Aderarea Comunitatii Europene la Conventia Europena a Drepturilor Omului

Aderarea Comunitatii Europene la Conventia Europena a Drepturilor Omului

1. Acorduri internationale - Încheiere - Avizul prealabil al Curtii - Obiect

(TCE, art. 228, § 6)

2. Acorduri internationale - Acordurile Comunitatii Europene - Avizul prealabil al Curtii - Solicitarea avizului - Lipsa precizarilor cu privire la continutul acordului proiectat - Posibilitatea Curtii de a se pronunta cu privire la competenta Comunitatii Europene de a adera la Conventia Europena a Drepturilor Omului, dar nu si cu privire la compatibilitatea aderarii cu dispozitiile Tratatului - Admisibilitatea cererii în functie de obiectul sau

(TCE, art. 228, § 6)

3. Comunitatile Europene - Competenta de atributie - Competente interne si externe - Atributie expresa si implicita

(TCE, art. 3 B)

4. TCE - Art. 235 - Domeniu de aplicare - Limite - Modificarea tratatului - Inadmisibilitate

5. Drept comunitar - Principii - Drepturi fundamentale - Protectie asigurata de catre judecatorul comunitar - luarea în considerare a Conventiei Europene a Drepturilor Omului

(TUE, art. F, § 2)

6. 1. Acorduri internationale - Încheiere - Aderarea la Conventia Europeana a Drepturilor Omului - Lipsa competentei Comunitatii Europene în stadiul actual al dreptului comunitar

(TCE, art. 235)

1. Procedura extraordinara permite obtinerea avizului Curtii de Justitie cu privire la compatibilitatea proiectului unui acord cu dispozitiile tratatului, în conditiile art.228 al.6 TCE, fiind vorba de o procedura speciala de 535e45f colaborare între Curtea de Justitie, pe de o parte, si institutiile comunitare si statele membre, pe de alta parte, prin care Curtea este chemata sa asigure, în conformitate cu art.164 TCE, respectarea dreptului în interpretarea si aplicarea Tratatului în etapa premergatoare încheierii unui acord susceptibil de a da nastere vreunei contestatii în legatura cu legalitatea unui act comunitar privind încheierea, executarea sau aplicarea rspectivului acord. Aceasta are drept scop sa previna dificultatile care ar putea surveni, atât pe plan comunitar, cât si în ceea ce priveste relatiile internationale, ca urmare a unei hotarâri judecatoresti care sa constate, eventual, ca un acord international angajând Comunitatea este, fie din cauza continutului sau, fie din cauza procedurii în urma caruia a fost adoptat, incompatibil cu dispozitiile tratatului.

2. Pentru a putea aprecia în ce masura lipsa precizarilor cu privire la continutul proiectului unui acord are vreo influenta asupra admisibilitatii solicitarii unui aviz adresata Curtii de Justitie în temeiul art.228, al.6 TCE, trebuie facuta distinctie între obiectul respectivei cereri.

În cazul în care este vorba de stabilirea competentei Comunitatii de a încheia un acord, este în interesul institutiilor comunitare si al statelor interesate, inclusiv al statelor terte, de a clarifica aceasta problema anca de la anceperea negocierilor si chiar înainte ca elementele esentiale ale acordului sa fie negociate, singura conditie fiind ca obiectul acordului sa fie cunoscut înainte de începerea negocierilor.

Pe de alta parte, daca se solicita Curtii sa se pronunte cu privire la compatibilitatea dispozitiilor unui acord proiectat cu dispozitiile tratatului, este necesar ca aceasta sa dispuna de elemente suficiente din continutul respectivului acord.

Acesta este motivul pentru care, sesizata cu cererea de a se pronunta cu privire la compatibilitatea aderarii Comunitatii la CEDO cu tratatul, Curtea poate, înainte chiar de a se hotarî deschiderea negocierilor, sa dea un aviz privind competenta Comunitatii de a proceda la aceasta aderare, întrucât obiectul general al Conventiei, materia pe care o reglementeaza si consecintele de ordin institutional al unei aderari pentru Comunitate sunt pe deplin cunoscute, dar nu poate, în lipsa unor precizari cu privire la modalitatea aderarii si mai ales cu privire la solutiile propuse în ceea ce priveste reglementarea concreta a subordonarii Comunitatii mecanismelor prezente si viitoare ale controlului jurisdictional instituit de Conventie, sa dea un aviz în legatura cu compatibilitatea cu tratatul a aderarii la CEDO.

