5.3. Pereti
5.3.1. Definitia si rolul peretilor.
Definitie.
Peretii sunt subsisteme ale sistemului cladire, principale sau secundare, structurale sau nestructurale, plane sau curbe, verticale sau usor înclinate.
În sistemul cladire peretii îndeplinesc doua categorii de roluri:
a. structurale
b. functionale
Din punct de vedere structural peretii pot fi:
a.1. portanti
a.2. autoportanti
a.3. neportanti
În sens structural, peretii îndeplinesc functiuni de rezistenta, stabilitate si deformabilitate. Astfel, peretii contribuie esential la raspunsul sistemului cladire la toate tipurile de actiuni la care este solicitat. Prin acest rol peretii asigura comportarea sistemului cladire corespunzator destinatiei si importantei sale.
Din punct de vedere functional peretii pot îndeplini mai multe roluri:
b.1. compartimenteaza în plan orizontal spatiul interior al sistemului cladire;
b.2. delimiteaza spatiul interior de mediul exterior sistemului cladire;
b.3. izoleaza mediul interior al sistemului cladire de mediul exterior, corespunzator cerintelor determinate de destinatia si importanta sistemului cladire: termic, fonic etc.;
b.4. asigura iluminarea si ventilarea naturala a spatiului interior al sistemului cladire corespunzator cerintelor determinate de destinatia si importanta sa;
b.5. raspunde cerintelor estetice determinate de amplasamentul, destinatia si importanta sistemului cladire.
5.3.2. Particularitati ale subsistemului perete.
Subsistemul perete este un ansamblu complex de elemente si componente, principale si secundare, care îndeplinesc local functiuni diferite, dar toate împreuna asigura rolul principal al peretelui în ansamblu, în pozitia sa determinata în care este amplasat în sistemul cladire.
Majoritatea peretilor sunt alcatuiti din parti pline si parti goale. Partea plina a peretilor este mai extinsa decât partea rezultata prin însumarea golurilor. Totusi, exista si pereti alcatuiti numai din parte plina. Golurile, care pot fi de usi, de ferestre sau tehnologice, îndeplinesc rol 646w2215g uri determinate de destinatia si functiunile sistemului cladire.
În mod uzual partea principala a unui perete este considerata partea plina. Aceasta parte poate fi realizata din diferite materiale: pamânt, lemn, sticla, metal, materiale plastice, blocuri de zidarie, beton simplu, beton armat, mixt.
Grosimea peretilor depinde de functia peretelui, de tipul peretelui, de pozitia în sistemul cladire, de materialul din care este alcatuit.
În ansamblul sistemului cladire peretii trebuie sa raspunda la cerinte diferite determinate de orientarea lor în raport cu punctele cardinale, cu zona climatica, regimul pluviometric, însorirea excesiva, vânturile dominante.
Peretii mai au în componenta lor si alte elemente accesorii care îndeplinesc diferite roluri functionale sau estetice. Aceste elemente sunt:
ancadramentele golurilor de usi si ferestre;
brâiele orizontale care separa planurile fatadelor în registre;
profilaturile verticale în interiorul registrelor;
cornisele;
glafurile si solbancurile.
5.3.3. Exigentele peretilor.
Principalele exigente cunoscute în literatura de specialitate la care trebuie sa raspunda subsistemul perete sunt:
a. exigente tehnice;
b. exigente functionale;
c. exigente estetice;
d. exigente economice.
a. Exigente tehnice.
Aceasta grupa de exigente se refera mai ales la asigurarea sigurantei în exploatare a peretilor. Esentiale sunt urmatoarele exigente:
a.1. rezistenta si stabilitate structurala
a.2. durabilitatea tuturor componentelor si elementelor peretelui sub actiunea factorilor chimici, fizici, biologici sau climatici. Acesti factori pot actiona izolat sau combinat;
a.3. rezistenta la foc în cazul izbucnirii unui cutremur;
a.4. asigurarea tuturor etanseizarilor la apa si aer.
b. Exigente functionale.
