Curatirea

Curatirea dateaza din timpuri preistorice, omul primitiv traind in apropierea apei deoarece descoperise ca aceasta "spala murdaria". Evolutia civilizatiei a dus la aparitia unui material mai eficient pentru acest scop - sapunul primitive. De-a lungul istoriei forme diverse ale sapunului au fost folosite. Pentru egipteni era o combinatie de uleiuri animale si vegetale cu saruri alcaline care dadea nastere unui material asemanator sapunului folosit pentru tratarea bolilor de piele, dar si pentru spalat precum atesta "Papirusul evreilor".Un pas major a fost facut de chimistul francez Nicholas Leblanc in 1791 care a inventat o modalitate de a face carbonat de sodiu din sarea alimentara. Amestecat cu grasimea forma sapunul. Douazeci de ani mai tarziu s-a nascut sapunul modern odata cu descoperirea lui Michel Eugene Chevreul, un alt chimist francez, a naturii chimice a grasimilor, a glicerinei si a acizilor grasi. Alta descoperire importanta a fost amoniacul care era extras din sarea alimentara (clorura de sodiu) pentru a obtine soda. A fost inovatia lui Ernest Solvay.

In compozitia sapunurilor intra grasimi si uleiuri din plante care contin trigliceride si alcani sau saruri de potasiu si sodiu. Original alcanii folositi la fabricarea sapunului erau obtinuti din resturi de plante. Astazi termenul "alcan" este folosit pentru substante care sunt baze (opusul acizilor) si care reactioneaza cu un acid neutralizat. Alcanii folositi la fabrivarea 717e41h sapunurior sunt: hidroxidul de sodiu (NaOH) - soda caustica si hidroxidul de potasiu (KOH).

Proprietatea sapunului de a spala este data de existenta moleculelor cu afinitati diferite fata de apa si anume molecula sa are un radical alchil (R-), hidrocarbonat cu peste 8 atomi de carbon, insolubil in apa si care reprezinta gruparea hidrofoba (fara afinitate fata de apa) si gruparea carboxil (-COQ), ion negativ, care poate realiza legaturi de hidrogen cu apa - gruparea hidrofila (cu afinitate fata de apa). Sapunul inlatura murdaria deoarece in contact cu apa acesta reduce tensiunea de suprafata a acesteia facand-o sa se imprastie si sa ude suprafetele. Tensiunea de suprafata a unui lichid se explica prin faptul ca fiecare molecula este incercuita si atrasa de alte molecule. Se creeza o tensiune odata cu atractia exercitata de celelalte molecule. Acest lucru face ca apa sa ude suprefetele cu care intra in contact si rezulta curatirea suprafetelor respective. Puteti observa tensiunea de suprafata punand o picatura de apa pe o tejghea. Picatura isi va pastra forma si nu se va imprastia.

Cand moleculele de sapun vin in contact cu murdaria, formata in special din substante insolubile in apa (grasimi de exemplu), se orienteaza cu partea hidrofila spre apa si cu cea hidrofoba spre substanta insolubila. Astfel aceasta este divizata in particule foarte mici care sunt inconjurate de moleculele sapunului si formeaza agregate numite micele ce trec in apa si dau nastere unei emulsii. Daca sapunurile au in compozitie metale alcaline si amoniac sunt solubile in apa si se folosesc pentru curatirea grasimilor solide.

Substantele care produc acest fenomen se numesc agenti activi pentru suprafete si se spune ca fac apa mai "uda", dar de asemeni retin si impuritatile. Agentii activi pot fi ionici (incarcati electric pozitiv), neionici (incarcati electric negativ), neutri si amfoteri (incarcati electric atat pozitiv cat si negativ). La contactul cu o solutie apoasa sapunul (sarea de sodiu a unui acid gras) este ionizat R - COONa = Na⁺ + R - COO.

Chiar daca sapunul este un bun agent de curatat eficienta sa se reduce daca este folosit impreuna cu apa dura. Duritatea apei rezulta din prezenta sarurilor minerale mai ales de calciu si magneziu. Sarurile minerale reactioneaza cu sapunul pentru a forma un precipitat insolubil - spuma (murdarie), care nu se curata usor. Se ataseaza pe haine sau alte obiecte din baie sau bucatarie.

Insa toate acestea reprezinta sapunul caracteristic perioadei medii de evolutie al sapunului de astazi.Cercetarile spun despre “noul sapun”,care pare a fi mult mai eficient,ca ar fi o sursa de diferite tipuri de cancer. kilograme de substante toxice absorbim in fiecare an din produsele cosmetice. Tocmai din acele cosmeticale care ne promit frumusetea.


Femeile absorb anual 2 kilograme de substante toxice din produsele cosmetice pe care le folosesc zilnic, arata un studiu britanic publicat in revista In-Cosmetics. Mult, putin… Ramane de vazut!