3. Rezulta din art.3B din TCE, potrivit caruia Comunitatea actioneaza în limitele competentelor care i-au fost atribuite si a obiectivelor care i-au fost stabilite de catre tratat, ea neavând decât o competenta de atributie. Respectarea acestui principiu al competentei de atributie se impune atât în ceea ce priveste activitatea interna a Comunitatii, cât si cea internationala. Comunitatea actioneaza în principiu potrivit unor competente specifice care nu trebuie sa fie prevazute în mod expres de tratat, ci pot rezulta, implicit, din dispozitiile acestuia. Astfel, competenta Comunitatii de a-si asuma angajamente internationale poate rezulta nu numai din dispozitiile exprese ale tratatului, dar poate decurge implicit din dispozitiile acestuia. Ori de câte ori dreptul comunitar a stabilit, pentru institutiile comunitare, competente pe plan intern în scopul atingerii unor obiective determinate, Comunitatea a fost învestita cu competenta de a lua angajamentele internationale necesare pentru realizarea acestor obiective, chiar în lipsa unei dispozitii exprese în aceasta privinta.

4. Art. 235 TCE urmareste sa suplineasca absenta dreptului de a actiona conferit expres sau implicit institutiilor comunitare de catre dispozitiile tratatului, în masura în care un asemenea drept apare necesar Comunitatii pentru a-si putea exercita functiile în scopul atingerii obiectivelor fixate de tratat.

Facând parte integranta dintr-o ordine institutionala întemeiata pe principiul competentei atribuite, aceasta dispozitie nu trebuie sa constituie un temei pentru largirea competentelor Comunitatii dincolo de cadrul general stabilit de ansamblul dispozitiilor tratatului, în special cele privind scopurile si actiunile Comunitatii. Ea nu trebuie în nici un caz sa serveasca drept fundament pentru adoptarea unor dispozitii care sa determine, în esenta, prin consecintele lor, o modificare a tratatului în alte conditii decât cele prevazute în acest scop.

5. Drepturile fundamentale sunt parte integranta a principiilor generale de drept a caror respectare este asigurata de catre judecatorul comunitar. În aceasta privinta, judecatorul comunitar are în vedere traditiile constitutionale comune ale statelor membre, precum si recomandarile oferite de instrumentele internationale de protectie a drepturilor omului cu care statele membre coopereaza sau la care au aderat. În acest context, CEDO, la care se face trimitere în art.F al.2 TUE, are o deosebita importanta.

6. În stadiul actual al dreptului comunitar, Comunitatea nu este competenta sa adere la CEDO întrucât, pe de o parte, nici o dispozitie a tratatului nu confera institutiilor comunitare, de o maniera generala, puterea de a emite norme în materia drepturilor omului sau de a încheia conventii internationale în aceasta materie si, pe de alta parte, o asemenea aderare nu se poate face apelând la dispozitiile art.235 TCE.

Într-adevar, daca respectarea drepturilor omului constituie o conditie a legalitatii actelor comunitare, aderarea comunitatii la CEDO ar implica o schimbare esentiala a regimului actual de protectie a drepturilor omului, întrucât ea ar presupune integrarea comunitatii într-un sistem institutional international distinct, precum si integrarea ansamblului dispozitiilor Conventiei în ordinea juridica comunitara. O asemenea modificare a regimului de protectie a drepturilor omului în cadrul Comunitatii, ale carei implicatii de ordin institutional ar fi fundamentale atât pentru Comunitate, cât si pentru statele membre, ar avea o dimensiune constitutionala si ar depasi asadar limitele art.235 TCE. Ea n-ar putea fi realizata decât printr-o modificare a tratatului.

DREPTURI FUNDAMENTALE

N DREPTUL COMUNITAR

DRAGOs CĂLIN

Judecator - Judecatoria Slatina

Drepturile fundamentale formeaza un nucleu dur de drepturi esentiale si inalienabile ale omului, valabile n orice circumstanta, fara posibilitate de derogare[1].

Totusi, acestea pot fi încalcate de o autoritate publica, doar daca încalcarea este necesara interesului public în urmarirea obiectivelor comunitare, proportionala acestor obiective si nu este contrara substantei drepturilor.

La mijlocul secolului al XX-lea, doua organizatii importante au fost create în Europa: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului, cu activitate economica, pe de o parte, si Consiliul Europei, cu activitate politica, reunind ansamblul statelor Europei cu regimuri democratice pluraliste si atasate protectiei drepturilor omului, pe de alta parte.

Doua jurisdictii, câte una pentru fiecare structura, au fost chemate sa functioneze în paralel: Curtea de Justitie a C.E.C.A., actuala Curte de Justitie a Comunitatilor Europene, si Curtea Europeana a Drepturilor Omului[2].

Evolutia politica si juridica a celor doua structuri a relevat o ruptura între dreptul european al drepturilor omului si dreptul comunitar al marfurilor, într-un spatiu unde se dezvolta libera circulatie a persoanelor, marfurilor, serviciilor si capitalurilor.

S-a pus întrebarea[3] daca se produce un efect de osmoza între dreptul Uniunii Europene si cel al drepturilor omului, prin aplicarea tuturor principiilor acestuia din urma si acceptarea sa ca drept al tuturor persoanelor fizice/juridice, inclusiv pentru realitatile economice si comerciale.

