ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTRAVENŢIA
Caracterizarea contraventiei în raport cu alte fapte antisociale
Orice societate exista si evolueaza pe baza unor legi, norme si reguli care formeaza, în întregul lor, un sistem normativ ce reglementeaza raporturile sociale care iau nastere între indivizi, ca persoane fizice, sau între acestia si diverse organisme sociale ori persoane juridice.
În cadrul acestui sistem normativ, ce guverneaza societatea, un rol important îl au normele juridice care impun membrilor societatii un anumit comportament în raporturile ce le stabilesc cu alti semeni sau cu organisme sociale, si a caror încalcare, în raport cu caracterul si natura acesteia, atrage dupa sine raspunderi si sanctiuni disciplinare, contraventionale, materiale, civile, administrative sau penale. Acest lucru se întâmpla deoarece fiecare fapta care încalca regulile de conduita statornicite în societate, aparate prin norme de drept, prezinta un anumit grad de pericol social pentru buna functionare a raporturilor sociale.
În consecinta societatea este în drept sa se apere si sa ia masuri, prin organele de stat specializate, fata de orice persoana care încalca legea si normele de convietuire sociala.
Rezulta ca orice încalcare a normelor juridice atrage raspunderea juridica a persoanei care a savârsit-o, iar aceasta raspundere difera în functie de natura normei încalcate si a pericolului social al faptei.
Aceasta raspundere juridica decurge în mod obiectiv, din savârsirea unei fapte ilicite care naste dreptul statului de a aplica sanctiunea prevazuta de actul normativ încalcat si obligatia faptuitorului de a suporta consecintele juridice ale faptei comise.
Asa de exemplu, încalcarea unei norme de drept penal va atrage raspunderea penala si aplicarea unei pedepse prevazuta de legea penala, pe când încalcarea unei norme juridice de drept administrativ va determina raspunderea administrativa a faptuitorului si aplicarea unei sanctiuni administrative.
În literatura juridica, uneori se pune semnul egalitatii între raspunderea administrativa si cea contraventionala, alte ori raspunderea contraventionala este considerata în prezent o forma a raspunderii administrative, contraventia fiind o forma de manifestare a ilicitului administrativ, forma cea mai grava, iar regimul sau juridic este în mod preponderent un regim al dreptului administrativ, dar ea nu reprezinta forma tipica a raspunderii administrative, ci forma atipica, imperfecta.
Desi sunt controverse referitor la termenii de "raspundere administrativa" si "raspundere contraventionala" exista unanimitate de opinie în sensul ca temeiul tragerii la raspundere contraventionala îl constituie fapta ilicita.
1.- Caracterizarea contraventiei în raport cu infractiunea si abaterea disciplinara
Orice încalcare a normelor juridice pune în pericol sau lezeaza o anumita valoare sociala, aduce atingere unor relatii sociale sau interese ocrotite de ele. În raport de pericolul social al acestor încalcari si de natura relatiilor si intereselor lezat 151q161b e, faptele ilicite se clasifica în: infractiuni, contraventii si abateri disciplinare.
În legislatia noastra aceste categorii de fapte ilicite sunt stabilite si sanctionate prin acte normative emise de organele abilitate ale statului, iar problema diferentierii gradului de pericol social, de regula, se stabileste cu ocazia elaborarii acestora.
Faptele contraventionale pot fi savârsite printr-o actiune sau inactiune, ele reprezentând abateri administrative pe care legea si alte acte normative adoptate de organele puterii executive le denumesc contraventii.
Fapta contraventionala, fiind cuprinsa în notiunea generica de fapta antisociala, reprezinta o atingere adusa unor relatii sociale, care se stabilesc în sfera activitatii executive a statului, având un grad de pericol mediu, fiind prevazuta si sanctionata prin norme de drept administrativ si contraventional.
Contraventiile sunt deci fapte ilicite ce aduc atingere relatiilor sociale de natura administrativa, civila ori relatiilor privind bunurile, persoanele sau interesele legitime ale acestora.