Exigentele functionale la care trebuie sa raspunda subsistemul perete se refera la asigurarea confortului interior. Acest scop poate fi atins prin îndeplinirea urmatoarelor aspecte:
b.1. distributia geometrica a peretilor în plan astfel încât sa raspunda functiunilor determinate de destinatia si importanta sistemului cladire;
b.2. crearea unui subsistem functional care sa asigure izolarea fonica;
b.3. crearea unui subsistem functional care sa asigure izolarea împotriva apei;
b.4. crearea unui subsistem functional care sa asigure protectia chimica si biologica;
b.5. crearea unui subsistem functional care sa asigure protectia termica;
b.6. asigurarea functiunilor de întrebuintare de catre utilizatorul, uman sau tehnologic, corespunzator amplasamentului, destinatiei si importantei considerate local sau pe ansamblul întregului sistem cladire.
c. Exigente estetice.
c.1. Aceste exigente trebuie îndeplinite îndeosebi de subsistemul peretilor exteriori. În acest sens, exigentele estetice ale peretilor exteriori coincid cu exigentele pe care trebuie sa le îndeplineasca anvelopa sistemului cladire.
c.2. Anvelopa cladirilor monumentale, a edificiilor care adapostesc functii social-culturale importante trebuie sa raspunda unor exigente estetice deosebite, corespunzatoare mediului de amplasament, tipului de cladire, traditiilor locale etc.
d. Exigente economice.
Costurile materialelor folosite, costul manoperei necesare la realizarea obiectivului, costul transportului fortei de munca, atunci când este cazul, precum si al materialelor puse în opera, fac parte dintre exigentele economice. Tot în aceasta categorie se încadreaza si costurile tehnologiilor folosite la executarea sistemului cladire.
5.3.4. Tipuri principale de pereti.
Principalele tipuri de pereti se definesc în raport cu:
a. mediul exterior:
a.1. pereti exteriori;
a.2. pereti interiori.
b. apartenenta la sistemul structural:
b.1. pereti structurali, portanti;
b.2. pereti de contravântuire sau autoportanti;
b.3. pereti nestructurali de compartimentari interioare.
5.3.5. Subsistemul perete în raport mediul exterior.
a.1. Pereti exteriori. Acesti pereti separa mediul interior al sistemului cladire de mediul exterior. Peretii exteriori intra în componenta anvelopei. Prin situarea în aceasta pozitie, peretii exteriori protejeaza mediul interior al sistemului cladire. Mediul interior, în acest caz, are un caracter complex deoarece este compus din mai multe parti:
utilizatorul uman sau tehnologic;
spatiul functional din interiorul sistemului cladire;
elemente si subsisteme structurale;
componente si elemente nestructurale;
subansambluri de izolatii;
subansambluri de finisaje;
sisteme, subsisteme si elemente de instalatii.
Peretii exteriori pot face parte din sistemul structural de rezistenta al sistemului cladire asigurând rezistenta si stabilitatea acestuia.
a.2. Pereti interiori. Acesti pereti apartin mediului interior înteles în acceptiunea de mai sus. Pot face parte din sistemul structural de rezistenta sau din sistemul nestructural al compartimentarilor.
5.3.6. Subsistemul perete din punct de vedere structural.
Apartenenta subsistemului perete la sistemul structural al cladirii determina urmatoarele tipuri principale de pereti:
b.1. pereti structurali sau portanti;
b.2. pereti de contravântuire sau autoportanti ;
b.3. pereti nestructurali de compartimentari interioare.
b.1. Pereti structurali, portanti
Peretii structurali portanti sunt subsisteme cu continuitate verticala. Grosimea acestor pereti, în cazul când sunt executati din zidarie de caramida, este de minim 25 cm.
Caracteristica esentiala a peretilor structurali este aceea ca apartin structurii de rezistenta. Aceasta înseamna ca sistemul structural al cladirii este de tip pereti structurali. Se mai poate spune ca sistemul cladire are structura de rezistenta realizata din pereti structurali.