Curtea de Luxemburg, în mai multe hotarâri, a facut referiri exprese la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului[4], ca izvor de drepturi fundamentale, pentru care are obligatia de a asigura respectarea mai larg decât principiilor generale de drept.

Proclamarea solemna la 7 decembrie 2000, la Nisa, a Cartei drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, repune în discutie problema indicata.

Continutul acestei Carte reia drepturile civile si politice inspirate din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, drepturi individuale deja evocate în tratatele comunitare, precum si drepturi economice si sociale derivând din cartele sociale europene ale Consiliului Europei si Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale.

I. Anii 1950-1970: lipsa oricaror reglementari

În aceasta perioada, textele fondatoare ale comunitatilor europene nu contineau decât unele referiri la drepturile si libertatile individuale.

Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 nu cuprinde nici o dispozitie formala privind protectia drepturilor fundamentale, ci, doar în preambul, referinte programatice în materia drepturilor omului, precum salvgardarea pacii si a libertatii, ridicarea nivelului de trai, progresul economic sau ameliorarea constanta a conditiilor de viata ale popoarelor.

Anumite dispozitii ale tratatului instituind Comunitatea Economica Europeana sunt consacrate direct drepturilor si libertatilor: libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor, dreptul de proprietate, cu o formulare prudenta - "prezentul tratat nu aduce atingere regimului proprietatii în statele membre" (art. 222, devenit art. 295).

Mai interesante sunt interdictia oricarei discriminari determinate de cetatenie (art. 6, devenit art. 12), libera circulatie a muncitorilor, ce implica abolirea oricarei forme de discriminare întemeiata pe cetatenie între muncitorii din statele membre în ce priveste serviciul, remunerarea si alte conditii de munca (art. 48 devenit art. 39), dreptul pentru un prestator de serviciu de a exercita cu titlu temporar activitatea sa în tarile unde prestatia este furnizata în aceleasi conditii pe care statul le impune propriilor sai resortisanti (art. 60 devenit art. 50) si obligatia pentru statele membre de a asigura aplicarea principiului egalitatii salariului între muncitorii barbati si femei (art. 119 devenit art. 141).

Însa dreptul comunitar primar al acestei perioade nu enunta nici o obligatie de protectie a drepturilor omului, nu realizeaza nici un "catalog" al drepturilor fundamentale[5].

Totusi, initial Comunitatea a fost o entitate puternica, a carei actiune era de natura sa modifice comportamentele indivizilor, ca operatori economici, dar care nu a creat un corp protector al acestor drepturi fundamentale.

Unele drepturi ale omului, considerate ca facând parte din a doua generatie - dreptul la educatie, sanatate, munca - au fost controversate. Nu este si situatia drepturilor civile si politice (din prima generatie), a caror recunoastere si valorificare ca drepturi pozitive s-a facut în anii 1950.

Cum se poate explica aceasta omisiune?

Prin ratiuni istorice sau care tin de natura lucrurilor. Se considera ca Europa debutului anilor 1950 este deja un capitol al istoriei. Dupa esecul proiectului de tratat instituind Comunitatea europeana a apararii din 1952, care impunea obligatia respectarii libertatilor si drepturilor fundamentale ale cetatenilor si esecul proiectului de tratat din 1953 vizând crearea Comunitatii politice europene, care integra statutului sau dispozitii esentiale ale Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului, redactarea tratatului constituind Comunitatea Economica Europeana s-a facut cu mai multa prudenta, de teama unui esec asemanator.

De aceea, tratatul din 1957 s-a limitat doar la crearea unei comunitati de natura economica, fara uniune politica si fara mentionarea unor drepturi fundamentale.

Preambulele faceau referinte "nobile", prezentând integrarea economica drept un mijloc pentru a atinge pacea si de natura a realiza o uniune mai puternica între popoare, îndelungat divizate si supuse unor conflicte sângeroase. În perioada crearii celor trei comunitati, anumite state (spre exemplu Franta) nu ratificasera Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, iar alte state formulau multiple rezerve pentru a-i limita efectele.

Tratatele fondatoare ale comunitatilor europene au fost privite ca instrumente juridice destinate initial operatorilor economici. În acea perioada nu s-a învederat ca politicile comunitare pot afecta drepturi fundamentale traditional protejate (libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea de asociere) sau drepturi economice si sociale imperfect formulate.

Sentimentul care prevala era acela ca principalii destinatari ai actelor comunitare vor fi operatorii economici, iar nu obisnuitele subiecte de drepturi si libertati.

Prin urmare, puterile conferite institutiilor erau mai întinse pe masura ce ordinea juridica comunitara se dezvolta si imbracau domenii atât de variate, precum cultura, mediul, protectia consumatorilor, educatia si cercetarea, influentând nu numai schimburile economice si comerciale, dar si aspecte politice si sociale. Este ceea ce indica aportul la dreptul comunitar al Actului Unic European (1986), Tratatului asupra Uniunii Europene (Maastricht, 1992) si Tratatului de la Amsterdam.

