ACTUL JURIDIC CIVIL

ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Notiunea si clasificarea acelor juridice civile

Definitia actului juridic civil

Prin act juridic civil se întelege manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste , modifica sau stinge un raport juridic civil concret.[1]

Din aceasta definitie rezulta ca elementele caracteristice actului juridic civil sunt urmatoarele:[2]

prezenta unei manifestari, de vointa, care poate sa previna de la una sau de la mai multe persoane fizice ori juridice;

manifestarea de vointa este exprimata cu intentia de a produce efecte juridice civile (prin acest element, actul juridi 17217d37r c civil se deosebeste de faptul juridic civil, acesta din urma fiind savârsit fara intentia de aproduce efecte juridice, efecte care însa se produc în temeiui legii);

efectele juridice urmarite pot consta în a da nastere, a modifica sau a stinge un raport jurific civil concret (prin acest element, actul juridi 17217d37r c civil se delimiteaza de actele juridice din alte ramuri de drept).

Trebuie subliniat ca termenul "act" poate avea doua întelesuri.[3]

Primul sens este acela care se desprinde din definitia de mai sus, deci de operatiune juridica. Pentru acest sens, se utilizeaza si formula negotium iurius sau, mai simplu, cuvântul negotium.

Însa atât în legislatie.cât si în doctrina sau în jurisprudenta, prin "act" (uneori chiar prin sintagma "act juridic") se de semneaza si înscrisul constatator al manifestarii de vointa, adica suportul amterial care consemneaza sau reda operatiunea juridica.Pentru acest al doilea sens, se foloseste si expresia instrumentum probationis sau, mai simpu, cuvantul instrumentum.Într-o exprimare riguros exacta pentru cel de al doilea sens ar trebui sa se foloseasca termenul de înscris.

Uneori legiuitorul are în vedere ambele sensuri ale termenului act chiar în aceeasi dispozitie legala. Spre exemplu, în legatura cu acceptarea mostenirii, art.689 C.civ., prevede ca "acceptarea poate fi sau expresa sau tacita. Este expresa când se însuseste titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacita când eredele face un act pe care n-ar trebui sa îl faca decât in calitatea sa de erede ci care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptare". De asemenea, în art.1191 ali.1 C.civ., termenul de act este intrebuintat atât în sensul de operatiune juridica, precum si în sensul de înscris ce constata operatiunea juridica, textul de lege mentionat stabilind ca "dovada actelor juridice al acaror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 Lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata"(instrumentum).

1.2. Clasificarea actelor juridice civile

1.2.1. Precizari introductive

Conceptul de act juridic civil este un concept general, obtinut printr-un proces de abstractizare si de generalizare ale caracterelor comune diferitelor acte pe care le cuprinde. Este însa util si chiar necesar ca acest concept sa fie privit si din perspectiva categoriilor de acte juridice civile, stabilite în functie de anumite criterii de clasificare.

În cele ce urmeaza, vom analiza, urmatoarele clasificari ale actelor juridice civile:

acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale si acte juridice multilaterale (criteriul acestei clasificari îl constituie numarul partilor);

acte juridice cu titlu oneros si acte juridice cu titlu gratuit (criteriul scopului urmarit la încheierea actului juridic);

acte juridice constitutive, acte juridice translative si acte juridice declarative (criteriul efectului juridic);

acte juridice de conservare, acte juridice de administrare si acte juridice de dispozitie (criteriul importantei actului juridic);

acte juridice consensuale, acte juridice solemne si acte juridice reale (criteriul modului de formare);

acte juridice patrimoniale si acte juridice nepatrimoniale (criteriul continutului lor);

acte juridice între vii si acte juridice pentru cauza de moarte (criteriul momentului în care actul juridic îsi produce efectele);

acte juridice subiective si acte juridice conditie (criteriul rolului vointei partilor în stabilirea continutului actului juridic);

acte juridice pure si simple si acte juridice afectate de modalitati (criteriul legaturii actului juridic cu modalitatile);

acte juridice principale si acte juridice accesorii (criteriul raportului dintre actele juridice);

acte juridice cauzale si acte juridice abstracte (criteriul legaturii cu cauza);

acte juridice strict personale si acte juridice care pot fi încheiate si prin reprezentant (criteriul modalitatii încheierii actului juridic);

acte juridice numite si acte juridice nenumite (criteriul reglementarii si denumirii legale);

acte juridice cu executare dintr-o data si acte juridice cu executare succesiva (criteriul modului de executare).

1.2.2. Acte juridice unilaterale, acte juridice bilaterale si acte juridice multilaterale

În functie de numarul partilor, actele juridice civile se clasifica în unilaterale, bilaterale si multilaterale.