Un subsistem de tip perete structural poate sa preia de pe întreaga sa înaltime si sa transmita bazei sale, considerata în sectiunea de contact cu subsistemul fundatie, toate încarcarile verticale si orizontale provenite din elementele structurale adiacente care reazema pe perete - placi, grinzi, elemente de acoperis - precum si din greutatea sa proprie.
În mod uzual, sectiunea de contact dintre subsistemul perete si subsistemul fundatie desparte sistemul cladire în doua parti mari: suprastructura si infrastructura. Aceasta sectiune de contact între suprastructura si infrastructura, o putem nota SCSI. Cota pe înaltime a acestei sectiuni depinde de grosimea tuturor straturilor componente care alcatuiesc stratul complex de finisaj al pardoselii. În monografia Constructii si mediu, capitolul Descompunerea ierarhica a sistemului cladire, s-au precizat principalele notiuni legate de stabilirea cotelor sistemului cladire pe înaltime. Astfel, în mod uzual, cota pardoselii de la parter este considerata cota ± 0.00, care este reperul de baza în stabilirea cotelor pozitive si negative pe înaltime pentru întregul sistem cladire. Cota sectiunii de contact SCSI va avea întotdeauna o valoare negativa, deoarece se afla sub planul finisat al pardoselii, situat la cota ± 0.00.
Aceasta alegere de cote si descompunere în raport cu sectiunea de contact SCSI are un caracter conventional în raport cu raspunsul structural al ansamblului format de subsistemul perete si subsistemul fundatie. Transmiterea încarcarilor verticale si orizontale se face succesiv prin toate sectiunile ansamblului perete-fundatie.
În fig. 5.3.1. este reprezentata o vedere spatiala a unei zone curente apartinând unui perete structural, portant. Peretele situat între axele modulare verticale i si i+1 preia încarcari transmise prin intermediul centurii de placa fiecarui planseu situat la nivelurile n-1, n, n+1. În fig. 5.3.2. este prezentata schema spatiala de transmitere a încarcarilor la nivelul fiecarui planseu, precum si din fiecare portiune de perete pe fiecare nivel. În fig. 5.3.3. sunt reprezentate doua sectiuni: A-A si B-B. Sectiunea A-A reprezinta aceeasi zona curenta de perete structural situata la nivelurile n-1, n, n+1. În sectiunea B-B.a. sunt reprezentate încarcarile atât din plansee, cât si din perete pe fiecare nivel. În sectiunea B-B.b. este reprezentata însumarea încarcarilor la fiecare nivel n-1, n, n+1. Conform notatiilor precizate în figura valoarea sumei tuturor încarcarilor pâna la nivelul n este:
(1)
Fig. 5.3.1. Perete portant. Vedere spatiala.
Fig. 5.3.2. Perete portant. Transmiterea încarcarilor din plansee si perete
Fig. 5.3.3. Perete portant. Transmiterea încarcarilor gravitationale.
b.2. Pereti de contravântuire sau autoportanti.
Peretii de contravântuire sunt subsisteme structurale cu continuitate verticala care au rolul de a rigidiza sistemul structural spatial prin conlucrarea cu peretii structurali portanti.
Grosimea acestor pereti, în cazul când sunt executati din zidarie de caramida, este de minim 25cm.
Peretii de contravântuire nu preiau încarcari din planseu si de aceea transmit ansamblului fundatiilor numai încarcari din greutatea proprie.
În fig.5.3.4. este reprezentata o vedere spatiala a unei zone curente apartinând unui perete structural de contravântuire autoportant. Au fost alese conditii geometrice similare cu cele în care a fost pozitionat peretele structural. Peretele de contravântuire este situat între axele modulare verticale i si i+1. Placile de planseu situate la nivelurile n-1, n, n+1 sunt nerezemate pe peretele de contravântuire, fiind separate printr-un rost de acesta. Acest mod de alcatuire este posibil în cazul planseelor realizate din elemente prefabricate liniare. Între placa planseului si centura nu exista continuitate.
