ARHITECTURA INSTITUŢIONALĂ A COMUNITĂŢILOR EUROPENE

Delimitari conceptuale

A. Institutiile comunitare formeaza structura de baza si sunt în numar de 5: Consiliul de Ministri (Consiliul UE), Comisia, Parlamen­tul, Curtea de justitie si Curtea de Conturi. Acestora li se adauga, începând cu anul 1988, Tribunalul de prima instanta, ca institutie asociata Curtii de Justitie.

Institutiile comunitare fundamentale prezinta urmatoarele caracteristici:

a) Fiecare dintre ele ocupa un loc distinct în organizarea Comu­nitatilor, raspunzând unor nevoi fundamentale:

- Consiliul reprezinta interesele statelor membre;

- Comisia apara interesul Comunitatilor, în ansamblul lor;

Parlamentul reprezinta interesele popoarelor statelor membre;

- Curtea de justitie, ca si TPI, asigura respectarea regulilor de drept;

- Curtea de Conturi instituita din anul 1993 (TUE), asigura legalitatea folosirii resurselor financiare.

b) Fiecare institutie reprezinta un principiu determinat, are un fundament politic si sociologic distinct si exprima, fiecare, o legiti­mare proprie.

c) Functiile între institutiile comunitare nu se suprapun schemei statice mostenite de la Montesquieu. În cadrul Comunitatilor, omologul puterii legislative este Consiliul, puterea bugetara este îm­partita, Parlamentul putând contesta Comisia, dar Comisia este executivul; Consiliul cumuleaza functiile legislativa, executiva, guver­namentala .

d) Institutiile comunitare participa direct la decizia comunitara.

e) Institutiile Comunitatilor europene nu au personalitate juridica.

f) Institutiile fundamentale sunt comune pentru toate cele 3 Comunitati[2], acestea exercitându-si atributiile pe baza celor trei tratate, la care se adauga cele exercitate în cadrul cooperarii inter­guvernamentale din cadrul Uniunii europene.

B. Datorita complexitatii problemelor care intra în competenta institutiilor comunitare, în activitatea lor acestea se bazeaza pe spri­jinul diferitelor organe comunitare.

Unele dintre aceste organe comunitare sunt prevazute de tratate, altele sunt înfiintate de institutiile Comunitatilor europene, iar altele nu sunt prevazute nicaieri, formând asa-numita categorie a organelor paracomunitare.

Principala caracteristica a organelor comunitare este aceea ca, spre deosebire de institutiile CE, acestea nu participa direct la decizia comunitara, ci ele doar pregatesc decizia comunitara.

3. Principiile care guverneaza activitatea institutiilor comunitare

Activitatea institutiilor comunitare este guvernata de urmatoarele principii:

- principiul autonomiei de vointa;

- principiul atribuirii de competente;

- principiul echilibrului institutional.

A. Potrivit principiului autonomiei de vointa, institutiile comunitare au posibilitatea de a-si elabora regulamente proprii de organizare si functionare. Totodata, îsi pot numi proprii functionari comunitari.

Institutiile comunitare au autonomie, dar nu au personalitate juri­dica, deoarece acestea nu actioneaza în nume propriu, ci în numele Comunitatii europene, pe care o reprezinta în raporturile la care par­ticipa. Pe cale de consecinta, personalitatea juridica este atribuita Comunitatilor europene, ca entitati de drept international.

B. Potrivit urmatorului principiu, cel al atribuirii de competente, institutiile comunitare duc la îndeplinire numai acele atributii care le sunt stabilite în mod expres. La acest nivel nu este permisa îndeplini­rea atributiilor implicite, deduse.

C. Principiul echilibrului institutional reuneste 2 componente esentiale, si anume:

- separarea puterilor, respectiv a competentelor institutiilor comuni­tare;

- colaborarea, cooperarea între institutiile CE.

Prima componenta presupune imposibilitatea delegarii, transferului, acceptarii de competente, atributii de la o institutie la alta. Aceasta separare presupune obligatia fiecarei institutii de a nu bloca  înde­plinirea atributiilor de catre celelalte institutii comunitare. Pe cale de consecinta, nici o institutie comunitara nu trebuie blocata în a-si îndeplini propriile atributii. În acest caz, îsi gaseste reflectarea prin­cipiului reciprocitatii conduitei avantajoase.

Acest principiu nu exclude, ci, dimpotriva, presupune colaborarea între institutiile comunitare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse. De exemplu, colaborarea între institutiile comunitare în materia nor­mativa; în mod concret, se observa ca adoptarea bugetului comuni­tar este o reflectare fidela a cooperarii institutiilor comunitare.

Astfel, Comisia europeana centralizeaza propunerile cu privire la proiectul de buget primite de la celelalte institutii. Aceste propuneri sunt transmise, sub forma unui anteproiect de buget elaborat de Comisie, Consiliului de Ministri. Consiliul de Ministri elaboreaza proiectul de buget, pe care-l transmite spre aprobare Parlamentului european. Acesta din urma are rolul de a adopta bugetul sau poate sa-l respinga.

Curtea de Justitie si Tribunalul de prima instanta judeca litigiile care apar în legatura cu bugetul comunitar.

Curtea de Conturi controleaza conturile.

Consiliul Uniunii Europene

1. Delimitari conceptuale

A. Consiliul de Ministri - a aparut pe cale conventionala, prin tratatele institutive, având, la început, denumiri diferite: Consiliul Special al Ministrilor (Tratatul constituind CECA) si Consiliu (Tratatele de la Roma, constituind CEE si EURATOM).

Dupa unificarea institutiilor, prin Tratatul de la Bruxelles (1965) - cunoscut în doctrina sub denumirea de Tratatul instituind un Consiliu unic si o Comisie unica - poarta denumirea de Consiliu de ministri.

Tratatul asupra Uniunii Europene consacra pentru institutia având atributii decizionale, terminologia de "Consiliul Uniunii Europene".

B. Consiliul european a fost înfiintat prin vointa sefilor de stat si de guvern în anul 1974, când acestia au hotarât sa se întâlneasca, cu regularitate, împreuna cu ministru lor de externe, cu presedintele Comisiei si un vicepresedinte al acesteia.

Consiliul european nu trebuie confundat cu Consiliul de Ministri. Criteriile de separare a celor 2 institutii comunitare sunt:

a) Criteriul aparitiei:

- Consiliul european a aparut pe cale neconventionala, adica prin întâlnirile la vârf ale sefilor de stat si guvern;

- Consiliul de Ministri a aparut pe cale conventionala, fiind înfiin­tat prin Tratatele constituind Comunitatile europene.

b) Criteriul componentei celor 2 institutii:

- Consiliul european are în compunere sefi de stat si/sau guvern ai statelor membre ale Comunitatilor eu 232e49c ropene;

- Consiliul de Ministri are în compunere, pe de o parte, ministrii afacerilor externe - Consiliul general - si, pe de alta parte, pe lânga ministrii afacerilor externe si ministrii de resort - Consilii specializate.

c) Criteriul atributiilor îndeplinite:

- Consiliul european este o institutie cu caracter politic;

- Consiliul de Ministri este veritabilul suprem legislativ al Comu­nitatilor eu 232e49c ropene.

C. Consiliul european, ca entitate a Comunitatii europene, nu trebuie confundat cu Consiliul Europei - organizatie internationala, regionala de sine statatoare.

2. Componenta Consiliului Uniunii Europene

De la 01.01.2007, Consiliul este compus din 27 membri.

Alineatul 1 din articolul 2 din Tratatul de fuziune a Executivelor, potrivit caruia "Consiliul este format din reprezentantii statelor mem­bre. Fiecare guvern deleaga pe unul dintre membrii sai", a fost înlo­cuit în articolul 146, alineatul 1 TCE stabilit de Tratatul asupra Uniunii Europene printr-un nou text:

"Consiliul este format din câte un reprezentant al fiecarui stat membru, la nivel ministerial, abilitat sa angajeze guvernul acestui stat membru."

Componenta Consiliului este variabila, în functie de ordinea de zi[4]. Cele mai frecvente sunt formatiile afacerilor generale, agri­cultura, economico-financiare.