Actul juridic unilateral este rezultatul vointei unei singure parti. Categoria actelor juridice civile unilaterale include: testamenul, acceptarea mostenirii, renuntarea la mostenire, denuntarea unui contract, oferta, promisiunea publica de recompensa, purga, ratificarea unui act juridic încheiat în lipsa ori cu depasirea împuternicirii de a reprezenta, confirmarea unui act juridic anulabil, marturisirea, recunoasterea unui copil etc.

Dupa cum formarea sau produecrea efectelor impune sau nu comunicarea manifestarii de vointa catre destinatarul direct al actului, actele juridice uniterale se subclasifica în acte supuse comunicarii (oferta, promisiunea publica de recompensa, denuntarea unilaterala a contractului de mandat etc.) si acte nesupuse comunicarii (de exemplu testamentul).

Actul juridic bilateral reprezinta vointa concordanta a doua parti. Exemplul tipic de act juridic bilateral este contractul civil ( contractul de vânzare-cumparare, contractul de schimb, contractul de donatie, contractul de locatiune, contractul de mandat etc.)

Actul juridic multilateral este rezultatul acordului de vointa a trei sau mai multe parti. Un asemenea act este contractul de societate civila.

În ceea ce priveste criteriul acestei clasificari, subliniem ca nu trebuie pus semnul egalitatii între notiunile de parte a actului juridic civil si de persoana, întrucât o parte poate fi formata si din doua sau mai multe persoane. Spre exemplu, daca doi coproprietari fac o oferta de vânzare, suntem în prezenta unui act juridic unilateral, deoarece, desi este vorba de doua persoane, ele formeaza o singura parte.

1.2.3.Acte juridice cu titlu oneros si acte juridice cu titlu gratuit

Dupa scopul urmarit la încheierea lor, deosebim actele juridice civile cu titlu oneros si actele juridice cu titlu gratuit.

Actul juridic cu titlul oneros este acela în care, în schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte parti, se urmareste obtinerea unui folos patrimonial. Spre exemplu, în contractul de vânzare-cumparare, vânzatorul urmareste sa obtina în schimbul bunului, iar cumparatorul urmareste sa obtina bunul în schimbul pretului.

Actul juridic cu titlu gratuit este acela în care se procura un folos patrimonial fara a se urmari obtinerea altui folos patrimonial în schimb. Ca exemple de acte juridice civile cu titlu gratuit citam: donatia, comodatul (împrumutul de folosinta), împrumuturi fara dobânda, mandatul gratuit, depozitul neremunerat, legatul.

Importanta practica a acestei clasificari a actelor juridice vizeaza urmatoarele aspecte:

exista un regim juridic diferit din punctul de vedere al capacitatii, legea fiind în general mai exigenta atunci când este vorba de acte juridice cu titlu gratuit (sunt instituite anumite incapacitati speciale; actele cu titlu gratuit nu pot fi încheiate de catre persoanele lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa nici prin reprezentantul legal sau, dupa caz, nici cu autoritatea prealabila a ocrotitorului legal);

sub aspectul formei lor, de regula, legea este mai exigenta cu actele cu titlu gratuit;

în principiu, regimul juridic al viciilor de consimtamânt difera, dupa cum este vorba de un act cu titlu oneros sau un act cu titlu gratuit;

în cazul actelor cu titlu oneros, obligatiile partilor sunt reglementate cu mai multa severitate (de exemplu, garantia împotriva evictiunii apare, de regula, în actele cu titlu oneros si numai în mod exceptional în actele cu titlu gratuit), iar raspunderea se apreciaza cu mai multa severitate (spre exemplu, în materia mandatului, art.1540 alin.2 C.civ. prevede ca "pentru culpa, când mandatul este fara plata, raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate decât în caz contrariu");

actiunea revocatorie (pauliana) va reusi în conditii mai lesnicioase daca se pune problema revocarii unor acte cu titlu gratuit, fiind suficient sa se dovedeasca frauda savârsita de catre debitor, iar nu si prin participarea la frauda a tertului dobânditor al bunului;

în materie succesorala, exista o serie de reguli deosebite prin actele cu titlu gratuit.

La rândul lor, actele juridice cu titlu oneros se subclasifica în acte comutative si acte aleatorii.

Actele comutative sunt acele acte juridice cu titlu oneros în care partile cunosc sau nu pot sa cunoasca, din chiar momentul încheierii lor, existenta si întinderea obligatiilor ce le revin. Sunt comutative, spre exemplu, contractul de vânzare-cumparare, contractul de locatiune, contractul de antrepriza etc.

