ACTUL JURIDIC CIVIL

ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Notiunea si clasificarea acelor juridice civile

Definitia actului juridic civil

Prin act juridic civil se īntelege manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste , modifica sau stinge un raport juridic civil concret.[1]

Din aceasta definitie rezulta ca elementele caracteristice actului juridic civil sunt urmatoarele:[2]

prezenta unei manifestari, de vointa, care poate sa previna de la una sau de la mai multe persoane fizice ori juridice;

manifestarea de vointa este exprimata cu intentia de a produce efecte juridice civile (prin acest element, actul juridi 17217d37r c civil se deosebeste de faptul juridic civil, acesta din urma fiind savārsit fara intentia de aproduce efecte juridice, efecte care īnsa se produc īn temeiui legii);

efectele juridice urmarite pot consta īn a da nastere, a modifica sau a stinge un raport jurific civil concret (prin acest element, actul juridi 17217d37r c civil se delimiteaza de actele juridice din alte ramuri de drept).

Trebuie subliniat ca termenul "act" poate avea doua īntelesuri.[3]

Primul sens este acela care se desprinde din definitia de mai sus, deci de operatiune juridica. Pentru acest sens, se utilizeaza si formula negotium iurius sau, mai simplu, cuvāntul negotium.

Īnsa atāt īn legislatie.cāt si īn doctrina sau īn jurisprudenta, prin "act" (uneori chiar prin sintagma "act juridic") se de semneaza si īnscrisul constatator al manifestarii de vointa, adica suportul amterial care consemneaza sau reda operatiunea juridica.Pentru acest al doilea sens, se foloseste si expresia instrumentum probationis sau, mai simpu, cuvantul instrumentum.Īntr-o exprimare riguros exacta pentru cel de al doilea sens ar trebui sa se foloseasca termenul de īnscris.

Uneori legiuitorul are īn vedere ambele sensuri ale termenului act chiar īn aceeasi dispozitie legala. Spre exemplu, īn legatura cu acceptarea mostenirii, art.689 C.civ., prevede ca "acceptarea poate fi sau expresa sau tacita. Este expresa cānd se īnsuseste titlul sau calitatea de erede īntr-un act autentic sau privat; este tacita cānd eredele face un act pe care n-ar trebui sa īl faca decāt in calitatea sa de erede ci care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptare". De asemenea, īn art.1191 ali.1 C.civ., termenul de act este intrebuintat atāt īn sensul de operatiune juridica, precum si īn sensul de īnscris ce constata operatiunea juridica, textul de lege mentionat stabilind ca "dovada actelor juridice al acaror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 Lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decāt sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata"(instrumentum).

1.2. Clasificarea actelor juridice civile

1.2.1. Precizari introductive

Conceptul de act juridic civil este un concept general, obtinut printr-un proces de abstractizare si de generalizare ale caracterelor comune diferitelor acte pe care le cuprinde. Este īnsa util si chiar necesar ca acest concept sa fie privit si din perspectiva categoriilor de acte juridice civile, stabilite īn functie de anumite criterii de clasificare.

Īn cele ce urmeaza, vom analiza, urmatoarele clasificari ale actelor juridice civile:

acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale si acte juridice multilaterale (criteriul acestei clasificari īl constituie numarul partilor);

acte juridice cu titlu oneros si acte juridice cu titlu gratuit (criteriul scopului urmarit la īncheierea actului juridic);

acte juridice constitutive, acte juridice translative si acte juridice declarative (criteriul efectului juridic);

acte juridice de conservare, acte juridice de administrare si acte juridice de dispozitie (criteriul importantei actului juridic);

acte juridice consensuale, acte juridice solemne si acte juridice reale (criteriul modului de formare);

acte juridice patrimoniale si acte juridice nepatrimoniale (criteriul continutului lor);

acte juridice īntre vii si acte juridice pentru cauza de moarte (criteriul momentului īn care actul juridic īsi produce efectele);

acte juridice subiective si acte juridice conditie (criteriul rolului vointei partilor īn stabilirea continutului actului juridic);

acte juridice pure si simple si acte juridice afectate de modalitati (criteriul legaturii actului juridic cu modalitatile);

acte juridice principale si acte juridice accesorii (criteriul raportului dintre actele juridice);

acte juridice cauzale si acte juridice abstracte (criteriul legaturii cu cauza);

acte juridice strict personale si acte juridice care pot fi īncheiate si prin reprezentant (criteriul modalitatii īncheierii actului juridic);

acte juridice numite si acte juridice nenumite (criteriul reglementarii si denumirii legale);

acte juridice cu executare dintr-o data si acte juridice cu executare succesiva (criteriul modului de executare).

1.2.2. Acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale si acte juridice multilaterale

Īn functie de numarul partilor, actele juridice civile se clasifica īn unilaterale, bilaterale si multilaterale.

