Administrarea probelor de catre avocati

Administrarea probelor de catre avocati

Materia ce formeaza obiectul prezentei sinteze este reglementata în art. 241^1-22 C. proc. civ.

Administrarea probelor prin avocati se poate realiza numai în litigiile patrimoniale, cu exceptia acelora ce privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie. Exceptia este întru totul justificata.

Dispozitiile procedurale consacrate în art. 241 C. proc. civ. au prilejuit si exprimarea punctului de vedere potrivit caruia procedura pe care o instituie nu poate fi utilizata în cadrul caii ordinare de atac a apelului. Noi remarcam ca o atare interdictie nu exista, iar potrivit art. 298 C. proc. civ. dispozitiile de procedura privind judecata în prima instanta se aplica si în instanta de apel în masura în care nu sunt potrivnice normelor statuate în materie de apel. În exprimarea opiniei contrare se porneste de la afirmarea unei prezumtii conform careia din moment ce partile au fost nemultumite de modul în care s-au administrat dovezile în prima instanta, reluarea procedurii de administrare a probelor prin avocati ar fi inutila. Totusi, de la o simpla constatare practica, ce poate avea adeseori un suport în realitatea procesuala, nu se poate ajunge la promovarea unei reguli interpretative absolute. Partile sunt singurele în drept sa hotarasca dac&# 10410w2216k 259; este sau nu cazul sa recurga la procedura instituita de art. 241 C. proc. civ. În fine, dupa parerea noastra nu se poate ignora nici faptul ca pot interveni situatii în care necesitatea administrarii unor probe sa rezulte tocmai din dezbaterile ulterioare. De altfel, art. 292 alin. 1 C. proc. civ. îi confera instantei de apel dreptul de a "încuviinta si administrarea probelor a caror necesitate rezulta din dezbateri".

Legea consacra principiul potrivit caruia administrarea probelor de catre avocati se poate realiza numai cu acordul partilor implicate în procedura judiciara. De aceea, cu suficient temei, s-a apreciat ca procedura analizata are un caracter facultativ[1]. Consimtamântul o data acordat nu mai poate fi revocat de catre parti. Aceste principii sunt rationale, tinând seama de faptul ca partile au dreptul sa fie judecate de catre judecatorii lor firesti, astfel ca orice abatere de la o asemenea regula trebuie consimtita de ele. Pe de alta parte, administrarea probelor de catre avocati corespunde si unui interes general, legat de celeritatea dezbaterilor, astfel ca ne apare rational ca partile sa nu poata reveni asupra consimtamântului dat.

Legea determina si modul de acordare a consimtamântului [alin. (2)]. Din acest punct de vedere este de remarcat considerarea consimtamântului dat, în conditiile acestui text, ca un act de dispozitie si care, drept urmare, nu poate fi dat decât de catre parti personal sau prin mandatar cu procura speciala. Consimtamântul se poate da direct în fata instantei, ipoteza în care se va lua act de acesta prin încheiere, sau prin înscris întocmit în fata avocatului, care este obligat sa certifice consimtamântul si semnatura partii pe care o asista sau o reprezinta. Consimtamântul trebuie dat de fiecare parte în mod separat.

De asemenea, pentru realizarea acestei proceduri mai este obligatorie si alegerea de domiciliu la avocatul care reprezinta partea.

Legea permite ca, în cadrul acestei proceduri, sedintele de judecata sa se desfasoare în camera de consiliu, cu participarea obligatorie a avocatilor. De asemenea, textul comentat permite si participarea partilor, iar, când este cazul, a mandatarilor lor.

Textul aici comentat are o importanta deosebita, întrucât stabileste obligatiile instantei în legatura cu solutionarea unor însemnate probleme procedurale, de îndata ce s-a constatat valabilitatea consimtamântului dat de parti. Din simpla lectura a textului rezulta ca instanta are obligatia de a solutiona unele din problemele ce se ridica sau se pot invoca în faza initiala a procesului, cum este cazul exceptiilor de procedura, cererilor de interventie, încuviintarea probelor etc. Unele precizari, în pofida claritatii textului, se cuvin totusi sa fie facute.

În privinta exceptiilor ce se invoca sau se ridica din oficiu, este firesc ca acestea sa fie solutionate de instanta în aceasta faza anterioara administrarii probelor. Textul nu trebuie însa interpretat si ca o derogare de la dreptul comun în materie, în sensul ca, dupa termenul mentionat, partile n-ar putea invoca ulterior, respectiv dupa administrarea probelor, unele exceptii absolute, cum sunt prescriptia, necompetenta absoluta a instantei, puterea lucrului judecat etc.