Totodata le pot constitui încalcari ale modului în care trebuie îndeplinite îndatoririle de serviciu de catre personalul angajat într-o institutie publica.
a.- Caracterizarea contraventiei în raport cu infractiunea
Spre deosebire de infractiune, care are un grad de pericol social mai ridicat, cu consecinte mai grave, lezând valori sociale importante (ex. siguranta statului, viata si celelalte atribute ale persoanei, proprietatea etc.) la contraventie acest pericol social este mai redus, iar urmarile sale sunt mai restrânse, neafectând valori importante.
Contraventiile se deosebesc de infractiuni si prin modul lor de reglementare juridica. Infractiunile sunt prevazute si pedepsite doar de Codul penal si legi speciale, pe când faptele contraventionale sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante sau hotarâri ale Guvernului, precum si prin hotarâri ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene.
De asemenea contraventia se deosebeste de infractiune si prin modul de sanctionare diferit. Astfel, infractiunile sunt pedepsite cu închisoare penala sau amenda penala pe când contraventiile sunt sanctionate cu avertisment, amenda contraventionala, obligarea contravenientului la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, cu închisoare contraventionala, precum si cu o serie de sanctiuni complementare.
b.- Caracterizarea contraventiei în raport cuabaterea administrativa
Contraventia se deosebeste si de celelalte abateri administrative, prin abatere administrativa întelegându-se orice fapta care încalca normele de drept administrativ, ori faptele de a nu îndeplini obligatiile de executare ce decurg din acte administrative (ex. neprezentarea martorului la solicitarea organelor de urmarire penala sau neefectuarea tratamentului medical în cazul persoanelor bolnave veneric).
c.- Caracterizarea contraventiei în raport cu abaterea disciplinara
Abaterile disciplinare sunt fapte care aduc atingere numai raporturilor de munca statornicite în cadrul institutiei în care s-a savârsit fapta, neavând consecinte care sa lezeze un interes general, într-un sector de activitate cum este în cazul contraventiilor, în care raspunderea pentru ocrotirea acestui interes general revine unui organ al administratiei publice.
Abaterea disciplina este o fapta în legatura cu munca, care consta într-o actiune sau o inactiune savârsita cu vinovatie de catre un salariat, prin care acesta a încalcat normele legale, regulamentul intern, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Este fapta cu cel mai redus pericol social, care constituie, de altfel, criteriul esential ce o deosebeste de infractiune si contraventie.
Angajatorul este cel care dispune de prerogativa disciplinara, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de câte ori se constata ca acestia au savârsit o abatere disciplinara.
Contraventia se deosebeste de abaterea disciplinara si prin aceea ca la abaterea disciplinara subiectul este calificat, fapta respectiva neputând fi comisa decât de catre o persoana ce are calitatea de angajat într-o institutie de stat, organ de stat sau alta institutie publica, fata de care subiectul se afla în raport de subordonare, pe când contraventia poate fi comisa de orice persoana.
Contraventia având un pericol social mai mare este combatuta prin masuri de constrângere ce au caracter de sanctiune contraventionala pe când abaterea disciplinara este sanctionata prin masuri administrative prevazute în regulamentul de ordine interioara sau în Codul Muncii astfel:
A. avertisment scris;
B. suspendarea contractului individual de munca pentru o perioada ce nu poate depasi 10 zile lucratoare;
C. retrogradarea din functie cu acordarea salariului functiei în care s-a dispus retrogradarea pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;
D. reducerea salariului de baza pe o durata de la 1-3 luni cu un procent de 5-10%;
E. reducerea salariului si (sau) dupa caz si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de la 1-3 luni cu un procent de 5-10%;
F. desfacerea disciplinara a contractului de munca.
De asemenea contraventia se deosebeste de abaterea disciplinara si prin modul de constatare si sanctionare a celor doua fapte. Contraventia se constata si se sanctioneaza de catre organe ale statului special desemnate fata de care subiectul nu se afla într-un raport de subordonare, pe când abaterea disciplinara se constata si se sanctioneaza de conducerea institutiei în care subiectul este salariat.
