Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




proiectul de instalatii electrice aferent obiectivului cu destinatia Hale Depozitare

Arhitectura constructii


HALE DEPOZITARE SI SEDIU BIROURI

Str. Odaii nr. 119 sector 1 Bucuresti



Instalatii electrice

Faza : P.T.

MEMORIU TEHNIC JUSTIFICATIV SI CAIET DE SARCINI

Documentatia cuprinde in faza P.T. proiectul de instalatii electrice aferent obiectivului cu destinatia Hale Depozitare si Sediu Birouri din Str. Odaii nr. 119 sector 1 Bucuresti.

A. BAZA DE PROIECTARE

La baza intocmirii proiectului au stat:

Tema de proiectare elaborata de beneficiar;

Tema de arhitectura elaborata de proiectantul de specialitate;

Date de specialitate: instalatii sanitare, instalatii termice.

Proiectul a fost intocmit in conformitate cu prevederile normelor si prescriptiilor tehnice in vigoare in Romania si este verificat de verificatori atestati de organele romanesti.

LISTA NORMELOR SI NORMATIVELOR UTILIZATE PENTRU PROIECTAREA SI EXECUTIA INSTALATIILOR ELECTRICE AFERENTE :

Normativ I7/2002 - Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor electrice cu tensiuni pina la 1000V

Normativ I20/2000 - Normativ privind protectia constructiilor impotriva trasnetului

NP-061-02 - Normativ pentru proiectarea si executarea sistemelor de iluminat artificial din cladiri

Legea nr.10/1995 privind calitatea in constructii

Norme metodologice privind continutul cadru al proiectelor pe faze de proiectare al documentelor de licitatie, al ofertelor si al contractelor pentru executia investitiilor.

Regulamentul privind controlul de stat al calitatii in constructii, aprobat prin H.G. nr. 273/1994

GP 052-2000 - Ghid pentru instalatii electrice cu tensiuni pana la 1000 V c.a. si 1500 V c.c.

PE136/1989 - Normativ republican privind utilizarea rationala a energiei electrice 

SR EN 12464-1 Lumina si iluminat. Iluminatul locurilor de munca interioare

SR EN 54 - Sisteme de detectare si alarma la incendiu

STAS 11971 - Corpuri de iluminat de siguranta conditii tehnice speciale

STAS 12.604/5/90 Protectia impotriva electrocutarilor prin atingere indirecta, instalatii electrice fixe. Prescriptii.

Normativ I18/1-01 Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor interioare de curenti slabi aferente cladirilor civile si industriale

Normativ I18/2-02 Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor interioare de telecomunicatii in cladirile civile si industriale

Legea Protectiei Muncii nr. 90/1996

P118/1999 - Normativ de siguranta la foc a constructiilor

C 56 - Normativ pentru verificarea calitatii lucrarilor de constructii si instalatii aferente

CE.1/1995  Normativ privind proiectarea cladirilor civile din punct de vedere al cerintei de siguranta in exploatare

PE107/1995 - Normativ privind proiectarea si executia lucrarilor de cabluri electrice

Proiectul de fata nu este bun pentru executie, el servind numai pentru obtinerea autorizatiei de construire si ca documentatie tehnico-economica de licitatie pentru alegerea antreprenorului general.

B. PREZENTAREA SOLUTIEI TEHNICE

CAPITOLUL 1. CURENTI TARI

Alimentarea cu energie electrica

Alimentarea cu energie electrica se face din cofret de bransament conform solutiei date de furnizorul de zona.

De la acesta se alimenteaza tabloul principal T.G. al cladirii care face obiectul prezentului proiect, Tabloul T.G. este amplasat in demisol si de la el se alimenteaza toti consumatorii din demisol, casa scarii, liftul, masinile de climatizare, precum si tablourile secundare ale cladirii : 4 tablouri de etaj pentru consumatorii din birouri, 3 tablouri de hala, tabloul statiei de pompare, tabloul ALA.

