ACTUL JURIDIC CIVIL

3.1. Notiune, definitie si clasificare

Expresia act juridic se intrebuinteaza atat in doctrina, practica si chiar in legislatie in doua sensuri cu valori diferite. intr-un prim sens se desemneaza manifestarea de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile[1], iar intr-un alt sens este desemnat chiar inscrisul constatator al acestei manifestari de vointa .

Desi in literatura de specialitate se propun mai multe definitii ale actului juridic civil, ne oprim la definitia potrivit careia[3] "actul juridic civil este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efe 757n1314h cte juridice, respectiv de a naste, modifica sau stinge un raport juridic concret".

Conceptul de act juridic este un concept general, obtinut printr-un proces de abstractizare si generalizare a caracterelor comune diferitelor acte pe care le subsumeaza. Fata de marea varietate a actelor juridice pe care le cuprinde, este necesar si util ca acest concept sa fie privit si analizat si sub aspectul categoriilor de elemente care, in totalitatea lor ii dau continut.

Criteriile in functie de care actele juridice pot fi clasificate sunt destul de numeroase. Principalele criterii de clasificare si categoriile de acte juridice corespunzatoare acestor criterii sunt urmatoarele[4]:

a) dupa numarul partilor, actele juridice se impart in unilaterale si bilaterale sau multilaterale;

b) dupa scopul urmarit la incheierea lor, se disting actele cu titlu oneros, de cele cu titlu gratuit;

La randul lor, cele cu titlu oneros se subdivid in acte comutative si acte aleatorii.

Actele cu titlu gratuit se subdivid la randul lor in liberalitati si acte dezinteresate;

c) dupa efectele produse, actele civile sunt: constitutive, translative si declarative;

d) dupa importanta lor in raport cu un bun sau un patrimoniu, actele civile sunt: de conservare, de administrare si de dispozitie;

e) dupa natura continutului lor, distingem intre acte patrimoniale si nepatrimoniale;

f) dupa modul de incheiere, distingem intre acte consensuale, solemne si reale;

g) dupa momentul cand isi produc efectele, se deosebesc actele intre vii (inter vivos) si actele pentru cauza de moarte (mortis causa);

h) dupa rolul vointei partilor in stabilirea continutului actului, deosebim actele subiective si actele - conditie;

i) dupa legatura cu modalitatile (termen, conditie, sarcina), deosebim actele pure si simple si actele afectate de modalitati;

j) dupa raportul lor cu cauza, actele sunt cauzale si abstracte;

k) dupa modul in care pot fi incheiate, distingem actele strict personale, de actele care pot fi incheiate si prin reprezentare;

l) dupa reglementarea lor,deosebim intre actele numite (tipice) si actele nenumite (atipice);

m) dupa modul lor de executare, distingem actele cu executare dintr-o data (uno ictu) si actele cu executare succesiva.

3.2. Conditiile de validate a actului juridic civil

Pentru validatea unui act juridic civil este necesar sa fie intrunite cumulativ o serie de conditii si anume:

A. Capacitatea de a incheia actul juridic civil;

B. Consimtamantul valabil al partii care se obliga;

C. Un obiect determinat al actului juridic civil;

D. Existenta unei cauze licite.

A. CAPACITATEA DE A INCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE este o parte a capacitatii de folosinta a persoanei fizice si a persoanei juridice. Sediul materiei se regaseste in principal in art. 948 pct. 1 Cod civil, putand-o defini "ca fiind o conditie de fond si esentiala care consta in aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii civile prin incheierea actelor de drept civil"[5]

De la acest principiu al capacitatii de a incheia acte juridice civile exista exceptii, asupra carora nu ne propunem sa insistam, aratand doar faptul ca acestea trebuie sa fie expres prevazute de lege, asa cum se arata, spre exemplu in art. 950 Cod civil si art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, dispozitii legale care sunt de stricta interpretare si aplicare[6].