În aceasta perioada, cu ocazia diverselor cauze, privind în principal C.E.C.A., dar si C.E.E., drepturile fundamentale au fost uneori invocate în litigiile deduse Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

Curtea s-a raliat argumentelor întemeiate pe drepturi fundamentale, mai mult sau mai putin evident[6].

În cauza Friedriech Stork & Cie vs. Înalta Autoritate a C.E.C.A. (4 februarie 1959; 1/58; Rec. p.47), C.J.C.E. a aratat ca "are obligatia de a se asigura asupra respectarii drepturilor în interpretarea si aplicarea tratatului si a regulamentelor, dar nu are obligatia de a examina plângerile determinate de încalcarea principiilor dreptului constitutional german", raspunzând argumentelor petentului, care sustinea ca Înalta Autoritate nu respecta anumite drepturi fundamentale, protejate în aproape toate statele membre, si invoca în favoarea sa art. 2 si 12 ale Constitutiei germane, care acordau fiecarui cetatean dreptul inviolabil de a-si dezvolta liber personalitatea si de a-si exercita profesia fara obstacole.

Într-o alta cauza (Marcello Sgarlata si altii, hotarârea din 1 aprilie 1965; 40/64; Rec. p.280), producatorii italieni de citrice solicitau anularea regulamentelor Comisiei care fixau pretul de referinta pentru lamâi, mandarine si alte clementine. Se punea problema admisibilitatii actiunilor, în baza art. 173 alin. 2 C.E..

Erau drepturi care-i priveau "direct si individual"? S-a sustinut ca daca n-ar fi fost admisibile, cu motivarea unei intrerpretari restrictive a art. 173, vor fi privati de orice protectie juridica si în ordinea interna si în ordinea comunitara, contrar principiilor fundamentale calauzitoare pentru toate statele membre.

Curtea a raspuns ca, "fara a patrunde în aceste consideratii, nu se stie totusi daca acestea prevaleaza textelor restrictive ale art. 173, pe care C.J.C.E. are obligatia de a le aplica".

Fara îndoiala, avocatii generali din acea perioada, d-nii Lagrange si Roemer, în alte cauze, au solicitat Curtii sa recunoasca existenta principiilor generale comune drepturilor statelor membre.

Ostilitatea initiala a C.J.C.E. în a recunoaste drepturi fundamentale era justificata istoric. Prin competenta sa, limitata doar la cauzele C.E.C.A., aspect sectorial, exclusiv economic, al acestei Comunitati, C.J.C.E. nu era spatiul unor îndrazneli jurisprudentiale în materia drepturilor omului.

Curtea de la Luxemburg prefera atunci sa acorde prioritate consolidarii ordinii juridice comunitare, în detrimentul consacrarii principiilor primordialitatii si efectului direct.

Totusi, fara a face aluzie la drepturile fundamentale, hotarârea din cauza Van Gend en Loos vs. Nederlandse Administratie der Belastinger prezinta o importanta capitala, pentru motivarea în sensul ca dreptul comunitar înglobeaza drepturi care intra si în patrimoniul juridic al persoanelor si pe care acestea le-ar putea invoca direct .

Mai tarziu, C.J.C.E., cu prudenta, dar în absenta referirilor exprese la drepturi fundamentale în tratate, a ales sa dezvolte gradual un control al protectiei drepturilor omului.

II. Din 1970 si pâna la Tratatul de la Amsterdam: drepturile fundamentale apar progresiv, pe de o parte n numeroase texte de natura politica, fara efect de constrângere, si pe de alta parte în jurisprudenta C.J.C.E., cu efect de drept politic.

În aceasta lunga perioada, statele membre si institutiile comunitare au evoluat timid, manifestând atasamentul pentru drepturile fundamentale într-o serie de documente:

Declaratia de la Copenhaga a sefilor de State si Guverne asupra identitatii Europene din 1973;

Declaratia Consiliului European de la Copenhaga din 1978;

Prima propunere a Comisiei asupra aderarii Comunitatilor la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului din

Proiectul de tratat al Uniunii Europene întocmit de Parlamentul European în 1984 care prevedea ca "Uniunea protejeaza drepturi fundamentale " si "în cinci ani va adera la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului

Preambulul Actului Unic European (adoptat la 28 februarie 1986): sefii statelor membre s-au aratat decisi sa promoveze ansamblul democratiei, întemeiata pe drepturi fudamentale recunoscute în Constitutiile si legile statelor membre, în Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, precum libertatea, egalitatea si justitia sociala.