Instanta urmeaza sa hotarasca si asupra cererilor de interventie formulate de parti sau de terte persoane. Prin urmare, unele din cererile de participare a tertelor persoane în procesul civil vor putea fi formulate, potrivit regulilor de drept comun, si în cursul judecatii. Solutia este confirmata si de dispozitiile art. 241⁷ C. proc. civ.

Textul comentat mai enunta si regula potrivit careia instanta "va examina fiecare pretentie si aparare în parte, pe baza cererii de chemare în judecata, a întâmpinarii si a explicatiilor avocatilor". Redactarea textului poate crea anumite semne de întrebare. De aceea este necesar sa precizam ca este vorba de o «examinare» preliminara, pe care judecatorul o face în mod obisnuit la prima zi de înfatisare pentru a determina cadrul judecatii cu privire la pretentiile si apararile partilor. Prin urmare, nu trebuie avuta în vedere o examinare pe fond a pretentiilor si o statuare corespunzatoare, întrucât aceasta se poate face numai dupa administrarea dovezilor.

Instanta mai are obligatia de a stabili care dintre pretentii sunt recunoscute si care sunt contestate. Aceasta nu înseamna însa ca una din parti n-ar putea recunoaste pretentiile partii adverse si ulterior. Afirmatia este valabila, deopotriva, si în privinta actelor de renuntare, achiesare si a tranzactiei.

La acelasi termen instanta poate dispune si luarea unor masuri asiguratorii, a unor masuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei stari de fapt. Deosebit de importante sunt si prevederile legale care impun instantei sa se pronunte asupra probelor solicitate de parti si sa dispuna si cu privire la cele pe care din oficiu le considera necesare pentru judecarea procesului. Doar în aceste conditii se pot trasa limitele în care vor trebui sa actioneze avocatii în cadrul procedurii de administrare a dovezilor. De remarcat faptul ca partea care lipseste nejustificat la termenul de încuviintare a dovezilor va fi decazuta din dreptul de a mai propune si administra orice dovada, cu exceptia celei cu înscrisuri. Ea va putea doar participa la administrarea dovezilor de catre cealalta parte si va putea combate aceste dovezi. Totusi, este de observat ca partea ar putea solicita dovezi doar în conditiile prevazute de art. 138 pct. 2 si 3 C. proc. civ. (când nevoia dovezii ar reiesi din dezbateri si partea nu o putea prevedea, precum si atunci când administrarea ei nu determina amânarea judecatii).

Remarcam si existenta unei dispozitii procedurale extrem de importante si care ar putea genera interpretari diferite în viitor. Este vorba de prevederile cuprinse în alin. (2) al textului comentat. Potrivit acestui text, când, potrivit legii, cererile aratate la alin. (1) pot fi formulate si ulterior primei zile de înfatisare, instanta poate acorda în acest scop un termen scurt dat în cunostinta partilor reprezentate prin avocat. Nu rezulta cu claritate daca acest termen - scurt - poate fi acordat numai în ziua în care s-a luat act de consimtamântul partilor sau si ulterior. Dispozitiile art. 242⁷ înclina însa înspre solutia potrivit careia o atare masura poate fi dispusa si ulterior, în conditiile acestui text.

În fine, mai remarcam ca în aceasta faza procesuala sunt aplicabile si prevederile art. 131 C. proc. civ., privitoare la încercarea de conciliere a partilor.

Normele procedurale comentate determina posibilitatea instantei de judecata de a stabili un termen de maxim 6 luni în cadrul caruia trebuie realizata procedura de administrare a probelor de catre avocati. În acest scop, legea instituie un termen cu o durata maxima de 6 luni, instanta urmând sa aprecieze în concret asupra duratei acestuia, în functie de "volumul si complexitatea" probelor. Termenul statornicit de instanta poate fi prelungit numai în cazurile expres determinate de alin. (2) din textul comentat. Prin urmare, în orice alte situatii prelungirea termenului nu poate fi obtinuta.

Legea determina si durata prelungirii termenului stabilit de textul mentionat. Astfel, în cazul în care se invoca o exceptie sau un incident procedural asupra caruia, potrivit legii, instanta trebuie sa se pronunte, termenul se prelungeste cu timpul necesar solutionarii exceptiei sau incidentului. În cazul încetarii contractului de asistenta a uneia dintre parti cu avocatul sau, termenul se prelungeste cu cel mult o luna pentru angajarea unui avocat. În cazul decesului uneia dintre parti, termenul se prelungeste cu timpul în care procesul este suspendat în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat partii interesate pentru introducerea în proces a mostenitorilor. De asemenea, în cazul celorlalte cazuri de suspendare a procesului, termenul se prelungeste cu perioada suspendarii.