Actul juridic unilateral este rezultatul vointei unei singure parti. Categoria actelor juridice civile unilaterale include: testamenul, acceptarea mostenirii, renuntarea la mostenire, denuntarea unui contract, oferta, promisiunea publica de recompensa, purga, ratificarea unui act juridic īncheiat īn lipsa ori cu depasirea īmputernicirii de a reprezenta, confirmarea unui act juridic anulabil, marturisirea, recunoasterea unui copil etc.

Dupa cum formarea sau produecrea efectelor impune sau nu comunicarea manifestarii de vointa catre destinatarul direct al actului, actele juridice uniterale se subclasifica īn acte supuse comunicarii (oferta, promisiunea publica de recompensa, denuntarea unilaterala a contractului de mandat etc.) si acte nesupuse comunicarii (de exemplu testamentul).

Actul juridic bilateral reprezinta vointa concordanta a doua parti. Exemplul tipic de act juridic bilateral este contractul civil ( contractul de vānzare-cumparare, contractul de schimb, contractul de donatie, contractul de locatiune, contractul de mandat etc.)

Actul juridic multilateral este rezultatul acordului de vointa a trei sau mai multe parti. Un asemenea act este contractul de societate civila.

Īn ceea ce priveste criteriul acestei clasificari, subliniem ca nu trebuie pus semnul egalitatii īntre notiunile de parte a actului juridic civil si de persoana, īntrucāt o parte poate fi formata si din doua sau mai multe persoane. Spre exemplu, daca doi coproprietari fac o oferta de vānzare, suntem īn prezenta unui act juridic unilateral, deoarece, desi este vorba de doua persoane, ele formeaza o singura parte.

1.2.3.Acte juridice cu titlu oneros si acte juridice cu titlu gratuit

Dupa scopul urmarit la īncheierea lor, deosebim actele juridice civile cu titlu oneros si actele juridice cu titlu gratuit.

Actul juridic cu titlul oneros este acela īn care, īn schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte parti, se urmareste obtinerea unui folos patrimonial. Spre exemplu, īn contractul de vānzare-cumparare, vānzatorul urmareste sa obtina īn schimbul bunului, iar cumparatorul urmareste sa obtina bunul īn schimbul pretului.

Actul juridic cu titlu gratuit este acela īn care se procura un folos patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial īn schimb. Ca exemple de acte juridice civile cu titlu gratuit citam: donatia, comodatul (īmprumutul de folosinta), īmprumuturi fara dobānda, mandatul gratuit, depozitul neremunerat, legatul.

Importanta practica a acestei clasificari a actelor juridice vizeaza urmatoarele aspecte:

exista un regim juridic diferit din punctul de vedere al capacitatii, legea fiind īn general mai exigenta atunci cānd este vorba de acte juridice cu titlu gratuit (sunt instituite anumite incapacitati speciale; actele cu titlu gratuit nu pot fi īncheiate de catre persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrānsa nici prin reprezentantul legal sau, dupa caz, nici cu autoritatea prealabila a ocrotitorului legal);

sub aspectul formei lor, de regula, legea este mai exigenta cu actele cu titlu gratuit;

īn principiu, regimul juridic al viciilor de consimtamānt difera, dupa cum este vorba de un act cu titlu oneros sau un act cu titlu gratuit;

īn cazul actelor cu titlu oneros, obligatiile partilor sunt reglementate cu mai multa severitate (de exemplu, garantia īmpotriva evictiunii apare, de regula, īn actele cu titlu oneros si numai īn mod exceptional īn actele cu titlu gratuit), iar raspunderea se apreciaza cu mai multa severitate (spre exemplu, īn materia mandatului, art.1540 alin.2 C.civ. prevede ca "pentru culpa, cānd mandatul este fara plata, raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decāt īn caz contrariu");

actiunea revocatorie (pauliana) va reusi īn conditii mai lesnicioase daca se pune problema revocarii unor acte cu titlu gratuit, fiind suficient sa se dovedeasca frauda savārsita de catre debitor, iar nu si prin participarea la frauda a tertului dobānditor al bunului;

īn materie succesorala, exista o serie de reguli deosebite prin actele cu titlu gratuit.

La rāndul lor, actele juridice cu titlu oneros se subclasifica īn acte comutative si acte aleatorii.

Actele comutative sunt acele acte juridice cu titlu oneros īn care partile cunosc sau nu pot sa cunoasca, din chiar momentul īncheierii lor, existenta si īntinderea obligatiilor ce le revin. Sunt comutative, spre exemplu, contractul de vānzare-cumparare, contractul de locatiune, contractul de antrepriza etc.

