zidarie

Datorita pietrei au dainuit pâna în zilele noastre numeroase monumente ridicate cu mult timp înainte. Pâna la descoperirea betonului si apoi a betonului armat, marile lucrari de arhitectura (palate, temple etc.), lucrarile ingineresti (tuneluri, poduri, apeducte, drumuri etc.) si lucrarile militare au fost executate din zidarie de caramida sau piatra naturala.
Se poate afirma ca istoria constructiilor este legata indisolubil de tehnica zidariei, care a avut o întrebuintare importanta si neîntrerupta din cele mai vechi timpuri pâna azi.
Zidaria este materialul de constructie obtinut prin asezarea ordonata, dupa anumite principii, a caramizilor sau blocurilor legate între ele prin mortar sau cu legaturi metalice. În cazuri rare se executa si zidarii alcatuite din blocuri fara materiale de legatura, numite zidarii uscate, în vederea ameliorarii caracteristicilor de rezistenta si deformare ale zidariei, în anumite conditii de solicitare (vânt, seism), elementele de zidarie sunt prevazute cu armatura din otel-beton înglobata în rosturi sau concentrata în elementele de beton armat asociate zidariei si conlucrând cu aceasta sub actiunea încarcarilor. Un bloc de caramida sau de BCA trebuie sa fie cât mai mare si cu suprafetele cât mai netede posibil. Din aceste caracteristici apar rapiditatea în executie si zidurile fara denivelari. Primele consecinte favorabile din punct de vedere financiar sunt un consum mai mic de mortar pentru îmbinare si economie de material la tencuieli.
Reducerea relativa a volumului de con-structii din zidarie în favoarea celor din beton armat si otel, înregistrata în epoca moderna, a fost posibila datorita cresterii potentialului energetic si avantajelor obtinute prin utilizarea unor materiale cu caracteristici mecanice superioare, precum si posibilitatilor largi de industrializare a tehnologiilor de executie.
Desi exista o mare diversitate de rezolvari concrete, pentru cladirile civile uzuale, în functie de conceptia tehnologica de realizare a componentei de baza a peretilor, se pot lua în consideratie urmatoarele tipuri:
. pereti realizati prin zidire (folosind blocuri din diferite materiale, de diferite forme si dimensiuni);
. pereti realizati prin turnare la fata locului (în special din beton armat, cu agregate grele sau usoare, dar si din pamânt natural cu adaosuri de argila, var, fibre organice);
. pereti realizati prin asamblarea de elemente prefabricate, initial sub forma bârnelor de lemn orizontale, ulterior sub forma prefabricatelor mari si mijlocii cu structura omogena sau compozita, folosind materiale si produse diverse (beton armat cu agregate grele sau usoare, betoane celulare, produse ceramice, de ipsos, din sticla, de lemn, de azbociment, mase plastice compacte sau celulare etc).
Folosirea înca pe scara larga a zidariei impune o mai buna cunoastere a caracteristicilor fizice si de rezistenta, precum si înnoirea tehnologiilor de executie în sensul apropierii lor de exigentele impuse.

