ASPECTE PENALE sI PROCESUAL PENALE
REGLEMENTAREA PROCESUAL PENALĂ sI PENALĂ
A MARTORILOR
În conformitate cu art. 78 C proc. pen. , martorul este persoana care are cunostinta despre vreo fapta sau vreo împrejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului in procesul penal.
Unii autori considera ca proba testimoniala in procesul penal are un caracter de proba fireasca , inevitabila , de instrument necesar de cunoastere a imprejurarilor savârsirii infractiunilor având în vedere ca declaratiile martorilor au o contributie esentiala în solutionarea cauzelor penale. În doctrina s-a precizat ca martorii sunt ,,ochii si urechile justitiei"
În procesul penal martorul are obligatii si drepturi .
Potrivit unei opinii martorul are doua obligatii principale : sa se înfatiseze la locul , ziua si ora indicata în citatie si sa declare tot ceea ce stie cu privire la faptele cauzei. Potrivit altei opinii martorul are trei obligatii si anume :
a) Obligatia de a se prezenta la chemare ( art. 83 C proc.pen.)
Martorul poate fi sanctionat cu amenda în cazul în care lipseste nejustificat (art. 199 C proc. Pen.) iar daca refuza sa se prezinte în fata organului judiciar poate sa fie înfatisat silit.
b) Obligatia de a depune marturie . Martorul nu are dreptul sa
refuze sa dea declaratie decât în anumite cazuri prevazute de lege.
c) Obligatia relatarii adevarului . Atunci când martorul nu este
sincer în declaratii savârseste infractiunea de marturie mincinoasa (art.260 C proc. pen.) . Astfel martorul este obligat sa spuna tot ceea ce stie cu privire la împrejurarile esentiale si sa nu faca afirmatii mincinoase. Potrivit art. 260 C pen. martorul are posibilitatea sa-si retraga marturia , care nu este sincera înainte de pronuntarea hotarârii sau arestarea inculpatului , iar astfel nu va mai fi pedepsit.
Martorul nu are printre obligatii si pe aceea a informarii organului judiciar din proprie initiativa . Calitatea de martor se dobândeste atunci când o persoana este chemata si ascultata de organul judiciar în conformitate cu procedura legala. Organul judiciar poate fi sesizat prin denunt sau plângere . În cazul unei fapte penale grave , persoanele care au cunostinta de savârsirea acestora au obligatia sa încunostinteze organele competente , în caz contrar savârsesc infractiunea de nedenuntare prevazuta de art. 170 C. pen. si art.263 C pen.
Martorul are urmatoarele drepturi :
a) Martorul este protejat prin lege împotriva violentelor si amenintarilor sau constrângerilor , ca orice alta persoana care da declaratii într-un proces penal ( art. 68 C pr. pen. )
b) Martorul are dreptul sa ceara consemnarea declaratiei date asa cum o considera reala si dreptul de a nu raspunde la întrebarile care nu au legatura cu cauza.
c) Martorul are drepturi de ordin patrimonial care vizeaza cheltuielile judiciare , adica cheltuieli de transport , cazare întretinere etc., precum si dreptul la venitul de la locul de munca datorita lipsei de la serviciu.
Exista anumite categorii de persoane care nu pot fi ascultate ca martor sau care nu sunt obligate sa depuna ca martor.
Conform art. 79 C proc. pen. , nu pot fi ascultate ca martor
persoanele obligate sa pastreze secretul profesional. Astfel sunt obligati sa pastreze secretul profesional avocatii , notarii publici, medicii preotii,etc . Personele care divulga secretul de stat , de serviciu sau cel profesional savârsesc infractiuni conform art.298 C pen. (divulgarea secretului economic)si art.196 C pen.(divulgarea secretului profesional )
Potrivit art. 79 al.1 C proc. pen. cei care detin asemenea secrete pot fi ascultati ca martori doar în cazul în care persoana fata de care exista obligatia pastrarii secretului profesional este de acord cu divulgarea secretelor respective. Aceasta dispozitie nu opereaza în cazul savârsirii unei infractiuni contra statului sau contra pacii si omenirii
Conform art. 79 al. 2 C proc. pen. o persoana care are cunostinta de anumite fapte sau împrejurari nu poate sa devina aparator sau reprezentant al uneia dintre parti , calitatea de martor având întâietate fata de cea de aparator.
Potrivit art. 82 C proc. pen. partea vatamata sau partea civila nu poate fi ascultata ca martor în procesul penal.
Art. 80 C proc. pen. arata ca sotul si rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca martori. Aceasta prevedere are în vedere sentimentele de afectiune existente între sot sau rudele apropiate si învinuit sau inculpat. Daca aceste persone doresc sa fie ascultate ca martori vor avea aceleasi drepturi si obligatii ca orice martor.
În calitate de martor poate fi chemata orice persoana fizica ,
indiferent de situatia sociala, vârsta , sex , religie , cetatenie. Minorii pot fi ascultati ca martori. În cazul când acestia nu au împlinit vârsta de 14 ani ascultarea se face in prezenta unuia dintre parinti sau a tutorelui sau a persoanei careia îi este încredintat minorul spre crestere si educare. Pot fi martori si persoane care au anumite infirmitati senzoriale (orbi , surzi) sau psihice , dar se va tine seama de aceste infirmitati în momentul ascultarii . Astfel orbii nu pot fi întrebati despre faptele vazute , surzii despre fapte auzite , etc.
Potrivit art. 84 alin. 1 C. proc. pen. înainte de a fi ascultat , martorul este întrebat despre nume , prenume ,etate , adresa si ocupatie. Apoi este întrebat daca este sot sau ruda apropiata cu partile ( caz în care i se va comunica ca nu are obligatia sa dea declaratie ) , în ce raporturi se afla cu acestea precum si daca a suferit pagube de pe urma infractiunii.
Art. 85 C. proc.pen. prevede ca martorul trebuie sa depuna juramânt înainte de a fi ascultat. Juramântul are urmatoarea formula: ,,Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu !" . În timpul depunerii juramântului, martorul va tine mâna pe o cruce sau biblie. Referirea la divinitate se schimba în functie de credinta religioasa a martorului . Martorii care din motive de confesiune sau constiinta refuza sa depuna juramântul vor rosti urmatoarea formula : ,, Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu ''. Minorul sub 14 ani nu depune juramânt dar i se atrage atentia sa spuna adevarul. Dupa depunerea juramântului , martorului i se aduce la cunostiinta obligatia de a spune numai adevarul , în caz contrar va savârsi infractiunea de marturie mincinoasa.
În cazul în care sunt mai multi martori în cursul urmaririi penale , fiecare este ascultat fara sa fie de fata ceilalti (art.86 alin. 3 si art. 71 alin 2 C. proc.pen.)
Martorului i se aduce la cunostinta obiectul cauzei si i se arata care sunt faptele si împrejurarile despre care trebuie sa declare tot ce stie. Dupa ce martorul a facut declaratia , i se pot pune întrebari cu privire la faptele si împrejurarile care trebuie constatate în cauza , cu privire la persoana partilor , precum si modul în care a l 16516h710q uat cunostinta despre cele declarate (art.86 alin.2 C. proc.pen).
Declaratiile martorilor pot servi la aflarea adevarului în mod neconditionat , astfel condamnarea se poate face datorita declaratiei unui singur martor.
Martorii asistenti . Martorul asistent este peroana care participa în calitate de martor în cadrul unui act procesual . Acesti martori nu cunosc cauza , ei trebuind sa confirme ca modul si rezultatul activitatii procesuale este cel consemnat în actele întocmite. De exemplu în cazul unei perchezitii , martorii asistenti pot confirma daca perchezitia a decurs în conditiile consemnate în procesul verbal. Numarul martorilor asistenti este de minim doi. Nu pot fi martori asistenti minorii sub 14 ani , persoanele interesate în cauza si cei care fac parte din aceeasi unitate cu organul care efectueaza actul procedural.
Procedee speciale de ascultare a martorilor
Confruntarea . Confruntarea are ca obiect lamurirea cauzei atunci când exista contradictii în declaratiile persoanelor ascultate (art.87 C. proc.pen). Persoanele care se confrunta vor da declaratii una în prezenta celeilalte , fiind ascultate numai asupra faptelor si împrejurarilor care se contrazic în declaratiile date anterior (art.88C.proc.pen.). Este posibil ca persoanele confruntate sa-si puna singure întrebari , iar declaratiile date prin confruntare se consemneaza intr-un proces- verbal.
În urma reaudierii , persoanele pot reveni asupra declaratiilor anterioare iar daca contradictiile persista si dupa confruntare , organul judiciar poate cere o noua evaluare a probelor existente sau administrarea de probe suplimentare.
PROGRAMUL DE PROTECŢIE A MARTORILOR
Legea privind protectia martorilor reglementeaza asigurarea protectiei si asistentei martorilor a caror viata , integritate corporala sau libertate este amenintata ca urmare a detinerii de catre acestia a unor informatii ori date cu privire la savârsirea unor infractiuni grave , pe care le-au furnizat sau au fost de acord sa le furnizeze organelor judiciare si care au un rol determinant în descoperirea infractorilor si în solutionarea unor cauze ( art.1 Lg. nr.682/ 2002 ).
Pentru o colaborare cât mai buna cu martorul , anchetatorul , în cadrul ascultarii, trebuie sa discute cu acesta despre importanta prevederilor Lg. nr. 682/2002. Aceasta lege are scopul sa-i încurajeze pe martori de a spune adevarul fara sa se teama de eventuale pericole care urmeaza ca urmare a declaratiilor date organelor judiciare.
Martorului trebuie sa i se aduca la cunostinta despre existenta Oficiului National pentru Protectia Martorilor (O.N.P.M) care functioneaza în cadrul Ministerului de Interne si sub ordinea Inspectoratului General al Politiei Române.
Potrivit alineatului 2 , articolul 3 din prezenta lege , O.N.P.M are urmatoarele atributii :
primeste propunerile de includere în program ;
ia toate masurile necesare în vederea includerii Programului si urmareste realizarea acestuia în cele mai bune conditii ;
desemneaza o persoana de legatura între martorul protejat si O.N.P.M. , precum si o alta persoana care sa asigure aceasta legatura în situatii critice;
încheie Protocolul de protectie cu fiecare martor protejat si întocmeste si include schema de sprijin a acestuia ;
organizeaza o baza de date proprie;
asigura confidentialitate deplina a informatiilor si datelor gestionate ;
gestioneaza , cu aprobarea ministrului de interne, fondurile banesti necesare includerii Programului , primite de la bugetul de stat, precum si din programele de finantare externa;
persoana sa fie inclusa în Program trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii :
a) sa aiba calitate de martor sau sa fie membru de familie sau persoana apropiata cu martorul iar informatiile trebuie sa se refere la infractiuni grave sau la recuperarea unor prejudicii deosebite (peste 50.000 euro);
b) persoana se afla în stare de pericol , adica viata , integritatea corporala sau libertatea este amenintata ca urmare a informatiilor furnizate organelor judiciare ;
c) exista o propunere motivata din partea organelor abilitate
Protocolul de protectie care se încheie între O.N.P.M. si martorul protejat va cuprinde : obligatiile martorului protejat , obligatiile O.N.P.M., persoanele de legatura si situatiile în care protectia si asistenta înceteaza.
Potrivit art. 11 din prezenta lege , martorul protejat are , în principal , urmatoarele obligatii :
a) sa furnizeze informatiile si datele pe care le detine , cu caracter determinant în aflarea adevarului în cauza ;
b) sa se conformeze masurilor stabilite în schema de sprijin;
c) sa se abtina de la orice activitate care l-ar putea pune în pericol sau care ar putea compromite punerea în aplicare a programului ;
d) sa nu contacteze nici o persoana cunoscuta sau persoana din medii infractionale , în cazul aplicarii masurilor de protectie de la art. 12 alin.(2) lit. e)-h) si a masurilor de asistenta prevazute la art. 12 alin. (3) ;
e) sa informeze imediat O.N.P.M. cu privire la orice schimbare aparuta în viata personala si în activitatile pe care le desfasoara în perioada aplicarii Programului , precum si în cazul intrarii involuntare în contact cu persoanele prevazute la lit. d) ;
Potrivit art. 12 ,O.N.P.M. are obilgatia de a întocmi o schema
de sprijin pentru fiecare martor protejat care sa cuprinda masuri de protectie si asistenta , precum si obligatia de a le implementa.
Alineatul (2) enumera masurile de protectie ce pot fi prevazute , singure sau cumulat , în cadrul schemei de sprijin si anume :
a) protectia datelor de identificare ale martorului protejat ;
b) protectia declaratiei acestuia;
c) ascultarea martorului protejat de catre organele judiciare sub o alta identitate decât cea reala sau prin modalitati speciale de distorsionare a imaginii si vocii ;
d) protectia martorului aflat în stare de retinere , arestare preventiva sau în executarea unei pedepse privative de libertate , în colaborare cu organele care administreaza locurile de detinere;
e) masuri sporite de siguranta la domiciliu , precum si de protejare a deplasarii martorului la si de la organele judiciare ;
f) schimbarea domiciliului ;
g) schimbarea identitatii;
h) schimbarea înfatisarii;
Masurile de asistenta sunt prevazute în alin (3) si anume :
a) reinsertia în alt mediu social;
b) recalificarea profesionala;
c) schimbarea sau asigurarea unui loc de munca;
d) asigurarea unui venit pâna la gasirea unui loc de munca;
Includerea în program se face prin propunere care poate fi
adresata procurorului de catre organul de cercetare penala (în faza urmaririi penale ) sau judecatorului de catre procuror (în faza de judecata) - (art. 5) . În termen de maxim 5 zile de la primirea propunerii instanta sau procurorul (dupa caz) se va pronunta asupra propunerii (art. 7) . Atunci când fata de martorul aflat în stare de pericol se impun masuri imediate de protectie , se pot lua masuri urgente de catre unitatea de politie sau , dupa caz , de organul care administreaza locul de detinere , masuri care trebuie comunicate procurorului în termen de 24 de ore (art.15)
Martorul poate fi avertizat ca dupa ce se vor lua masurile de protectie iar martorul va induce în eroare organul de urmarire penala sau instanta de judecata prin datele si informatiile prezentate se sanctioneaza cu închisoare de la 5 la 10 ani
3. REGLEMENTAREA PENALĂ A CALITĂŢII DE
PERSOANĂ VĂTĂMATĂ
Dupa modul în care sunt implicati în savârsirea infractiunii ,
subiectii infractiunii se împart în subiecti activi si subiecti pasivi.
Subiectul activ al infractiunii este persoana care a savârsit fapta, în calitate de autor , sau a participat la savârsirea infractiunii în calitate de instigator sau complice.
În doctrina penala subiectul pasiv este definit ca fiind persoana fizica sau juridica titulara a valorii sociale ocrotite si care este vatamata ori periclitata prin infractiune. Subiectul pasiv special al infractiunii este persoana fizica sau juridica , titulara a valorii sociale impotriva careia s-a îndreptat infractiunea si care a suportat raul cauzat prin savârsirea infractiunii . De regula , subiectul pasiv al infractiunii este persoana pagubita (furt , distrugere, etc.) dar exista situatii când subiectul pasiv al infractiunii este o alta persoana decât cea pagubita ca de exemplu în cazul infractiunii de omor (subiectul pasiv este victima iar subiectul pagubit este persoana întretinuta de victima ).
Exista conditii speciale cu privire la subiectul pasiv care se gasesc în continutul unor infractiuni . Potrivit art.239 C.pen.în cadrul infractiunii de ultraj subiectul pasiv trebuie sa fie un functionar care îndeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat. Subiectul pasiv general este reprezentat de stat care este titularul actiunii penale , pe care o exercita în numele societatii , garantând astfel ocrotirea personei vatamate. Dualitatea subiectilor pasiv general si pasiv special îsi are rezonanta sa particulara în planul tacticii criminalistice.
Exista situatii când o persoana nu-si mai poate determina în mod liber vointa si savârseste o fapta prevazuta de legea penala. Acesta este cazul constrângerii fizice si morale , una dintre cauzele care înlatura caracterul penal al faptei , caz în care fapta celui constrâns nu este infractiune , deoarece faptuitorului îi lipseste vinovatia.
Prin intermediul unei tactici specifice pot fi solutionate multe infractiuni , mai des in ceea ce priveste latura obiectiva , care sunt savârsite prin violenta sau în urma carora ramân victime. De exemplu infractiuni împotriva vietii , infractiuni de vatamare corporala (art.181 si art.182 C. pen.) , infractiunea de tâlharie (art. 239 C. pen.) , violul (art.197 C.pen.) etc.
4. REGLEMENTAREA PROCESUAL PENALĂ
A PERSOANEI VĂTĂMATE
Art. 24 C. proc.pen prevede ca persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica , morala ori materiala , daca participa în procesul penal , se numeste parte vatamata.
În literatura de specialitate s-a sustinut ca încalcarea prin infractiune a unor drepturi personale nepatrimoniale ale unei persoane nu poate fi compensata printr-o reparatie materiala. În prezent doctrina si practica judiciara au admis obligarea la plata unor despagubiri pentru daune morale provenite în urma unor infractiuni. Atunci când partea vatamata solicita pretentii materiale trebuie sa se constituie ca parte civila (art.24 C.proc.pen.)
În doctrina juridica18 se face distinctie între persoana vatamata si parte vatamata. Persoana vatamata este persoana care a suferit un prejudiciu ca urmare a savârsirii unei infractiuni . Atunci când persoana vatamata participa în procesul penal se numeste parte vatamata. Astfel, ambele calitati pot sa apartina unei singure persoane dar raporturile juridice sunt diferite. De asemenea exista distinctie între notiunea de persoana vatamata si victima. Deosebirea se refera la faptul ca persoana vatamata poate fi o persoana fizica sau o persoana juridica iar victima nu poate sa fie decât o persoana fizica.
Constituirea ca parte vatamata. Potrivit Codului de procedura penala, oricarei persoane care a suferit o vatamare materiala fizica sau morala prin savârsirea unei infractiuni i se recunoste calitatea de parte vatamata.
Pentru ca persoana vatamata sa poata deveni parte vatamata trebuie sa îndeplineasca , cumulativ, trei conditii :
a) sa aiba vocatie la dobândirea calitatii de parte vatamata.
Potrivit unei opinii 20 o astfel de vocatie are numai persoana fizica ; se argumenteaza ca functia îndeplinita de partea vatamata depaseste scopul pentru care sunt înfiintate persoanele juridice. Într-o alta opinie , vocatia la calitatea de parte vatamata o au atât persoanele fizice cât si persoanele juridice. Se sustine ca art.24 alin.1 C.proc.pen. nu face distinctie între persoana fizica si cea juridica.
b) manifestarea de vointa . Persoana vatamata trebuie sa-si manifeste vointa , implicit sau explicit , pentru a fi considerata parte vatamata. Manifestarea de vointa exista atunci când persoana vatamata efectueaza acte specifice sustinerii laturii penale a procesului ca de expemplu introducerea de cereri la organele judiciare , solicitarea de a fi ascultate anumite persoane , etc.
c) termenul . Potrivit acestei conditii manifestarea de vointa trebuie sa se produca în termenul prevazut de lege . Acest termen este diferit tinând cont de faptul ca actiunea penala se poate pune în miscare la plângerea prealabila a personei vatamate sau din oficiu.
În cazul infractiunilor cercetate în urma plângerii prealabile, termenul este de doua luni atunci când persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul (art.284 alin.1 C.proc.pen.). În cazul minorilor sau incapabililor termenul curge de la data când persoana îndreptatita a reclama pentru persoana vatamata , a cunoscut cine este faptuitorul (art.284 alin.2 C.proc.pen) .
În cazul infractiunilor care se pun în miscare din oficiu , constituirea ca parte vatamata se poate face în cursul urmaririi penale, în momentul punerii în miscare a actiunii penale sau în faza de judecata , în prima instanta , pâna la citirea rechizitoriului. Conform art.76 alin.2 si art.320 alin.1 C.proc.pen. organele judiciare au obligatia sa încunostinteze persoana vatamata ca are dreptul sa dobândeasca calitatea de parte vatamata.
Drepturile partii vatamate. Drepturile pe care le dobândeste persoana vatamata pot fi grupate în doua categorii :23
a) drepturi procesual penale în cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune în miscare din oficiu :
dreptul de a participa la efectuarea unor acte de urmarire penala , care se poate face direct sau prin reprezentant
dreptul la asistenta juridica ( art.173alin.1 C.proc.pen.).
Instanta de judecata este obligata sa desemneze un aparator atunci când partea vatamata nu se poate apara singura (art.173 alin.3 C.proc.pen). Potrivit art.173 alin.2 C.proc.pen. , în cursul judecatii aparatorul exercita drepturile partii pe care o asista. Printre altele aparatorul are dreptul sa asiste la ascultarea partii pe care o apara (art.173 alin.1 C.proc.pen).
dreptul de a fi citat. Potrivit art. 291 alin.1 C.proc.pen. judecata poate avea loc numai daca partile sunt legal citate si procedura este îndeplinita.
dreptul de a fi ascultata în calitate de parte vatamata (art.76 C.proc.pen.). Organul de urmarire penala are obligatia sa asculte persoana care a suferit o vatamare prin savârsirea unei infractiuni. Înainte de a fi ascultata persoana vatamata trebuie sa fie încunostintata despre faptul ca poate participa în proces ca parte vatamata si despre termenul pâna la care poate dobândi aceasta calitate în procesul penal (art.76 alin.2 si 320 alin.1 C.proc.pen.). Potrivit art.64 si 75 C.proc.pen. , declaratia persoanei vatamate constituie mijloc de proba.
Daca persoana vatamata doreste sa participe în proces ca parte vatamata , va fi ascultata în aceasta calitate.
Deoarece partea vatamata are un anumit interes în cauza (tragerea la raspundere penala a inculpatului ), legea prevede ca declaratiile sale facute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevarului numai daca sunt coroborate cu fapte sau împrejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente în cauza ( art.75 C.proc.pen.)
Persoana vatamata va fi ascultata , în mod obligatoriu , si în faza de judecata (art.326 C.proc.pen.) si va avea cuvântul în cadrul dezbaterilor ( art.340 C.proc.pen), fiind în masura sa utilizeze de caile ordinare de atac.24
b) drepturi procesual penale ale partii vatamate, în cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face la plângerea prealabila .
dreptul de a sustine învinuirea. De obicei învinuirea este sustinuta de procuror. În anumite cazuri, când procurorul nu este prezent în instanta, partea vatamata poate sa sustina singura învinuirea ca de exmplu în cazul infractiunilor de ,,lovire sau alte violente "( art.180 C.pen.) ,,insulta " (art.205 C.pen.), ,,calomnie"(art.206C. pen), ,,amenintare" (art. 193 C.proc.pen) etc.
Organul judiciar are obligatia sa cheme si sa asculte persoana vatamata (art.76 C.proc.pen.). Neaudierea partii vatamate duce la desfiintarea sentintei, deoarece potrivit art.75 C.proc.pen. declaratia , în masura coroborarii cu alte probe în cauza, costituie mijloc de proba.25
Ascultarea ca martor a persoanei vatamate nu poate avea loc când acesta , dupa ce s-a constituit parte civila a renuntat la despagubiri, dar a continuat sa participe în proces ca parte vatamata.26
Ascultarea partii vatamate se face potrivit acelorasi reguli procedurale care se aplica învinuitului sau inculpatului (respectiv prevederile art.70-74 C.proc.pen.)