Actele aleatorii sunt acele acte juridice cu titlu oneros īn care partile au īn vedere posibilitatea unui cāstig si riscul unei pierderi, datorita unei īmprejurari viitoare si incerte, de care depinde īntinderea sau chiar existenta obligatiilor lor. Trebuie retinut ca īn actele juridice aleatorii exista sanse de cāstig si de pierdere pentru toate partile actului juridic respectiv, fiecare dintre acestea urmarind sa realizeze un cāstig si sa evite suportarea unei pierderi, iar aceste sanse nu pot fi evaluate īn momentul īncheierii actului juridic, ci numai īn momentul īndeplinirii sau al neīndeplinirii evenimentului; īn schimb, incertitudinea, adica īntinderea sau chiar si existenta obligatiei, poate sa fie unilaterala, bilaterala sau multilaterala. Dintre actele juridice cu titlu oneros aleatorii, mentionam: contractul de renta viagera, contractul de īntretinere, contractul de joc sau prinsoare, contractul de asigurare, conventia de constituire a unui uzufruct viager, vānzarea unui lucru viitor atunci cānd cumparatorul isi asuma riscul nerealizarii, vānzarea unui drept litigios etc.

Distinctia dintre actele juridice comutative si actele juridice aleatorii prezinta urmatoarele consecinte practice: problema resciziunii pentru leziune se poate pune numai īn cazul actelor comutative, nu īnsa si in cazul celor aleatorii; actele juridice aleatorii care se refera la jocuri de noroc interzise de lege sunt lovite de nulitate absoluta, pentru cauza ilicita.

Actele cu titlu gratuit se subdivid, la rāndul lor, īn acte dezinteresate si liberalitati.

Actele dezinteresate sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul procura un avantaj patrimonial cuiva fara sa īsi micsoreze patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul gratuit, comodatul, depozitul neremunerat etc.

Liberalitatile sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul īsi micsoreaza patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului. Donatiile si legatele sunt liberalitati.

Importanta distinctiei īntre liberalitati si acte dezinteresate consta īn urmatoarele: conditiile de forma sunt mai restrictive īn cazul liberalitatilor (īn general liberalitatile sunt acte juridice solemne, ceea ce nu este cazul actelor dezinteresate); regulile prevazute īn materie succesorala īn legatura cu reductiunea si raportul se aplica numai īn cazul liberalitatilor.

Acte juridice constitutive, acte juridice translative si acte juridice declarative

Clasificarea actelor juridice civile īn constitutive, translative si declarative se face dupa criteriul efectului lor.[6]

Actul juridic constitutiv este acela care da nastere la un drept subiectiv civil ce nu a existat anterior. Ca exemple de acte juridice constitutive mentionam: instituirea unui uzufruct, conventia prin care se instituie un drept de gaj, conventia de ipoteca etc.

Actul juridic translativ este acela care are ca efect stramutarea unui drept subiectiv dintr-un patrimoniu īn altul. Sunt translative, de exemplu, contractul de vānzare-cumparare, donatia, cesiune de creanta etc.

Actul juridic declarativ este acela care are ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv civil preexistent. Fac parte din aceasta categorie: partajul (īmparteala), actul confirmativ (acel act prin care o persoana renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa a unui act juridic); tranzactia.[7]

Interesul acestei clasificari se manifesta prin urmatoarele aspecte:

actele juridice constitutive si cele translative īsi produc efectele numai pentru viitor, īnsa actele juridice declarative īsi produc efectele si pentru trecut;[8]

calitatea de avānd-cauza (habentes causam) o are numai dobānditorul unui drept printr-un act translativ, iar nu si partea dintr-un act declarativ;

numai un act juridic translativ poate constitui just titlu pentru uzucapiunea prescurtata, astfel cum rezulta din prevederile art.1897 alin.1 C. civ. ;

īn principiu numai actele constitutive si cele translative sunt supuse publicitatii imobiliare;

numai actele juridice translative si constitutive sunt supuse rezolutiunii sau, dupa caz, rezilierii, iar nu si acele acte juridice declarative.

Acte juridice de conservare, acte juridice de administrare si acte juridice de dispozitie

Īn raport de importanta lor, actele juridice civile pot fi de conservare, de administrare si de dispozitie.

Actul juridic de conservare este acela prin care se urmareste preīntāmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este īntotdeauna un act avantajos pentru autorul sau, deoarece presupune cheltuieli de o valoare mult mai mica decāt valoarea dreptului ce se tinde a fi salvat. Sunt considerate acte de conservare: īntreruperea unei prescriptii, īnscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somatia, punerea pecetilor etc.

Actul juridic de administrare este acel act juridic prin care se urmareste sa se realizeze o normala punere īn valoare a unui bun sau patrimoniu. Īn legatura cu aceste acte, trebuie facuta distinctia impusa de chiar dispozitiile legale īn materie (art.105, art.124, art.129 etc. din C.fam.) īntre actul de administrare a unui bun singular si actul de administrare a unui patrimoniu. Primul are semnificatia de act de punere īn valoare a unui bun, fara sa se ajunga la īnstrainarea lui. Cel de-al doilea include īnsa si acte care, raportate la un anumit bun, reprezinta acte de īnstrainare, dar, raportate la un patrimoniu, reprezinta masuri de normala folosire, exploatare, valorificare a unui patrimoniu respectiv. Sunt socotite acte de administrare: reparatiile de īntretinere, culegerea fructelor, asigurarea unui bun, locatiunea unui bun etc.

