ARHITECTURA NEO-ROMANEASCA
pâna la primul razboi mondial
1. Premise
- arhitectura neo-româneasca se înscrie în miscarea romantismului european, de redesteptare a spiritului si a identitatii nationale, care, în cazul particular al României, a dominat întregul secol al XIX-lea, nu numai în sfera ideologiilor artistice, ci în primul rând, pe aceea a politicului. %n privinta arhitecturii nu mai era vorba de recuperarea istoriei, în general, ci pe aceea nationala.
- precursori: Alexandru Odobescu si Dimitrie Berindei, care afirma, la mijloc 19119y2410t ul secolului, necesitatea unei arhitecturi românesti, ca si sursele principale ale acesteia: vechea arhitectura culta si arhitectura populara.
- sporirea interesului pentru monumenele istorice si pentru protejarea lor; reactia la restaurarile lui Lecomte de Nou˙ si prima lege pentru protectia monumentelor.
2. Ion Mincu (1850-1912)
- formatia sa profesionala; sursele sale de inspiratie: importanta acordata bisericii Stavropoleos pentru proiectarea unei noi arhitecturi în forme nationale.
- lucrarile - manifest: casa Lahovari (1886), scoala centrala de fete (1890), Bufetul de la sosea (1892), proiectul pentru Primaria capitalei (1900-1904); analiza stilistica. Alte constructii ale lui I. Mincu.
3. scoala de arhitectura
- începuturile învatamântului românesc de arhitectura (1891) si formarea studentilor în spiritul arhitecturii initiate de Mincu: proiectele în "stil neo-românesc" si releveele dupa vechile monumente nationale.
4. Principalii protagonisti ai perioadei: Petre Antonescu, Grigore Cerchez, Nicolae Ghica Budesti, Cristofi Cerchez. Analiza unor cladiri semnificative pentru cautarile lor plastice.
CULTURA ARHITECTURALA A PERIOADEI INTERBELICE
1. Conditiile generale politice si economice: noua realitate a tarii dupa Marea Unire - populatia si suprafata tarii; Constitutia din 1923 si unificarea administrativa. Regimul politic. Dezvoltarea economica: criza de supraproductie din 1928-32 si momentul de vârf din 1938.
2. Contextul cultural: afirmarea noilor generatii de intelectuali; pluralismul expresiei artistice. Disputa traditionalism - modernitate si cautarea identitatii spirituale nationale; o perspectiva diferita asupra spatiului rural si asupra valorilor istorice.
3. Arhitectura si urbanismul:
- culturi diferite ale urbanului: Vechiul Regat si teritoriile care au apartinut imperiului austro-ungar
- dezbaterea de idei si protagonistii; noutatea în peisajul arhitectural românesc. Rolul principalelor reviste de arhitectura: "Arhitectura" (1906-1944); "Urbanismul" (1932-1942); "Simetria" (1939-1947); "Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice" (1908-1945).
4. Urbanismul si evolutia oraselor.
- cadrul legislativ: prezenta problemelor de sistematizare în legile administrative; "Instructiunile si normele pentru întocmirea planurilor de sistematizare" din 1939; legislatia locuintei.
- teoria urbanismului: importanta lui Cincinat Sfintescu - "Urbanistica generala si speciala", "Superurbanismul". Alte contributii teoretice: Ion Davidescu, Duiliu Marcu, Alexandru Zamphiropol.
- amenajarea teritoriului: proiecte pentru amenajarea litoralului si a vaii Prahovei
- importanta
planurilor de sistematizare în comparatie cu interventiile propriu
zise; analiza unor exemple de planuri de sistematizare:
- categorii de operatii urbanistice: localitati noi (statiuni maritime) si cartiere în orasele existente; proiecte si interventii în zonele centrale: amenajari de spatii publice urbane.
5. Curentele arhitecturale. A fost perioada cu cea mai mare varietate de orientari si cautari stilistice, existând diferente notabile între Vechiul Regat si teritoriile alipite dupa primul razboi mondial. Arhitectii au practicat, deseori, arhitecturi diferite. Principale curente:
- permanenta arhitecturii clasicizante: prelungiri ale eclectismului si, dupa 1935, manifestari ale clasicismului modern; corespondente ale acestuia cu ideologia perioadei, arhitecti si exemple.
- arhitectura Art-Deco, ca prima faza a modernitatii. Caracterisitici principale, exemple semnificative.
- arhitectura moderna
- arhitectura neo-româneasca. Schimbarea de atitudine fata de sursele traditionale de inspiratie: de la arheologia decorativa spre semnificatiile profunde ale arhitecturii populare; rolul decisiv al lui G. M. Cantacuzino în aceasta modificare de optica. Protagonisti si realizari importante. Arhitectura neo-româneasca - stil oficial.
6. Arhitectura moderna
a. Asimilarea
- circulatia ideilor si contactele cu mediile avangardiste europene: importanta lui Marcel Iancu si a revistei "Contimporanul" (în perioada 1924-1930).
- climatul cultural general al societatii românesti: noua arhitectura este asimilata noului spiritul al epocii. Principalii beneficiari: intelectualitatea cu deschidere culturala, diferite societati si institutii si, în mai mica masura, statul. Arhitectura moderna devine însa rapid un nou limbaj de consum, alaturi de arhitectura neo-româneasca.
- difuzarea arhitecturii moderne - favorizata de boom-ul economic al deceniului 4 - a fost diferita în regiunile tarii: centre mai importante.
b. Principale caracteristici:
- o noua interpretare functionala si spatiala a programelor de arhitectura: scoli, cladiri de birouri, hale alimentare, sanatorii, locuintele sociale etc. Cristalizarea apartamentului si a imobilului de raport modern în Bucuresti.
- expresia plastica si spatiul interior. Varietatea repertoriului formal concretizata prin realizarile diferitilor arhitecti. Atentia acordata detaliului. Limitele de asimilare a gândirii moderne, în absenta discursului critic: raportul dintre fatada si volumetria, de factura moderna, si planul tributar traditiei compozitionale academiste. Influentele celorlalte curente arhitecturale. Principali exponenti.
- modificarea radicala a imaginii urbane; fragmente urbane unitare (bd. Magheru si cartierul Vatra Luminoasa din Bucuresti, faleza de la Eforie Nord etc.) si importanta lor în noua configuratie estetica.
c. Horia Creanga (1892-1943) - cel mai important reprezentant al arhitecturii moderne românesti. Formatia beaux-artista (Paris, 1919-1924) si începuturile activitatii în România. Etape ale arhitecturii sale:
- pâna în 1929: cautari în directia simplificarii formei (cu puternice accente Art-Deco), si în directia coerentei spatial-functionale - vila dr. Petru Groza, Deva, 1927, vila Medrea si imobilul Pop-Gheorghiu din Bucuresti.
- 1929 - cca. 1936: modernismul deplin, caracterizat prin rationalitatea organizarilor functionale si prin utilizarea unui vocabular formal exclusiv modern, însotit de teme compozitionale proprii. Cladiri importante: imobilul ARO, bd. Magheru (1929-1931), vilele Miclescu, Bunescu si Cantacuzino, imobilele Davidoglu, Dumitrescu, Ottulescu, Burileanu-Malaxa etc.
- dupa 1936:
reducerea severa a formei spre esential având drept
consecinta disparitia poeticii etapei anterioare. Influenta
decisiva pe care a avut-o proiectarea
cladirilor industriale de la Uzinele Malaxa. Alte construtii
importante: cele doua ARO (Calea Victoriei, Bucuresti si hotelul
din
|