Date energetice :

putere electrica instalata: Pi = 574 kW

coeficient de cerere: Kc = 0,5

putere electrica ceruta: Pc = 287 kW

intensitate curent: Ic = 472 A

putere aparenta maxim simultan absorbita: Sma = 312 kVA

tensiune: U = 3x400/230V

Instalatii electrice pentru iluminat si prize

Pentru realizarea unui iluminat tehnic s-au respectat conditiile impuse de standarde privind nivelul de iluminare, temperatura de culoare a surselor de lumina, indicele de redare a culorilor.

Iluminatul s-a realizat cu aparate de iluminat adaptate tipului de plafon : montaj inglobat in plafon, aparente sau suspendate. Pentru birouri s-au utilizat aparate echipate cu gratar optic antireflexiv si lampi fluorescente. In grupurile sanitare se folosesc aparate inglobate in plafon cu difuzor etans si lampi fluorescente compacte, iar in incaperile anexe si scara plafoniere aparente. In spatiile tehnice si parcaj s-au utilizat aparate etanse cu difuzor transparent si lampi fluorescente. Lampile fluorescente vor avea culoarea luminii alb-cald (Tc=4000K) iar redarea culorilor buna (Ra=85). Pentru halele de depozitare s-au utilizat proiectoare industriale etanse echipate cu cate o lampa cu descarcari in vapori de mercur si adaosuri de ioduri metalice de 250W.

Nivelurile de iluminare asigurate sunt urmatoarele :

- birouri : 500lx

- oficiu : 300lx

- parcare : 150lx

- grupuri sanitare, circulatii : 250lx

- spatii tehnice, depozitare : 200lx

Iluminatul de siguranta este de tipul 3b si se realizeaza cu luminoblocuri cu baterie locala asigurand o autonomie de o ora, amplasate pe caile de circulatie, astfel incat sa indice directia de evacuare in caz de urgenta.

Toate aparatele electrice vor corespunde categoriei de mediu a incaperilor in care se monteaza.

Astfel aparatele de iluminat, prizele si intrerupatoarele vor grade de protectie la praf si umezeala corespunzator zonei de montaj, dupa cum urmeaza:

birouri, scara, coridoare : IP20 ;

grupuri sanitare: IP23 ;

hale depozitare si spatii tehnice: IP44 ;

parcare: IP65.

Circuitele instalatiei electrice se executa cu cablu cu rezistenta marita la propagarea flacarii tip CYYF pozat pe paturi de cabluri in plafoane false (in zonele de holuri, coridoare, grupuri sanitare, bai). Pe traseele ingropate sub tencuiala peretelui, inperetii de gips-carton sau in sapa pardoselii, cablul se va introduce in tub tip IPEY. Pe traseele aparente, circuitele se vor executa cu cablu tip CYYF protejat in teava IPEY la coborarile la aparate sub h=2,00m. Traseele in pardoseala sau peste placa se pozeaza in beton la turnare sau in sapa de egalizare. La iesirile din pardoseala la aparate, racordurile electrice se protejeaza in tub metalic flexibil. Traseele exterioare se executa cu cabluri armate tip CYABY pozate subteran la 0,80m adancime.

S-au prevazut prize in fiecare camera dupa necesitati. Toate prizele 230V sunt cu contact de protectie.

Fiecare post de lucru din birouri este echipat cu 3 prize 230V cu contact de protectie si cate 1 priza dubla voce-date 2xRJ45. La birourile aflate in camp, prizele se pozeaza pe coloana energetica, utilizata si pentru coborarea cablurilor din plafonul fals. Coloanele sunt prevazute cu compartimente separate pentru curenti tari si curenti slabi.

Pompele de hidranti interiori si exteriori sunt alimentate dinaintea intrerupatorului general al tabloului general.

Pentru alimentarea de rezerva a ventilatoarelor de presurizare din demisol s-a prevazut un UPS.

