reuseste sa asigure sediul unor astfel de dotari, suficiente pentru a raspunde necesitatilor copiilor.

La aceasta data, municipiul Ploiesti nu beneficiaza de aportul unei dotari speciale pentru procesul de educatie complexa a generatiilor celei mai tinere societati. Aceasta activitate s-a vazut obligata a duce o existenta itineranta, dintr-un local intr-altul, functie de necesitatile prioritare ale unor institutii. Lucrul acesta s-a intamplat inainte de 1989, in prezent actuala cladire a « Palatului Copiilor », care adaposteste activitatea mentionata, fiind de departe absolut improprie scopului si destinatiei.

A existat la un moment dat o initiativa a fundatiei « Prahova 91 » legata de realizarea in cadrul Parcului Tineretului a unei serii intregi de obiective printre care si constructia cladirii unui Palatului al Copiilor, gest oportun si salutar si in ziua de azi. Initiativa a fost coroborata cu orientarea ca obiectivul sa fie amplasat intr-un spatiu amplu, in afara traficului si aglomeratiei urbane, protejata de spatii verzi cu posibilitatea organizarii unor activitati in aer liber. Insa, datorita lipsei de fonduri, acest lucru nu s-a ma realizat.

Proiectul meu de diploma cauta sa se alinieze la una dintre acele tendinte contemporane, dar, totodata foarte firesti - din moment ce se apleaca spre dimensiunea sensibilului din adâncul fiintei - caracterizate de explorarea simturilor, de încercarea de a se conecta si de a se raporta la elemente fundamentale precum viata, natura, sentimente.

Pe de alta parte, la fel de actuala este atitudinea de a miza pe asocierea mai multor domenii, dintre care arhitectura si peisajul sunt numai cateva exemple

Tema proiectului a fost fundamentata pe considerente puternic legate de factorul emotional, de aceea am urmarit un astfel de concept, un parcurs mai putin pragmatic - desi functiunile si conditionarile impuse de un program pentru copii sunt mai mult decât stricte - ci o poetica a spatiului, în care peisajul, schimbarea anotimpurilor, joaca, pictura sau culoarea sa colaboreze cu obiectul de arhitectura, sa interactioneze, ca participanti într-un joc educational, formativ al unei generatii, orientat spre cunoasterea - de sine si a lumii - pentru o sansa.

Program: Muzeul Copiilor, Ploiesti, Parcul Tineretului

Muzeul va fi structurat in trei zone majore :

Zona de primire hol multifunctional cu o zona destinata parintilor : cafenea, spatii expozitionale, zona din care se acceseaza si o sala de festivitati cu foyer, un auditoriu, unde se organizeaza ocazional mici spectacole, proiectii, conferinte si programe speciale pentru copii. Parintii pot profita din plin de linistea si confortul barurilor coffee shop si a librariei special amplasate in aceasta zona, urmarind totodata prin monitoare cavalcada dezlantuita, dar atent supravegheata a copiilor.

Zona de activitati libere a fost impartita pe doua grupe de varsta, datorita necesitatilor specifice varstei : parterul este destinat copiilor cu varste cuprinse intre 3 - 7 ani si etajul este destinat copiilor cu varste cuprinse intre 7 - 14 ani.

Parterul este organizat ca un parcurs, o incursiune printr-o lume mirifica, o insiruire de spatii cu diferite teme, in care fiecare dintre copii poate sa isi gaseasca locul preferat : « planeta animalelor », « dinozauri si fosile », , « viata oceanelor », « prietenii naturii », « face painting », « casa papusilor», « cabinetul doctorului », studio de karaoke si un ring de dans, « micul pompier » , magazinul copiilor, unde acestia pot cumpara sau face schimb cu ceilalti copii de jucarii pe care nu le mai folosesc, o zona speciala pentru baieti cu instalatii pentru masini de curse si trenulete, « micul alpinist», « cafeneaua copiilor »,  zona de sarbatorire a zilelor de nastere. Aceasta zona este destinata oricarui copil si parinte care doreste sa isi petreaca timpul liber intr-un loc special amenajat. Si daca e sa se joace, atunci sa o faca in cele mai placute si atractive locuri si feluri. Ca sa simta cu adevarat bucuria de a fi copil. Pentru copii cuminti care au invatat, pentru copii pe care ii iubesc parintii si pentru toti copiii cu mancarici sau fara mancarici. Ei se imbarca pentru o calatorie de neuitat, plina de surprize, in lumea magica a jocurilor.

Etajul este organizat sub forma unui mic muzeu tehnic, destinat unor copii de varste mai mari, datorita segmentului diferit de interese pe care acestia il au la aceasta varsta. Etajul va cuprinde : « spatiul si avioanele », « invatam sa construim », « fa-l sa se miste », « cum functioneaza », « laboratorul de experimente ».

Zona de cercuri cultural artistice si stiintifice care are ca scop aprofundarea si completarea cunostintelor din scoala, dezvoltarea aptitudinilor, potrivit vocatiei si optiunilor copiilor. Aceasta zona este organizata pavilionar, astfel incat mediul de educatie sa nu coincida cu cel traditional, solutie sa mijloceasca continua relatie cu exteriorul. La activitatile organizate pot participa, la libera alegere, copii de varsta prescolara si elevi din ciclul primar, gimnazial, profesional si liceal, fara deosebire de nationalitate, sex, religie, corespunzator intereselor, aptitudinilor si preferintelor. Se propun sase pavilioane, fiecare cu o tema diferita, pentru evitarea plictiselii:

desen, pictura, modelaj, colaj ;

jocuri de logica, exercitii de scriere, matematica, lecturi ;

invatare cantece, poezii, jocuri ;

muzica si miscare ;

jocuri cu materiale naturale (apa, nisip), jocuri de constructie ;

jocuri imaginativ-creative.