Actul juridic de dispozitie este acela care are ca rezultat iesirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun. Pot fi incluse īn aceasta categorie: vānzarea, donatia, renuntarea la un drept, constituirea dreptului de uzufruct, ipoteca, gaj (care reprezinta, totodata, grevarea unui bun cu sarcini reale ) etc.

Importanta acestei clasificari a actelor juridice vizeaza urmatoarele aspecte:

capacitatea de a īncheia acte juridice civile, īn sensul ca actele de conservare pot fi īncheiate si de cel lipsit de capaciatate de exercitiu; actele de administrare, īn masura īn care nu sunt lezionare, pot fi īncheiate de minorul cu capacitate de exercitiu restrānsa fara a fi nevoie de īncuviintarea prealabila a ocrotitorului legal, iar, pentru cel lipsit de capacitatea de exercitiu,actele de administrare se īncheie de reprezentantul legal; actele de dispozitie pot fi īncheiate de cel cu capacitate de exercitiu deplina, de minorul cu capacitate de exercitiu restrānsa dar numai cu īncuviintarea prealabila a ocrotitorului legal, iar pentru cel incapabil de catre reprezentantul legal īnsa numai cu īncuviintarea prealabila a autoritatii tutelare;

īn cazul īn care s-a dat un mandat general (mandatarul a primit īmputernicirea de a se ocupa de toate treburile mandatului - procuratio omnium bonorum ), pentru actele de dispozitie este totusi nevoie de un mandat special (art.1536 alin.2 C.civ.);

acceptarea mostenirii, īn sensul ca nu pot fi considerate acte de acceptare tacita a mostenirii nici actele de conservare si nici actele de administrare cu caracter urgent īn schimb, actele de administrare ce nu au caracter urgent si angajeaza viitorul, precum si actele de dispozitie presupun intentia neechivoca de a accepta tacit mostenirea.

Acte juridice consensuale, acte juridice solemne (formale) si acte juridice reale

Īn functie de modul de formare, actele juridice se īmpart īn consensuale, solemne (formale) si reale.

Actul juridic consensual este acela care ia nastere īn mod valabil prin simpla manifestare de vointa a partii sau a partilor, neīnsotita de nici o forma. Chiar daca partile īnteleg sa īnsoteasca manifestarea de vointa de redactarea unui īnscris care sa o consemneze, ele o fac nu pentru validitatea actului, ci pentru a-si asigura unu mijloc de proba privind īncheierea si continutul acesteia. Trebuie subliniat ca, sub aspectul formei īn care se īncheie actele juridice, actul juridic consensual reprezinta regula, vorbindu-se astfel despre principiul consensualismului.

Actul juridic solemn (denumit si formal) este acela pentru formarea caruia simpla manifestare de vointa nu este suficienta ci aceasta trebuie sa īmbrace o anumita forma precisa de lege. Aceasta forma (de regula forma solemna) reprezina o conditie pentru īnsasi valabilitatea actului juridic respectiv: se obisnuieste sa se spuna ca forma este ceruta ad validitatem sau ad solemnitatem. Sunt acte juridice solemne: donatia, contractul de ipoteca, testamentul etc.

Actul juridic real este acela care nu se poate forma valabil decāt manifestarea de vointa este īnsotita de remiterea (predarea) bunului. Deci, actele juridice reale nu iau nastere īn mod valabil decāt īn momentul predarii materiale a bunului; īntelegerea prealabila predarii poate fi considerata ca avānd valoarea unei simple promisiuni (unilaterale sau, dupa caz, bilaterale) de a īncheia actul juridic real, dar nu se confunda cu aceasta din urma. Fac parte din categoria actelor juridice reale: īmprumutul, atāt cel de folosinta (comodatul), cāt si cel de consumatie (mutuum), depozitul, darul manual, gajul cu deposedare etc.

Importanta acestei clasificari priveste urmatoarele aspecte:

īn cazul actelor juridice solemne, nerespectarea formei prescrise de lege atrage sanctiunea nulitatii

cāt priveste īncheierea actului juridic solemn prin mandatar, aplicāndu-se principiul simetriei de forma, este necesar ca si procura sa īmbrace forma solemna;

modificarea actului juridic solemn nu se poate face decāt tot īn forma solemna;

regimul probelor este diferit īn cazul celor trei categorii de acte juridice.

Acte juridice patrimoniale si acte juridice nepatrimoniale

Dupa criteriul continutului lor, actele juridice civile se clasifica īn patrimoniale si nepatrimoniale.

