Calea Lactee are un strat protector de stele

Calea Lactee are un strat protector de stele

Uriasa galaxie din care face parte Sistemul Solar e inclusă într-un nor de stele ce se roteste invers decât ea

Astronomii bănuiau încă de acum câtiva ani că o parte dintre stelele ce formează Calea Lactee se miscă după alte reguli decât cele ce formează marea masă a galaxiei.

Multi au crezut că neregularitătile se datorează ciocnirii lente dintre Calea Lactee si o altă galaxie, mai mică, cunoscută sub numele de Fecioara Pitică, ce se află la 30.000 de ani lumină de noi, în directia constelatiei Fecioarei. Acum, de la Observatorul din Torino, aflăm că, de fapt, Calea Lactee e formată din două straturi de galaxii, care se rotesc unul peste altul, în sensuri diferite.

Locuim într-un colt de Univers despre care, se pare, nu stim mare lucru. Teoriile despre Cosmos si formarea lui se schimbă, mai ales în ultima vreme, aproape de la zi la zi.

De pildă, acum câteva zile, astronomul italian Daniela Carollo a anuntat că nici măcar Calea Lactee nu este asa cum credeam noi, o simplă spirală logaritmică de stele, cu mai multe brate. Descoper 151h73b irea pune sub semnul întrebării toate teoriile actuale despre formarea Universului.

S-au luat în calcul 20.000 de stele

Trebuie spus că schimbările din domeniul astronomiei nu sunt niste mofturi ale unor savanti care vor să se remarce. Revolutia permanentă a acestui domeniu este generată de tehnica de calcul, din ce în ce mai performantă, care permite crearea de modele complicate, capabile să reproducă matematic miscarea stelelor.

Cu cât computerul este mai performant, cu atât el poate "urmări" miscarea mai multor corpuri ceresti. Folosind programe specializate, oamenii au posibilitatea să "accelereze" miscarea stelelor si să-si verifice astfel teoriile.

Asa au procedat si astronomii de la Observatorul din Torino, care au supravegheat 20.000 de stele cunoscute si, după ce au introdus măsurătorile în computer, au constatat că galaxia noastră e formată din cel putin două straturi distincte, care se rotesc unul peste altul, în sensuri diferite.

Stele care au compozitii diferite

Daniela Carollo, seful grupului de cercetători torinezi, a recunoscut pentru "New Scientist" că rezultatele i-au luat prin surprindere. "Nu ne asteptam la un astfel de rezultat. Calculele au dovedit că cel putin haloul Căii Lactee poate fi împărtit în două zone distincte, formate din stele cu continut chimic foarte diferit, care se rotesc în sensuri opuse", a spus Carollo. Programul "Sloan Digital Sky Survey" a permis inclusiv măsurarea grosimilor celor două straturi de stele.

Astfel, grupul de stele principal este aplatizat, se întinde până la 4,6x10 (la puterea) 17 kilometri fată de centru si se roteste cu o viteză de aproximativ 20 de kilometri pe secundă, în sensul de miscare al Soarelui fată de centrul galaxiei.

Cel de-al doilea grup este sferic, ajunge până la 6x10 (la puterea) 17 kilometri fată de centru si se roteste cu 70 de kilometri pe secundă, în sens invers fată de primul. "Au fost astronomi care au notat, cu mult înaintea noastră, că unele stele sau mici galaxii se învârt în sens «gresit», dar ei nu au avut posibilitatea tehnică să-si verifice observatiile", precizează Daniela Carollo.

O istorie complicată

Examinând cu atentie spectrul luminos emis de fiecare dintre cele 20.000 de stele urmărite, echipa din Torino a observat că cele care se află spre interior sunt alcătuite din atomi de trei ori "mai grei" decât celelalte, ceea ce arată că cele două straturi au vârste diferite si, prin urmare, nu au format încă de la început acest sistem cu dublă rotatie.

Cele două părti ale Căii Lactee au apărut în epoci diferite si prin mecanisme diferite, dar au ajuns împreună si acum, se pare, fuzionează. Ceea ce nu înteleg astronomii este forma celui de-al doilea strat, care îmbracă protector întreaga galaxie.

Savantii încearcă să creeze noi modele care să reproducă mecanismele formării acestui cuplu celest, pentru că prin rezolvarea acestui mister se vor reaseza multe dintre teoriile vehiculate astăzi despre formarea Universului.

O galaxie misterioasă ne atrage cu putere

O galaxie de dimensiuni destul de mari se ascunde de privirile noastre, dincolo de stratul gros de praf cosmic care ne împiedică să privim spre centrul Căii Lactee. Particulele de sub o zecime de milimetru în diametru, care sunt răspândite peste tot în spatiu si pe care le numim generic praf cosmic, creează o barieră în calea luminii ce vine dinspre centrul galaxiei.

Dacă praful n-ar exista, galaxia din imediata noastră vecinătate s-ar vedea ca o imensă pată de lumină, mai mare decât luna plină, iar pe Pământ nicio noapte n-ar mai fi întunecoasă. Pe baza măsurătorilor făcute în spectrul microundelor, cercetătorii au ajuns la concluzia că Sistemul Solar este deviat de la miscarea firească spre centrul Căii Lactee de această galaxie nevăzută.

Prezenta ei trebuie să justifice înclinarea de 20 de grade pe care o are deplasarea noastră fată de centrul spiralei din care facem parte. Americanii Avi Loeb si Ramesh Narayan de la Centrul de Astrofizică "Harvard-Smithsonian", al Universitătii din Cambridge, Massachusetts, spun că, desi nu se vede, galaxia misterioasă trebuie să fie acolo, pentru că ea reprezintă un punct foarte important de atractie în cadrul mecanismului ceresc.