Actele aleatorii sunt acele acte juridice cu titlu oneros în care partile au în vedere posibilitatea unui câstig si riscul unei pierderi, datorita unei împrejurari viitoare si incerte, de care depinde întinderea sau chiar existenta obligatiilor lor. Trebuie retinut ca în actele juridice aleatorii exista sanse de câstig si de pierdere pentru toate partile actului juridic respectiv, fiecare dintre acestea urmarind sa realizeze un câstig si sa evite suportarea unei pierderi, iar aceste sanse nu pot fi evaluate în momentul încheierii actului juridic, ci numai în momentul îndeplinirii sau al neîndeplinirii evenimentului; în schimb, incertitudinea, adica întinderea sau chiar si existenta obligatiei, poate sa fie unilaterala, bilaterala sau multilaterala. Dintre actele juridice cu titlu oneros aleatorii, mentionam: contractul de renta viagera, contractul de întretinere, contractul de joc sau prinsoare, contractul de asigurare, conventia de constituire a unui uzufruct viager, vânzarea unui lucru viitor atunci când cumparatorul isi asuma riscul nerealizarii, vânzarea unui drept litigios etc.

Distinctia dintre actele juridice comutative si actele juridice aleatorii prezinta urmatoarele consecinte practice: problema resciziunii pentru leziune se poate pune numai în cazul actelor comutative, nu însa si in cazul celor aleatorii; actele juridice aleatorii care se refera la jocuri de noroc interzise de lege sunt lovite de nulitate absoluta, pentru cauza ilicita.

Actele cu titlu gratuit se subdivid, la rândul lor, în acte dezinteresate si liberalitati.

Actele dezinteresate sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul procura un avantaj patrimonial cuiva fara sa îsi micsoreze patrimoniul. Sunt acte dezinteresate: mandatul gratuit, comodatul, depozitul neremunerat etc.

Liberalitatile sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul îsi micsoreaza patrimoniul cu folosul patrimonial procurat gratificatului. Donatiile si legatele sunt liberalitati.

Importanta distinctiei între liberalitati si acte dezinteresate consta în urmatoarele: conditiile de forma sunt mai restrictive în cazul liberalitatilor (în general liberalitatile sunt acte juridice solemne, ceea ce nu este cazul actelor dezinteresate); regulile prevazute în materie succesorala în legatura cu reductiunea si raportul se aplica numai în cazul liberalitatilor.

Acte juridice constitutive, acte juridice translative si acte juridice declarative

Clasificarea actelor juridice civile în constitutive, translative si declarative se face dupa criteriul efectului lor.[6]

Actul juridic constitutiv este acela care da nastere la un drept subiectiv civil ce nu a existat anterior. Ca exemple de acte juridice constitutive mentionam: instituirea unui uzufruct, conventia prin care se instituie un drept de gaj, conventia de ipoteca etc.

Actul juridic translativ este acela care are ca efect stramutarea unui drept subiectiv dintr-un patrimoniu în altul. Sunt translative, de exemplu, contractul de vânzare-cumparare, donatia, cesiune de creanta etc.

Actul juridic declarativ este acela care are ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv civil preexistent. Fac parte din aceasta categorie: partajul (împarteala), actul confirmativ (acel act prin care o persoana renunta la dreptul de a invoca nulitatea relativa a unui act juridic); tranzactia.[7]

Interesul acestei clasificari se manifesta prin urmatoarele aspecte:

actele juridice constitutive si cele translative îsi produc efectele numai pentru viitor, însa actele juridice declarative îsi produc efectele si pentru trecut;[8]

calitatea de având-cauza (habentes causam) o are numai dobânditorul unui drept printr-un act translativ, iar nu si partea dintr-un act declarativ;

numai un act juridic translativ poate constitui just titlu pentru uzucapiunea prescurtata, astfel cum rezulta din prevederile art.1897 alin.1 C. civ. ;

în principiu numai actele constitutive si cele translative sunt supuse publicitatii imobiliare;

numai actele juridice translative si constitutive sunt supuse rezolutiunii sau, dupa caz, rezilierii, iar nu si acele acte juridice declarative.

Acte juridice de conservare, acte juridice de administrare si acte juridice de dispozitie

În raport de importanta lor, actele juridice civile pot fi de conservare, de administrare si de dispozitie.

Actul juridic de conservare este acela prin care se urmareste preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil. Actul de conservare este întotdeauna un act avantajos pentru autorul sau, deoarece presupune cheltuieli de o valoare mult mai mica decât valoarea dreptului ce se tinde a fi salvat. Sunt considerate acte de conservare: întreruperea unei prescriptii, înscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somatia, punerea pecetilor etc.