Actul juridic este patrimonial daca are un continut evaluabil īn bani. Īn principiu, sunt asemnea acte cele care privesc drepturile reale si drepturile de creanta.

Actul juridic este nepatrimonial daca are un continut neevaluabil īn bani. Spre exemplu, īntelegerea parintilor unui copil din afara casatoriei ca acesta sa ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite reprezinta un act juridic nepatrimonial.

Aceasta clasificare a actelor juridice civile prezinta interes īn materia nulitatilor (nu se pune problema "restituirilor" īn cazul actelor nepatrimoniale) si īn materia octotirii incapabilului.

Acte juridice subiective īntre vii si acte juridice civile pentru cauza de moarte

Īn functie de momentul īn care īsi produc efectele, actele juridice civile se īmpart īn acte īntre vii si acte pentru cauza de moarte.

Actul juridic īntre vii (inter vivos) este acela care īsi produce efectele neconditionat de moartea autorului sau autorilor lui. Actele īntre vii reprezinta marea majoritate a actelor juridice civile.

Actul juridic pentru cauza de moarte (mortis causa) este acela de a carui esenta este faptul ca nu-si produce efectele decāt la moartea autorului sau, acest act fiind facut tocmai īn considerarea mortii. Ca exemple de acte juridice mortis causa mentionam: testamentul, donatia de bunuri viitoare.

Clasificarea respectiva prezinta importanta dupa cum urmeaza:

actele mortis causa se bucura de o reglementare amanuntita, pe cānd nu toate actele inter vivos au o asemenea reglementare;

actele juridice mortis causa nu pot fi decāt cele prevazute de lege, deci sunt numai acte juridice tipice (numite);

actele juridice mortis causa sunt supuse, īn general, unor conditii mai restrictive īn ceea ce priveste capacitatea de a dispune, iar uneori si capacitatea de a primi;

actele mortis causa sunt acte juridice solemne, īn vreme ce actele inter vivos sunt solemne numai ca exceptie;

Acte juridice civile subiective si acte juridice civile conditie

Aceasta clasificare se face īn raport de rolul vointei partilor īn stabilirea continutului actelor civile.

Actul juridic subiectiv este acel act al carui continut este determinat prin vointa autorului sau autorilor lui. Marea majoritatea a actelor juridice civile intra īn aceasta categorie.

Actul juridic conditie este acel act la al carei īncheiere partile īsi exprima vointa numai īn privinta nasterii actului, continutul acestuia fiind predeterminat de norme de la care partile nu pot deroga. Ca exemplu de act juridic conditie mentionam: casatoria.

Interesul acestei clasificari a actelor juridice priveste aprecierea conditiilor lor de valabilitate. Īn cazul actelor juridice conditie, continutul lor fiind stabilit de norme juridice imperative, partile nu pot modifica, prin vointa lor, aceste reguli si nici nu pot deroga de la acestea, deci regimul acestor acte juridice este apreciat cu multa severitate. Īn cazul actelor juridice subiective, partile pot deroga de la normele juridice dispozitive, astfel īncāt aprecierea unor asemenea acte juridice se face īn limite mai largi.

Dintr-un alt punct de vedere, actele juridice conditie nu pot fi decāt cele stabilite de lege (deci sunt acte juridice numite, tipice), pe cānd actele juridice subiective nu se limiteaza la cele expres reglementate de lege.

Acte juridice civile pure si simple si acte juridice civile afectate de modalitati

Dupa legatura lor cu modalitatile (termen, conditie, sarcina), deosebim acte juridice civile pure si simple si acte juridice civile afectate de modalitati.

Actul juridic pur si simplu este acela care nu cuprinde o modalitate. De altfel, unele acte juridice sunt incompatibile cu modalitatile, spre exemplu, actul de optiune succesorala (acceptarea sau renuntarea la o mostenire), recunoasterea filiatiei, casatoria, adoptia etc.

Actul juridic afectat de modalitati este acela care cuprinde o modalitate, adica un termen, o conditie sau o sarcina. Unele acte juridice civile sunt acte afectate de modalitati, de exemplu, contractul de īmprumut, contractul de renta viagera, contractul de īntretinere, contractul de donatie cu sarcina, contractul de asigurare etc.

Ţinānd cont de cele mentionate mai sus, pot rezulta si o alta clasificare a actelor juridice īn functie de criteriul legaturii lor cu modalitatile si anume: acte juridice care pot fi sau nu afectate de modalitati si acte juridice inseparabile de modalitati.

Acte juridice civile principale si acte juridice civile accesorii

Dupa raportul dintre ele, actele juridice civile pot fi principale sau accesorii.

Actul juridic principal este acel act care are o existenta de sine statatoare, regimul sau juridic nedepinzānd de cel al altui act juridic. Īn circuitul civil, cele mai multe acte juridice sunt acte principale.