Contraventiile sunt prevazute în legi, hotarâri ale Guvernului sau hotarâri ale organelor administratiei locale pe când abaterile disciplinare sunt prevazute si sanctionate numai de regulamentele de ordine interioara, coduri, statute specifice unor categorii de salariati din diferite institutii.
Elementul comun prin care cele trei categorii de fapte se aseamana, consta în caracterul lor ilicit si socialmente periculos.
Nu în toate statele contraventiile sunt considerate o categorie distincta de fapte antisociale. În unele legislatii aceste fapte sunt incluse în categoria infractiunilor alaturi de crime si delicte. si în tara noastra, potrivit Codului penal din 1937, contraventiile erau considerate drept infractiuni desi prezentau un grad de pericol social redus, fiind ultimele din ierarhia acestora.
În actuala legislatie din România nu mai exista o clasificare tripartita a infractiunilor (crime, delicte si contraventii) si nici una bipartita (crime si delicte) cum sunt în alte legislatii ale unor state.
Fiind fapte de mai mica importanta, fapt ce se reflecta prin pedepsele mai blânde cu care erau sanctionate, contraventiile au constituit primele fapte ilicite asupra carora a operat înlocuirea raspunderii penale cu cea administrativa.
Deci ca si faptele ori abaterile ce atrag raspunderea materiala, civila, administrativa sau disciplinara, contraventiile apartin câmpului extrapenal, constituind cauze de natura civila, în privinta carora sanctiunile si hotarârile instantei de judecata au caracter nepenal, fiind supuse principiilor si normelor procedurale proprii procesului civil, nefiind înregistrate în cazierul judiciar.
Primul act normativ prin care aceste fapte au fost considerate abateri administrative a fost Decretul nr. 184/1954. Desi denumirea de contraventii s-a pastrat, sanctiunile prevazute în acest decret erau corespunzatoare naturii noi a acestor încalcari a legii. Ulterior aceasta reglementare a fost îmbunatatita prin Legea nr.32/1968 care a fost în vigoare pâna în anul 2001 când a fost abrogata.
În iulie 2001 a fost adoptata Ordonanta Guvernului României nr. 2 care a reglementat într-o alta viziune regimul juridic al contraventiilor abrogând Legea nr. 32/1968. Aceasta ordonanta constituie legea cadru în domeniul contraventiilor deoarece cuprinde principiile generale de reglementare juridica a faptelor ce constituie contraventii, delimitând organele de stat competente sa stabileasca si sa sanctioneze astfel de fapte, stabileste sanctiunile principale si complementare ce se aplica faptuitorului, caile de atac, modul de executare a sanctiunilor si a celorlalte masuri luate fata de contravenient, precum si alte probleme de ordin general în acest domeniu.
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 a fost modificata, completata si aprobata prin Legea nr. 180 din 11 aprilie 2002, în care se prevede ca legea contraventionala apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala.
De mentionat ca sfera abaterilor ce pot constitui contraventii este nelimitata, ele putând fi savârsite, practic, în orice domeniu de activitate.
2.- Organe de stat ce au competenta sa emita acte normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventiile
Spre deosebire de infractiuni care sunt prevazute si pedepsite numai prin legi, stabilirea si sanctionarea contraventiilor se face si prin alte acte normative emise de unele organe ale statului astfel:
a.- Parlamentul României care emite legi cu caracter general în toate domeniile de activitate.
b.- Guvernul României care emite ordonante sau hotarâri prin care poate stabili si sanctiona contraventii în orice domeniu de activitate, el având o competenta generala în domeniul administratiei publice pe întreg teritoriul tarii.
c.- Prin hotarâri ale autoritatilor administratiei publice locale sau judetene se stabilesc si se sanctioneaza contraventii în toate domeniile de activitate pentru care acestora li s-au stabilit atributii prin lege, în masura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contraventii prin legi, ordonante sau hotarâri ale Guvernului.
