ARGUMENTAREA ÎN sTIINŢA sI PRACTICA JURIDICĂ
Un bun jurist, fie ca este magistrat sau avocat, trebuie ca pe lânga cunostintele de drept penal , de drept civil, de drept procesual, etc. sa aiba si capacitatea de a rationa logic , de a gasi solutii rationale pentru problemele cu care se confrunta , inclusiv de a întelege si interpreta corect un discurs rostit sau scris.
La baza logicii juridice st 11111t1924l 59; gândirea critica. A gândi critic înseamna sa construiesti argumente pentru a le sustine si sa ai capacitatea sa evaluezi argumentele interlocutorului. Ce înseamna asta ? Înseamna sa descoperi ce anume sustine interlocutorul , sa descoperi pe ce se bazeaza sustinerea interlocutorului si sa vezi daca ceea ce sustine el este adevarat sau nu. Înseamna sa descoperi daca se poate infirma ceea ce pretinde interlocutorul si pe ce baza.
Când vrei sa combati un argument exista doua modalitati: una relativ simpla si anume sa respingi concluzia la care a ajuns ; alta sa respingi cel putin una din premisele pe care le sustine , aratând ca nu rezista concluzia.
Acest lucru presupune o competenta logica elementara si deprinderi de gândire critica .
Pentru motivele aratate am ales aceasta tema , considerând ca argumentarea este un factor esential în cadrul logicii juridice. Dealtfel, Chaim Perelman , specialist în domeniul logicii juridice sustine ca logica juridica este direct si prioritar legata de teoria argumentarii .
În abordarea temei am împartit problematica în trei capitole :
Structura normei juridice si rolul ei în argumentare
Argumentarea juridica probatorie
Erori si lacune în argumentarea juridica
STRUCTURA NORMEI JURIDICE sI ROLUL EI ÎN ARGUMENTARE
În drept, argumentele nu sunt impuse subiectilor care le invoca în sustinerea opiniilor , ci sunt lasate la alegerea acestora.
În logica juridica argumentele pot fi clasificate dupa sursa lor în argumente legale si argumente probatorii.
Argumentele juridice legale sunt mijloace prin care se cauta , se apreciaza si se selecteaza norma juridica corespunzatoare solutionarii unei cauze. Ele sunt desprinse din regulile de interpretare logica.
În domeniul interpretarii legilor se folosesc doua metode de interpretare:
- metoda de interpretare ordinara , metoda folosita atunci când legea este ambigua,
metoda de interpretare extensiva , metoda folosita când legea este lacunara.
În metoda de interpretare ordinara întâlnim alaturi de metoda gramaticala si metoda logica de interpretare.
Regulile principale ale interpretarii logice sunt :
a. Interpretarea logica directa , care se face pornind chiar de la termenii folositi de legiuitor
b. Interpretarea logica semidirecta ,care se face tinând seama de materia tratata de legiuitor , de succesiunea verbelor , frazelor si aliniatelor , de titlurile capitolelor, etc.
c. Interpretarea semiindirecta. In cadrul acestei interpretari distingem trei principale argumente:
Argumentul juridic a pari ratione - când se impune compararea si aplicarea unui text de lege cu ajutorul altui text mai clar si mai amplu în redactarea sa, din aceiasi materie sau din materii apropiate prin obiectul reglementarii lor.
Aceasta argumentare este o axioma a maximelor "unde este aceiasi ratiune a legii , acolo este si aceiasi aplicare a ei" si " exceptiile confirma regula în cazurile neexceptate ".
Ratiunea argumentarii prin analogie se gaseste în judecata de valoare privind egalitatea sub aspect juridic a faptelor comparate , esenta acestei argumentari fiind aceea ca faptele ce din punct de vedere juridic au aceiasi valoare , antreneaza aceleasi consecinte juridice.
Aceasta argumentare este folosita cel mai adesea prin normele de trimitere exprese , iar alteori prin simpla interpretare a textelor de lege.
Argumentarea juridica a contrario sensu , vizeaza reglementarile restrictive ce trebuie interpretate si aplicate ca atare , adica limitate la cazul sau ipoteza vizata, iar în rest urmând a se aplica reglementarea opusa , generala sau de drept comun.
Aceasta argumentare se bazeaza pe ratiunea maximei "qui dicit de uno , de altero negat"
Dupa cum se poate constata , în argumentarea per a contrario decisiva este determinarea intentiei ce sta în spatele normei , intentia legiuitorului cu care a formulat dispozitia normei.
