ARGUMENTAREA ĪN sTIINŢA sI PRACTICA JURIDICĂ
Un bun jurist, fie ca este magistrat sau avocat, trebuie ca pe lānga cunostintele de drept penal , de drept civil, de drept procesual, etc. sa aiba si capacitatea de a rationa logic , de a gasi solutii rationale pentru problemele cu care se confrunta , inclusiv de a īntelege si interpreta corect un discurs rostit sau scris.
La baza logicii juridice st 11111t1924l 59; gāndirea critica. A gāndi critic īnseamna sa construiesti argumente pentru a le sustine si sa ai capacitatea sa evaluezi argumentele interlocutorului. Ce īnseamna asta ? Īnseamna sa descoperi ce anume sustine interlocutorul , sa descoperi pe ce se bazeaza sustinerea interlocutorului si sa vezi daca ceea ce sustine el este adevarat sau nu. Īnseamna sa descoperi daca se poate infirma ceea ce pretinde interlocutorul si pe ce baza.
Cānd vrei sa combati un argument exista doua modalitati: una relativ simpla si anume sa respingi concluzia la care a ajuns ; alta sa respingi cel putin una din premisele pe care le sustine , aratānd ca nu rezista concluzia.
Acest lucru presupune o competenta logica elementara si deprinderi de gāndire critica .
Pentru motivele aratate am ales aceasta tema , considerānd ca argumentarea este un factor esential īn cadrul logicii juridice. Dealtfel, Chaim Perelman , specialist īn domeniul logicii juridice sustine ca logica juridica este direct si prioritar legata de teoria argumentarii .
Īn abordarea temei am īmpartit problematica īn trei capitole :
Structura normei juridice si rolul ei īn argumentare
Argumentarea juridica probatorie
Erori si lacune īn argumentarea juridica
STRUCTURA NORMEI JURIDICE sI ROLUL EI ĪN ARGUMENTARE
Īn drept, argumentele nu sunt impuse subiectilor care le invoca īn sustinerea opiniilor , ci sunt lasate la alegerea acestora.
Īn logica juridica argumentele pot fi clasificate dupa sursa lor īn argumente legale si argumente probatorii.
Argumentele juridice legale sunt mijloace prin care se cauta , se apreciaza si se selecteaza norma juridica corespunzatoare solutionarii unei cauze. Ele sunt desprinse din regulile de interpretare logica.
Īn domeniul interpretarii legilor se folosesc doua metode de interpretare:
- metoda de interpretare ordinara , metoda folosita atunci cānd legea este ambigua,
metoda de interpretare extensiva , metoda folosita cānd legea este lacunara.
Īn metoda de interpretare ordinara īntālnim alaturi de metoda gramaticala si metoda logica de interpretare.
Regulile principale ale interpretarii logice sunt :
a. Interpretarea logica directa , care se face pornind chiar de la termenii folositi de legiuitor
b. Interpretarea logica semidirecta ,care se face tinānd seama de materia tratata de legiuitor , de succesiunea verbelor , frazelor si aliniatelor , de titlurile capitolelor, etc.
c. Interpretarea semiindirecta. In cadrul acestei interpretari distingem trei principale argumente:
Argumentul juridic a pari ratione - cānd se impune compararea si aplicarea unui text de lege cu ajutorul altui text mai clar si mai amplu īn redactarea sa, din aceiasi materie sau din materii apropiate prin obiectul reglementarii lor.
Aceasta argumentare este o axioma a maximelor "unde este aceiasi ratiune a legii , acolo este si aceiasi aplicare a ei" si " exceptiile confirma regula īn cazurile neexceptate ".
Ratiunea argumentarii prin analogie se gaseste īn judecata de valoare privind egalitatea sub aspect juridic a faptelor comparate , esenta acestei argumentari fiind aceea ca faptele ce din punct de vedere juridic au aceiasi valoare , antreneaza aceleasi consecinte juridice.
Aceasta argumentare este folosita cel mai adesea prin normele de trimitere exprese , iar alteori prin simpla interpretare a textelor de lege.
Argumentarea juridica a contrario sensu , vizeaza reglementarile restrictive ce trebuie interpretate si aplicate ca atare , adica limitate la cazul sau ipoteza vizata, iar īn rest urmānd a se aplica reglementarea opusa , generala sau de drept comun.
Aceasta argumentare se bazeaza pe ratiunea maximei "qui dicit de uno , de altero negat"
Dupa cum se poate constata , īn argumentarea per a contrario decisiva este determinarea intentiei ce sta īn spatele normei , intentia legiuitorului cu care a formulat dispozitia normei.