Astfel înainte de a fi ascultata partea vatamata este întrebata cu privire la nume, prenume , data si locul nasterii, adresa, ocupatie, cetatenie, studii, situatie militara sau alte date pentru stabilirea situatiei personale.
Partii vatamate i se va aduce la cunostinta fapta care formeaza obiectul cauzei si i se va pune în vedere sa declare tot ce stie cu privire la fapta , iar apoi i se vor pune întrebari.
Declaratiile partii vatamate se consemneaza în scris.
Ţinând cont ca partile sunt interesate în cauza, declara-
tiile fac dovada în masura în care se colaboreaza cu ansamblul probelor existente în cauza. Din aceleasi considerente ascultarea partilor nu poate avea loc sub prestare de juramânt.27
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
JUDICIARE sI A MARTORULUI
ASPECTE INTRODUCTIVE
Definind marturia , din perspectiva psihologiei judiciare ,
Marturia trebuie cercetata distinct de martor sub toate aspectele pe care le implica, implicit din perspectiva psihologica, aceasta fiind logica cercetarii. Astfel, Enrico Altavilla în lucrarea ,,Psichologia giudiziaria ", insista asupra faptului ca ,, fenomenul psihologic al marturiei are un dublu aspect, subiectiv si obiectiv : capacitatea psihologica a individului de a depune marturie, proprietatea obiectului sau evenimentului de a forma obiectul marturiei.
Astfel, trebuie avute în vedere urmatoarele aspecte :
a) testimoniabilitatea. Este acea trasatura a evenimentului judiciar de a putea forma obiect al probatiunii, având în vedere ca anumite chestiuni sunt exceptate de la probatiunea testimoniala ;
b) memorabilitatea. Consta în capacitatea obiectului de a putea fi memorat ;
c) fidelitatea . Consta în capacitatea individului de a-si aminti evenimentul judiciar si a depune marturie ;
d) sinceritatea. Consta în disponobilitatea subiectiva a individului de a spune adevarul.
parte de depozitiile martorilor. Aceste probe indica un anumit numar de probleme , între care : erorile involuntare pe care martorii le comit în mod frecvent , retinerile unor martori de a depune marturie, de teama consecintelor pe care le-ar putea suferi în urma declaratiilor facute , afacerile judiciare aranjate , publicitatea audierii , instructiunile pe care avocatii le dau martorilor pentru a depune într-un fel , etc. 30
Studiile criminologilor Vidal si Magnol au scos în evidenta anumite carente de fidelitate ale marturiei judiciare si anume : o marturie integral fidela este o exceptie ; un martor sincer se poate afla în eroare ; întinderea si fidelitatea unei marturii judiciare se diminueaza proportional cu vechimea faptelor destainuite ; valoarea depozitiilor nu este proportionala cu numarul martorilor , iar o minoritate poate avea dreptate împotriva unei puternice majoritati ; un numar mare de anormali , necunoscuti ca atare sunt ascultati ca martori si deformeaza adevarul ca urmare a tulburarilor si handicapurilor personale .
Privita sub raport psihologic , marturia constituie rezultatul interactiunii dintre însusirile psihice ale celui ce comunica informatia si realitatea faptului perceput. Astfel , critica stiintifica a marturiei impune cunoasterea celui de la care emana marturia în lumina contradictorie a personalitatii : principalietatea , onestitatea , corectitudinea , modestia si generozitatea în fata necinstei, nesinceritatii, egoismului, lasitatii, egocentrismului , iar pe de alta parte cunoasterea subiectului sub raportul conditiilor fiziopsihice, a raporturilor acestuia cu ambianta, adica cu pricina judiciara si cu participantii la proces. În general aceasta este problematica psihologica a marturiei judiciare , marturie pe care studiile de psihologie juridica si de criminologie o scot în evidenta , oferind solutii care sa permita evaluarea legala si temeinica a probelor testimoniale.
În ceea ce priveste forta probanta a marturiei în doctrina au existat mai multe opinii. Astfel proba cu martori fiind simplu de administrat si de evaluat a fost privita uneori cu o doza de neîncredere , de scepticism , astfel încât credibilitatea acestei probe a fost diminuata.
Într-o opinie asemanatoare s-a afirmat ca proba testimoniala este aparent fragila , uneori înselatoare si cu o valoare destul de aleatorie .
În doctrina exista concluzia potrivit careia, marturia reprezinta o trecere a realitatii prin filtrul subiectivitatii martorului , dar si prin cel al organului judiciar care apreciaza valoarea probanta a declaratiilor martorului , având în vedere ca exista anumite cauze ale relativitatii marturiei printre care cele mai importante sunt :imperfectiunea organelor de simt, procese psihice distorsionate, convingerea cvasi-generala (potrivit careia declaratiile martorilor trebuie sa fie o reproducere fidela a realitatii ).
2. RELAŢIA MARTOR - MAGISTRAT DIN PUNCT DE
VEDERE PSIHOLOGIC
În cazul procesului depunerii marturiei se creaza relatia procesuala ,,martor - magistrat'', care desi este o relatie juridica, este si o relatie psihologica de comunicare intercerebrala între martor si magistrat, cu respectarea regulilor procesuale.
Relatia juridica ,, martor -magistrat '' sta la baza activitatilor procesual juridiciare de identificare, administrare, apreciere si valorificare a probelor în scopul solutionarii cauzelor judiciare , indiferent de natura lor. Conditia esentiala a intercomunicarii cerebrale dintre martor si magistrat este aceea ca martorul sa fie de buna-credinta , sa-si învinga teama , interesul sau indiferenta , iar magistratul sa-l ajute pe martor sa câstige curaj si responsabilitate , necesare pentru stabilirea adevarului.
Articolul 62 din C.proc.pen. prevede ca ,,În vederea aflarii adevarului , organul de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele , pe baza de probe .'' Relatia ,, martor-magistrat'' îl intereseaza nemijlocit pe magistrat , deoarece în procesul penal modern , magistratul este ultimul însarcinat cu verificarea temeiniciei si legalitatii administrarii si aprecierii probelor în cursul urmaririi penale , trebuind sa corecteze si eventualele erori ale organului de urmarire penala înainte de pronuntarea unei hotarâri judecatoresti. De asemenea , este posibil ca sarcina primei audieri sa revina magistratului atunci când apararea propune audierea unor persoane care nu au fost audiate în faza de urmarire penala.
Audierea în fata instantei este deosebita de audierea din faza de urmarire penala, deoarece aceasta se realizeaza în contradictoriu, martorul trebuind sa raspunda întrebarilor apararii si acuzarii care reprezinta interese opuse , magistratului revenindu-i dificila sarcina de a asigura conditiile unei audieri obiective, prevenirea stresarii sau sugestionarii martorilor , chestiuni psihologice esentiale.
Exista situatii în practica în care martorii schimba continutul depozitiilor date în faza de urmarire penala. De obicei , martorii motiveaza prin incorectitudine în faza de urmarire penala (constrângeri , intimidari) sau prin actiuni abuzive astfel încât martorul nu poate relata adevarul. De asemenea , exista situatii în care martorul , desi a relatat adevarul în faza de urmarire penala , revine în faza de judecata cu alte declaratii ca urmare a sfaturilor avocatilor sau la insistenta partilor. În aceste situatii, magistratul are obligatia de a stabili când martorul a spus adevarul, motivând retinerea unei depozitii precum si înlaturarea celei opuse. Magistratul are posibilitatea de a restitui cauza organelor de urmarire penala , pentru ca acestea sa stabileasca motivele revenirii , recomandat fiind sa se trimita catre un alt organ de urmarire penala, martorii fiind astfel protejati de eventuale abuzuri.
Într-o opinie (Tudorel Butoi ) , cea mai eficienta solutie de testare a martorului care revine asupra depozitiei este tehnica de detectie ,, POLIGRAF '', testarea putând fi efectuata chiar în fata instantei, cu acordul acesteia. Probabil , în viitor , se va sustine folosirea unei tehnici noi, aparuta în anul 2003 , care foloseste un calculator (laptop) prevazut cu o camera digitala si studiaza miscarea muschilor fetei , acest sistem fiind mai performant decât orice alta tehnica de detectie. Astfel, se considera ca în acest fel s-ar transa în mod definitiv disputa existenta în doctrina straina si nationala cu privire la o insuficienta exigenta în practica judecatoreasca de a asigura deplina egalitate între aparare si acuzare si frecventele casari de solutii motivate pe revenirile martorilor la propriile depozitii.
În doctrina se mentioneaza ca : ,, Judecatorii sunt convinsi ca numarul martorilor mincinosi este imens , dar rare sunt condamnarile pentru marturie mincinoasa '' .
În concluzie consider ca relatia ,,martor-magistrat '' are o mare importanta , în special pentru magistrat , stapânirea fenomenelor psihologice ajutându-l sa descopere adevarul în cauza respectiva.
3. PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
JUDICIARE DE BUNĂ CREDINŢĂ
Psihologia judiciara ofera metode si criterii care permit justitiei sa depisteze anumite marturii false sau eronate , dar de buna credinta , dar si marturiile mincinoase , de rea credinta.
Marturia de buna credinta este acea marturie care , depusa sub prestare de juramânt , nu este mincinoasa , nu izvoraste din reaua credinta a martorului si astfel nu intra sub incidenta legii penale. O parte din marturiile de buna credinta pot avea însa aceleasi urmari ca si marturiile de rea credinta , adica acele marturii eronate . Analizarea acestor marturii din punct de vedere psihologic , are o mare importanta pentru practicienii din sistemul judiciar.
,, Cauzele marturiilor judiciare bazate pe buna credinta , dar false în continutul lor esential (adica cel care produce efecte juridice ), nu sunt de natura criminologica si de natura fiziologica sau psihologica neintentionala " .
Potrivit legii procesual penale magistratul are obligatia de a cerceta si stabili ,, cauzele alterarii marturiilor judiciare " prin experimente , expertize , biodetectie , testari intersubiective , etc.
Potrivit unei opinii , ,, Erorile si denaturarile care apar în reletarile subiectilor - sau în depozitiile martorilor , când este vorba de depozitii în justitie - pot sa fie consecinta fie a unei perceptii eronate ori lacunare , fie a unei atitudini care poate orienta atât perceptia cât si reproducerea într-o anumita directie , fie a unui interval mai lung de la perceptie la relatare , fie a unor întrebari sugestive , la care conditii se mai pot adauga si altele ( de exemplu , discutiile dintre ,, martori ")"
Într-o alta opinie , în categoria cauzelor alterarii marturiilor este inclus si ,, unghiul de deviere ". Prin acesta întelegem ca marturia sincera reprezinta doar o reflectare a realitatii , din punct de vedere subiectiv în ceea ce îl priveste pe martor iar ,, între realitatea obiectiva si reflectarea ei subiectiva , exista un unghi de deviere " .
În ceea ce priveste cauzele ,, unghiului de deviere ", experimente psihologice au stabilit numeroase exemple în legatura cu particularitatile generale ale psihicului (subiectivismul , subiectivitatea, constructivismul , activismul ). Acestea afecteaza capacitatea omului de a reda realitatea iar printre cauze mentionez : existenta pragurilor minime si maxime de receptie ; capacitatea redusa a senziorialitatii umane de a receptiona toate informatiile din jur ; incapacitatea creierului uman de a prelucra toate informatiile primite ; adausul la informatiile initiale , etc. Daca dorim sa cunoastem cauzele ,, unghiului de deviere " este necesar sa studiem procesul de formare a marturiei. Acest proces are un moment initial , adica evenimentul judiciar , care este independent de viitorul martor , si momentul final , adica marturia.
Între cele doua momente au loc patru etape , pe care am sa le analizez în continuare ; esential este sa retinem ca evenimentul este obiectul marturiei, iar marturia este reflectata în fata autoritatilor prin depozitia martorului care s-a aflat în contact cu evenimentul.
PROCESUL PSIHOLOGIC DE FORMARE A MĂRTURIEI
realitatii obiective este format din patru faze si anume :
receptie senzoriala a informatiilor ;
prelucrarea sau decodarea informatiilor ;
memorarea sau stocare informatiilor ;
reactivarea informatiilor (reproducerea sau recunoasterea);
Într-o alta opinie 42 acest proces este împartit în doar trei
faze si anume : perceperea , memorarea si reproducerea .
Procesul de cunoastere a realitatii depinde , în esenta , de capacitatea fiecarei persoane de a receptiona informatiile primite , de a le prelucra , dar si de subiectivismul si de selectivitatea sa psihica , cu alte cuvinte de o multime de factori.43 Acesti factori pot influenta si modul de redare sau recunostere a faptelor si persoanelor.
RECEPŢIA SENZORIALĂ
Receptia senzoriala este prima faza a procesului de formare a
marturiei si se caracterizeaza prin obtinerea de catre martor a informatiilor despre eveniment , acesta devenind obiect de receptie senzoriala. Receptia cuprinde doua procese psihice : senzatiile si perceptiile.
3.1.1.1 SENZAŢIA.TIPURI DE SENZAŢII sI ROLUL ACESTORA ÎN FORMAREA MĂRTURIEI
,,Senzatiile sunt procese psihice senzoriale elementare de cunoastere a însusirilor concrete, luate separat, ale obiectelor ,când acestea stimuleaza receptorul unui singur organ de simt ".44 În alta opinie , ,,senzatiile reprezinta cele mai simple procese psihice si constau în reflectarea în creierul omului a însusirilor obiectelor si fenomenelor lumii reale , care actioneaza nemijlocit asupra receptorilor".
Senzatiile apar în functie de intensitatea stimulilor care actioneaza asupra analizatorilor. Senzatia se naste doar atunci când stimulul atinge un prag minim care sa poata produce senzatia iar cu cât analizatorul este mai sensibil senzatiile se produc prin stimuli mai putin intensi. De asemenea , exista si o intensitate maxima a stimulilor, iar când aceasta este depasita , senzatiile nu se mai produc. Intensitatea minima sau maxima prin care stimulii pot produce o senzatie poarta denumirea de ,, pragurile senzatiei " iar aceasta variaza de la o persoana la alta sau la o aceeasi persoana dar în anumite momente (vârsta). Magistratul trebuie sa aprecieze în fiecare caz în parte limitele posibilitatilor de perceptie ale unui martor. 46
Cunosterea pragurilor senzatiilor are un rol important în procesul formarii depozitiilor martorilor, astfel organele judiciare vor putea aprecia daca faptele relatate de martor se situeaza în limitele posibilitatilor sale de perceptie , daca faptul putea fi perceput integral sau numai în parte, sa deosebeasca declaratiile exacte de cele inexacte, sa explice de ce un anumit fapt a fost perceput de anumiti martori în vreme ce altii, aflati în aceleasi conditii , nu l-au perceput. Cunoasterea pragurilor senzatiilor este de asemenea utila la alegerea , la selectionarea , în functie de împrejurarile proprii cauzei date , a martorilor , în raport de activitatea organelor lor de simt si la diferentierea procedeelor tactice de audiere , în raport de sensibilitatea martorilor.
Analizatorul este definit ca fiind sistemul sau aparatul organismului uman , alcatuit din receptori (organe de simt) , centrii nervosi (situati, în general ,pe scoarta cerebrala) si cai nervoase de transmitere între receptori si centrii nervosi. Exista mai multe tipuri de analizatori astfel încât exista cinci grupe de senzatii si anume : senzatii auditive , senzatii vizuale , senzatii cutanate , senzatii olfactive si senzatii gustative. Dintre acestea cele mai importante sunt senzatiile auditive si vizuale deoarece prin intermediul acestora obtinem cele mai multe informatii cu privire la mediul înconjurator .
Exista si alte categorii de senzatii care au un rol important pentru organismul uman dar în ceea ce priveste cercetarea criminalistica au o importanta redusa. Astfel sunt senzatiile organice , care reflecta starea organelor interne , senzatiile kinestezice , ce constituie o reflectare a miscarilor proprii , senzatiile de echilibru, etc.
A. Senzatiile cutanate se produc prin stimularea receptorilor din piele si sunt de mai multe feluri :
a) Senzatii tactile sunt determinate de presiunea
obiectelor cu care intram în contact iar cu ajutorul lor obtinem informatii despre consistenta, duritatea sau asperitatea obiectelor. Sensibilitatea tactila cea mai ridicata este pe vârful degetelor, buze si suprafata limbii iar cea mai scazuta este pielea de pe spate. Sensibilitatea tactila este mai mare la anumite persoane lipsite de vreun analizator sau la anumite peroane care exercita anumite meserii sau profesii în care simtul tactil este foarte solicitat.
,,Afectata însa de imperfectiunile acestui organ de simt si expusa iluziilor , marturia întemeiata pe senzatiile tactile va trebui supusa unei cenzuri riguroase din partea organelor judiciare".
b) Senzatiile termice se produc datorita unor stimuli
termici (de rece sau de cald) prin diferentierea dintre temperatura corpului si cea din mediu. Senzatiile termice se produc atunci când obiectele aflate la o anumita temperatura vin în contact direct cu pielea sau atunci când stimularea termica se produce de la distanta.
,,La aprecierea marturiei a carei sursa o constituie senzatiile termice va trebui sa se tina seama de fenomenul de adaptare senzoriala, adica de modificarea sensibilitatii analizatorilor , în functie de intensitatea stimularii care are drept rezultat o crestere a sensibilitatii în conditiile unor stimuli slabi si o descrestere a acesteia în conditiile unor stimuli puternici ." Acest fenomen are o importanta practica atunci când martorul trebuie sa aprecieze temperatura în cazul trecerii bruste dintr-un mediu cu o temperatura ridicata în altul cu o temperatura scazuta sau viceversa.
c) Senzatiile de durere (sau algice) sunt determinate
de anumiti stimuli (mecanici , termici , chimici ) prin vatamarea tesuturilor organismului.
B. Senzatiile olfactive (osmice) sunt determinate de substante
aflate în stare gazoasa sub forma de vapori prin stimularea receptorilor olfactivi. Simtul mirosului difera de la o persoana la alta. De asemenea persoanele care au lipsa unul sau mai multi analizatori (auditiv , vizual,etc.) , sunt foarte sensibile la senzatiile olfactive.
,, Marturia întemeiata exclusiv pe senzatiile olfactive nu poate oferi decât informatii asupra naturii obiectului, fara posibilitatea de localizare în spatiu a stimulilor si cu atât mai putin de a identifica persoane sau obiecte . De asemenea , trebuie sa se tina cont si de fenomenul de adaptare olfactiva deoarece din momentul intervenirii adaptarii , senzatiile nu mai sunt percepute . " Astfel ,daca patrundem într-o încapere cu un miros puternic (fum de tutun , parfum) vom observa ca dupa câteva minute de adaptare senzatia va fi simtita mult mai usor în comparatie cu momentul initial .
C. Senzatiile gustative sunt produse prin stimularea
receptorilor gustativi situati pe suprafata limbii prin dizolvarea diverselor substante în saliva. Omul percepe patru senzatii de gust : dulce, amar , acru si sarat.
În practica exista putine situatii în care marturia se
bazeaza pe senzatiile gustative dar se poate întâlni în situatii de otravire, intoxicatii alimentare ,etc. În cazul marturiei bazate pe senzatiile gustative, martorii pot furniza informatii despre natura senzatiei gustative (dulce , amar , etc. ), pot sa încerce sa faca o asemanare cu o substanta cunoscuta, pot sa aprecieze daca senzatia de gust este placuta sau neplacuta.
Trebuie sa se tina cont de faptul ca aprecierea gustului (de exemplu gust placut si gust neplacut) difera de la o persoana la alta. De asemenea, temperatura are un rol foarte important în receptie prin punerea în evidenta a gustului. Senzatia de gust poate fi influentata si de situatia în care se amesteca anumite substante, si astfel se poate schimba sau nu, aspectul sau culoarea (de exemplu un aliment poate fi amestecat cu
o substanta toxica).
D. Senzatiile auditive (Receptia auditiva
a) amplitudinea , care da intensitatea sunetului (mai tare
sau mai slab) ;
b) frecventa , care da înaltimea sunetului (mai gros sau mai ascutit) ;
c) forma undei , care da timbrul (astfel persoana poate fi localizata în spatiu si identificata);
În raport cu împrejurarile asupra carora martorul este
chemat sa redea cuvintele sau vorbirea, am putea distinge urmatoarele situatii frecvent întâlnite la ascultarea martorului :53
a) Martorul care a receptionat vorbirea, este chemat sa recunoasca , sa identifice pe baza vocii si vorbirii persoana de la care emana aceste emisiuni verbale ;
b) Martorului i se cere sa reproduca fidel cuvinte, termeni, expresii, numere, cifre rostite, percepute de acesta în diferite împrejurari (adrese, numere de telefon, nume de persoane sau localitati ) ;
c) In alte cazuri martorului i se va cere sa reproduca sensul convorbirii si sa nu reproduca fidel termenii care alcatuiesc o fraza ;
În cazul perceptiei vorbirii este important modificarea
tonului cu care sunt rostite cuvintele, frazele, etc., care pune în evidenta anumite cuvinte în detrimentul altora.
În ceea ce priveste aprecierea distantei dintre sursa sonora si organul de receptie , aceasta se afla într-un raport direct cu intensitatea sau cu taria sunetului , însa aprecierea se face si în functie de natura sunetului , adica daca martorul este familiarizat sau nu cu sunetul respectiv , în cazul în care martorul nu este familiarizat cu un sunet, posibilitatea determinarii distantei fiind exclusa. Aprecierea distantei poate fi influentata si de fenomenele atmosferice.
Alti factori care pot perturba aprecierea directiei si a distantei sunt fenomenele acustice de ecou si reverbatie. Ecoul se produce în cazul interpunerii între sursa sonora si organul de simt a unui obstacol reflectator acustic (situat la o distanta de cel putin 17 m ).
Ecoul este provocat de reflexia undelor sonore astfel încât dupa un anumit interval de timp se percepe un sunet asemanator. Reverbatia este fenomenul caracteristic spatiilor închise prin care sunetele sunt prelungite si amplificate imediat dupa ce au fost rostite, datorita unor reflexii multiple si succesive pe peretii si obstacolele acelui mediu . 54
Exista anumite categorii de martori care poseda o sensibilitate ridicata a organului auditiv datorita unei profesii care rafineaza auzul dar exista si categorii de martori care au o sensibilitate scazuta (persoane care lucreaza în medii zgomotoase) iar în plus de asta, sensibilitatea acustica scade odata cu înaintarea în vârsta.
E. Senzatiile vizuale (Receptia vizuala
Marturia care se întemeiaza pe senzatiile vizuale este cel mai fecvent întâlnita deoarece, astfel, poate fi identificat si delimitat locul savârsirii unei infractiuni ca punt în spatiu, localizarea în spatiu a unor obiecte legate de savârsirea infractiunii , precizarea unor raporturi între obiecte (distanta , marime, forma , culoare) , dintre obiecte si persoane sau anumite aspecte dinamice sau de miscare. Principalele obiective ale marturiei vizuale sunt reprezentate de însusirile spatiale si cromatice ale obiectelor.
