Astronomia in antichitate

Astronomia in antichitate

Generalitati

Oamenii din antichitate care au avut mai mult timp liber la dispozitie si mai multa curiozitate, au fost preocupati de studiul zilei, noptii, Soarelui, Lunii si stelelor au descoperit ca aceste corpuri ceresti se misca in asa fel incat pot ajuta la determinarea orei exacte, orientarii pe pamant, etc. Astronomia a aparut, la primele civilizatii ca o necesitate pentru a cunoaste timpul cel mai propice diferitelor munci de camp, sarbatorilor religioase, cat si pentru a gasi drumul in calatoriile lungi mai ales pe mare.

Pentru oamenii din acea vreme, cerul aparea cu un comportament cu cat 858s183i mai ciclic, cu atat mai bizar. Soarele, care despartea ziua de noapte, rasarea in ficare dimineata dintr-o directie, dinspre est, si apunea in directie opusa. Noaptea, mii de stele puteau fi vazute urmand aceeasi miscare de rotatie in grupuri permanente, constelatii, in jurul unui punct fix, cunoscut sub numele de polul nord astronomic.

Oamenii au observat ca ziua si noaptea erau inegale in durata. in zilele mai lungi, soarele, vazut din emisfera nordica, rasarea la NE, si urca sus pe cer la amiaza. in zilele cu nopti lungi, Soarele rasarea la SE si nu mai urca asa de sus. Observatiil cu privire la stelele care apareau la vest dupa apusul Soarelui, sau la est inainte de rasarit, au aratat ca pozitia relativa a Soarelui fata de stele se schimba regulat. Egiptenii au fost probabil primii care au descoperit ca Soarele are o miscare completa in jurul sferei cu stelele fixe, in aproximativ 365 de zile si nopti. Studii mai aprofundate au aratat ca cele cinci planete mai stralucitoare se roteau in jurul sferei cu stele pe langa o centura de stele numita zodiac. Luna traversa zodiacul rapid, depasind soarele odata la 29,5 zile. Cei care priveau stelele in antihitate, au incercat sa aranjeze zilele si lunile intr-un calendar. Deoarece nici o luna sau un an nu contin un numar fix de zile, cei care au creat primele calendare, au atasat unor luni sau ani succesivi un numar diferit de zile, care sa aproximeze valoarea pe o durata mai lunga de timp. Astfel, calendarul modern are 97 de ani bisecti la fiecare 400 de ani, deci numarul mediu de zile pe un an este de 365,24250, foarte aproape de valoarea determinata astronomi, adica 365,24220.

Soarele si Luna traverseaza zodiacul intotdeauna de la vest la est. Totusi, cele cinci planete stralucitoare (Mercur, Marte, Venus, Jupiter si Saturn), au si ele o miscare generala inspre est fata de fondul de stele ce se deplaseaza inspre vest. Din timpuri stravechi, oamenii si-au imaginat ca miscarile planetelor, si in general evenimentele ce se petreceau pe cer, erau cumva in relatie cu destinul lor. Aceasta idee, care sta la baza astrologiei, a incurajat descoperiri de ecuatii matematice pentru prezicerea miscarilor planetelor si deci a dus la progresul in astronomie.

Astronomia la babilonieni

Harti interesante de constelatii si calendare folositoare au fost inventate de mai multe popoare in antichitate, printre care egiptenii, maiasii si chinezii, dar babilonienii au reusit lucruri si mai complicate.

Pentru a-si perfectiona calendarul, ei au studiat miscarea Soarelui si a Lunii. Un obicei al lor era sa stabileasca inceputul fiecarei luni, ziua imediat urmatoarea dupa luna noua. Aceasta zi a fost stabilita, la inceput prin observatii, dar mai tarziu babilonienii au dorit sa o calculeze pe perioade mai lungi. Pe la 400 ien, ei au realizat ca miscarea aparenta a Lunii de la vest la est nu se desfasoara cu aceasi viteza. Aceste corpuri ceresti pareau ca se misca din ce in ce mai repede jumatate din perioada miscarii de revolutie, atingand un maxim, dupa care sa continue sa scada pana la un minim. Babilonienii au incercat sa explice matematic acest ciclu, atasand Lunii doua viteze fixe, una mai mare pentru prima jumatate din perioada miscarii, iar cealata, mai mica pentru a doua jumatate. Mai tarziu, au adaugat calculului un factor care crestea linear de la un minim pana la un maxim. Cu aceste calcule ale miscarilor Lunii si Soarelui (au folosit o metoda asemanatoare pentru soare), babilonienii au putut sa prezica faza "luna noua" si deci ziua in care incepea o luna calendaristica. Cunosteau, de asemenea pozitia Lunii si a Soarelui in fiecare zi sau noapte din an. intr-o maniera similara, au calculat pozitiile planetelor cu ambele miscari inspre est si retrograd. Arheologii au scos la iveala sute de scrieri care contineau aceste calcule. Cateva dintre acestea, originare din orasele Babylon si Erech (Uruk) de pe raul Eufrat, contin numele lui Naburiannu (491 ien) sau Kidinnu (379 ien), astrologi care au inventat, probabil sistemele de calcul folosite.