d.- Consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti pot stabili si sanctiona contraventii în urmatoarele domenii:
A. salubritate;
B. activitatea din piete, curatenia si igienizarea acestora;
C. întretinerea parcurilor, a spatiilor verzi, a spatiilor si locurilor de joaca pentru copii;
D. amenajarea si curatenia spatiilor din jurul blocurilor de locuinte, precum si a terenurilor virane;
E. întretinerea bazelor si obiectivelor sportive aflate în administrarea lor;
F. întretinerea strazilor si trotuarelor, a scolilor si a altor institutii de educatie si cultura;
G. întretinerea cladirilor, împrejmuirilor si altor constructii;
H. depozitarea si colectarea gunoaielor si a resturilor menajere.
Consiliul General al Municipiului Bucuresti poate stabili si alte domenii de activitate din competenta consiliilor locale ale sectoarelor din capitala, în care acestea pot stabili si sanctiona contraventii.
Hotarârile Consiliilor locale sau judetene ori, dupa caz, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, prin care s-au stabilit contraventii cu nesocotirea principiilor prevazute în art. 2 alin.2 si 4 din Legea nr. 180/2002 sunt nule de drept. Nulitatea se constata de instanta de contencios administrativ competenta la cererea oricarei persoane interesate.
Actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contraventii si sanctiunea ce urmeaza sa se aplice pentru fiecare dintre acestea.
În cazul sanctiunii cu amenda se vor stabili limita minima si maxima a acesteia, sau, dupa caz, cotele procentuale din anumite valori. Se pot stabili si tarife de determinare a despagubirilor pentru pagubele pricinuite prin savârsirea contraventiilor.
Faptul ca, pe plan central doar Parlamentul si Guvernul pot emite acte normative care prevad obligatii si a caror încalcare este sanctionata contraventional, asigura o conceptie unitara cu privire la astfel de fapte antisociale, evitându-se totodata sanctionarea acelorasi abateri prin mai multe acte normative emise de organe centrale diferite si care prevad sanctiuni diferite.
Potrivit principiului de drept constitutional al suprematiei legii, ordonantele, hotarârile Guvernului si celelalte acte normative prin care se reglementeaza astfel de fapte trebuie sa fie conform cu prevederile acestei legi cadru care constituie dreptul comun în materie de contraventii.
Actele normative, prin care se stabilesc contraventii, aflate în vigoare la data publicarii Ord. Guv. Nr. 2/2001, aprobata, modificata si completata de Legea nr. 180/2002 se modifica si se completeaza, daca este cazul, potrivit prevederilor acestei legi cadru, în termen de 3 luni.
Dispozitiile Ord. Guv. Nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor se vor completa cu dispozitiile Codului de procedura civila.
Actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicarii lor, iar în cazul hotarârilor consiliilor locale sau judetene punerea în aplicare se face si cu respectarea conditiilor prevazute la art. 50 alin.2 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001.
În cazuri urgente se poate prevedea intrarea în vigoare într-un termen mai scurt, dar nu mai putin de 10 zile. Hotarârile autoritatilor administratiei publice locale sau judetene (consiliile locale comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti, consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti) prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii, pot fi aduse la cunostinta publica sau prin orice forma de publicitate în conditiile Legii nr. 215/2001 (Legea administratiei publice locale).
Notiunea, trasaturile esentiale si elementele constitutive ale contraventiei
1.- Notiunea si trasaturile esentiale ale contraventiei
Având în vedere importanta institutiei contraventiei în cadrul dreptului contraventional, legiuitorul defineste aceasta fapta prin trasaturile esentiale ce o caracterizeaza. Potrivit art. 1 din Ord.Guv. nr.2/2001 modificata si aprobata de Legea 180/2002:
Contraventia este definita ca fiind "fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, prin hotarâre a Guvernului sau dupa caz, prin hotarârea Consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti".
Prin definirea notiunii generale de contraventie legiuitorul pune în evidenta aspectele ce caracterizeaza aceasta fapta antisociala:
A. material, în sensul ca reprezinta o manifestare exterioara a individului care încalca o norma de drept;
B. uman, pentru ca reprezinta o actiune sau o inactiune a omului, contrara legii;
C. social, deoarece actiunea sau inactiunea ilicita afecteaza relatii sociale, bunuri, valori sau interese aparate prin norme de drept;
D. moral, pentru ca reprezinta atitudinea morala a faptuitorului fata de valorile sociale;
E. juridic, fiindca reprezinta o încalcare a unei norme juridice.
Prin definirea contraventiei se stabileste regula de drept potrivit careia orice fapta care va fi incriminata ca atare trebuie sa întruneasca trasaturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte antisociale (infractiuni sau abateri).