Declaratia drepturilor si libertatilor fundamentale, adoptata prin rezolutie de Parlamentul European din 1989;

A doua propunere a Comisiei de aderare la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului din

Acestea constituie mai mult declaratii de natura politica decât norme juridice. Grija statelor de a-si pastra suveranitatea este flagranta. Fara îndoiala, toti membrii Consiliului Europei se manifesta în acest sens, în schimb, statele încep sa încorporeze Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale în dreptul lor national, în timp ce ordinea juridica se supune Comunitatilor europene.

Jurisdictie supranationala, afirmându-si caracterul de curte constitutionala fondata pe principiile prioritatii si aplicabilitatii directe, Curtea de la Luxemburg nu putea ignora timp îndelungat competentele sale în materia drepturilor fundamentale, fara a aduce atingere credibilitatii si autoritatii sale.

Motivata si prin grija asigurarii efectivitatii dreptului fundamental si al suprematiei sale, într-o perioada de timp în care curtile constitutionale germana si italiana se aratau pregtite sa controleze validitatea actelor comunitare, raportându-se la drepturile fundamentale înscrise în constitutiile respective, C.J.C.E. a integrat drepturile fundamentale în ordinea juridica comunitara.

Prima referinta, timida, cu privire la notiunea de drept fundamental se regaseste în hotarârea Erich Stauder (12 noiembrie 1969; 29/69; Rec. p.419). Actul comunitar pe care C.J.C.E. trebuia sa-l interpreteze "nu arata nici un element susceptibil de a încalca drepturile fundamentale ale persoanei, întelese în cadrul principiilor generale de drept comunitar, carora Curtea le asigura respectarea"[8].

În cauza Internationale Handelsgesellschaft mbH vs. Einfuhr und Vorratsstelle für Getreide und Futtermittel (17 decembrie 1970; 11/70; Rec p. 1125), Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a aratat ca "respectarea drepturilor fundamentale face parte integranta din principiile generale de drept carora Curtea le asigura aplicarea; apararea acestor drepturi se inspira din traditiile constitutionale comune ale statelor membre"[9].

C.J.C.E. a invocat direct Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale în cauza J. Nold, Kohlen und Baustoffgrosshandlung vs. Ruhrkohle Aktiengesellschaft (14 mai 1974; 4/73 Rec. p. 491), subliniind principiile generale ale dreptului si traditiilor constitutionale comune statelor, instrumente internationale privind protectia drepturilor omului la care statele membre au cooperat sau aderat, putând furniza indicatii de care sa se tina seama în cadrul dreptului comunitar.

Începând cu hotarârea Roland Rutili vs. Ministre de l'intérieur (28 octombrie 1975; 36/75; Rec. p.1219), Curtea vizeaza explicit Conventia[10], iar hotarârile cele mai recente se refera într-o maniera din ce în ce mai directa (spre exemplu, Baustahlgewebe GmbH 17 decembrie 1998; C-185/95; Rec. p. I-8417) si citeaza frecvent hotarârile Curtii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, Grant, 17 februarie 1998; C-249/96; Rec. p. I-621 sau Dieter Krombach, C-7/98; Rec. 2000 p.I-1935 pct. 38 si 39), în ceea ce priveste interpretarea notiunilor de ordine publica a statelor-parti în cadrul Conventiei de la Bruxelles.

si în concluziile din sedintele Curtii de la Luxemburg, avocatii au invocat din ce în ce mai mult Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, spre exemplu în hotarârea Tribunalului din 20 aprilie 1999, Limburgse Vinyl Maatschappij NV vs. Comisia, cauzele reunite T-305/94; Rec. 1999 p.II-0931 pct. 115, 398 si 429, respectiv hotarârea Tribunalului din 11 martie 1999, Siderurgica Aristrain Madrid SL vs. Comisia T-156/94, Rec. 1999 p.II-0645 pct. 5 si 19.

Aceasta jurisprudenta permite reglementarea liniilor directoare ale dreptului pozitiv comunitar pentru drepturile fundamentale.

C.J.C.E. a descoperit drepturi fundamentale în principiile generale, ele însele inspirate din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, cât si prin indicatiile furnizate de instrumentele internationale privind drepturile omului, Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale având o semnificatie particulara.

Jurisprudenta a relevat ca trecerea prin principiile generale ale dreptului comunitar a devenit pur formala si ca, în realitate, Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului reprezinta izvorul de drept.

Atat avocatii generali, în concluziile lor, cât si judecatorii, în decizii, nu au ezitat sa invoce direct drepturile izvorând din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ajungându-se la obisnuinta folosirii Conventiei de judecatorul comunitar[11].

Domeniul de aplicare a drepturilor fundamentale, în dreptul comunitar, este limitat, în schimb, jurisprudenta Curtii cu privire la drepturile fundamentale a devenit abundenta.

Pozitia C.J.C.E. este fara echivoc: e competenta în a controla compatibilitatea masurilor nationale de executare a dreptului comunitar cu Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ecluzând "o reglementare nationala care nu se situeaza în cadrul dreptului comunitar" (hotarârea ERT, 18 iunie 1991 C-260/89; Rec. p.I.-2925).