Program de supraveghere spatială

Datele furnizate de programul numit "2 Micron Redshift Survey" le-au permis americanilor să determine fortele ce mentin Calea Lactee pe traiectoria ei. S-a luat în calcul efectul gravitational al tuturor galaxiilor cunoscute de noi si rezultatul obtinut i-a bulversat. Calea Lactee ar trebui să se deplaseze cu cel putin 120 de kilometri pe secundă mai încet! Diferenta de viteză provine, spun astronomii, de la forta de atractie a unei galaxii necunoscute, situată dincolo de norul de praf cosmic ce ne împiedică să o vedem.

"Dacă am putea astepta vreo 100 de milioane de ani, Sistemul Solar ar ajunge de cealaltă parte a centrului Căii Lactee si atunci am vedea limpede cum arată galaxia misterioasă", explică Avi Loeb într-un articol din "New Scientist".

Deocamdată, conform calculelor, aceasta ar trebui să fie chiar mai mare decât Calea Lactee si se află, teoretic, situată la aproximativ trei milioane de ani lumină, dincolo de centrul galaxiei noastre. Desi n-are încă un nume, dacă există, ea ar fi cea de-a doua galaxie apropiată de Calea Lactee, după Andromeda, care se află la 2,5 milioane de ani lumină de Pământ.

Astronomii nu acceptă noua galaxie

Americanul Brent Tully, astronom la Observatorul din Hawaii, nu crede însă că o galaxie atât de mare ar putea fi asa aproape de Sistemul Solar, iar noi să nu o vedem deloc.

El spune că lumea stiintifică stie de multă vreme că, în aceeasi directie, dar la o distantă mult mai mare, de aproximativ 700 de ani lumină, se află un cluster masiv de galaxii numit "Concentratia Shapley". Acesta e de 10.000 de ori mai greu decât Calea Lactee si, în mod sigur, manifestă o fortă de atractie ce ar putea justifica suplimentul de viteză descoperit de Loeb si Narayan.

Dar, acest gen de dispute nu pot fi încă transate decisiv, din cauza precaritătii mijloacelor noastre de observare. "Cu cât radioastronomia se dezvoltă, iar tehnica de calcul devine mai performantă, cu atât rezultatele cercetărilor vor fi mai exacte si, mai mut ca sigur, în anii ce vin, aproape întreaga astronomie se va schimba", anticipează Tully, convins că viitorul îi va da dreptate.

Sistemul Solar e pe un brat incomplet

Soarele nostru si sistemul planetar din jurul său se află pe unul dintre bratele spiralate incomplete, numit "Bratul Orion", la o distantă de aproximativ 25 de milioane de ani lumină de centrul galactic. Bratul Orion, plasat între două brate principale, Perseus si Săgetător, se roteste în jurul centrului galaxiei cu viteza medie de 220 de kilometri pe secundă.

Împreună cu acest brat, Sistemul Solar parcurge o traiectorie aproape eliptică în jurul centrului galaxiei, parcurgând întreaga elipsă într-un interval de timp estimat a fi între 225 si 250 de milioane de ani. Această perioadă se numeste an galactic.

Conform teoriilor acceptate în prezent, Soarele a apucat să facă, în toată existenta lui, doar 20-25 de ture complete. Cum un an lumină durează cam 1.400 de ani pământesti, rezultă că, de când a apărut omul pe Terra, Soarele a parcurs numai a 0,0008-a parte dintr-o orbită. Prin urmare, teoriile conform cărora civilizatii terestre anterioare omului ar fi putut vedea un altfel de cer pot fi valabile numai dacă distanta în timp dintre noi si ele ar fi de ordinul a zeci de milioane de ani.

Pentru o mai bună vizualizare a dimensiunii Sistemului Solar fată de cea a Căii Lactee, un astronom italian a redus diametrul galaxiei de la 100.000 de ani lumină la numai 130 de kilometri si, la această scară, Soarele si toate planetele din jurul lui ar ocupa numai o zonă de doi milimetri!

Cum vedem noi Calea Lactee

Galaxia noastră, numită de noi Calea Lactee, iar de asiatici Cărarea Argintie, se vede pe cer sub forma unei dâre luminoase ce împarte cerul în două emisfere egale. Zona cea mai luminoasă nu arată fix mijlocul galaxiei, asa cum ar fi normal (pentru că în centru sunt cele mai multe stele), ci Constelatia Săgetătorului, zona centrală a Căii Lactee fiind putin spre dreapta fată de aceasta. Simplul fapt că imaginea galaxiei împarte cerul pământenilor în două emisfere aproximativ egale arată că Sistemul Solar se află în planul bratelor spiralei galactice.

Corpul central al galaxiei are forma unei lentile bombate la mijloc, diametrul ei fiind de 100.000 de ani lumină, în timp ce grosimea din mijloc este de "numai" 1.000 de ani lumină. De aceea vorbim de un "plan" galactic. Cercetătorii estimează că în Calea Lactee se află cel putin 200 de miliarde de stele si cel mult 400 de miliarde.

Toate sunt asezate pe cele patru mari "brate" care au forma unor spirale logaritmice sau pe celelalte două brate incomplete, care nu ajung până în centru. Conform teoriei enuntate mai sus, întreaga galaxie este înconjurată de un halou de formă sferică, alcătuit din stele si minigalaxii aflate la distante cuprinse între 100.000 si 200.000 de ani lumină de centru, care se învârt în sens invers decât restul Căii Lactee.