Chimisti celebrii
Dealungul secolelor s-au remarcat prin excelentele sale aduse chimiei oamenii cu o imortanta majora pentru descoperirile aduse azi chimiei. Descoperirile acestor chimisti au reprezentat piatra de etmelie a stiintei de astazi.
In secolul al XVII-lea, omul de stiinta ROBERT BOYLE a adoptat tehnica de experimentare atenta a lui Galileo si a folosit-o pentru investigarea sistemata a chimiei.
Robert Boyle a fost al saptelea baiat si al 14-lea copil ala contelui de Cork, nascut la castelul Lismore, in Irlanda, la 25 ianuarie 1627. A fost un copil-minune, invatand in ca de la o varsta foarte frageda limba la 21421q167v tina si franceza,si a fost trimis la Colegiul Eton la numai 8 ani. La numai 11 ani a intereprins multe calatorii in strainatatealaturi de un tutore francez, iar in anul1641 se afla in Florenta pentru a studiascrierile lui Galileo. S-a intors in Angla in anul1644 si a hotarat sa se dedice cercetarilor stiintifice, alaturandu-se unui grup de oameni cu aceleasi aspiratii si idealuri numit "Colegiul Invizibil".Mai tarziu este recunoscut si legalizat de carol al II-lea sub numele de Societatea Regala din Londra pentru Imbunatatirea Cunostiindelor naturale. In anul 1654, Boyle s-a mutat in Oxford pentru ca acolo se tineau cele mai multe sedinte de la Colegiu, acolo l-a cunoscut pe Robert Hooke(1635-1703) care era student la Oxford.
Boyle afla de experimental lui Otto von Guricke (1602-1686, Germania) si cu ajutorul lui Hooke(care era un mecanic ingenios), construieste unun model imbunatatit al pompei de aer si se apuca de masuratea aerului. El a sugerat ca greuatatea corpurilor se modifica in functie de portanta atmosferei- comparand straturile nferioare ale atmosferei cu arcuri mici care sunt comprimate de greutatea straturilor de aer de deasupra lor. In anul 1660 Boyle isi publica descoperirile despre proprietatiile aerului sub titlul "Noi experimente fizico-mecanice privind arcul aerului si efectele sale". Boyle a emis pentru prima data o lege numita "Legea lui Boyle" conform careia volumul unui gaz variaza invers proportional cu presiunea, la o temperature constanta:
pv= Rt
p=presiunea;
v= volumul;
t= temperature;
R= constant ace depinde de natura gazului.
Boyle se muta inapoi in Londra in anul 1668. Cea mai cunocuta carte a sa este "Chimistul sceptic" a fost publicata in anul1661. El a facut distinctia intre amestecuri si compusi, si a subliniat ca un compus poate sa aiba proprietati foarte diferite de cele ale constituentilor sai.
El a folosit pentru prima data cuvantul"analiza" si a avut o influenta puternica in dezvoltarea acestei stiintede la originile sale alchimice. A fost presedinte al Societatii Regale in anul1680, dar a refuzat postul si a murit, la 30 decembrie 1691, in casa surorii sale din Londra, unde locuise timp de 23 de ani.
ANTOINE LAVOISIER, om de stiinta francez al secolului al XVIII-lea, fost primul care a utilizat masuratorile exacte in studiul compozitiei compusilor si al reactiilor chimice.
Antoine Lavoisier s-a nascut la Paris la 26 august 1743, a urmat College Mazarin, unde astudiat astronomia, botanica, chimia si matematica. In anul1768 a fost ales chemist asociat al Academiei de Stiinte si a devenit directorul acesteia in anul 1785. In 1775 lui Lavoisier I s-a acordat controlul asupra fabricarii prafului de pusca si dupa ce a intemeiat o ferma pentru a aplica ca stiintifice in agricultura, a fost numit secretar al unui comitet de agricultura in anul 1758.
Prima lucrare de cercetare in chimie a lui Lavoisier a fost asupra gipsului (sulfatul de calciu). Apoi, intr-o nota adresata Academiei de Stiinta, datata la 1 noiembrie 1772, el a raportat ca sulful si fosforul cresc in greutate cand sunt arse, deoarece absorb "aer" in timpul combustitiei, iar litarga (oxidul de plumb) se redce la plumb metalic cand este incalzit cu mangal, deoarece pierd aer. El a aratat ca plantele elimina un gaz necesar pentru viata animalelor si in anul 1774 el a obtinut acelasi gaz prin incalzirea oxidului mercuric; si el credea ca aceasta este aer deflogisticat. Lavoisier si-a dat seama care este explicatia combustiei: nu era vorba de eliberarea de flogiston, ci de combinarea materialului care arde cu gazul proaspat descoperit. Incalzirea lenta si atenta a mercurului in aer producerea oxid mercuric, cu o crestere corespunzatoare in greutate; "aerul" putea apoi sa fie recuperate din acest oxid, obtinandu-se greutatea initiala de mercur. Deoarece produsii de combustie ai materialelor precum sulful si fosforul erau acizi, Lavoisier si-a numit "aerul" oxygen (care face acid), crezand in mod incorrect ca el trebuie sa fie o componenta esentiala a tuturor acizilor. (De fapt majoritatea acizilor contin oxygen, insa aciditatea lor se datoreaza unei concentratii mai mari de ioni de hydrogen care este prezenta in apa). In 1783 el afacut public faptul ca produsul obtinut din combinatia oxigenului cu hidrogenul ("care da nastere ape")este apa, si a continuat prin calculul compozitiei alcoolului si a altor compusi inflamabili. Secretul abordarii a fost masurarea meticulara a cantitatiilor implicate in reactiile chimice. El a fost sustinut de chimistul Claude Berthollet (748-1822), care l-a ajutat in cercetariile asupra combustiei prafului de pusca, si a colaborat la inceperea unui nou sistem de nomenclatura chimica, ce a fost publicata in anul 1787.