Receptia cromatica presupune identificarea culorilor din mediul înconjurator , deoarece obiectele apar colorate diferit.
Fidelitatea marturiei în ceea ce priveste receptia cromatica poate fi influentata de anumiti factori :55
a) conditiile de iluminare în care are loc receptia , deoarece exista diferente între lumina naturala si cea artificiala. În timpul noptii si în spatiile întunecoase culorile nu pot fi percepute si doar diferite nuante de cenusiu. Intensitatea luminii este un alt factor care determina perceperea culorilor.
b) trecerea dintr-un mediu cu o anumita intensitate a luminii într-un mediu cu o intensitate scazuta (sau mediu întunecos). Astfel, în momentul schimbarii bruste a mediului , ochiul omului este incapabil sa sesizeze, sa discearna obiectele si cu atât mai putin sa deosebeasca culorile. Vederea devine eficienta doar dupa ce intervine fenomenul de adaptare.
c) contrastul simultan apare atunci când un obiect este învecinat cu alte obiecte de culori diferite.
d) cauze(vicii) care afecteaza organul vizual (de exemplu daltonismul)
Raportul de distanta dintre martor si locul infractiunii conditioneaza fidelitatea marturiei. Pragurile perceptiei vizuale sunt cuprinse în mod normal , între 10 cm -450 m . Pragul superior poate sa creasca la anumite categorii de persoane pâna la 1200-1300 m. Pragul inferior creste si el odata cu vârsta. La aprecierea marturiei care are ca obiect precizarea distantei , organele judiciare trebuie sa tina cont si de conditiile atmosferice, ca de exemplu densitatea aerului. În cazul unei atmosfere încarcate (fum , ceata, etc.) obiectele par mai îndepartate ca în cazul unei atmosfere rarefiate (dupa ploaie , etc.) obiectele par mai apropiate.
În depozitiile martorilor o pondere ridicata o detin referirile la marime, la dimensiunile obiectelor si la formele obiectelor. Aceste referiri au un caracter subiectiv, astfel ca organele judiciare trebuie sa tina cont de acest lucru . Subiectivismul poate fi usor determinat prin mici teste ca de exemplu martorului i se cere sa aprecieze distanta de la el pâna la un zid , pom, etc.
Uneori în cadrul marturiei , martorului i se va cere sa faca referiri cu privire la receptia miscarii în special aprecierea vitezei. Aprecierea vitezei se face de obicei în cazurile de accidente rutiere. La aprecierea vitezei organele judiciare trebuie sa tina cont de distanta la care se afla martorul în raport cu obiectul de miscare. De asemenea în cazul accidentelor rutiere cu urmari grave, martorii au tendinte de a supraevalua viteza , astfel ca organele judiciare trebuie sa tina seama de anumite criterii obiective ca de exemplu lungimea urmei de frânare.
PERCEPŢIA
Perceptia este procesul psihic senzorial prin care cunostem
obiectul , în totalitatea însusirilor concrete , când acesta actioneaza asupra organelor de simt.56
Procesul perceptiei poate fi definit drept un act de organizare a senzatiilor , implicit a informatiilor pe care un martor le-a receptat în functie de diferiti factori : interes , experienta , necesitate , etc.
Asupra calitatii perceptiei subiectului influenteaza numerosi factori , în sens negativ sau pozitiv.
A. Factori de distorsionare (bruiaj). Acesti factori sunt determinati de legitatile generale ale senziorialitatii , cu influenta directa asupra modului de receptionare , proprii fiecarei persoane. Dintre aceste legitati mentionam :
a) Modul de organizare al informatiilor la nivelul
cortexului . În procesul receptiei senzoriale, creierul organizeaza si structureaza orice informatie primita de la organele de simt. În cadrul unei perceptii la început va fi perceput întregul iar apoi detaliile elementelor componente . Rapiditatea cu care sunt sesizate elementele componente ale întregului variaza de la o persoana la alta.
b) Constanta perceptiei . În ochiul uman imaginile apar
inversate , potrivit legilor opticii , întrucât cristalinul este o lentila convexa. Constanta perceptiei este un fenomen de ,,corectare a imaginii '' si are loc pe traiectoria dintre lentila si cortex, astfel încât obiectele sunt ,,reinversate ". Fenomenele de constanta a perceptiei se vor manifesta asupra martorului în functie de gradul de obisnuinta , astfel , martorul în mod involuntar va distorsiona realitatea, fie omitând, fie adaugând informatii.
c) Fenomenul de expectanta . Expectanta este o stare
de pregatire pentru a receptiona anumite stimulari si a filtra altele . Astfel , individul anticipeaza aparitia unor fenomene sau fapte si tinde sa interpreteze orice ambiguitate în sensul asteptarii. Starea de expectanta este utilizata frecvent în activitatea de identificare a unor infractori care actioneaza în zone stabilite (hoti de buzunare , etc.)
d) Efectul ,, halo''. Acesta consta în tendinta de a
extinde un detaliu asupra întregului . De exemplu în cazul unei persoane îmbracata distins si cu o exprimare corecta vom avea tendinta sa-i credem afirmatiile iar în cazul unei persoane neglijent îmbracate si cu o exprimare incorecta nu-i vom acorda încrederea noastra.
e) Fenomenul de iluzie. Prin acest fenomen apar perceptii eronate prin deformarea subiectiva a unui continut perceptiv obiectiv, cele mai frecvente fiind iluziile optico-geometrice.
B. Clasificarea factorilor de distorsiune a marturiei, în literatura de specialitate , se face potrivit specificului procesului judiciar În cazul ascultarii a unui martor se va tine cont de faptul ca exista doua categorii de factori (obiectivi si subiectivi ) care pot sa influenteze procesul de perceptie astfel :
Factorii de natura obiectiva sunt determinati de
împrejurarile în care are loc perceptia si sunt independenti de cel ce percepe.
a) Vizibilitatea variaza în functie de distanta de la care se face perceptia , conditiile de iluminare (întuneric , soare puternic , lumina naturala sau artificiala, etc. ), conditiile meteorologice ( ceata , ninsoare , ploaie , etc.) , anumite obstacole.
b) Audibilitatea este influentata de distanta , de conditiile de propagare a sunetelor specifice fiecarui loc în parte , de conditiile meteorologice (vânt, ploaie , furtuna , etc.)de anumite obstacole care creeaza fenomenele de ecou sau reverbatie , sau de unghiul de perceptie .
c) Disimularea înfatisarii . Acest factor este determinat de infractor , prin încercari de disimulare care au rolul de a îndrepta cercetarile pe o pista falsa cu scopul de a îngreuna identificarea acestora.
d) Durata perceptiei. Intervalul de timp în care este
posibila peceptia poate fi în functie de perioada în care se desfasoara o actiune , de viteza de deplasare sau de tipul de iluminare.
e) Gradul de complexitate al fenomenului perceput . Când
fenomenul este mai complex , acesta comporta o succesiune rapida
într-o unitate scurta de timp sau faptele se produc instantaneu, iar perceptia va fi mai fragmentara.
2. Factori de natura subiectiva desemneaza acele stari sau situatii legate de conditia psihofiziologica si personalitatea celui ce percepe, care pot sa influenteze perceptia într-un sens favorabil sau defavorabil.
a) Calitatea organelor de simt . Fiind un factor psiho-
fiziologic esential poate sa reduca substantial posibilitatile perceptive ale persoanei prin anumite deficiente ale sistemului de perceptie sau ale organelor de simt.
b) Personalitatea si gradul de instruire a individului are
un rol important în situatiile în care martorul , prin meseria, profesia sau experienta sa , este mai apropiat de specificul faptei la care asista.
c) Vârsta si inteligenta martorului , astfel , atât experienta
de viata cât si calitatile intelectuale au un rol deosebit în receptarea faptelor sau împrejurarilor unui eveniment.
d) Temperamentul si gradul de mobilitate al proceselor de gândire. Prin acesti factori se face diferenta între un individ sau altul cu privire la capacitate si modul de a rationa si de a distinge fapte sau date.
e) Starile de oboseala sau consumul de alcool, droguri sau medicamente au ca rezultat scaderea acuitatii senzoriale.
f) Fenomenele afectiv-emotionale influenteaza inhibitor perceptia. Aceste situatii sunt întâlnite la persoanele care asista la fapte cu un caracter socant (accidente grave, omoruri etc.). Emotivii percep realitatea în mod deformat iar starea lor emotiva poate provoca si o disfunctie în stocarea imaginilor percepute.
g) Atentia (intensitatea si calitatea receptiei ). Atunci când o persoana este atenta la un fapt sau eveniment , informatiile receptionate au un grad diferit de receptare , unele ramân în centrul vigilent , altele sunt retinute prin filtraj , altele sunt atenuate astfel încât subiectul nici nu-si da seama de aceste procese subiacente. Concentrarea, este acea însusire atentiei care consta în urmarirea constienta si concomitenta a mai multor obiecte, persoane sau activitati într-un anumit spatiu. Atentia are si alte calitati cum sunt stabilitatea, mobilitatea si distributia ei. Exista doua tipuri de atentie : voluntara si involuntara.
h) Tipul perceptiv. Martorul cu receptie de tip analitic (specifica, în general femeilor) are capacitatea de a retine mai multe amanunte, mai multe detalii, iar tipul sintetic retine întregul iar apoi caracteristicile sale generale.
Anumite caracteristici suplimentare ale factorilor obiectivi si subiectivi le-am descris si în subcapitolul anterior motiv pentru care nu mai revin cu detalii.
PRELUCRAREA SAU DECODAREA INFORMAŢIILOR
Prin senzatii nu se poate recepta imaginea lucrurilor si
fenomenelor , ci doar lumini , sunete , mirosuri etc. , care numai la nivelul cortical, vor fi sintetizate, integrate în ansambluri si, totodata, vor fi prelucrate si decodate. Asadar, a doua etapa importanta a formarii declaratiilor martorilor consta în decodarea informatiilor receptionate senzorial. Aceasta etapa este legata de receptia informatiilor si este tratata în cadrul acestei etape în mai multe lucrari de specialitate, factorii care influenteaza calitatea receptiei , influenteaza si decodarea informatiilor.
Fata de momentul receptiei, în cel al prelucrarii informatiilor intervine o completare logica si semantica a posibilelor goluri în perceptie. Datorita ,,activismului nostru psihic'', informatiile receptionate sunt decodate în constiinta noastra, ele capatând un anumit sens. Dintre factorii meniti sa influenteze direct calitatea prelucrarii, cei mai importanti sunt experienta de viata a martorului, gradul de cultura, profesia, capacitatea de apreciere a spatiului, timpului sau vitezei etc.
Odata cu actul perceptiv noi reflectam obiectele si fenomenele nu numai denumindu-le, ci si ca desfasurare a lor în timp, în spatiu si în miscare. Putem considera însa ca abia în procesul de decodare se constientizeaza pe deplin calitatiile spatio-temporare si se estimeaza valoarea lucrurilor, fiintelor, deplasarea lor, etc. În acest moment pot sa apara o serie de distorsiuni involuntare. În psihologie se face diferenta între timpul obiectiv (care se masoara cu cronometru) si timpul subiectiv (care pare mai lung când participam la evenimente neplacute si mai scurt în clipele de fericire), spatiul real (care poate fi masurat) si cel ideal (cosmic, care poate poate fi doar gandit).
În cadrul unei depozitii, aprecierea timpului, a distantelor, a vitezelor, etc. este decisiva deoarece de astfel de aprecieri poate sa depinda încadrarea juridica a faptei .
A. Aprecierea spatiului si a dimensiunilor este un proces care presupune o experienta de viata, un anumit exercitiu sau desprinderi intâlnite la anumite categorii de profesii. Organul judiciar trebuie sa testeze capacitatea de receptie a celui ascultat, punându-l sa aprecieze anumite distante astfel vor fi descoperite tendintele de subapreciere sau supraapreciere .
B.Perceptia timpului sau a duratei de desfasurare a unui eveniment variaza în functie de experienta sau deprinderile formate prin exercitarea unor activitati de o serie de factori si anume :
a)Localizarea în timp a unui eveniment devine dificila odata cu trecerea timpului dintre momentul perceptiei si momentul redarii dar depinde si de însusirile subiective ale martorului .
b)Durata în timp a infractiunii depinde de timpul subiectiv, tendintele de comprimare a timpului întâlnindu-se în starile afective pozitive, spre deosebire de starile negative unde timpul ,, se dilata '' W.Stern arata ca aprecierea timpului poate fi distorsionata , astfel o durata sub 5 minute este subapreciata iar o durata mai mare de 10 minute va fi supraapreciata.
c)Succesiunea în timp a unor împrejurari care au legatura cu infractiunea sau cu faptuitorul acesteia.
d) Ritmul sau viteza de desfasurare în timp a unor astfel de fenomene.
C. Aprecierea vitezei . Viteza se determina prin spatiul pe care un anumit corp îl parcurge într-o unitate de timp. Aprecierea vitezei poate fi influentata de distanta si de gradul de specializare a martorului, a timpului sau a spatiului. Se impune sublinierea ca acest proces apare ca rezultat al colaborarii dintre organele de simt si gândire , memorie , ceea ce explica influenta proceselor asociative asupra receptiei si prelucrarii informatiilor.64
STOCAREA SAU MEMORAREA INFORMAŢIILOR
( Stocarea memoriala)
Memorarea informatiilor prelucrate se efectueaza prin procese de întiparire si pastrare a elementelor de informatie referitoare la actiunea la care a participat martorul.
Într-o opinie 65 formarea marturiei este strâns dependenta si de calitatea proceselor de memorare, desfasurate în trei etape succesive : achizitia , conservarea (retinerea) si reactivarea .
Memoria are trei caractere fundamentale si anume : 66
a) Caracterul selectiv. Omul memoreaza mai repede iar informatiile sunt mai fidel reproduse si mai greu uitate daca evenimentul prezinta o anumita importanta.
b) Caracterul activ. Reflectarea experientei din trecut se reflecta în oricare din procesele memoriei . Astfel, pe masura ce sunt dobândite noi informatii faptele anterioare vor fi modificate .
c) Caracterul inteligibil. Faptele memorate vor fi mai bine pastrate în memorie si mai fidele cu cât aceste procese se întemeiaza pe întelegerea celor percepute .
Memoria este conditionata de mai multi factori si anume :
1. Rapiditatea si durata stocarii memoriale difera din cauza uitarii si de tipul de memorie . Durata stocarii variaza si în functie de tipul de material care se retine, vârsta subiectului , capacitatile sale intelectuale.
Informatiile care patrund prin canalele senzoriale sunt pastrate pentru o vreme scurta în memoria de scurta durata. Daca în aceasta perioda vom repeta aceste informatii ele vor trece în memoria de lunga durata de unde pot fi usor recuperate.
Stocarea informatiilor mai este influentata de interesul pentru o anumita categorie de fapte. Astfel, exista martori cu o perceptie rapida, dar în memoria carora datele receptionate se pastreaza un timp scurt. O alta categorie de martori au o perceptie si fixare care se produce mai lent, dar informatiile sunt stocate mai mult timp dar cu anumite lacune.
În ceea ce priveste lacunele memoriale exista tendinte din partea martorului de ,,completare logica'' astfel ca informatiile vor fi distorsionate.69
2.Tipul de memorie a martorului. Memoria poate fi împartita dupa mai multe criterii. Dupa existenta sau inexistenta scopului si a intentiei de a memora , memoria poate fi voluntara sau involuntara (care are un caracter deformat, lacunar)
Exista anumiti martori care pot sa aiba o memorie dominant vizuala, auditiva etc. .
Mai exista si alte tipuri de memorie si anume :
Memorarea logica si mecanica
Memorarea motrica - consta în dispozitia subiectului de a memora fapte cu privire la miscare.
Memorarea plastic-intuitiva, presupune întiparirea în memorie a reprezentarilor concrete ale faptelor si obiectelor percepute anterior.
Memoria emotionala , consta în retinerea unor fapte sau evenimente legate de sentimente traite anterior (teama , frica , durere , bucurie , etc.)
Memoria profesionala , este specifica celor care exercita constant o anumita profesie sau meserie
3. Uitarea. Este un fenomen natural care determina denaturarea
treptata a informatiilor percepute de martor. Uitarea este deteminata de anumite procese inhibitive de la nivelul scoartei cerebrale dar si de anumiti factori de natura afectiva : 71
Timpul scurs din momentul receptiei senzoriale
Interesul pentru memorarea celor percepute
Temperamentul martorului
Starea afectiva (stari de natura psihofiziologica, stari de stres, depresie , etc.)
În doctrina de specialitate se considera ca nu exista nimeni cu o
memorie foarte buna încât sa nu uite absolut nimic si nu exista nici o persoana care sa uite absolut tot ceea ce a stiut cândva.
3.1.4. REACTIVAREA INFORMAŢIILOR (REACTIVAREA MEMORIALĂ)
Reactivarea informatiilor se refera fie la recunoasterea obiectelor, persoanelor sau a situatiilor receptate, fie la reproducerea (descrierea , relaterea ) verbala sau scrisa a lor . Asadar, reactivarea poate fi întâlnita în doua forme : reproducerea si recunosterea .
A. REPRODUCEREA
În cadrul marturiei , depozitiile martorilor se obtin prin reproducerea orala , adica prin forma relatarii (evocarii) libere a faptelor percepute si prin forma raspunsurilor la întrebarile adresate de organul judiciar (interogatoriul). Depozitia mai poate avea si o forma scrisa personal de catre martor. Memoria reproductiva consta în informatii conectate , care în momentul receptionarii lor au fost legate între ele prin contiguitate cronologica . 72
Fidelitatea unei marturii depinde de anumiti factori specifici momentului audierii si anume :
a)Priceperea cu care este condusa ascultarea. Reproducerea poate fi influentata de emotivitatea martorului care poate fi sporita de ambianta în care are loc comunicarea faptelor. Emotivitatea are un caracter inhibitor putând sa apara anterior prezentarii în fata organului judiciar.
b) Crearea unei admosfere propice marturiei, evitându-se aditudinile sau conditiile stresante.
c)Adaptarea audierii la personalitatea martorului. Organul judiciar trebuie sa tina cont de gradul de cultura al martorului, de inteligenta sa, temperament, vârsta, profesiune, experienta de viata deorece se întâlnesc foarte rar persoane care care sa vorbeasca inteligibil, folosind elemente relevante, de mare acuratete.
d) Atitudinea martorului fata de anchetator. Un anchetator care stie sa creeze simpatii spontane va putea sa colaboreze mai bine cu martorul.
e) Fenomenul psihosocial numit ,,schimbare de rol ''. În anumite cazuri martorul de conditie modesta care participa la un anumit eveniment important, simte ca odata cu acest eveniment a devenit o persoana importanta, ca prin noua pozitie poate influenta cursul evenimentelor.
f) Fenomenul de repetitie. Prin repetitie (la rude, prieteni) informatiile trec din memoria de scurta durata în memeoria de lunga durata, astfel ca informatiile vor putea fi reproduse mai usor.
g) Sugestibilitatea martorului. Aceasta poate fi de lunga durata sau temporara (boala, consum de alcool, droguri sau medicamente). Astfel , pot fi sugestibili copiii sau adultii cu un nivel de inteligenta scazut sau conformistii. Sugestibilitatea de statut se întâlneste la persoanele cu un nivel socio-cultural scazut care sunt de acord cu tot ceea ce spune anchetatorul. Acest fenomen poate fi înlaturat prin relatarea neântrerupta a martorului si nu prin interogatoriu. Sugestia este resimtita mai ales atunci când perceptia a fost mai lacunara sau când faptele au fost mai slab memorate .
Întrebarile ce pot sugera martorului un anumit raspuns sunt denumite ,, tendentios sugestive " iar acestea fie insinueaza, fie provoaca un anumit raspuns scontat si dorit de cel ce efectueaza ascultarea, fie îngradesc libertatea de optiune a martorului la una sau alta din alternativele pe care însasi înrebarea le indica.
Fidelitatea unei marturii variaza în functie de forma acesteia. Astfel , relatarea libera este mai fidela si mai demna de încredere dar marturia optinuta pe aceasta cale are un numar de aspecte mai redus . Marturia obtinuta prin interogatoriu este mai ampla dar este mai putin exacta si mai putin fidela. Asemenea constatari au fost facute si în doctrina veche : ,, Daca voiti marturii abundente , interogati. Daca voiti însa marturii fidele , nu va încredeti în interogatoriu".
B. RECUNOAsTEREA
Recunoasterea presupune existensa unei imagini sau
reprezentari care reactivata poate fi comparata cu obiectul , persoana sau locul aratat martorului. Când reprezentarea sau imaginea contine mai multe informatii , recunoasterea va fi mai usoara.
Recunoasterea se realizeaza mai usor decât reproducerea. Recunoasterea este un proces memorial întemeiat pe actualizarea legaturilor nervoase anteriore , actualizare care se produce în prezenta obiectelor si fenomenlor percepute anterior (prin comparare).
Prin recunoastere se pote ajunge la false identificari datorita elementelor de ordin subiectiv ale martorilor , aptitudinilor variabile de perceptie si memorare ale acestore si de conditiile improprii în care este savârsita infractiunea . Recunoatterea mai poate fi influentata si de durata perceptiei initiale , de asemanarea dintre persoane sau obiecte , de tulburari psihice sau emotii care apar la savârsirea unor fapte grave , de atentie , etc.
C. APLICAREA PRACTICĂ A RECUNOAsTERII
C.1. Recunoasterea persoanelor
În general martorii trebuie sa recunosca infractorul a carui identitate nu este cunoscuta sau este îndoielnica , dar martorului i se poate cere sa recunoasca si victima infractiunii .
1. Recunoasterea persoanei dupa înfatisare se bazeaza pe conservarea în memoria martorului a semnalmentelor individuale ale persoanei ( talia persoanei , conformatia corpului , trasaturile si expresia fetei sau a privirii , culoarea parului , pigmentatia pielii , particularitati anatomice , îmbracaminte , obiecte aflate asupra sa , etc.). Datorita exersarii profesionale anumite categorii de persoane pot descrie mai bine obiectele de îmbracaminte sau încaltaminte iar femeia observa mai bine decât barbatul caracteristicile obiectelor vestimentare.
2. Recunoasterea persoanei dupa voce si vorbire se foloseste în anumite cazuri practice când se tine cont de conditiile savârsirii infractiunii. Cuvintele pot fi rostite pe un anumit fond afectiv , datorita unei emotivitati cauzate de starea de tensiune în care se afla infractorul si astfel se poate modifica intonatia sau timbrul vocal.
3. Recunoasterea persoanei dupa mers este importanta atunci când martorul nu a reusit sa-i perceapa trasaturile fetei infractorului care era în mers sau alerga. În cazul deplasarii se realizeaza miscarea întregului corp , capul si mâinile aflându-se într-o anumita pozitie. Anumite persoane prezinta particularitati specifice de deplasare în baza carora pot fi usor recunoscute .