În fig. 5.3.5. este reprezentata schema de transmitere a încarcarilor verticale în cazul peretelui de contravântuire. Sunt reprezentate numai încarcarile uniform distribuite din greutatea proprie a peretelui pe fiecare nivel. Planseele nu transmit încarcari.
În fig. 5.3.6. sunt reprezentate sectiunile A-A si B-B. Pentru peretele autoportant din sectiunea A-A este pusa în evidenta absenta continuitatii dintre placa si centura planseului prin prezenta unui rost. În sectiunea B-B.a. este reprezentata transmiterea încarcarii gravitationale pe fiecare nivel, iar în fig. B-B.b. este reprezentata însumarea încarcarilor în peretele autoportant la fiecare nivel n-1, n, n+1. Folosind notatiile precizate în fig. B-B.b. valoarea sumei tuturor încarcarilor pâna la nivelul n este:
(2)
deoarece planseul nu transmite încarcari:
(3)
Fig. 5.3.4. Perete autoportant
Fig. 5.3.5. Perete autoportant. Transmiterea încarcarilor din perete.
Fig. 5.3.6. Perete autoportant. Transmiterea încarcarilor gravitationale.
b.3. Pereti nestructurali sau de compartimentari interioare.
Acest tip de pereti se mai numesc uneori pereti purtati sau neportanti. Este o denumire sugestiva deoarece peretii de compartimentare sunt asezati pe placa planseului si nu au continuitate pe verticala.
Peretii de compartimentare au grosimi reduse, în general maxim 15 cm. Pot fi realizati din diferite materiale: lemn, metal, beton celular autoclavizat, blocuri de zidarie, materiale plastice, rigips etc.
Tehnologia de executie poate fi umeda sau uscata. În prezent este preferata tehnologia de executie uscata.
Peretii de compartimentare constituie încarcari pentru placa de planseu.
5.3.7. Pereti din zidarie de caramida.
Caramida plina P, caramida cu goluri verticale GV, blocuri de beton celular autoclavizat BCA.
Peretii din zidarie se pot alcatui din mai multe tipuri de caramizi sau blocuri. În continuare sunt prezentate caramizile pline P, caramizile cu goluri verticale GV, blocurile de beton celular autoclavizat BCA.
În monografia Constructii si mediu, capitolul Materiale de constructii sunt precizate principalele caracteristici ale caramizilor pline si caramizilor cu goluri: dimensiuni, calitati, conditii de admisibilitate, rezistenta medie la compresiune.
În fig.5.3.7. sunt detaliate cu dimensiunile corespunzatoare cele trei tipuri de blocuri:
caramizi pline P: 240×115×63 mm;
caramizi cu goluri verticale GV:
240×115×88 mm; 240×115×88 mm;
290×115×138 mm; 290×115×138 mm.
beton celular autoclavizat BCA:
600 (500)×240×200 mm pentru interior;
600 (500)×290×240 mm pentru exterior.
Procedeul prin care se realizeaza peretii din zidarie de caramida sau blocuri de BCA se numeste teserea zidariei
Fig. 5.3.7. Blocuri de zidarie
Realizarea în câmp curent a peretilor structurali si nestructurali din zidarie simpla de caramida plina P.
Zidaria de caramida plina se realizeaza din caramizi asezate pe lat sau pe cant.
În fig. 5.3.8. ÷ 5.3.11. sunt prezentate mai multe tipuri de teseri de zidarie din caramida plina întâlnite curent în practica:
a. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de un sfert de caramida (1/4C), 63 mm, fig. 5.3.8.
b. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de o jumatate de caramida (1/2C), 115 mm, fig. 5.3.9.
c. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de o caramida (1C), 240 mm, fig. 5.3.10.
d. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida plina cu grosimea de o caramida si jumatate (1 si 1/2C), 365 mm, fig. 5.3.11.