Actul juridic accesoriu nu are o existenta de sine statatoare, soarta sa juridica depinzānd de soarta altui act juridic, principal. Sunt acte juridice civile accesorii: clauza penala, fidejusiunea, arvuna, contractul de gaj, contractul de ipoteca etc. Actul juridic accesoriu poate fi īncheiat īn acelasi timp cu actul juridic principal, dar si īntr-un moment diferit; de asemenea, el poate fi un act separat, dar poate fi inclus si īn actul principal, sub forma unor clauze.

Importanta acestei clasificari consta īn aceea ca, pe cānd validitatea actului juridic principal si mentinerea lui se examineaza numai īn functie de propriile elemente, independent de alte acte juridice, validitatea si eficacitatea actului juridic accesoriu se apreciaza nu numai īn raport de propriile elemente, ci si īn functie de validitatea si eficacitatea actului juidic principal; soarta actului juridic accesoriu urmeaza soarta actului juridic principal - accesorium sequitur principale. Desfiintarea sau īncetarea, din orice cauza, a actului juridic principal atrage īn mod automat desfiintarea sau īncetarea actului juridic accesoriu.

Acte juridice civile cauzale si acte juridice civile abstracte

Dupa legatura cu cauza (scopul), actele juridice civile se clasifica īn cauzale si abstracte.

Prin act juridic cauzal se īntelege acel act a carui valabilitate implica analiza cauzei sale (scopului sau); īn cazul īn care cauza lipseste, este ilicita sau imorala, īnsusi actul juridic este lovit de nulitate. Cele mai multe acte juridice civile sunt acte cauzale.

Prin act juridic abstract se desemneaza acel act a carui valabilitate nu implica analiza cauzei. Aparitia actelor juridice abstracte a fost impusa de nevoile circuitului civil si comercial, care presupun uneori o desfasurare rapida a anumitor operatii juridice si, prin aceasta, eliminarea posibilitatilor permanente de a pune īn discutie valabilitatea lor din punctul de vedere al cauzei. Pe aceste premise, au aparut titlurile de valoare. Īn cazul acestora, actul juridic (negotium), care a dat nastere unui raport obligational, este inseparabil de īnscrisul constatator (instrumentum), deci īnscrisul respectiv īncorporeaza creanta ce a luat nastere din actul juridic. Avantajul titlurilor de valoare consta īn faptul ca executarea lor nu cere o cercetare a scopului (cauzei) actului juridic, debitor neputānd invoca exceptia nevalabilitatii cauzei pentru a refuza executarea.

Aceasta clasificare īsi manifesta importanta pe planul valabilitatii actelor juridice, precum si al regimului probatoriu.

Acte juridice strict personale si acte juridice civile care pot fii īncheiate si prin reprezentant

Aceasta clasificare se face īn raport de modalitatea īncheierii actelor juridice.

Actul juridic strict personal este acel act care nu poate fi īncheiat decāt personal, nefiind deci susceptibil de a fi īncheiat prin reprezentare. Pot fi incluse īn aceasta categorie: testamentul, casatoria, recunoasterea unui copil.

Majoritatea actelor juridice civile este formata din acele acte ce pot fi īncheiate personal, dar pot fi īncheiate si prin reprezentant.

Clasificarea prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:

constituind exceptia, normele care reglementeaza actul juridic strict personal sunt de stricta interpretare si aplicare;

capacitatea de a īncheia acte juridice strict personale este guvernata de anumite reguli speciale, prevazute expres de lege;

problema actelor strict personale nu se poate pune decāt īn cazul persoanelor fizice;

valabilitatea actului juridic strict personal se apreciaza numai īn raport de persoana sau persoanele care īl īncheie, īn schimb, de regula, la precierea actului juridic īncheiat prin reprezentare se are īn vedere si persoana reprezentantului.

Acte juridice civile numite si acte juridice civile nenumite

Dupa reglementarea si denumirea lor legala, actele juridice civile se clasifica īn numite (tipice) si nenumite (atipice).

Prin act juridic civil numit (tipic) se īntelege acel act care are o denumire stabilita de legea civila, precum si o reglementare proprie.

Prin act juridic nenumit (atipic) se īntelege acel act care nu se bucura de o denumire lagala si de o reglementare proprie. Aceste acte juridice dau expresie principiului libertatii acelor acte juridice, de care ne vom ocupa atunci cānd vom analiza principiile vointei juridice. De exemplu, contractul de īntretinere, nefiind reglementat de legislatia noastra, este un contract nenumit. Este īnsa de retinut īn categoria contractelor nenumite nu se includ si contractele complexe, adica acele contracte care reunesc elementele a doua sau mai multe contracte numite ( de exemplu, contractul hotelier, ce reuneste elementele contractului de locatiune, īn privinta camerei īnchiriate, precum si ale contractului de depozit, īn privinta lucrurilor calatorului aduse īn hotel); pentru asemenea contracte, īn masura īn care nu ar exista o reglementare speciala, se vor aplica normele prevazute de lege pentru elementele (contractele) componente.[9]

