CAPITOLUL I

Generalitati

Emulsiile sunt preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai putin vāscoase, constituite dintr-un sistem dispers, format din doua faze lichide nemiscibile, realizat cu ajutorul unor emulgatori si destinate administrarii interne sau externe.

Sunt sisteme disperse microeterogene, īn care diamentrul picaturilor de lichid dispersat, īn general, este cuprins īntre 0,5 si 50 μm, deci particulele sunt vizibile la microscopul obisnuit.

Termenul de emulsie deriva de la verbul latin "molgo, ere" - a mulge si se foloseste īn domeniul farmaceutic īncepānd din sec. al XVII-lea denumind astfel toate lichidele medicamentoase cu aspect laptos. Fundamentarea stiintifica a teoriei emulsionarii si a explicarii fenomenelor care stau la baza formarii emulsiilor a īnceput abia īn a doua parte a secolului trecut. Īn anul 1990 Ostwald da prima explicatie stiintifica a formarii emulsiilor, facānd diferenta, īntre emulsiile de tip U/A (ulei dispersat īn apa) si cele A/U (apa dispersata īn ulei).

Īn practica farmaceutica emulsiile prezinta urmatoarele avantaje:

asigura administrarea concomitenta, precisa a doua lichide nemiscibile;

prin emulsionare se poate masca gustul neplacut al unor medicamente si se poate facilita administrarea unor substante medicamentoase vāscoase;

emulsionarea poate sa dirijeze absorbtia medicamentelor asigurānd o absorbtie mai rapida, mai perfecta.

Emulsiile sunt oficinale īn majoritatea farmacopeelor, īnsa īn unele farmacopee se dau numai īndrumari generale pentru prepararea si controlul lor.

Īn F.R. X exista o singura monografie - Emulsiones - īn care sunt cuprinse atāt emulsiile de uz intern, cāt si cele de uz extern, si anume linimente. F.R. X precizeaza ca: "emulsiile īn compozitia carora intra sapunuri sau alte substante cu actiune emolienta, analgezica sau revolsiva si care sunt destinate aplicarii pe piele se numesc linimente".

Clasificare:

Dupa numarul partilor componente pot fi:

emulsii propriu-zise (3 parti principale);

pseudo- sau cvasiemulsii (2 parti principale - fara emulgator). La cvasiemulsii contopirea picaturilor dispersate este īmpiedicata de vāscozitatea mare a fazei continue.

Dupa compozitie pot fi:

emulsii ulei īn apa (U/A): uleiul este dispersat īn apa sau alt lichid hidrofil. Se īntrebuinteaza mai ales intern si pot fi diluate cu apa. Emulsiile de uz intern sunt numai de tip U/A;

emulsii apa īn ulei (A/U): un lichid hidrofil este dispersat īntr-un lichid lipofil. Se utilizeaza extern si poate fi diluat cu ulei.

Pe lānga aceste doua tipuri principale de emulsii exista si emulsii complexe (multiple), de exemplu: emulsii A/U/A, la care faza interna este deja o emulsie de tip A/U.

Dupa provenienta pot fi:

naturale (laptele, latexul diferitelor plante);

artificiale (emulsii farmaceutice).

CAPITOLUL II

Formularea emulsiilor

Emulsiile sunt compuse din trei parti principale:

faza dispersa, dispersata, interna, discontinua (emulgendum);

faza dispersanta, mediu de dispersie, faza externa, faza continua (vehiculum);

agentul de emulsie, agent de dispersie, emulgator (emulgens).

Fiecare faza poate fi formata dintr-un amestec de lichide miscibile, iar emulgatorul poate fi constituit dintr-un amestec de emul 21421d320v gatori sau pe lānga emulgatori exista si agenti de vāscozitate (pseudoemulgatori) sau alte substante auxiliare (conservanti, stabilizanti, aromatizanti, edulcoranti).