Actul juridic de administrare este acel act juridic prin care se urmareste sa se realizeze o normala punere în valoare a unui bun sau patrimoniu. În legatura cu aceste acte, trebuie facuta distinctia impusa de chiar dispozitiile legale în materie (art.105, art.124, art.129 etc. din C.fam.) între actul de administrare a unui bun singular si actul de administrare a unui patrimoniu. Primul are semnificatia de act de punere în valoare a unui bun, fara sa se ajunga la înstrainarea lui. Cel de-al doilea include însa si acte care, raportate la un anumit bun, reprezinta acte de înstrainare, dar, raportate la un patrimoniu, reprezinta masuri de normala folosire, exploatare, valorificare a unui patrimoniu respectiv. Sunt socotite acte de administrare: reparatiile de întretinere, culegerea fructelor, asigurarea unui bun, locatiunea unui bun etc.

Actul juridic de dispozitie este acela care are ca rezultat iesirea din patrimoniu a unui drept sau grevarea cu sarcini reale a unui bun. Pot fi incluse în aceasta categorie: vânzarea, donatia, renuntarea la un drept, constituirea dreptului de uzufruct, ipoteca, gaj (care reprezinta, totodata, grevarea unui bun cu sarcini reale ) etc.

Importanta acestei clasificari a actelor juridice vizeaza urmatoarele aspecte:

capacitatea de a încheia acte juridice civile, în sensul ca actele de conservare pot fi încheiate si de cel lipsit de capaciatate de exercitiu; actele de administrare, în masura în care nu sunt lezionare, pot fi încheiate de minorul cu capacitate de exercitiu restrânsa fara a fi nevoie de încuviintarea prealabila a ocrotitorului legal, iar, pentru cel lipsit de capacitatea de exercitiu,actele de administrare se încheie de reprezentantul legal; actele de dispozitie pot fi încheiate de cel cu capacitate de exercitiu deplina, de minorul cu capacitate de exercitiu restrânsa dar numai cu încuviintarea prealabila a ocrotitorului legal, iar pentru cel incapabil de catre reprezentantul legal însa numai cu încuviintarea prealabila a autoritatii tutelare;

în cazul în care s-a dat un mandat general (mandatarul a primit împuternicirea de a se ocupa de toate treburile mandatului - procuratio omnium bonorum ), pentru actele de dispozitie este totusi nevoie de un mandat special (art.1536 alin.2 C.civ.);

acceptarea mostenirii, în sensul ca nu pot fi considerate acte de acceptare tacita a mostenirii nici actele de conservare si nici actele de administrare cu caracter urgent în schimb, actele de administrare ce nu au caracter urgent si angajeaza viitorul, precum si actele de dispozitie presupun intentia neechivoca de a accepta tacit mostenirea.

Acte juridice consensuale, acte juridice solemne (formale) si acte juridice reale

În functie de modul de formare, actele juridice se împart în consensuale, solemne (formale) si reale.

Actul juridic consensual este acela care ia nastere în mod valabil prin simpla manifestare de vointa a partii sau a partilor, neînsotita de nici o forma. Chiar daca partile înteleg sa însoteasca manifestarea de vointa de redactarea unui înscris care sa o consemneze, ele o fac nu pentru validitatea actului, ci pentru a-si asigura unu mijloc de proba privind încheierea si continutul acesteia. Trebuie subliniat ca, sub aspectul formei în care se încheie actele juridice, actul juridic consensual reprezinta regula, vorbindu-se astfel despre principiul consensualismului.

Actul juridic solemn (denumit si formal) este acela pentru formarea caruia simpla manifestare de vointa nu este suficienta ci aceasta trebuie sa îmbrace o anumita forma precisa de lege. Aceasta forma (de regula forma solemna) reprezina o conditie pentru însasi valabilitatea actului juridic respectiv: se obisnuieste sa se spuna ca forma este ceruta ad validitatem sau ad solemnitatem. Sunt acte juridice solemne: donatia, contractul de ipoteca, testamentul etc.

Actul juridic real este acela care nu se poate forma valabil decât manifestarea de vointa este însotita de remiterea (predarea) bunului. Deci, actele juridice reale nu iau nastere în mod valabil decât în momentul predarii materiale a bunului; întelegerea prealabila predarii poate fi considerata ca având valoarea unei simple promisiuni (unilaterale sau, dupa caz, bilaterale) de a încheia actul juridic real, dar nu se confunda cu aceasta din urma. Fac parte din categoria actelor juridice reale: împrumutul, atât cel de folosinta (comodatul), cât si cel de consumatie (mutuum), depozitul, darul manual, gajul cu deposedare etc.

Importanta acestei clasificari priveste urmatoarele aspecte:

în cazul actelor juridice solemne, nerespectarea formei prescrise de lege atrage sanctiunea nulitatii

cât priveste încheierea actului juridic solemn prin mandatar, aplicându-se principiul simetriei de forma, este necesar ca si procura sa îmbrace forma solemna;

modificarea actului juridic solemn nu se poate face decât tot în forma solemna;

regimul probelor este diferit în cazul celor trei categorii de acte juridice.