Daca afacerile generale sau cele privind la relatiile externe cer ca institutia Consiliului sa fie compusa din ministrii afacerilor externe, si atunci poarta denumirea de Consiliul Afacerilor Generale si al Relatiilor Externe sau al afacerilor generale, afacerile tehnice sunt tratate de Consiliile specializate compuse, în functie de ordinea de zi, din diferiti ministri ai guvernelor statelor membre. Atunci când Consiliul reuneste, în mod conjunct, ministrii afacerilor externe si ministrii de resort, aceste consilii se numesc Consilii conjuncte; reunirea acestor Consilii a devenit mai putin frecventa. De asemenea, se poate retine, recurgerea la reuni­unile informale ale Consiliului, devenite din ce în ce mai rare dupa anul 1988.

3. Functionarea Consiliului

Conditiile de functionare a Consiliului sunt stabilite de Tratatul asupra Uniunii Europene, Tratatele constitutive si regulamentul inte­rior elaborat de Consiliu .

Dispozitiile regulamentului interior stabilit de Consiliu, precizeaza modalitatile de organizare si de functionare[6]. Acest regulament este prevazut de paragraful 3 din articolul 207 TCE inserat de Tratatul asupra Uniunii Europene care s-a substituit articolului 5 din Tratatul de fuziune. Tratatul asupra Uniunii Europene a confirmat necesitatea modificarilor aduse printr-un nou regulament interior, adoptat la 6 decembrie 1993, care a abrogat regulamentul interior, care data din anul 1979 . Modificari ale regulamentului au intervenit, pentru a tine cont de schimbarile care rezulta din tratatul de la Amsterdam, în anul 1999. si acest regulament a fost modificat în urma Summit-ului de la Sevilla, din anul 2002. Noul regulament produce efecte de la 1 august 2002.

Functionarea Consiliului ridica, în principal, problema presedintiei, a modului de deliberare si a organelor auxiliare.

A. Presedintia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de fiecare stat membru, pentru o perioada de 6 luni, în conformitate cu modali­tatile de rotatie stabilite de articolul 203 TCE , aliniatul 2, introdus în Tratatul CE de Tratatul asupra Uniunii Europene .

Ministrul al carui stat asigura presedintia este desemnat sa pre­gateasca si sa conduca lucrarile Consiliului. Practica a tinut sa accentueze rolul jucat de presedintele Consiliului si, în special al presedintelui Consiliului Afacerilor generale. Presedintele este  însar­cinat sa stabileasca calendarul presedintiei, sa convoace Consiliul si sa stabileasca ordinea de zi provizorie , sa faciliteze consensul în cadrul Consiliului si sa joace un rol important în relatiile dintre acesta si celelalte institutii, în special cu Parlamentul european, si, în ceea ce-l priveste pe presedintele Con­siliului Afacerilor generale, acesta este prezent în conduita relatiilor externe ale Comunitatilor si în reprezentarea externa a Uniunii.

Tratatul asupra Uniunii Europene a prevazut o reprezentare a presedintiei, fara vot deliberativ, în Consiliul guvernatorilor, al Bancii Centrale Europene si dreptul de a supune o motiune spre deliberare acestui Consiliu[13].

Articolul 18 TUE precizeaza, potrivit formulelor partial modificate de Tratatul de la Amsterdam, rolul presedintiei în cadrul PESC: reprezinta Uniunea în materiile care apartin politicii externe si de se­curitate comuna (§1); are responsabilitatea punerii în aplicare a deciziilor luate în cadrul PESC si exprima, în principiu, pozitia Uniunii în organizatiile internationale si în cadrul conferintelor internationale (§2); este asistat de Secretarul general al Consiliului, Înaltul reprezentant PESC (§3); Comisia este asociata acestor sarcini, iar presedintele este asistat, dupa caz, de statul care va exercita urma­toarea presedintie (§4); statul care a exercitat presedintia prece­denta, si care intervenea anterior în sistemul troika, nu mai este prezent; noua troika este, deci, compusa din presedintele Comisiei si Înaltul reprezentant PESC, eventual cu participarea viitoarei pre­sedintii.

B. Conditiile în care Consiliul voteaza ridica multiple dificultati care apasa asupra eficacitatii sale, afectând exercitarea puterii de decizie. Regulilor complexe cu privire la modalitatile de vot li se adauga problema dreptului de veto.

Autorii tratatelor consacra 3 modalitati de a vota, si anume:

a) Majoritatea simpla.

Votul majoritatii simple este prezentat ca modalitatea de drept comun în Tratatul CE. Acest tip de vot nu este solicitat decât în cazu­rile limita .

b) Majoritatea calificata.

Începând cu 1 mai 2004, data la care UE s-a extins cu 10 state, Tratatul de la Nisa, precum si Tratatul de aderare al celor 10 state, semnat la Atena, la 16 aprilie 2003, au modificat organizarea si functionarea Consiliului. Astfel, în perioada 1mai - 31 octombrie 2004, numarul total de voturi existent în cadrul Consiliului a fost de 124, majoritatea calificata fiind de 88 de voturi. Daca cele 15 state membre ale UE la data de 1 mai 2004 îsi pastrau numarul de voturi, celor 10 noi state membre le-au revenit urmatoarele voturi:

Polonia - 8 voturi;

Republica Ceha si Ungaria - câte 5 voturi;

Slovacia, Lituania, Letonia, Slovenia si Estonia - 3 voturi fiecare;

Cipru si Malta - 2 voturi.

Însa, în prezent, de la 1 noiembrie 2004, numarul total de voturi este 321, iar majoritatea calificata reprezinta 232 voturi. În aceasta situatie, repartizarea voturilor este urmatoarea:

Germania, Franta, Italia si Regatul Unit - câte 29 de voturi;

Spania si Polonia - câte 27 de voturi;

Olanda - 13 voturi;

Grecia, Republica Ceha, Belgia, Ungaria si Portugalia - 12 voturi fiecare;

Suedia si Austria - câte 10 voturi;

Slovacia, Danemarca, Finlanda, Irlanda si Lituania - 7 voturi fiecare;

Letonia, Slovenia, Estonia, Cipru si Luxemburg - 4 voturi fiecare;

Malta 3 - voturi.

Tot de la aceasta data, statele membre care constituie majoritatea trebuie sa reprezinte cel putin 62% din populatia Uniunii Europene.

Într-o Uniune cu 27 de membri, Tratatul de la Nisa si Tratatul de aderare prevad un numar total de voturi de 345, cu o majoritate calificata de 225 voturi. Repartizarea voturilor ramâne neschimbata, în plus, România si Bulgaria vor avea, respectiv, 14 si 10 voturi.

Actul unic european a prevazut recurgerea la majoritate în ipo­tezele în care unanimitatea era, pâna la AUE, ceruta si introduce majoritatea pentru competentele noi atribuite Comunitatii:

- modificari sau suspendari autonome de drepturi privind tariful vamal comun; masuri pentru protectia economiilor (depunerilor)[15];

- regimul profesiunilor[16];

- libera prestare de servicii[17];

- liberalizarea miscarilor de capitaluri[18];

- transporturi maritime si aeriene[19];

- piata interna, cu exceptia fiscalitatii, a liberei circulatii a persoanelor si a masurilor relative la drepturile si interesele muncitorilor salariati pentru care regula unanimitatii a fost mentinuta[20];

- coeziunea[21];

- cercetare[22];

- mediu, cu exceptia anumitor masuri[23].

Tratatul asupra Uniunii Europene introduce majoritatea în Tratatul CE:

- politica comuna a vizelor, începând cu 1 ianuarie 1996[24];

- educatie[25];

- sanatate publica[26];

- consumatori[27];

- retele transeuropene[28];

- cooperarea în domeniul dezvoltarii[29];

- sanctiuni economice[30];

De asemenea, recurgerea la unanimitate a fost retinuta pentru anumite competente noi[31] si, în special, pentru deciziile cele mai importante din cadrul Uniunii economice si monetare.

Tratatul de la Amsterdam prevede majoritatea pentru noile dispo­zitii:

- autorizarea cooperarilor întarite[32];

- masuri provizorii în cazul afluxului de refugiati[33];

- orientari în materia ocuparii locurilor de munca; actiuni de încurajare a cooperarii pentru ocuparea locurilor de munca[34];

- cooperarea vamala[35];

- lupta împotriva excluderii sociale[36];

- egalitatea de sanse si de tratament între barbati si femei[37];

- sanatate publica[38];

- transparenta[39];

- lupta anti-frauda[40];

- statistica[41];

- autoritate independenta privind protectia vamilor[42];

- regiuni ultraperiferice[43];

c) Unanimitatea.