Argumentarea juridica a fortiori ratione presupune extinderea continutului unei norme la cazuri care nu sunt prevazute īn norma respectiva , prin compararea tacita a doua temeiuri , unul apreciat mai puternic decāt celalalt.
Exista doua variante de argumentare a fortiori:
argumentarea a minori ad maius
argumentarea a maiori ad minus
Acceptarea acestor doua argumente īn practica se bazeaza pe principiul cine trebuie sa se abtina de la a face mai putin , trebuie sa se abtina de la a face mai mult si cine poate mai mult , poate si mai putin.
Desi deficitare din punct de vedere logic , aceste doua argumente sunt acceptate īn practica pe baza unor aprecieri si consideratii extralogice privitoare la intentiile si scopurile legiuitorului.
Considerate eliptice , aceste argumente pot fi transformate īn argumente valide daca premisele sunt modificate astfel īncāt sa se conformeze standardelor juridice ce functioneaza īn sistemul respectiv.
Este posibil ca īn legatura cu aceiasi fapta sa fie aplicabile doua tipuri de argumente. Īn acest caz, decizia aplicarii unuia sau altuia se face pe temeiuri extralogice de catre magistrat sau autoritatea juridica.
ARGUMENTAREA JURIDICĂ PROBATORIE
Argumentarea juridica probatorie vizeaza argumentarea juridica a starilor si īmprejurarilor de fapt si o īntālnim īn activitatea practica a juristului īn general.
Argumentarea juridica se poate face prin urmatoarele metode:
concordanta informatiilor
diferenta īntre informatii
concordanta si diferenta dintre informatii
Argumentarea juridica apriori , prin care se declara stabilita o anumita stare , īmprejurare , etc. īnainte de a fi probata , pe baza cunoasterii sau prezumarii unor termeni din cadrul relatiei demonstrabile īn care se situeaza ( ex. īn cadrul actiunii īn tagada paternitatii , sotul mamei este declarat a priori tatal copilului)
Argumentarea juridica a posteriori , prin care faptele , īmprejurarile sau consecintele lor sunt stabilite pe baza de probe , numai dupa ce acestea au avut loc ( ex. argumentarea a posteriori a valabilitatii unui act anulabil , dupa confirmarea lui de partea īn drept sa invoce nulitatea ).
Argumentarea juridica a cauzei si a efectului , se foloseste atunci cānd se urmareste sa se demonstreze ca o fapta a produs un anume rezultat cu consecinte juridice.
ERORI sI LACUNE ĪN ARGUMENTAREA JURIDICĂ
Īn disputele juridice īntālnim adeseori pe lānga argumentele legale sau probatorii si argumente irelevante , lacune si erori.
Lacuna de drept reprezinta absenta unei norme juridice dezirabile din considerente juridice si apare cānd īntr-un act normativ aflat la un anumit nivel de validitate se face referire explicita la un alt act normativ aflat la un nivel de validitate inferior , a carui elaborare , desi intentionata , nu a fost realizata.
Īn activitatea avocatului dar si īn presa īntālnim adesea erori generate de modul īn care sunt folosite argumentele , de continutul argumentului folosit.
Erorile comise īn argumente pot fi sofisme , adica erori comise cu buna stiinta , intentionat , pentru a induce īn eroare pe cineva sau paralogisme , erori comise neintentionat.
Īn pledoariile avocatilor sunt īntālnite des argumente irelevante , īn care legatura dintre premisele si concluzia unui argument este numai aparenta .Īn acest caz premisele nu ofera suport informational pentru concluzia enuntata.
Cele mai folosite argumente irelevante sunt:
-Atacul la persoana - argumentum ad hominem-. Acesta reprezinta o īncercare de argumentare prin referire la calitatile persoanei , la caracterul sau sau la faptele sale anterioare ( ex.avocatul foloseste acest argument pentru discreditarea martorilor cānd sustine ca nu spun adevarul si face referiri la faptul ca sunt inculti, recidivisti , imorali, etc).
-Apelul la autoritate .Prin el se face apel la competenta sau pozitia oficiala a unei persoane.
-Apelul la emotii . Acest procedeu este de cele mai multe ori mai eficient decāt un argument propriu-zis a carui concluzie arata ce trebuie sau ce nu trebuie facut.
Pe lānga aceste argumente irelevante mai exista si altele cum ar fi argumentul bastonului, argumentul prin flatarea vanitatii,argumentul relativ la ignoranta , etc.
|
