ARESTAREA PREVENTIVĂ
Profesor coordonator:
Conf. univ. dr. Petre
Masterand: Marius 959w2223j
I. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Masurile procesuale sunt mijloace prevazute de Codul de procedura penala pentru a asigura normala desfasurare a procesului penal în vederea realizarii scopului acestuia, putând fi luate atât în faza de urmarire penala cât si în faza de judecata. Ca institutii de drept procesual, ele sunt puse la dispozitia organelor judiciare si constau în anumite privatiuni sau constrângeri, personale sau reale, determinate de conditiile si împrejurarile în care se desfasoara procesul penal. Functionalitatea lor este de a prevenii sau înlatura împrejurarile care împiedica realizarea în bune conditii a procesului penal.
Potrivit art.136 C.pr.pen. scopul masurilor preventive este de a asigura buna desfasurare a procesului penal ori de a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
Interventia reala si efectiva a masurilor preventive se manifesta numai daca în cursul desfasurarii procesului penal apar dificultati sau situatii a caror evitare impune luarea lor.
Arestarea preventiva este cea mai grava dintre masurile preventive si consta în detinerea persoanei în spatii special amenajate si destinate. Prin aceasta masura învinuitul este împiedicat sa înteprinda anumite activitati care s-ar rasfrânge negativ asupra desfasurarii procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia.
Arestarea preventiva face parte din masurile preventive privative de libertate, alaturi de retinere, si poate fi dispusa în tot cursul procesului penal.
Potrivit dispozitiilor art. 23 din Costitutia României si a art. 5 din Codul de procedura penala, în tot cursul procesului penal libertatea persoanei este garantata. Libertatea persoanei, învinuit sau inculpat, reprezinta starea fireasca în timpul procesului penal, masurile preventive, printre care si arestarea preventiva, fiind luate numai în caz de exceptie si fiind permise numai în cazurile si conditiile strict prevazute de lege.
Astfel, arestarea preventiva poate fi dispusa numai daca sunt îndeplinite cumulativ mai multe conditii generale:
- sa existe probe sau indicii temeinice ca învinuitul sau inculpatul a savârsit o fapta prevazuta de legea penala. Daca prin proba se întelege orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la indentificarea persoanei care a savârsit-o si la cunoasterea împrejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei (art. 63 alin.1 C.pr.pen), si a fost reglementata în textul de lege pentru interpretarea sa unitara, sintagma " indicii temeinice" era lasata la libera interpretare a organului judiciar. Recent, legiuitorul, prin introducerea art.681 în Codul de procedura penala, pentru o mai buna desfasurare a procesului penal, a înteles sa defineasca indiciile temeinice drept presupunerea rezonabila, rezultata din datele existente în cauza, ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savârsit fapta.
În ceea ce priveste notiunea de fapta prevazuta de legea penala, trebuie remarcat ca exista o diferenta clara între aceasta si notiunea de infractiune, infractiunea fiind fapta prevazuta de legea penala care trebuie sa aiba anumite trasaturi esentiale pentru a fi infractiune (prezinta pericol social si este savarsita cu vinovatie). Având în vedere faptul ca infractiunea este singurul temei al raspunderii penale ( art.17 alin.2 C.pen ), ar fi fost poate de dorit ca legiuitorul sa prevada ca si conditie a arestarii preventive ca învinuitul sau inculpatul sa fi comis o infractiune si nu o fapta prevazuta de legea penala, facând astfel o diferentiere între conditiile arestarii preventive si conditiile retinerii.
- pentru infractiunea savârsita legea sa prevada pedeapsa închisorii (mai mare de patru ani). Conditia nu se considera realizata daca se prevede alternativ pedeapsa închisorii sau amenda pentru infractiunea comisa.
- sa existe vreunul dintre cazurile prevazute de art. 148 alin.1, lit.a-f:
a. inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista date ca va încerca sa fuga sau sa se sustraga în orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei;
a1. inculpatul a încalcat, cu rea credinta, masura obligarii de a nu parasii localitatea sau tara ori obligatiile care îi revin pe durata acestor masuri;
b. exista date ca inculpatul încearca sa zadarniceasca în mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba;
c. exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni;
d. inculpatul savârseste cu intentie o noua infractiune;
e. exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca încearca o întelegere frauduloasa cu aceasta;
f. inculpatul a savârsit o infractiune pentru care legea prevede ntisi exista probe ca lasarea sa în libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica;
II. ARESTAREA PREVENTIVĂ
Conform alinineatului secund al art. 148 C.pr.pen., în cazurile prevazute la alin.1, lit. a-e, masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata numai daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau închisoare mai mare de 4 ani.
Masura arestarii preventive poate fi luata, indiferent de faza procesului penal, numai de catre judecator.
Pentru garantarea regulilor de baza ale procesului penal trebuie sa existe anumite conditii de forma.