Acte juridice patrimoniale si acte juridice nepatrimoniale

Dupa criteriul continutului lor, actele juridice civile se clasifica în patrimoniale si nepatrimoniale.

Actul juridic este patrimonial daca are un continut evaluabil în bani. În principiu, sunt asemnea acte cele care privesc drepturile reale si drepturile de creanta.

Actul juridic este nepatrimonial daca are un continut neevaluabil în bani. Spre exemplu, întelegerea parintilor unui copil din afara casatoriei ca acesta sa ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite reprezinta un act juridic nepatrimonial.

Aceasta clasificare a actelor juridice civile prezinta interes în materia nulitatilor (nu se pune problema "restituirilor" în cazul actelor nepatrimoniale) si în materia octotirii incapabilului.

Acte juridice subiective între vii si acte juridice civile pentru cauza de moarte

În functie de momentul în care îsi produc efectele, actele juridice civile se împart în acte între vii si acte pentru cauza de moarte.

Actul juridic între vii (inter vivos) este acela care îsi produce efectele neconditionat de moartea autorului sau autorilor lui. Actele între vii reprezinta marea majoritate a actelor juridice civile.

Actul juridic pentru cauza de moarte (mortis causa) este acela de a carui esenta este faptul ca nu-si produce efectele decât la moartea autorului sau, acest act fiind facut tocmai în considerarea mortii. Ca exemple de acte juridice mortis causa mentionam: testamentul, donatia de bunuri viitoare.

Clasificarea respectiva prezinta importanta dupa cum urmeaza:

actele mortis causa se bucura de o reglementare amanuntita, pe când nu toate actele inter vivos au o asemenea reglementare;

actele juridice mortis causa nu pot fi decât cele prevazute de lege, deci sunt numai acte juridice tipice (numite);

actele juridice mortis causa sunt supuse, în general, unor conditii mai restrictive în ceea ce priveste capacitatea de a dispune, iar uneori si capacitatea de a primi;

actele mortis causa sunt acte juridice solemne, în vreme ce actele inter vivos sunt solemne numai ca exceptie;

Acte juridice civile subiective si acte juridice civile conditie

Aceasta clasificare se face în raport de rolul vointei partilor în stabilirea continutului actelor civile.

Actul juridic subiectiv este acel act al carui continut este determinat prin vointa autorului sau autorilor lui. Marea majoritatea a actelor juridice civile intra în aceasta categorie.

Actul juridic conditie este acel act la al carei încheiere partile îsi exprima vointa numai în privinta nasterii actului, continutul acestuia fiind predeterminat de norme de la care partile nu pot deroga. Ca exemplu de act juridic conditie mentionam: casatoria.

Interesul acestei clasificari a actelor juridice priveste aprecierea conditiilor lor de valabilitate. În cazul actelor juridice conditie, continutul lor fiind stabilit de norme juridice imperative, partile nu pot modifica, prin vointa lor, aceste reguli si nici nu pot deroga de la acestea, deci regimul acestor acte juridice este apreciat cu multa severitate. În cazul actelor juridice subiective, partile pot deroga de la normele juridice dispozitive, astfel încât aprecierea unor asemenea acte juridice se face în limite mai largi.

Dintr-un alt punct de vedere, actele juridice conditie nu pot fi decât cele stabilite de lege (deci sunt acte juridice numite, tipice), pe când actele juridice subiective nu se limiteaza la cele expres reglementate de lege.

Acte juridice civile pure si simple si acte juridice civile afectate de modalitati

Dupa legatura lor cu modalitatile (termen, conditie, sarcina), deosebim acte juridice civile pure si simple si acte juridice civile afectate de modalitati.

Actul juridic pur si simplu este acela care nu cuprinde o modalitate. De altfel, unele acte juridice sunt incompatibile cu modalitatile, spre exemplu, actul de optiune succesorala (acceptarea sau renuntarea la o mostenire), recunoasterea filiatiei, casatoria, adoptia etc.

Actul juridic afectat de modalitati este acela care cuprinde o modalitate, adica un termen, o conditie sau o sarcina. Unele acte juridice civile sunt acte afectate de modalitati, de exemplu, contractul de împrumut, contractul de renta viagera, contractul de întretinere, contractul de donatie cu sarcina, contractul de asigurare etc.

Ţinând cont de cele mentionate mai sus, pot rezulta si o alta clasificare a actelor juridice în functie de criteriul legaturii lor cu modalitatile si anume: acte juridice care pot fi sau nu afectate de modalitati si acte juridice inseparabile de modalitati.

Acte juridice civile principale si acte juridice civile accesorii

Dupa raportul dintre ele, actele juridice civile pot fi principale sau accesorii.