Dispozitiile procedurale consacrate în textul comentat vizeaza obligativitatea întocmirii unui program de administrare a probelor si determina locul de realizare a procedurii de administrare a dovezilor. Potrivit primului alineat al textului ce-l comentam, avocatii partilor au obligatia de a prezenta instantei programul de administrare a probelor în cel mult 15 zile de la data încuviintarii lor. Programul trebuie sa cuprinda precizari cu privire la locul si data administrarii fiecarei probe. El trebuie semnat de avocati. Remarcam si precizarea legislativa potrivit careia programul se încuviinteaza de instanta, în camera de consiliu si este obligatoriu pentru parti si avocatii lor. În cazul în care procurorul pune concluzii în procesul civil, programul încuviintat va fi comunicat de îndata procurorului, în conditiile art. 241¹⁷.

Nerespectarea nejustificata a progrmului prevazut la alin. (1) atrage decaderea partii din dreptul de a mai administra proba respectiva. Este ceea ce dispune, în mod expres si neechivoc, ultimul alineat al textului comentat. De notat totusi ca numai nerespectarea nejustificata a programului de administrare a probelor poate conduce la o asemenea sanctiune procedurala. Imposibilitatea administrarii unei probe, din motive de forta majora sau din alte cauze obiective, poate conduce la administrarea ulterioara a acesteia.

Probele se administreaza în cabinetul unuia dintre avocati sau în orice alt loc convenit, daca natura probei impune aceasta. Mai mentionam si obligatia partilor de a-si comunica, prin avocati, înscrisurile si orice alte acte, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau în mod direct, sub luare de semnatura.

Art. 241¹⁰-241¹² indica modul în care urmeaza sa se realizeze administrarea probei cu martori de catre avocati. Textul pe care-l analizam, în acest context, consacra doar unele reguli privitoare la locul unde si modul în care se administreaza acest mijloc de dovada.

În primul rând, textul enunta regula potrivit careia martorii vor fi ascultati la locul si data prevazute în programul încuviintat de instanta. Audierea se face de catre avocatii partilor, în conditiile prevazute de art. 192 si art. 196 C. proc. civ. Legea consacra si regula, fireasca pentru aceasta procedura lipsita de imperium, potrivit careia martorii se asculta fara prestare de juramânt. Martorilor li se va pune totusi în vedere ca, în cazul în care nu vor spune adevarul, savârsesc infractiunea de marturie mincinoasa.

De notat si o ultima regula, anume aceea potrivit careia martorii prevazuti la art. 195 C. proc. civ. - minorii sub 14 ani si cei care din pricina debilitatii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsiti de discernamânt - pot fi ascultati numai de catre instanta de judecata.

Legea consacra, în textul comentat, regulile ce trebuie sa fie respectate în legatura cu procedura de consemnare a declaratiilor de martor. Aceste reguli nu difera, în mod esential, de cele din dreptul comun. Astfel, de pilda, declaratiile de martori se semneaza, pe fiecare pagina si la sfârsitul ei, de catre avocatii partilor, de cel ce a consemnat-o si de martor, dupa ce acesta a luat cunostinta de cuprinsul consemnarii. De asemenea, orice adaugiri, stersaturi sau schimbari în cuprinsul marturiei trebuie încuviintate prin semnatura celor aratati anterior, sub sanctiunea de a nu fi luate în seama.

Textul comentat mai stabileste si regula potrivit careia, daca marturia a fost stenodactilografiata, aceasta va fi transcrisa; atât stenograma, cât si transcrierea ei vor fi semnate potrivit alin. (1) si depuse la dosar.

În fine, ca o nota particulara semnalam faptul ca marturia "se va consemna întocmai de catre o persoana convenita de parti". Textul nu contine limitari în aceasta privinta, astfel ca poate fi numit atât un lucrator administrativ din cadrul unui birou avocatial, cât si o persoana straina, fiind recomandabil însa ca aceasta sa nu fie interesata în cauza.

Textul comentat este novator, în sensul ca permite ca declaratiile martorilor sa fie consemnate si autentificate de un notar public. Astfel, cum rezulta din textul mentionat, activitatea notarului este limitata doar la consemnarea declaratiei martorului si la autentificarea ei. Drept urmare, declaratia de martor urmeaza sa fie luata si în acest caz de catre avocati, dispozitiile art. 241¹⁰ fiind aplicabile.

