Amenintarea

Amenintarea

1. Continutul legal

Potrivit art. 193 C. pen., infractiunea consta în fapta de a ameninta o persoana cu savârsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare îndreptate împotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa alarmeze.

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special este reprezentat de valorile so­ciale a caror existenta este legata de libertatea psihica a persoanei. Libertatea indivi­dului de a se comporta dupa vointa sa si fara a fi constrâns în vreun fel are o mare impor­tanta pentru existenta individului în statul de drept. Faptele de amenintare creea­za o stare de temere, de neliniste persoanei amenintate, împiedicând-o sa-si desfasoare în bune conditii activitatea 16116v2117q obisnuita.

Infractiunea de amenintare nu are obiect material.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ al infractiunii nu este determinat de lege, putând fi orice persoana; fapta poate fi comisa si în participatie, sub toate formele sale.

b) Subiectul pasiv este persoana amenintata cu savârsirea unui rau privitor la persoana sa, a sotului sau a unei rude apropiate. Subiect pasiv poate fi orice persoana care este în masura sa-si dea seama ca este supusa unei forme de constrângere psihica, careia i se lezeaza libertatea morala, libertatea psihica.

Atât în doctrina, cât si în practica judiciara s-a apreciat ca noul-nascut, bolnavul în stare de coma ori cel care, din cauza starii psihice, nu-si poate da seama ce se petrece în jurul sau, cel aflat în stare de betie completa, nu sunt susceptibili de a fi amenintati, neavând capacitatea de a percepe efectul psihic al amenintarii[1].

Nu exista cerinte speciale privitoare la locul si timpul savârsirii infractiunii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Infractiunea se savârseste sub aspectul elementului material al laturii obiective, printr-o actiune de amenintare a unei persoane, de insu­flare a temerii ca victima va fi supusa unui pericol sau ca sotul ori o ruda apropiata vor suferi un rau. Aceasta actiune poate fi savârsita direct, prin orice mijloace de comunicare: cuvinte, gesturi, fapte etc. sau indirect, adica printr-o terta persoana. În fiecare situatie, actiunea de amenintare, pentru a avea relevanta penala, trebuie sa aiba ca obiect savârsirea unei infractiuni, oricare ar fi aceasta, sau a unei fapte pagubitoare, indiferent de gravitate. Infractiunea sau fapta cu care se ameninta poate fi îndreptata nu numai împotriva celui amenintat, dar si a sotului sau a unei rude apropiate. Calitatea de sot trebuie sa existe în momentul proferarii amenintarii, iar nu la data judecatii. Prin rude apropiate se înteleg ascendentii, descendentii, fratii, surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude (art. 149 C. pen.). Nu intereseaza daca amenintarea este necon­di­tionata sau conditionata; este suficient sa fi fost obiectiv credibila si serioasa, susceptibila de a alarma victima, de a-i produce o temere serioasa. Infractiunea subzista chiar daca subiectiv, victima n-a fost alarmata, nu a avut un sentiment de teama.

Daca din atitudinea faptuitorului nu rezulta cu nimic ca acesta va trece la înfap­tuirea amenintarii sau daca amenintarea, în mod obiectiv, nu poate fi realizata, fapta nu este de natura sa alarmeze[2]. Exista, de pilda, infractiunea de amenintare daca incul­patul a amenintat victima cu moartea, aratându-i un cutit si spunându-i ca o va omorî, fara a trece, desigur, la punerea în executare a acestei intentii (în acest caz, ar fi fost tentativa de omor ). Nu exista infractiune atunci când se ameninta cu rea­lizarea unui drept sau cu folosirea unei cai legale . Daca amenintarea se refera la savârsirea unei infractiuni si acea infractiune este comisa imediat, atunci infractiunea de amenintare este absorbita în infractiunea la care s-a referit. Daca faptul cu care este ame­nintata victima se va produce mult mai târziu, devine îndoielnic ca ar putea constitui o te­mere pentru aceasta . Aptitudinea amenintarii de a alarma se stabileste în raport cu toate împrejurarile care pot produce celui amenintat starea de temere, inclusiv cu particularitatile sale de ordin subiectiv .

b) Urmarea imediata consta în însasi savârsirea actiunii de amenintare si în crearea, prin aceasta, a unei stari de alarmare a victimei.

c) Între actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de amenintare se savârseste cu intentie directa sau indirecta. În cazul amenintarii cu savârsirea unei infractiuni, nu are relevanta daca faptuitorul a luat sau nu hotarârea de a comite acea infractiune; este suficient ca faptuitorul sa fi avut reprezentarea ca prin fapta comisa va provoca victimei o stare de neliniste, ca o va alarma si urmareste sau accepta posibilitatea producerii acestei urmari. Exprimarea unor cuvinte din culpa, susceptibile de a fi interpretate de o per­soana ca alarmante pentru ea, nu constituie infractiune.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea se consuma în momentul când, ca urmare a actiunii fap­tuitorului, s-a produs cerinta legala, anume starea de temere victimei. Tentativa, desi posibila, nu se pedepseste.

În ipoteza în care amenintarea reprezinta elementul constitutiv al unei infractiuni complexe (de pilda, în cazul infractiunii de tâlharie, santaj, ultraj etc.) ori o cir­cumstan­ta agravanta a altei infractiuni [de exemplu, în cazul infractiunii prevazute de art. 271 alin. (3) C. pen.], ea va fi absorbita în continutul acesteia. Cu alte cuvinte, infractiunea de amenintare se absoarbe în infractiunea pe care autorul urmareste sa o realizeze prin amenintare.

B. Modalitati. Fapta de amenintare este incriminata sub doua modalitati nor­mative: amenintarea cu savârsirea unei infractiuni si amenintarea cu savârsirea unei fapte paguboase. Fiecare din modalitatile normative aratate poate sa-si exprime o varietate de modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de amenintare se pedepseste cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii.

Actiunea penala este promovata numai la plângerea prealabila a persoanei vata­mate, iar împacarea partilor înlatura raspunderea penala.