Definirea notiunii contraventiei prin aceasta ordonanta care constituie cadrul juridic general în materie, prezinta importanta atât pentru stabilirea, de catre organele în drept a faptelor ce intra în aceasta categorie, cât si pentru activitatea practica de constatare si sanctionare a lor.
Contraventia este o fapta ilicita, adica o fapta contrara prevederilor legale. Stabilind sau interzicând o anumita conduita, normele juridice urmaresc realizarea sau apararea unor interese personale sau generale. Toti membrii societatii sunt obligati sa se conformeze acestor norme, orice actiune contrara fiind calificata drept ilicita, iar persoana vinovata va fi sanctionata.
Substanta materiala a unei contraventii este fapta. Fara existenta acesteia nu exista nici contraventia. Însa nu orice fapta poate constitui substanta materiala a unei contraventii ci numai aceea care prezinta trasaturile specifice ale acestei încalcari a legii.
Din definitia data de ordonanta se desprind urmatoarele trasaturi esentiale:
a.- savârsirea faptei cu vinovatie
Ca si în dreptul penal, vinovatia constituie latura subiectiva a contraventiei, ea fiind un act de constiinta care implica în primul rând un factor intelectiv si apoi unul volitiv, deci un proces de constiinta si apoi unul de vointa, constiinta fiind premisa vointei. Spre deosebire de infractiune, contraventia se sanctioneaza indiferent de forma vinovatiei, exceptia de nesanctionare a faptelor savârsite din culpa trebuind sa fie prevazuta expres în actul normativ care stabileste si sanctioneaza fapta respectiva.
O fapta savârsita fara vinovatie (spre exemplu în legitima aparare sau din constrângere) nu va fi considerata contraventie, iar faptuitorul nu va fi tras la raspundere juridica.
Contraventia, ca orice fapta contrara ordinii de drept, constituie o manifestare a conduitei umane, adica un act al omului aflat sub controlul vointei si ratiunii sale.
Ordonanta Guvernului nr.2/2001 modificata si aprobata prin Legea nr. 180/2002 privind regimul contraventiilor în România, nu defineste aceasta trasatura, ea însa nu poate avea alte forme si modalitati decât cele aratate în legea penala pentru infractiuni, în sensul ca "vinovatia exista atunci când fapta care prezinta pericol social este savârsita cu intentie sau din culpa".
Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al faptuitorului fata de fapta comisa si fata de urmarile acesteia. Vinovatia este rezultatul interactiunii a doi factori: constiinta si vointa. Vinovatia presupune o atitudine constienta în sensul ca faptuitorul are reprezentarea actiunilor sau inactiunilor sale ilicite, a rezultatului acestora, care este socialmente periculos si savârseste cu vointa aceste actiuni sau inactiuni pentru realizarea rezultatului urmarit. Vointa de a savârsi fapta ilicita este determinata numai dupa reprezentarea în constiinta faptuitorului a urmarilor faptei. Prezenta atât a factorului intelectiv cât si a celui volitiv în comiterea faptei este o conditie esentiala a vinovatiei.
Ca trasatura esentiala a contraventiei, vinovatia îmbraca doua forme principale: intentia si culpa.
Intentia, este o forma principala de vinovatie definita de art. 19 pct. 1 din Codul penal si reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta si rezultatul acesteia.
Intentia este cunoscuta în doctrina si în legislatie sub doua modalitati: directa si indirecta.
Ca atare contraventia este savârsita cu intentie atunci când:
A. faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste ca el sa se produca prin savârsirea contraventiei (intentie directa);
B. faptuitorul prevede rezultatul faptei sale si desi nu urmareste ca el sa se produca, accepta posibilitatea producerii lui (intentie indirecta).
