Amenintarea
1. Continutul legal
Potrivit art.
2. Conditii preexistente
A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de valorile sociale a caror existenta este legata de libertatea psihica a persoanei. Libertatea individului de a se comporta dupa vointa sa si fara a fi constrāns īn vreun fel are o mare importanta pentru existenta individului īn statul de drept. Faptele de amenintare creeaza o stare de temere, de neliniste persoanei amenintate, īmpiedicānd-o sa-si desfasoare īn bune conditii activitatea 16116v2117q obisnuita.
Infractiunea de amenintare nu are obiect material.
B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii nu este determinat de lege, putānd fi orice persoana; fapta poate fi comisa si īn participatie, sub toate formele sale.
b) Subiectul pasiv este persoana amenintata cu savārsirea unui rau privitor la persoana sa, a sotului sau a unei rude apropiate. Subiect pasiv poate fi orice persoana care este īn masura sa-si dea seama ca este supusa unei forme de constrāngere psihica, careia i se lezeaza libertatea morala, libertatea psihica.
Atāt īn doctrina, cāt si īn practica judiciara s-a apreciat ca noul-nascut, bolnavul īn stare de coma ori cel care, din cauza starii psihice, nu-si poate da seama ce se petrece īn jurul sau, cel aflat īn stare de betie completa, nu sunt susceptibili de a fi amenintati, neavānd capacitatea de a percepe efectul psihic al amenintarii[1].
Nu exista cerinte speciale privitoare la locul si timpul savārsirii infractiunii.
3. Continutul constitutiv
A. Latura obiectiva. a) Infractiunea se savārseste
sub aspectul elementului material al laturii obiective,
printr-o actiune de amenintare a unei
persoane, de insuflare a temerii ca victima va fi supusa unui pericol sau ca
sotul ori o ruda apropiata vor suferi un rau. Aceasta actiune poate fi savārsita
direct, prin orice mijloace de comunicare: cuvinte, gesturi, fapte etc. sau
indirect, adica printr-o terta persoana. Īn fiecare situatie, actiunea de
amenintare, pentru a avea relevanta penala, trebuie sa aiba ca obiect savārsirea
unei infractiuni, oricare ar fi aceasta, sau a unei fapte pagubitoare,
indiferent de gravitate. Infractiunea sau fapta cu care se ameninta poate fi
īndreptata nu numai īmpotriva celui amenintat, dar si a sotului sau a unei rude
apropiate. Calitatea de sot trebuie sa existe īn momentul proferarii amenintarii,
iar nu la data judecatii. Prin rude apropiate se īnteleg ascendentii, descendentii,
fratii, surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin īnfiere,
potrivit legii, astfel de rude (art.
Daca din atitudinea faptuitorului nu rezulta cu nimic ca acesta va trece la īnfaptuirea amenintarii sau daca amenintarea, īn mod obiectiv, nu poate fi realizata, fapta nu este de natura sa alarmeze[2]. Exista, de pilda, infractiunea de amenintare daca inculpatul a amenintat victima cu moartea, aratāndu-i un cutit si spunāndu-i ca o va omorī, fara a trece, desigur, la punerea īn executare a acestei intentii (īn acest caz, ar fi fost tentativa de omor ). Nu exista infractiune atunci cānd se ameninta cu realizarea unui drept sau cu folosirea unei cai legale . Daca amenintarea se refera la savārsirea unei infractiuni si acea infractiune este comisa imediat, atunci infractiunea de amenintare este absorbita īn infractiunea la care s-a referit. Daca faptul cu care este amenintata victima se va produce mult mai tārziu, devine īndoielnic ca ar putea constitui o temere pentru aceasta . Aptitudinea amenintarii de a alarma se stabileste īn raport cu toate īmprejurarile care pot produce celui amenintat starea de temere, inclusiv cu particularitatile sale de ordin subiectiv .
b) Urmarea imediata consta īn īnsasi savārsirea actiunii de amenintare si īn crearea, prin aceasta, a unei stari de alarmare a victimei.
c) Īntre actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.
B. Latura subiectiva. Infractiunea de amenintare se savārseste cu intentie directa sau indirecta. Īn cazul amenintarii cu savārsirea unei infractiuni, nu are relevanta daca faptuitorul a luat sau nu hotarārea de a comite acea infractiune; este suficient ca faptuitorul sa fi avut reprezentarea ca prin fapta comisa va provoca victimei o stare de neliniste, ca o va alarma si urmareste sau accepta posibilitatea producerii acestei urmari. Exprimarea unor cuvinte din culpa, susceptibile de a fi interpretate de o persoana ca alarmante pentru ea, nu constituie infractiune.
4. Forme. Modalitati. Sanctiuni
A. Forme. Infractiunea se consuma īn momentul cānd, ca urmare a actiunii faptuitorului, s-a produs cerinta legala, anume starea de temere victimei. Tentativa, desi posibila, nu se pedepseste.
Īn ipoteza īn care amenintarea reprezinta elementul constitutiv al unei infractiuni complexe (de pilda, īn cazul infractiunii de tālharie, santaj, ultraj etc.) ori o circumstanta agravanta a altei infractiuni [de exemplu, īn cazul infractiunii prevazute de art. 271 alin. (3) C. pen.], ea va fi absorbita īn continutul acesteia. Cu alte cuvinte, infractiunea de amenintare se absoarbe īn infractiunea pe care autorul urmareste sa o realizeze prin amenintare.
B. Modalitati. Fapta de amenintare este incriminata sub doua modalitati normative: amenintarea cu savārsirea unei infractiuni si amenintarea cu savārsirea unei fapte paguboase. Fiecare din modalitatile normative aratate poate sa-si exprime o varietate de modalitati faptice.
C. Sanctiuni. Infractiunea de amenintare se pedepseste cu īnchisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii.
Actiunea penala este promovata numai la plāngerea prealabila a persoanei vatamate, iar īmpacarea partilor īnlatura raspunderea penala.
|