Ventilatoarele de presurizare au dubla alimentare: una din tabloul de UPS si alta dinaintea intrerupatorului general al tabloului general, comutarea se face automat cu un inversor de sarcina, cu relee care permite si preluarea comenzilor de pornire de la centrala de incendiu.

Cablurile de alimentare a aparatelor cu rol la incendiu (ventilatore de presurizare, pompa hidranti interiori si pompa hidranti exterioari) sunt prevazute de tip rezistente la foc 1 ora.

Instalatiile electrice de forta si automatizare

Utilajele de climatizare vor fi livrate cu panouri de automatizare proprii. Masinile de climatizare tip VRV se alimenteaza cu coloana separata din tabloul general T.G. Agregatele de climatizare (ventiloconvectori, bateriile electrice, destratificatoare, aeroterme) se alimenteaza din tablourile de etaj corespunzatoare.

Cablajul de alimentare, comenzile si automatizarea sunt in sarcina lotului de intalatii termice si se realizeaza conform proiectelor tehnologice al furnizorului de utilaje specifice, care vor fi prezentate spre avizare inainte de punerea in opera. Se va avea in vedere pastrarea distantelor normate intre conductele instalatiilor de fluide si circuitele, tablourile si aparatele electrice.

Pompele de hidranti sunt prevazute cu tablouri proprii de automatizare

Instalatii de protectie si priza de pamant

S-au prevazut urmatoarele masuri de protectie:

protectia impotriva trasnetelor;

protectia impotriva tensiunilor accidentale de atingere; aceasta s-a realizat prin legarea carcaselor metalice ale echipamentelor electrice la nulul de protectie (N) si suplimentar la centura interioara de impamantare (T) ;

protectia diferentiala pe circuite sau grupuri de circuite, care realizeaza scoaterea de sub tensiune in caz de scurgeri accidentale de curent.

Pentru protectia impotriva trasnetului, constructia va fi prevazuta cu o instalatie de paratrasnet, compusa din doua captatoare active cu dispozitiv de amorsare, din elemente de coborare (platbanda OLZn 25x4 montata aparent pe cladire pe suporti izolatori) si priza de pamant artificiala. Priza de pamant este formata din electrozi de OLZn 2 '' cu lungimea de 3m batuti in pamant de la adancimea de 0,8m si legati intre ei cu platbanda OLZn 40x4. Captatoarele se monteaza pe catarg propriu de 4m, unul amplasat pe terasa cladirii de birouri, iar celalalt pe terasa halelor, astfel incat captatorul sa fie cu cel putin 1m deasupra celui mai inalt punct al acoprisului.

Priza de pamant artificiala se realizeaza conform indicatiilor din plansa nr.9E). La priza de pamant se vor lega si partile metalice neincluse in I.P.T. (conducte de apa, conducte de gaze, conducte de incalzire, conducte de canalizare etc.).

Rezistenta de dispersie a prizei de pamant comune pentru paratrasnet si instalatia interioara trebuie sa fie mai  mica de 1 ohm (valoare rezultata in urma masurarii si dovedita cu buletin de incercare). Daca la masurare se constata o valoare mai mare, aceasta se va completa cu electrozi batuti in pamant si uniti cu platbanda OLZn 40x4, pana la atingerea valorii indicate.

Conditiile de realizare a prizei de pamant sunt conforme cu Normativul I.20.

CAPITOLUL 2. CURENTI SLABI

Principalele categorii de curenti slabi cu care se va dota complexul vor asigura urmatoarele functiuni:

voce-date (telefoane si internet),

supraveghere si alarmare a inceputurilor de incendiu.

RETEA DE COMUNICATII (VOCE-DATE)

Proiectul cuprinde cablajul si prizele retelei interioare de telefonie si internet. Furnizorul de telefonie si internet va asigura legarea acesteia la reteaua publica pentru o capacitate disponibila de 30 de posturi. Proiectul de racord telefonic va fi comandat de beneficiar la un furnizor local.