C.2.Recunoasterea cadavrelor78
Spre deosebire de recunoasterea persoanelor care are la baza semnalmentele statice , dinamice sau functionale, recunoasterea cadavrelor se întemeiaza exclusiv pe trasaturile statice, fiind importante trasaturile fetei, talia, constitutia, semnalmante particulare, îmbracamintea sau alte obiecte .
Recunoasterea unui cadavru întâmpina anumite dificultati :pozitia orizontala a cadavrului , rigiditatea fetei , lividitatea cadaverica , procesul de descompunere , mediul si timpul în care a fost gasit , etc.
Literatura de specialitate recomanda realizarea ,,toaletarii cadavrului '' care este o metoda de tratare a cadavrului prin care se urmareste ,, însufletirea cadavrului '', adica crearea unui aspect cât mai apropiat de cel anterior.
Recunoasterea poate fi influentata si de sugestia colectiva, deoarece exista tendinta ca cei mai multi subiecti fac o recunoastere eronata atunci când aceeasi recunoastere a fost formulata de mai multe persoane care se bazeaza pe existenta unei cicatrici sau alt semn fara sa se tina seama de totalitatea semnalmentelor constituiente.
Recunoasterea este mai sigura cand este facuta de cei care au cunoscut mai bine victima adica rude, prieteni, vecini etc.
C.3. Recunoasterea dupa fotografii
Recunoasterea dupa fotografii se face atât pentru persoane cât si pentru cadavre si este o modalitate întâlnita frecvent în practica. Fotografiile au dezavantajul ca redau imaginea inanimata , statica a persoanei si nu pot înlocui niciodata ,,realitatea vie'' indiferent de calitatea fotografiei.
Recunoasterea se practica pe trei genuri de fotografii si anume :
a. Fotografiile de identificare aflate în evidenta organelor operative. Acestea prezinta avantajul ca ca redau semnalmentele din fata , cât si pe cele din profil , imaginile fiind mai fidele.
b. Fotografiile artistice prezinta avantajul ca redau cu mare claritate imaginea persoanei dar au dezavantajul ca sunt supuse operatiilor de retusare.
c. Fotografiile executate de amatori pot usura recunoasterea când surprind persoana în atitudini caracteristice si o pot îngreuna când surprind persoana în ipostaze surprinzatoare.
Natura si numarul surselor de lumina , intensitatea si pozitia acestora în raport cu subiectul fotografiat pot provoca denaturari astfel încât fotografii ale aceleiasi persoane par absolut diferite iar fotografiile unor persoane diferite par a reprezenta aceiasi persoana.
4. PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
DE REA - CREDINŢĂ
4.1. ASPECTE INTRODUCTIVE
În cadrul unui proces penal martorii pot sa faca diferite depozitii care nu corespund cu relitatea , adica marturii mincinoase care fac deservicii justitiei. Cu ajutorul psihologiei judiciare se pot depista marturiile false , dar de buna - credinta dar si marturiile mincinoase care încalca principiul bunei credinte , al onestitatii.
Marturia mincinoasa este incriminata de art. 260 C.pen. împreuna cu infractiunile care împiedica înfaptuirea justitiei.
,, De obicei , retragerea marturiei mincinoase este provocata si, în rarisime cazuri , ea este rezultatul autodenuntarii celui care a depus mincinos , deci o initiativa voluntara. Din practica organelor judiciare în aceasta materie rezulta ca promovarea retragerii marturiei mincinoase este rezultatul unor activitati procesuale de analiza si apreciere a marturiei incriminate , care pun în evidenta concluzii logice cu privire la faptul ca marturiei nu i se poate acorda credibilitate , fiind suspectata de neadevar.
Obiectul marturiei mincinoase este constituit de "împrejurarile esentiale" pe care martorul nu le-a declarat sau a facut afirmatii neadevarate cu privire la acestea ( art. 260 C. pen. ) . Codul penal nu defineste conceptul de ,, împrejurari esentiale '' acestea fiind stabilite în raport de obiectul fiecarei marturii si nu în raport de obiectul fiecarei cauze . Împrejurarile esentiale vor fi analizate în mod concret pentru ca elementul psihologic al intentiei de a declara mincinos poarta asupra unei împrejurari esentiale de care depinde existenta sau inexistenta culpabilitatii, a unor circumstante agravante sau atenuante sau a unor cauze care înlatura caracterul penal al faptei etc.
În doctrina de specialitate se apreciaza în mod corect ca trasatura de împrejurara esentiale este data de eficienta probatorie a acestora , de pertinenta si concludenta lor în cercetarea si solutionarea cauzei respective. Cerinta esentiala privitoare la conditia ca asupra împrejurarii esentiale , martorul , expertul sau interpretul - sa fi fost întrebat - , constituie o a doua limitare a obiectului marturiei mincinoase , restrângând sfera împrejurarilor esentiale numai la acelea asupra carora s-au pus întrebari.
4.2. CRITERII DE VERIFICARE A VERIDICITĂŢII MĂRTURIEI JUDICIARE SUSPICIONATE DE A FI DE REA- CREDINŢĂ
Exista mai multe criterii dupa care se verifica veridicitatea unei marturii . Aceste criterii au un anumit grad de relativitate iar cu ajutorul acestora organele judiciare îsi îndeplinesc obligatiile de a verifica marturiile în legatura cu care apar suspiciuni de nesinceritate si nefidelitate .
4.2.1. CRITERIUL APRECIERII MĂRTURIEI ÎN RAPORT CU SURSA DIN CARE PROVINE
Doctrina si practica juridica tin cont de raporturile dintre cel prin mijlocirea caruia faptele sunt aduse la cunostinta orgamelor judiciare (martorul ) si punctul de plecare al marturiei .
Astfel , se face distinctie între :
a) Marturia nemijlocita sau imediata are ca sursa perceptia imediata si originara a faptelor si împrejurarilor de fapt, adica acele informatii dobândite personal de catre martor prin organele de simt (ex propriis sensibus).
b) Marturia mijlocita sau mediata . În acest caz martorul furnizeaza informatii indirect , dintr-o sursa derivata sau mediata .
c) Marturia ,, din auzite '' , ,, din zvonul public '' sau ,, din ce spune lumea '' consta în referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acuta notorietate, iar provenienta acestora nu poate fi precizata, fiind mai nesigura cu cât numarul verigilor intermediare este mai mare consta în referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acuta notorietate, iar provenienta acestora nu poate fi precizata, fiind mai nesigura cu cât numarul verigilor intermediare este mai mare deoarece informatiile vor fi denaturate sau transformate.
Când marturia mijlocita provine din sursa primara, veridicitatea acesteia este conditionata de modul în care s-au petrecut perceptia si memorarea initiala, de conditiile si modul transmiterii informatiilor de la sursa primara la cea derivata sau de modul în care au fost percepute, memorate si comunicate aceste informatii de catre martor organului judiciar. Dupa identificarea sursei primare se vor verifica depozitiile prin confruntarea informatiilor provenite din ambele surse .
4.2.2. CRITERIUL POZIŢIEI MARTORULUI ÎN RAPORT CU PĂRŢILE DIN PROCES sI CU PRICINA
În cadrul procesului judiciar martorul poate sa devina impartial datorita raporturilor dintre acesta si pricina , pe de o parte , si dintre acesta si participantii în proces , pe de alta parte.
În ce priveste pozitia martorului în raport cu pricina trebuie sa avem în vedere în primul rând interesul material sau moral al acestuia ca pricina sa fie solutionata într-un anumit fel, deoarece depozitia inspirata de un interes material sau moral este suspectata de nesinceritate sau de partialitate .
În ceea ce priveste raporturile dintre martor si ceilalti participanti, intereseaza pozitia subiectiva a martorului fata de învinuit sau inculpat, partea vatamata, partea civila sau partea responsabila civilmente . Astfel , pot sa existe raporturi de rudenie , amicitie , dusmanie , afectiune , razbunare , teama , simpatie sau antipatie . Exista situatii în care victima renunta la calitatea de parte si la pretentiile civile si poate sa apara în proces în calitate de martor deoarece poate sa redea mai amplu informatii cu privire la infractiunea comisa asupra sa, dar pot sa existe situatii când tocmai acest aspect provoaca deformari chiar si când victima este de buna - credinta. Explicatia consta în faptul ca perceptia si memorarea se desfasoara pe un fond afectiv-emotional, existând numeroase lacune cu privire la fapte .
Desi fata de unii martori exista prezumtia de nesinceritate bazata pe anumite interese , depozitiile acestora nu sunt excluse definitiv .
4.2.3. CRITERIUL CONDIŢIEI SOCIO- MORALE sI PSIHOTEMPERAMENTALE86
În practica credibilitatea unui martor ecte bazata pe cunoasterea sub raportul trasaturilor cu privire la caracterul si moralul acestuia, a reputatiei, a mediului social în care s-a format, a educatiei primite dar si sub raportul trasaturilor sale temperamentale.
Conform caracterului sau se considera ca martorul are un mod relativ constant de manifestare. De aceea este bine sa se cunoasca înclinatiile martorului catre sinceritate, onestitate, corectitudine, modestie, generozitate sau catre egoism, lasitate, nesinceritate etc. .
Cunoastere martorului sub aspectul trasaturilor sale este o conditie necesara dar insuficienta, deoarece depozitiille martorilor pot fi neadevarate chiar daca provin de la oameni cu o puternica moralitate.
Un alt element de credibilitate îl constituie apartenenta sa la unul din tipurile psihologice, fidelitatea marturiei fiind dependenta de acest tip psihologic de care apartine martorul.
Conform tipului intelectual martorul poate fi : descriptiv, observator, emotional , erudit si imaginativ. Ulterior aceste tipuri au fost reduse doar la tipul descriptiv si imaginativ.
În functie de orientarea particulara a inteligentei în marturie tipurile psihologice sunt : descriptiv, superficial, inteligent sau armonios, interpretator si ambitios.
Tipurile comportamentale se grupeaza în : observatorii pozitivi, interpretatorii, inventivii, armonicii si emotivii.
Conform tipurilor psihotemperamentale martorul poate fi : subiectiv si obiectiv, senzitiv si apatic, martorul care observa si martorul care descrie, încapatânatul si volubilul, timidul, mincinosul , mitomanul etc. .
Examinarea martorilor în raport cu tipul psihologic , a dus la concluzia ca exista doua tipuri fundamentale : obiectivi si subiectivi.
Martorul care apartine tipului obiectiv este un martor precis , un bun observator, ce descrie lucrurile dupa însusirile lor exterioare, nefiind preocupat de semnificatia scenei la care a fost prezent iar perceptia se desfasoara în absenta unei participari afectiv-emotionale. Martorul care apartine tipului subiectiv este preocupat de semnificatia, de sensul situatiei la care este prezent, de cauza ce se afla la originea ei, perceptia producându-se pe un puternic fond afectiv-emotional iar martorul este mai expus sugestiei.
4.2.4.CRITERIUL INTERESULUI MANIFESTAT DE MARTOR FAŢĂ DE PROBLEMATICA PROBAŢIUNII91
Veridicitatea depozitiilor unui martor depinde de modul în care acesta percepe faptele si împrejurarile legate de savârsirea unei infractiui .
Astfel , daca martorul se afla întâmlator în câmpul infractional exista posibilitatea ca din cauza neatentiei anumite aspecte sa nu fie percepute în mod corespunzator. Daca martorul era interesat în legatura cu persoana sau împrejurarea respectiva acesta retinea aproape în întregime toate amanuntele .
4.2.5. CRITERIUL CONDUITEI MARTORULUI92
Declaratiile unui martor de rea- credinta sunt caracterizate printr-o emotivitate sporita din partea acestuia .
Atitudinea loiala (cinstita) , privirea deschisa , relatarea fluenta a faptelor , dispozitia de a raspunde la întrebari , regretul martorului de a nu putea raspunde la anumite întrebari , motivarea potrivit careia daca ar fi stiut ca astfel de împrejurari sunt importante ar fi depus staruinta sa le retina , expunerea riguroasa , precisa , însotita de o mimica si gestica ce se armonizeaza cu continultul afirmatiilor sau caracterul emotiv al amintirilor , constituie , în general , expresia sentimentului de sinceritate din partea martorului .
Nesinceritatea sau minciuna poate fi depistata , de obicei, prin atitudinea de prudenta exagerata, rezervat , expunerea lipsita de fermitate în miscari, în actiuni sau atitudini, expunerea obscura, contradictiile, tulburarea, roseata fetei, intensificarea activitatii glandelor sudoripare, gestica fortata, imprecizia în raspunsuri , vocea coborâta , ezitarile, etc.
Aceste aspecte nu trebuie privite ca o regula, deoarece un martor de rea-credita care este decis sa depuna mincinos va face toate eforturile sa-l convinga pe anchetator ca declaratiile sale sunt adevarate, iar astfel va încerca sa fie cât mai elocvent. Când atitudinea de nesinceritate a acestuia este demascata acesta va fi deconcentrat se tulbura, se încurca în raspunsuri .
Exista anumite tipuri temperamentale care prin întreaga conduita par sa spuna adevarul , fara nici un dubiu , desi afirma fapte de care nu sunt siguri . Exista si temperamente sovaielnice care par nesigure chiar si atunci când afirma fapte de care sunt deplin siguri.
Modificarea fonatiei se manifesta, de regula, sub forma tremuratului vocii, datorita reducerii salivatiei si dereglarii sistemului respirator. Când vocea nu se armonizeaza cu starea emotionala, cu continutul a ceea ce exprima, tonul poate constitui un indiciu al simularii nereusite a unei anumite stari.
4.2.6. CRITERIUL ASCULTĂRII REPETATE A MARTORULUI93
În cadrul urmaririi penale martorii pot fi audiati de mai multe ori. Exista mai multe cauze care determina reascultarea martorului. Astfel, martorul poate sa faca precizari cu privire la împrejurari care nu au fost clarificate în cadrul ascultarii initiale.
Reascultarea se impune si în cadrul martorilor emotivi care sunt ascultati imediat dupa perceperea faptelor , starea de emotivitate fiind amplificata de natura faptelor, depozitiile fiind astfel imprecise.
Ascultarea repetata este necesara pentru înlaturarea unor contradictii care exista între depozitia initiala si celelalte probe administrate ulterior dar si atunci când declaratiile martorului sunt suspecte de a fi de rea-credinta .
Martorul are tendinta de conformare fata de prima ascultare , mai ales în cazul martorului de rea-credinta. Explicatia consta în faptul ca martorul mincinos este constient de faptul ca orice neconcordanta între prima depozitie si cele urmatoare poate sa scoata la iveala atitudinea de rea-credinta.
În cazul confruntarii depozitiilor succesive ale unui martor pot exista patru situatii si anume :
a) depozitiile ulterioare coincid cu cele initiale, inclusiv detaliile. În acest caz daca nu exista motive de a suspecta reaua-credinta va fi luata în considerare depozitia initiala.
b) depozitiile coincid dar în cazul depozitiilor ulterioare martorul va face referiri cu privire la aspecte care nu au fost comunicate initial sau revine asupra unor explicatii. În acest caz organul judiciar nu trebuie sa manifeste neîncredere fata de martor deoarece este posibil ca la prima audiere acesta sa fi fost reticent, sau nu a comunicat anumite fapte deoarece a considerat ca acestea sunt neimportante, sau poate ca anchetatorul nu a condus interogatoriul în directia precizarii lor.
c) depizitiile coincid în ansamblu dar exista anumite contradictii cu privire la anumite împrejurari.
d) martorul revine asupra declaratiilor initiale si face depozitii diferite , adica retracteaza prima marturie. De obicei aceasta revenire se face în faza de judecata, organele judiciare trebuind sa cunoasca împrejurarile si motivele de retractare a declaratiilor .
Cunoasterea împrejurarilor este necesara pentru a stabili daca schimbarea declaratiilor s-a produs spontan , fara existenta unor influente exterioare sau au existat anumite influente straine. Motivul retractarii poate fi datorat unor cauze de natura afectiva sau unor presiuni exercitate asupra martorilor.
Sinceritatea sau nesinceritatea schimbarii depozitiilor se poate aprecia pe de o parte în urma confruntarii sub raportul factorilor de credibilitate a celor doua declaratii , iar pe de alta parte , în urma confruntarii depozitiilor cu celelalte probe.
SUBCAPITOLUL II
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A PERSOANEI VĂTĂMATE
ASPECTE INTRODUCTIVE
În doctrina noastra , psihologia victimei infractiunii este
descrisa mai pe scurt in comparatie cu psihologia martorului sau a inculpatului. De asemenea , victimei i s-a acordat mai putina atentie chiar si din partea legiuitorului.
Prin victima se întelege ,,orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice , materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale ''
Studierea persoanei vatamate din punct de vedere psihologic permite elaborarea stiintifica a regulilor si procedeelor tactice de ascultare a victimei infractiunii , reprezentând totodata o sursa potentiala în descoperirea infractorului . De asemenea , este posibila cercetarea mai exacta a împrejurarilor în care a fost savârsit un fapt penal si astfel se poate afla adevarul în cauza .
Procesul psihic de formare al declaratiilor persoanei vatamate este format, ca si cazul martorului, din patru faze si anume : receptia (perceptia) senzoriala a informatiilor, prelucrarea si decodarea informatiilor, memorarea si reactivarea. Astfel, procesul psihologic de formare al declaratiilor persoanei vatamate este asemanator cu cel al martorului, dar exista anumite particularitati specifice care sunt importamte in ceea ce priveste tactica de ascultare .
Spre deosebire de depozitiile martorului , depozitiile persoanei vatamate prezinta tendinta de supraapreciere a faptelor si împrejurarilor, datorita dorintei ca inculpatul sau învinuitul sa primeasca o pedeapsa cât mai mare .
2. PARTICULARITĂŢI ALE PSIHOLOGIEI VICTIMEI
2.1. RECEPŢIA SENZORIALĂ
Declaratiile victimei au ca punct de pornire momentul în care persoana este supusa unei infractiuni care poate sa produca suferinte fizice sau morale .
În ceea ce priveste receptia auditiva prezimta importanta urmatoarele împrejurari (detaliate în capitolul anterior) : distata aproximativa dintre persoana care percepe si sursa sonora , directia de propagare a undelor sonore, determinarea fenomenelor acustice , observarea unor fenomene de tipul ecoului sau reverbatie, etc.
În ceea ce priveste receptia vizuala , respectiv senzatiile vizuale, precum si particularitatile celorlalte categorii de senzatii (gustative, cutanate , olfactive, nu mai revin cu detalii, acestea fiind detaliate în capitolul anterior (Repeptia senzoriala a martorului). De asemenea, ca si în cazul martorului, receptia victimei este influentata de factori de distorsiune care pot fi obiectivi sau subiectivi (vezi capitolul anterior ).
2.2 PRELUCRAREA sI DECODAREA INFORMAŢIILOR
Aceasta este a doua etapa importanta în cadrul formarii declaratiilor persoanei vatamate. Decodarea informatiilor în cazul persoanei vatamate are un rol semnificativ datorita existentei unor ,,diferite trairi afective trezite de obiectul perceput care place, displace, intereseaza sau înspaimânta ''
În ceea ce priveste aprecierea timpului, dimensiunilor sau a miscarii nu exista deosebiri între persoana vatamata si martor (vezi capitolul anterior).
2.3. STOCAREA (MEMORAREA) INFORMAŢIILOR
Aceasta etapa presupune conservarea informatiilor pentru o perioada mai lunga de timp a informatiilor receptionate. Din punct de vedere juridic nu intereseaza cantitatea de date memorate si redate , importanta fiind corectitudinea acestora .
Persoana vatamata va percepe mai lacunar si tot astfel va memora deoarece receptia si fixarea unor fapte se produc mai lent .
Calitatea si durata stocarii memoriale influenteaza atitudinea persoanei vatamate fata de faptele al caror subiect pasiv a fost. Audierea persoanei vatamate se face , de obicei , la un interval de timp relativ semnificativ fata de momentul producerii infractiunii , stocarea memoriala implicând reorganizari ale informatiei. Acest caracter este specific persoanei vatamate în comparatie cu ceilalti participanti în proces.
Starile afective, emotionale existente atât în momentul savârsirii infractiunii dar si în timpul audierii , distorsioneaza informatiile memorate , datorita resentimenului fata de agresor.
Organul judiciar care audiaza persoana vatamata trebuie sa tina cont de faptul ca aceasta are instinctul de a reface logic activitatea infractionala care este lacunar perceputa, cu ajutorul unor substituiri logice. Procesul memorarii poate fi puternic influentat de sugestiile celor din jur iar în locul faptelor percepute se substituie , fapte sugerate de martorii oculari sau alte persoane.
2.4. REACTIVAREA MEMORIALĂ
si în cazul victimei, aceasta etapa este întâlnita sub forma reproducerii sau recunoasterii .
REPRODUCEREA
Cu ajutorul reproducerii se actualizeaza informatiile
memorate de persoana vatamata. În cazul reproducerii se manifesta anumiti factori care au influentat procesul de formare al declaratiilor sau care pot sa influenteze decisiv acest lucru.
Ca si în cazul martorului , reproducerea poate sa fie sub forma orala prin evocare libera , interogatoriu sau sub forma scrisa.
În cazul unei persoane vatamate pot sa apara numeroase cauze de distorsionare a faptelor datorita existentei sentimentului de furie, de mânie, indignare, care apare în momentul savârsirii infractiunii. Denaturarea faptelor este influentata si de alti factori astfel încât organele judiciare trebuie sa utilizeze procedee tactice care au rolul de a diminua consecintele acestora. Denaturarile involuntare se datoreaza starilor emotionale existente în momentul perceptiei faptelor. Astfel, persoana vatamata prezinta tendinta de exagerare asupra faptelor, consecintelor sau prejudiciului suferit .
În audierea victimei trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte :
a) În cazul sentimentului de teama , de frica se manifesta inconstient tendinta de ,, umflare a faptelor ''. Astfel, în cazul infractiunilor savârsite cu violenta a existat tendinta de supradimensionare a taliei, a constitutiei, a numarului infractorilor sau a diferitelor instrumente de care acestia s-au folosit , precum si aprecieri gresite asupra timpului .
b) Pe fondul afectiv emotional pot sa apara erori de perceptie a faptelor care apar si datorita lipsei atentiei .
c) Tendinta de supraevaluare se manifesta si în cazul aprecierii distantei în cazul în care persoana vatamata este privata de libertate .
Denaturarile mincinoase de rea - credinta , se datoreaza dorintei de razbunare , precum si dorintei de a obtine avantaje materiale mai mari decât prejudiciul real . De asemenea pot sa existe denaturari prin existenta fenomenului ,, schimbare de rol ''.
Declaratiile victimelor aflate în stari de agonie prezinta anumite particularitati deoarece momentele de luciditate alterneaza cu cele de tulburare a facultatilor psihice. De asemenea , o persoana care este constienta ca va deceda , are sentimentul de razbunare si astfel poate sa indice ca autor al infractiunii o alta persoana nevinovata.
2.4.2. RECUNOAsTEREA
Recunoasterea consta în actualizarea impresiilor anterioare în conditiile contactului repetat cu persoanele si obiectele , în compararea acestora cu imaginea pastrata în memorie a persoanelor si obiectelor percepute anterior .