Astfel, o prima conditie este începerea urmaririi penale, moment ce determina limita în timp a declansarii procesului penal precum si pozitia procesuala a participantilor, fixându-le drepturile si obligatiile procesuale. Pentru arestarea inculpatului trebuie pusa în miscare actiunea penala.
O alta conditie a arestarii preventive este ascultarea învinuitului sau inculpatului, conditie necesara si în cazul arestarii învinuitului chiar daca art. 150 C.pr.pen. se refera numai la ascultarea inculpatului. Exceptia acestei conditii este situatia în care învinuitul sau inulpatul este disparut, se afla în strainatate ori se sustrage de la urmarire sau de la judecata ori se afla în stare de retinere sau arestare preventiva (prev. de art.146 C.pr.pen. - arestarea învinuitului) si din cauza starii sanatatii ori din cauza de forta majora sau stare de necesitate nu poate fi adus în fata judecatorului. În acest caz prezenta aparatorului învinuitului sau inculpatului este obligatorie.
Prezenta procurorului si a aparatorului sunt obligatorii.
Actul prin care se ia masura arestarii preventive este hotarârea (încheiere motivata) instantei de judecata careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond sau al instantei corespunzatoare în a carei circumscriptie se afla locul de detentie daca învinuitul sau inculpatul este arestat în alta cauza.
În codul de procedura penala sunt prevazute ca modalitati ale arestarii preventive arestarea învinuitului si arestarea inculpatului, în functie de faza procesului penal în care se dispune aceasta masura.
II.1. Arestarea preventiva a învinuitului;
Arestarea învinuitului în cursul urmaririi penale ( masura preventiva rar întâlnita în practica instantelor judecatoresti) se poate dispune fata de persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala, atât timp cât cât timp nu a fost pusa în miscare actiunea penala.
Masura preventiva se dispune la propunerea scrisa si motivata a procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau efectueaza efectueaza urmarirea penala, propunere care trebuie sa fie precedata de ascultarea învinuitului în prezenta aparatorului ales sau din oficiu.
Arestarea preventiva a învinuitului se dispune prin încheiere în care se specifica concret temeiurile care justifica luarea masurii si se fixeaza durata acesteia.
Judecatorul emite totodata si un mandat de arestare care trebuie sa cuprinda: instanta care a dispus luarea masurii arestarii, numele, prenumele si calitatea persoanei care a emis mandatul învinuitului, aratarea faptei care formeaza obiectul învinuirii si denumirea infractiunii, numele si prenumele învinuitului, durata arestarii si sematura judecatorului.
Arestarea preventiva a învinuitului nu poate depasi 10 zile.
Masura arestarii preventive a învinuitului poate fi luata si de catre instanta de judecata în situatia în care învinuitul savârseste o infractiune în cursul judecatii (art.299 C.pr.pen.). Presedintele constata aceasta fapta si identifica persoana în cauza, întocmind în acest sens un proces-verbal .În acest caz, instanta poate dispune arestarea preventiva iar presedintele emite un mandat de arestare învinuitului. Despre luarea acestei masuri se face mentiune în încheierea de sedinta.
Învinuitul, procesul-verbal încheiat si mandatul de arestare preventiva este trimis de îndata procurorului.
II.2 Arestarea preventiva a inculpatului
Arestarea preventiva a inculpatului este reglementata asemanator cu arestarea preventiva a învinuitului, diferentele constând în principal de faza procesului penal în care este luata ( dupa punerea în miscare a actiunii penale în cazul arestarii preventive a inculpatului ), durata arestarii si prelungirea acesteia.
Astfel, arestarea preventiva a inculpatului se face în baza unui mandat emis de catre judecator pentru o durata de maxim 30 de zile, din care se scade perioada în care acesta a fost retinut sau arestat. Prelungirea arestarii se aproba motivat numai de catre instanta de judecata cu câte cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile, daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun în continuare privarea de libertate sau au aparut temeiuri noi care sa o justifice.
Competenta sa solutioneze prelungirea duratei arestarii preventive este instanta de judecata careia i-ar reveni competenta sa judece cauza în fond sau instanta corespunzatoare în a carei circumscriptie se afla locul de detentie, daca învinuitul sau inculpatul este arestat în alta cauza.
Prelungirea arestarii preventive se dispune pe baza propunerii motivate a organului care efecueaza urmarirea peanla, propunere avizata de catre procurorul care exercita supravegherea si înaintata de acesta instantei competente cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei arestarii împreuna cu o adresa motivata.
La prelungirea arestarii preventive este obligatorie prezenta procurorului, a inculpatului si a aparatorului acestuia, fie el ales sau desemnat din oficiu. Daca inculpatul arestat nu poate fi adus în fata instantei, propunerea de prelungire a arestarii preventive va fi examinata în prezenta aparatorului acestuia, în lipsa sa solutia instantei fiind lovita de numitate.
Încheierea prin care s-a hotarât asupra prelungirii arestarii preventive poate fi atacata cu recurs de catre procuror sau de catre inculpat.