S-au prevazut prize de comunicatii pentru birouri. Prizele duble sunt de tip 2xRJ45 si se conecteaza cu cate 2 cabluri tip UTP 4x2x0,5 protejate in tuburi IPEY pana la panoul notat Rack C.S. aflat la demisol, langa tabloul general. Centrala telefonica automata se afla la receptie parter si are o capacitate de 140 posturi interioare si 30 posturi exterioare.

SUPRAVEGHERE SI SEMNALIZARE A INCEPUTURILOR DE INCENDIU

Sistemul propus detecteaza inceputurile de incendiu, transmite alarma la panoul centralei de incendiu, retransmite alarma la una sau mai multe adrese dorite si realizeaza semnalizarea locala optica si acustica.

De asemenea centrala de incendiu va comanda ventilatoarele de presurizare din demisol.

Instalatia cuprinde urmatoarele :

detectoare optice de fum adresabile in toate incaperile;

detectoare cu prag termomaximal parcaj;

detectoare de monoxid de carbon in parcaj;

butoane manuale de avertizare incendiu pe coridoare si in casa scarii;

sirene de alarmare optica si acustica, cate una pe etaj si una la exteriorul cladirii;

centrala automata de detectie si alarmare, amplasata la receptie parter ; centrala are autonomie de 24 de ore si dispune de module de comenzi.

CAPITOLUL 3 - MASURI DE PROTECTIA MUNCII SI P.S.I.

Masuri de protectia muncii

Pentru protectia impotriva socurilor prin atingeri directe, toate elementele conductoare de curent ale instalatiilor electrice aflate in mod normal sub tensiune, vor fi inacceptabile unei atingeri intamplatoare prin amenajari speciale.

Pentru protectia impotriva socurilor electrice prin atingeri indirecte, toate elementele metalice ale echipamentelor electrice care in mod normal nu sunt sub tensiune, dar care pot ajunge accidental sub tensiune datorita unui defect, vor fi legate atat la priza de pamant (T) cat si la nulul retelei electrice (N), pentru realizarea schemei de protectie TN.

Pentru perioada de exploatare, in vederea asigurarii conditiilor normale de munca cat si pentru evitarea accidentelor, conform legislatiei in vigoare (NRPM, STAS 12604,17/1990) s-au prevazut:

asigurarea confortului vizual prin instalatii adecvate de iluminat

protectia imotriva electrocutarilor prin atingere indirecta realizata prin:

instalatie de legare la nul (prizele alimentate la tensiunea de 220V au fost prevazute cu nul de protectie, iar carcasele metalice ale corpurilor de iluminat si ale consumatorilor electrici s-au legat la bornele de nul de protectie ale tablourilor din care se alimenteaza, prin conductorul de nul de protectie.

instalatie de legare la pamant (bornele de nul de protectie ale tablourilor electrice s-au legat prin conductor FY la centura interioara de legare la pamant)

deconectare automata la scurgeri de curent realizata de dispozitivele de protectie diferentiale montate pe fiecare circuit in tablouri.

amplasarea accesibila a corpurilor de iluminat in vederea unei intretineri usoare.

alegere a corespunzatoare a aparatajului in functie de mediul electric si de categoria de pericol de incendiu in care functioneaza.

Masuri de prevenire si stingere a incendiilor

Prin proiect s-a urmarit prevederea solutiilor tehnice care sa nu favorizeze declansarea sau extinderea incendiilor.

In acest scop s-au urmarit masurile care sa respecte prescriptiile I.7/2002, PE 009/1994.

Pentru separarea pe medii cu categorii de risc de incendiu diferite, se vor etansa toate trecerile de cabluri si circuite electrice prin pereti si plansee, conform prevederilor normelor tehnice P118/1983 si Normativului I.7/2002.

La instalarea cablurilor si circuitelor electrice in cladire se vor respecta distantele minime prescise fata de alte instalatii conform normelor.