Votul în unanimitate confera fiecarui stat un drept de veto. Paragraful 3 din articolul 205 TCE[44] dispune ca "abtinerea membrilor prezenti sau reprezentati nu constituie un obstacol la adoptarea deliberarilor Consiliului care cere unanimi­tatea". Unanimitatea este rezervata pentru cazuri limitate, al caror numar trebuia sa se reduca pe parcursul pe­rioadei de tranzitie, trecerea la majoritatea calificata trebuind sa devina mai frecventa odata cu cresterea acestei perioade si trecerea la asa-numita perioada definitiva .

Evolutia a antrenat reducerea progresiva a cerintei unanimitatii, fara a face sa dispara în întregime.

Tratatul de la Amsterdam, reducând cazurile de unanimitate existente, a introdus câteva noi cazuri de vot cu unanimitate în Tratatul asupra Uniunii Europene si în Tratatul CE. Astfel, unanimitatea este extinsa la

- constatarea încalcarii de un stat a principiilor din art. 6 TUE;

- deciziile luate în cadrul noului Titlu IV CE, exceptie facând deciziile vizate de art. 67, §3, care sunt adoptate cu majoritate;

- aplicarea acordurilor încheiate la nivel comunitar de parteneri sociali;

- suspendarea dreptului de vot, în Tratatul CE, pentru un stat care a încalcat principiile din art. 6, TUE;

- adoptarea de catre Consiliu a actiunilor si pozitiilor comune în domeniul politicii externe si de securitate comuna.

Odata cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa, votul cu majoritate califiicata s-a extins la înca o serie de domenii, dupa cum urmeaza:

- cooperarea întarita[46];

- lupta împotriva discriminarii[47];

- actiunile Comunitatii întreprinse în vederea asigurarii si facilitarii exercitarii dreptului de libera circulatie si de liber sejur pe teritoriile statelor membre ale UE[48];

- azil, refugiati, politica de integrare[49];

- cooperarea judiciara în materie civila, în situatia procedurii unui incident transfrontier, cu exceptia aspectelor ce aduc atingere dreptului familiei[50];

- cooperarea între statele membre[51];

- distorsiuni economice[52];

- probleme externe ale Uniunii economice si monetare[53];

- masurile necesare introducerii rapide a monedei Euro[54];

- politica comerciala comuna, în domeniul acordurilor comerciale care au ca obiect servicii sau aspecte comerciale ale proprietatii intelectuale[55];

- politica sociala; în acest domeniu, Tratatul nu a extins votul cu majoritate calificata, însa a introdus o clauza pasarela pentru anumite materii care ramân, în principiu, supuse unanimitatii[56]. Asfel, Consiliul, statuând cu unanimitate, poate decide aplicarea procedurii co-deciziei potrivit art. 251 TCE la punctele d), f) si g) ale paragrafului 1 al art.137 ;

- masurile specifice destinate sa apropie actiunile angajate de statele membre în cadrul politicii industriale ;

- coeziunea economica si sociala[59];

- misiunile, obiectivele prioritare si organizarea Fondurilor structurale, inclusiv regulile generale aplicabile fondurilor. Cu toate acestea, trecerea la votul cu majoritate calificata nu va fi posibil decât începând cu 1 ianuarie 2007, cu conditia ca perspectivele financiare plurianuale aplicabile începând cu aceasta data sa fie adoptate[60];

- cooperarea economica, financiara si tehnica cu state terte[61];

- dispozitii financiare[62];

- adoptarea statutului si conditiile generale de exercitare a functiilor membrilor Parlamentului european[63];

- statutul partidelor politice la nivel european[64];

- numirea Secretarului general al Consiliului si a Înaltului Reprezentant PESC[65];

- remunerare[66];

- numirea membrilor Comisiei[67];

- înlocuirea unui membru al Comisiei[68];

- aprobarea regulamentului de procedura al Curtii de justitie[69];

- aprobarea regulamentului de procedura al Tribunalului de prima instanta[70];

- numirea membrilor Curtii de conturi[71];

- aprobarea regulamentului interior al Curtii de conturi[72];

- numirea membrilor Comitetului economic si social european[73];

- numirea membrilor Comitetului regiunilor[74];

- numirea unui reprezentant special pentru politica externa si de securitate comuna[75];

- acorduri internationale[76];

- cooperarea consolidata în domeniul PESC[77];

- cooperarea consolidata în domeniul cooperarii politiei si judiciare[78].

C. Organele auxiliare

a) Consiliul este asistat de un Secretariat general. Consiliul decide organizarea acestui Secretariat, plasat sub conducerea unui Secretar general, numit de Consiliu cu unanimitate. Secretarul gene­ral asigura buna functionare a Secretariatului, sub autoritatea Consiliului, supune Consiliului proiectul privind eventualele cheltuieli ale Consiliului, gestioneaza fondurile puse la dispozitia Consiliului. Secretarul general participa la sesiunile Consiliului. Secretarul gene­ral este asistat de catre un cabinet.

b) Fiecare stat membru are un birou de reprezentare permanenta la Bruxelles, al carui personal este alcatuit din diplomati sau persoa­ne oficiale din ministerele nationale. sefii acestor delegatii se întâlnesc o data pe saptamâna în cadrul Comitetului reprezentantilor perma­nenti ai statelor membre (COREPER). Propunerile, materialele supuse spre dezbatere, deciziile Consiliului sunt pregatite de COREPER, cu ajutorul unor comitete. Aceste comitete sunt formate din echipe de specialisti ai ministerelor nationale de resort .

c) Alte organe auxiliare: grupurile de experti; Comitetul special pentru agricultura; Comitetul pentru vize; Comitetul regiunilor; Comitetul monetar; Comitetul economic si social.

4. Atributii

Atributiile Consiliului sunt definite, într-o maniera generala, de catre Tratatele constitutive.

Articolul 202 TCE[80] prevede ca institutia Consiliului asigura coordonarea politicilor generale ale statelor membre si ca el dispune de o putere de decizie în vederea asigurarii realizarii obiec­tivelor fixate prin tratat si în conditiile prevazute de acesta. Acest articol confera Comisiei, în virtutea unui alineat adaugat la articolul 145 de Actul unic european, competentele de executare a regulilor pe care Consiliul le stabileste, exercitarea acestor competente putând fi supuse unor anumite modalitati. În virtutea acestui articol, Consiliul poate sa-si rezerve, în cazuri specifice, exercitarea directa a unor competente de executare.

Într-o maniera succinta, articolul 115 EURATOM dispune: "Con­siliul îsi exercita atributiile si puterile de decizie în conditiile prevazute de prezentul tratat.

El ia toate masurile care sunt competenta sa în vederea coor­donarii actiunilor dintre statele membre si Comunitate".

Într-o maniera generala, Consiliul apare în sistemul comunitar ca legiuitor de drept comun. Articolul 207, §3 TCE[81] în re­dactarea sa stabilita de Tratatul de la Amsterdam, evoca situatiile în care Consiliul actioneaza "în calitatea sa de legiuitor".

Consiliul detine în sistemul comunitar puterea de decizie.

Uniunea monetara impune Consiliului o interventie importanta în coordonarea politicilor economice si sociale ale statelor membre în interiorul zonei Euro.

Rolul Consiliului este esential în cadrul PESC.

Sectiunea a III-a

Comisia Europeana

1. Componenta si statutul membrilor

Membrii Comisiei trebuie sa aiba cetatenia statelor membre[82]. Odata cu extinderea Uniunii Europene la 27 de state, numarul membrilor Comisiei europene s-a ridicat la 27. Consiliul poate modifica numarul comisarilor, statuând în unanimitate.

Membrii Comisiei sunt alesi în functie de competentele lor generale si trebuie sa ofere toate garantiile de independenta. Textul art. 213[83], mentioneaza independenta ca o conditie la numirea membrilor: "oferind toate garantiile de inde­pendenta". Acest text dispune ca "Membrii Comisiei îsi exercita func­tiile în deplina independenta, în interesul general al Comunitatilor.

În îndeplinirea atributiilor lor, ei nu solicita si nu accepta instructi­uni din partea nici unui guvern sau alt organism. Ei se abtin de la orice act incompatibil cu natura functiilor lor. Fiecare stat membru se angajeaza sa respecte aceasta natura si sa nu încerce sa influ­enteze membrii Comisiei în exercitarea sarcinilor lor.