Daca tinem cont de cantitatea de sampon, sapun, gel de dus, creme antirid, creme hidratante, produse pentru machiaj folosite intr-un an, acest studiu ar trebui sa sune alarma. Mai mult decat atat! Daca mai adaugam si faptul ca, din cele 10.000-11.000 de ingrediente folosite in produsele de ingrijire corporala, doar 10%-11% sunt evaluate ca fiind sigure pentru sanatate, atunci e posibil sa intram in contact cu si mai multe substante toxice decat spune studiul britanic. Afectate sunt nu numai femeile, ci si barbatii, pentru ca si produsele destinate lor - pasta de ras, after-shave, sampon etc. - au aceleasi ingrediente periculoase. Aceste substante pot provoca iritatii cutanate, imbatranirea prematura a pielii si chiar cancer. Solventii din unele sapunuri, sampoane, geluri de dus distrug bariera protectoare a pielii, degreseaza puternic pielea si favorizeaza patrunderea substantelor toxice. Odata patrunse in piele, acestea ajung in microcapilarele sangvine, in vasele limfatice si apoi in torentul sangvin, care le raspandeste peste tot - in creier, ficat, rinichi, muschi, grasime. Pentru a evita toate aceste probleme, regula de aur este citirea etichetei. Numai ca o eticheta pe care scrie ftalati, etanolamine, formaldehida, alcool izopropilic, lauril sulfat de sodiu nu ne spune prea multe.

Intr-un clasament al substantelor periculoase conduc detasat parabenii, conservanti folositi la fabricarea produselor de ingrijire a pielii si parului (sapunuri, sampoane, deodorante, dar si lotiuni pentru bebelusi). Parabenii impiedica dezvoltarea bacteriilor, dar in acelasi timp aceste substante mimeaza efectele estrogenului (hormon sexual feminin), care contribuie la dezvoltarea tumorilor canceroase.
Sapunurile, sampoanele, gelurile de dus, spumantele de baie contin aceste   etanolaminele. "In contact cu nitritii care se gasesc in apa, etanolaminele produc nitrozamine cancerigene. Nitrozaminele trec usor de bariera reprezentata de piele si afecteaza in special rinichii. Riscul este cu atat mai mare cu cat etanolaminele sunt prezente si in produsele pentru copii. Aceste substante sunt iritante pentru ochi, afecteaza foliculul pilos si cauzeaza uscarea si caderea parului".
Cele mai periculoase substante care se pot regasi in compozitia produselor de ingrijire pentru copii sunt acidul salicilic, ureea, colorantii, conservantii in cantitate mare, acidul boric (continut in pudrele de talc), uleiul de eucalipt, camforul, fenolul, violetul de gentiana. In functie de durata utilizarii si suprafata de piele pe care se aplica, aceste substante le pot provoca micutilor reactii toxice sau reactii iritativ-alergice, precizeaza medicul dermatolog Andriana Diaconeasa. Reactiile alergice apar la 24-48 de ore de la aplicarea produsului pe piele. In aparitia acestora este implicat sistemul imunitar al copilului.
Toate aceste boli care ne afecteaza grav viata pot fi contactate foarte usor doar din sapunuri.Restul cosmeticelor contribuie la aparitia altor boli,asemanatoare cu cele cauzate de sapunuri.

Sapand mai adanc cerectam si despre detergenti,un lucru prcatic “de uz casnic” de nelipsit.

Despre detergenti

Unele substante care contin în molecule o grupare polara, diferita de gruparea carboxil, fixata la catena unei hidrocarburi, manifesta proprietati analoge sapunurilor si se numesc detergenti (de la latinescul detergere, spalare).
În vopsitoria textila se utilizeaza ca agenti de udare si emulgatori la pregatirea fibrelor pentru colorare saruri ale acizilor sulfooleic si sulforicinoleic. Astfel de agenti de spalare se numesc detergenti. Denumirea lor mai corecta ar fi de agenti de activitate superficiala si sunt de trei feluri: anionici, cationici si neionici.
Detergentii anionici contin gruparea polara SO si se utilizeaza în solutii acide sau în apa dura, deoarece sulfonatii de calciu si magneziu formati sunt solubili în apa. Un exemplu de detergent anionic este sarea de sodiu a acidului etensulfonic, CH2 = CH- SO3Na. Astfel de acizi sulfonici se numesc mersoli si sarurile lor de sodiu mersolati.
Spre deosebire de sapunuri si de detergentii anionici care contin o grupare polara anionica, în detergentii cationici se afla catene lungi cu grupari cuaternare de amoniu, încarcate cu sarcini electronice pozitive ca, de exemplu, zephirolul:
CH3 R - N+ - CH3 Cl-CH2 - C6H5

Si fixanolul:

R - N+ Cl-

Detergentii cationici se numesc si sapunuri inverse sau agenti cation-activi. Astfel de sapunuri sunt dezinfectante foarte puternice, deoarece floculeaza proteinele (electronegativitate) din microbi.
Detergentii neionici contin o grupare polara neionica, alcatuita din mai multi atomi de oxigen eterici si un hidroxil alcoolic marginal. De exemplu
R - O - (CH2 - CH2 - O)x - … - CH2 - CH2 - OH
La Strasbourg s-a hotarât ca solurile contaminate urmeaza sa fie inventariate si depoluate în toate cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene

Stratul superior al scoartei terestre pe care cresc si se dezvolta plantele sufera din cauza poluarii industriale.