Actul juridic principal este acel act care are o existenta de sine statatoare, regimul sau juridic nedepinzând de cel al altui act juridic. În circuitul civil, cele mai multe acte juridice sunt acte principale.

Actul juridic accesoriu nu are o existenta de sine statatoare, soarta sa juridica depinzând de soarta altui act juridic, principal. Sunt acte juridice civile accesorii: clauza penala, fidejusiunea, arvuna, contractul de gaj, contractul de ipoteca etc. Actul juridic accesoriu poate fi încheiat în acelasi timp cu actul juridic principal, dar si într-un moment diferit; de asemenea, el poate fi un act separat, dar poate fi inclus si în actul principal, sub forma unor clauze.

Importanta acestei clasificari consta în aceea ca, pe când validitatea actului juridic principal si mentinerea lui se examineaza numai în functie de propriile elemente, independent de alte acte juridice, validitatea si eficacitatea actului juridic accesoriu se apreciaza nu numai în raport de propriile elemente, ci si în functie de validitatea si eficacitatea actului juidic principal; soarta actului juridic accesoriu urmeaza soarta actului juridic principal - accesorium sequitur principale. Desfiintarea sau încetarea, din orice cauza, a actului juridic principal atrage în mod automat desfiintarea sau încetarea actului juridic accesoriu.

Acte juridice civile cauzale si acte juridice civile abstracte

Dupa legatura cu cauza (scopul), actele juridice civile se clasifica în cauzale si abstracte.

Prin act juridic cauzal se întelege acel act a carui valabilitate implica analiza cauzei sale (scopului sau); în cazul în care cauza lipseste, este ilicita sau imorala, însusi actul juridic este lovit de nulitate. Cele mai multe acte juridice civile sunt acte cauzale.

Prin act juridic abstract se desemneaza acel act a carui valabilitate nu implica analiza cauzei. Aparitia actelor juridice abstracte a fost impusa de nevoile circuitului civil si comercial, care presupun uneori o desfasurare rapida a anumitor operatii juridice si, prin aceasta, eliminarea posibilitatilor permanente de a pune în discutie valabilitatea lor din punctul de vedere al cauzei. Pe aceste premise, au aparut titlurile de valoare. În cazul acestora, actul juridic (negotium), care a dat nastere unui raport obligational, este inseparabil de înscrisul constatator (instrumentum), deci înscrisul respectiv încorporeaza creanta ce a luat nastere din actul juridic. Avantajul titlurilor de valoare consta în faptul ca executarea lor nu cere o cercetare a scopului (cauzei) actului juridic, debitor neputând invoca exceptia nevalabilitatii cauzei pentru a refuza executarea.

Aceasta clasificare îsi manifesta importanta pe planul valabilitatii actelor juridice, precum si al regimului probatoriu.

Acte juridice strict personale si acte juridice civile care pot fii încheiate si prin reprezentant

Aceasta clasificare se face în raport de modalitatea încheierii actelor juridice.

Actul juridic strict personal este acel act care nu poate fi încheiat decât personal, nefiind deci susceptibil de a fi încheiat prin reprezentare. Pot fi incluse în aceasta categorie: testamentul, casatoria, recunoasterea unui copil.

Majoritatea actelor juridice civile este formata din acele acte ce pot fi încheiate personal, dar pot fi încheiate si prin reprezentant.

Clasificarea prezinta importanta sub urmatoarele aspecte:

constituind exceptia, normele care reglementeaza actul juridic strict personal sunt de stricta interpretare si aplicare;

capacitatea de a încheia acte juridice strict personale este guvernata de anumite reguli speciale, prevazute expres de lege;

problema actelor strict personale nu se poate pune decât în cazul persoanelor fizice;

valabilitatea actului juridic strict personal se apreciaza numai în raport de persoana sau persoanele care îl încheie, în schimb, de regula, la precierea actului juridic încheiat prin reprezentare se are în vedere si persoana reprezentantului.

Acte juridice civile numite si acte juridice civile nenumite

Dupa reglementarea si denumirea lor legala, actele juridice civile se clasifica în numite (tipice) si nenumite (atipice).

Prin act juridic civil numit (tipic) se întelege acel act care are o denumire stabilita de legea civila, precum si o reglementare proprie.

