Actiunea si aplicarea normei juridice de drept civil
Īn literatura de specialitate aceasta problema este tratata sub titlul "Aplicatiile legii civile" si este examinata sub trei aspecte:
a) Aplicarea legii cu privire la persoane
b) Aplicarea legii īn timp
c) Aplicarea legii īn spatiu
Doua observatii se impun.
Mai īntāi, cu toate ca se precizeaza ca prin lege se īntelege, īn acest caz, orice act normativ, caci atāt legile propriu-zise, cāt si celelalte sunt izvoare ale dreptului, problema ca atare trebuie 15115r172p nuantata īn sensul ca, mai degraba trebuie vorbit de aplicarea unor norme juridice, nu a unor legi sau acte normative, deoarece de cele mai multe ori un act normativ (lege, ordonanta) cuprinde mai multe norme juridice care se bucura de o relativa independenta, inclusiv īn ceea ce priveste momentul de īncepere a aplicarii lor, īn sensul ca unele se aplica de la data intrarii īn vigoare a actului normativ, iar altele se aplica de la o data ulterioara intrarii īn vigoare a acestui act.
Īn al doilea rānd, aplicarea normelor juridice cu privire la persoane este lipsita de interes practic, deoarece ea are īn vedere doar sfera subiectelor de drept carora li se poate aplica o anumita norma juridica si ca urmare, aceasta modalitate de aplicare a normei juridice nu face altceva decāt sa reia distinctia dintre normele generale si cele speciale.
Singurele aspecte ce se cer analizate privesc aplicarea normelor juridice īn timp si spatiu.
b) Aplicarea legii īn timp
Aceasta se cere examinata, la rāndul ei, sub trei aspecte:
Aceea a determinarii momentului initial si final al actiunii unei norme juridice
Acela al modului īn care poate sa dispuna leguitorul prin intermediul normei juridice
Acela al felului īn care judecatorul sau organul de aplicare a dreptului trebuie sa aplice o norma juridica la anumite situatii juridice
Aceea a determinarii momentului initial si final al actiunii unei norme juridice
De regula, o norma juridica īncepe sa devina activa (aplicabila) din momentul īn care a intrat īn vigoare actul normativ īn care ea este cuprinsa. Uneori īnsa, unele norme juridice din cuprinsul unui act normativ devin aplicabile la un moment ulterior intrarii īn vigoare a actului normativ, respectiv la data stabilita prin continutul acestuia sau atunci cānd sunt realizate ori īntrunite practic conditiile materiale care fac posibila aplicarea normei.
Momentul final al actiunii unei norme juridice este acela al abrogarii actului normativ īn care este cuprinsa norma. Cu toate acestea, se pot semnala unele situatii de ultraactivitate a normei juridice caracterizate prin aceea ca anumite norme juridice īsi gasesc aplicare si dupa abrogarea actului normativ.
Ultraactivitatea normei juridice poate sa fie expresa sau tacita. Cea expresa apare īn sitatia īn care un anumit act normativ prevede īn finalul sau, de pilda ca, cererile aflate īn curs de solutionare la data intrarii īn vigoare a respectivului act normativ continua sa se solutioneze dupa legile aflate īn vigoare la data introducerii cererii.
Īn ceea ce priveste ultraactivitatea tacita, s-a observat ca, de principiu, ea nu trebuie respinsa si pentru a determina domeniul īn care o astfel de ultraactivitate poate sa intervina, doctrinar s-a facut disctinctie īntre situatiile juridice obiective reglementate prin norme imperative (regimul proprietatii, de pilda), īn privinta carora poate fi admisa doar ultraactivitatea expresa si nicidecum cea tacita si situatiile juridice subiective, care sunt rezultatul vointei partilor, concretizata īn contracte si care beneficiaza de o reglementare cu caracter supletiv.
Īn cazul unor situatii subiective, s-a admis ca poate sa intervina ultraactivitatea tacita, īn sensul ca un contract ramāne supus reglementarilor cu caracter supletiv aflate īn vigoare la data īncheierii lui, chiar daca de la aceea data si pāna la data cānd īntre parti s-ar ivi un litigiu ar aparea noi reglementari cu caracter supletiv, aplicabile respectivului contract. Īn realitate, īn acest caz, nu este vorba de o ultraactivitate a normei juridice, ci de faptul ca pentru noile norme juridice respectivul contract, inclusiv normele supletive īn vigoare la data īncheierii lui sunt o situatie juridica trecuta, careia noile norme juridice nu-i sunt aplicabile, īn virtutea principiului neretroactivitatii.
Acela al modului īn care poate sa dispuna leguitorul prin intermediul normei juridice
Modul īn care leguitorul poate sa intervina īn reglementarea situatiei sociale īsi gaseste rezolvare īn dispozitiile art. 1 Cod civil: "Legea dispune numai pentru viitor. Ea nu are putere retroactiva", cāt si īn dispozitiile art. 15 din Constitutie: "Legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale mai favorabile".