B. CONSIMTAMANTUL

Prin consimtamant se intelege "acea conditie esentiala, de fond si generala, a actului juridic civil care conta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestata in exterior[7].

Conditiile de valabilitate ale consimtamantului sunt urmatoarele:

a) consimtamantul sa provina de la o persoana cu discernamant, conditie care decurge din caracterul constient al actului juridic civil.

În ceea ce priveste persoana juridica nu se pun probleme sub acest aspect, deoarece reprezentantul ei legal este intotdeauna o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu.

Cat despre persoanele fizice, acestea au prezumat discernamantul atata timp cat au capacitate deplina de exercitiu. Lipsiti de aceasta capacitate sunt minorii sub varsta de 14 ani si cei pusi sub interdictie judecatoreasca. Între 14 si 18 ani minorul are discernamantul juridic in curs de formare:

b) consimamantul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice[8], adica manifestarea de vointa trebuie facuta de autorul ei cu intentia expresa de a se angaja juridiceste, in sensul producerii de efecte juridice. Tocmai din aceste considerente nu se apreciaza a fi indeplinita o asemenea conditie atunci cand autorul a exteriorizat o manifestare de vointa in gluma, din prietenie, sub o conditie pur protestativa din partea celui care se obliga (adica "ma oblig daca vreau") potrivt art. 1010 Cod civil.

c) consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat, exteriorizare care poate fi facuta printr-o forma expresa sau tacita. Pentru anumite categorii de acte este necesara si valabila numai manifestarea expresa a vointei (cum este cazul actelor solemne) pe cand in alte situatii este valabila manifestarea fie expresa fie tacita (de exemplu art. 689 Cod civil care se refera la acceptarea mostenirii "expresa sau tacita"). Ca modalitate de exteriorizare a consimtamantului, evidentiem forma scrisa, verbala si chiar faptele si gesturile concludente si neechivoce din care se poate deduce intentia asumarii unui angajament juridic. Tacerea, in principiu, nu are valoare de consimtamant exteriorizat[9], daca legea nu prevede expres aceasta.

d) consimtamantul sa nu fie alterat prin vicii de consimtamant, conditie negativa impusa de caracterul constient, liber al actului juridic civil.

Întrucat viciile de consimtamant presupun analiza mai multor aspecte, care necesita o prezentare distincta si detaliata, ne propunem doar sa amintim ca acestea sunt: eroarea[10], dolul (viclenia) , violenta si leziunea[13].

C. UN OBIECT DETERMINAT AL ACTULUI JURIDIC CIVIL

Aceasta conditie de validitate a actului juridic civil a provocat mai multe controverse sub aspectul definirii sale in literatura de specialitate.

În opinia majoritara, la care ne raliem si noi, se retine ca obiectul actului juridic civil este insusi obiectul raportului juridic civil nascut din acele acte juridice, adica conduita partilor, respectiv actiunle si inactiunile la care aceste sunt indreptatite ori pe care trebuie sa le indeplineasca.

Pentru a fi valabil, obiectul juridic civil trebuie sa indeplineasca la randu-i urmatoarele conditii generale:

- sa existe;

- sa fie in circuitul civil;

- sa fie determinat sau determinabil;

- sa fie posibil;

- sa fie licit si moral.

În unele situatii trebuie indeplinite si unele conditii speciale, dar numai pentru anumite acte juridice civile dintre care enumeram:

- cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv;

- sa existe autorizatia administrativa ceruta de lege;

- obiectul sa constea intr-un fapt personal al debitorului.

Toate aceste conditii de valabilitate sunt prevazute de dispozitiile Codului civil in art. 948 pct. 3, 963, 964, 965.

D. EXISTENTA UNEI CAUZE LICITE

Împreuna cu consimtamantul, cauza formeaza vointa juridica. Ca notiune cauza actului juridic civil consta in scopul urmarit la incheierea unui asemenea act.