Membrii Comisiei nu pot, pe durata mandatului lor, sa exercite nici o alta activitate profesionala, remunerata sau nu; înca de la in­stalarea lor, acestia se angajeaza solemn sa respecte, pe durata functiilor si dupa cesiunea lor, obligatiile ce decurg din munca lor, în special sarcinile de onestitate si de delicatete în ceea ce priveste ac­ceptarea, dupa aceasta cesiune, de anumite functii sau anumite avantaje".

Membrii Comisiei se bucura de privilegii si imunitati consacrate de articolele 12-15 si 18 din Protocolul privind privilegiile si imunita­tile Comunitatilor europene.

Mandatul comisarilor este de 5 ani. Acesta poate înceta în una din urmatoarele situatii:

- împlinirea termenului;

- motiune de cenzura a Parlamentului;

- demisie voluntara;

- demitere din oficiu;

- deces.

Similar ministrilor unui guvern, fiecare comisar este responsabil, în cadrul Comisiei, de un anumit portofoliu sau domeniu politic si de Directoratul general din domeniul respectiv.

2. Organizarea si functionarea Comisiei

Organizarea si functionarea Comisiei sunt reglementate de regulile stabilite prin Tratatele constitutive si regulamentul interior prevazut de alineatul 2 al articolului 218[84].

Functionarea Comisiei este dominata de principiul colegialitatii. Art. 219 TCE prevede ca "Deliberarile Comisiei sunt obtinute cu  ma­joritatea numarului membrilor prevazut la articolul 157.

Comisia nu poate delibera valabil decât daca numarul de membri fixat în regulamentul sau interior este prezent".

Membrilor Comisiei le este încredintata responsabilitatea  portofo­liilor care cuprinde sectoare ce nu corespund în mod exact articularii serviciilor administrative si a caror repartizare se schimba la fiecare reînnoire, în functie de evolutia problemelor si de cautarea echilibru­lui.

Membrii Comisiei sunt responsabili, în cadrul acestor sectoare, de pregatirea lucrarilor Comisiei si de executarea deciziilor sale.

Comisia este convocata de presedintele sau; îsi tine sedinta cel putin o data pe saptamâna (în principiu, miercurea); reuniuni supli­mentare pot fi decise în functie de problemele aparute. Comisia adopta în fiecare an programul sau de lucru pentru anul respectiv si fixeaza programele de lucru trimestriale. Presedintele este cel care stabileste ordinea de zi. Fiecare comisar poate sa înscrie o problema care nu figureaza în programul trimestrial pe ordinea de zi sau sa ceara amânarea unei probleme înscrise pe ordinea de zi.

Reuniunile nu sunt publice, iar dezbaterile sunt confidentiale. Comisia poate sa constituie grupuri de lucru dintre membrii sai.

Fiecare comisar este asistat de un cabinet condus de un sef de cabinet si compus din consilieri (5 membri).

Presedintele Comisiei este asistat, în pregatirea lucrarilor si la reuniunile Comisiei, de un Secretar general. Acesta asigura punerea în aplicare a procedurilor decizionale si vegheaza la executarea deciziilor, asigura coordonarea între servicii, ia masurile necesare pentru a asigura notificarea si publicarea actelor, precum si  trans­miterea de documente catre alte institutii, asigura relatiile oficiale cu celelalte institutii, urmareste lucrarile altor institutii si informeaza Co­misia.

Serviciile Comisiei sunt repartizate în Directorate Generale si ser­vicii asimilate (subdivizate în directii, diviziuni si unitati). În prezent, Directoratele Generale sunt în numar de 25.

Pe lânga cele 25 de Directorate Generale, în structura Comisiei mai întâlnim anumite comitete create sau prevazute de Tratatele con­stitutive:

- biroul statistic;

- biroul juridic;

- biroul de traduceri;

- servicii etc.

3. Rolul Comisiei

Articolul 211 TCE[85] prevede ca, în vederea functionarii si dezvoltarii Pietei Comune, Comisia "vegheaza la aplicarea dispozitiilor prezentului tratat, ca si a dispozitiilor luate de institutii, în virtutea acestuia:

- formuleaza recomandari si/sau avize privind materiile care fac obiectul prezentului tratat, daca acesta prevede în mod expres sau daca ea considera ca sunt necesare;

- dispune de o putere de decizie proprie si participa la formularea de acte ale Consiliului si Parlamentului european în conditiile preva­zute în prezentul tratat;

- exercita competentele pe care Consiliul i le confera pentru executarea regulilor pe care el le stabileste.

Comisia are un important rol politic, ea fiind raspunzatoare, din acest punct de vedere, în fata Parlamentului european.

Comisia dispune de o procedura cu ajutorul careia poate "sa  ur­mareasca" un stat membru care nu-si îndeplineste obligatiile ce-i revin din tratate.

Ca organism executiv, Comisia se ocupa de implementarea bugetului comunitar si de administrarea clauzelor protectoare în tratate si în legislatia secundara.

În sinteza, rolul Comisiei se rezuma la[86]:

- asigurarea respectarii prevederilor tratatelor comunitare;

- initiativa legislativa, sub forma propunerilor de regulamente si direc­tive necesare îndeplinirii obiectivelor propuse;

- chemarea în justitie a celor vinovati de neîndeplinirea normelor comunitare.

Parlamentul European

În textul original al Tratatelor constitutive, institutia democratica era denumita "Adunare". Aceasta Adunare a primit titlul de Parlament european înca din anul 1962. Denumirea a fost oficializata prin articolul 3 din Actul unic european.

1. Alegerea membrilor Parlamentului european si statutul acestora

Autorii Tratatului CECA au prevazut posibilitatea alegerii Parla­mentului european prin sufragiu universal direct. Principiul a fost preluat de Tratatele CEE si EURATOM. Articolul 21 CECA a fost armonizat prin articolul 2 din Conventia din 1957 cu privire la institu­tiile comunitare. Aceste texte, identice în cele trei tratate, prevad elaborarea de proiecte de catre Adunare, în vederea alegerilor membrilor Parlamentului european prin sufragiu universal direct, potrivit unei proceduri uniforme în toate statele membre.

În acest sens, Consiliul a adoptat, la 20 septembrie 1976, o decizie privind alegerea reprezentantilor parlamentari prin sufragiu universal direct.

Statele membre nu au fost în masura sa adopte o procedura electorala uniforma. Actul din 1976, vizând alegerea reprezentantilor în Adunare prin sufragiu universal direct, se limiteaza sa aduca în prim plan câteva reguli minimale, si anume:

- principiul votului unic;

- alegerea sa se desfasoare în cursul unei perioade care începe joi dimineata si se termina în duminica urmatoare, prima perioada fi­ind determinata de Consiliu, care statueaza cu unanimitate, dupa consultarea Parlamentului european;

- vârsta minima pentru vot este de 18 ani.

Fiecare stat fixeaza regulile cu privire la electorat (singura condi­tie stabilita de o maniera uniforma este cea referitoare la vârsta), la eligibilitate si la modurile de scrutin (toate statele au adoptat un sis­tem de reprezentare proportionala, cu liste nationale sau locale).

Articolul 190, paragraful 4 TCE[87], asa cum a fost el revazut de Tratatul de la Amsterdam, prevede ca "Parlamentul euro­pean elaboreaza un proiect în vederea permiterii alegerii prin su­fragiu universal direct potrivit unei proceduri uniforme în toate statele membre sau conform principiilor comune tuturor statelor membre."

Ultimele alegeri europene au avut loc între 10 si 13 iunie 2004, în cele 25 de state membre ale UE. Dupa aceste alegeri, Parlamentul european numara 732 membri, locurile fiind repartizate, dupa cum urmeaza:

Germania - 99;

Franta, Italia si Regatul Unit - câte 78 locuri;

Spania, Polonia - fiecare 54 locuri;

Olanda - 27;

Belgia, Grecia, Ungaria, Portugalia si Republica Ceha - câte 24;

Suedia - 19;

Austria - 18;

Danemarca, Finlanda si Slovacia - câte 14;

Irlanda si Lituania - 13 locuri fiecare;

Letonia - 9;

Slovenia - 7;

Cipru, Luxembourg si Estonia - câte 6 locuri;

Malta - 5 locuri.