Aceasta īnseamna ca leguitorul este oprit sa elaboreze norme juridice care sa prevada, prin textul lor, ca ele īsi vor gasi aplicare la unele situatii juridice ce s-au nascut si au existat anterior elaborarii respectivei norme. Este ceea ce se concretizeaza īn principiul neretroactivitatii legilor (normelor juridice). Instituirea acestui principiu, pentru īnceput prin dispozitiile codului civil, s-a jusitificat prin doua argumente:
a) Nu se poate cere subiectilor de drept (persoane fizice sau juridice) sa-si reglementeze conduita dupa legi sau norme juridice viitoare, ci numai dupa legile sau normele juridice īn vigoare la data cānd se pune problema reglementarii unei anumite conduite.
b) Retroactiviatea normei juridice ar duce la modificarea situatiei juridice create sub imperiul normei juridice anterioare ceea ce ar creea o serie īntreaga de neajunsuri si ar determina neīncrederea persoanelor īn lege sau īn sistemul normativ.
Īnsa, reglementarea acestui principiu doar prin dispozitiile Codului civil care este o lege ordinara s-a dovedit a fi neīndestulatoare, fiindca leguitorul nu putea fi oprit ca printr-o alta lege cu forta juridica egala cu acea a Codului, sa contravina dispozitiilor articolului 1.
Neretroactivitatea se impunea astfel ca un principiu doar pentru actele normative cu o forta juridica inferioara legii. Constitutia din 1991 a ridicat principiul neretroactivitatii legii la rang de principiu constitutional, ceea ce īnseamna ca, practic, astazi, nici un organism cu atributii de elaborare a normelor juridice nu mai poate adopta norme cu caracter retroactiv.
Acela al felului īn care judecatorul sau organul de aplicare a dreptului trebuie sa aplice o norma juridica la anumite situatii juridice
Pentru judecator problema aplicarii normei juridice īn timp primeste urmatoarea rezolvare:
Judecatorul este chemat sa aplice o norma juridica unor situatii juridice concrete īntelegānd prin acestea diferitele acte juridice, fapte juridice precum si efectele acestora. Acestor sitatii juridice nu li se pot aplica decāt acele norme care sunt īn vigoare si sunt aplicabile la data producerii lor. Īn raport de moment de īnceput al aplicarii unor norme juridice aceste situatii juridice pot fi grupate īn situatii juridice trecute, situatii juridice viitoare si situatii juridice pendente.
Aplicānd regula, unei situatii juridice i se pot aplica doar normele existente la data producerii ei si, avānd īn vedere posibilitatea unei succesiuni īn timp a normelor juridice, care īndreptateste distinctia dintre normele vechi si normele noi, putem spune ca situatiile juridice considerate trecute sunt reglementari de norme vechi, situatiile juridice viitoare sunt reglementate īntotdeauna de norma noua, iar situatiile juridice pendente (acelea care se produc, īn parte, sub imperiul normei vechi si, īn parte, sub imperiul normei noi) sunt reglementate, īn masura īn care este necesar si posibil, atāt de norma veche cāt si de cea noua.
De pilda, testamentul este un act juridic care se īncheie īn timpul vietii testatorului si īsi produce efectele doar īn viitor, la moartea acestuia. De la data īntocmirii testamentului si pāna cānd acesta īsi produce efectele poate sa se schimbe legea succesorala, iar noua reglementare poate sa prevada atāt alte conditii de valabilitate a testamentului, cāt si alte efecte ale acestuia.
Asa fiind, se va ridica problema de a sti care dintre cele doua legi se va aplica respectivului testament: legea īn vigoare la data īntocmirii lui sau legea īn vigoare la data producerii efectelor testamentului?
Fiind vorba de o situatie juridica pendenta īn curs de desfasurare la data aparitiei normei noi, ea este reglementata īn parte de norma īn vigoare īn momentul de īnceput a acestei situatii juridice si, īn parte, de norma juridica īn vigoare la data finalizarii acestei situatii, respectiv conditiile de forma ale testamentului cāt si cele de fond sunt reglementate de normele īn vigoare la data īntocmirii testamentului, iar efectele acestuia, respectiv īntinderea drepturilor succesorilor testamentari este determinata de normele īn vigoare la data sustinerii succesiunii (data decesului testamentarului).
Jurisprudential si doctrinar s-au concurat urmatoarele solutii de principiu pentru acele situatii īn care normele juridice noi vin īn concurs cu cele vechi, īn vederea reglementarii unui raport sau a unei situatii juridice.
Mai īntāi, conditiile de valabilitate, atāt de fond cāt si de forma, ale unui act juridic sunt cele stabilite de normele īn vigoare la data īncheierii actului juridic respectiv.