Asezarea caramizilor se face în rânduri succesive orizontale si paralele având rosturile verticale nesuprapuse, fara continuitate verticala. Nu se admit sparturi de caramida la teserea zidariei. La realizarea colturilor, ramificatiilor si intersectiilor sunt admise fractiuni de o jumatate de caramida (1/2C) sau trei sferturi de caramida (3/4C).
Rândurile, notate R1 si R2, au rosturi orizontale între ele umplute cu un material de legatura, denumit mortar. În monografia Constructii si mediu în capitolul Materiale de constructii, mortarul a fost prezentat în detaliu.
Rosturile orizontale au grosimea de 12 mm. Rosturile verticale au grosimea de 10 mm. Rosturile verticale se tes alternativ. Este obligatorie, conform Normativului P2-85, ca suprapunerea caramizilor din doua rânduri succesive pe înaltime sa se faca pe minimum 1/4 C în lungul peretelui si minimum 1/2C pe grosime. (P2-85 "Normativ privind alcatuirea si executarea structurilor din zidarie".)
Conform aceluiasi normativ, P2-85, se recomanda ca înaltimile zidurilor sa fie un multiplu de înaltime a caramizii.
Un perete structural portant trebuie sa fie alcatuit din acelasi tip de caramizi care au aceeasi înaltime.
În figurile mentionate mai sus, fig.5.3.8. ÷ 5.3.11. sunt specificate în detaliu toate cotele de executie ale peretilor din zidarie de caramida plina pentru situatiile curente întâlnite în practica. Sunt detaliate pentru toate cazurile modalitatile de tesere pe fiecare din rândurile R1 si R2. Fiecare tip de perete 1/2C, 1/4C, 1C, 1 si 1/2C este reprezentat si în sectiune, astfel încât sa fie pusa în evidenta suprapunerea caramizilor pe o jumatate de caramida, 1/2C.
Fig. 5.3.8. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de un sfert de caramida (1/4C)
Fig. 5.3.9. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de o jumatate de caramida (1/2C)
Fig. 5.3.10. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de o caramida (1C)
Fig. 5.3.11. Alcatuirea zidariei din caramida plina cu grosimea de o caramida si jumatate (1˝C)
Realizarea în câmp curent a peretilor structurali din zidarie de caramida cu goluri GV.
În fig. 5.3.12. ÷ 5.3.13. sunt prezentate cele mai frecvente tipuri de alcatuire a peretilor din zidarie de caramida cu goluri verticale GV :
a. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida cu goluri verticale GV cu grosimea de o jumatate de caramida (1/2C), 140 mm, fig. 5.3.12.
b. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida cu goluri verticale GV cu grosimea de o caramida (1C), 290 mm, fig. 5.3.13.
c. alcatuirea peretelui de zidarie de caramida cu goluri verticale GV cu grosimea de o caramida si jumatate (1 si 1/2C), 440 mm, fig. 5.3.14.
Zidaria din caramizi cu goluri verticale se alcatuieste din caramizi asezate numai pe lat. Este interzisa asezarea caramizilor cu goluri verticale pe cant.
Toate recomandarile facute pentru peretii de zidarie de caramida plina, descrise la punctul anterior, 5.3.7.2., sunt valabile si pentru peretii realizati din zidarie cu goluri verticale.
Fig. 5.3.12. Alcatuirea zidariei din caramida cu goluri GV cu grosimea de o jumatate de caramida (1/2C)
Fig. 5.3.13. Alcatuirea zidariei din caramida cu goluri GV cu grosimea de o caramida (1C)
Fig. 5.3.14. Alcatuirea zidariei din caramida cu goluri GV cu grosimea de o caramida si jumatate (1˝C)
Realizarea la colturi, a ramificatiilor si intersectiilor la peretii structurali si nestructurali din zidarie de caramida plina P.
În figurile fig. 5.3.15. ÷ 5.3.21. sunt reprezentate mai multe situatii curente întâlnite în practica de realizare a îmbinarilor la colturi, la ramificatii si la intersectii. Grosimile peretilor care se întâlnesc în situatiile amintite mai sus sunt fie aceleasi, fie diferite.