Cauza este elementul care raspunde la intrebarea: "Pentru ce s-a incheiat actul juridic civil".

În dreptul nostru civil se admite ca exista doua elemente care compun cauza actului juridic: scopul imediat si scopul mediat.

Scopul imediat - cauza proxima - numit si scopul obligatiei este stabilit pe principalele categorii de acte juridice civile, dupa cum urmeaza:

in contractele sinalagmatice, cauza consimtamantului fiecarei parti consta in reprezentarea, adica prefigurarea mintala a contraprestatiei (o parte se obliga stiind ca si cealalta parte se obliga, la randul ei);

in actele cu titlu gratuit, scopul imediat il reprezinta intentia de a gratifica (animus donandi);

in actele reale scopul imediat il reprezinta prefigurarea remiterii lucrului, bunului; in contractele aleatorii, este cauza imediata riscul, adica prefigurarea unei imprejurari viitoare si incerte de care depinde sansa castigului, respectiv riscul pierderii.

Dupa cum se poate observa, scopul imediat se caracterizeaza prin aceea ca este un element abstract si invariabil, in cadrul unei anumite categorii de acte juridice civile.

Scopul mediat - causa remota - numit si scopul actului juridic, consta in motivul determinant al incheierii unui act juridic civil; acest motiv se refera fie la insusirile unei prestatii, fie la calitatile persoanei.

Scopul mediat se caracterizeaza prin aceea ca este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile, si chiar in cadrul aceleiasi categorii de acte de drept civil.

Din cuprinsul art. 5 si 996 Cod civil, rezulta ca, pentru a fi valabila, cauza trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele trei conditii:

a) sa existe;

b) sa fie reala;

c) sa fie licita si morala.

Pe langa conditiile de valabilitate ale actului juridic civil analizate trebuie mentionat ca actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma. Prin forma actului juridic civil, se intelege acea conditie care consta in modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facuta cu intentia de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Ar mai fi de precizat ca aceasta conditie se supune regulii de drept numita principiul consensualismului, care inseamna ca simpla manifestare de vointa este nu numai necesara, ci si suficienta pentru ca actul juridic civil sa ia nastere in mod valabil din punctul de vedere al formei care imbraca manifestarea de vointa facuta in scopul de a produce efecte juridice. Acest principiu nu este consacrat expres de Codul civil, insa existenta sa este neindoielnica fiind dedusa pe de o parte din continutul dispozitiilor art. 1295 Cod civil (care consacra consensualismul pentru contractul de vanzare-cumparare), iar pe de alta parte, legea consacra expres exceptiile de la acest principiu.

In functie de consecintele juridice ale nerespectarii lor conditiile de forma vizeaza:

forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil, numita si conditie "ad validitatem" ori "ad solemnitatem" a carei nerespectare atrage nulitatea actului juridic;

forma ceruta pentru dovada actului juridic civil, numita si conditie "ad probationem" a carei nerespectare nu atrage ineficacitatea actului in sine (negotium), ci imposibilitatea dovedirii lui cu un alt mijloc de proba, deoarece "idem est non esse et non probari".

forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti a carei nerespectare se sanctioneaza cu inopozabilitatea (ceea ce inseamna ca terta persoana este in drept sa ignore, sa faca abstractie de actul juridic (negotium) care trebuie adus la cunostinta altor persoane prin indeplinirea formalitatii impusa de lege in acest scop)[14].

Dupa sursa ori izvorul care cere o anumita forma pentru actul juridic civil, mai putem distinge intre:

- forma legala, adica cea impusa de legea civila si

- forma voluntara ori conventionala.

E. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Codul civil in vigoare, necontinand o reglementare generala a actului juridic civil, nu cuprinde nici reglementarea, de principiu, a efectelor acestui act. Cu toate acestea Codul civil cuprinde doua categorii de norme, care dupa sfera lor de aplicare care privesc fie efectele conventiilor sau contractelor in general (969 - 985 Cod civil), fie efectele diferitelor contracte civile pe care le reglementeaza. Mai trebuie adaugat faptul ca reglementari privind efecte ale unor contracte civile se gasesc si in alte acte normative, din categoria izvoarelor dreptului civil.

