Utilizarea placilor ceramice in arhitectura urbana

Utilizarea placilor ceramice în arhitectura urbana

Tipuri de placi ceramice

În activitatea comerciala clasificarea placilor ceramice pe baza normelor europene (EN) nu este de obicei folosita. Se folosesc în schimb o clasificare bazata pe denumirea tehnico-comerciala, care împarte placile ce 10310w229k ramice în urmatoarele grupe:

gresie portelanata;

cotto

clinker

monocuttura (gresie obtinuta printr-un singur ciclu de ardere). Datorita ponderii pe care o are în productia mondiala de placi ceramice si a suprematiei în inovatiile tehnologice, terminologia italiana legata de placile ceramice (de exemplu denumirile) s-a impus pe plan mondial. În unele zone (inclusiv în tara noastra) în locul denumirii Cotto se foloseste Terracotta.
Gresia portelanata - se obtine dintr-un amestec de materii prime apropiate, din punct de vedere al compozitiei de cel folosit la fabricarea articolelor sanitare. Produsul este aproape în totalitate verificat, prin urmare complet inabsorbant si cu înalte caracteristici mecanice.
Gresia portelanata a fost utilizata de la început ca un material recomandat pentru ambiente cu conditii severe de exploatare, cum sunt spatiile industriale sau cele publice (piete, aeroporturi, supermarket-uri etc.) cu trafic foarte intens.
Este interesant de stiut ca pâna spre sfârsitul anilor '70, gresia portelanata era propusa într-o gama extrem de limitata de culori si dimensiuni (se produceau preponderent formate mici de 5 x 10 cm). În acea perioada ea detinea un procent neînsemnat din productia mondiala de placi ceramice si era folosita în locuri foarte exigente din punct de vedere al conditiilor de exploatare ambientala si putin exigente din punct de vedere estetic-decorativ. [...]
Concomitent cu aceste inovatii a avut loc si o diversificare tipodimensionala a placilor, astfel încât de la dimensiunile mici de 10 x 10 cm sau 20 x 20 cm s-a ajuns la dimensiuni de 45 x 45 cm; 60 x 60 cm si chiar la lastre cu dimensiuni peste 1 m. Astazi în Italia, de exemplu, se produc anual în jur de 300 milioane mp gresie portelanata, ceea ce reprezinta circa jumatate din productia de placi ceramice a acestei tari.
Cotto - în traducere înseamna pamânt ars, datorita culorii pe care o capata argila prin ardere. Sunt placi, în general de dimensiuni mari (30 x 30; 20 x 40; 40 x 60 cm), de regula cu suprafata nesmaltuita. Au o suprafata poroasa si de aceea sunt mai pretentioase la întretinere. Pentru acest considerent în ultimul timp s-a initiat si o productie de placi cu suprafata total sau partial smaltuita, însa ca volum aceasta este la scara restrânsa.
Cotto este un produs traditional, evocativ, foarte placut, care a fost folosit si înainte vreme. Este folosit preponderent în ambiente rustice dar se extinde din ce în ce mai mult în cele moderne. Tehnologia actuala pentru producerea acestui sortiment are ca rezultat îmbunatatirea caracteristicilor tehnice ale placilor mentinându-se însa particualritatile estetice care le individualizeaza.
Clinker - aceasta categorie cuprinde o gama eterogena de placi ceramice, mai greu de definit, având structura relativ compacta, ceea ce le confera caracteristici bune în ce priveste rezistenta la solicitarile mecanice si la agenti atmosferici. Aceste placi ceramice se produc din materii prime aditivate cu oxizi coloranti, prelucrate prin procedeul de extrudare. Suprafata poate fi smaltuita sau nu (naturala). Se produc într-o mare varietate de formate si dimensiuni, cele mai folosite fiind de 12 x 24 cm; 20 x 20 cm; 30 x 30 cm. Se pot realiza cu usurinta piese geometrice complexe, cum ar fi de exemplu bordul pentru piscine.
Clinkerul are o arie larga de utilizare ca: pardoseli interne, externe, placari de fatade de cladiri etc.
Monocottura - defineste placile ceramice obtinute printr-o ardere concomitenta a suportului si smaltului aplicat pe suprafata sa (smaltul se aplica pe suportul crud si se trec o singura data prin cuptor, ciclul de coacere consumându-se la temperatura de 1200 grade C).
Aceasta categorie include o gama extrem de variata de placi smaltuite, având caracteristici fizice foarte diferite între ele, cum este de pilda absorbtia de apa care variaza în limite foarte largi, de la 1-2 % pâna la 10 %.
În functie de materia prima folosita se disting doua tipuri de placi, si anume cele provenite din pasta rosie (care contin compusi ai fierului) si cele din pasta alba (care nu contin compusi ai fierului). Evident, aceasta caracteristica se refera la culoarea suportului iar pentru identificare se poate observa partea dorsala a placii. Este de mentionat ca apartenenta placilor la una din cele doua categorii nu influenteaza în mod substantial caracteristicile tehnico-prestationale a acestora.
Si în cazul acestei categorii s-a pornit de la dimensiuni mici 20 x 20 cm iar apoi s-au standardizat si dimensiuni de 30 x 30 cm; 40 x 40 cm si chiar mai mari. Varietatea culorilor si desenului smaltului de la suprafata confera acestuia o aplicabilitate extraordinar de diversa la realizarea proiectelor ce tin de ambientul urban.