Altfel spus, Curtea de la Luxemburg se declara necompetenta în a interpreta conformitatea unor dispozitii nationale, puse în discutie într-o cauza dedusa instantelor nationale, cu Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, daca se refera la "o situatie care excede domeniului de aplicare a dreptului comunitar".

Judecata naturala a interpretarii si aplicarii Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului este atributul Curtii Europene a Drepturilor Omului. Aceasta solutie a fost reafirmata prin hotarârile Friedrich Kremzow vs. Austria (29 mai 1997, C-299/95, Rec.p.I-2629) si Daniele Annibaldi vs. Sindaco del Comune di Guidonia (18 decembrie 1997, C-309/96, Rec. p.I-7493).

Nu e doar un motiv de a limita, controlându-le, atributiile institutiilor comunitare, dar si mijlocul de a verifica actiunea statelor membre în domeniile de aplicare a dreptului comunitar.

În situatia în care interpreteaza dreptul comunitar, sesizata cu o cerere pentru pronuntarea unei hotarâri preliminare, C.J.C.E. poate stabili ca o lege nationala este contrarie dreptului comunitar.

Curtea de la Luxemburg a decis ca este de competenta sa, într-o actiune în neîndeplinirea obligatiilor, de a declara ca un stat membru nu-si îndeplineste atributiile decurgând nu numai din tratate sau dreptul comunitar derivat, dar si din reguli nescrise înglobând inclusiv principii generale de drept (Comisia vs. Republica Federala Germania, C249/86, 18 mai 1989, Rec. p.1263).

Comisia a acuzat Germania ca nu a respectat dreptul comunitar cu privire la libera circulatie a muncitorilor în interiorul Comunitatii, adoptând o lege prin care s-a recunoscut, cu titlu permanent, dreptul de sejur al membrilor familiei unui muncitor, cu conditia unei locuinte adecvate, care poate fi verificata în orice moment.

În fapt, autoritatile germane au invocat legea nationala, refuzând sa proroge autorizatia sejurului membrilor familiei unui muncitor emigrant care locuisera împreuna cu acesta regulat (într-o perioada destul de lunga), amenintându-i cu expulzarea, cât timp pentru o ratiune oarecare (spre exemplu, nasterea unui copil), locuinta ocupata de muncitor si de familia sa nu era "potrivita", dupa criteriile în vigoare, ca rezidenta.

C.J.C.E. a constatat neîndeplinirea obligatiei. La punctul 10 din hotarâre s-a aratat ca regulamentul comunitar în cauza trebuia sa fie interpretat în lumina exigentei respectarii vietii de familie, drept mentionat expres de art. 8 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, adaugând ca "aceasta respectare face parte din drepturile fundamentale care, potrivit jurisprudentei constante a Curtii, reafirmata în preambulul Actului Unic European, sunt recunoscute de dreptul comunitar".

Jurisprudenta recenta confirma invocarea drepturilor fundamentale în conteciosul comunitar, spre exemplu dreptul la respectarea vietii private si de familie.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, spre deosebire de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a recunoscut dreptul la reîntregirea familiala ca drept fundamental.

Aceasta chestiune s-a ridicat în ce priveste Acordul de asociere încheiat între C.E. si Turcia. În hotarârea Selma Kadiman vs. Freistaat Bayern (17 aprilie 1997, C-351/95; Rec. p.I-3689), Curtea a recunoscut dreptul muncitorului turc la reîntregirea familiei, subliniind marja de apreciere a statelor membre în definirea politicilor de imigratie.

În acelasi domeniu, se poate afirma libertatea de exprimare, vezi hotarârea Vereinigte Familiapress Zeitungsverlags und vertriebs GmbH vs. Heinrich Bauer Verlag 26 iunie 1997, C-368/95; Rec.p.I-3689). În concluziile sale, avocatul general Tesauro a invocat jurisprudenta Curtii de la Strasbourg. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, la punctul 18 din hotarâre, a retinut ca "mentinerea pluralismului presei este susceptibila a constitui o exigenta imperativa, justificând restrictia liberei circulatii a marfurilor. Într-adevar, acest pluralism contribuie la respectarea liberatatii de exprimare, potejata de art. 10 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale[12], inclusa printre drepturile fundamentale garantate de ordinea juridica comunitara".

În ce priveste drepturile de natura procedurala, jurisprudenta recenta indica numeroase hotarâri ce pun în evidenta drepturi fundamentale, precum dreptul la un recurs efectiv sau dreptul la un proces echitabil.

Hotarârea SCK-FNK vs. Comisia a Tribunalului de Prima Instanta (22 octombrie 1997, T-213/95 si T-18/96, Rec. P.II-1739) invoca art. 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului pentru a contesta durata îndelungata în fata Comisiei a unei proceduri privind o întelegere ilicita.