Culpa este a doua forma a vinovatiei si se manifesta sub doua modalitati: usurinta si neglijenta.
În cazul usurintei, faptuitorul prevede rezultatul contraventiei, rezultat ce nu îl urmareste si nu-l accepta socotind fara temei ca el nu se va produce.
Faptele savârsite din culpa cu prevedere (usurinta) sunt întâlnite frecvent în practica judiciara, spre exemplu în domeniul circulatiei pe drumurile publice, când conducatorul auto nu reduce viteza autovehiculului, pâna la limita evitarii oricarui pericol, la trecerea pe lânga grupuri de persoane, prevazând posibilitatea unui accident, rezultat pe care nu-l accepta considerând fara temei ca acesta nu se va produce, însa rezultatul se produce totusi.
În cadrul neglijentei (culpa fara prevedere) faptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada.
b.- A doua trasatura esentiala consta în aceea ca fapta comisa trebuie sa fie prevazuta si sanctionata drept contraventie prin lege, prin ordonanta sau hotarâre a Guvernului ori prin hotarâri emise de consiliile locale comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti, ale consiliului General al municipiului Bucuresti, ca o cerinta a principiului legalitatii incriminarii si sanctionarii unei fapte.
În virtutea acestui principiu sunt considerate contraventii numai faptele prevazute si sanctionate ca atare prin actele normative mentionate emise de organele competente ale statului.
Spre deosebire de abaterea disciplinara, al carui continut nu este totdeauna precis determinat, fiind doar enuntiativ prevazut în regulamente proprii, statute sau acte de organizare si functionare a unor institutii de stat, decurgând din raporturile de subordonare ierarhica si fiind legata strict de desfasurarea unor relatii de serviciu, abaterea disciplinara putând fi interpretata ca atare de autoritatea ierarhica sau cea disciplinara, contraventia insa, afectând relatiile sociale statornicite în cadrul unei colectivitati locale sau nationale, trebuie sa fie descrisa amanuntit în actele normative.
Ca atare faptele constând în actiuni sau inactuiuni, daca nu sunt prevazute si sanctionate ca atare de un act normativ nu vor fi considerate contraventii.
c.- A treia trasatura care desi nu rezulta din definitia data în Ordonanta nr.2/2001, se refera la pericolul social, care o deosebeste de infractiune. În cazul contraventiei acest grad de pericol social este mai redus decât la infractiune întrucât fapta contraventionala are consecinte mai putin daunatoare si lezeaza valori mai putin importante decât în cazul infractiunii.
Pericolul social, reprezinta acea trasatura care arata în ce masura contraventia aduce atingere uneia din valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, ocrotite printr-un act normativ si pentru care legea prevede aplicarea unei sanctiuni contraventionale.
Acest grad de pericol social se stabileste de legiuitor atunci când emite acte normative în care unele fapte sunt considerate infractiuni iar altele contraventii. Deci orice fapta care prezinta pericol social atrage o anumita raspundere juridica, gradul de pericol social fiind în ultima instanta cel care determina natura raspunderii juridice. Odata stabilita contraventia existenta pericolului social nu trebuie dovedita.
Pentru existenta contraventiei se cere în mod obligatoriu ca aceste trasaturi sa existe cumulativ, lipsa oricareia din ele ducând la inexistenta contraventiei. Mai mult, putem observa ca în considerarea unei fapte drept contraventie se stabileste mai întâi daca acea fapta este prevazuta într-un act normativ, cercetarea celorlalte trasaturi ale contraventiei nu se mai justifica.
2.- Elementele constitutive ale contraventiei
Trasaturile esentiale ale contraventiei ofera criteriile generale de diferentiere ale acesteia de alte forme de ilicit juridic (infractiuni sau abateri), dar ele nu pot servi la deosebirea faptelor ilicite, la cunoasterea particularitatilor si elementelor ce compun contraventia.
De aceea, este necesar ca fapta contraventionala sa fie analizata si sub raportul continutului, a elementelor ce o caracterizeaza si o particularizeaza de alte fapte ilicite.