Factori care actioneaza asupra placilor ceramice

Arhitectura urbana fiind una de exterior, suprafetele (peretii si pardoselile) sunt expuse la factori meteorologici (apa, soare, vânt, frig), agenti chimici si solicitari mecanice (datorate frigului sau impactului cu corpuri dure). Intensitatea factorilor meteorologici depinde de climatul zonei geografice. În ceea ce priveste agentii chimici, acestia sunt continuti în aer, în precipitatii sau în substante, iar suprafetele pot veni în contact cu acestia în mod accidental sau intentionat. Agentii chimici sunt substante poluante provenite deseori din activitati umane (mijloace de transport, echipamente si aparate de încalzire, industrie etc.) iar uneori pot avea si origine naturala (îngrasaminte, coroziune etc.).
Mediul urban fiind unul public, suprafetele sunt utilizate de un mare numar de persoane si uneori si de vehicule ceea ce are ca rezultat solutii mecanice asupra acoperirilor lor. În cazul acoperirilor cu placi ceramice, afectarea suprafetelor nu depinde numai de intensitatea actiunilor mecanice (ale picioarelor sau rotilor vehiculelor) dar si de inevitabila prezentľ a prafului, nisipului sau a altor materiale dure si abrazive. Operatiile de curatare (realizate deseori de catre masini) pot produce de asemenea afectarea placilor ceramice, atât mecanic cât si chimic.
Deoarece suprafetele în spatiile urbane sunt destinate uzului public, ele sunt subiectul unor cerinte de siguranta chiar mai stricte în comparatie cu mediul privat. Posibila prezenta a apei, ghetei sau altor substante, mareste riscul accidentelor prin alunecare. De aceea utilizarea acestor spatii este foarte eterogena în ceea ce priveste conditiile fizice si trebuie delimitata strict la proiectarea si alegerea materialelor.
Un alt aspect al sigurantei în utilizare a placilor ceramice în mediul urban se refera la riscul prin care persoanele pot fi accidentate în urma desprinderii si caderii unor fragmente sau parti întregi din acoperirile fatadelor. Acest risc exista si în cazul fetadelor din placi ceramice însa în acest caz cauzele trebuie cautate cu precadere la proiectarea fatadei si instalarea placilor si nu la alegerea unui anumit tip de placa.
Marea diversitate a tipurilor de placi ceramice care difera atât prin format si culori, cât si prin structura (de exemplu porozitatea) are ca urmare atât sporirea sanselor de a fi identificata o solutie de acoperire buna cât si riscul de a se alege solutii necorespunzatoare (proprietatile diferite ale diferitelor tipuri si modele de placi ceramice la existenta unor produse nonechivalente. Cel mai important aspect este cel al unei alegeri bune între miile de produse existente pe piata, aceasta putându-se realiza numai prin intermediul standardelor tehnice.

ing. Aurelian PETRESCU - Petras Confort SRL