Cazurile analizate în fig. 5.3.15. ÷ 5.3.21. sunt:
a. Legatura la colturi între pereti structurali de caramida plina cu grosimea de 1 si 1/2C, fig. 5.3.15.
b. Legatura la ramificatie între pereti structurali de caramida plina cu grosimea de 1 si 1/2C, fig. 5.3.16.
c. Legatura la ramificatie între pereti structurali de caramida plina cu grosimi diferite: la exterior caramida de 1 si 1/2C la interior caramida de 1 C , fig. 5.3.17.
d. Legatura la ramificatie între un perete structural de caramida plina cu grosimea de 1 si 1/2C si un perete de compartimentare de 1/4C, fig. 5.3.18.
e. Intersectia între doi pereti structurali din zidarie de caramida plina având grosimea de o caramida, 1 C, fig. 5.3.19.
f. Intersectia între doi pereti structurali din zidarie de caramida plina având grosimi diferite: de o caramida si jumatate 1˝ C si de o caramida 1 C, fig.5.3.20.
g. Intersectia între doi pereti nestructurali din zidarie de caramida plina având aceeasi grosime: 1/2C, fig. 5.3.21.
În paragraful precedent s-a mentionat ca la teserea colturilor, ramificatiilor si intersectiilor se admit fractiuni definite de caramida: 1/2C si 3/4C. Astfel, în fig. 5.3.15. unde este reprezentata legatura la colturi între pereti structurali de caramida plina cu grosimea de 1˝ C, se admite folosirea unei fractiuni de caramida de trei sferturi de caramida 3/4C. Apoi, în fig. 5.3.16., unde este reprezentata legatura la ramificatie între pereti structurali de caramida plina cu grosimea de 1˝ C, se admite folosirea pe lânga fractiunea de 3/4C si a fractiunii de o jumatate de caramida 1/2C. O situatie similara se întâlneste în cazul legaturii de ramificatie dintre doi pereti structurali din caramida plina de grosimi diferite: 1˝ C si 1C. În aceasta situatie este necesara fractiunea de trei sferturi de caramida, 3/4C.
Fig. 5.3.15. Legatura la colturi pentru zidaria din caramida plina de 1˝C
Fig. 5.3.16. Legatura la ramificatii pentru zidaria din caramida plina de 1˝C
Fig. 5.3.17. Legatura la ramificatii pentru zidaria din caramida plina. Perete exterior de 1˝C si perete interior de 1C.
Fig. 5.3.18. Legatura la ramificatii pentru zidaria de caramida plina. Perete exterior de 1˝C si perete interior de compartimentare 1/4C
Fig. 5.3.19. Intersectie pereti structurali din zidarie de o caramida 1C
Fig. 5.3.20. Intersectie pereti structurali din zidarie de caramida plina de 1˝C si 1C
Fig. 5.3.21. Intersectie pereti nestructurali de compartimentare din zidarie de caramida plina 1/4C
5.3.8. Alte moduri de alcatuire a peretilor de zidarie.
În afara de zidaria simpla mai exista urmatoarele moduri de alcatuire a zidariilor:
a. zidarie de umplutura;
b. zidarie armata;
c. zidarie complexa;
d. zidarie mixta.
a. Zidaria de umplutura se foloseste la închiderea spatiilor libere dintre elementele structurale în cazul constructiilor realizate cu sisteme structurale din beton armat. Se recomanda ca zidaria sa fie ancorata de structura de rezistenta cu armaturi dispuse echidistant pe înaltime. Distanta dintre barele de ancoraj este de 60 ÷ 80 cm. Zidaria de umplutura se împaneaza la partea superioara, în general, cu mortar si fragmente de caramida. Prin folosirea mortarului de marca superioara minim M50 se realizeaza protectia împotriva coroziunii a barelor de ancoraj.
b. Zidaria armata consta în prevederea mai îndesita a barelor de ancoraj, adica la maxim 5 (cinci) rânduri de caramida plina. Se foloseste mortar de marca superioara, minim M50.
