REDACTAREA PLANURILOR SI A HARTILOR TOPOGRAFICE
4.1. GENERALITATI
Redactarea planurilor si hartilor reprezinta o etapa importanta a ridicarilor topografice, conditionand direct precizia lucrarilor si se poate face pe cale clasica sau cu instalatii automate, supravegheate doar in parte de operator. Dupa redactare, ca o ultima etapa a ridicarilor topografice, se trece la verificarea planurilor si hartilor, respectiv receptia lucrarilor prin controale specifice. Odata planul acceptat, poate fi multiplicat prin diferite mijloace, eventual transformat la o alta scara.
4.2. REDACTAREA PLANURILOR SI HARTILOR PE CALE CLASICA
4.21. Instrumente pentru redactare
Pentru redactare se folosesc instrumente si materiale de desen variate.
Coordonatografele rectangulare sunt instrumente ce servesc la raportarea punctelor de coordonate cunoscute intr-un sistem de axe. Se compun din doua brate, unul fix si altul mobil, perpendiculare intre ele, simbolizand cele doua axe de coordonate. Bratul mobil culiseaza pe bratul fix, paralel cu el insusi. La randul lui, pe bratul mobil culiseaza un cursor cu varf (ac, creion), ce serveste la materializarea punctului pe plan. Miscarile bratului mobil si ale cursorului sunt comandate de doua manivele care sunt in conexiune cu tamburi gradati, la diverse scari si la care se pot citi coordonatele cu o precizie grafica de 0,01 mm. Tamburii au mai multe gradatii corespunzatoare scarilor mai frecvent utilizate (1 : 500, 1 : 1 000, 1 : 2 000, 1 : 5 000) (fig. )
Coordonatografele rectangulare mici (fig. ) au o precizie limitata, dar pot fi transportate cu usurinta dintr-un loc in altul. Ele se folosesc la raportarea punctelor in cazul planurilor de mai mica amploare.
Coordonatografele polare sunt instrumente ce servesc la raportarea punctelor cu determinare polara. In constructia lor se distinge un cerc (semicerc) gradat pentru introducerea unghiului polar si o rigla gradata pentru introducerea distantei redusa la scara de raportare (fig. ). Pe rigla gradata culiseaza un creion pentru marcarea punctelor.
Raportoarele topografice sunt cercuri sau semicercuri gradate in unul sau in ambele sensuri, avand centrul cercului materializat. Precizia este in functie de marimea razei cercului. Cele mai practice sunt raportoarele transparente (semicercuri), gradate in ambele sensuri.
Suportul pe care se redacteaza un produs grafic trebuie sa fie de cea mai buna calitate. El poate fi constituit din placi de metal (zinc, aluminiu etc.) pe care s-a casat hartie de desen, folii de material plastic semimat, de diverse tipuri, hartie de desen, hartie sau calc milimetric, hartie milimetrica etc.
Creioanele de desen trebuie sa fie dure, fara a zgaria insa hartia. Pentru desenare sunt indicate creioanele 2H si 3H, iar pentru lucru, pe hartie de calc, creioanele 5H - 7H.
Penitele topografice si cele redis practic nu se mai utilizeaza. Locul lor este preluat de diferite tragatoare speciale (Rotring, Faber Castell etc.) care prezinta avantaje evidente: trusele contin capete de diferite grosimi (0,10; 0,20; 0,25; 0,35; 0,50; 0,70; 1,00; 2,00) si in constructia lor exista un rezervor de tus care alimenteaza tragatorul in timpul lucrului.
4.22. Redactarea planimetriei
Aceasta operatie cuprinde pregatirea planselor, raportarea punctelor si legarea lor in desen.
Pregatirea planselor. Initial, pe hartia de desen se traseaza un caroiaj rectangular, de 4, 5, 8 sau 10 cm, pentru a avea valori rotunde la scara de redactare. In continuare se traseaza cadrul plansei sau al trapezului ( ). Lucrarea se executa cu un coordonatograf de precizie.
La scari mai mari de 1 : 2 000 se traseaza formatul STAS si indicatorul, iar la scari mai mici (inclusiv 1 : 2 000) se delimiteaza foaia prin raportarea coordonatelor plane ale colturilor de trapez.