Efectul actului juridic civil consta in rezultatul acestuia. Dupa cum reiese din insasi definitia actului juridic civil, efectul acestuia consta, dupa caz in: nasterea, modificarea, transferarea sau stingerea unui raport juridic civil. Privit sub acest aspect, efectul actului juridic se concretizeaza fie in stabilirea unui raport juridic, fie in modificarea unui asemenea raport, fie in stingerea lui. Se poate observa prin urmare, ca efectele actului juridic civil, nu sunt intotdeauna aceleasi, ele diferind in functie de ceea ce s-a urmarit prin exprimarea vointei partilor ori, partii. Deci, intr-o prima acceptiune, prin efectele actului juridic civil trebuie sa intelegem nasterea, modificarea ori stingerea de raporturi juridice civile concrete.

Manifestarea de vointa, care este substanta actului juridic civil, nu este un scop in sine, ci mijlocul juridic pentru realizarea unui tel, determinant.

Acest scop nu este altul decat nasterea, modificarea ori stingerea de drepturi si obligatii civile, care formeaza continutul raportului juridic civil. Prin urmare, sub acest al doilea aspect, decurgand din primul prin efectele actului juridic civil intelegem nasterea, modificarea ori stingerea de drepturi si obligatii civile.

În concluzie, a stabili efectele actului juridic civil inseamna a determina continutul acestuia.

Acceptand teoria potrivit careia actul juridic civil se caracterizeaza (prin prisma efectelor sale) prin obligativitate, irevocabilitate si relativitate, rezulta ca trei sunt principiile care carmuiesc efectele actului juridic civil si anume:

principiul fortei obligatorii, cunoscut si prin adagiul "pacta sunt servanda";

principiul irevocabilitatii;

principiul relativitatii, ilustrat de adagiul "res inter alios acta, aliis neque nocere, neque, prodesse potest".

Principiul fortei obligatorii - "pacta sunt servanda". Pornind de la prevederea art. 969 alin. 1 Cod civil - "Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante", putem defini principiul fortei obligatorii ca fiind acea regula a efectelor actului juridic civil potrivit careia actul juridic legal incheiat se impune autorilor sau autorului actului intocmai ca legea. În alti termeni: actul juridic civil este obligatoriu, iar nu facultativ. Pentru actele bilaterale - contractele - principiul fortei obligatorii se exprima si in formula larg raspandita in doctrina, potrivit careia "contractul este legea partilor".

Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic il reprezinta doua cerinte si anume:

necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generale de actele juridice civile;

imperativul moral al respectarii cuvntului dat.

De la principiul "pacta sunt servanda" exista unele exceptii si anume in cazurile in care efectele actelor nu se produc asa cum au dorit partile la incheierea lor, aceste efecte fiind ori mai restranse[15] ori mai intinse[16], independent de vointa uneia sau a ambelor parti.

Principiul irevocabilitatii actului juridic civil

Pentru actele bilaterale (contracte, convetii), acest principiu este consacrat expres in art. 969 alin. 2 Cod civil, in sensul ca ele pot fi revocate prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege "Per a contrario", conventiile nu se pot revoca prin consimamantul unilateral al uneia din parti.

Putem deci defini principiul irevocabilitatii ca fiind acea regula de drept potrivit careia actului bilateral nu i se poate pune capat prin vointa numai a uneia dintre parti, iar actului unilateral nu i se poate pune capat prin manifestarea de vointa, in sens contrar, din partea autorului sau.