Componenta Parlamentului european a fost din nou revazuta odata cu aderarea la UE a României si Bulgariei. Potrivit Tratatului de la Nisa, pe durata legislaturii 2004 - 2009, 35 de locuri au fost atribuite României si 18 Bulgariei; acest numar de locuri se va adauga celor 732, deja existente. Dupa anul 2009, potrivit aceluiasi tratat, componenta va fi revizuita, maximul de locuri prevazut pentru Parlament fiind de 736 (România va beneficia de 33 de locuri, în timp ce Bulgaria de 17).

Statutul deputatilor Parlamentului european este reglementat atât de dispozitiile comunitare, cât si de cele nationale.

Parlamentul poate sa stabileasca reguli de conduita pentru mem­brii sai. Deputatii sunt alesi pentru o perioada de 5 ani, iar mandatul lor este reprezentativ. Verificarea puterilor lor incumba Parlamentu­lui.

Actul privind alegerea reprezentantilor Adunarii stabileste în arti­colul 6, paragraful 1 incompatibilitatile. Asfel, un membru al Parlamentului european nu poate fi, în acelasi timp:

- membru al guvernului unui stat;

- membru al Comisiei;

- membru al Curtii de justitie sau grefier;

- membru al Curtii de Conturi;

- membru al Comitetului economic si social al CE sau al EURATOM;

- membru al comitetelor sau organismelor create în virtutea sau în aplicarea Tratatelor constitutive în vederea administrarii fondurilor comunitare sau a unei sarcini permanente si directe de gestiune ad­ministrativa;

- membru al Consiliului de administratie, al Comitetului de directie BEI;

- functionar sau agent în activitate în cadrul Comunitatilor euro­pene.

Reguli nationale pot completa aceste incompatibilitati.

Privilegiile si imunitatile prevazute de articolele 8 la 10 din Proto­colul privind privilegiile si imunitatile, din anul 1965, au fost mentinute de Actul din 1976.

Articolul 8, aliniatul 1 al Protocolului interzice sa se aduca orice restrictie deplasarii membrilor Parlamentului în drumul lor spre locul reuniunii Adunarii sau pe drumul de întoarcere. Alineatul 2 prevede facilitati în materie de taxe sau control.

Membrii Parlamentului european beneficiaza, în virtutea art. 10 din Protocol, de imunitate pe toata durata sesiunilor Adunarii. Sesiunea fiind anuala, imunitatea este, practic, permanenta. Pe terito­riul national, imunitatile deputatilor sunt cele recunoscute membrilor Parlamentului din tara lor. Pe teritoriul oricarui alt stat membru, ei sunt exceptati de orice masura de detentie ori de orice urmarire judi­ciara.

Indemnizatia parlamentara si regimul sau de impozitare sunt fixate de dispozitii nationale.

2. Organizarea si functionarea Parlamentului

european

Organizarea si functionarea Parlamentului european sunt regle­mentate în Tratatele constitutive si în Regulamentul adoptat cu majoritate de catre Parlament însusi. Regulamentul a facut obiectul unei reforme globale în octombrie 1993.

Parlamentul european cuprinde:

- un Birou;

- Conferinta presedintilor;

- comisii;

- grupuri politice parlamentare.

A. Presedintele Parlamentului, cei 14 vicepresedinti si cei 5 chestori sunt alesi de Parlament prin scrutin secret, pentru o pe­rioada de 2 ani si jumatate. Ei formeaza Biroul, în care chestorii au un vot consultativ.

B. Noul text al regulamentului a suprimat Biroul largit (care era compus din membrii Biroului si presedintii grupurilor politice  parla­mentare), fiind înlocuit de Conferinta presedinti­lor . Conferinta este compusa din presedintele Parlamentului si din presedintii grupurilor politice.

Presedintele este cel ce se ocupa de totalitatea activitatilor  Par­lamentului si de organele sale, prezideaza sesiunile plenare, reprezinta institutia si exercita puteri în cadrul procedurii bugetare.

C. Parlamentul înfiinteaza comisii permanente. În prezent, exista 20 astfel de comisii. Comisiile pregatesc lucrarile Parlamentului, reali­zeaza raporturi si mentin relatii cu Comisia si Consiliul în intervalul dintre sesiuni.

De asemenea, Parlamentul poate crea comisii temporare, pentru o durata de 12 luni, putând fi prelungita printr-o decizie a Parlamen­tului.

Regulamentul Parlamentului a prevazut, începând cu anul 1981, posi­bilitatea înfiintarii unor delegatii interparlamentare; aceste delegatii sunt chemate sa joace un rol important în contactele externe ale Parlamentului si în cooperarea interparlamentara.

Parlamentul european poate înfiinta comisii parlamentare mixte, cu participarea parlamentarilor din statele asociate la Comunitate sau din statele cu care sunt angajate negocieri de aderare.

D. Membrii Parlamentului pot sa se organizeze în grupuri politice, dar exista si deputati neînscrisi.

. Grupul Partidului Popular European (democrati-crestini) si De­mocratilor Europeni - PPE-DE;

. Grupul Partidului Socialistilor Europeni - PSE;

. Grupul Aliantei Democratilor si Liberalilor pentru Europa - ALDE

. Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana - V/ALE;

. Grupul Confederal al Stângii Unitare Europene/Stânga Verde Nor­dica -GUE/NGL;

. Grupul Uniunii pentru Europa Natiunilor - UEN;

. Grupul Independentei si Democratiei - IND/DEM;

. Grupul Celor Neînscrisi.

Durata legislaturii este de 5 ani. Articolul 196 TCE[89] prevede ca Parlamentul tine o sesi­une anuala; se reuneste de plin drept în a doua zi de marti din luna martie si tine, câteodata, sesiuni supli­mentare mai scurte.

Parlamentul poate fi convocat, cu titlu exceptional, la cererea unei majoritati a membrilor sai sau a Consiliului ori Comisiei sau la cere­rea unei treimi din membri sai.

Dezbaterile Parlamentului sunt publice.

Parlamentul este asistat de un Secretar general, ce se gaseste în fruntea Secretariatului general.

Lucrarile Parlamentului se desfasoara în 3 orase diferite.

Secre­tariatul se gaseste la Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc la Strasbourg, cu sesi­uni suplimentare la Bruxelles.

3. Rolul Parlamentului European

Parlamentul european exercita, în mod traditional, un rol consul­tativ în elaborarea actelor comunitare si nu are, deci, putere legisla­tiva în sistemul comunitar.

De-a lungul timpului, Parlamentul european primeste puterea bugetara, el primind si putere de codecizie[90].

Obligatia de a consulta Parlamentul european s-a intensificat dupa Actul unic european prin procedura cooperarii, lasând Consi­liului ultimul cuvânt.

Parlamentul este chemat sa dea un aviz conform pentru încheierea de acorduri fondate pe articolul 310 TCE[91] si acordurile de aderare dupa Actul unic european.

De asemenea, Parlamentul exercita un control politic asupra Co­misiei; controlul se poate finaliza prin votarea unei motiuni de cenzura împotriva Comisiei.

Tratatul asupra Uniunii europene a institutionalizat interventia Parlamentului european în procedura de numire a membrilor Comisiei[92].

Dreptul de initiativa al Parlamentului a fost recunoscut partial. Tratatul asupra Uniunii Europene i-a atribuit, în mod oficial, dreptul de a cere Comisiei sa elaboreze propuneri.

De asemenea, Parlamentul european beneficiaza de o putere de codecizie legislativa.

Dreptul de a examina petitii a fost în mod oficial recunoscut Parlamentului european de noile texte care rezulta din Tratatul asupra UE.

Parlamentul numeste mediatorul si-l poate destitui.

Curtea de justitie a Comunitatilor europene

1. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene si Tribunalul de Prima Instanta - prezentare generala

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a fost creata prin Tratatul Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) din 1952 (care astazi nu mai este în vigoare), sediul sau fiind la Luxemburg. De asemenea, este prevazuta si în Tratatul instituind Comunitatea Europeana (CE, 1958) si în Tratatul instituind Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM/CEEA, 1958).

Tribunalul de Prima Instanta a fost creat mai târziu, în anul 1988, ca institutie jurisdictionala asociata Curtii.