Prin act juridic nenumit (atipic) se întelege acel act care nu se bucura de o denumire lagala si de o reglementare proprie. Aceste acte juridice dau expresie principiului libertatii acelor acte juridice, de care ne vom ocupa atunci când vom analiza principiile vointei juridice. De exemplu, contractul de întretinere, nefiind reglementat de legislatia noastra, este un contract nenumit. Este însa de retinut în categoria contractelor nenumite nu se includ si contractele complexe, adica acele contracte care reunesc elementele a doua sau mai multe contracte numite ( de exemplu, contractul hotelier, ce reuneste elementele contractului de locatiune, în privinta camerei închiriate, precum si ale contractului de depozit, în privinta lucrurilor calatorului aduse în hotel); pentru asemenea contracte, în masura în care nu ar exista o reglementare speciala, se vor aplica normele prevazute de lege pentru elementele (contractele) componente.[9]

Interesul acestei clasificari se manifesta în ceea ce priveste determinarea regulilor aplicabile. Astfel, pentru actele juridice numite, nu este necesar ca partile sa prevada în totdeauna întregul continut al lor, ci, în masura în care nu au derogat de la dispozitiile legale ce reglementeaza actul juridic încheiat (sau nu puteau sa deroge), acestea se vor aplica în mod automat si complet. Simpla calificare a actului juridic (încadrarea lui într-un anumit tip de act juridic numit) este suficienta pentru cunoasterea regimului sau juridic. În schimb, în cazul actelor juridice nenumite, se vor aplica regulile stabilite de parti, iar pentru a aspectele la care partile nu s-au referit în mod expres îsi vor gasi aplicare regulile generale care cârmuiesc materia obligatiilor, iar nu cele care guverneaza actul juridic numit cu care se aseamana cel mai mult actul numit încheiat de parti.[10]

Mentionam ca este posibil ca un act juridic nenumit sa devina act juridic numit, în masura în care se adopta o reglementare corespunzatoare. Spre exemplu, dupa adoptarea Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea, contractului de sponsorizarea, dintr-un contract nenumit, a devenit un contract numit; ca urmare a emiterii Ordonantelor nr.51/1997 si nr.52/1997, contractul de leasing si contractul de franciza au devenit acte juridice numite etc.

Acte juridice civile cu executare dintr-o data si acte juridice civile cu executare succesiva

Aceasta clsificare are drept criteriu modul de executare al actelot juridice civile.

Actul juridic civil cu executarea dintr-o data (uno ictu) este acel act al carui executare presupune o singura prestatie din partea debitorului. El se mai numeste si act cu executare instantanee.

Actul juridic civil cu executare succesiva este acel act a carui executare presupune mai multe prestatii esalonate în timp. Pot fi incluse în aceasta categorie: contractul de locatiune, contractul de arendare, contractul de renta viagera, contractul de întretinete etc.

Clasificarea respectiva prezinta interes din urmatoarele puncte de vedere:

sanctiunea pentru neexecutarea culpabila sau pentru executarea necorespunzatoare va fi rezolutiunea în cazul contractelor sinalagatice cu executare dintr-o data (deci contractul ce desfiinteaza cu efectiv retroactiv), iar în cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesiva va interveni rezilierea (care are ca efect desfacerea contractului numai pentru viitor);

la actele juridice cu executare succesiva, de regula (anume atunci când executarea este ireversibila), efectele nulitatii se produc numai pentru viitor (ex nunc), iar nu si pentru trecut (ex tunc);

problema suspendarii executarii, din motive de forta majora, pe toata perioada imposibilitatii de executare se pune numai în cazul actelor juridice cu executare succesiva;

în cazul actelor juridice cu executare succesiva pentru fiecare prestatie curge câte o prescriptie extinctiva distincta.

2. Conditiile actului juridic civil

2.1. Definitia conditiilor actului juridic civil

Prin conditiile actului juridic civil vom întelege acele componente care trebuie sau pot sa intre în structura actului juridic civil, deci elementele din care este alcatuit actul juridic civil.

Subliniem ca în teoria actului juridic civil cuvântul "conditie" are si o alta semnificatie decât cea mentionata mai sus, desemnând si o modalitate a actului juridic civil, adica un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea sau desfiintarea actului juridic civil. De asemenea, în vorbirea curenta, cuvântul conditie mai este folosit si cu sensul de clauza a actului juridic civil. Desigur ca, din contextul din care apare cuvântul conditie, interpretul va deduce sensul care i se atribuie de fiecare data.

În considerarea întelesului polivalent al termenului "conditie", în doctrina si jurisprudenta, pentru desemnarea conditiilor actului juridic civil, se prefera uneori utilizarea expresiei "elementele actului juridic civil"[11] sau chiar "cerintele actului juridic civil". În ce ne priveste, optam pentru denumirea traditionala, care, de altfel, este consacrata de legislatia noastra; astfel, art.948 C.civ. foloseste expresia "conditiile esentiale pentru validarea unei conventii...", iar, mai recent, în Legea nr.105/1992 sunt întrebuintate constant expresiile "conditii de fond" si "conditii de forma".

Clasificarea conditiilor actului juridic civil

În literatura de specialitate s-au propus mai multe clasificari ale conditiilor actului juridic civil.