Raportarea punctelor de coordonate rectangulare. Daca raportarea se face cu ajutorul unui coordonatograf de precizie operatia cuprinde: rotirea contoarelor de x si y pentru a avea scala gradata necesara (corespunzatoare scarii planului), introducerea la tambure a valorilor coordonatelor punctului prin actionarea manetelor de x si y., inteparea (marcarea) punctului cu acul cursorului si in final inscrierea numarului si a cotei punctului.
Daca raportarea se face cu instrumente simple se calculeaza coordonatele punctului fata de coltul din stanga jos al caroului in care se afla punctul, apoi valorile obtinute se reduc la scara planului si se obtin astfel, coordonatele grafice in milimetri, ce se aplica pe plan, obtinand pozitia punctului.
Raportarea punctului prin coordonate polare. Raportarea se face cu ajutorul unui coordonatograf polar sau in lipsa acestuia cu un simplu raportor. Instrumentul de raportat se centreaza in punctul de sprijin, avand grija ca latura origine (valoarea 0) sa fie pe directia de referinta (o latura a drumuirii in cazul ridicarilor tahimetrice). Daca instrumentul folosit este un coordonatograf polar se descrie unghiul cu rigleta si se introduce la cursorul riglei distanta de radiere redusa la orizont si la scara planului si se inteapa. In final se inscriu numarul si cota punctului. Daca se lucreaza cu un simplu raportor se traseaza fin directia, apoi cu ajutorul distantierului se ia distanta redusa la orizont si la scara planului de pe o scara grafica si se aplica pe directia respectiva.
Raportarea punctelor ridicate prin metoda absciselor si ordonatelor. Raportarea acestor puncte se face cu ajutorul unei rigle si al unui echer pentru stabilirea directiilor si cu un distantier pentru aplicarea distantelor.
Unirea punctelor de detalii (legarea in desen) consta din unirea intre ele a punctelor tinand seama de notatiile din carnetele de teren si schitele de teren, astfel incat sa poata fi conturate pe plan detaliile planimetrice ridicate.
4.23. Reprezentarea reliefului
Formele de teren in practica topografica curenta se reprezinta prin metoda curbelor de nivel.
Trasarea pe plan a curbelor de nivel se face prin interpolare, plecand de la planul cotat si admitand ca punctele pe teren au fost astfel alese incat intre doua puncte vecine inclinarea terenului este uniforma si continua. Pentru trasare, practic, trebuie determinata, intre punctele cotate, luate doua cate doua, reprezentarile in proiectie orizontala ale punctelor ce ar avea o cota a carei valoare este un multiplu al echidistantei. Pentru aflarea acestor puncte, exista mai multe metode: metoda interpolarii grafice a curbelor de nivel cu doua variante (procedeul rabaterii si procedeul triunghiurilor dreptunghice) si metoda interpolarii numerice.
Trasarea curbelor de nivel prin procedeul triunghiurilor dreptunghice presupune folosirea izografului (fig. ), care este un grafic format din linii paralele echidistante(2, 3, 4, 5 mm), in functie de accidentatia terenului, trasate pe o foaie de hartie transparenta. Echidistanta liniilor de nivel, indiferent care ar fi ea, se considera egala cu distanta dintre doua linii alaturate. Pentru usurinta lucrului, liniile izografului se numeroteaza pe cele doua margini cu valorile liniilor de nivel, incepand cu cea minima spre cea maxima. Punctele invecinate de pe plan, in care panta se presupune ca este continua, se unesc doua cate doua. Se aplica apoi izograful peste unul din cele doua puncte, intrepoland din ochi pozitia lui, in asa fel incat cota punctului sa se incadreze intre cele doua linii de valori corespunzatoare. Izograful se fixeaza cu un ac infipt chiar in punctul interpolat si se roteste in jurul acului pana ce al doilea punct, va fi prins intre cele doua linii ce incadreaza ca valoare cota punctului. In aceasta pozitie se inteapa toate intersectiile liniilor de pe izograf cu linia ce uneste cele doua puncte, rezultand locurile prin care trec liniile de nivel (fig. ). Daca pe plan se face aceasta operatie intre mai multe puncte de cota cunoscuta, curbele de nivel se obtin prin unirea punctelor de aceeasi cota (fig. ). Unirea punctelor trbuie facuta cu atentie deosebita, astfel incat curbele de nivel obtinute sa corespunda cat mai bine sectiunilor cu plane orizontale echidistante ale diverselor forme de relief care se reprezinta. Pentru aceasta la desenarea curbelor de nivel trebuie sa se aiba in vedere liniile caracteristice ale terenului si anume liniile de creasta, de schimbare de panta, vaile etc.