Sistemul jurisdictional comunitar este unic pentru cele doua tratate comunitare care au mai ramas în vigoare (TCE si TEURATOM/TCEEA) si se compune din: Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE) si Tribunalul de Prima Instanta (TPI) (acesta din urma are si o camera specializata - Tribunalul Functiei Publice (TFP)).

Sarcina principala a CJCE este de a veghea ca dreptul comunitar sa fie interpretat si aplicat în mod uniform în toate statele membre. De asemenea, ea asigura respectarea dreptului comunitar de catre statele membre si de institutiile Uniunii Europene.

- CJCE este formata din 27 de judecatori (câte un judecator pentru fiecare stat membru) si 8 avocati generali. La cererea Curtii, Consiliul Uniunii Europene poate mari numarul avocatilor generali.

Judecatorii si avocatii generali sunt desemnati de Consiliul UE, pe baza propunerilor statelor membre si al acordului comun al acestora, dintre persoanele care au calificarea necesara numirii în cele mai înalte functii judecatoresti din statele lor de origine ori sunt juristi având o competenta juridica recunoscuta si a caror independenta este mai presus de orice îndoiala.

Mandatul judecatorilor este de 6 ani si poate fi reînnoit, însa jumatate din judecatori sunt schimbati din 3 in 3 ani, conform Statutului Curtii. Judecatorii desemneaza dintre ei, prin vot secret, presedintele Curtii pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.

Avocatii generali au rolul de a asista Curtea si sunt desemnati conform aceleiasi proceduri care este aplicata judecatorilor. Ei sunt însarcinati cu prezentarea publica, impartiala si independenta a concluziilor motivate cu privire la cauza în care este obligatorie prezenta lor.

- TPI este compus din cel putin câte un judecator pentru fiecare stat membru (27 în 2007). Judecatorii sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre, pentru un mandat de sase ani ce poate fi reînnoit. Judecatorii desemneaza din rândul lor un presedinte pentru un mandat de trei ani si numesc un grefier pentru un mandat de sase ani.

Judecatorii îsi exercita atributiile în deplina impartialitate si independenta.

Spre deosebire de Curtea de Justitie, Tribunalul nu dispune de avocati generali permanenti. În mod exceptional, aceasta functie poate fi încredintata unui judecator.

2. Structura si statutul membrilor

Curtea este compusa din judecatori si avocati generali. Acestia din urma sunt chemati sa se pronunte, în totala independenta, în cauzele supuse Curtii, prin concluzii care constituie stadiul final al procedurii orale[93].

Judecatorii si avocatii generali sunt numiti de comun acord pentru o perioada de 6 ani de catre guvernele statelor membre.

Tratatele nu fac referire la cetatenia membrilor Curtii. În prac­tica, exista un acord nescris pentru repartizarea posturilor între statele membre. Fiecare stat are câte un reprezentant, ceea ce per­mite ca toate sistemele juridice sa fie reprezentate în Comunitate.

În prezent, Curtea este compusa din 27 judecatori si 8 avocati generali. Numarul judecatorilor si al avocatilor generali poate fi modificat printr-o hotarâre a Consiliului luata cu votul unanim al membrilor acestuia, la cererea Curtii.

Mandatul de 6 ani poate fi reînnoit, ceea ce duce la stabilitatea Curtii, desi la o perioada de 3 ani are loc o reînnoire partiala a judecatorilor si a avocatilor generali.

Statutul judecatorilor si al avocatilor generali le permite sa-si îndeplineasca rolul cu caracter de continuitate si în deplina independenta.

Statutul membrilor este stabilit de Statutul Curtii si de Regulamentul de procedura si se caracterizeaza prin:

- la intrarea în functie, atât judecatorii, cât si avocatii generali depun un juramânt prin care se angajeaza sa-si exercite functiile impartial si sa nu divulge secretul deliberarilor;

- functiile de judecator si de avocat general sunt incompatibile cu orice functie politica sau administrativa ori cu o alta activitate profesionala, remunerata sau nu;

- la încetarea mandatului, judecatorii si avocatii generali au obligatia de "onestitate si delicatete" în privinta acceptarii unor functii sau avantaje;

- judecatorii si avocatii generali beneficiaza de imunitate de jurisdictie, chiar si dupa încetarea functiei lor, pentru actele pe care le-au savârsit în exercitiul acesteia;

- atât judecatorii, cât si avocatii generali au obligatia de a-si sta­bili resedinta în orasul în care Curtea de justitie îsi are sediul.

Judecatorii desemneaza dintre ei, prin vot secret, presedintele Curtii de justitie, pentru un mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit.

Grefierul Curtii este ales prin vot secret, pe o perioada de 6 ani, mandat care poate fi reînnoit.

Grefierul este obligat sa depuna juramântul în fata Curtii, în sensul ca îsi va exercita atributiile cu toata impartialitatea si nu va divulga secretul dezbaterilor.

Grefierul are urmatoarele atributii:

- primeste, transmite si conserva toate documentele;

- realizeaza notificari sau comunicari de acte pe care le comporta aplicarea Regulamentului de procedura[94];

- asista la sedintele de audiere ale Curtii si ale Camerelor;

- are în grija arhivele si se ocupa de publicatiile Curtii;

- îndeplineste atributii de gestiune si contabilizare;

- asigura traducerea documentelor.

3. Organizare si functionare

Regula o constituie faptul ca instanta jurisdictionala de la Luxemburg lucreaza în sedinte plenare. Cu toate acestea, din cauza volumului mare de cauze, pentru celeritate, s-a prevazut posibilitatea crearii unor Camere în cadrul Curtii, formate din 3 la 5 membri.

Curtea poate delibera valabil numai în prezenta unui numar impar de judecatori. Când numarul judecatorilor este par, judecatorul cu vechime mai mica se va abtine sa participe la deliberari.

Deliberarile Curtii si ale Camerelor au loc sub forma asa-numitei "Camere de Consiliu", desfasurându-se numai în prezenta judecatorilor care au participat si în faza proceduri orale. Avocatul general care a pus concluziile în cauza respectiva si grefierul nu sunt admisi. În sedinta plenara este obligatorie prezenta unui numar minim de 7 judecatori, iar în Camere de 3. Presedintele nu are un vot dominant. Sistemul comunitar nu reproduce institutia "judecatorului national" ori a "judecatorului ad-hoc" în vigoare în fata Curtilor internationale[95].

Deliberarile sunt strict secrete si procedeul "opiniei separate" nu este admis. Deciziile Curtii sunt colective si o angajeaza în ansamblul ei.

Curtea de justitie de la Luxemburg este o institutie care functio­neaza permanent, vacantele judiciare fixate de ea întrerup activitatea, dar nu suspenda termenele procedurale.

. Competente

A. Competenta CJCE

În ceea ce priveste competenta CJCE, aceasta se diferentiaza fata de instantele nationale, prin aceea ca rolul ei principal este de a interpreta si aplica uniform dreptul comunitar. Pornind de la acest rol, CEJ a elaborat o serie de principii de drept, care au dezvoltat (sau chiar creat într-o buna masura) dreptul comunitar.

Dintre principiile dezvoltate de Curte, printre cele mai importante trebuie amintite urmatoarele: principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern, principiul efectul direct al unor dispozitii comunitare (conform caruia particularii pot invoca, în anumite conditii, dispozitii ale dreptului comunitar direct în fata instantelor nationale), principiul raspunderii statelor (statele membre raspund pentru prejudiciile cauzate resortisantilor acestora ca urmare a neaplicarii sau aplicarii gresite a dreptului comunitar).

CJCE are urmatoarele atributii/competente principale:

efectueaza controlul legalitati actelor comunitare (recursul în anulare, exceptia de ilegalitate si actiunea în carenta);

interpreteaza în mod unitar tratatele si actele comunitare derivate (regulamentele, directivele, deciziile institutiilor europene) (cererea preliminara/prealabila în interpretare);

se pronunta asupra validitatii actelor comunitare (cererea preliminara/prealabila în aprecierea validitatii);

controleaza legalitatea actiunilor si omisiunilor statelor membre cu dreptul comunitar (actiunea în neîndeplinirea obligatiilor);

solutioneaza actiuni cu privire la repararea pagubelor produse de institutiile europene particularilor sau altor persoane juridice (actiunea în despagubire);

are o competenta consultativa - Curtea poate fi consultata în situatia în care, spre exemplu, se pune în discutie aderarea UE la anumite organizatii/tratate internationale (de exemplu posibilitatea aderarii la Conventia Europeana a Drepturilor Omului - CEDO).