Masuri pentru perioada de exploatare

Pentru perioada de exploatare s-au prevazut:

materiale si aparataj corespunzator categoriei de risc de incendiu a spatiilor in care acestea se monteaza , conform documentatiei de arhitectura .

protectia circuitelor si a consumatorilor la suprasarcina si la scurtcircuitul prin sigurante automate, dimensionate corespunzator si intrerupatoare automate cu relee termice reglate adecvat.

Masuri pentru perioada de executie

Pentru perioada de executie masurile respective se stabilesc de catre elaboratorul documentatiei de organizare a santierului si de catre unitatea de executie.

INDICATII PENTRU RECEPTIE SI PUNERE IN FUNCTIONARE

Receptia si darea in functionare se vor face numai dupa ce se constata realizarea masurilor de protectie a muncii si a celor de paza si stingere a incendiilor conform prevederii proiectului si scenariului de siguranta la foc.

Orice modificare necesara a proiectului se va efectua numai cu acordul proiectantului, cele de mai sus nefiind limitative, ci trebuie sa fie completate de catre beneficiar in functie de necesitati si de modul de organizare.

Receptia lucrarilor se va realiza conform celor prevazute in Normativul C.56/1985 si in Regulamentul de receptie a lucrarilor de constructii si instalatii aferente acestora; aprobat de H.G.R. 273/1994, precum si cu asigurarea etapelor de confirmare a calitatii prevazute in programul pentru controlul calitatii executiei lucrarilor de instalatii indicat in Normativul C.56/1985.

Executantul instalatiilor electrice va pune la dispozitie beneficiarului procesul verbal cu instalarea si masurarea prizei de pamant.

C. CAIET DE SARCINI

Constructorul de instalatii electrice va avea obligatia sa puna la dispozitie manopera si materialele necesare pentru realizarea lucrarilor cuprinse in antemasuratoare. Echipamentele din lista de aparataj se vor aproviziona de catre constructor sau de catre beneficiar conform intelegerii contractuale astfel incat instalatiile electrice puse in opera sa fie de cea mai buna calitate. Este obligatorie obtinerea vizei tehnice din partea proiectantului de specialitate pentru aparatele electrice, inainte de lansarea comenzilor si punerea in opera.

Lucrari in sarcina executantului de instalatii electrice:

aprovizionarea cu materiale inclusiv transport, descarcare, stocaj si distributie pe santier ;

instalatia provizorie de organizare de santier ;

racordurile electrice prinicipale pana la punctul de delimitare fata de reteaua furnizorului ;

instalatia de legare la pamant;

executia distributiei electrice interioare;

executia si montarea tablourilor electrice;

instalatia de iluminat;

instalatii de prize si forta;

instalatii de protectie impotriva electrocutarilor accidentale;

instalatiile de curenti slabi enumerate mai sus;

instalatia de paratrasnet;

intocmirea cartii constructiei si depunerea dosarului pentru obtinerea racordului electric;

1. MATERIALE

Materialele propuse prin proiect sunt cele uzuale in Romania. Antreprenorul poate prezenta in vederea obtinerii aprobarii de instalare si materiale echivalente cu caracteristici tehnice egale sau superioare provenite de la alti fabricanti. Aprobarea de instalare o poate da numai proiectantul.

1.1. Conductoare si cabluri

Conductoarele cu miez de cupru izolate in PVC pentru tensiunea de 500 V - conform STAS 6865/1980 sunt de tipul FY.

Culorile conductoarelor vor fi:

VERDE-GALBEN pentru nulul de protectie;

BLEU pentru nulul de lucru;

NEGRU, MARON, ROSU pentru cele trei faze (se va pastra aceeasi culoare pentru fiecare faza in toata instalatia).

Cablurile de energie vor fi cu conductoare din cupru sau aluminiu , izolate in PVC si cu manta din PVC. Izolatia va fi pentru tensiunea de 1000V intre faze, respectiv 600V intre faza si nul.

Tipul cablurilor uzuale va fi CYYF 0,6/1 kV executate conform Stas 8788/2 din 1980, sectiunea corespunzand curentului vehiculat.