Lavoisier si-a prezentat descoperirile siteoriile intr-un mod atat de logic, incat au fost rapid acceptatede chimistii din toata Europa. In lucrarea sa ("Traite elementar de chimie", 1789) el a intocmit o lista cu substante (elemente)care nu puteau fi descompuse prin nici una dintre metodele de analiza cunoscute.Printre acestea erau hidrogenul, azotul (nitrogenul) sioxigenul; sulful, fosforul si carbonul; cobalt, aur, platina, wolfram si zinc; etc.
Anul 1789 a fost si anul Revolutiei Franceze, iar Lavoisier s-a numarat printre suspecti fiind un bogat colector de taxe. A fost acuzat de revolutionarul Jean-Paul Marat si a trebuit sa renunte la laboratorul sau. La 8 mai 1794 au fost judecati sumar fostii "fermiers genefaux" (Lavoisier si alti 27) fiind condamnati la moarte. Au fost adusi la ghilotina intr-o piata siau fost aruncati intr-o groapa comuna.
La inceputul secolului XIX, chimistii incepusera sa inteleaga care substante erau "elemente" si care erau decat compusi formati din doua sau mai multe din aceste elemente.
HUMPHREY DAVY s-a nascut la Penzance, Cornwall (Anglia), la 17 decembrie 1778. Fusese educat la liceul clasic, avand putina pregatire in stiinte, obtinandu-si multe dintre primele cunostinte din citirea avida a cartiilor de specialitate. La varsta de 16 ani, si-a ales ca profesie medicina si fost trimis ucenic la un medic si farmancist local, sperand ca ma tarziu sa ajunga la Edinburng pentru a se califica drept medic.
In acest timp s-a imprietenit cu Gregory Watt (fiul lui James Watt), care primise o educatie stiintifica la Glasgow si care a ramas foarte interesat de munca lui Davy pe toata durata vetii sale. Cam in acelasi timp, Davy l-a cunoscut si pe Davies Giddy, un om instarit din Cornwall, care avea o deschidere larga spre stiinte si care i-a permis sa-i foloseasca biblioteca si laboratorul particular. Aici el si-a inceput experimentale cu gaz protoxit de amoniu. Davy se indoieste de aceasta teorie, ca acest gaz este letal si responsabil pentru moartea celor loviti de ciuma, si cand a fost numit asistent la proaspat infiintatul Institut Pneumatic al lui dr. Thomas Beddoes (1760-1808), din Bristol, in 1798, el si-a facut timp pentru continuarea experimentele sale. Davy a descoperit valoarea de atenuarea durerii de asemenea valoare in atenuarea valorii de dinti si timp de mai bine de un secol a fost utilizat ca ansetezic in operatiuni dentare minore. Desi, nu avea decat 21 de ani, Davy a inceput un studiu exhaustic al compusilor azotului si oxigenului, precum si al amoniacului. In zece luni, utilizand cai ingenioase de masurare a volulmului si densitatii gazelor, el obtinuse analize remarcabil de exacte ale compozitiei chimice ale acestor copusi. El a inceput sa faca experimente cu noua descoperire, cercetand conductibilitatea diferitelor solutii si disocierea hidrogenului si a oxigenului din apa prin curentul electric. Curand a creat o baterie mai puternica, pe care voia sa o foloseasca in cercetarile sale la Institutul Regal din Londra, unde in febroarie 1801 a fost numit asistent conferentiar de chimie, director al laboratorului si redactor sef adjunct al Revistei Institutului. Davy a fost preocupat de problemele Institutiei Regale, fiind ales si membru al Socoitatii Regale. In 1807 a reusit sa produca un numar redus de granule mici de potasiu metalic prin electroliza potasei topite. Lucrand intens, el s-a suprasolicitat si s-a imbolnavit, cazand la pat si a ramas intr-o stare critica timp de 2 luni. Fara indoiala decoperirile facute de Gay-Lussac si Thenard i-au grabit insanatosirea. Imediat dupa ce s-a simtit destul de bine, Davy si-a reluat experimentele, indreptandu-si atentia asupra pamanturilor alcaline. La inceput a avut putin succes, dar in iunie 1808 ela primit o scrisoare de la Berzelius, care anunta ca, utilizand mercur pe partea negativa a circuitului electric, a obtinut amalgame de metale cu mercur. Davy a repetat experimentul si sistiland ulterior mercurul, a reusit sa izoleze cantitati mice de bariu, strontiu, calciu si magneziu.
Davy a fost ales presedinte al Societatii Regale in 1820, insa sanatatea sa incepuse deja sa se deterioreze si in 1826 a suferit o congestie cerebrala. In primavara anului 1828 el a pornit intr-o calatorie continentala lunga, vizitand Austria si Italia. A ajuns in Geneva la data de 28 mai a murit linistit in somn devreme in dimineata urmatoare.
|