Recunoasterea reprezinta modalitatea de comunicare a informatiilor , existând doua împrejurari care au un final distinct :
a) Recunoasterea reprezinta un mijloc de individualizare a unor persoane sau obiecte aflate în anumite raporturi cu infractiunea savârsita sau cu infractorul ;
b) Recunoasterea reprezimta un procedeu tactic de reamintire a unor fapte temporar uitate ;
Recunoasterea este bazata pe elemente de ordin subiectiv , pe aptitudinile variabile ale persoanei vatamate de a percepe si de a memora , acele însusiri de natura sa individualizeze obiectul sau persoana si astfel pot sa apara erori.
Recunoasterile eronate pot avea drept cauze :
Durata redusa a perceptiei ;
Existenta unor elemente asemanatoare ;
Tulburari psihice ;
Gradul de atentie , etc.
3. ASPECTE PRIVIND TIPOLOGIA ÎN VICTIMOLOGIE
Prin victima întelegem ,, orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice , materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale '' . Victima este persoana care ,, fara sa-si fi asumat constient riscul , deci fara sa vrea , ajunge sa fie jertfita în urma unei actiuni sau inactiuni criminale '' .
În doctrina juridica exista numeroase clasificari ale victimei în functie de mai multe criterii . În functie de categoria infractionala deosebim : victime ale infractiunii de furt , ale infractiunii de tâlharie , de viol , etc.
Dupa gradul de implicare si responsabilitate al victimei în comiterea infractiunii exista urmatoarele categorii de victime :
Complet inocente ;
Având o vinovatie minora ;
La fel de vinovate ca si infractorul ;
Mai vinovate decât infractorul ;
Cel mai vinovat , responsabilitate totala în comiterea infractiunii ;
Simulant ;
Potrivit lui Hans von Hentig - ,, parintele victimologiei ''-
exista victime înnascute si victime ale societatii , astfel ca exista treisprezece categorii de victime :102
Victimele nevârstnice ;
Femeile ca victima ;
Vârstnicii ;
Consumatorii de alcool si stupefiante ;
Imigrantii ;
Minoritatile etnice :
Indivizii normali ,dar cu o inteligenta redusa ;
Indivizii (temporar) deprimati ;
Indivizii achizitivi (care au tendinta de a-si mari averea ) ;
10) Indivizii destrabalati (imorali ) ;
11) Indivizii singuratici ;
12) Chinuitorii (care supun la chinuri prelungite anumite
persoane ) ;
13) Indivizii ,, blocati '' (care au datorii ) si cei ,, nesupusi'
(nu se lasa usor victimizati) ;
În doctrina straina victimele sunt studiate în functie de gradul lor de responsabilitate în comiterea infractiunilor, precum si de relatia sociala în raport cu aceste. Astfel, victimele sunt împartite în doua mari categorii :
1. Victime acuzate - sunt acele victime împotriva carora sunt dovezi ca ele împart raspunerea în forme diferentiate cu infractorul , fiind vinovate pentru facilitare , precipitare sau provocare în raport cu actiunea sau inactiunea faptuitorului.
2. Victime aparate - sunt acele victime împotriva carora nu exista nici un fel de dovada sau argument ca ar avea vreo vina sau ar fi avut vreo legatura cu infractorul înainte de comiterea infractiunii.
O alta clasificare importanta , din punct de vedere stiintific, are drept criteriu gradul de participare si stabileste urmatoarele categorii de victime :
Victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu faptasul ;
Victime provocatoare ;
Victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului ;
Victime slabe sub aspect social si biologic ;
Victime autovictimizante ;
Victime politice ;
4. CUNOAsTEREA PSIHOLOGIEI VICTIMEI -SURSĂ IMPORTANTĂ ÎN DESCOPERIREA INFRACTORILOR105
Dupa cum am observat în cadrul clasificarii victimelor este foarte greu sa facem diferentiei în ceea ce priveste responsabilitatea victimei si infractorului în comiterea infractiunii .
Din punct de vedere juridic , precizarea statutului victimei si infractorului se face atât în baza stabilirii initiativei în a comite o fapta antisociala cât si în baza efectelor acestea .
Având în vedere ca exista cazuri în care între infractor si victima nu a existat o legatura anterioara din punct de vedere psihologic, victima poarta o anumita raspundere legata de actul infractional. De exemplu, o femeie care umba singura noaptea la ore târzii într-o zona necirculata, este vinovata deoarece ignora posibilele pericole, devenind astfel victima unei infractiuni de viol sau tâlharie. O persoana poate fi vinovata si atunci cînd afirma ca poseda anumite sume de bani sau bunuri, devenind victima unei infractiuni contra patrimoniului .
În cazul în care victima decedeaza, iar între victima si infractor exista anumite legaturi anteriore, se poate identifica infractorul, pornindu-se de la cunoasterea victimei (modul sau de viata, preferinte, trasaturi psiho-morale si psihocomportamentale) si astfel se poate ,,reconstitui'' fizionomia particulara a relatiei interpersonale infractor-victima.
În cazul în care victima nu decedeaza , exista posibilitatea ca aceasta sa aiba anumite retineri cu privire la datele care pot sa-l identifice pe infractor. Astfel, victima se poate teme de consecintele (razbunarii, etc.) pe care le poate suferii în urma demascarii infractorului. În asemenea situatii victima poate sa evite complet demascarea infractorului , poate sa conduca organele judiciare pe o pista gresita, sau poate sa nege comiterea infractiunii. Dar cu toata staruinta victimei, prin modul de reactie al acesteia din punct de vedere psihologic, pot fi identificate anumite caracteristici psihice si comportamentale ale infractorului.
În doctrina s-au facut referiri asupra datelor care prezinta interes în cunoasterea victimelor, date care au o semnificatie importanta în procesul identificarii autorilor si anume:
- date referitoare la determinarea naturii juridice a infractiunii (omor , sinucidere ,accident ) ;
- date privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al savârsirii infractiunii ;
- date relative la precizarea circumstantelor esentiale ale evenimentului , alte împrejurari semnificatice (tentative de alarmare sau de aparare a victimelor ) ;
- date care definesc personalitatea victimelor ;
- date cu privire la cercul de relatii al victimei , mediile si
locurile sau localurile publice frecventate ;
-informatii privind miscarea în timp si spatiu a victimei ;
- date privind bunurile detinute de victima , în special al celor de valoare si cele privind disparitia unora dintre acestea ori a unor documente ;
- informatii privind antecedentele morale, medicale, penale si contraventionale ale victimei ;
În relatia infractor-victima exista mai multe variante posibile, mai ales în cazul infractiunilor cu violenta. Ţinând cont de pozitia si situatia victimei dupa comiterea infractiunii, exista mai multe variante posibile si anume :
1. Victime disparute. În acest caz sesizarea este facuta de persoane cunoscute, uneori chiar de infractori .
2. Victime decedate ca urmare a agresiunii. În acest caz se pot obtine informatii despre infractor respectiv modul în care a procedat acesta .
3. Victime care supravietuiesc agresiunii dar nu pot identifica autorul din motive obiectve (fapta s-a comis pe întuneric, infractorul era mascat).
4. Victime care supravietuiesc agresiunii si care cunosc infractorul însa nu-l denunta de teama ca acesta sau persoane apropiate acestuia sa nu se razbune , mai ales daca exista amenintari.
5. Victime care supravietuiesc agresiunii , care cunosc infractorul dar nu-l denunta din motive ce tin de viata lor particulara.
6. Victime care supravietuiesc agresiunii , care cunosc infractorul dar care, în loc sa-l denunte, încearca sa ofere alte explicatii protejându-l astfel pe infractor. În aceste situasii pot sa existe anumite sentimente ( de iubire , de dragoste , etc. )
7. Victime care supravietuiesc agresiunii si care desi cunosc infractorul adevarat acuza o alta persoana pe care doresc sa se razbune.
8. Victime care supravietuiesc agresiunii, care cunosc infractorul , dar profitând de situatie , încearca sa puna în seama acestuia si fapte pe care nu le-a comis (de exemplu : victima poate sa reclame disparitia mai multor lucruri , în cazul unui furt)
9. Victime care profita de o anumita situatie reclamând o ,,infractiune'' comisa asupra sa cu intentia de a sanctiona o persoana sau de a profita de pe urma ei (de exemplu : o relatie sexuala este transformata în viol) .
ASCULTĂRII MARTORILOR sI PERSOANELOR
VĂTĂMATE
SUBCAPITOLUL I
SECŢIUNEA 1
ASCULTAREA PROPRIU- ZISĂ A MARTORILOR
IMPORTANŢA sI PREGĂTIREA ASCULTĂRII MARTORILOR
Depozitiile martorilor , desi nu reproduc întotdeauna realitatea
ocupa un loc important în categoria mijloacelor de proba , fiind de cele mai multe ori necesare la stabilirea adevarului.
Importanta pe care o au declaratiile martorilor pentru
cercetarea criminalistica rezida, în aceea ca, aproape întotdeauna, infractiunea este perceputa de persoane neinteresate în cauza si în faptul ca ele, prin natura lor, îmbraca ,, forma cea mai vie, mai expresiva de a prezenta , reproduce faptul infractiunii în toata realitatea sa, cu tot zbuciumul sau si în aspectele sale complexe fiziopsihice ". Dar, aceasta importanta a declaratiilor martorilor ramâne doar în sfera abstractului , daca sunt ignorate conditiile obiective si subiective în care ele se formeaza în constiinta subiectului, precum si posibilitatea denaturarii intentionate a realitatii de catre persoana audiata ca martor.108
Cunoasterea infractiunii , constituie o necesitate obiectiva pentru alegerea tacticii ce urmeaza a fi aplicata în procesul ascultarii persoanelor. Când se cunoste natura infractiunii , modul si conditiile în care a fost comisa , organul judiciar studiaza datele existente la dosar, stabileste persoanele care trebuie ascultate , obtine informatii despre personalitatea acestora dar si despre starea lor sufleteasca din momentul ascultarii ,natura relatiilor dintre subiectii infractiunii, stabileste locul, momentul si modul de citare, dar si materialele pe care trebuie sa le foloseasca cu aceasta ocazie.
Daca organul judiciar considera ca martorul ar avea motive ca intentionat sa ascunda adevarul , trebuie sa descopere în prealabil cauza, pe care sa o înlature în procesul ascultarii, folosind metodele tactice adecvate, tinându-se seama de natura cauzei si de personalitatea martorului.
STUDIEREA DOSARULUI CAUZEI
Organele judiciare vor studia materialul cauzei cu scopul de
a stabili faptele si împrejurarile ce pot fi clarificate pe baza declaratiilor martorilor si stabilirea cercului de persoane care cunosc aceste fapte, astfel fiind selectate persoanele care vor depune ca martori. De asemenea, se vor studia toate datele, informatiile existente în caz, alte probe, fiind stabilite astfel unele aspecte de ordin tehnic care nu fac parte din cadrul judiciar, dar care pot servi indirect la stabilirea unor împrejurari esentiale.
1.2. STABILIREA MARTORILOR CARE POT FI AUDIAŢI
Stabilirea persoanelor care pot fi ascultate în calitate de martori, de catre organul de urmarire penala se va face pe baza criteriilor procesuale penale si criminalistice.
Astfel, vor fi identificate persoanele care au perceput direct faptele si împrejurarile cauzei dar si acela care au cunoscut indirect date despre fapte si împrejurari, cu ajutorul unor surse sigure, capabile sa reflecte adevarul în cauza.
În cazul în care exista mai multe persoane care detin asemenea informatii, se va face o selectare a martorilor care vor participa în procesul penal. Aceasta selectare se va face în functie de calitatea datelor, de personalitatea martorului, obiectivitatea, pozitia fata de cauza cercetata sau alte cauze de natura colaterale, lipsite de semnificatie ori care pot deruta ancheta.
De asemenea se va tine cont de relatiile care exista între martori si celelalte persoane implicate în proces deoarece anumite sentimente de prietenie , de dusmanie fata de inculpat sau persoana vatamata conduc la depozitii care nu corespund în totalitate adevarului sau la marturii mincinoase .
1.3. CUNOAsTEREA PERSONALITĂŢII MARTORILOR
Organul judiciar, dupa ce a cunoscut datele despre fapta si personalitatea fiecarei persoane ce urmeaza a fi ascultata , are posibilitatea sa planifice întreaga succesiune de ascultari, prin care sa-si deschida un vast câmp de observatie asupra întregului proces al comiterii infractiunii si al particularitatilor sale .
Cunoasterea personalitatii presupune obtinerea de date cu privire la profilul psihologic, la pregatirea si ocupatia, la natura unor posibile relatii cu partile, la anumite preocupari extraprofesionale, la caracterul si temperamentul martorului, etc. De obicei, aceste date sunt obtinute dupa stabilirea datelor personale .
Datele referitoare la persoana martorului pot fi obtinute direct de la martor, din studierea materialelor cauzei, din audierea altor persoane ascultate în cauza respectiva , colegi de serviciu , vecini .
ELEMENTE TACTICE APLICATE ÎN PREGĂTIREA ASCULTĂRII MARTORILOR
În vederea aflarii adevarului , organul judiciar stabileste anumite obiective ale anchetei si anumite activitati necesare în solutionarea acestea , astfel încât pregatirea ascultarii martorului se face în functie de aceste obiective. Astfel , organul judiciar trebuie sa stabileasca o anumita ordine de audiere , momentul audierii iar apoi sa pregateasca audierea propriu-zisa .
STABILIREA ORDINII DE AUDIERE 112
În vederea solutionarii unei cauze , organul judiciar , dupa ce
a stabilit aspectele care trebuie clarificate sau verificate, va stabili o anumita ordine de ascultare a martorilor .
Potrivit doctrinei si practicii judiciare, ordinea de ascultare a martorilor depinde de informatiile pe care le detin acestia cu privire la savârsirea infractiunii. Astfel, martorii care au perceput direct (nemijlocit) faptele, adica martorii principali , vor fi ascultati înaintea martorilor care au perceput faptele indirect prin mijlocirea altor persoane, sau din ,,zvonul public " sau ,, din auzite ".
Ordinea de ascultare se mai stabileste si în functie de natura relatiilor dintre martori si parti pe de o parte si a pozitiei martorului în raport cu pricina. Astfel martorii care sunt în anumite relatii cu partile (de prietenie, de dusmanie) sau au anumite interese în cauza (financiare, sentimentale , etc.) vor fi ascultati dupa ceilalti martori care nu au nici un interes în cauza, declaratiile lor nefiind influentate de anumite sentimente sau interese .
De asemenea, în functie de comlexitatea sau specificul anchetei, ascultarea martorilor se poate efectua, fie înainte, fie dupa ascultarea învinuitului sau a persoanei vatamate.
Când se stabileste ordinea de audiere a persoanelor se tine cont si de posibilitatea verificarii declaratiilor învinuitului, ale altor martori si ale persoanei vatamate .
STABILIREA MOMENTULUI sI LOCULUI AUDIERII
Stabilirea momentului si locului audierii este un element
tactic, aflat în strânsa corelatie cu ordinea de ascultare. Momentul ascultarii unui martor , este ales în functie de mai multi factori si anume :113
a) Evitarea posibilei întelegeri între martori dar si influentarea celui care va fi audiat de catre diverse persoane interesate în cauza sau prieteni, rude ale acestor persoane. Citarea martorului trebuie sa se faca cât mai repede , în zile sau ore diferite astfel încât sa nu existe posibilitatea întâlnirii martorilor la sediul organului judiciar iar în cazul în care martorii se întâlnesc sa nu existe timp suficient pentru a discuta despre declaratiile facute sau despre întrebarile puse de anchetator. Astfel, nu vor mai exista declaratii ,, identice " sau asemanatoare, organul judiciar având posibilitatea de a observa anumite contradictii în declaratiile martorilor. Este indicat , atunci când este posibil , ca martorii sa fie citati în aceeasi zi la intervale mici de timp si invitati în încaperi diferite .
b)Când se stabileste momentul audierii, trebuie sa se tina cont de programul de activitate si profesia persoanei care urmeaza sa fie ascultata, numai daca este posibil. Martorii pot fi ascultati în afara orelor de program în cazul unor infractiuni minore iar în cazul unor infractiuni flagrante sau care prezinta un grad ridicat de pericol social, nu se mai tine cont de acest lucru, martorii fiind obligati sa se prezinte pentru audiere la data si ora fixata de organul judiciar.
c) Locul de audiere nu este prevazut expres de lege, audierea având loc de regula , la sediul organului judiciar. În cazul unor infractiuni minore organul judiciar poate sa mearga la serviciul martorului pentru obtinerea unei declaratii , fara sa-l mai citeze pe martor sa se prezinte la sediul acestuia. Pentru informatii suplimentare audierea se poate face la locul savârsirii faptei. De asemenea , audierea se poate face si în spital, domiciliul sau resedinta, de obicei în acele cazuri în care martorul are probleme de deplasare datorita unei boli sau alte cauze .
Audierea nu este recomandata la sediile unor persoane juridice, institutii , etc.
2.3. PREGĂTIREA AUDIERII. ELABORAREA PLANULUI
DE ASCULTARE
Pregatirea audierii martorilor presupune întocmirea unui plan de ascultare, pentru fiecare persoana în parte, în special în cauzele complicate .
Acest plan va cuprinde : 114
Precizarea cercului de persoane;
Problemele ce urmeaza a fi clarificate ;
Întrebarile si ordinea de adresare a lor ;
Eventualele date desprinse din materialele aflate în dosar pe care anchetatorul le poate folosi în timpul ascultarii ;
Întrebarile se bazeaza pe principiul mobilitatii si dinamismului, ele putându-se completa sau reformula în functie de particularitatile si de evolutia audierii , a întregii anchete penale.
De asemenea , pot fi pregatite înscrisuri , fotografii , mijloace materiale de proba care se considera necesare a fi prezentate martorului pentru lamurirea unor împrejurari , verificare de date , sau în scop tactic. Astfel, martorul este ajutat sa-si reaminteasca despre faptele si împrejurarile la care a asistat si sa dea declaratii cât mai aproape de adevar.
Elaborarea planului de ascultare , fiind o activitate umana si având în vedere conduita uneori imprevizibila si posibilitatea adoptarii în functie de o seama de împrejurari , a unei atitudini sau alta va avea valoarea unui cadru ale carui coordonate pot si trebuie modificate în raport de unele situatii survenite .
REGULI sI PROCEDEE TACTICE CRIMINALISTICE APLIATE ÎN ASCULTAREA PROPRIU-ZISĂ A MARTORILOR
Ascultarea primara a martorului, adica prima ascultare efectuata în fata organelor de urmarire penala sau a instantei de judecata, parcurge trei etape (faze) principale, stabilite dupa reguli tactice criminalistice si reguli procesuale penale, si anume : etapa de identificare a martorului , etapa relatarii libere si etapa formularii de întrebari si de ascultare a raspunsurilor .
CONDUITA TACTICĂ ÎN ETAPA DE IDENTIFICARE A MARTORULUI
În anumite lucrari de specialitate , aceasta prima etapa
este extinsa si asupra unor discutii prealabile purtate cu martorul înainte de relatarile libere pe care acesta le face . Prin intermediul acestor discutii , organul judiciar câstiga încrederea martorului si are posibilitatea sa-si formeze o imagine despre conceptiile morale ale martorului , nivelul de cultura , pasiuni , temperament , caracter , etc.
Etapa de identificare a martorului cuprinde si depunerea juramântului potrivit art. 85 C.pr.pen. . Înainte de a depune juramântul martorului i se vor adresa anumite întrebari prealabile referitoare la nume, prenume, etate, adresa si ocupatie. Când exista îndoieli asupra identitatii martorului aceasta se stabileste prin orice mijloc de proba. Martorul va fi întrebat daca este sot sau ruda cu partile, despre raporturile existente cu acestea si daca a suferit vreo paguba de pe urma infractiunii (art.84 C.pr.pen.). Dupa depunerea juramântului urmeaza discutii prealabile care pot sa se refere la diferite activitati profesionale, literare, artistice , tehnice , sportive , etc.
Organul judiciar este obligat sa tina cont de câteva regili tactice necesare crearii unui climat psihologic adecvat obtinerii de declaratii complete si sincere si anume :
a) Primirea martorului într-o maniera corecta si civilizata
necesara din momentul asteptarii pâna în momentul audierii propriu-zise. Martorului nu trebuie sa i se creeze impresia ca este neglijat de organele judiciare, uitat sau ca nimeni nu se ocupa de el .119 Astfel , sub aspect psihologic , martorul va avea tendinta sa creada ca declaratiile sale au o importanta redusa în solutionarea cauzei .
b) Crearea unui cadru de ascultare sobru , caracterizat de
seriozitate, lipsit de factori stresanti , care pot distrage atentia martorului , ca de exemplu prezenta unor persoane straine sau obiecte, aparate sau instalatii care pot stârni curiozitate sau teama. Dupa ce organul judiciar începe sa cunoasca pasiunile martorului , poate sa coordoneze discutiile prin întrebari subtile, care sa stârneasca interesul acestuia, pe teme care martorul este competent sa discute ca un om cunoscator în materie, astfel fiind exteriorizata întreaga personalitate.
c) Comportarea organului judiciar intr-un mod calm ,
încurajator care are scopul sa-l destinda pe martor. Atitudinea de aroganta , de sfidare , de raceala , nu este indicata deoarece conduce la inhibarea martorului iar acesta poate sa dea declaratii incomplete . Un comportament necivilizat determina pe un martor sa nu declare tot ce stie cu privire la faptele si împrejurarile cauzei sau sa refuze sa raspunda la întrebari , desi este de buna - credinta.
Discutii prealabile , purtate cu martorul pe teme cu totul diferite de scopul ascultarii , dar familiare acestuia au drept consecinta crearea unei încrederi reciproce a interlocutorilor. Uneori, chiar daca martorul a venit la audieri cu intentia de a prezenta denaturat faptele , este posibil ca acesta sa-si schimbe hotarârea si sa fie sincer în relatarile sale. Din discutiile purtate , organul judiciar are posibilitatea sa descopere parti mai sensibile ale martorului , emotiile sau teama de care este stapânit , uneori deducând si cauzele care le-au determinat si le mentin în continuare. Acestea fiind cunoscute , pot fi anihilate prin discutii , prin argumente , organul judiciar putând astfel sa câstige încrederea martorilor. Astfel , se poate crea un climat psihologic favorabil confesiunii.121
Prin discutiile prealabile organul judiciar poate sa descopere ca martorului îi este frica sau teama sa depuna declaratii împotriva unor persoane , preferând sa dea declaratii incomplete sau eronate , încercând astfel sa se salveze singur de eventualele razbunari asupra sa , a rudelor sau a persoanelor apropriate. În aceasta situatie organul judiciar trebuie sa discute cu martorul despre programul de protectie prevazut în Legea nr. 682 /18 decembrie 2002. În aceste conditii martorului îi va disparea sentimentul de teama si se va simti protejat de organele judiciare , martorul putând sa faca declaratii complete care conduc la solutionarea cauzei . ( vezi cap.I)
FAZA RELATĂRILOR LIBERE sI CONDUITA TACTICĂ DIN ACEASTĂ FAZĂ
În aceasta etapa martorului i se face cunoscut obiectul
cauzei si i se arata care sunt faptele sau împrejurarile pentru dovedirea carora a fost propus ca martor , cerându-i-se sa declare tot ce stie cu privire la acestea (art. 86 C.proc.pen.) . Faza relatarilor libere consta în initiativa organului judiciar de a-i permite martorului sa prezinte prin ,,viu grai " , prin cuvintele sale , tot ce cunoaste despre infractiune si persoanele implicate în savârsirea ei .