Legea noastra procesuala stabileste si câteva reguli particulare privitoare la administrarea expertizei. Aceasta proba trebuie încuviintata si ea de instanta în conditiile deja aratate. De remarcat însa faptul ca partile au posibilitatea de a alege nu numai expertul, ci si consilierii care urmeaza sa participe la expertiza. Daca partile nu convin asupra persoanei expertului se va proceda potrivit art. 202 C. proc. civ., respectiv acesta va fi numit de catre instanta prin tragere la sorti.

Expertul este obligat sa efectueze expertiza si sa o predea avocatilor partilor, sub semnatura de primire, cu cel putin 30 de zile înainte de termenul fixat de instanta potrivit art. 241⁵ C. poc. civ.

Cercetarea la fata locului se face, în mod firesc, de catre instanta de judecata, legea nepermitând, în aceasta privinta, o abatere de la principiul nemijlocirii. Procesul-verbal de cercetare la fata locului se va întocmi în atâtea exemplare câte parti sunt si va fi înmânat avocatilor acestora în cel mult 5 zile de la efectuarea cercetarii.

Luarea interogatoriului se poate face, de asemenea, numai de catre instanta. În acest scop, instanta va cita partile, la termenul stabilit, în camera de consiliu. Ca o particularitate importanta semnalam faptul ca, în cadrul procedurii analizate, luarea interogatoriului se face în camera de consiliu, iar nu în sedinta publica. Copii de pe interogatoriul luat si de pe cel dispus în conditiile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. - luat Statului, persoanelor juridice de drept public si de drept privat - vor fi înmânate de îndata avocatilor partilor.

Dupa administrarea tuturor probelor urmeaza pregatirea judecatii în fata instantei de judecata. Legea determina obligatiile pe care le au partile în aceasta etapa procesuala. Textul comentat se refera doar la câteva din aceste obligatii.

În primul rând, legea îi impune reclamantului obligatia de a redacta concluziile scrise privind sustinerea pretentiilor sale, pe care le va trimite, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, sau le va înmâna în mod direct, sub luare de semnatura, celorlalte parti din proces si, când este cazul, Ministerului Public.

O a doua obligatie la care se refera textul vizeaza redactarea concluziilor celorlalte parti.

O obligatie importanta a partilor este aceea de întocmire, prin avocati, a câte unui dosar pentru fiecare parte si unul pentru instanta, în care vor depune câte un exemplar al tuturor înscrisurilor prin care, potrivit legii, se constata administrarea fiecarei probe. Dosarele vor fi numerotate, snuruite si vor purta semnatura avocatilor partilor pe fiecare pagina.

La expirarea termenului prevazut pentru administrarea probelor, avocatii partilor vor prezenta împreuna instantei dosarul cauzei, întocmit potrivit art. 241¹⁸ C. proc. civ. Drept urmare, instanta nu va putea înregistra dosarul cauzei decât daca acesta este prezentat de avocatii implicati în procedura de administrare a probelor. Dupa primirea dosarului, instanta va fixa termenul de judecata pe care-l va da în cunostinta partilor. Legea dispune ca acest termen nu va fi mai lung de o luna de la data primirii dosarului. Nerespectarea termenului de catre instanta nu poate afecta situatia juridica a partilor. Din acest punct de vedere socotim ca ne aflam în prezenta unui termen de recomandare. Nerespectarea lui poate atrage însa sanctiuni disciplinare pentru judecatorul vinovat.

La termenul astfel stabilit, instanta poate proceda la judecarea în fond a procesului, acordând partilor cuvântul pentru a pune concluzii prin avocat. În ceea ce ne priveste, având în vedere scopul urmarit de legiuitor prin aceasta procedura, principiul trebuie sa fie cel enuntat, adica solutionarea în fond a cauzei la termenul mentionat. Exceptiile de la aceasta regula sunt de altfel enuntate în textul pe care-l vom comenta în continuare.

Textul comentat consacra posibilitatea readministrarii tuturor probelor sau numai a unora dintre ele direct în fata instantei de judecata. Este un corectiv important pe care legea îl aduce în cazul administrarii probelor de catre avocati, procedura ce constituie o abatere importanta de la principiul nemijlocirii. Instanta are o mare posibilitate de apreciere în aceasta privinta, legea neinstituind restrictii sau limitari. În acest sens instanta urmeaza sa dispuna, ori de câte ori considera necesar, prin încheiere.

Într-o asemenea împrejurare martorii vor fi citati în termen scurt, cauzele fiind considerate urgente. În acest caz se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.

Legea noastra procesuala consacra principiul potrivit caruia administrarea probelor, în conditiile analizate mai sus, se poate realiza si prin intermediul consilierilor juridici, care, potrivit legii, reprezinta partea.