O prima clasificare a conditiilor actului juridic se poate face în functie de aspectul la care se refera aceasta. Potrivit acestui criteriu, rezulta doua categorii de conditii ale actului juridic, anume: conditii de fond (numite si conditii intrinseci) si conditii de forma (numite si conditii extrinseci). Conditiile de fond sunt cele care privesc continutul actului juridic civil, iar conditiile de forma sunt cele care se refera la exteriorizarea vointei.

Daca criteriul obligativitatii si neobligativitatii lor, conditiile actului juridic civil se împart în conditii esentiale si conditii neesentiale. Conditiile esentiale sunt cerute pentru însasi valabilitatea actului juridic, deci ele trebuie îndeplinite în mod obligatoriu, lipsa uneia dintre ele atragând nevalabilitatea actului juridic. Conditiile neesentiale, numite si conditii întamplatoare, sunt acelea care pot fi prezente sau pot lipsi din actul juridic, fara a fi afectata valabilitatea acestuia.

O a treia clasificare a conditiilor actului juridic civil se poate face dupa sanctiunea ce intervine în cazul nerespectarii lor. În functie de acest criteriu conditiile actului juridic pot fi: conditii de validitate si conditii de eficacitate. Nerespecatrea conditiilor de validitate se sanctioneaza cu nulitatea actului juridic civil, în schimb, nerespectarea conditiilor de eficacitate nu atrage nulitatea actului juridic civil, ci alte sanctiuni (spre exemplu, inopozabilitatea fata de tert).

În functie de vocatia lor, conditiile actului juridic civil mai pot fi clasificate în conditii generale si conditii speciale. Conditiile generale privesc toate actele juridice civile, iar conditiile speciale privesc numai anumite acte juridice civile.

3. Capacitatea de a încheia actul juridic

Notiune

Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se întelege acea parte a capacitatii de folosinta a persoanei fizice si a persoanei juridice ce consta în aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin încheierea actelor juridic e civile.

Capacitatea de a încheia acte juridice civile este o conditie de fond, esentiala si generala a actului juridic civil.

Reglementarea capacitatii de a închia actul juridic civil este raspândita în mai multe norme juridice, din diferite acte normative.

Codul civil, necontinând prevederi consacrate actului juridic civil în general, se refera, în art.948 pct.1, la "capacitatea de a contracta", ca o conditie esentiala pentru validarea oricarei conventii (tot un caracter general au si prevederile înscrise în art.948-950), reglementând apoi aceasta conditie pe categorii de acte juridice civile (art.806-808, art.856, art.1306,art.1706 alin.1, art.1769).

Dispozitii privind capacitatea de a încheia acte juridice se mai gasesc si în alte acte normative (de exemplu, Codul familiei art.105 alin.1, art.129 alin.1, art.133 alin.3).

Regula (principiul) capacitatii de a încheia acte juridice si exceptia incapacitatii

Regula în materia capacitatii de a încheia acte juridice civile

În aceasta materie, regula sau principiul este capacitatea de a încheia acte juridice civile,  incapacitatea constituind exceptia.

Cu caracter general, aceasta regula se desprinde implicit din art. 6 alin.1 din Decretul nr. 31/1954, conform caruia "nimeni nu poate fi îngradit în capacitate de folosinta si lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu decât în cazurile si conditiile stabilite de lege". Fragmentat, regula este consacrata în art. 949 C.civ., potrivit caruia "poate contracta orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege" în art.856 C.civ., care dispune ca "orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este oprita de lege" si în art.1306 C.civ., care prevede ca "pot cumpara si vinde toti cei carora nu le este oprit prin lege".

În legatura cu regula capacitatii de a încheia acte juridice civile, se impun doua prezentari.

În primul rând, sub aspectul corelatiei dintre capacitate si discernamânt, este de retinut ca, în timp ce capacitatea constituie o stare de drept (de iure), discernamântul este o stare de fapt (de facto); capacitatea izvoraste numai din lege, pe când discernamântul este de natura psihologica. În consecinta, discernamântul poate exista, izolat, chiar la o persoana incapabila, dupa cum o persoana capabila se poate gasi într-o situatie, în care, vremelnic, sa nu aiba discernamânt.

În al doi-lea rând pentru persoanele juridice, regula capacitatii de a încheia acte juridice civile este subordonata principiului specialitatii, consacrta de art.34 din Decretul nr.31/1954 si de art.9 din Legea nr.21/1924.

Exceptia incapacitatii de a încheia acte juridice civile

Asa cum rezulta din art.6 alin.1 din Decretul nr.31/1954 si din art.950 C.civ., exceptia capacitatii de a încheia acte juridice civile trebuie sa fie expres prevazuta de lege. Fiind vorba de o exceptie de la regula, orice dipozitie legala care instituie asemenea incapacitati este de sricta interpretare si aplicare.