EMULGATORII

Rolul si modul de actiune al emulgatorilor

Dispersarea mecanica a uleiului īn apa sub forma de sfere mici īn cazul prepararii unei emulsii necesita o cheltuiala de energie pentru a īnfrānge fortele de coeziune dintre moleculele uleiului. Cu cāt energia va fi mai mare, dispersarea va fi mai avansata. Dupa un anumit timp īnsa, sferele vor cauta sa revina la starea initiala, se vor contopi, aglomera si fazele se vor separa. Daca se adauga un emulgator (de ex. O cantitate mica de sapun), emulsionarea se realizeaza mult mai usor si separarea intervine mult mai īncet. Acest lucru se explica prin faptul ca cele doua lichide nemiscibile poseda tensiuni superficiale diferite. Emulgatorul are rolul de a reduce tensiunea superficiala dintre cele doua faze lichide, usurānd dispersarea. Concentrāndu-se la interfaza, emulgatorul formeaza un strat monomolecular īn jurul particulelor dispersate protejāndu-le de contopire. Emulgatorul mai actioneaza si prin īncarcatura sa electrica. De exemplu, anionii care se formeaza la dizolvarea īn apa a unor emulgatori de tipul sapunurilor alcaline, continānd restul de acid gras cu caracter lipofil si formeaza un īnvelis īn jurul particulelor de ulei. Astfel particulele de ulei dispersate devin electronegative si ramān dispersate datorita respingerii electrostatice. Emulgatorii maresc īntr-o oarecare masura si vāscozitatea mediului, astfel mobilitatea particulelor devine mai scazuta, apropierea si contopirea picaturilor este īngreunata.

Rolul emulgatorului este deci:

de a usura dispersarea fazei interne īn cea externa;

de a stabiliza emulsia.

Actiunea emulgatorilor se realizeaza prin:

reducerea tensiunii interfaciale (se usureaza dispersarea);

formarea unui strat īn jurul particulelor (inhiba tendinta particulelor mici de a se contopi);

conferirea unei sarcini electrice a particulelor dispersate;

marirea vāscozitatii mediului.

Clasificarea emulgatorilor

Poate fi facuta dupa mai multe criterii:

Dupa caracter pot fi:

emulgatori hidrofili U/A;

emulgatori lipofili A/U;

Dupa modul de folosire pot fi:

emulgatori de uz intern;

emulgatori de uz extern;

emulgatori de uz parenteral;

Pe baza sarcinilor electrice pot fi:

emulgatori anionactivi;

emulgatori cationactivi;

Dupa provenienta pot fi:

emulgatori naturali (de origine vegetala sau animala);

emulgatori sintetici si semisintetici;

Īn functie de structura si proprietati fizico-chimice pot fi:

emulgatori propriu-zisi (emulgatori solubili);

emulgatori sub forma de pulberi fine insolubile;

pseudoemulgatori (agenti de vāscozitate, stabilizanti).

Modul de comportare a trei grupe de emulgatori

Emulgatorii propriu-zisi (agenti tensioactivi)

Sunt substante organice, care contin īn molecula lor atāt grupari hidrofile cāt si lipofile. Datorita acestui caracter amfifil, sunt substante tensioactive, scad tensiunea superficiala.

Gruparea sau gruparile lipofile ale acestor substante sunt formate din lanturi parafinice, cicluri aromatice sau hidroaromatice. Gruparile hidrofile, care pot disocia īn ioni (emulgatori ionogeni) sau nu (emulgatori neionogeni) constau din grupari ca: hidroxil, carboxi, sulfat, sulfonat, nitro, amino.

Multi emulgatori sintetici sunt esteri sau eteri ai acizilor grasi, respectiv al alcoolilor superiori.