Cablurile de comanda, blocaje, interblocaje si semnalizari vor fi cu conductoare din cupru masiv, izolate in PVC si cu manta din PVC. Izolatia va fi pentru 500V intre diferitele conductoare din acelasi cablu.

Tipul cablurilor de comanda va fi CSYY n x 1 mm2 executate conform STAS 8779/1980.

Conductoarele neizolate din banda de otel zincata se pot folosi numai la instalatiile de paratraznet si legare la pamant (inclusiv priza de pamant).

1.2. Tuburi de protectie

Conductoarele electrice se introduc in tuburi de protectie montate inglobat in elemente de constructie sau aparent. Cablurile de enegie si de comanda sunt montate in tuburi de protectie pe traseele inglobate in beton sau la traversarea elementelor constructive.

Tuburile de protectie folosite sunt special executate pentru instalatii electrice din PVC sau OL, rigide sau flexibile:

tub PVC - IPY sau IPEY montat ingropat cu D=16 - 40 mm;

tub PEL metalic, filetat, lacuit, fabricat din banda sudata longitudinal conform STAS. Utilizarea curenta a tuburilor PEL este in montaj aparent;

tuburi flexibile neetanse spiralate cu doua renuri tip SPD pentru protejarea racordurilor la motoarele care prin functionare produc vibratii.

1.3. Materiale marunte

Aceasta categorie cuprinde in principal:

doze centralizatoare metalice sau din ipsos;

coturi, mufe, mansoane;

dibluri, scoabe, carlige;

conectori, cleme, borne;

teava PVC U sau M cu D=63 mm;

pod de cabluri din OL sau Al.

2. APARATE ELECTRICE ACCESORII

Toate aparatele utilizate in montaj ingropat sau aparent vor fi din aceeasi serie de calitate si finisaj, procurate de la un singur furnizor.

Tipurile uzuale sunt:

intreruptor, comutator;

comutator de capat sau cruce pentru scara;

priza simpla sau dubla cu contact de protectie montata ingropat sau aparent;

buton de comanda.

Intrerupatoarele si butoanele de comanda iluminat vor fi cu led luminos.

Materialele din componenta aparatelor sunt urmatoarele:

bachelita pentru soclu;

masa plastica colorata pentru capac;

alama pentru contacte;

argint pentru niturile contactelor.

APARATE DE ILUMINAT

Aparatele de iluminat folosite sunt indicate in lista de aparataj si legendele de pe planuri. Toate corpurile de iluminat vor corespunde categoriei de mediu a incaperilor in care se monteaza si se vor echipa cu lampile inscrise in proiect respectandu-se puterea si tipul. Aprobarea de derogari de la proiect o poate da numai proiectantul si in cazuri bine justificate.

4. TABLOURI ELECTRICE

Cutiile tablourilor electrice din demisol, parter si tablourile principale de etaj vor fi din tabla in minimum doua straturi, asigurand gradul de protectie cerut in fisele tehnice, dar nu mai scazut decat IP30, definit conform STAS. Tablourile din camerele de cazare s-au prevazut a fi montate in cutii din material plastic termorezistent.

Usile tablourilor electrice asigura urmatoarele:

deschidere libera cel putin 185º;

dispozitiv de inchidere;

vopsire in culoarea tabloului;

etichete si buzunar interior pentru planuri.

Tablourile vor fi prevazute cu borna de protectie pentru legarea la pamant. Usile tablourilor se vor lega la borna de protectie cu ajutorul unui conector flexibil din cupru cu sectiunea minima de 16 mm2.

Tablourile de distributie vor fi realizate utilizand aparataj, componente de instalare si de racordare standard, agrementate in Romania si testate in laborator. Conceptia sistemului trebuie sa fie validata prin incercari de tip, conform SR EN 60439.1.

