Ziarele consemneaza o declaratie intristatoare a domnului Scheele, seful
Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti: un studiu
preliminar realizat de Ministerul Justitiei arata ca 81 la suta dintre
magistratii romani socotesc independenta sistemului judiciar drept iluzorie.
Prima mea reactie e mai curand pozitiva: in primul rand, decizia ministerului
de resort de a rea 14514y2421o liza un studiu pe aceasta tema mi
se pare inteligenta si onesta. A doua veste buna ar fi transparenta:
rezultatul studiului e grav, dar e, totusi, facut public. A treia veste buna este ca 81 la suta dintre magistrati au o opinie critica
despre sistemul in care lucreaza. Si daca au o opinie
critica se cheama ca sunt oameni curajosi si lucizi. Dar dupa acest
prim acces de buna-dispozitie a trebuit sa constat
ca situatiunea inclina spre colaps logic. Din doua una: daca 81 la suta din
magistrati diagnosticheaza corect criza, atunci lucrurile nu sunt inca dramatice, si toata problema se reduce la restul de 19
la suta care, tocmai pentru ca sunt aserviti, isi proclama, ipocrit,
independenta. Daca insa si cei 81 la suta se simt aserviti, atunci nu se
intelege in ce consta "independenta" judecatii lor.
Te intrebi, cu alte cuvinte, de ce constiinta
limpede a aservirii nu devine spontan premisa unei actiuni de eliberare. Un
analist exterior sistemului poate spune, la rece, ca justitia merge prost.
Dar e ciudat ca majoritatea celor care intruchipeaza sistemul sa se planga de sistemul pe care il intruchipeaza. Sistemul
sunt ei! Utilizatorii de taxiuri pot declara, de pilda, ca 81 la suta din
taximetristi sunt beti. Dar ar fi ridicol ca taximetristii insisi sa denunte
faptul ca sunt, in proportie de 81 la suta, beti, ca si cand betia ar fi o
fatalitate, un microb inoculat breslei in chip misterios, de dusmanoase forte
straine. Nu te poti plange ca esti nedormit, refuzand
totodata sa te duci la culcare. Or, exact asa arata "autocritica" magistratilor. Ei se comporta ca si cum ar fi in afara
comunitatii proprii, capabili sa o analizeze clinic, fara
menajamente, dar in acelasi timp, incapabili sa o reformeze. Sub
dictatura, magistratii nu puteau fi independenti, pentru ca dictatura nu
ingaduie independenta nici unei institutii. Dar acum?
Acum e de vina legislatia - spun unii. O legislatie
care nu protejeaza independenta magistratului. N-o protejeaza, dar nici n-o
interzice! Ce il impiedica pe magistratul de azi sa
se poarte corect, in obedienta stricta a legilor, liber de orice ingerinta
exterioara? Raspunsul nu poate fi decat melancolic: il
impiedica lipsa lui de curaj, vulnerabilitatea lui la presiunile politice,
carierismul, inconsecventa morala, lipsa de energie, paloarea vocatiei
justitiare, intr-un cuvant, propriile lui slabiciuni si demisii. Nu e
convingatoare nici o lamentatie asupra "limitelor obiective"
ale independentei. Formule de tipul: "Ce putem face
sau "Daca abuzam de independenta ne pierdem postul, salariul, sansele de
promovare etc." demonstreaza tocmai mediocritatea justificarilor, pretul mic
la care se autoevalueaza cei in cauza. Mai multa verticalitate, un spirit de corp mai teapan si mai intens, refuzul
sistematic al oricaror concesii ar fi conditii suficiente pentru ameliorarea
situatiei. Daca cei 81 la suta care iau nota de
penibila lor subordonare fata de o birocratie politica ilegitima s-ar hotari
sa adopte, de maine, conduita unor oameni
liberi si responsabili, daca, de maine,
profesionistii domeniului ar sfida imixtiunea impura si tupeul potentat,
justitia autohtona ar capata forta si prestigiul unei institutii adevarate.
Oricum, ea nu va putea juca la nesfarsit rolul
victimei inocente, al fecioarei pangarite, pe care nimeni n-o intelege, n-o
apara si n-o iubeste.
Dincolo de toata amaraciunea circumstantiala sunt
optimist. In cele cateva imprejurari in care am fost tarat prin
tribunale, am fost placut surprins sa vad ce mare
este numarul magistratilor tineri. Imi pun in ei ultimele resurse de
speranta. Tineretea nu se potriveste de loc cu obedienta
prudenta si nici cu calculul meschin si interesat.
|