Atributiile de mai sus se exercita în cadrul urmatoarele actiuni/proceduri în fata Curtii:

• Actiunea în anulare: poate fi intentata în scopul anularii unor acte adoptate de institutiile comunitare, pentru: lipsa de competenta în adoptarea acelui act, încalcarea unor norme imperative, încalcarea  tratatului si a unor reguli de drept referitoare la aplicarea acestuia, deturnare de putere; titularii dreptului de actiune sunt statele membre si institutiile comunitare, precum si persoanele fizice si juridice destinatare ale actelor respective sau care au un interes direct în anularea lor;
• Actiunea în carenta: vizeaza sanctionarea institutiilor comunitare care aveau obligatia sa actioneze si nu au facut-o, dreptul de  a introduce aceasta actiune revenind statele membre si institutii comunitare, precum si persoanelor fizice sau juridice (în cazul acestora, însa, numai în anumite conditii);
• Exceptia de ilegalitate: este o procedura indirecta, întemeiata pe o cale directa de actiune (de regula actiunea în anulare), deschisa atât statelor membre si institutiilor comunitare (interesate de aceasta procedura în cazul expirarii termenului în care puteau introduce actiunea în anulare), cât si particularilor, care nu mai sunt supusi de aceasta data unui regim restrictiv, Curtea considerând ca principalul rol al acestei proceduri este de a îndeparta restrictiile cu privire la intentarea actiunii în anulare de catre persoane fizice si juridice;
• Actiunea în despagubiri: CJCE are competenta exclusiva pentru actiunile ce vizeaza condamnarea Comunitatilor pentru raspunderea extracontractuala; actiunea poate fi intentata împotriva Comisiei, Consiliului sau ambelor institutii de catre orice persoana fizica sau juridica, inclusiv statele membre, care a suferit un prejudiciu din activitatea institutiilor comunitare sau din activitatea oficiala sau neoficiala a agentilor acestora;
• Actiunea în neîndeplinirea obligatiilor: CJCE se pronunta ca ultima instanta asupra neîndeplinirii obligatiilor care revin unui stat membru în virtutea apartenentei la Uniune; statele membre, dar în special Comisia, pot actiona un alt stat membru pentru neîndeplinirea obligatiilor; în faza prealabila judecatii, Comisia notifica în cursul unei proceduri administrative aceasta neîndeplinire statului respectiv, care poate lua masurile necesare pentru remedierea situatiei; în caz contrar, procedura continua în fata Curtii, care este, de asemenea, abilitata sa impuna sanctiuni, fie sub forma unei sume forfetare, fie a unor penalitati de întârziere;
• Cererea preliminara/prealabila: este vorba de sesizarea Curtii de catre instantele nationale în vederea interpretarii tratatelor, aprecierii valabilitatii sau interpretarii actelor adoptate de catre institutiile comunitare, interpretarii statutelor organismelor create prin acte ale Consiliului. Prin aceasta procedura instantele nationale intra intr-un dialog cu CJCE prin care aceasta este solicitata sa interpreteze anumite dispozitii de drept comunitar. Particularii nu au dreptul de a se adresa direct CJCE pentru a cere interpretarea dreptului comunitar, acest lucru fiind posibil numai daca se realizeaza de catre o instanta nationala.

B. Competenta TPI

Tribunalul de Prima Instanta este competent sa instrumenteze:

• actiuni introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor institutiilor comunitare (acte adresate acestor persoane sau care le privesc în mod direct si individual) sau împotriva abtinerii acestor institutii de a da o decizie. Este vorba, de exemplu, de o actiune introdusa de catre o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplica o amenda;
• actiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei;
• actiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor acordate de stat, la masurile de protectie comerciala ("dumping") si la actele prin care Consiliul exercita competente de executie;
• actiuni prin care se urmareste obtinerea unor despagubiri pentru prejudiciile cauzate de institutiile comunitare sau de functionarii lor;
• actiuni ce au la baza contracte încheiate de Comunitati, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competenta de instrumentare;
• actiuni în domeniul marcilor comunitare.

Deciziile pronuntate de catre Tribunal pot fi atacate la Curtea de Justitie în termen de doua luni cu recurs limitat la aspecte de legalitate.

Litigiile dintre Comunitati si functionarii lor sunt de competenta Tribunalului Functiei Publice. Cu toate acestea, exista posibilitatea unui recurs limitat la aspecte de legalitate la Tribunalul de Prima Instanta.

5. Participarea României la CJCE si TPI

Începând cu data de 1 ianuarie 2007, România este reprezentata de doi judecatori la Luxemburg, si anume: un judecator la Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (doamna Camelia Toader) si unul la Tribunalul de Prima Instanta (domnul Valeriu Ciuca).

În vederea reprezentarii României la Luxemburg, în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), din subordinea Guvernului, s-a creat un departament special pentru gestionarea cauzelor pe rolul CJCE/TPI în care va fi implicata România.

Astfel, acest departament va reprezenta România în cadrul unor eventuale actiuni în neîndeplinirea obligatiilor declansate de catre Comisie sau un alt stat membru împotriva României.

De asemenea, agentul guvernamental din cadrul DAE va depune observatii în cadrul procedurii cererii preliminare/prealabile (atunci când România ar avea un interes în interpretarea anumitor dispozitii comunitare). În cazul cererilor preliminare introduse de instantele nationale ale altor state membre, România nu este obligata sa depuna observatii în fata CJCE, dar o poate face. Însa, România are obligatia de a depune observatii în cadrul cererilor preliminare introduse de catre instantele române. Prima cerere preliminara a fost deja introdusa de catre Tribunalul Dâmbovita (în domeniul liberei circulatii a persoanelor), cauza fiind înregistrata pe rolul CJ CE sub nr. C-33/07, fiind pendinte.

De asemenea, precizam ca, începând cu data de 22 decembrie 2006, pagina de web a celor doua instante comunitare are si varianta în limba româna (https://www.curia.europa.eu/ro/transitpage.htm).

6. Concluzii privind rolul Curtii de justitie

Rolul Curtii de justitie este acela de a asigura respectarea dreptului comunitar, interpretarea si aplicarea Tratatelor constitutive. În acest sens, ea are urmatoarele competente:

- efectueaza un control al legalitatii actelor comunitare; acest control se realizeaza, îndeosebi, pe calea recursului în anulare, a exceptiei de ilegalitate si a recursului în carenta;

- interpreteaza unitar tratatele si actele comunitare pe calea recursului în interpretare;

- controleaza legalitatea actiunilor sau omisiunilor statelor membre în raport cu dispozitiile tratatelor, transând litigiile dintre acestea;

- solutioneaza actiuni cu privire la repararea pagubelor cauzate de organele Comunitatilor sau de agentii acestora;

- se comporta asemanator Tribunalului administrativ al ONU, solutionând litigiile privind raporturile functionarilor comunitari cu organele de care depind;

- devine instanta arbitrala, daca o clauza compromisorie exista în acest sens într-un contract încheiat de una dintre Comunitati;

- actioneaza ca instanta de recurs de ultim grad;

- este o instanta internationala, putând transa litigii între statele membre, daca acestea sunt în legatura cu obiectul tratatelor si daca între statele litigante a intervenit un compromis;

- dispune de o competenta consultativa.

7. Tribunalul de prima instanta

Tribunalul de prima instanta a luat fiinta pe baza prevederilor introduse de Actul unic european în cele 3 Tratate constitutive. Astfel, la cererea Curtii si dupa consultarea Comisiei si a Parlamentului, Consiliul a hotarât, cu unanimitatea voturilor, crearea unei jurisdictii de prima instanta, pe lânga Curtea de justitie. Tribunalul de prima in­stanta a intrat în functie la 1 septembrie 1989, pe baza hotarârii Consiliului din 24 octombrie 1988.

Componenta, organizare si functionare

Tribunalul de prima instanta este format din 25 judecatori, alesi pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului lor. Judecatorii sunt alesi dintre persoanele care ofera toate garantiile de independenta si care poseda capacitatea ceruta pentru exercitarea functiilor jurisdictionale.