Tribunalul, la punctul 56 din decizie, afirma ca respectarea de Comisie a unui termen rezonabil cu privire la adoptarea deciziilor la sfârsitul procedurii administrative în materia politicii de concurenta constituie un principiu general al dreptului comunitar. La punctul 57, Tribunalul se refera, pentru a aprecia caracterul rezonabil al duratei procedurii administrative, la mai multe hotarâri ale Curtii de la Strasbourg. Hotarârea Baustahlgewebe GmbH vs. Comisia priveste si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, pentru a aprecia caracterul rezonabil al duratei unei proceduri jurisdictionale, anulând hotarârea Tribunalului de Prima Instanta, motivând ca procedura "a depasit exigentele legate de respectarea dreptului rezonabil".

III. Viitorul: de la Tratatul de la Amsterdam si Carta Drepturilor Uniunii Europene, proclamata la Nisa la 7 decembrie 2000, noi perspective, dar si incertitudine. Constitutia europeana

Tratatul de la Amsterdam, semnat la 2 octombrie 1997 si în vigoare de la 1 mai 1999, a introdus în dreptul comunitar primar noi dispozitii privind protectia drepturilor omului.

În lipsa unui "catalog" comunitar al drepturilor fundamentale ale omului sau aderarii Uniunii Europene la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, acest tratat poate contribui într-o maniera semnificativa la extinderea protectiei drepturilor fundamentale în Comunitatea Europeana.

Înainte de Tratatul de la Amsterdam si dupa Tratatul de la Maastrischt (1993), doar articolul F-2 se referea expres la drepturile fundamentale, "Uniunea respecta drepturile fundamentale, acelea care sunt garantate prin Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, si cele ce rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, respectiv principiile generale ale dreptului comunitar". Este chiar confirmarea jurisprudentei Curtii de la Luxemburg.

În acelasi timp, articolul L al Tratatului asupra Uniunii Europene prevedea de o maniera generala ca C.J.C.E. nu poate sanctiona nerespectarea drepturilor fundamentale în domeniile derivând din al doilea si al treilea pilon (cu exceptiile prevazute de art. K.3 c).

Tratatul de la Amsterdam subliniaza importanta drepturilor fundamentale. Art. 6-1 din Tratatul asupra Uniunii Europene enunta principiile fundamentale ale Uniunii: libertatea, democratia, respectarea drepturilor fundamentale ale omului si statul de drept.

Art. 6-2 al aceluiasi tratat reia textul vechiului articol F-2, dar cu o totul alta valoare: în baza art. 46 d) din acest tratat, Curtea de la Luxemburg poate controla daca actiunea institutiilor comunitare respecta drepturile fundamentale enuntate de art. 6-2, anume cele care sunt garantate prin Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Fara îndoiala, aceasta competenta nu se exercita decât în ceea ce priveste institutiile, dar nu exclude controlul respectarii drepturilor fundamentale de state cât timp acestea pun în aplicare reguli comunitare (hotarârea Elliniki Radiophonia Tiléorassi AE si Panellinia Omospondia Syllogon Prossopikou vs. Dimotiki Etairia Pliroforissis, Sotirios Kouvelas, Nicolaos Avdellas si altii

Trebuie mentionat si art. 49 al Tratatului asupra Uniunii Europene, care prevede ca orice stat ce doreste sa devina membru al Uniunii trebuie sa respecte principiile fundamentale ale art. 6-1, enuntate mai sus.

În acelasi timp, art. 7 din Tratat arata ca, în situatia încalcarii grave si persistente de un stat membru a principiilor art. 6-1, Consiliul European poate suspenda anumite drepturi ale acelui stat.

În temeiul art. 13 din tratatul de la Maastricht "Consiliul, hotarând în unanimitate asupra propunerilor Comisiei, si dupa consultarea Parlamentului European, poate lua masuri necesare în vederea combaterii oricaror discriminari bazate pe sex, rasa sau origine etnica, religie sau convingeri, handicap, vârsta sau orientare sexuala".

Art. 13 furnizeaza o baza incontestabila pentru a permite Comunitatii sa edicteze în viitor numeroase drepturi în materia drepturilor omului, când C.J.C.E. va avea o larga competenta pentru a controla respectarea drepturilor fundamentale.

Extinderea progresiva a competentelor comunitare (mediu, politica de angajare - uniunea economica si monetara, protectia consumatorilor), contenciosul drepturilor fundamentale ale strainilor, "comunizarea" politicilor de viza, azil si imigrare, cooperarea judiciara în materie penala, constituie domenii de aplicare a drepturilor omului asupra carora C.J.C.E. îsi va exercita jurisdictia.

Dispozitiile de natura procedurala si de fond limiteaza totusi posibilitatile de actiune ale Curtii de la Luxemburg. Procedural, conditiile stricte continua sa se aplice în ce priveste interesul de a actiona al persoanelor fizice si juridice în sensul solicitarii anularii unui act comunitar.