La trasarea liniilor de nivel se vor respecta unele reguli: curbele de nivel se intrerup in dreptul semnelor conventionale si al portiunilor nivelate (asfaltate, betonate etc.); in cazul terenurilor accidentate, unde curbe de nivel sunt foarte dese, se vor desena numai curbele de nivel prinncipale, iar in dreptul rapelor se vor intrerupe, aplicand semnul conventional de rapa; valorile curbelor de nivel se inscriu, de regula, la marginea chenarului iar a celor principale se inscriu si pe plan, din loc in loc; echidistanta curbelor de nivel se ia in functie de scara planului, accidentatia terenului si precizia urmarita.
Uneori se copiaza pe calc pozitia planimetrica a tuturor punctelor radiate si se scriu si cotele lor, functie de care se traseaza curbele de nivel. Piesa astfel obtinuta se numeste oleata si apoi se copiaza de pe ea curbele de nivel pe planul ce se redacteaza.
Precizia trasarii curbelor de nivel este afectata de o serie de erori ce influenteaza pozitia pe inaltime si erori ce influenteaza pozitia in plan a curbelor de nivel.
Erorile cele mai importante, care influenteaza precizia curbelor de nivel pe inaltime, sunt: erorile provocate de influenta rugozitatii topografice a suprafetei terenului , erorile cotei statie, erorile diferentei de nivel dintre statie si punctele radiate, erorile datorita neuniformitatii pantei intre punctele vecine etc.
Erorile cele mai importante, care influenteaza asupra deplasarii in plan a pozitiei curbelor de nivel, sunt: erorile de pozitie pe plan ale punctului statie, erorile de pozitie pe plan ale punctelor radiate, erorile de interpolare a curbelor de nivel intre punctele cotate, erorile de trasare a curbelor de nivel intre punctele cotate, erorile de desenare a curbelor de nivel etc.
Erorile avand caracter accidental se aduna dupa legea radicalului. Aplicarea relatiei insa intampina greutati deoarece numarul erorilor este mare si totodata apar dificultati la determinarea fiecareia dintre ele. Din aceste motive, in practica, eroarea trasarii curbelor de nivel, prin interpolare, se stabileste cu o relatie dedusa pe baza experimentala si este:
( )
unde E - echidistanta curbelor de nivel, N - numitorul scarii planului, p - panta terenului.
4.24. Definitivarea planului
Daca redactarea se face pe hartie alba de desen (cu suport metalic) sau folii de material plastic, trasarea in tus se poate face direct aceasta devenind un original. Daca redactarea se face pe hartie milimetrica desenul se copiaza pe calc.
Scrierea utilizata in desenul topografic, nu se limiteaza numai la scrierea indicata in STAS-ul in vigoare, ci cuprinde si alte categorii de scriere prevazute in atlase de semne conventionale. Uneori se coloreaza, folosind culorile prevazute in aceleasi atlase.
Se executa si o legenda si se completeaza elementele indicatorului. Se recomanda sa se aplice si o scara grafica transversala.
4.3. REDACTAREA PLANURILOR SI HARTILOR
CU AJUTORUL INSTALATIILOR AUTOMATE
Redactarea grafica si trasarea in tus reprezinta un volum mare de munca de inalta calificare, ceea ce duce la ridicarea costului ridicarilor topografice. Pentru a inlatura acest dezavantaj, in ultimii ani, a aparut desenarea automata cu ajutorul calculatoarelor, ea cuprinzand insa o sfera mult mai larga decat desenul propriu-zis.