Continutul contraventiei prevazut în norma incriminatoare si poate fi definit ca o totalitate de conditii prevazute de lege pentru caracterizarea unei fapte drept contraventie.
Desi Ordonanta Guvernului nr.2/2001 care reglementeaza regimul juridic al contraventiilor nu le defineste în mod expres, ele nu pot fi altele decât cele ale infractiunii. Mergând pe principiul ca orice lege se completeaza cu dispozitiile altei legi si la contraventii aceste elemente constitutive sunt asemanatoare cu cele din Codul penal.
În stiinta dreptului se face distinctie între continutul juridic - care cuprinde conditia privitoare la existenta faptei sanctionata de lege sau care îi determina gravitatea si continutul constitutiv - care cuprinde totalitatea conditiilor necesare pentru existenta contraventiei si pe care le realizeaza faptuitorul.
Continutul constitutiv, fiind dat întotdeauna în norma incriminatoare, nu poate lipsi din continutul juridic al contraventiei.
În continutul contraventiei sunt prevazute conditii cu privire la anumite elemente ce privesc fapta, faptuitorul, valoarea sociala, bunul, interesul legitim, careia i se aduc atingere, prin contraventie.
Aceste elemente constitutive reprezinta partile componente ale contraventiei, parti ce o particularizeaza deosebind-o de alte fapte ilicite.
Analizând contraventia distingem ca si la infractiune anumite aspecte obiective si subiective care se concretizeaza în existenta la fiecare fapta în parte a patru elemente constitutive: obiect si latura obiectiva, subiect si latura subiectiva. Aceste elemente trebuie sa existe cumulativ la fiecare contraventie, lipsa oricareia din ele ducând la inexistenta faptei ilicite si implicit la imposibilitatea tragerii la raspundere a faptuitorului.
a.- Obiectul contraventiei, îl constituie valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, aparate prin norme de drept administrativ, carora li se aduce atingere sau sunt puse în pericol de fapta savârsita.
În cazul contraventiei vatamarea sau periclitarea relatiilor sociale aparate prin norme de drept administrativ si contraventional, are loc prin lezarea sau periclitarea relatiilor sociale, a bunurilor, valorilor sau intereselor legitime în jurul carora exista acele relatii sociale.
De regula, contraventiile sunt grupate în acte normative având unul sau mai multe obiecte generale, care rezulta din însasi titlul actului. Fiecare contraventie, are însa si un obiect specific rezultat din textul actului normativ care o prevede.
Obiectul contraventiei se deosebeste de cel al infractiunii prin aceea ca valorile, relatiile sociale, bunurile sau interesele legitime, aparate prin normele de drept administrativ, au o importanta sociala mai redusa, ele fiind legate de activitatea organelor ce realizeaza administratia de stat în anumite domenii de activitate, sau privesc unele raporturi sociale de o rezonanta mai redusa, pe când obiectul infractiunii vizeaza valorile fundamentale ale societatii (siguranta statului, ordinea de drept, viata, integritatea si celelalte atribute ale persoanei, proprietatea etc.).
Spre exemplu: infractiunea de "detinere ilegala a unei arme de foc" are ca obiect relatiile sociale care apara viata persoanelor, ordinea si linistea publica, siguranta statului, deci atribute fundamentale, pe când contraventia de "neprezentare a titularului permisului de arma de foc la politie, pentru a i se aplica viza anuala în actul respectiv", are ca obiect relatiile sociale care asigura buna desfasurare a activitatii politiei privind evidenta persoanelor autorizate sa detina arme de foc.
b.- Latura obiectiva - o constituie actiunea sau inactiunea ilicita producatoare a urmarilor socialmente periculoase sau care ameninta anumite valori, relatii sociale, bunuri ori interese legitime si care este considerata ca ilicita în actul normativ ce stabileste si sanctioneaza contraventia.
Actiunea ilicita consta în comiterea unei fapte oprita de norma de drept. Exemplu: "Organizarea si desfasurarea de adunari publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise", contraventie prevazuta si sanctionata de art. 26 lit."a" din Legea nr. 60/1991.
