ASPECTE PSIHOLOGICE PRIVIND DELINCVENŢA JUVENILĂ

În stiinta contemporana analiza etiologica a fenomenului infractional în rândul minorilor cunoaste doua orientari principale: una psihologica si una sociologica

Orientarea psihologica se manifesta printr-o abordare individuala a comportamentului si a particularitatilor psihice ale tânarului delincvent, încercând sa explice devianta penala prin tu 818c220i lburari de comportament si de personalitate.

Orientarea sociologica atribuie geneza delincventei juvenile conditiilor mediului social si cultural, considerând ca aceasta este un efect al conflictelor si contradictiilor din cadrul sistemului social.

Toti cercetatorii care s-au ocupat de studiul conduitei delincvente a minorului au pus în evidenta existenta unui "profil psihologic" al acestuia: înclinatie catre agresivitate (latenta sau manifesta), bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate, instabilitate emotionala generata de carente educationale si de fragilitatea eului, inadaptare sociala provenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate pe care individul cauta sa-l reprime fie prin schimbarea deasa a domiciliului sau vagabondaj, fie prin evitarea formelor organizate de viata si activitate, conduita duplicitara manifestata în discordanta dintre planul comportamentului intim în care se pregateste infractiunea si planul de relatie cu societatea prin care îsi tradeaza infractiunea, dezechilibru existential exprimat prin patimi, mici perversiuni, etc.

J. S. Peters arata ca nevârstnicii si tinerii care au venit în conflict cu normele legale morale prezinta drept caracteristici distincte atât atitudini nefavorabile fata de legi si de munca, cât si fata de ei însisi, de parinti si alte persoane. Delincventul este un individ care aparent are un surplus de experiente neplacute si care simte ca traieste într-o lume disconfortanta, amenintatoare. Sentimentul lui de autoapreciere pare sa fie subminat, de aceea el nu pierde nimic daca este criticat sau chiar încarcerat. Neavând un statut social de aparat, teama de a-l pierde nu-l motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale. Mai mult înca - fie ca a avut destule contacte neplacute cu alti oameni, fie ca pe toti îi considera asemanatori - el nu-i apreciaza pe altii si nici nu pune prea mult pret pe opinia lor.

W. W. Wattenberg face o interesanta clasificare a delincventei juvenile care pleaca de la cele sase structuri de reactie comportamentala, asa cum sunt ele înscrise în Manualul statistic si diagnostic al tulburarilor mentale elaborat de Asociatia psihologilor americani:

- reactia hiperkinetica - copii cu afectiuni neurologice minime

- reactia de retragere - pentru copiii ai caror parinti au o conduita neadecvata fata de el

- reactia superanxioasa - pentru copiii carora li se impune sa realizeze achizitii comportamentale la standarde înalte

- reactia agresiva nesocializata - în cazul respingerii parentale

- reactia de evadare - ca reactie la respingerea parentala integrala

- reactia grupului delincvent - ca rezultat al rebeliunii de grup din anii adolescentei în absenta supravegherii paterne.

Alti autori considera necesar ca în definirea delincventei sa se porneasca de la conceptul de "maturizare sociala" . Din aceasta perspectiva delincventul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala si cu dificultati de integrare în societate, intrând în conflict cu cerintele unui anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice.

Delincventul nu reuseste sa-si ajusteze conduita - în mod activ si dinamic - la cerintele relatiilor interpersonale din mediul uman respectiv, datorita unui deficit de socializare determinat de perturbarea sau insuficienta proceselor de asimilare a cerintelor si normelor mediului socio-cultural si a proceselor de acomodare la acestea prin acte de conduita acceptabile din punct de vedere social-juridic.

Caracterul disonant al maturizarii sociale si, deci, al dezvoltarii personalitatii poate apare în mai multe variante precum: decalaje între nivelul maturizarii intelectuale si nivelul dezvoltarii afectiv-motivationale si caracterial-actionale; decalaje între dezvoltarea intelectuala si dezvoltarea judecatilor si sentimentelor morale; atât o perturbare intelectuala cât si una afectiv-motivationala si caracteriala.