Potrivit art.160a C.pr.pen., arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa în cursul judecatii, prin încheiere, daca sunt întrunite conditiile necesare pentru arestarea inculpatului in faza de urmarire penala.
Arestarea preventiva a inculpatului în cursul judecatii nu poate depasi 60 de zile si poate fi mentinuta daca temeiurile care au determinat arestarea initiala impun în continuare privarea de libertate sau au aparut temeiuri noi care sa o justifice.
Masura arestarii preventive a inculpatului în faza de judecata poate fi luata si în cazul în care inculpatul a mai fost anterior arestat în aceiasi cauza sau în cursul judecatii însa numai daca au intervenit elemente noi care fac necesara privarea de libertate.
În faza de judecata instanta poate dispune arestarea inculpatului prin hotarâre, care poate fi încheiere, sentinta sau decizie.
II.3. Arestarea preventiva a minorilor
În ceea ce priveste arestarea preventiva a minorilor, legiuitorul a prevazut dispozitii speciale, cuprinse în art.160e-160h C.pr.pen..
În cea mai mare parte arestarea preventiva a minorului se face în aceleasi conditii cu cea a învinuitului si inculpatului major, cu unele derogari si completari.
II.3.1 Arestarea preventiva a minorilor între 14 si 16 ani
Astfel, minorul între14 si 16 ani trebuie sa raspunda penal ( pentru care se va efectua expertiza medico-legala psihiatrica care sa demonstreze ca la data comiterii faptei avea discermanânt ) iar infractiunea savârsita sa fie pedepsita cu detentiunea pe viata sau închisoarea mai mare de 10 ani ori mai mare. De asemenea, trebuie ca luarea unei alte masuri preventive sa nu fie suficienta.
Durata arestarii preventive a învinuitului cu vârsta între 14 si 16 ani se poate lua pentru o durata de cel mult trei zile si nu poate fi prelungita.
Durata arestarii preventive a inculpatului minor cu vârsta între 14 si 16 ani este în cursul urmaririi penale de cel mult 15 zile. Prelungirea se face în mod exceptional, fiecare prelungire neputând depasi 15 zile. Durata arestarii preventive a inculpatului minor cu vârsta între 14 si 16 ani în cursul urmaririi penale nu poate depasii un termen rezonabil si nu mai mult de 60 de zile. În mod exeptional, atunci când pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau închisoarea mai mare de 20 de ani, arestarea preventiva a inculpatului minor între 14 si 16 ani se poate prelungi pâna la 180 de zile.
II.3.2 Arestarea preventiva a minorilor peste 16 ani
Inculpatul minor cu vârsta de peste 16 ani poate fi arestat preventiv în cursul urmaririi penale pentru o perioada de 20 de zile, perioada ce poate fi prelungita pâna la 90 de zile, fiecare prelungire neputând depasii 20 de zile. În mod exeptional, atunci când pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau închisoarea mai mare de 10 de ani, , arestarea preventiva a inculpatului minor peste 16 ani se poate prelungi pâna la 180 de zile.
În cursul judecatii, verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii prevenive a inculpatului minor cu vârsta între 14 si 16 ani se efectueaza periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, iar în cazul inculpatului minor cu vârsta mai mare de 16 ani nu mai târziu de 40 de zile.
La arestarea minorului este obligatorie încunostiintarea parintelui, tutorelui, persoanei în îngrijirea sau supravegherea careia se afla acesta, alte persoane pe care minorul o desemneaza, serviciul de reintegrarea sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de pe lânga instanta careia i-ar reveni sa judece în prima instanta cauza, în termen de 24 de ore. Toate acestea se consemneaza intr-un proces verbal.
III. CONCLUZII
Arestarea preventiva este cea mai grava dintre masurile preventive si se poate dispune numai în conditii stricte prevazute de lege. Prin arestarea preventiva se aduce atingere unei libertati fundamentale a omului si anume libertatea persoanei, garantata de Constitutia României si de conventiile privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului.
Din acest motiv, lipsirea de libertate a unei persoane constituie exceptia si nu starea fireasca în care o persoana este cercetata în cursul procesului penal.
Scopul arestarii preventive este de a asigura buna desfasurare a procesului penal ori de a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei si acesta este unicul scop în care o persoana poate fi privata de libertate pe parcursul procesului penal, orice lipsire de libertate a unei persoane în alt scop reprezentând un abuz din partea autoritatilor statului. De aceea organele judiciare trebuie sa urmareasca ca arestarea preventiva sa nu fie dispusa în alte scopuri decât cel prevazut de lege.
BIBLIOGRAFIE
- Petre Buneci, Drept Procesual Penal, Bucuresti 2006
- Ion Neagu, Drept Procesual Penal, Bucuresti 2006, Ed.Global Lex
- I.Volonciu, Tratat de Procedura Penala, Bucuresti 1993
|