Aceste substante, īn amestec de lichide nemiscibile se concentreaza la interfaza si gruparile se orienteaza conform afinitatii lor. Datorita acestei concentrari la interfaza, tensiunea interfaciala se reduce. Daca proprietatile hidrofile domina, este un emulgator de tip U/A. Daca proprietatile lipofile sunt dominante, avem de a face cu un emulgator de tip A/U.

Capacitatea emulgatorului de a da emulsii A/U sau U/A depinde deci de raportul dintre gruparile hidrofile si hidrofobe ale moleculei. Daca cele hidrofobe predomina va fi solubil īn ulei si se va comporta ca un emulgator de tip A/U. Daca cele hidrofile au pondere mai mare, se va dizolva īn apa si se va comporta ca un emulgator de tip U/A.

Aceasta comportare a emulgatorilor se reflecta īn legea lui Bancroft, care precizeaza: "dintre cele doua faze nemiscibile, īn cazul emulsionarii, aceea va fi faza externa (continua) īn care este solubil sau mai solubil emulgatorul".

Pentru caracterizarea proprietatilor hidrofil-lipofile ale emulgatorilor se utilizeaza indicele HLB (Hydrophyle - Lipophyle - Balance), care reprezinta raportul ponderii partii hidrofile si lipofile a moleculei. Acesti indici, propusi de Griffin pentru caracterizarea agentilor tensioactivi neionogeni, au valori īntre 1 - 20. Cu cāt indicele HLB este mai mare cu atāt caracterul hidrofil al moleculei este mai pronuntat. Sistemul HLB nu se poate aplica la tensidele ionogene, care disociind īn apa devin mai hidrofile decāt ar rezulta din procentul de greutate al gruparilor hidrofile raportat la gruparile lipofile.

Emulgatori sub forma de pulberi fine

Sunt substante insolubile, care dispersate coloidal īn faza apoasa (substante cu caracter hidrofil) sau īn faza uleioasa (emulgatori lipofili) asigura o stabilitate mai buna emulsiilor. Se considera ca aceste pulberi foarte fine se concentreaza la interfaza apa/ulei formānd o a treia faza sub forma de pelicula, care se va īncovoia īn jurul picaturilor de apa sau ulei, īn functie de afinitatea mai mare fata de ulei (primul caz) formānd emulsii A/U, sau daca are caracter hidrofil, picaturile de ulei vor fi īnconjurate de aceste pelicule.

Ca emulgatori hidrofili se utilizeaza bentonita, aerosilul, iar ca substante care stabilizeaza emulsiile de tipul A/U se folosesc grafitul, carbunele anumal, pigmentii de anilina.

Pseudoemulgatori sau cvasiemulgatori numiti si "stabilizatori"

Sunt substante coloidale, care prin marimea vāscozitatii mediului de dispersie contribuie la stabilizarea emulsiilor. Pot fi substante organice macromoleculare (mucilagii naturale sau sintetice, semisintetice) sau pulberi coloidale anorganice.

Emulgatori utilizati īn practica farmaceutica

Emulgatori naturali (tab. nr. 1);

Emulgatori sintetici si semisintetici.

Acestia pot fi:

a)     Emulgatori ionogeni (tab. nr. 2);

b)    Emulgatori neionogeni (tab. nr. 3);

c)     Pseudoemulgatori.

Tab. nr. 1. Emulgatori naturali

Tab. nr. 2. Emulgatori ionogeni

Tab. nr. 3. Emulgatori neionogeni

Pseudoemulgatori sintetici si semisintetici

Produsele incluse īn aceasta categorie de substante auxiliare influenteaza putin tensiunea superficiala, stabilizānd emulsiile prin marirea vāscozitatii celor deja formate. Īnsa nu exista o delimitare neta īntre emulgatorii propriu-zisi si pseudoemulgatori. Una si aceeasi substanta īn anumite conditii se comporta ca emulgator, īn alte conditii numai ca agent de vāscozitate (de exemplu gelatina, Carbopolii).

Astfel de pseudoemulgatori pot fi considerati:

metilceluloza;

hidroxiceluloza;

carboximetilceluloza sodica;

alcoolul polivinilic;

polivinilpirolidona;

polimeri de carboxivinil (Carbopolii).

CAPITOLUL III

Prepararea emulsiilor

Prepararea emulsiilor se poate realiza prin procedee diferite:

- metoda "continentala" sau metoda gumei uscate. Este metoda prevazuta de F.R. X pentru prepararea emulsiei uleioase (Emulsio oleosa): se amesteca īn mojar 10 parti de ulei de floarea-soarelui cu 5 parti de guma arabica dezenzimata, pulverizata la care se adauga o cantitate determinata din faza continua (7,5 apa distilata) pentru obtinerea emulsiei primare. Emulsia primara are un aspect alb si la triturare da un sunet caracteristic. La aceasta emulsie primara se adauga treptat, īn mici portiuni restul fazei continue (apa distilata pāna la 100 g). Acest procedeu este numit si metoda "4 - 2 - 3" pa baza raportului īntre ulei - emulgator - apa, necesar obtinerii emulsiei primare. Este una dintre cele mai expeditive metode de preparare a emulsiilor de tip U/A, la nivelul farmaciei;

- metoda "engleza" sau metoda gumei umede. Proportiile componentilor sunt aceleasi ca si la metoda continentala. Aceasta metoda este metoda generala de preparare a emulsiilor prevazuta de F.R. X: emulgatorul se dizolva īn faza externa si īn aceasta se adauga sub agitare continua uleiul, iar dupa dispersarea uleiului se adauga treptat restul de apa prescrisa. Īn fiecare dintre cele doua faze se pot dizolva unul sau mai multe substante active. Aceasta metoda se aplica mai ales pentru prepararea emulsiilor cu oleorezine, balsamuri si este folosita īn mod curent īn industrie, unde dupa formarea unei dispersii grosiere, emulsia se trece īn aparate speciale, care asigura o emulsionare fina;

- metoda borcanului. Dup aceasta metoda o parte din guma arabica fin pulverizata se introduce īntr-o sticla uscata si se agita puternic cu 2 parti de ulei, pāna la perfecta omogenizare, apoi se adauga deodata 1,5 parti apa agitāndu-se sticla cu o miscare circulara. Dupa formarea emulsiei primare se adauga restul apei īn portiuni mici sub continua agitare. Metoda este expeditiva īnsa emulsiile nu sunt destul de stabile;

- metoda seringii. Se amesteca guma cu uleiul, apoi cu apa, amestecul se trage īntr-o seringa si se evacueaza. Aceasta operatie se repeta de 7-8 ori. Metoda este aplicata la prepararea unor cantitati mici de emulsie;

- metoda solventului comun. Consta īn dizolvarea fazei care trebuie emulsionata īmpreuna cu emulgatorul, īntr-un solvent comun ambelor substante. O conditie a prepararii este ca solventul sa fie miscibil si cu faza a doua. Aceasta conditie face ca domeniul de aplicare sa fie destul de restrāns (de exemplu: ulei de ricin + lecitina, se dizolva ambele īn alcool, apoi se dilueaza cu apa).

- metoda cu ultrasunete. Īn ultimul timp si ultrasunetele se folosesc cu rezultate bune pentru prepararea emulsiilor.

- metoda maionezei. Aceasta metoda inspirata din bucatarie, se aplica exclusiv pentru prepararea emulsiilor U/A. Emulgatorul, de obicei un tensioactiv, se dizolva īn apa si apoi se adauga treptat sub agitare uleiul. Pentru o mai mare stabilitate obtinuta se trece printr-un omogenizator.

CAPITOLUL IV

Ustensile, aparate de emulsionat

Aparate folosite la nivel de farmacie

Pentru prepararea emulsiilor īn farmacie se folosesc īn general mojare cu dimensiuni corespunzatoare: ele trebuie sa fie de 2 - 3 ori mai mari decāt volumul emulsiei. Reusita emulsionarii depinde si de forma mojarului si a pistilului. Sunt preferate mojare cu peretii mai īnalti si cu asperitati, iar pistilul sa asigure o suprafata cāt mai mare de contact cu peretele acestuia.

Un aparat mic de emulsionat manual este aparatul Gann, compus dintr-un cilindru orizontal, o pālnie de alimentare si un piston care forteaza lichidul sa treaca prin spatiul foarte īngust. Etansarea la cilindru se face cu o garnitura de cauciuc. Se utilizeaza cu rezultate bune agitatoarele de bucatarie (tip Mixer), care prin turatia mare a paletei aparatului asigura un grad de dispersie īnaintat īntr-un timp scurt.

Aparate folosite īn industrie

Īn industrie se īntrebuinteaza diferite tipuri de masini, care dupa modul cum lucreaza ar putea fi īmpartite īn:

masini de emulsionat (servesc la o dispersare mai grosiera);

masini de omogenizat (care realizeaza o dispersare foarte fina).

La prepararea industriala a emulsiilor, indiferent de tipul aparatului folosit, emulgatorul se dizolva īntotdeauna īn prealabil īn faza externa.

Īn masinile de emulsionat, prin dispozitive speciale de agitare, picaturile sunt dispersate īn picaturi din ce īn ce mai mici. Spre deosebire de solide, substantele lichide prezinta īn timpul dispersarii lor si fenomenul de contopire a picaturilor mici īn picaturi mai mari, proces favorizat dupa un timp chiar de agitarea mecanica. Īn aceste masini, prin agitare se ajunge la o stare de echilibru, īn care numarul picaturilor dispersate īn unitate de timp este egala cu numarul picaturilor care se contopesc īn picaturi mari.

S-a stabilit experimental ca fiecare tip de aparat de emulsionare are un optim de viteza si de durata de emulsionare, dependent de componentele emulsiei care se prepara. Peste si sub acest otim, emulsiile realizate sunt mai putin dispersate.

De asemenea s-a stabilit ca se obtin rezultate mai bune daca se alterneaza perioade de agitare cu perioade de repaus.

Aceste observatii sunt valabile numai pentru masinile de emulsionat care lucreaza prin agitare. Daca masinile au si un efect de pulverizare si forfecare, ca si omogenizatoarele care lucreaza pe principiul macinarii, efectul de emulsionare creste īn functie de durata de actiune a masinii asupra amestecului.

Prepararea emulsiilor īn masini presupune realizarea īntāi a unei emulsii grosiere, care se realizeaza prin amestecarea componentilor īn:

masini cu agitare planetara;

malaxoare orizontale, constituite din material antiacid si prevazute cu 2 palete de amestecare īn foma de "Z", care se rotesc īn sens contrar;

malaxoare, agitatoare verticale, care pot fi de diferite modele.

Un astfel de aparat de emulsionare consta din doua tobe cilindrice, toba exterioara servind ca manta de racire sau īncalzire, iar cea interioara, ca vas de emulsionare. Un ax orizontal, pe care sunt montate discurile de amestecare, se roteste īn ioteriorul tobei cu o viteza mare. Discurile alterneaza cu sicane fixe. Atāt discurile mobile, cāt si sicanele fixe sunt prevazute cu perforatii care permit īnaintarea amestecului si ajuta emulsionarea.

Amestecul de emulsionat este introdus printr-o conducta de alimentare, situata la una din partile superioare, iar emulsia se scurge pe la extremitatea opusa, īn partea inferioara.

Turboextractoarele, pe lānga procesul de agitare a amestecului, realizeaza si actiune de lovire si forfecare (omogenizare) astfel īncāt efectul lor se apropie de cel al morilor coloidale.

Sunt constituite dintr-un rotor, care īnvārte cu o turatie mare īntr-o camera de emulsionare. Lichidele amestecate grosier se introduc īntr-un rezervor, din care trec īn camera de emulsionare, apoi īn al doilea rezervor, de aici īn primul rezervor si operatia se repeta. Actioneaza atāt ca masini de emulsionat cāt si de omogenizat.

O serie de masini de emulsionare functioneaza pe principiul de presare a lichidului prin duze fine. Īn acestea emulsia grosiera este silita sa strabata un numar de spatii conice si cilindrice īnguste īntre camera de emulsionare si o serie de inele suprapuse, care formeaza corpul de presare. Spatiul pe care-l strabate lichidul poate fi reglat cu un surub.

Omogenizarea se realizeaza mai usor daca faza de dispersat se introduce īn fir subtire īn faza continua adica daca se preseaza īn aceasta prin duze fine; īn acest caz se realizeaza o pulverizare directa de lichid īn lichid. Pulverizarea se poate face si prin intermediul unor discuri, care se rotesc īntr-o carcasa, īn care se introduc cele doua lichide sub presiune puternica. Īn acest caz cele doua faze se īntālnesc sub forma de ceata fina si se amesteca, cu formare de emulsie.

Morile coloidale: emulsia grosiera este presata īntre doua discuri sau inele de macinare, asezate fata īn fata. Turatia īnalta a discurilor, respectiv forta centrifuga, arunca emulsia catre marginile discurilor, unde se omogenizeaza. Distanta dintre discuri este de 0,025 - 0,5 mm si este reglabila. La unele mori coloidale, unul dintre discuri este mobil si altul fix, de exemplu la moara Premier, la altele ambele discuri sunt mobile, avānd o turatie īn sens contrar de pāna la 3.500 - 7.000 de rotatii pe minut. Lichidul (emulsia grosiera) se introduce īn aceste aparate sub presiune.

Īn ultima vreme se folosesc si ultrasunetele pentru obtinerea emulsiilor. Ultrasunetele pot fi produse prin procedee electrice sau mecanice. Generatoarele de ultrasunete pe cale electrica se bazeaza pe proprietatea "piezoelectrica" a unor cristale: aceste cristale (de exemplu cristale de cuart) se contracta si se dilata īntr-un cāmp electric. Sub actiunea curentului electric alternativ, aceste cristale produc oscilatii puternice care genereaza ultrasunete care pot fi transmise printr-o baie de ulei (deci cristalul vibreaza īn baia de ulei) amestecului de lichide nemiscibile de emulsionat, aflat īntr-un vas special, cufundat īn baia de ulei.

Aparatele care emit ultrasunete prin procedee mecanice functioneaza pe principiul "fluierului lichid" al lui Pohlmann: lichidul de emulsionat (uleiul) este introdus sub forma unui jet puternic la o presiune de 10 - 15 atm. Pe suprafata unei lame metalice care vibreaza la frecventa ei de rezonanta de 30 - 40 kHz si care este cufundata īn apa. Īn urma acestor vibratii, lichidul introdus este fin emulsionat.

Actiunea de emulsionare se datoreaza īn primul rānd fenomenului de "cavitatie" produs īn lichid de ultrasunete si a formarii undelor capilare de suprafata. Datorita vibratiilor cu o frecventa foarte mare se formeaza diferente de presiune care apar foarte rapid si care nu pot fi urmarite de lichid (nu pot fi compensate de fortele de coeziune moleculara), apar rarefieri, cavitati īn lichid, cu o scurta durata, care se distrug sub actiunea fortelor exterioare, punāndu-se īn libertate o energie mare. Īn primul rānd aceste socuri hidraulice ce apar īn urma disparitiei acestor cavitati, produc emulsionarea lichidului.

Stabilirea emulsiilor

Cerinta cea mai importanta pe care trebuie sa o īndeplineasca emulsiile este aceea de a fi stabile. Practic, prin stabilitate īntelegem mentinerea neschimbata a gradului de dispersie si a dispersarii omogene a particulelor faze interne īn faza externa, respectiv mentinerea aspectului initial al preparatului.

Īn urma unei emulsionari necorespunzatoare, sau datorita unor factori externi, īn emulsii pot surveni urmatoarele modificari:

- fenomenul de smāntānire (ecremare), apare īn urma tendintei de separare a fazei disperse la suprafata emulsiei, datorita densitatii scazute a particulelor disperse. Este un fenomen reversibil;

- descompunerea (spargerea, cracarea) emulsiilor survine atunci cānd particulele fiecarei faze se reunesc si lichidul va contine doua straturi distincte. Acest proces este ireversibil;

- inversarea fazelor emulsiilor. Īn practica farmaceutica se īntāmpla uneori ca īn emulsii se prescriu substante medicamentoase care pot transforma tipul emulsiei. Astfel unii electroliti pe lāna dezemulsionare, pot produce si inversarea fazelor īntr-o emulsie.

Conditii necesare pentru a avea o emulsie stabila:

faza dispersata sa aiba un grad de dispersie avansat;

diferenta de densitate īntre faza interna si externa sa fie cāt mai mica;

faza dispersanta sa aiba o vāscozitate mare;

raportul celor doua faze sa fie 50:50, eventual 40:60;

emulgatorul ales sa fie corespunzator (natura si proprietatile acestuia);

cantitatea emulgatorului sa fie corespunzator aleasa;

temperatura, pH-ul, electrolitii, actiunea microorganismelor sunt factori importanti.

CAPITOLUL V

Caractere si control. Conservare

Emulsiile sunt forme farmaceutice cu o conservabilitate redusa, de aceea la nivelul farmaciei se prepara numai la nevoie.

Datorita continutului mare īn apa, emulsiile pot fi usor invadate de microorganisme, mai ales ca unii emulgatori (guma arabica, gelatina) creeaza medii corespunzatoare pentru dezvoltarea lor.

Prin adaugare de conservanti se poate asigura o protectie de cāteva zile cu conditia sa fie tinute la loc racoros (8 - 15⁰C), īn recipiente bine īnchise (F.R. X). Ca substante conservante pentru emulsii de uz intern se preconizeaza acid sorbic 0,1%, acid benzoic 0,1% (au actiune antimicrobiana si antifungica numai īn mediu acid), amestecuri de nipaesteri 0,1%, benzoat de sodiu 0,2%. Pentru emulsii externe un conservant potrivit este boratul fenilmercuric 0,002 - 0,005%. Se mai utilizeaza cloretona 0,5% si sapunuri de amoniu cuaternar 0,01 - 0,02%.

Pentru a asigura o stabilitate chimica uleiurilor emulsionate, respectiv pentru prevenirea autooxidarii uleiurilor, se pot adauga fazei uleioase antioxidanti ca α-tocoferol, acid nordihidroguaiaretic, hidrochinona, butilhidroxianisol, esteri ai acidului galic (progaline).

Īn vederea asigurarii unei dozari precise īnainte de īntrebuintare emulsiile se agita pentru reomogenizare, motiv pentru care F.R. X indica eliberarea a etichetei "A se agita īnainte de folosire!".

Controlul emulsiilor

Metode de control prevazute de F.R. X:

aspectul: emulsiile au aspect laptos si omogen. Culoarea, mirosul si gustul sunt caracteristice componentelor. Diluate cu faza externa, īn proportie de 1:10 emulsiile trebuie sa ramāna omogene (examinare cu lupa 4,5x);

masa totala de recipient

dozare

Alte metode de control al emulsiilor:

determinarea tipului de emulsie prin metoda colorarii, metoda diluarii, metoda conductibilitatii electrice;

determinarea tipului de dezemulsionare

determinarea dimensiunii particulelor

determinarea stabilitatii emulsiilor (prin centrifugare)