Pesticidele, solventii, metalele grele, deseurile provenite din industria chimica, toate aceste substante poluante care au aparut odata cu dorinta omului de a smulge cât mai multa hrana pamântului sau de a-si crea un mediu artificial, netinând cont de dezastrul pe care-l lasa în urma sa, s-au transformat acum în dusmani de temut ai mediului înconjurator.

Detergentii fac parte si ei din categoria agentilor poluanti care se regasesc frecvent în solurile pe care se practica agricultura.

În sprijinul acestei afirmatii, cercetatorii aduc argumente bazate pe studii ce demonstreaza prezenta tot mai mare în solurile agricole a unei substante chimice denumite sulfat de alchilbenzen, ce se gaseste în detergentii anionici, care se pare ca sunt cei mai vânduti în întreaga lume.

Exista numeroase cai de dejectie prin care acesti compusi chimici ajung în pamânt. Una dintre ele este reprezentata de deversarea apei distilate care se foloseste în industrie, dar si în fermele private, iar, la rândul lor, îngrasamintele obtinute din amestecuri biologice constituie un alt canal important prin care substantele chimice contamineaza solul.

Metalele grele, îngrasamintele chimice si naturale constituie, de asemenea, pericole care pândesc atât solul, cât si pânza freatica.

Detergentii anionici sunt cei mai cautati

Într-un lichid, moleculele de la margini sunt atrase catre interior, ceea ce face ca suprafata lichidului sa fie curbata. Acest efect denumit tensiune superficiala poate fi observat la stropii aproape sferici care picura la robinet.

Tensiunea superficiala împiedica apa sa fie un agent de curatare eficient. Când intra în contact cu o pata de murdarie de pe un material, moleculele de apa tind sa se lege mai mult între ele decât sa înmoaie si sa curete tesaturile.

Detergentii se împart în mai multe clase, cei mai folositi fiind detergentii anionici. Acestia, datorita unei substante active care interactioneaza cu apa, reduc efectul denumit de catre oamenii de stiinta tensiune superficiala. În concluzie, fara sapun sau fara detergenti nu ne putem spala hainele si nici nu putem sa ne laudam ca, acasa ori la serviciu, domneste curatenia.

Detergentii „hranesc" culturile agricole

Primul detergent sintetic a aparut în anul 1916. Este vorba despre un detergent industrial descoperit de chimistul geman Fritz Gunther. Detergentii pentru menaj, care sa nu atace pielea, au aparut abia în anul 1933. Tehnologia moderna a adus pe piata detergenti complecsi care pretind ca înlatura murdaria si, în acelasi timp, protejeaza orice tip de tesatura.

Chimicalele care intra în compozitia detergentilor nu ramân însa inofensive si nici nu dispar odata cu tina în masina de spalat. Compusii organici nocivi din detergent care ramân pe haine ating pielea, creând, de multe ori, alergii, sau sunt deversati prin sistemele de canalizare în pânza freatica.

Solul se îmbiba cu toate aceste substante toxice care ajung, de nenumarate ori, alaturi de pesticide, „hrana" pentru culturile agricole.

Detergentii sunt încor­ porati si în pasta de dinti, în produsele de curatenie sau în solutiile antiseptice, cât si în solutiile utilizate la curatarea legumelor si a fructelor de substantele chimice cu care au fost stropite pentru a înlatura daunatorii.

Fosfatii sufoca pestii

sase lucratori din Nicaragua au primit 3,3 milioane de ...

Pentru a creste perfor­man­tele detergentilor, în componenta acestora se adauga fosfati, care au ca efect reducerea duritatii apei. Odata ajunsi, prin deversarea reziduurilor, în mediile acvatice naturale, fosfatii stimuleaza proliferarea algelor, ceea ce conduce la scaderea dramatica a continutului de oxigen din apa si, implicit, la decimarea populatiilor de pesti.

Tot pentru a le conferi detergentilor calitati suplimentare – parfum, efect de înalbire si de stralucire –, a devenit un loc comun, astazi, includerea a numerosi aditivi în componenta acestora, cu efecte similare asupra mediilor naturale în care ajung ulterior.

În acest moment, deter­gentii anionici sunt cei mai folositi. Consumul anual de asemenea detergenti ajunge, pe plan mondial, la 2.000.000 de tone, iar în 2010 va ajunge la 3.400.000 de tone. Oamenii de stiinta considera ca aceasta crestere a productiei globale de detergenti anionici trebuie controlata sever, tocmai având în vedere efectele distrugatoare pe care le au asupra mediului.

Cercetatorii studiaza structura solului si ...

Cercetatorii avertizeaza asupra intensificarii interac­tiunilor biologice si biochimice complexe care au loc între componentele detergentilor anionici si elemente din mediul natural, în diverse ecosisteme.

Punctând consecintele pe care le are invazia acestor componente anionice în natura, ei subliniaza pericolul ca activitatea metabolica din sol sa fie modificata structural si, implicit, fertilitatea acestuia sa fie afectata într-un mod ireversibil.