Spre deosebire de interogatoriu , atunci când martorul este supus întrebarilor organului judiciar , relatarea libera prezinta avantaj datorita spontaneitatii sale, faptele fiind prezentate asa cum au fost percepute si memorate de martor .
În doctrina se sustine ca o depozitie libera prezinta garantia unei mari fidelitati , daca martorul nu are nimic de ascuns sau pe cineva de protejat . Astfel , conduita organului judiciar trebuie sa tina cont de urmatoarele reguli :
a) Ascultarea martorului cu rabdare si calm, fara a fi întrerupt, desi acesta relateaza faptele foarte amanuntit , unele nefiind importante pentru solutionarea cauzei, dar exista si altele foarte importante în solutionarea cauzei. Întrebarile se pot pune atunci când martorul denatureaza realitatea prin amanunte nesemnificative în cauza.
b) Evitarea gesturilor de aprobare sau dezaprobare sau alte reactii sau expresii, în special cele ironice, care pot sa-l deruteze pe martor. De exemplu limbajul ironic, încruntarea, lipsa de atentie, gesturile de nervozitate , diferite expresii cum ar fi : ,, hai , fii serios '' , ,,nu mai spune ? '' , pot sa-i creeze martorului neâncredere în organul judiciar, neâncredere caracterizata prin efecte negative asupra declaratiilor.
c) Ajutarea cu tact a martorului, apare mai ales în situatia în care vocabularul redus al martorului influenteaza relatarea libera. Important este ca martorul sa nu fie sugestionat prin acest ajutor . Exista si situatii în care intelectualii pot fi martori incoerenti , putând face diferite greseli în declaratii.
d) Daca martorul se pierde în amanunte sau se abate în mod deliberat de la subiectul relatarii , organul judiciar trebuie sa intervina ferm , dar civilizat , în reorientarea relatarii spre obiectul marturiei. Martorul va fi îndreptat sa se concentreze asupra problemelor care fac obiectul cauzei , dar declaratia acestuia va trebui sa ramâna spontana.
e) Organul judiciar va retine aspectele mai semnificative sau eventualele contraziceri sau neclaritati din expunere dar nu va întrerupe martorul pentru a repeta o anumita idee sau sa fie mai explicit.
REGULI TACTICE APLICATE ÎN ETAPA FORMULĂRII ÎNTREBĂRILOR sI ASCULTĂRII RĂSPUNSURILOR
Aceasta etapa urmeaza dupa relatarea libera iar în anumite
cazuri nu este necesara deoarece martorul a expus suficient de clar informatiile detinute , cu ajutorul relatarii libere. În majoritatea cazurilor, organul judiciar trebuie sa intervina cu întrebari pentru a clarifica unele aspecte sau pentru a înlatura o declaratie de rea- credinta. În doctrina 125 aceasta etapa mai este denumita ,,ascultare dirijata " sau în alte lucrari ,, Interogarea martorilor '' , ,, Relatarea ghidata '' , ,, Depozitie-interogatoriu '' , sau ,, Interogatoriu ''.
În doctrina (C.Suciu) se sustine ca întrebarile ce urmeaza a fi adresate martorului trebuie pregatite înainte de a începe ascultarea . Alti autori nu sunt de acord cu acest lucru si motiveaza prin urmatoarele trei argumente :
Organul judiciar nu stie ce cunoaste martorul despre fapta cercetata si în ce anume circumstante a perceput si pastrat în memorie infractiunea .
Prin relatarea libera martorul poate sa lase fara obiect multe din aceste întrebari .
Exista numeroase întrebari care se nasc în functie de declaratiile martorului .
În ciuda acestor argumente , personal , consider ca anumite
întrebari referitoare la aspecte importante trebuie pregatite înainte de ascultare pentru a nu fi uitate , dar în acelasi timp consider ca formarea unui plan de întrebari amanuntite este inutil .
Folosirea de întrebari si raspunsuri în urma relatarii libere are multe avantaje dar si unele dezavantaje . Avantajele constau în faptul ca :
Înlatura confuziile si contrazicerile create în expunerea libera
Ajuta martorul sa-si aminteasca unele împrejurari sau secvente din procesul savârsirii infractiunii
Corecteaza unele relatari de rea-credinta
Contribuie la cunoasterea din partea organului judiciar a personalitatii martorului si a atitudinii sale fata de faptuitor
Dezavantajul consta în faptul ca prin întrebarile puse,
martorul este limitat în raspunsurile sale iar întrebarile respective pot sa-l sugestioneze.
DIFERITE TIPURI DE ÎNTREBĂRI
A. ÎNTREBĂRI ÎN FUNCŢIE DE MOMENTUL SĂVÂRsIRII INFRACŢIUNII
Întrebarile adresate martorului pot fi grupate în trei
categorii în functie de momentul savârsirii infractiunii si anume :129
Prima categorie de întrebari se refera la raporturile
anterioare comiterii infractiunii dintre persoanele participante în proces si la starea generala a organismului sau din momentul perceperii evenimentului infractional. Astfel, martorul este întrebat daca în momentul perceptiei faptei era sanatos ori bolnav, obosit sau odihnit, înainte de munca sau dupa terminarea orelor de serviciu. Martorul mai poate fi întrebat daca a consumat bauturi alcoolice si în ce cantitate. Aceste întrebari sunt necesare deoarece au rolul de a stabili daca perceptia a avut loc în conditii normale.
A doua categorie de întrebari se refera la savârsirea
propriu-zisa a infractiunii si trebuie sa stabileasca activitatile din procesul evenimentului infractional si sa precizeze circumstantele de loc si de timp în care s-a produs. Martorului i se poate cere sa arate din ce moment a perceput evenimentul cu indicarea primei si ultimei secvente din ceea ce a vazut. În concluzie , aceasta categorie de întrebari se refera la receptia informatiilor de catre martor.130
Întrebarile din a treia categorie se refera la
activitatile unor persoane dupa comiterea infractiunii iar astfel se descopera raporturile create de catre persoanele interesate în cauza.
B. ÎNTREBĂRI REFERITOARE LA DEPOZIŢII
CARE CONŢIN DENATURĂRI
Denaturarile constituie o degradare , o deviere de la forma
originara a informatiilor iar dupa cum acestea se rasfrâng asupra laturii esentiale sau secundare a marturiei , fidelitatea acesteia se va resimti într-o masura mai mult sau mai putin însemnata.
Denaturarile pot fi de natura obiectiva sau subiectiva si se împart în patru categorii si anume :
Denaturari prin aditie (adaugare) . Acestea constau în
adaugarea la faptele real percepute a unor informatii imaginare , care nu au fost percepute în realitate , fie prin exagerari a faptelor reale , fie prin imaginarea totala a unor fapte. De obicei, aceste denaturari pot fi determinate de perceptii incomplete , fragmentare.
Denaturari prin omisiune - atribuie marturiei un caracter
incomplet care nu acopera integral sfera faptelor real percepute. Astfel , martorul afirma mai putin decât ceea ce a perceput în mod real. Cauza acestor denaturari consta în uitarea unor fapte percepute , ignorari pe care martorul le considera lipsite de importanta sau reaua - credinta.
Denaturari prin substituire - produc modificari în
structura informatiilor detinute de martor fiind determinate de analogia, de asemanarile existente între faptul perceput si fapte anterior percepute datorita carora anumite elemente , însusiri sau calitati sunt atribuite altor persoane sau obiecte decât cele aflate în raporturi reale cu faptul asupra caruia martorul urmeaza a face depozitia . Astfel , faptelor real percepute li se substituie fapte care de cele mai multe ori îsi au punctul de plecare într-un act de perceptie anterioara.
Denaturari prin transformare - se produc datorita
caracterului dinamic si selectiv al pastrarii si reproducerii astfel ca datele memorate sunt supuse unei neântrerupte reorganizari si restructurari. Asemenea denaturari produc modificari în sensul deplasarii în timp si spatiu a unor detalii , inversarea succesiunii faptelor , împreunarea unor elemente care în momentul reproducerii lor aveau o existenta de - sine-statatoare , descompunerea în parti a acelor laturi care initial formau un tot , etc.
Denaturarile amintite pot fi întâlnite si la martorii de buna credinta care doresc sa reproduca fidel faptele. Chiar si atunci când martorul denatureaza realitatea , acesta poate fi sincer daca , datorita unor împrejurari involuntare, mai presus de vointa sa, nu poate deosebi adevarul de neadevar . Datorita unor asemenea cauze, martorul care în mod involuntar denatureaza realitatea e sincer convins ca depozitia sa este conforma cu adevarul.
Pentru înlaturarea acestor denaturari si pentru stabilirea corectitudinii sau exactitatii depozitiei , organul judiciar va trebui sa intervina cu întrebari care se împart în mai multe categorii , în ceea ce priveste tactica criminalistica , si anume :
Întrebari de completare - se refera la aspectele omise din
declaratie sau care contin detalii insuficiente pentru stabilirea împrejurarilor de fapt.
Întrebari de precizare ; sunt necesare , de exemplu pentru
determinarea cu exactitate a circumstantelor de loc , timp si mod de desfasurare a unui eveniment , precum si pentru stabilirea surselor din care martorul a obtinut date despre fapta.
Întrebari ajutatoare ; sunt destinate reactivarii memoriei
si pentru înlaturarea denaturarilor prin substituirea sau prin transformare, prin referiri la aspecte ce privesc evenimente importante din viata martorului , evenimente desfasurate concomitent cu faptele despre care este ascultat, etc.
Întrebari de control ; au rolul de verificare a afirmatiilor
si sunt bazate pe date certe . Ele mai au rolul de a înlatura anumite denaturari , de a descoperi depozitiile de rea -credinta sau sursele din care provin informatiile precum si de a înlatura contradictiile dintre declaratiile existente si alte mijloace de proba.
Aceste întrebari vor fi în concordanta cu planul de audiere , dar formularea lor , succesiunea în care vor fi puse , depinde de relatarea libera a martorului , sau din coroborarea acestora cu celelalte mijloace de proba detinute de organul judiciar.
C. ÎNTREBĂRI REFERITOARE LA TACTICA CRIMINALISTICĂ
În formularea si adresarea întrebarilor potrivit doctrinei si
practicii judiciare , este necesar sa se respecte urmatoarele reguli :133
Întrebarile trebuie sa fie clare , precise , concise si
exprimate într-o forma accesibila persoanei ascultate, potrivit vârstei, experientei , pregatirii si inteligentei sale.
Întrebarile vor viza strict faptele percepute de catre martor
si nu punctul sau de vedere referitor la natura acestora sau la probleme de drept. Întrebarile nu vor avea ca destinatie alte fapte care nu au legatura cu solutionarea cauzei.
Întrebarile nu vor contine elemente de intimidare , de
punere în dificultate a martorului sau promisiuni pe care organul judiciar nu le poate respecta .
Raspunsul nu trebuie sugerat prin modul de adresare a
întrebarilor si tonul acestora.
Aceste reguli sunt foarte importante pentru obtinerea de declaratii sincere si complete iar organul judiciar trebuie sa tina cont de acest lucru.
D. ÎNTREBĂRI CARE AU UN ANUMIT GRAD DE SUGESTIBILITATE
Întrebarile sugestive conduc la denaturarea adevarului ,
reprezentând o parte din vointa anchetatorului , care nu corespunde în toate cazurile realitatii .1
Astfel , sugestia reprezinta o cauza de denaturare a depozitiilor martorului care poate sa apara atât în cazul relatarilor libere dar în special în cazul interogatoriului .
Influenta sugestiei este cu atât mai mare cu cât perceptia a fost mai fragmentara , mai lacunara , cu cât faptele au fost mai slab memorate si mai greu amintite , etc. Sugestia poate fi mai mare atunci când martorul este influentat de rude , prieteni , colegi de serviciu , înainte ca acesta sa se prezinte la audieri.
Întrebarile ce pot sugera martorului un anumit raspuns sunt denumite în doctrina ,, tendentios sugestive ''
Caracterul sugestiv al întrebarilor tendentioase rezida înainte de toate , în forma întrebarii care conduce la raspunsul asteptat si dorit. Valoarea unui raspuns depinde de forma întrebarii care l-a provocat , raspunsul si întrebarea formând într-un sistem indivizibil un adevarat cuplu ale carui elemente se conditioneaza reciproc .136
Sugestive sunt atât întrebarile prin care organul judiciar doreste sa obtina un raspuns cât si acele întrebari nedorite când nu se urmareste obtinerea unui anumit raspuns .
Nu numai forma si continutul întrebarii pot fi sugestive dar si locul pe care îl ocupa în succesiunea întrebarilor , raporturile , corelatia în care se afla întrebarea data cu îmrejurarile ce au fost sau nu expuse de martor . Astfel una si aceeasi întrebare poate sa fie uneori sugestiva iar alteori nu . Astfel , pot sa existe mai multe tipuri de întrebari si anume :137
Întrebari determinative ; sunt întrebari care nu sunt
sugestive si pot fi de forma : ,, Avea învinuitul un cutit în mâna ? '' sau ,,Avea victima o geanta asupra ei ?''
Întrebari determinative cu pronume interogativ . Nici aceste întrebari nu sunt sugestive si pot fi de forma : ,, Ce culoare avea geanta victimei ?''
Întrebari incomplet disjunctive . În cazul acestor întrebari
influenta sugestiei este mai redusa fiind întrebari de tipul ,, da sau nu ''.
De exemlpu : ,, Avea victima o geanta ?''
Întrebari complet disjunctive . De exemplu : ,, Geanta era
de culoare albastra sau neagra ? ''. Aceste întrebari sunt destul de periculoase . În exemplul dat martorului i se sugereaza sa aleaga între culoarea neagra sau albastra , desi în realitate este posibil ca geanta sa aiba o alta culoare decât cele sugerate.
Întrebari de tipul ,,da - nu'' ; au un grad redus de
sugestibilitate . De exemplu : ,, Avea victima o geanta de culoare albastra ?''
Întrebari expectative ,,da'' ; acestea sugereaza martorului
sa raspunda afirmativ . De exemplu : ,, Geanta era poate albastra ?''
Întrebari expectative ,, nu'' ; acestea sugereaza martorului
sa raspunda negativ . De exemplu : ,, Geanta poate nu era albastra ?''
Întrebari ipotetice sau implicative . Sunt cele mai
periculoase întrebari deoarece se presupune ca martorul a perceput o anumita fapta desi în realitate nu s-a întâmplat acest lucru. De exemplu : ,, Care este culoarea gentii ?''. Sugestivitatea acestei întrebari consta în faptul ca organul judiciar considera ca martorul a observat prezenta gentii, dar în realitate poate ca martorul nu a perceput acest lucru . Sugestia este si mai categorica atunci când întrebarea începe cu o expresie de tipul : ,, Este adevarat ca ..?'', ,, Nu este asa ca ... ?''
Martorului i se mai poate sugera sa raspunda la întrebari prin intonatia cu care sunt rostite acestea , accentul pus pe unul din termenii întrebarii, mimica sau gesturile celui care efectueaza ascultarea (încredere, nemultumire , dezamagire , aprobare , dezaprobare , etc.).
Rezistenta la sugestie variaza în functie de personalitatea martorului si de vârsta acestuia . Astfel , personele tinere sau timide sunt mai sugestionabile decât celelalte persone mature care au un simt critic mai dezvoltat .
3.3.2. ASCULTAREA RĂSPUNSURILOR LA ÎNTREBĂRI
Atunci când anchetatorul asculta raspunsul la întrebarile pe care le adreseaza martorului trebuie sa respecte o conduita tactica specifica. Astfel, anchetatorul trebuie sa aiba aceeasi atitudine ca în momentul relatarii libere , dar si anumite particularitati tactice deoarece, în aceasta faza , dialogul cu martorii este mai complex , în special din punct de vedere psihic. Prin acest dialog organul judiciar are posibilitatea sa observe daca martorul este nesincer în declaratii . Regulile tactice specifice ascultarii raspunsurilor sunt , în general , urmatoarele :
Ascultarea martorului cu toata atentia si seriozitatea si
evitarea mimicii , expresiilor sau gesturilor care pot sa-l influenteze pe martor , a plictiselii , a diferitelor stari nervoase , etc.
În situatia în care exista contradictii între raspunsurile
martorului sau între raspunsuri si alte probe în cauza , organul judiciar nu trebuie sa reactioneze imediat si sa nu-si manifeste nemultumirea sau surprinderea si trebuie sa încerce o clarificare ulterioara a acestora, pastrând o atitudine calma , care sa-l ajute pe martor sa-si aminteasca exact faptele percepute .
Anchetatorul trebuie sa urmareasca cu atentie modul în
care reactioneaza martorul la întrebari . Astfel , poate sa descopere indicii de posibila nesinceritate .
În cazul în care martorul încearca sa minta , organul judiciar va recurge la anumite procedee tactice ca de exemplu repetarea audierii, reformularea si diversificarea întrebarilor , confruntarea cu alti martori sau cu partile din proces , insistându-se asupra unor amanunte pe care martorul mincinos nu se asteapta sa faca declaratii asupra lor , si astfel nu are ,, pregatite '' raspunsuri pentru asemenea întrebari iar spontaneitatea cu care va raspunde poate sa-l tradeze .
Daca un martor îsi reaminteste mai greu anumite date , el poate fi ajutat prin întrebari de referinta dar fara sa i se sugereze raspunsul . Este posibil mai ales la începutul audierii ca martorul sa aiba anumite manifestari emotionale dar nu întotdeauna aceste reactii reprezinta un indice de nesinceritate .
Martorii, ca si persoanele vatamate , au posibilitatea sa completeze sau sa schimbe declaratiile din audierea primara , ori de câte ori e necesar pentru buna desfasurare a urmaririi penale .
Organul judiciar are un rol activ în ultima etapa a ascultarii deoarece trebuie sa completeze , sa clarifice sau sa verifice afirmatia . În cazul unor declaratii nesincere sau contradictorii martorul poate fi reaudiat iar conduita tactica este aceiasi ca si la audierile anterioare . În cazul în care martorul face o declaratie mincinoasa poate fi determinat sa revina prin prezentarea altor probe.
3.3.3. VERIFICAREA sI APRECIEREA DECLARAŢIILOR
MARTORILOR
Verificarea declaratiilor martorilor este necesara pentru stabilirea veracitatii acestora si pentru aprecierea corecta a marturiei . Verificarea se efectueaza cu ajutorul altor probe sau date existente la dosar, prin întrebari referitoare la modul de percepere a faptelor , sau daca este cazul , prin efectuarea de reconstituiri .
Un martor de rea - credinta poate fi urmarit penal si trimis în judecata numai daca magistratul are ,, convingerea intima '' ca a facut tot ceea ce i-a stat în putinta , prin folosirea tuturor mijloacelor legale , pentru a determina martorul sa nu-si mentina declaratiile nesincere .
Aprecierea declartiilor consta într-o operatie de analiza si se efectueaza în cadrul examinarii si aprecierii întregului material de proba , printr-un studiu comparativ al faptelor stabilite cât si un studiu al calitatii surselor directe sau indirecte , din care provin datele.
Evaluarea conditiilor martorilor impune o analiza de continut , pe baza careia organul de urmarire penala sau instanta de judecata interpreteaza si evalueaza materialul informativ comunicat de martor , pentru a stabili în ce masura acesta serveste , coroborat cu alte date , la aflarea adevarului . De asemenea , evaluarea marturiilor , obtinute într-un anumit moment serveste si la luarea deciziei de audiere, a noi martori , de administrare a altor mijloace de proba.
SECŢIUNEA 2
TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI DE
REA - CREDINŢĂ
1. MOTIVELE CARE CONDUC LA MĂRTURIE MINCINOASĂ
În practica judiciara exista numeroase cazuri în care martorii nu sunt sinceri în declaratii conducând ancheta într-o directie gresita . Prin cunoasterea motivelor care conduc la adoptarea atitudinii de rea- credinta pot fi aplicate cele mai eficiente procedee tactice de ascultare a martorilor mincinosi .
În doctrina au fost enumerate principalele motive care conduc la marturie mincinoasa si anume :
1. Martorul trece sub tacere împrejurari esentiale pentru a convinge organul judiciar de inutilitatea chemarii sale si ca declaratiile sale sunt irelevante , în scopul de a se elibera de obligatia de a depune marturie. Potrivit acestei obligatii martorul trebuie sa se prezinte în fata organului judiciar ori de câte ori este chemat .
Un asemenea martor trebuie convins de importanta declaratiilor sale pentru aflarea adevarului si pentru înfaptuirea justitiei . Anchetatorul poate sa-i propuna martorului ca daca va declara tot ceea ce stie nu va mai fi chemat la audieri.
2. Martorul trece sub tacere sau denatureaza anumite împrejurari datorita sentimentelor (de afectiune , de ura , de invidie) pe care le are fata de parti . O asemenea pozitie poate fi observata din întreaga atitudine a martorului din momentul ascultarii sau din cunoasterea , înainte de ascultare , a raporturilor dintre martori si parti. În asemenea situatii , anchetatorul trebuie sa-l determine pe martor sa fie sincer reamintindu-i , pe un ton calm si ferm , de obligatia de a spune adevarul si de consecintele penale ale nerespectarii acestei obligatii .
3. Martorul nu este sincer deoarece ar putea fi implicat ca învinuit sau inculpat în cauza , sau ar putea fi tras la raspundere pentru o fapta anterioara. În aceste cazuri organul judiciar trebuie sa-l convinga ca mai devreme sau mai târziu faptele vor fi oricum descoperite , iar ajutorul acordat organelor judiciare pot sa-i usureze situatia .
4. Martorul poate sa faca declaratii mincinoase datorita sentimentului de antipatie pe care îl are fata de organul judiciar , datorita unor raporturi anterioare dintre acestia . În aceste situatii , organul judiciar trebuie sa adopte o atitudine calma , plina de respect si de consideratie . Împrejurarile anterioare , care au dus la deteriorarea raporturilor dintre martor si organul judiciar , nu trebuie reactualizate inutil . Daca totusi se ajunge în aceasta situatie martorului trebuie sa i se explice neîntelegerile anterioare .
5. Martorul poate sa faca decaratii mincinoase datorita sentimentului de teama , de frica , datorita presiunilor si amenintarilor exercitate împotriva sa . Astfel , martorul nu este convins ca organele judiciare îl vor putea apara . În asemenea situatii organul judiciar trebuie sa-l convinga pe martor ca nu i se poate întâmpla nimic rau , discutând în acest sens si despre Programul de protectie al martorilor (Legea nr. 682/2002) .
6. Martorul este interesat material sau moral în rezultatul cauzei datorita raporturilor în care se afla cu partile , cu rudele acestora sau cu pricina. În asemenea cazuri , organul judiciar trebuie sa precizeze ca are cunostiinta despre asemenea raporturi .
De obicei , atitudinea de rea-credinta a martorului este descoperita dupa momentul ascultarii , dupa verificarea declaratiilor si aprecierea acestora în raport cu celelalte probe.