c. Zidaria complexa sau zidaria întarita. La realizarea acestei zidarii se folosesc stâlpi înglobati în zidarie, care astfel au dimensiuni mai mici decât în cazul stâlpilor de cadru. Intervalele la care se prevad acesti stâlpi trebuie sa respecte prevederile constructive si datele rezultate din calcul.
d. Zidaria mixta este realizata dintr-un strat de beton si un strat de zidarie de caramida plina. Grosimea stratului de beton se determina în functie de pozitia peretelui, înaltimea sa etc. Un aspect important în cazul zidariei mixte este asigurarea conlucrarii dintre stratul de beton si stratul de caramida. O posibilitate uzuala consta în asezarea transversala a câte unei caramizi la distante orizontale de maximum un metru. Pe înaltime aceste caramizi transversale sunt asezate alternativ.
5.3.9. Pereti structurali din beton armat monolit.
5.3.9.1. Alcatuirea peretilor structurali din beton armat monolit.
Peretii din beton armat monolit se realizeaza prin turnarea betonului proaspat în cofraje direct pe santier spre deosebire de peretii prefabricati care se executa în cofraje metalice pe platforme industriale special amenajate.
Cofrajele în se executa peretii monolit pot fi de mai multe tipuri:
a. cofraje de inventar;
b. cofraje metalice plane;
c. cofraje metalice spatiale;
d. cofraje metalice glisante.
Peretii din beton armat monolit sunt pereti structurali, portanti. Pot fi:
3.1. Pereti exteriori;
3.2. Pereti interiori.
Peretii exteriori se pot realiza din doua sau trei straturi. Peretii exteriori se realizeaza în straturi, compusi, din necesitatea de a fi termoizolati.
Peretii realizati în doua straturi au în componenta:
a. un strat portant realizat din beton armat monolit;
b. un strat termoizolator.
Peretii alcatuiti din trei straturi se mai numesc pereti tristrat sau pereti sandvis. Acesti pereti sunt alcatuiti astfel:
a. Stratul portant care este chiar peretele exterior din beton armat monolit.
Grosimea acestui strat se determina din calcul din conditii de rezistenta, din conditii de rezemare a planseelor, din conditii tehnologice etc. Grosimea frecventa a stratului portant se încadreaza în intervalul 14 ÷ 25 cm. În cazuri deosebite, se pot adopta grosimi mai mari, spre exemplu în cazul adaposturilor de protectie civila. La executarea acestor pereti se folosesc clase superioare de beton: minim Bc20. Pentru barele de rezistenta se foloseste otel beton tip PC52.
b. Stratul termoizolator care poate fi realizat din diferite materiale termoizolatoare: granulit, polistiren expandat, BCA, diferite alte tipuri de blocuri sau placi termoizolante. Acest strat se executa la exterior peste stratul de beton armat monolit. În functie de tipul termoizolatiei sunt necesare agrafe de prindere a acesteia.
c. Stratul de protectie al termoizolatiei fata de diferiti agenti climatici, exteriori etc.: ploi, vânt, coroziune, ciclurile de înghet-dezghet, însorire excesiva. Protectia termoizolatiei se poate executa prin aplicarea unui strat relativ subtire din beton greu. Acest strat, desi poate fi din beton simplu, este recomandabil sa fie realizat din beton armat.
Peretii interiori se realizeaza monostrat si anume stratul portant din beton armat monolit. Toate prevederile referitoare la peretii exteriori sunt valabile si la peretii interiori, cu exceptia stratului termoizolator, care nu mai este necesar, si a protectiei sale.
În fig. 5.3.22. sunt reprezentate în sectiune verticala cele doua tipuri de pereti: exteriori si interiori. Pentru peretele exterior s-a ales un caz concret întâlnit în practica curenta: perete exterior cu termoizolatie din BCA.
Fig. 5.3.22. Pereti din beton armat monolit.