Dulapurile vor fi prevazute cu capace de protectie decupate , care lasa libere numai manerele de manevra ale aparatelor, pentru a asigura protectia personalului de exploatare si intretinere la deschiderea usilor.

Tablourile electrice vor fi executate de catre o firma specializata.

5. DEPOZITARE, MANIPULARE, TESTARE

Inainte de comandarea si livrarea oricaror materiale si aparataje pe santier, se vor pune la dispozitia proiectantului mostre ale acestora spre aprobare.

Aprobarea tipurilor de catre proiectant se poate face si pe baza cataloagelor tehnice emise de firmele producatoare.

Evidenta aprobarii echipamentelor se inscrie in registrul de santier vizat de reprezentantul beneficiarului.

Depozitarea si manipularea echipamentelor electrice se va face fara deteriorarea mecanica a acestora, cu respectarea conditiilor de temperatura si umiditate impuse de furnizor.

Constructorul va asigura spatiile de depozitare, paza acestora si incadrarea in normele PSI.

Verificarea instalatiei electrice inainte de punerea sub tensiune este obligatorie si cuprinde:

continuitatea electrica a circuitelor;

izolatia intre faze si intre faze si pamant;

verificarea centurii de protectie si a prizei de pamant naturale sau artificiale;

rezistenta de dispersie a prizei de pamant;

continuitatea electrica a instalatiei de paratraznet;

orice alt test cerut prin proiect sau de catre reprezentantul autorizat al beneficiarului;

se va verifica functionarea corecta a contactoarelor si intreruptoarelor automate.

Rezultatul testelor si probelor se va inscrie in buletinul de incercari emis in trei exemplare:

originalul ramane la cartea constructiei;

un exemplar la proiectant;

un exemplar la executant.

Probele de mai sus vor fi completate cu orice test cerut de organele de control sau de beneficiar.

6. EXECUTIE

Conditiile minimale ale unei executii corecte impun respectarea urmatoarelor principii:

se va evita amplasarea instalatiilor electrice (conducte, cabluri) pe trasee comune cu alte instalatii, iar cand acest lucru nu este posibil instalatiile electrice se vor monta deasupra conductelor de apa si canalizare;

distantele minime fata de conductele pentru fluide vor respecta normativul -I7/98;

legaturile la corpurile de iluminat se vor executa cu conductorul de faza la interiorul duliei si cu conductorul de nul la partea exterioara cu filet;

intreruptoarele si comutatoarele se monteaza numai pe conductorii de faza.

Operatiile pregatitoare ce se impun in mod special:

la aducerea materialelor pe santier, acestea vor fi controlate atent pentru a depista eventualele deteriorari aparute la trasnport;

urmarirea permanenta a stadiului executiei constructiei pentru a monta elementele inglobate la momentul oportun;

preluarea si predarea frontului de lucru de la constructor se va face pe baza de proces verbal;

la montajul inglobat in beton nu se va turna betonul inaintea montarii, fixarii si protejarii tubutilor electrice;

toate legaturile dintre conductorii electrici se vor realiza prin intermediul conectorilor;

fixarea conductorilor in conectori se realizeaza cu ajutorul suruburilor de presare din componenta acestora;

legaturile si conectorii se monteaza numai in doze;

se interzice imbinarea tuburilor la traversarile prin pereti sau rosturi de dilatatie;

se recomanda montarea dozelor pe elemente verticale de constructie la maximum 10m distanta una de alta.

7. MASURATORI, DECONTARI

Masuratorile se intocmesc cu incadrarea in normele de deviz avand la baza planurile prezentate in faza de detalii. Aceste planuri vor fi intocmite la faza urmatoare D.E.

Decontarea lucrarilor executate se va face tinand cont de cantitatile real puse in opera, pe baza de atasamente sau situatii de lucrari pe stadii de executie.

Cantitatile de lucrari la care s-a renuntat vor face obiectul unor note de constatare vizate de proiectant.

Intocmit:  ing. Mihai Husch


Document Info


Accesari: 18633
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )