ACŢIUNEA NORMELOR JURIDICE
1. ACŢIUNEA NORMELOR JURIDICE ĪN TIMP
Normele de drept produc efecte juridice īn perioada īn care sunt īn vigoare. Aplicāndu-se numai la fapte care se petrec īn timpul cāt sunt īn vigoare, ele nu sunt nici retroactive, nici ultraactive, respectiv nu se aplica faptelor petrecute īnainte de intrarea lor īn vigoare, nici celor petrecute dupa iesirea lor din vigoare.
Norma de drept, fiind un comandament adresat conduitei umane, permitānd sau prohibānd anumite actiuni, nu se aplica trecutului, nu se poate impune nimanui sa se supuna unei legi care nu exista. Nimeni nu poate fi īnvinuit ca a savārsit o fapta care nu era prohibita, ci dimpotriva, era admisa la data savārsirii ei.
Īn principiu, actele normative, īn tara noastra, intra īn vigoare īn momentul publicarii lor īn Monitorul Oficial al Romāniei. De multe ori, īn actele normative publicate se indica īn mod expres data la care ele intra īn vigoare (ex: Codul familiei, īn dispozitiile finale, arata ca el intra īn vigoare la data, de 1 februarie 1954).
Legea produce efecte numai asupra faptelor petrecute dupa intrarea ei īn vigoare. Acest principiu īsi gaseste explicatia īn faptul ca oamenii, pentru a-si coordona conduita cu prevederile legii, trebuie sa cunoasca mai īntāi prevederile ei. Uneori se admite ca unele dispozitii normative sa fie aplicate cu efect retroactiv, adica si asupra unor fapte care s-au petrecut īnainte de intrarea īn vigoare a legii. Īn legislatia romāneasca, aceste cazuri sunt urmatoarele :
a) legea penala mai blānda;
b) prevederea expresa ca legea se aplica si unor fapte petrecute anterior;
c) legile interpretative.
Actul prin care īnceteaza existenta unor norme juridice se numeste abrogare.
Abrogarea poate fi expres-directa, cānd īntr-un act normativ se arata īn mod expres ca un altul superior sau anumite articole ale lui se abroga.
Abrogarea poate fi expres-indirecta, cānd legea noua se margineste sa mentioneze ca dispozitiile anterioare, contrare prevederilor ei, se abroga, fara a se mentiona īn mod direct actul normativ ce se abroga sau articolele lui.
Abrogarea mai poate fi tacita, cānd actul normativ sau noile acte normative nu abroga īn mod expres pe cele vechi, dar prin regulile pe care le prescriu se abat de la vechea reglementare. Abrogarea tacita (implicita) este si ea o manifestare de vointa a organelor care emit acte normative, exprimata printr-un act normativ corespunzator. Acest act normativ va fi considerat act de abrogare, chiar daca nu cuprinde nici o clauza expresa de abrogare, dat fiind ca o lege posterioara desfiinteaza orice alta contrara, daca aceasta este anterioara.
Īn toate legislatiile se gasesc si legi a caror actiune īn timp este dinainte stabilita. Acesta este cazul legilor temporare.
Atunci cānd caracterul lor vremelnic este determinat de o data fixa, acestea poarta numele denumirea de legi cu termen. Actele normative cu termen se elaboreaza, de regula, atunci cānd se poate prevedea cu precizie durata de timp necesara aplicarii actului normativ respectiv.
O alta forma de īncetare a actiunii īn timp a normelor juridice o constituie desuetitudinea. Ea a actionat īn mod expres fata de acele norme juridice ce reglementau relatiile sociale, care, datorita schimbarilor social-economice intervenite, nu mai aveau teren de aplicare, fara ca ele sa fie abrogate , nici expres, nici tacit. Īn dreptul nostru, putem considera īn desuetitudine arbritajul privat, reglementat īn vechiul cod de procedura civila ( art. 340, 370), īntrucāt īn tara noastra oamenii manifesta īncredere īn organele justitiei si nu mai recurg la judecata arbitrilor.
Īn mod exceptional, īntālnim cazuri īn care anumite acte normative ultraactiveaza, respectiv se aplica chiar dupa iesirea lor din vigoare. De exemplu art.16 din codul nostru penal prevede ca legea penala temporara se aplica infractiunea savārsita īn timpul cānd era īn vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata īn acel interval de timp.
2. ACŢIUNEA NORMELOR JURIDICE ĪN SPATIU
Problema care se ridica īn legatura cu aplicarea normelor juridice īn spatiu este aceea de a sti daca ele se aplica tuturor persoanelor ce se gasesc pe un anumit teritoriu, indiferent daca sunt sau nu cetateni ai tarii respective si daca ele se aplica sau nu unor fapte savārsite īn afara teritoriului tarii. Īn aceasta ordine de idei, o mare importanta o are stabilirea sensului exact al notiunii de teritoriu.
Notiunea de teritoriu are īn domeniul dreptului o alta semnificatie decāt notiunea geografica de teritoriu. Īn acest sens, prin teritoriu se īntelege, īn afara īntinderilor de uscat si apa, si spatiul īnconjurator ( subsolul si spatiul aerian) asupra caruia un stat īsi exercita suveranitatea.
Īn doctrina juridica romana navele si aeronavele nu intra īn cadrul notiunii juridice de teritoriu. Faptele savārsite pe o nava sau aeronava romana sunt socotite ca fapte savārsite pe teritoriul tarii, ca urmare a extinderii efectului legii noastre nationale, iar nu a extinderii notiunii de teritoriu.
Īn notiunea de teritoriu, īn sens juridic, sunt cuprinse urmatoarele elemente: o suprafata terestra, apele interioare, marea teritoriala, precum si subsolul si spatiul aerian corespunzator acestora. Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiere de stat. Frontiera terestra este delimitata prin borne, movile de pamānt, diverse semne naturale, si desparte uscatul dintre doua state.
Īn cazul īn care frontiera o formeaza o apa curgatoare sau statatoare statele stabilesc, prin conventii bilaterale, modul īn care-si vor exercita suveranitatea. Īn lipsa unor conventii, care sa reglementeze aceasta problema, fiecarui stat īi apartine o portiune care sa determine, īn cazul apelor curgatoare dupa linia celei mai mari adāncimi, iar in cazul apelor statatoare dupa linia mediana. Īn situatia īn care doua state sunt legate īntre ele prin poduri, frontiera se stabileste la mijlocul podului. Īn cazul marii teritoriale, frontiera o constituie linia exterioara a acesteia.
Frontierele aeriene sunt precizate cu ajutorul unor linii perpendiculare ce pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice īn sus, pāna la limita inferioara a spatiului cosmic.
Frontierele de stat sunt inviolabile ca si teritoriul statului, iar regimul lor juridic se stabileste prin acte interne sau conventii internationale īncheiate īntre tarile limitrofe.
Principalele cazuri de neaplicare a legii unei tari asupra tuturor persoanelor de pe teritoriul sau sunt : imunitatea diplomatica, statul juridic al consulilor, regimul juridic al unor categorii de straini.
Imunitatea diplomatica consta īn exceptarea unor persoane care exercita anumite activitati diplomatice de la jurisdictia statului strain pe teritoriul caruia se gasesc
3. ACŢIUNEA LEGII ASUPRA PERSOANELOR
Exista doua principii care stau la baza acestei notiuni:
Principiul personalitatii normelor juridice;
Principiul egalitatii tuturor persoanelor īn fata normelor juridice si a autoritatilor.
Principiul personalitatii normelor juridice -īnseamna ca toate persoanele fizice si juridice, aflate pe teritoriul unui stat, trebuie sa respecte regulile juridice din acel stat dar, īn acelasi timp, se afla sub protectia juridica a sistemului de drept al tarii respective.
Īn ceea ce priveste statutul persoanei fizice principiul este acela ca se aplica legea sa nationala, "afara numai daca prin dispozitii speciale nu s-a prevazut altfel", potrivit art. 11 Lg. 105/1992 cu privire la raporturile de drept international privat.
Principiul egalitatii tuturor persoanelor īn fata normelor juridice si a autoritatilor- acest principiu este consacrat īn Constitutia Romāniei la art. 14 alin. 1, unde se prevede ca "cetatenii sunt egali īn fata legii, si a autoritatilor publice, fara privilegii sau discriminari".
De aceleasi reglementari se bucura atāt cetatenii straini, cāt si apatrizii care locuiesc īn Romānia (art. 18 alin. 1 Constitutie).
Cu privire la persoanele juridice Lg. 105/1992 prevede ca: "persoana juridica straina, recunoscuta īn Romānia īsi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii īn conditiile stabilite de legea romāna referitoare la exercitarea activitatilor economice, sociale, culturale sau de alta natura".
Cu privire la straini regimului national i se alatura alte doua regimuri:
Normele juridice, pentru a-si atinge scopul īn vederea caruia au fost elaborate este necesar sa fie respectate de catre cei a caror conduita o reglementeaza.
Pentru a putea fi respectate sau aplicate, este necesara recunoasterea lor, īntelegerea continutului lor care se dezvolta īn cadrul procesului de interpretare.
Interpretarea dreptului reprezinta o operatiune logico-rationala care tinde la lamurirea sensului, a īntelesului legii ori a altui act normativ pentru stabilirea continutului acestuia.
Interpretarea se refera īn general la acte normative scrise.
Necesitatea interpretarii normelor juridice decurge si din faptul ca, īn redactare lor, se foloseste o exprimare concisa, legiuitorul concentrānd la maximum ideile pe care vrea sa le exprime. De aici decurge sarcina organelor de interpretare de a dezvalui, īn procesul interpretarii, continutul real al normei, īntreaga gama de situatii pe care legiuitorul a avut-o īn vedere la redactarea ei. Cu cāt reglementarea cuprinsa īn norma juridica este mai minutioasa, cu cāt are īn vedere o diversitate de elemente, cu atāt problemele interpretarii sunt mai putine.
1.Interpretarea oficiala- este acea interpretare facuta de un organ de stat sau de catre o organizatie obsteasca īmputernicita sa faca acte de aplicare a normelor juridice.
2. Interpretarea neoficiala este interpretarea facuta de catre oamenii de stiinta, cercetatori īn domeniu dreptului, cadre didactice universitare, īn diferite īmprejurari cum sunt: pledoarii, conferinte, monografii, articole, etc. īn care se fac afirmatii de ordin stiintific cu privire la continutul normelor juridice.
3.METODE DE INTEPRETARE A NORMELOR JURIDICE
Prin metode de interpretare īntelegem totalitatea procedeelor folosite pentru descoperirea continutului prevederilor normelor juridice īn scopul aplicarii lor la cazuri concrete.
a) METODA GRAMATICALĂ
b) METODA SISTEMATICĂ
c) METODA ISTORICĂ
d) METODA LOGICĂ
e) METODA ANALOGICĂ
|