Prevederi constructive la alcatuirea peretilor structurali din b.a.m. Armarea locala a peretilor structurali din beton armat monolit: capat liber lamelar, capat liber evazat cu bulb, bordarea golurilor.
În fig. 5.3.23. sunt reprezentate principalele cazuri întâlnite în practica curenta referitoare la alcatuirea sectiunilor de beton si armare locala a peretilor structurali din beton armat:
a. perete structural plin cu un capat lamelar;
b. perete structural plin cu un capat evazat sau cu bulb;
c. perete structural cu un gol.
Grosimea minima, notata cu t, a inimii si a talpilor trebuie sa fie:
mm si 
, unde 
este
înaltimea unui nivel.
În zonele seismice capetele lamelare ale peretilor structurali trebuie evazate sub forma de bulbi. Dimensiunile constructive, a si b, ale acestora sunt:
mm si 
În fig. 5.3.23. sunt hasurate zonele de armare locala în care se prevad, în afara de armarea curenta din câmpul peretelui structural, carcase de armatura.
Notatiile folosite sunt:
= înaltimea
sectiunii montantului;
si = înaltimile sectiunii montantilor
de o parte si de alta a golului.
= lungimea golului din
diafragma.
Conform Codului pentru proiectarea constructiilor cu pereti structurali din beton armat, P85-1996: se admite înglobarea în peretii structurali a tuburilor de instalatii electrice, respectând conditia ca în aceeasi sectiune transversala a peretelui sa nu se afle mai mult de un tub, iar distanta minima între doua tuburi sa fie 200 mm. Tuburile vor avea diametrul de maximum 1/8 din grosimea peretelui si se vor poza între cele doua plase de armare curenta.
Fig. 5.3.23. Armare locala a peretilor structurali din beton armat monolit (diafragme). Zonele de dispunere a carcaselor.
Armarea peretilor structurali din b.a.m. Tipuri de carcase folosite la armarea capatului liber, armarea bulbului, bordarea golurilor, la ramificatii si intersectii.
Armarea peretilor structurali, conform Normativului P85-1996 se compune în principal din:
a. armaturi de rezistenta;
b. armaturi constructive.
a. Armaturile de rezistenta rezulta din calculul la eforturile produse de actiunea încarcarilor verticale si orizontale. Armaturile de rezistenta sunt de urmatoarele tipuri:
a.1. armaturi longitudinale sau verticale care asigura capacitatea de rezistenta la încovoiere;
a.2. armaturi transversale sau orizontale care asigura preluarea fortelor taietoare;
a.3. armaturi longitudinale de conectare în lungul rosturilor de turnare;
a.4. armaturi de confinare a betonului în zona comprimata;
a.5. armaturi transversale pentru evitarea flambajului armaturilor longitudinale comprimate.
b. Armaturile constructive nu rezulta în mod curent din calcul, însa rezulta din asigurarea la unele fenomene si solicitari constatate mai ales experimental în practica curenta: contractia betonului, variatii de temperatura etc. Armaturile constructive se mai prevad si din conditii tehnologice de executie posibila, pozitionarea armaturilor de rezistenta, ancorarea subansamblurilor izolatoare, alte situatii locale si particulare.
În fig. 5.3.24. sunt prezentate situatiile frecvente în practica curenta de armare locala cu carcase de armatura:
a. Armarea cu carcasa în capatul liber;
b. Armarea bulbului;
c. Bordarea cu carcase a golurilor;
d. Armarea cu carcase la ramificatii;
e. Armarea cu carcase la intersectii.
Cantitatea de armatura longitudinala rezulta din calcul. Nu se vor folosi pentru alcatuirea carcaselor bare cu diametre mai mici de Φ10 mm PC52. Etrierii folositi au diametrul minim Φ8 mm.
Dimensiunile carcaselor în sectiune sunt date la punctul anterior 5.3.9.2., Armarea locala a peretilor structurali.
Fig. 5.3.24. Armarea locala a peretilor din beton armat monolit. Tipuri de carcase folosite la goluri, ramificatii si intersectii.
|