Inactiunea ilicita consta în neîndeplinirea de catre o persoana a obligatiilor ce-i revin din norma de drept (ex. : "neprezentarea persoanei în termen de 48 ore, la cel mai apropiat organ de politie, cu buletinul gasit").
c.- Subiectul contraventiei (autorul) este, potrivit Ord. Guv. Nr. 2/2001, atât persoana fizica cât si persoana juridica care comite fapta contraventionala.
Deci contraventia se concretizeaza printr-o fapta a omului de încalcare a legii, savârsita de acesta cu vinovatie. Ca atare, persoana fizica devine subiect al raspunderii contraventionale.
Pentru ca o persoana fizica sa poata fi subiect al unei contraventii trebuie sa îndeplineasca urmatoarele conditii generale:
A. sa aiba vârsta de 14 ani împliniti. Sub aceasta vârsta minorii nu raspund contraventional. Ordonanta Guv. Nr.2/2001 prevede în art. 11 alin.4 ca minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu obligarea la prestarea unei activitati în folosul comunitatii sau sanctionat cu închisoare contraventionala; Pâna la vârsta de 14 ani se prezuma absolut ca minorul nu are discernamânt, adica nu are dezvoltarea psiho-fizica necesara pentru a-si da seama de implicatia sociala a faptelor sale si nu poate fi stapân pe ele. Minoritatea faptuitorului (sub 14 ani) constituie o cauza care înlatura caracterul contraventional al unei fapte.
B. sa fie responsabila, adica sa fie în deplinatatea capacitatilor mintale, sa poata întelege si judeca caracterul faptelor sale, prevazând în acelasi timp si urmarile lor; Dupa cum se poate observa responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori: unul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a întelege semnificatia actiunilor sale si urmarile lor, si unul volitiv care presupune capacitatea persoanei de a fi stapâna pe actiunile sau inactiunile sale pe care le dirijeaza în mod constient.
C. sa aiba libertate de hotarâre si actiune, adica sa nu fie constrâns (fizic sau psihic) de catre o alta persoana sa comita contraventia, deci sa-si poata determina si dirija liber vointa si actiunea.
În afara acestor trei conditii obligatorii, pentru unele contraventii subiectul trebuie sa aiba o anumita calitate (sa fie posesor al carnetului de conducere auto, al permisului de arma, sa fie un anumit functionar, comerciant etc.).
Când se analizeaza subiectul contraventiei trebuie avut în vedere si subiectul raspunderii contraventionale (adica persoana care este trasa la raspundere în cazul savârsirii acestor fapte) deoarece nu întotdeauna aceste subiecte sunt identice.
Daca în cazul infractiunii subiectul acesteia este întotdeauna si subiect al raspunderii penale, în cazul contraventiei Ordonanta nr.2/2001 referitoare la regimul juridic al contraventiilor prevede posibilitatea sanctionarii cu amenda si a persoanelor juridice. Persoana juridica raspunde contraventional în cazurile si conditiile prevazute de actele normative prin care se stabilesc si se sanctioneaza contraventii.
Acest lucru este un artificiu al actului amintit, deoarece este recunoscut faptul ca persoana juridica nu poate savârsi actiuni, ele fiind ale personalului angajat ce o compune, iar atunci când aceste actiuni îmbraca un caracter contraventional ar trebui în mod normal sa fie considerati autorii acestor fapte.
Deci persoana juridica nu poate fi subiect al contraventiei ci numai subiect al raspunderii contraventionale. Amenzile aplicate persoanelor juridice vor fi imputate de acestea persoanelor fizice angajate care nu si-au îndeplinit obligatiile de serviciu legate de contraventie. Este firesc sa fie asa deoarece persoana juridica îsi îndeplineste atributiile sale prin persoane fizice ce au calitatea de salariati ori angajati.
d.- Latura subiectiva ca element al continutului constitutiv al contraventiei se refera la atitudinea psihica a contravenientului fata de fapta savârsita si urmarile ei. Elementul principal al laturii subiective este vinovatia cu formele ei. La majoritatea contraventiilor acest element constitutiv are forma de intentie, însa la unele fapte se poate întâlni si culpa.
|