Partile pot totusi, "prin consimtamantul lor mutual", sa convina la revocarea conventiei lor. Un asemenea caz da expresie principiului libertatii actelor juridice civile, caci asa cum partile sunt libere sa incheie actul juridic - prin mutuus consensus - tot astfel ele sunt libere sa-i puna capat - prin mutuus dissensus;

Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil - res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

Consacrarea legala a acestui principiu este data de continutul art. 973 Cod civil potrivit caruia, "Conventiile n-au efect decat intre partile contractante"[17].

Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil poate fi definit ca regula potrivit careia acesta produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, el neputand sa profite ori sa dauneze altor persoane.

Constituie exceptii de la principiul relativitatii, cazurile in care actul juridic civil ar produce efecte si fata de alte persoane decat partile, prin vointa partilor actului.

În literatura de specialitate aceste exceptii sunt impartite la randul lor in aparente si reale.

Din categoria exceptiilor aparente care numai la prima vedere ar fi in prezenta unei abateri de la relativitate, in realitate efectele subordonandu-se exigentelor principiului, enumeram fara a intra in analiza lor: a)situatia avanzilor cauza (succesorii cu titlu particular, succesorii universali si cei cu titlu universal, creditorii chirografari), b) promisiunea faptei altuia, c) simulatia si d) reprezentarea.

Exceptia veritabila (reala) de la relativitate o reprezinta stipulatia pentru altul, sau "contractul in favoarea unei a treia persoane".

Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte - stipulantul convine cu cealalta parte - promitentul ca acesta din urma sa efectueze o prestatie in favoarea unei a treia persoane tertul beneficiar care nu participa la incheierea actului, nici direct, nici prin reprezentare[18].

3.3. Nulitatea actului juridic civil

Nulitatea este sanctiunea de drept civil, care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate, pentru incheierea sa valabila.

Deci, nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care nu sunt respectate, la incheierea actului juridic civil, conditiile de validitate.

Nulitatile actelor juridice civile pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

a) in functie de natura interesului ocrotit prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului juridic civil (un interes general ori unul individual), nulitatea este de doua feluri: absoluta si relativa;

b) in functie de intinderea efectelor sale, nulitatea este tot de doua feluri: partiala si totala;

c) dupa modul de consacrare legislativa, distingem intre: nulitatea expresa si nulitatea virtuala; acestor nulitati li se mai spune si textuale, respectiv implicite;

d) dupa felul conditiei de validitate nerespectata, deosebim intre nulitatile de fond si nulitatile de forma.

A. NULITATEA ABSOLUTA SI NULITATEA RELATIVA[19]

Este absoluta acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic, a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc.

Este relativa acea nulitate care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteste un interes particular, individual ori personal.

B. NULITATEA PARTIALA SI NULITATEA TOTALA[20]

Este partiala acea nulitate care desfiinteaza numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte ale actului producandu-se deoarece nu contravin legii.

Este totala acea nulitate care desfiinteaza actul juridic in intregime.

Dintre aceste doua feluri de nulitati, nulitatea partiala este regula, iar nulitatea totala reprezinta exceptia.

C. NULITATEA EXPRESA SI NULITATEA VIRTUALA

Este expresa (explicita ori textuala) acea nulitate care este prevazuta ca atare, intr-o dispozitie legala. Majoritatea nulitatilor o constituie cazurile de nulitate expresa, prevazute fie in Codul civil, fie in alte izvoare ale dreptului civil.

Este virtuala (sau implicita sau tacita) acea nulitate care nu este prevazuta expres de lege, dar rezulta din modul in care este reglementata o anumita conditie de validitate a actului juridic civil.

D. NULITATEA DE FOND SI NULITATEA DE FORMA

De fond este acea nulitate care intervine in caz de lipsa ori nevaliditate a unei conditii de fond a actului juridic civil: consimtamant, capacitate, obiect, cauza.

De forma este acea nulitate care intervine in cazul nerespectarii formei ceruta ad validitatem.

Ca frecventa practica, mai numeroase sunt cazurile nulitatii de fond, decat acelea de forma.