Interesul acestei clasificari se manifesta īn ceea ce priveste determinarea regulilor aplicabile. Astfel, pentru actele juridice numite, nu este necesar ca partile sa prevada īn totdeauna īntregul continut al lor, ci, īn masura īn care nu au derogat de la dispozitiile legale ce reglementeaza actul juridic īncheiat (sau nu puteau sa deroge), acestea se vor aplica īn mod automat si complet. Simpla calificare a actului juridic (īncadrarea lui īntr-un anumit tip de act juridic numit) este suficienta pentru cunoasterea regimului sau juridic. Īn schimb, īn cazul actelor juridice nenumite, se vor aplica regulile stabilite de parti, iar pentru a aspectele la care partile nu s-au referit īn mod expres īsi vor gasi aplicare regulile generale care cārmuiesc materia obligatiilor, iar nu cele care guverneaza actul juridic numit cu care se aseamana cel mai mult actul numit īncheiat de parti.[10]

Mentionam ca este posibil ca un act juridic nenumit sa devina act juridic numit, īn masura īn care se adopta o reglementare corespunzatoare. Spre exemplu, dupa adoptarea Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea, contractului de sponsorizarea, dintr-un contract nenumit, a devenit un contract numit; ca urmare a emiterii Ordonantelor nr.51/1997 si nr.52/1997, contractul de leasing si contractul de franciza au devenit acte juridice numite etc.

Acte juridice civile cu executare dintr-o data si acte juridice civile cu executare succesiva

Aceasta clsificare are drept criteriu modul de executare al actelot juridice civile.

Actul juridic civil cu executarea dintr-o data (uno ictu) este acel act al carui executare presupune o singura prestatie din partea debitorului. El se mai numeste si act cu executare instantanee.

Actul juridic civil cu executare succesiva este acel act a carui executare presupune mai multe prestatii esalonate īn timp. Pot fi incluse īn aceasta categorie: contractul de locatiune, contractul de arendare, contractul de renta viagera, contractul de īntretinete etc.

Clasificarea respectiva prezinta interes din urmatoarele puncte de vedere:

sanctiunea pentru neexecutarea culpabila sau pentru executarea necorespunzatoare va fi rezolutiunea īn cazul contractelor sinalagatice cu executare dintr-o data (deci contractul ce desfiinteaza cu efectiv retroactiv), iar īn cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesiva va interveni rezilierea (care are ca efect desfacerea contractului numai pentru viitor);

la actele juridice cu executare succesiva, de regula (anume atunci cānd executarea este ireversibila), efectele nulitatii se produc numai pentru viitor (ex nunc), iar nu si pentru trecut (ex tunc);

problema suspendarii executarii, din motive de forta majora, pe toata perioada imposibilitatii de executare se pune numai īn cazul actelor juridice cu executare succesiva;

īn cazul actelor juridice cu executare succesiva pentru fiecare prestatie curge cāte o prescriptie extinctiva distincta.

2. Conditiile actului juridic civil

2.1. Definitia conditiilor actului juridic civil

Prin conditiile actului juridic civil vom īntelege acele componente care trebuie sau pot sa intre īn structura actului juridic civil, deci elementele din care este alcatuit actul juridic civil.

Subliniem ca īn teoria actului juridic civil cuvāntul "conditie" are si o alta semnificatie decāt cea mentionata mai sus, desemnānd si o modalitate a actului juridic civil, adica un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea sau desfiintarea actului juridic civil. De asemenea, īn vorbirea curenta, cuvāntul conditie mai este folosit si cu sensul de clauza a actului juridic civil. Desigur ca, din contextul din care apare cuvāntul conditie, interpretul va deduce sensul care i se atribuie de fiecare data.

Īn considerarea īntelesului polivalent al termenului "conditie", īn doctrina si jurisprudenta, pentru desemnarea conditiilor actului juridic civil, se prefera uneori utilizarea expresiei "elementele actului juridic civil"[11] sau chiar "cerintele actului juridic civil". Īn ce ne priveste, optam pentru denumirea traditionala, care, de altfel, este consacrata de legislatia noastra; astfel, art.948 C.civ. foloseste expresia "conditiile esentiale pentru validarea unei conventii...", iar, mai recent, īn Legea nr.105/1992 sunt īntrebuintate constant expresiile "conditii de fond" si "conditii de forma".

Clasificarea conditiilor actului juridic civil

Īn literatura de specialitate s-au propus mai multe clasificari ale conditiilor actului juridic civil.