Instalatiile automate de desen utilizeaza ca date primare, pe cele inscrise in carnetele de teren ale ridicarilor transferate pe cartele perforate; acestea sunt preluate de calculatorul propriu, sau de altul independent, care pe baza programelor deduce coordonatele pe care le raporteaza automat. La tahimetrele electronice, se folosesc direct carnetele electronice de teren sau dischetele, in care sunt depozitate coordonatele calculate pe teren.
In prezent exista numeroase tipuri de instalatii automate de desen. Avantajele folosirii instalatiilor automate de desen sunt evidente si ele constau, in principal, in rapiditatea de realizare, finetea desenului, economia de forta de munca cu inalta calificare, posibilitatea usoara de modificare a desenului prin repetare. Lucrarile sunt supravegheate si in anumite faze completate, de un cartograf ce asista la executarea operatiilor.
4.4. VERIFICAREA PLANURILOR TOPOGRAFICE
Verificarea se face in conformitate cu instructiunile tehnice in vigoare. In principiu se verifica reteaua de sprijin (intocmirea proiectelor, materializarea si semnalizarea punctelor, modul de efectuare a observatiilor azimutale si zenitale, modul de desfasurare a calculelor, preciziile obtinute etc.) intr-un procent de 5 - 20% in functie de natura lucrarilor si detaliile ridicarii (distante, unghiuri, diferente de nivel, pante etc.) intr-un procent ce variaza intre 1 - 10%.
Dupa verificare, daca lucrarea este corespunzatoare, se incheie un proces verbal de receptie a lucrarii, care se semneaza de catre organul de verificare si seful de lucrare. Daca cu ocazia verificarii se constata anumite deficiente, se incheie o dispozitie de completare, corectare sau refacere.
In final lucrarea se preda beneficiarului sub forma de copii, insotite de un memoriu tehnic, scheme cu dispunerea planselor sau a trapezelor, inventare de coordonate si descrieri ale punctelor de sprijin. Piesa originala se pastreaza la arhiva.
4.5. REPRODUCEREA PLANURILOR
Planurile originale se pastreaza la arhiva pentru a nu se deforma, deteriora, rupe sau chiar pierde. Reproducerea se poate face la scara de redactare a originalului sau la alte scari.
Reproducerea planurilor la aceeasi scara se poate face prin mai multe metode, dintre care cele mai des folosite sunt: metoda fotografica, zincografica, heliografica, xerografica iar mai recent cu ajutorul instalatiilor automate.
Reproducerea planurilor la alte scari se foloseste in diferite imprejurari: racordarea unor ridicari de scari diferite sau pentru micsorarea unor planuri din reunirea carora s-ar obtine o privire de ansamblu a unor mari suprafete etc. Transformarea se poate face prin fotografiere, xerografiere sau mecanic cu ajutorul pantografului. Insa modalitatea cea mai rapida si economica este cu ajutorul instalatiilor automate de desenare.
Pantograful, constructiv, se compune din patru brate, montate in paralelogram, punctele de unire fiind puncte articulate (fig. ). Unul din varfurile paralelogramului este un punct fix, numit polul pantografului. Pe unul din brate se mai gaseste un stift, iar pe altul un dispozitiv de desenare. Valorile pentru raporturile de transformare cele mai uzuale sunt marcate pe bratele instrumentului. Daca bratele au gradatii milimetrice, gradatia corespunzatoare raportului de transformare se ia de pe tabela insotitoare.
Inainte de inceperea lucrului se introduce raportul de transformare pe cele trei brate si se verifica apoi montarea lui. Polul, creionul si stiftul trebuie sa fie coliniare. Pentru transformarea unui plan fiecare detaliu se urmareste cu stiftul, iar creionul pantografului va desena noul plan exact in raportul de scara introdus. Raportul poate fi de micsorare sau de majorare. In acest scop, dupa caz, creionul si stiftul se pot schimba intre ele.
Desi cu ajutorul pantografului se poate lucra in limitele raporturilor 1/20 - ¾ respectiv 20 - 4/3, nu se recomanda sa se faca transformari de majorare de scara mai mare ca de trei ori, deoarece erorile de redactare ale planului original si cele de lucru cu pantograful se amplifica.
|