V.         BIBLIOGRAFIE COMENTATA

Propunandu-mi a scrie o lucrare care sa acopere si relatia peisaj - arhitectura, dar si valentele educative pe care acestea le au asupra copilului, s-au consultat carti care sa acopere informatii diferit prezentate. Bibliografia cuprinde carti cu teme variate, care pot sa ofere o imagine concreta asupra modului in care arhitectura armonizeaza cu peisajul si cum acestea impreuna ajuta la dezvoltarea si educarea in mod corespunzator a societatii, in special tinere. O parte a materialului consultat l-a reprezentat si informatia prezenta in reviste de arhitectura, fie ca a fost vorba de reviste straine prestigioase , "El croquis", "Detail", fie ca a fost vorba de reviste romanesti, "Arhitext Design", "Arhitectura" sau "Igloo. Habitat si Arhitectura".

Un loc important in cadrul bibliografiei l-a ocupat informatia virtuala, consultata prin intermediul internetului care a permis accesul la anumite informatii legate de personalitati din trecut, articole si esee interesante si o serie de imagini semnificative pentru intregirea demersului realizat.

SIMONDS, ORMSBEE, JOHN, "ARHITECTURA PEISAJULUI", EDITURA TEHNICA BUCURESTI, 1967

ASSUNTO, ROSARIO, "PEISAJUL SI ESTETICA", EDITURA BUCURESTI, 1986

SCHIOPU, U, VERZA, E, "PSIHOLOGIA VARSTELOR. CICLURILE VIETII", EDITURA BUCURESTI, 1995

NEGRUTIU, FILOFTEIA, "SPATII VERZI", EDITURA DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1998

BEAZLEY, ELISABETH, "DESIGN FOR RECREATION", EDITURA FABER AND FABER, 1998

BIRKSTED, JAN, "RELATING ARCHITECTURE TO LANDSCAPE", E&FN SPON, 1999

WEILACHER, UDO, "BETWEEN LANDSCAPE ARCHITECTURE AND LAND ART", BIRKHAUSER, 1999

SCHRODER, THIES, "CHANGES IN SCENARY", BIRKHAUSER, 2001

ECKBO, GARRET, "THE LANSCAPE WE SEE", BIRKHAUSER, 2001

MASBOUNGI, ARIELLA, "PENSER LA VILLE PAR LE PAYSAGE", EDITION DE LA VILLETE, 2002

"THE GARDEN VISION OF PARADISE" NEW HORIZONS, EDITURA THAMES&HUDSON, 2003

CARLSON, ALLEN, "AESTHETICS AND THE ENVIRONMENT". THE APRECIATION OF NATURE, ART AND ARCHITECTURE, 2004

LAPIERRE, EUGENE, "PLACE" CONCOURS D'AMENAGEMENT DESIGN COMPETITION, 2004

P. MORRAND DE JOUFFREY, "PSIHOLOGIA COPILULUI ", EDITURA TEORA, 2004

JEAN PIAGET, BARBEL INHELDER, "PSIHOLOGIA COPILULUI", EDITURA CARTIER POLIVALENT, 2005

BUTLER, GEORGE D, "RECREATION AREAS THEIR DESIGN AND EQUIPMENT"

"PARCS & PROMENADES DE PARIS" - LES EDITIONS DU DEMI-CERCLE PAVILION DE L'ARSENAL

TEZA DOCTORAT, EUGENIU APOSTOL, CLADIRI PENTRU PRESCOLARI, BUCURESTI, 1976

TEZA DOCTORAT, EMIL BARBU POPESCU, CONSTRUCTII DE CULTURA SI COEZIUNE SOCIALA PENTRU TINERET, BUCURESTI, 1981

TEZA DOCTORAT, IOANA TUDORA, ARHITECTURA SI REPREZENTARI SOCIALE. PEISAJ URBAN SPATIU SI ARHITECTURA

NOTE DE CURS, "ARHITECTURA CONTEXT PEISAJ", PROF. DR. ARH. ANA MARIA ZAHARIADE

NOTE DE CURS, "PSIHOLOGIA SPATIULUI CONSTRUIT URBAN", PROF ARH MARIANA EFTENIE

NOTE DE CURS "PEISAGISTICA" PROF VASILE MITREA, UNIVERSITATEA TEHNICA, CLUJ NAPOCA, 2000

REVISTA DETAIL, 2005, NR. 1, MICROARCHITECTURE

REVISTA "EL CROQUIS", 2003, NR.114, NJIRIC SI NJIRIC

REVISTA "EL CROQUIS", 2003, NR.109/110, HERZOG& DE MEURON

REVISTA "AV", 2001, NR. 91, PRAGMATISM AND LANDSCAPE

ARTICOLE REVISTA "ARHITEXT DESIGN":

• NICOLAE ERNST, "CHIAR IN SITUATII LIMITA NATURA NU ESTE AGRESIVA"
• CESAR PELLI, "DESPRE COLABORARE"

• WWW.DICTIONARE.RO - definitii ale unor termeni folositi pe parcursul lucrarii

• WWW.ELCROQUIS.ES - date cu privire la activitatea lui Eduardo Souto de Moura

• WWW.TOU.RO/RO/JOC - informatii despre camerele de joaca din spitalele din Romania
• WWW.E-SANA .RO - terapia prin joc a copiilor cu deficiente
• WWW.WEST8.NL - urban landscape - imagini sugestive si texte explicative
• WWW.F-O-A.NET - proiecte
• WWW.MIAMICHILDRENSMUSEUM.ORG - informatii despre programe interactive realizate cu si pentru copii
• WWW.EXT.COLOSTATE.EDU - programe de gradinarit pentru copii