În general, se poate spune ca nulitatea actului juridic civil are in mod global urmatoarele cauze[21]:

incalcarea dispozitiilor legale privind capacitatea de a face actul;

lipsa ori nevalabilitatea consimtamantului;

nevalabilitatea obiectului actului juridic;

nerespectarea formei ceruta ad validitatem;

nesocotirea limitelor libertatii actelor juridice (normele imperative ordinea

publica si bunele moravuri);

lipsa ori nevalabilitatea autorizatiei administrative;

fraudarea legii.

Referindu-ne la efectele nulitatii, esenta acestora este exprimata chiar in definitia nulitatii: lipsirea actului juridic civil de efectele contrarii normelor edictate pentru incheierea sa valabila.

Efectele nulitatii sunt insa diferite, avand in vedere ca aceasta poate fi invocata sau sesizata la momente diferite in timp, dupa incheierea actului juridic.

Astfel, o prima situatie este aceea in care actul incheiat nu a fost executat. În acest caz actul fiind desfiintat, nu se mai poate pretinde sa fie executat, partile aflandu-se in ipostaza in care nici nu ar fi incheiat actul.

În situatia in care actul a fost executat in tot sau in parte pana la momentul in care intervine hotararea de anulare, se va dispune totodata desfiintarea retroactiva a actului (deci cu efecte ex. tunc) iar prestatiile efectuate in temeiul actului anulat vor fi restituite.

În sfarsit o a treia ipoteza, se refera la situatia in care actul a fost executat, iar dobanditorul de drepturi la randu-i le-a transmis unor terti subdobanditori, pana la momentul intervenirii hotararii de anulare a actului. in acest caz, pe langa desfiintarea actului initial executat (constatat nul) si a restituirii prestatiilor efectuate se va dispune si desfiintarea actului subsecvent. Efectul unei astfel de imprejurari a fost exprimat plastic in adagiul: "quod nullum est, nullum producit effectum".

Pentru a opera, insa, aceasta regula, este necesar sa fie aplicate principiile efectelor nulitatii si anume

retroactivitatea nulitatii;

restabilirea situatiei anterioare - restituio in integrum - care se realizeaza prin restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului anulat;

anularea nu numai a actului initial, primar, ci si a actului subsecvent "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis".

În ceea ce privesc regimul juridic al nulitatilor, deosebim dupa cum ne vom afla in situatia nulitatii absolute sau relative.

Cu privire la prima categorie, aceasta este carmuita de urmatoarele reguli:

a)     nulitatea absoluta poate fi invocata la oricine are interes (ex.: partileactului juridic civil, avanzii - cauza ai partilor, procurorul, instanta din oficiu);

b)    actiunea in nulitate absoluta este imprescriptibila, adica ea poate fi invocata oricand fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie;

c)     nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, expresa sau tacita[22]

Regimul juridic al nulitatii relative se exprima la randul sau prin urmatoarele trei reguli:

b)            nulitatea relativa poate fi invocata doar de persoana al carei interes a fost nesocotit la momentul incheierii actului juridic civil;

c)            actiunea in anulabilitate este prescriptibila, ceea ce inseamna ca nulitatea relativa nu poate fi invocata oricand, ca in cazul invocarii nulitatii absolute, ci numai in termenul de prescriptie extincitva;

d)            nulitatea realtiva poate fi confirmata expres sau tacit[23].

Sintetizand aspectele referitoare la regimul juridic al nulitatilor, putem retine ca intre aceste doua categorii nu exista diferente cu privire la efecte, ci numai cu privire la regimul juridic. Astfel aceste deosebiri constau in faptul ca:

nulitatea absoluta poate fi invocata de oricine are interes, chiar si din oficiu,

nulitatea relativa poate fi invocata numai de persoana al carei interes a fost nesocotit la incheierea actului;

nulitatea absoluta este imprescriptibila, nulitatea relativa este prescriptibila;

nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmre, nulitatea relativa poate fi confirmata, expres sau tacit.