Caramida
Caramida clasica este folosita de om înca de la începutul "erei" ceramice, deoarece este un material rezistent la presiune si umiditate. Realizata din argila arsa, aceasta a fost dezvoltata în timp astfel încât în prezent avem la dispozitie o mare varietate de tipuri de blocuri ceramice, numite uneori termoblocuri sau caramida eficienta. Blocurile de zidarie relizate din diferite forme si marimi de produse creamice se clasifica în mod curent în: caramizi pline, caramizi si blocuri cu gauri verticale si caramizi si blocuri cu goluri orizontale.
Blocurile de zidarie de tip blocuri cu gauri verticale si blocuri cu gauri orizontale sunt concepute în ideea obtinerii unor densitati aparente mai reduse, pe aceasta baza fiind posibila sporirea dimensiunilor si ca urmare cresterea productivitatii muncii (de exemplu, un bloc de zidarie de 290x240x188 mm este echivalent ca volum cu sase caramizi pline, inclusiv rosturile dintre ele). Simultan, prin prevederea de gauri se urmareste ca folosindu-se calitatile termoizolante ale straturilor de aer închis sa se obtina produse cu conductivitati mai reduse decât cele ale caramizilor pline. Acest avantaj este însa anulat în parte de prezenta mortarului din rosturile zidariei, de umplerea partiala cu mortar a gaurilor, de scaderea capacitatii de acumulare termica a peretelui etc.
Principiul consta în folosirea proprietatilor termoizolante ale aerului. Una dintre calitatile sale importante este întarirea structurii de rezistenta a cladirii. Caramida este mai grea decât BCA-ul, un metru cub cântarind 900 kg.
Peretii structurali interiori se prevad, de regula, cu grosimea nominala de cel putin 25 cm. Grosimile peretilor exteriori (structurali sau nestructurali) se adopta, în general, din considerente termotehnice, în functie de zona climatica în care se gaseste cladirea, de tipul functional al cladirii si de caracteristicile termotehnice ale blocurilor de zidarie. Specialistii recomanda ca peretii exteriori din caramida sa fie realizati cu grosimea de 37 cm, obtinându-se astfel o cladire solida, ferita de frig sau canicula. O grosime mai mare nu aduce beneficii demne de luat în seama. În cazul peretilor nestructurali interiori nu sunt necesare ziduri mai mari de 15-20 cm, însa trebuie acordata o atentie sporita la izolarea fonica a camerelor.

BCA-ul - Betonul Celular Autoclavizat
BCA-ul a fost inventat în urma cu circa un secol si este fabricat din praf de calcar, nisip, apa si diferiti aditivi care ajuta la formarea golurilor de aer din interior. Acest material este un bun termoizolator, usor (un metru cub cântareste circa 700 de kg) si poate fi utilizat atât pentru zidurile exterioare, cât si pentru cele interioare. Este un material friabil si cu mare sensibilitate la umezeala, de aceea nu se admite prevederea lui ca material pentru pereti de subsol sau pentru pereti în medii cu umiditate continua a aerului mai mare de 60% (spalatorii, bai publice etc.).
Blocurile de BCA se utilizeaza în special pentru realizarea de pereti nestructurali, exteriori sau interiori, la cladirile cu structura din beton armat. Blocurile de BCA tip GB 50' se pot utiliza si pentru realizarea peretilor structurali ai cladirilor joase (P sau P + l), în conditiile întaririi zidariei prin armare sau prin înglobarea de stâlpisori de beton armat, precum si a respectarii celorlalte prevederi din normele impuse. Placile de BCA se utilizeaza pentru realizarea peretilor nestructurali interiori (în general cu rol de compartimentare a unei unitati functionale), cu grosimi de 7 ; 10 sau 12,5 cm;
Grosimile curente ale peretilor realizati din zidarie din blocuri de BCA sunt de 25 si 30 cm, pentru peretii exteriori si de 20 si 25 cm pentru peretii interiori (acestia se prevad în special ca elemente delimitatoare a doua unitati functionale).
Zidaria se realizeaza cu teserea rosturilor la fiecare rând, dupa aceleasi principii ca în cazul zidariei de caramida.
Spre deosebire de caramida, acesta nu are calitati portante. Arhitectii recomanda utilizarea BCA-ului doar pentru peretii care nu suporta greutatea imobilului si daca structura de rezistenta este executata cu cadre din beton armat sau elemente metalice.
În depozitele cu materiale pentru constructii pot fi gasite blocuri din BCA de marimi standard diferite. Pentru cereri speciale din punctul de vedere al dimensiunii, pentru ca BCA-ul este fabricat în blocuri de câtiva metri cubi, care sunt taiate dupa necesitati.

Concluzii
Portanta caramizilor este rezistenta lor la o presiune exercitata. BCA-ul este cu 10-20% mai putin portant decât caramida. Acesta se sfarâma mai repede la greutati mult mai mici. Un avantaj al BCA-ului, si cel mai important, îl reprezinta faptul ca peretii, în caz de nevoie, pot fi darâmati foarte repede. Daca dupa un timp se doreste recompartimentarea casei, acest lucru se poate face extrem de usor, pe când peretii din caramida nu pot fi modificati pentru ca ar putea afecta structura de rezistenta a casei.