Spre deosebire de Curte, Tribunalul nu are în componenta avocati generali, dar membrii Tribunalului, cu exceptia presedintelui, pot fi chemati sa exercite functiile avocatului general în anumite afaceri. Criteriile de selectare a cauzelor în care va fi utilizata aceasta posibilitate si modalitatile de desemnare a avocatilor generali sunt fixate de Regulamentul de procedura al Tribunalului.

Presedintele Tribunalului este desemnat pentru o durata de 3 ani, de membrii Tribunalului, potrivit acelorasi modalitati ca la presedintele Curtii.

Independenta functionala a Tribunalului este garantata prin existenta unei grefe distincte.

Regula functionarii Tribunalului o reprezinta actiunea în cadrul Camerelor compuse din 3 la 5 judecatori. Exceptia este data de actiunea în plen.

Competenta TPI

Tribunalul este, în principal, competent sa se pronunte în:

- litigiile dintre Comunitati si agentii lor, adica în toate problemele de personal, inclusiv recursurile în despagubire;

- recursurile formulate împotriva unei institutii a Comunitatilor de catre persoane fizice, care se refera la punerea în practica a regulilor de concurenta aplicabile întreprinderilor;

- recursurile în despagubire, care urmaresc repararea prejudiciilor provocate de o institutie comunitara, ca urmare a unui act sau a unei retineri care face obiectul unui recurs în anulare sau, în lipsa, formulat de acelasi reclamant si care tine de principala competenta a TPI.

Tribunalul functiei publice a Uniunii Europene

Tratatul de la Nisa a prevazut înfiintarea de Camere jurisdictionale în anumite domenii. La 4 noiembrie 2004, Consiliul UE a adoptat, pe aceasta baza, o decizie[96] care instituie Tribunalul functiei publice a Uniunii Europene.

Aceasta noua jurisdictie specializata are competenta de a statua cu privire la recursurile legate de contenciosul functiei publice. Tribunalul functiei publice exercita în prim instanta competentele pentru a statua cu privire la litigiile între Comunitati si agentii sai, în virtutea art. 236 din Tratatul instituind CE si a art. 152 din Tratatul instituind CEEA, întelegând aici litigiile între orice organ sau organism si personalul sau

Deciziile sale pot face obiectul unor actiuni introduse în fata tribunalului de prima instanta si, în mod exceptional, în fata Curtii de justitie a Comunitatilor europene.

Tribunalul are în componenta 7 judecatori, alesi pentru o perioada de 6 ani cu posibilitatea reînnoirii mandatului. Daca Curtea de justitie solicita, Consiliul, statuând cu majoritate calificata, poate mari numarul judecatorilor. Judecatorii sunt numiti de catre Consiliul UE. La numirea judecatorilor, Consiliul UE are sarcina de a asigura o componenta echilibrata a Tribunalului, pe o baza geografica cât mai larga. Orice persoana care are cetatenia unionala si îndeplineste conditiile prevazute de art. 225A, alin. 4 TCE si art. 140B, alin. 4 TCEEA poate sa-si prezinte candidatura. Consiliul, statuând cu majoritate calificata, pe baza recomandarilor Curtii, fixeaza conditiile si modalitatile cu privire la prezentarea si tratarea candidaturilor.

În cadrul tribunalului functioneaza un Comitet compus din 7 personalitati dintre fostii membri ai Curtii de justitie si ai Tribunalului de prima instanta si din juristi care au competente notorii. Desemnarea membrilor Comitetului, precum si regulile sale de functionare sunt decise de catre Consiliul UE, statuând cu majoritate calificata, pe baza recomandarii Curtii de justitie.

Comitetul îsi da avizul cu privire la candidatii la exercitarea functiei de judecator al Tribunalului. Comitetul ofera, alaturi de aviz, lista cu candidatii care au o competenta foarte ridicata.

Judecatorii desemneaza dintre ei, pentru o perioada de 3 ani, un presedinte. Mandatul acestuia poate fi, de asemenea, reînnoit.

Tribunalul functiei publice lucreaza în Camere compuse din 3 judecatori. Cu titlu exceptional, Tribunalul poate lucra si în sedinte plenare sau în Camere de 5 judecatori sau 1 judecator.

Presedintele Tribunalului prezideaza Camerele de 3 sau 5 judecatori.

Tribunalul functiei publice îsi numeste un grefier, caruia îi fizeaza statutul.

Procedura în fata Tribunalului este cârmuita de Titlu lII din Statutul Curtii de justitie, cu exceptia art. 22 si 23.

Dispozitiile cu privire la regimul lingvistic al Tribunalului de prima instanta sunt aplicabile si Tribunalului functiei publice.

Faza scrisa a procedurii cuprinde prezentarea cererii si a memoriului în aparare, tribunalul poate decide daca este necesar si un al doilea schimb de memorii. Atunci când un al doilea schimb de memorii are loc, Tribunalul poate decide, cu acordul partilor, sa statueze fara a se mai recurge la procedura orala.

Curtea de Conturi

Înfiintarea Curtii de Conturi se înscrie în contextul aplicarii si consolidarii finantarii Comunitatilor prin resurse proprii si în cel al atribuirii Parlamentului european a responsabilitatii de a descarca Comisia pentru executia bugetului. Curtea de Conturi a fost prevazuta de tratatul din 22 iulie 1975, care a reformat procedura buge­tara.

În ciuda numelui folosit, Curtea de Conturi nu este o jurisdictie. Curtea de Conturi este inclusa în rândul institutiilor comunitare prin Tratatul de la Maastricht, din anul 1993.

1. Componenta si functionarea Curtii de Conturi

Curtea de Conturi numara, în prezent, 27 membri. Ei trebuie sa fie alesi dintre personalitatile care apartin sau au apartinut, în tarile lor, institutiilor de control extern sau care poseda o calificare speciala pentru aceasta functie si trebuie sa prezinte toate garantiile de independenta. Ei sunt numiti pentru o perioada de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului lor. Presedintele Curtii este ales dintre membrii acesteia pentru o durata de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii manda­tului.

Membrii Curtii de Conturi trebuie sa-si exercite functiile în deplina independenta, în interesul general al Comunitatii; ei nu trebuie sa solicite sau sa accepte instructiuni de la nici un guvern sau alt organism; ei trebuie sa se abtina de la orice act incompatibil cu natura functiei lor.

Functia de membru al Curtii este incompatibila cu orice alta activitate profesionala, remunerata sau nu.

Curtea de Conturi functioneaza ca un organ colegial. Fiecarui membru îi este repartizat un sector specific de activitate.

Curtea adopta avize sau rapoarte anuale, cu majoritatea membrilor care o compun.

2. Atributii

Atributiile Curtii de Conturi sunt foarte largi si dintre acestea amintim:

- se ocupa cu examinarea aspectelor de legalitate si regularitate a totalitatii veniturilor si cheltuielilor Comunitatilor, indiferent ca sunt bugetare sau nu;

- Curtea îsi exercita controlul pe domenii si asupra institutiilor si statelor membre, în masura în care acestea au beneficiat si au folosit fonduri comunitare;

- exercita o functie de asistenta a autoritatilor bugetare;

- are responsabilitatea exercitarii controlului permanent al conturilor.

Banca Centrala Europeana (BCE)

Banca este o institutie ce are rolul de a emite si administra moneda unica: Euro. Noua moneda a fost introdusa de la 1 ianuarie 1999 ca moneda de cont si din 2002 bancnotele nationale ale 12 state membre UE care au acceptat si au îndeplinit conditiile (criteriile de convergenta) sa participe la zona Euro au fost înlocuite cu Euro; la cele 12 s-a alaturat recent si Slovenia.

Organe comunitare

1. Comitetul economic si social (CES)

Este compus din reprezentanti ai diferitelor categorii de membrii ai structurilor economice si sociale, îndeosebi: agricultori, transportatori, muncitori, comercianti, mestesugari, liber profesionisti etc.

Comitetul asigura consultanta Consiliului si Comisiei, implicându-se activ în procesul decizional.

2. Comitetul regiunilor

Are un caracter consultativ si este format din reprezentanti ai colectivitatilor regionale si locale.

3. Banca Europeana de Investitii (BEI)

A fost înfiintata în anul 1958, prin Tratatul de la Roma, cu scopul de a fi­nanta investitiile pentru promovarea obiectivelor Uniunii.

Rolul sau fundamental este acela de a sprijini dezvoltarea echilibrata, integrarea economica si cresterea coeziunii sociale în interi­orul Uniunii.