Motivele care pot determina marturia mincinoasa pot fi cunoscute anterior si astfel , din punct de vedere tactic , se recomanda ca prin cunoasterea acestora sa fie preîntâmpinata marturia mincinoasa deoarece , atunci când martorul a facut declaratii mincinoase va fi foarte greu sa mai revina asupra acestora , fie datorita sentimentului de rusine, fie de teama ca va fi tras la raspundere pentru marturie mincinoasa.
2. PROCEDEUL TACTIC ÎN VEDEREA DEMASCĂRII
CARACTERULUI MINCINOS A DEPOZIŢIILOR MARTORILOR143
Acesta presupune adresarea unor întrebari abile cu privire la împrejurari de detaliu , accesorii , referitoare la fapte , actiuni , activitati , persoane , obiecte , etc. , care se afla într-un anumit raport cu infractiunea savârsita sau cu faptuitorul acesteia .
Astfel, împrejurarile savârsirii unei infractiuni pot fi grupate în împrejurari esentiale care sunt mai importante deoarece se refera la activitatea materiala si împrejurari secundare care sunt accesorii ale celor esentiale.
În cazul unei marturii mincinoase , martorii care urmeaza a fi ascultati se pot pune de acord sa faca declaratii identice în favoarea unei parti . Astfel, chiar daca asupra împrejurarilor esentiale vor avea o ,, declaratie comuna '' în ceea ce priveste împrejurarile secundare vor avea contradictii deoarece nu au existat întelegeri în acest sens . Astfel, oricât de bine ar fi pregatita depozitia mincinoasa, întotdeauna vor exista împrejurari accesorii care depasesc prevederea celor ce s-au pus de acord. În aceste cazuri este recomandat ca organul judiciar sa adreseze întrebari abile cu privire la aspecte de detaliu , imprevizibil , cu privire la care nu a putut interveni o întelegere .
SECŢIUNEA 3
PARTICULARITĂŢI TACTICE APLICATE ÎN ASCULTAREA
UNOR CATEGORII SPECIALE DE MARTORI
ASCULTAREA MARTORILOR MINORI
1.1. ASPECTE PROCESUAL PENALE sI TACTICE ALE
AUDIERII
Persoanele care nu au împlinit 18 ani pot fi ascultate ca martori în conformitate cu prevederile art. 81 C.proc. pen. . De asemenea, legea nu stabileste o limita de vârsta de la care un minor poate fi ascultat ca martor. Ascultarea minorului se face în prezenta unui parinte, tutorelui sau persoanei careia îi este încredintat spre crestere si educare .
Potrivit art. 85 C.proc.pen. , minorul sub 14 ani nu depune juramânt dar anchetatorul are obligatia sa-i atraga atentia sa spuna adevarul.
Tactica ascultarii minorului este diferita în functie de vârsta acestuia . Cu cât vârsta minorului este mai mica cu atât tactica de ascultare a acestuia difera mai mult de tactica de ascultare a majorului.
Declaratiile minorului pot fi influentate de anumiti factori cum ar fi : vârsta , dezvoltarea sa psihosomatica , mediul din care provine, conditiile de audiere si tactica adoptata de organul judiciar . De asemenea , procesul de formare al declaratiilor va fi influentat de factori cum sunt : emotiile, lipsa experientei de viata, nivelul redus de cunostinte, subiectivitatea , etc.
Ascultarea martorului minor este formata din aceleasi etape principale, respectiv : pregatirea ascultarii, identificarea persoanei, relatarea libera a acesteia, adresarea de întrebari si ascultarea raspunsurilor.
1.2. PREGĂTIREA ASCULTĂRII MINORILOR
Înainte de ascultare , anchetatorul trebuie sa obtina informatii despre minori cu privire la comportament , învatatura , pasiuni , cerc de prieteni , etc. dar si despre persoana care urmeaza sa-l asiste pe minor la audiere.
Ascultarea se poate face la sediul organului judiciar dar este recomandat sa se faca în locuri familiare minorului .
Anchetatorul va tine cont de eventualele interese în cauza ale minorului sau ale persoanei care-l asista. Citarea minorului se poate face în timp foarte scurt pentru a reduce posibilitatile de influentare , eventual putând fi ascultat fara anuntarea lui prealabila .
1.3. AUDIEREA PROPRIU-ZISĂ A MINORILOR
1. În faza identificarii minorului , anchetatorul va trebui sa îi câstige încrederea minorului printr-o atitudine calma, blânda, prietenoasa. Discutiile prealabile pot fi mai lungi si pot avea diferite teme familiare vârstei lui. Astfel, poate fi descoperit nivelul intelectual, temperamentul, modul de exprimare , diferite deficiente psihice , etc.
2. În faza relatarii libere exista anumite particularitati. Astfel , minorul va fi ascultat cu multa rabdare , fara a fi bruscat , speriat sau întrerupt , cu exceptia cazurilor în care se abate de la subiect. Calitatea informatiilor obtinute prin reletarea libera este redusa datorita factorilor subiectiv corespunzatori vârstei , asupra procesului psihologic de formare a declaratiilor, sau datorita sentimentelor de teama, neîncredere sau influentarii de catre anumite persoane.
3. În faza adresarii de întrebari si ascultarii de raspunsuri , se vor adresa întrebari formulate clar si într-un limbaj accesibil copilului astfel încât acesta sa înteleaga ceea ce i se cere . De asemenea , se vor evita elementele de sugestie deoarece minorii pot fi usor influentati.
1.4. PARTICULARITĂŢI TACTICE APLICATE ÎN
CADRUL ASCULTĂRII MINORILOR
Tactica ascultarii minorului difera în functie de vârsta si dezvoltarea psihosomatica a acestora.
În doctrina au fost enumerate ciclurile de dezvoltare a minorului si anume :
Perioada de la 1 -3 ani . Acesti copii nu pot fi ascultati ca martori
Perioada prescolara ( 3 -6 ani )
Perioada scolara ( 6 - 10 ani )
Perioada scolara , mijlocie , sau a pubertatii (10 - 14 ani )
Perioada adolescentei ( 14 - 18 ani )
În doctrina straina se sustine ca fetele se dezvolta mai
repede decât baietii , astfel ca exista patru etape de dezvoltare si anume :
Prima copilarie - dureaza pâna la 7 ani în cazul baietilor si 6 - 7 ani la fete ;
Copilaria a doua - corespunde vârstei de 7-12 ani la baieti si 7-10 ani al fete ;
Adolescenta - corespunde perioadei de 12-15 ani la baieti si 10-13 ani la fete ;
Pubertatea - dureaza de la 15-16 ani la baieti si 13-14 ani în cazul fetelor ;
Aceasta clasificare este contestata de alti autori straini. Un alt
autor strain149 sustine urmatoarea clasificare :prima copilarie (primele 7 luni) , a doua copilarie (7luni-2 ani) , a treia copilarie (2-7 ani), adolescenta (7-15 ani) si pubertatea (15-20 ani)
Prescolarii (perioada 3-6 ani) trebuie audiati numai daca este absolut necesar, deoarece acestia percep inegal însusirile obiectelor, spatiul si timpul , fiind foarte usor sugestionati.
Este recomandat ca ascultarea sa se faca cu ajutorul unui specialist în psihologia copilului,în locuri familiare copilului.
În cazul minorilor de la 6-10 ani perceptia spatiului si timpului creste considerabil si se dezvolta memoria si capacitatea de redare, astfel ca acesta poate sa faca relatari libere despre fapta.
Desi în aceasta perioda minorul poate sa faca distinctie între adevar si minciuna , exista cazuri în care declaratiile sunt nesincere datorita fricii astfel ca anchetatorul trebuie sa înlature eventualele cauze care produc acest fenomen. De asemenea , în aceasta perioada minorul poate fi usor sugestionat si influentat de parinti sau alte persoane interesate în cauza.
Perioda de la 10-14 ani este caracterizata prin modificari biologice si psihice. Posibilitatile de orientare în spatiu si timp cresc semnificativ iar memoria se dezvolta prin aparitia componentelor logice si a tendintelor de interpretare. Afectivitatea si excitabilitatea au o dezvoltare specifica pubertatii. Atfel , se dezvolta discernamântul , sentimentele morale dar pot sa apara defecte de vointa si de educatie. Datorita atractiei spre faptele senzationale minorii exagereaza , îsi dau prea multa importata si discuta cu oricine despre faptele percepute, putând fi usor influentabili, astfel ca se recomanda ascultarea lor imediata.
Periada de la 14 la 18 ani este caracterizata prin stabilirea unor relatii sociale între minori si societate.
Dezvoltarea sensibilitatii creste semnificativ fiind caracterizata si prin ,,erotizarea'' 151 acesteia.
Tactica ascultarii acestor minori se aseamana foarte mult cu ascultarea majorilor deoarece perceperea , memorarea si redarea informatiilor au un grad ridicat de acuratete, iar sugestia are o influenta redusa.
ASCULTAREA ALTOR CATEGORII DE MARTORI
2.1 ASCULTAREA VÂRSTNICILOR
În cazul ascultarii persoanelor în vârsta, regulile tactice de ascultare trebuie adaptate la particularitatile psihologice ale acestora. În doctrina 152 se precizeaza ca procesul de îmbatrânire devine evident , de obicei , dupa vârsta de 65 de ani si se accentueaza dupa vârsta de 70 -75 de ani . Aceste limite difera de la o persoana la alta .
Asa cum am aratat în capitolul anterior , în cazul vârstnicilor, scade posibilitatea de receptie , mai ales cea vizuala si auditiva, posibilitatea de prelucrare , de memorare si de reactivare a informatiilor.
În cazul înaintarii în vârsta la unele persoane îsi face aparitia ,,sindromul de depersonalizare '' , însotit uneori de ,, dezordine psihotica '' care se manifesta prin isterie , ipohondrie. Astfel , vârstnicii devin ,, susceptibili , egoisti , ranchiunosi , nervosi , traiesc cu sentimentul de frustrare ''.
În cazul acestor categorii de martori , anchetatorul trebuie sa stabileasca corect un contact psihologic cu martorul, printr-o atitudine sobra, politicoasa si respectuasa. Anchetatorul nu trebuie sa manifeste sentimente de nemultumire, de iritare fata de declaratiile vârstnicilor, având în vedere ca pot sa apara fecvent erori, amnezii, distorsiuni, contradictii, greseli de exprimare, etc. Declaratiile vor fi verificate si apreciate în raport cu celelalte probe existente mai ales daca exista anumite interese ale martorului .
2.2. ASCULTAREA MARTORILOR HANDICAPAŢI15
În anumite situatii organele judiciare trebuie sa asculte martori care au anumite deficiente de receptie a informatiilor iar tactica de ascultare a acestor martori prezinta particularitati importante .
În cazul ascultarii martorilor surdo-muti se va tine cont de nivelul dezvoltarii psihice si pregatirea intelectuala , datorita posibilitatii reduse de comunicare , unii martori având nevoie de interpreti. Relatarea libera este mai dificila si este indicat adresarea de întrebari precise la care martorul sa raspunda cât mai scurt. Martorul surdo-mut nu va putea sa faca declaratii cu privire la informatii receptionate auditiv dar poate sa faca declaratii cu privire la alte informatii . Ascultarea trebuie sa se faca cu mult calm si rabdare deoarece surdo-mutii devin repede nervosi. Însa magistratul trebuie sa observe daca starea de nervozitate si comportamentul este firesc sau ascunde o marturie mincinoasa.
Martorii nevazatori nu pot face declaratii cu privire la informatii vizuale decât în cazul în care deficienta vizuala nu este mare.
De asemenea, se va tine cont ca aceasta categorie de martori are celelalte simturi mai dezvoltate decât celelalte persoane .
2.3. ASCULTAREA PERSOANELOR CARE NU CUNOSC LIMBA ROMÂNĂ155
O persoana straina , care nu cunoaste limba româna poate sa faca declaratii despre anumite fapte si împrejurari cu ajutorul unui interpret. În cazul ascultarii se va tine cont de nivelul de dezvoltare psihica si intelectuala , profesia , nationalitatea sau tara de origine.
Anchetatorul trebuie sa aiba o atitudine sobra si calma deoarece cetatenii straini pot avea stari de nervozitate (deoarece nu sperau sa ajunga sa fie audiati), de neliniste sau de superioritate (fata de anchetator) . Asemenea stari pot fi înlaturate prin discutii prealabile, prin explicatii cu privire la importanta lor în solutionarea cauzei si la drepturile si obligatiile pe care le au în calitate de martori.
Întrebarile vor fi precise si clare si se va tine cont de zona de provenienta a martorului precum si de particularitatile sistemului judiciar din tara lor, dar fara sa se faca abateri de la sistemul nostru de drept. Interpretul are aceleasi obligatii ca si martorul , respectiv sa traduca corect si fidel si sa pastreze secretul informatiilor, în caz contrar savârsind infractiunea de marturie mincinoasa.
2.4. ASCULTAREA HANDICAPAŢILOR PSIHIC
În anumite situatii exista posibilitatea ca declaratiile unor persoane cu handicap (afectiuni psiho-patologice) sa fie necesara în solutionarea unei cauze. Ascultarea acestor persoane va fi pregatita si efectuata cu multa precautie, ajutorul unui medic specialist fiind absolut necesar. În cadrul ascultarii martorul nu trebuie sa fie stresat iar anchetatorul trebuie sa fie calm , câstigând astfel încrederea martorului. Este recomandat ca , pentru obtinerea declaratiilor organul judiciar sa se deplaseze la domiciliul sau locul de internare al martorului .
Regulile tactice de ascultare sunt, în principiu cele aplicate copiilor si vârstnicilor. În cazul mitomanilor, adica acele persoane care au tendinta de a denatura adevarul si a inventa fapte nereale, se vor verifica mai bine informatiile .
SECŢIUNEA 4
CONSEMNAREA DECLARAŢIILOR MARTORILOR sI ALTE METODE TEHNICE DE FIXARE
CONSEMNAREA DECLARAŢIILOR MARTORILOR
Conform normelor procesuale, declaratiile martorilor se
comunica în scris . Declaratia cuprinde mai multe parti si se scrie pe formulare tip . De regula , declaratia este scrisa la masina de scris , dar este posibil ca martorul sa-si scrie singur declaratia, în cabinetul de ancheta, dar i se va atrage atentia sa raspunda la toate problemele care fac obiectul marturiei , iar pentru clarificarea unor aspecte sau pentru completarea cu raspunsuri la anumite întrebari , declaratia va fi citita de anchetator.
De obicei, declaratia este scrisa dupa relatarea libera a faptelor si împrejurarilor de catre martor , dupa ce organul judiciar a retinut aspectele importante care urmeaza a fi clarificate ulterior .
Depozitia martorului trebuie consemnata cât mai fidel si mai precis, adica cât mai aproape de modul de exprimare al martorului, înlocuirea si modificarea cuvintelor acestuia fiind interzisa, cu exceptia cuvintelor vulgare sau triviale . În practica , exista tendinta de reformulare a expresiilor martorului , de sintetizare a relatarilor , aspect de natura sa altereze obiectivitatea declaratiei sau sa dea un alt înteles declaratiilor .
Dupa fixarea declaratiilor, vor fi consemnate întrebarile si raspunsurile date de martor. Declaratia va fi citita persoanei ascultate si semnata pe fiecare pagina si la sfârsit , de catre organul judiciar, de martor si de interpret (dupa caz ), iar daca ramân locuri libere, se bareaza. Daca martorul doreste sa revina asupra declaratiilor sale, sau doreste sa faca completari, rectificari sau precizari acestea vor fi consemnate în conditii identice .
FIXAREA DECLARAŢIILOR PRIN MIJLOACE TEHNICE CRIMINALISTICE
Organele judiciare folosesc tot mai frecvent fixarea declaratiilor pe banda magnetica sau videomagnetica , deoarece acest procedeu tehnic are numeroase avantaje si anume :
1.Asigura o deplina obiectivitate si fidelitate în înregistrarea declaratiilor , a întrebarilor si a raspunsurilor.
2.Aceste procedee sunt absolut necesare în ascultarea impusa de unele împrejurari limita , în special în cazul victimelor aflate în stare grava, a muribunzilor, a copiilor, a persoanelor handicapate si a celor care necesita prezenta unui interpret.
3.Anchetatorul are posibilitatea sa analizeze cu atentie afirmatiile celui ascultat, sa-i surprinda cu exactitate expresiile, reactiile, ezitariile, etc., acestea fiind importante în aprecierea sinceritatii martorului.
4.Asigura corectitudine si continuitatea ascultarii, deorece anchetatorul nu mai trebuie sa ia note , sa-l întrerupa pe cel audiat sau sa scrie întrebarile si raspunsurile. Astfel, se înlatura posibilitatea ca martorul sa-si pregateasca raspunsurile în intervalul de timp în care sunt scrise întrebarile si raspunsurile.
La începutul ascultarii , martorului i se aduce la cunostinta, ca declaratia va fi înregistrata, în parte, sau în întregime. Înregistrarea începe cu indicarea datei si locului de înregistrare, a numelui si calitatii organului judiciar. Daca exista pauze în timpul audierii acestea vor fi mentionate înainte si dupa reluarea înregistrarii, care va începe cu repetarea ultimelor cuvinte rostite de martor, înainte de pauza.
La sfârsit, banda este audiata sau vizionata în întregime, martorul fiind întrebat daca înregistrarea a fost efectuata în mod corect, atât întrebarea cât si raspunsul fiind si ele înregistrate, precum si mentiuniile despre ora la care s-a terminat ascultarea si despre aparatura folosita.
Capatul benzii va fi sigilat iar caseta va fi împachetata si sigilata, fiind semnata de organul judiciar si de martor, aceste operatii fiind mentionate în declaratia scrisa.
Înregistrarile efectuate în momentul ascultarii persoanelor, pot servi ca mijloc de proba, împreuna cu declaratia scrisa, numai daca se realizeaza în conformitate cu regulile procesual penale precum si cele tehnico-tactice criminalistice.
În prezent, nu mai exista retineri fata de avantajele acestui mijloc de fixare, deoarece în trecut exista suspiciunea ca o înregistrare poate fi falsificata, mijloacele tehnice criminalistice actuale, putând sa depisteze usor aceste falsuri.
SUBCAPITOLUL II
1. IMPORTANŢA DECLARAŢIILOR PERSOANEI VĂTĂMATE sI PREGĂTIREA ASCULTĂRII
În majoritatea cauzelor penale ascultarea persoanei vatamate reprezinta o sursa importanta de informatii în vederea stabilirii adevarului. Anchetatorul trebuie sa tina cont ca persoana vatamata are anumite interese în proces si astfel are tendinta de a exagera, în defavoarea învinuitului sau inculpatului. Tendintele de exagerare pot avea drept cauze dorinta de razbunare, obtinerea unor despagubiri sau ascunderea vinovatiei cu privire la savârsirea infractiunii. De asemenea, este posibil ca procesul savârsirii infractiunii sa fie cunoscut partial sau fragmentar.
Cu toate aceste inconveniente nu trebuie sa ajungem la concluzia ca declaratiile persoanei vatamate sunt lipsite de importanta în stabilirea adevarului. În situatia în care victima a perceput nemijlocit fapta, este aproape întotdeauna în masura sa descrie modul si împrejurarile în care a fost comisa , trasaturile autorului sau instrumentele utilizate de acesta .
STUDIEREA DOSARULUI CAUZEI
Anchetatorul trebuie sa stabileasca persoanele ce urmeaza a
a fi ascultate în calitate de parte vatamata, parte civila sau parte responsabila civilmente precum si sa stabileasca ordinea si folosirea datelor si probelor ce urmeaza a fi folosite în ascultare sau a aspectelor ce urmeaza a fi lamurite. Anchetatorul trebuie sa stabileasca daca persoana ce urmeaza a fi ascultata are calitate procesuala .
CUNOAsTEREA PERSOANELOR CE URMEAZĂ A FI ASCULTATE
Din punct de vedere tactic este important ca organul judiciar sa obtina informatii despre personalitatea victimei ce urmeaza a fi audiata în calitate de parte vatamata.
Astfel , datele pot fi cu privire la identitate , pregatire, profesie, locul de munca , nivelul de cultura generala, înclinatii pentru anumite activitati practice, spiritul de colegialitate, comportarea persoanelor vatamate înainte si dupa savârsirea infractiunii , profil psihologic, natura unor posibile relatii cu inculpatul , anumite vicii de care este atrasa , etc. Asemenea informatii pot fi obtinute de la locul de munca, de la colegi, prieteni , membrii familiei , etc.
ELABORAREA PLANULUI DE ASCULTARE
Elaborarea unui plan de ascultare are scopul de a stabili
problemele ce urmeaza a fi clarificate , alte mijloace de proba care pot fi folosite în timpul ascultarii , mijloace la care se raporteaza declaratiile victimei , precum si ordinea în care vor fi folosite acestea .162
Continutul planului de ascultare variaza în functie de natura infractiunii iar , în principal , ca si în cazul ascultarii martorilor va urmari :
Problemele de clarificat
Întrebarile si ordinea de adresare a lor
Conditiile în care partile au luat cunostinta despre fapte sau împrejurari
Pozitia partii vatamate fata de celelalte parti , în special fata de inculpat
Eventualele probe ce urmeaza a fi folosite în ascultare
ASCULTAREA PROPRIU-ZISĂ A PERSOANEI VĂTĂMATE
2.1. ETAPA DE IDENTIFICARE A PERSOANEI VĂTĂMATE
Potrivit art. 84 C.proc.pen. anchetatorul va întreba persoana vatamata despre nume ,prenume , vârsta , adresa si ocupatie . Pe lânga aceste întrebari sunt recomandate si alte întrebari independente de cauza care au rolul de a familiariza victima cu admosfera în care se desfasoara audierea, astfel ca victima va capata încredere în anchetator si va depasi eventualele sentimente de teama dar totodata se va convinge ca organul judiciar are posibilitatea cunoasterii unor date referitoare la anumite momente din viata sa , ocupatii anterioare , diverse pasiuni , raporturile cu alte persoane , petrecerea timpului liber, etc..
Tot în aceasta etapa persoanei vatamate i se aduce la cunostinta faptele si împrejurarile despre care va fi ascultata, posibilitatea de a se constitui ca parte vatamata, parte civila sau de a renunta la acest drept sau posibilitatea de a fi ascultata ca martor, reglementari prevazute de Codul de procedura penala (vezi capitolul 1).
ETAPA RELATĂRII LIBERE
Relatarea libera consta în expunerea faptelor si împrejurarilor , prin cuvintele victimei, recomandabil fiind ca la început , organul judiciar sa-i adreseze o întrebare referitoare la fapta.
Regurile tactice de ascultare sunt asemanatoare cu cele ale martorului si anume :
1. Ascultarea persoanei vatamate se va face cu rabdare, calm si fara întreruperi , cu exceptia situatiilor în care persoana vatamata se abate de la subiect.
2. Evitarea unor gesturi, reactii, expresii, mimica , concretizate prin manifestari de nerabdare, nervozitate, nemultumire, gesturi de aprobare sau dezaprobare.