Efectele actului juridic īn ipoteza īn care nu se produc de īndata ce actul a fost īncheiat, ca īn cazul testamentului, sunt supuse normelor īn vigoare la data producerii lor.
Īn al treilea rānd, cauzele de nulitate ale unui act juridic sunt cele prevazute de normele īn vigoare la data īncheierii acelui act. Īn ceea ce priveste īnsa, efectele nulitatii se sustine uneori ca acestea ar fi determinate de legea īn vigoare la data cānd nulitatea se constata pe cale judecatoreasca.
Īn al patrulea rānd, īn cazul actelor juridice care produc efecte succesive īn timp, cum este cazul contractului de īnchiriere, fiecare efect este supus normelor īn vigoare la data producerii lui.
De pilda, daca īn temeiul unui contract de īnchiriere locatarul datoreaza o chirie stabilita legal prin norme imperative, atunci fiecare transa de chirie va fi stabilita de norma īn vigoare la data cānd ea este datorata.
Īn al cincilea rānd, dovada actelor juridice se face prin mijloace de proba prevazute de lege la data īncheierii actului juridic. Īn schimb, dovada faptelor juridice, īn fata instantei de judecata se face prin mijloace de proba prevazute de legea īn vigoare la data cānd se solutioneaza cauza generata de acel fapt juridic.
c) Aplicarea legii īn spatiu
Exista si aici doua aspecte:
Intern
International
Aspectul intern
Problema aplicarii īn spatiu a normei juridice, īn general, se solutioneaza tinānd seama de competenta teritoriala a organismului ce emite o anumita norma juridica. Astfel, de regula, normele emise de catre organizatiile centrale ale statului īsi gasesc aplicare pe īntreg teritoriul acestuia, iar normele emise de catre organizatiile locale īsi gasesc aplicare doar īn unitatile administrativ-teritoriale pentru care este competent organismul emitent.
Aspectul international
Acesta priveste doar normele emise de organismele centrale ale statului si īn solutia lui se tine seama de urmatoarele premise:
a) Statul īsi exercita suveranitatea doar īnlauntrul teritoriului sau.
b) Majoritatea raporturilor juridice au un caracter intern, īn īntelesul ca ele se stabilesc pe teritoriul unui anumit stat, partile au cetatenia acelui stat, bunurile care formeaza obiectul raportului se gasesc tot pe teritoriul acelui stat etc.
c) Exista raporturi juridice care au īn continutul lor un element strain sau de extraneitate ce poate consta īn faptul ca partile (subiectii) raportului juridic au cetatenii diferite, actul juridic care a generat raportul se īncheie pe teritoriul altui stat decāt pe acela caruia partile apartin prin cetatenie, actul se executa īntr-un alt stat etc.
Datorita deosebirilor ce exista īn legislatiile interne ale diferitelor state, aceste raporturi cu elemente straine genereaza un asa-numit conflict de legi īn spatiu, conflict care ridica problema de a sti īn ce masura, unui astfel de raport juridic cu elemente de extraneitate i se aplica legea cetateniei uneia dintre parti si īn ce masura i se aplica legea celeilalte parti. Solutia cea mai simpla ar fi aceea, ca asemeni raporturilor cu caracter intern si raporturilor cu elemente straine sa li se aplice legea romāna cu conditia ca raportul respectiv contine elemente care īl leaga de legea romāna.
Pentru rezolvarea conflictelor de legi, pentru determinarea masurii īn care pentru reglementarea unui raport juridic este aplicabila legea proprie si a masurii īn care este aplicabila legea straina, fiecare stat si-a elaborat un sistem de norme conflictuale (acestea alcatuiesc sistemul de drept international privat).
Principalele reglementari din dreptul nostru din aceasta materie se gasesc īn legea 105/1992 care cuprinde norme conflictuale sistematizate pe materii, cum ar fi statutul persoanelor fizice, bunurile contractele, mostenirea etc. Aceste norme conflictuale nu reglementeaza īn mod direct un anumit raport juridic, ci indica doar legea aplicabila acelui raport.
De pilda, potrivit art. 11 din legea 105/1992: "Starea, capacitatea si relatiile de familie ale persoanelor fizice sunt reglementate de legea nationala", iar potrivit art. 12 din aceeasi lege: "Legea nationala este legea cetateniei persoanei fizice". Aceasta īnseamna ca, daca īn Romānia se īncheie o casatorie īntre o persoana cetatean romān si o persoana cu cetatenie straina, cetateanul romān va trebui sa īntruneasca conditiile de fond ale casatoriei prevazute de legea romāna, iar cetateanul strain va trebui sa īndeplieasca conditiile de fond prevazute de legea sa nationala, īn afara de cazul īn care acea lege ar contraveni ordinii publice de drept international privat romān.
|