Argumentarea juridica a fortiori ratione presupune extinderea continutului unei norme la cazuri care nu sunt prevazute în norma respectiva , prin compararea tacita a doua temeiuri , unul apreciat mai puternic decât celalalt.
Exista doua variante de argumentare a fortiori:
argumentarea a minori ad maius
argumentarea a maiori ad minus
Acceptarea acestor doua argumente în practica se bazeaza pe principiul cine trebuie sa se abtina de la a face mai putin , trebuie sa se abtina de la a face mai mult si cine poate mai mult , poate si mai putin.
Desi deficitare din punct de vedere logic , aceste doua argumente sunt acceptate în practica pe baza unor aprecieri si consideratii extralogice privitoare la intentiile si scopurile legiuitorului.
Considerate eliptice , aceste argumente pot fi transformate în argumente valide daca premisele sunt modificate astfel încât sa se conformeze standardelor juridice ce functioneaza în sistemul respectiv.
Este posibil ca în legatura cu aceiasi fapta sa fie aplicabile doua tipuri de argumente. În acest caz, decizia aplicarii unuia sau altuia se face pe temeiuri extralogice de catre magistrat sau autoritatea juridica.
ARGUMENTAREA JURIDICĂ PROBATORIE
Argumentarea juridica probatorie vizeaza argumentarea juridica a starilor si împrejurarilor de fapt si o întâlnim în activitatea practica a juristului în general.
Argumentarea juridica se poate face prin urmatoarele metode:
concordanta informatiilor
diferenta între informatii
concordanta si diferenta dintre informatii
Argumentarea juridica apriori , prin care se declara stabilita o anumita stare , împrejurare , etc. înainte de a fi probata , pe baza cunoasterii sau prezumarii unor termeni din cadrul relatiei demonstrabile în care se situeaza ( ex. în cadrul actiunii în tagada paternitatii , sotul mamei este declarat a priori tatal copilului)
Argumentarea juridica a posteriori , prin care faptele , împrejurarile sau consecintele lor sunt stabilite pe baza de probe , numai dupa ce acestea au avut loc ( ex. argumentarea a posteriori a valabilitatii unui act anulabil , dupa confirmarea lui de partea în drept sa invoce nulitatea ).
Argumentarea juridica a cauzei si a efectului , se foloseste atunci când se urmareste sa se demonstreze ca o fapta a produs un anume rezultat cu consecinte juridice.
ERORI sI LACUNE ÎN ARGUMENTAREA JURIDICĂ
În disputele juridice întâlnim adeseori pe lânga argumentele legale sau probatorii si argumente irelevante , lacune si erori.
Lacuna de drept reprezinta absenta unei norme juridice dezirabile din considerente juridice si apare când într-un act normativ aflat la un anumit nivel de validitate se face referire explicita la un alt act normativ aflat la un nivel de validitate inferior , a carui elaborare , desi intentionata , nu a fost realizata.
În activitatea avocatului dar si în presa întâlnim adesea erori generate de modul în care sunt folosite argumentele , de continutul argumentului folosit.
Erorile comise în argumente pot fi sofisme , adica erori comise cu buna stiinta , intentionat , pentru a induce în eroare pe cineva sau paralogisme , erori comise neintentionat.
În pledoariile avocatilor sunt întâlnite des argumente irelevante , în care legatura dintre premisele si concluzia unui argument este numai aparenta .În acest caz premisele nu ofera suport informational pentru concluzia enuntata.
Cele mai folosite argumente irelevante sunt:
-Atacul la persoana - argumentum ad hominem-. Acesta reprezinta o încercare de argumentare prin referire la calitatile persoanei , la caracterul sau sau la faptele sale anterioare ( ex.avocatul foloseste acest argument pentru discreditarea martorilor când sustine ca nu spun adevarul si face referiri la faptul ca sunt inculti, recidivisti , imorali, etc).
-Apelul la autoritate .Prin el se face apel la competenta sau pozitia oficiala a unei persoane.
-Apelul la emotii . Acest procedeu este de cele mai multe ori mai eficient decât un argument propriu-zis a carui concluzie arata ce trebuie sau ce nu trebuie facut.
Pe lânga aceste argumente irelevante mai exista si altele cum ar fi argumentul bastonului, argumentul prin flatarea vanitatii,argumentul relativ la ignoranta , etc.
|