3. În cazul în care persoana vatamata are un nivel intelectual care îngreuneaza coerenta relatarii libere, trebuie ajutata cu mult tact, dar fara sa fie sugestionata.
4. Nu este recomandat întocmirea unui proces-verbal de ascultare dar anchetatorul trebuie sa-si noteze pe scurt aspectele importante.
Prin relatarea libera pot fi descoperite si alte fapte penale savârsite de învinuit sau inculpat iar organul judiciar are posibilitatea sa observe comportarea victimei, respectiv mimica , pauzele în vorbire sau graba în expunerea unor situatii , precum si ridicarea sau coborârea tonului vocii, astfel putând sa evalueze sinceritatea, buna-credinta, dorinta de razbunare, completarea unor lacune datorate perceptiei deficitare etc. .
2.3. ETAPA FORMULĂRII DE ÎNTREB RI
Formularea de întrebari este necesara în scopul lamuriri unor aspecte neclare, completând astfel relatarea libera. Veracitatea si claritatea raspunsurilor este conditionata de modul de comunicare dintre organul judiciar si persoana audiata , de modul de adresare a întrebarilor si de succesiunea acestora.
Ca si în cazul martorului , întrebarile trebuie sa fie formulate astfel încât sa nu deruteze persoana vatamata , sa nu fie sugestive, sa nu se solicite aprecieri asupra calificarii infractiunii sau a gradului de vinovatie.
DIFERITE TIPURI DE ÎNTREBĂRI
Întrebarile adresate persoanei vatamate se aseamana cu cele
adresate martorului. Astfel, pot exista diferite categorii de întrebari si anume :167
1. Întrebari de completare - sunt necesare atunci când în urma relatarii libere declaratiile ramân incomplete datorita unor cauze obiective sau subiective cum ar fi deficiente de receptie, memorare sau redare, atitudinea de rea credinta, cauze care conduc la anumite omisiuni.
2. Întrebari de precizare - se refera la anumite aspecte care necesita detalii fata de relatarea libera sau aspecte secundare ale faptei.
3. Întrebari ajutatoare - au rolul de a ajuta persoana vatamata sa-si aminteasca evenimentele la care a asistat.
4. Întrebari de control -au rolul de a verifica afirmatiile în ceea ce priveste exactitatea si veracitatea.
În functie de momentul la care se refera , întrebarile pot fi
clasificate în trei grupe si anume : 168
1. Prima grupa de întrebari - se refera la raporturile anterioare dintre victima si infractor sau la conduita anterioara savârsirii infractiunii.
2. A doua grupa de întrebari - se refera la momentul comiterii infractiunii. Victima trebuie sa se refere la împrejurarile în care s-a comis infractiunea, particularitatile locului faptei, persoanele care au mai fost de fata, desfasurarea evenimentului infractional, mijloacele utilizate de infactor, rezultatele care s-au produs. De asemenea trebui clarificata starea victimei în timpul savârsirii infractiunii, respectiv daca a fost sanatoasa, bolnava, odihnita, emotionata, etc.. Apoi, trebuie clarificat modul cum a îceput comiterea infractiunii, respectiv momentul declansator, si alte aspecte secundare referitoare la instrumentele utilizate, numarul si succesiunea de lovituri, îmbracamintea faptuitorului etc. .
3. A treia grupa de întrebari - se refera la amanunte care au avut loc dupa momentul comiterii infractiunii . Astfel , persoana vatamata va face afirmatii cu privire la obiectele care au fost miscate, persoanele care au patruns în perimetrul locului savârsirii infractiunii, etc. Persoana vatamata mai poate fi întrebata asupra cercului de suspecti sau asupra cuantumului pagubelor cauzate .
Regulile tactice de adresare a întrebarilor sunt asemanatoare ca si în cazul martorilor . Astfel , întrebarile trebuie sa fie clare , precise , exprimate astfel încât sa fie accesibile persoanei ascultate , nu vor contine elemente de sugestie sau intimidare , etc.
2.3.2. ASCULTAREA RĂSPUNSURILOR LA ÎNTREBĂRI
Conduita tactica din momentul ascultarii raspunsurilor la întrebari presupune respectarea unor reguli tactice si anume :
victima trebuie ascultata cu atentie si seriozitate si se vor evita gesturile de enervare , aprobare sau dezaprobare ;
se vor evita reactiile bruste , în cazul contradictiilor sau incoerentelor si reactiile de surprindere sau nemultumire ;
anchetatorul va observa cu atentie modul în care reactioneaza persoana vatamata în cazul raspunsurilor la întrebarile care au rolul de a descoperi declaratiile mincinoase ;
ASCULTAREA PĂRŢII VĂTĂMATE ÎN CONDIŢII SPECIALE
Exista situatii când persoana vatamata se afla în stare grava
fie datorita unor boli , fie datorita unor leziuni suferite ca urmare a savârsirii infractiunii . În aceste conditii organul judiciar trebuie sa se informeze despre starea victimei , în anumite cazuri ascultarea acesteia fiind posibila numai cu acordul medicului .
În asemenea situatii ascultarea presupune doar relatari sumare, întrebarile fiind scurte , la obiect si putine ca numar . Întrebarile vor avea un caracter general , referitor la faptuitor si la relatiile pe care le-a avut cu acesta , sau se pot referi la fapta savârsita , respectiv modul de comitere , circumstante , contributia la declansarea infractiunii , daca au mai fost prezente alte persoane , etc.
3. VERIFICAREA sI APRECIEREA DECLARAŢIILOR PERSOANEI VĂTĂMATE
Declaratiile persoanelor vatamate trebuie verificate , astfel se va stabili veracitatea lor si se va aprecia corect depozitia.171
Ca si în cazul martorilor, verificarea se va face prin compararea declaratiilor persoanei vatamate cu celelalte probe existente în cauza. Operatia de analiza a unei declaratii se efectueaza în cadrul examinarii si cântaririi întregului probatoriu, acesta presupunând un studiu comparativ al faptelor stabilite prin intermediul persoanei vatamate, cât si un studiu al calitatii surselor directe sau indirecte din care provin datele. Evaluarea declaratiei victimei impune, totodata, o analiza de continut, pe baza careia organul de urmarire penala sau instanta de judecata interpreteaza în mod stiintific materialul informativ adunat, pentru a stabili în ce masura acesta serveste la aflarea adevarului.
CONCLUZII
Din prezenta lucrare se poate trage concluzia ca ascultarea persoanelor reprezinta o operatie complexa care trebuie analizata foarte atent , în vederea stabilirii adevarului .
Desi este considerata ca fiind una dintre cele mai importante mijloace de proba , în doctrina si practica exista o pozitie sceptica fata de aceasta proba . Pozitia sceptica fata de aceasta proba se sprijina pe existenta unor martori sau persoane vatamate de rea-credinta dar si pe existenta unor date subiective care provin de la persoane sincere care îsi manifesta dorinta de a face depozitii exacte. Astfel, ne aflam într-un domeniu în care trebuie sa facem delimitarea între eroare si minciuna , fidelitate si sinceritate, deoarece orice greseala va avea repercusiuni asupra celui ce urmeaza a fi supus raspunderii penale . Din acest punct de vedere exista diferentieri între depozitiile martorilor de buna-credinta , chiar daca au perceput informatiile în conditii identice .
Evaluarea probei testimoniale din punct de vedere psihologic presupune rezultatul interactiunii dintre însusirile psihice ale persoanei care comunica informatia si realitatea faptelor percepute, cunoasterea particularitatilor psihologice având ca rezultat stabilirea adevarului . Astfel, trebuie reconstituit procesul de formare a marturiei cu toate etapele sale iar factorii obiectivi si subiectivi trebuie analizati cu multa atentie deoarece influenteaza fidelitatea marturiei .
Regulile tactice care se aplica în cadrul ascultarii persoanelor trebuie respectate cu multa strictete pentru o solutionare cât mai corecta a cauzei. Astfel ,persoana care depune marturie trebuie sa fie cunoscuta , în ceea ce priveste personalitatea sa (onestitate, corectitudine, nesinceritate, lasitate , etc.) , precum si în ceea ce priveste cunoasterea sub raportul conditiilor fiziopsihice, respectiv a raporturilor acestuia cu mediul înconjurator (pricina juridica , participantii la proces , etc.)
Regulile tactice si normele penale si procesual penale trebuie respectate cu severitate , iar astfel organele judiciare vor avea posibilitatea sa obtina adevarul , sa înlature erorile atunci când acestea apar în mod inevitabil sau sa preîntâmpine producerea lor.
EMILIAN STANCU , ,, Tratat de Criminalistica ", Ed. Universul Juridic, Bucuresti , 2002 ;
ION MIRCEA , ,, Criminalistica " , Editia a II-a , Ed. Lumina Lex , Bucuresti , 2001 ;
AUREL CIOPRAGA, ,, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal", Ed. Junimea , Iasi , 1979
AUREL CIOPRAGA , ,, Criminalistica - Tratat de tactica " , Ed. Gama, Iasi , 1996
VASILE BERCHEsAN , I.E. SANDU , ,, Tratat de tactica criminalistica" Ed. Carpati , Craiova , 1992 ;
NICOLAE MITROFAN ; VOICU ZDRENGHEA ; TUDOREL BUTOI , ,, Psihologie judiciara " , Ed. sansa , Bucuresti , 2000 ;
TIBERIU BOGDAN, ,,Probleme de psihologie judiciara", Ed. stiintifica, Bucuresti, 1973 ;
TIBERIU BOGDAN ; IOAN SANTEA ; RODICA DRĂGAN-CORNIANU, ,,Comportamentul uman în procesul judiciar" , Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti ,1973;
IOSIF MĂRCUsANU, ,,Psihologie", Ed. Carminis, Pitesti, 2001 ;
ALEXANDRU ROsCA, ,,Metodologie si tehnici experimentale în psihologie'', Ed. stiintifica, Bucuresti, 1971 ;
EDOUARD CLAPAREDE, ,,Psihologia copilului si pedagogia experimentala",Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975;
A.BOROI ; s.G. UNGUREANU ; N.JIDOVU ; I. MĂRGUREANU, ,,Drept procesual penal", Ed. All Beck, Bucuresti, 2001;
NICOLAE VOLONCIU, ,, Tratat de procedura penala", Volumul I , Editia a III-a, Ed. Paideia, 1999;
ION NEAGU, ,,Drept procesual penal-Tratat ", Ed. Global Lex, Bucuresti, 2002;
CONSTANTIN MITRACHE, ,,Drept penal român", Ed. sansa, Bucuresti, 2002;
CODUL PENAL ROMÂN
CODUL DE PROCEDURĂ PENLĂ
MONITORUL OFICIAL, Nr. 964/ 28 decembrie 2002-Legea privind protectia martorilor.
CUPRINS
CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE
CAPITOLUL I
ASPECTE PENALE sI PROCESUAL PENALE
CAPITOLUL II
CONSIDERAŢII PSIHOLOGICE
SUBCAPITOLUL I
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A MĂRTURIEI
JUDICIARE sI A MARTORULUI
Procesul psihologic de formare a marturiei
Receptia senzoriala
Senzatia. Tipuri de senzatii si rolul acestora în formarea marturiei
A. Senzatiile cutanate
B. Senzatiile olfactive
C. Senzatiile gustative
D. Senzatiile auditive
E. Senzatiile vizuale
Perceptia
A. Factori de distorsiune
B. Calificarea factorilor de distorsiune
Prelucrarea sau decodarea informatiilor
Stocarea sau memorarea informatiilor
A. Rapiditatea si durata stocarii memoriale
B. Tipul de memorie a martorului
C. Uitarea
Reactivarea informatiilor
A. Reproducerea
B. Reconoasterea . Aplicarea practica a recunoasterii.
Recunoasterea persoanelor
Recunoasterea cadavrelor
Recunoasterea dupa fotografii
Aspecte introductive ;
Criterii de verificare a veridicitatii marturiei judiciare suspicionate de a fi de rea-credinta ;
A. Criteriul aprecierii marturiei în raport cu surse din care provine ;
B. Criteriul pozitiei martorului în raport cu partile din proces si cu pricina ;
C. Criteriul conduitei socio-morale si psihotemperamentale ;
D. Criteriul interesului manifestat de martor fata de problematica probatiunii ;
E. Criteriul conduitei martorului ;
F. Criteriul ascultarii repetate a martorului ;
SUBCAPITOLUL II
PROBLEMATICA PSIHOLOGICĂ A PERSOANEI
VĂTĂMATE
Aspecte introductive ;
Particularitati ale psihologiei victimei ;
Receptia senzoriala;
Prelucrarea si decodarea informatiilor ;
Stocarea informatiilor ;
Reactivarea memoriala ;
A. Recunoasterea
B. Reproducerea
CAPITOLUL III
REGULI TACTICE APLICATE ÎN CADRUL ASCULTĂRII MARTORILOR sI PERSOANELOR VĂTĂMATE
SUBCAPITOLUL I
ASCULTAREA MARTORILOR
SECŢIUNEA 1
ASCULTAREA PROPRIU- ZISĂ A MARTORILOR
1. Importanta si pregatirea ascultarii martorilor ;
Studierea dosarului cauzei ;
Stabilirea martorilor care pot fi audiati ;
Cunoasterea personalitatii martorilor ;
2. Elemente tactice aplicate în pregatirea ascultarii martorilor ;
Stabilirea ordinii de audiere ;
Stabilirea momentului si locului audierii ;
Pregatirea audierii .Elaborarea planului de ascultare ;
Reguli si procedee tactice criminalistice aplicate în ascultarea propriu zisa a martorilor ;
Conduita tactica în etapa de identificare a martorului ;
Faza relatarilor libere si conduita tactica din aceasta faza ;
Reguli tactice aplicate în etapa formularii întrebarilor si ascultarii raspunsurilor ;
Diferite tipuri de întrebari ;
A. Întrebari în functie de momentul savârsirii infractiunii ;
B. Întrebari referitoare la depozitii care contin denaturari ;
C. Întrebari referitoare la tactica criminalistica ;
D. Întrebari care au un anumit grad de sugestibilitate;
Ascultarea raspunsurilor la întrebari ;
Verificarea si aprecierea declaratiilor martorilor ;
SECŢIUNEA 2
TACTICA ASCULTĂRII MARTORULUI DE
REA - CREDINŢĂ
SECŢIUNEA 3
PARTICULARITĂŢI TACTICE APLICATE ÎN ASCULTAREA UNOR CATEGORII SPECIALE DE MARTORI
Ascultarea martorilor minori ;
Aspecte procesual penale si tactice ale audierii ;
Pregatirea ascultarii minorilor ;
Audierea propriu-zisa a minorilor ;
Particularitati tactice aplicate în cadrul ascultarii minorilor
Ascultarea altor categorii de martori ;
Ascultarea vârstnicilor ;
Ascultarea martorilor handicapati ;
Ascultarea persoanelor care nu cunosc limba româna ;
Ascultarea handicapatilor psihic ;
SECŢIUNEA 4
CONSEMNAREA DECLARAŢIILOR MARTORILOR sI
ALTE METODE TEHNICE DE FIXARE
Consemnarea declaratiilor martorilor ;
Fixarea declaratiilor prin mijloace tehnice criminalistice ;
SUBCAPITOLUL II
ASCULTAREA PERSOANELOR VĂTĂMATE
Imporanta declaratiilor persoanei vatamate si pregatirea ascultarii ;
Studierea dosarului cauzei ;
Cunoasterea persoanelor ce urmeaza a fi ascultate ;
Elaborarea planului de ascultare ;
Ascultarea propriu - zisa a persoanelor vatamate ;
Etapa de identificare a persoanei vatamate ;
Etapa relatarii libere ;
Etapa formularii de întrebari ;
Diferite tipuri de întrebari ;
Ascultarea raspunsurilor la întrebari ;
Ascultarea partii vatamate în conditii speciale ;
Verificarea si aprecierea declaratiilor persoanei vatamate ;
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
Aurel Ciopraga - ,, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal'' , Ed. Junimea , Iasi,1979 , p 10
R. Bentham - ,, Traite des preuves judiciers '' , Paris , 1823 - N. Volonciu ,, Tratat de procedura
penala '' , p.364 - A. Boroi si colab. , p. 144
R. Merle, A. Vitu- ,, Traite de droit criminel" , Paris 1967- N. Volonciu , ,,Tratat de procedura penala" ,
p. 364
A. Boroi , s.G.Ungureanu , N. Jidovu , I. Margureanu - " Drept procesual penal " , Ed. All Beck , Bucuresti 2001 , p. 145
A. Boroi, s.G.Ungureanu , N. Jidovu, I. Margureanu - ,, Drept procesual penal " , Ed. All Beck , Bucuresti 2001 , p. 145
C.Bulai , ,,Drept penal român " , Ed. Sansa ,1992, p. 149- C. Mitrache , ,,Drept penal român" , Ed. sansa,
2000 , p. 88
Gh.Elian, ,,Persoana vatamata în procesul penal" ,1961 , p. 13 - A.Boroi si colab., op.cit.,2001, p.67
V. Dongoroz si colab. , ,, Explicatii teoretice ale Codului de Procedura penala român "" , p. 98 - A. Boroi si colab., 2001, op. cit. , p. 68
Trib. Judetean Bacau , Dec.pen. nr. 351/ 1970 , R.R.D. nr. 8/ 1971 , p. 161 -N.Volonciu, op.cit.,p.363
N.Mitrofan , V. Zdrenghea , T. Butoi , ,,Psihologie Judiciara '' , Ed. sansa , Bucuresti , 2000, p. 137
H.E. Sutherland , R.D. Cressey , ,,Principii de criminologie ,'' Paris , 1996 - V.Zdrenghea si colab. , op. cit.,2000, p.138
Revue de Droit Penal et de Criminologie , nr. 6 , 1976 - V.Zdrenghea si colab., op.cit., 2000 , p.138
Aurel Ciopraga , ,,Evaluarea probei testimoniale în procesul penal '' Junimea , Iasi , 1979 , p. 5-6
Rosca A. , ,, Metodologie si tehnici experimentale în psihologie " , Ed. stiintifica Bucuresti , 1971,p.186
Tiberiu Bogdan , ,,Probleme de psihologie judiciara " , op. cit. , p. 179
N.Dan ,, Rolul senzatiilor si perceptiilor în procesul formarii declaratiilor martorilor si informatorilor " ,
1965 - I.Mircea ,,Criminalistica " , 2001 , p. 254
43 T.Bogdan , I.Santea , R.D.Cornianu , ,, Comportamentul uman în procesul judiciar " , M.I., Bucuresti ,
1983 , p. 92
Aurel Ciopraga , ,, Evaluarea probei testimoniale în procesul penal " , Junimea , Iasi , 1979 , p. 21
I.Mircea , ,, Criminalistica " , op. cit. 2001, p. 256-257; A.Ciopraga , op. cit. , p. 94-95 ;E.Stancu , op. cit . 2002, p. 366-367
V.Dongoroz si colectivul , ,, Explicatii teoretice ale Codului penal român '' - V.Zdrenghea si colab. , op. cit., p. 174
Alfred Binet, ,,La description d'un objet'', Paris,-N.Mitrofan si colab., op. cit., p. 178 ; A. Ciopraga, op. cit.,p. 188
Helene Lelesz , ,, L'orientation d' esprit dans le temoignage'', 1914 - A. Ciopraga, op. cit. , p.189; N. Mitrofan si colab., op. cit. 179
Francois Gorphe, ,,La critique du temoignage'', Paris, 1927 - N.Mitrofan si colab. , op. cit., 2000 , p. 179;A.Ciopraga, op.cit , 1979, p. 189
Enrico Altavila, ,,Psihologia giudiziaria'', 1955 - A.Ciopraga, op., cit., 1979 , p. 189 ; N. Mitrofan , op. cit., 2000 , p. 179.
T.Bogdan , I.Santea , R.D.Cornianu , ,, Comportamentul uman în procesul judiciar " , op. cit. , p. 93
T.Bogdan , ,, Curs introductiv în psihologia judiciara " , 1957 - E.Stancu , op. cit. , 2002 , p. 402
T.Bogdan , I.Santea , ,,Analiza psihosociala a victimei .Rolul ei în procesul judiciar '' - N.Mitrofan , op. cit., p. 96-97
A. Karmen, ,,Crime Victims. An introduction to Victimology''California, 1990, N. Mitrofan si colab.,op. cit., 2000, p. 98-100
T. Bogdan , I. Santea, ,,Analiza psihosociala a victimei. Rolul ei în procesul judiciar'' - N.Mitrofan si colab., op. cit. , 2000, p. 131-132.
E.Stancu , op. cit. , p.373 : A. Ciopraga , ,, Criminalistica -Tratat de tactica " , Ed. Gama , Iasi , 1996,p. 208
V.Berchesean ; T.Stanica , ,, Tactica criminalistica " , M.I. Bucuresti 1989 , p. 100-103 - I.Mircea , op.cit. , 2001 , p. 262 si urm. ; E.Stancu , op. cit. , 2002 , p.374 si urm.
Rene Lechat , ,, La technique de l'enquette criminelle " , Bruxelles , 1960 - E.Stancu , op.cit. ,2002, p.375
C.L. Yescke ,, The art of investigative interviewing " , Boston , S.U.A. 1997 - E.Stancu , op.cit. , 2002, p.375
A.Ciopraga , op.cit. , 1979 , p.139 ; R.Lechat; M.Le Clere; T.Bogdan - E.Stancu ,op. cit. , 2002, p.376
A.Ciopraga ; I.Iacobuta , ,, Criminalistica " , Iasi , 1997 , p. 310-311 - I.Mircea , op. cit. , 2001, p. 265
E.Stancu , op. cit. ,2002 ,p.377; A.Ciopraga , ,, Criminalistica - Tratat de tactica " , op. cit. ,1996,p.219-222
I.E.Sandu ; V.Berchesan ; C.Suciu ; R.Lechat ;M.Le Clere ; I.Mircea- E.Stancu , op. cit. ,2002,p.377
Paul Ravier , ,, Formularea întrebarilor si investigarea raspunsurilor " - E.Stancu , op. cit. , p.378
Edmond Locard , ,, L' Enquete criminelle et les methodes scientifiques " , Paris , 1920 - A.Ciopraga op.cit., p.146
Ana Bogdan - Tucicov , S.Chelcea , M.Golu , P.Golu , C.Mamali , ,, Dictionar de psihologie sociala " , 1981 - E.Stancu , op. cit . ,p.380
A.Ciopraga , ,, Criminalistica -Tratat de tactica " , op. cit. , 1996 , p. 225- ,, Notatie de ordin psihologic si criminalistic pe marginea marturiei mincinoase "
Edouard Claparede , ,,Psihologia copilului si pedagogia experimentala " , Bucuresti , 1975, p.50 si urm.
G.Gudjonsson , ,, The psychology of interrogations , confession and testimony " , S.U.A. , 1998 - E.Stancu , op. cit. , 2002 , p. 384
E.Locard , ,, L enquete criminelle et les Methodes scientifiques" , Paris , 1925 - E.Stancu , op.cit. ,2002, p.386
I.E.Sandu ; V.Berchesan , op.cit. , 1992 , p.145 ; C.Suciu , I.Mircea , P.Ravier - E.Stancu , op.cit. , 2002, p. 386
|