Aceste conditii par a fi înclinate spte o atitudine protectoare a Curtii în materia drepturilor fundamentale, iar numerosi petenti se vad în incapacitatea de a deduce cauza solutionarii Curtii, întrucât "nu sunt direct si individual priviti de un act comunitar".

Statele membre pot, în baza art. 35 T.U.E., sa nu accepte competenta Curtii în a statua cu titlu prejudicial asupra validitatii si interpretarii deciziilor si conventiilor luate în materie de cooperare judiciara penala.

Acesta acte pot totusi sa se refere atât la prevenirea criminalitatii, cât si a rasismului si xenofobiei (art. 29 T.U.E.).

Pe acest fond, controlul actelor adoptate în cadrul politicii internationale si de securitate comuna (P.E.S.C.) a Uniunii Europene nu a fost încredintat Curtii; este normal ca actele mai mult politice sa fie excluse controlului C.J.C.E., care are totusi competenta daca bugetul Uniunii este afectat. În aceasta ipoteza, doar procedura bugetara este supusa controlului.

O alta limitare importanta (art. 35 T.U.E.) o reprezinta faptul ca validitatea sau proportionalitatea operatiunilor luate de politie sau de alte servicii represive într-un stat membru nu poate fi verificata de Curte; aceasta nu poate hotarî asupra existentei raspunderii ce revine statelor membre, pentru a mentine ordinea publica si pastra siguranta interna.

Regimul juridic al protectiei drepturilor fundamentale se afla la intersectia a doua cai! Va exista un efect de osmoza sau de separare între sistemul de protectie a drepturilor omului al Consiliului Europei si cel al Uniunii Europene?

Tratatul de la Amsterdam aloca drepturilor omului, în cadrul ordinii comunitare, functia obiectiva a statului, a valorilor preeminente carora le este supusa actiunea ansamblului puterilor publice[13].

Argumentând, pe de o parte "banalizarea" folosirii Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului de jurisdictia comunitara de la Luxemburg (C.J.C.E. si T.P.I.) si, pe de alta parte, aporturile considerabile ale Tratatului de la Amsterdam, care procedeaza, în fapt, la o integrare a Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale în dreptul comunitar, protectia drepturilor omului în cadrul european pare consolidata.

Se considera ca tratatele consacra, fara echivoc, dorinta Uniunii Europene de a construi propriul sau sistem de protectie a drepturilor omului[14], pe o absorbtie a Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului; sistemul comunitar este necesar chemat sa concureze sistemul propriu al Conventiei Europene, si unul si altul fiind fondate pe aceleasi valori.

Depinde doar de C.J.C.E. daca va exploata în viitor din plin noile competente în domeniul drepturilor omului, preluând jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului pentru a dezvolta un veritabil drept comunitar al drepturilor fundamentale.

Ipoteza învederata de Frederic Soudre în studiul indicat merita atentie în legatura cu pertinenta analizei efectuate de factorii politici, întrucat întrezareste viitorul Europei.

Aceasta dualitate de jurisdictii, cu atributii diferite, plus domenii geografice de influenta distincte lucreaza de o maniera complementara si aproape în acelasi sens.

Constitutia europeana, în curs de adoptare de statele Uniunii europene, acorda statut juridic Cartei drepturilor fundamentale[15], documentul care se bucura doar de valoare de soft law dobândind statut constitutional, în reglementarea din Partea a II-a, care propune un catalog de drepturi fundamentale, inspirate din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Potrivit art. I-9, Uniunea recunoaste drepturile, libertatile si principiile enuntate în Carta drepturilor fundamentale, aratând chiar ca va adera la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului. Aderarea la Conventie nu va modifica în vreun fel competentele Uniunii.

În plus, drepturile fundamentale, garantate prin Conventie si care rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre, fac parte din dreptul Uniunii ca principii generale[16].

În raportul sau, Grupul de lucru pentru proiectul Constitutiei europene a precizat ca rolul C.E.D.O. este cel al unei jurisdictii specializate, care vegheaza la respectarea de Uniune a obligatiilor sale ce rezulta din aderarea la Conventie, iar nu cel al unei Curti supreme, care verifica activitatea desfasurata de C.J.C.E[17].

Se apreciaza ca, în viitor, Curtea Europeana a Drepturilor Omului ar putea avea, în raport cu C.J.C.E., rolul unei instante internationale în raport cu o instanta interna.

Totusi, art. II-112 alin. 3 din Carta drepturilor fundamentale arata fara echivoc ca, în cazul în care un drept reglementat de Carta este reglementat, în acelasi timp, si de Conventia europeana a drepturilor omului, continutul si sfera de aplicare ale acestuia vor fi întelese în sensul Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Pentru moment însa, protectia drepturilor omului este mai intâi obiectul Curtii de la Strasbourg, dar orice judecator, fie ca este national sau comunitar, trebuie sa urmareasca direct respectarea drepturilor fundamentale.