O prima clasificare a conditiilor actului juridic se poate face īn functie de aspectul la care se refera aceasta. Potrivit acestui criteriu, rezulta doua categorii de conditii ale actului juridic, anume: conditii de fond (numite si conditii intrinseci) si conditii de forma (numite si conditii extrinseci). Conditiile de fond sunt cele care privesc continutul actului juridic civil, iar conditiile de forma sunt cele care se refera la exteriorizarea vointei.

Daca criteriul obligativitatii si neobligativitatii lor, conditiile actului juridic civil se īmpart īn conditii esentiale si conditii neesentiale. Conditiile esentiale sunt cerute pentru īnsasi valabilitatea actului juridic, deci ele trebuie īndeplinite īn mod obligatoriu, lipsa uneia dintre ele atragānd nevalabilitatea actului juridic. Conditiile neesentiale, numite si conditii īntamplatoare, sunt acelea care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic, fara a fi afectata valabilitatea acestuia.

O a treia clasificare a conditiilor actului juridic civil se poate face dupa sanctiunea ce intervine īn cazul nerespectarii lor. Īn functie de acest criteriu conditiile actului juridic pot fi: conditii de validitate si conditii de eficacitate. Nerespecatrea conditiilor de validitate se sanctioneaza cu nulitatea actului juridic civil, īn schimb, nerespectarea conditiilor de eficacitate nu atrage nulitatea actului juridic civil, ci alte sanctiuni (spre exemplu, inopozabilitatea fata de tert).

Īn functie de vocatia lor, conditiile actului juridic civil mai pot fi clasificate īn conditii generale si conditii speciale. Conditiile generale privesc toate actele juridice civile, iar conditiile speciale privesc numai anumite acte juridice civile.

3. Capacitatea de a īncheia actul juridic

Notiune

Prin capacitatea de a īncheia actul juridic civil se īntelege acea parte a capacitatii de folosinta a persoanei fizice si a persoanei juridice ce consta īn aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin īncheierea actelor juridic e civile.

Capacitatea de a īncheia acte juridice civile este o conditie de fond, esentiala si generala a actului juridic civil.

Reglementarea capacitatii de a īnchia actul juridic civil este raspāndita īn mai multe norme juridice, din diferite acte normative.

Codul civil, necontinānd prevederi consacrate actului juridic civil īn general, se refera, īn art.948 pct.1, la "capacitatea de a contracta", ca o conditie esentiala pentru validarea oricarei conventii (tot un caracter general au si prevederile īnscrise īn art.948-950), reglementānd apoi aceasta conditie pe categorii de acte juridice civile (art.806-808, art.856, art.1306,art.1706 alin.1, art.1769).

Dispozitii privind capacitatea de a īncheia acte juridice se mai gasesc si īn alte acte normative (de exemplu, Codul familiei art.105 alin.1, art.129 alin.1, art.133 alin.3).

Regula (principiul) capacitatii de a īncheia acte juridice si exceptia incapacitatii

Regula īn materia capacitatii de a īncheia acte juridice civile

Īn aceasta materie, regula sau principiul este capacitatea de a īncheia acte juridice civile,  incapacitatea constituind exceptia.

Cu caracter general, aceasta regula se desprinde implicit din art. 6 alin.1 din Decretul nr. 31/1954, conform caruia "nimeni nu poate fi īngradit īn capacitate de folosinta si lipsit, īn tot sau īn parte, de capacitatea de exercitiu decāt īn cazurile si conditiile stabilite de lege". Fragmentat, regula este consacrata īn art. 949 C.civ., potrivit caruia "poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege" īn art.856 C.civ., care dispune ca "orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este oprita de lege" si īn art.1306 C.civ., care prevede ca "pot cumpara si vinde toti cei carora nu le este oprit prin lege".

Īn legatura cu regula capacitatii de a īncheia acte juridice civile, se impun doua prezentari.

Īn primul rānd, sub aspectul corelatiei dintre capacitate si discernamānt, este de retinut ca, īn timp ce capacitatea constituie o stare de drept (de iure), discernamāntul este o stare de fapt (de facto); capacitatea izvoraste numai din lege, pe cānd discernamāntul este de natura psihologica. Īn consecinta, discernamāntul poate exista, izolat, chiar la o persoana incapabila, dupa cum o persoana capabila se poate gasi īntr-o situatie, īn care, vremelnic, sa nu aiba discernamānt.

Īn al doi-lea rānd pentru persoanele juridice, regula capacitatii de a īncheia acte juridice civile este subordonata principiului specialitatii, consacrta de art.34 din Decretul nr.31/1954 si de art.9 din Legea nr.21/1924.

Exceptia incapacitatii de a īncheia acte juridice civile

Asa cum rezulta din art.6 alin.1 din Decretul nr.31/1954 si din art.950 C.civ., exceptia capacitatii de a īncheia acte juridice civile trebuie sa fie expres prevazuta de lege. Fiind vorba de o exceptie de la regula, orice dipozitie legala care instituie asemenea incapacitati este de sricta interpretare si aplicare.